NOTIUNI SUMARE DESPRE ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL MASCULIN

NOTIUNI SUMARE DESPRE ANATOMIA

SI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL MASCULIN

ORGANELE GENITALE MASCULINE

Organele genitale masculine sunt reprezentate de cele doua glande genitale - testiculele, de conducte seminale, penis si scrot.

Testiculele - au ca rol producerea spermatozoizilor si a hormonilor sexuali masculini.

Spermatozoizii continuti in lichidul seminal sunt transportati prin conducte seminale (conducte spermatice), care au numiri diferite, dupa segmentul considerat :

- tubi seminiferi drepti;

retea testiculara;

ducte eferente;

duct epididimar;

duct deferent;

duct ejaculator.

Ultimul segment, ductul ejaculator, se deschide pe coliculul seminal din uretra prostatica, astfel ca incepand de la aceasta formatiune, uretra devine un conduct comun pentru eliminarea urinei si a spermei.

Testiculele sunt continute intr-un sac median, format din tunici concentrice, numit scrot, iar uretra strabate organul copulator masculin, penisul.

Organelor genitale le sunt anexate o serie de glande (seminale), care imbogatesc prin produsul lor lichidul seminal. Aceste glande sunt:

- veziculele seminale;

prostata;

glandele bulbouretrale.

In concluzie, organele genitale masculine sunt urmatoarele :

testiculele cuprinse in scrot;

epididimurile;

ductele deferente;

ductele ejaculatoare;

cea mai mare parte a uretrei;

penisul;

veziculele seminale;

prostata;

glandele bulbouretrale.

Dintre organele mentionate, doar penisul si scrotul sunt organe genitale externe, toate celelalte sunt organe genitale interne.

2. GLANDELE ANEXATE ORGANELOR GENITALE MASCULINE

A.    VEZICULA  SEMINALǍ

Este un organ pereche. Are rol secretor, produsul ei adaugandu-se lichidului seminal. Are in acelasi timp rol de rezervor, in care se acumuleaza si lichidul secretat de conductele spermatice.

Veziculele seminale au forma conica, cu baza orientata in sus, inapoi si inafara, iar varful in jos, inainte si inauntru.

Directia veziculelor seminale este deci oblica.

Suprafata lor este neregulata, cu numeroase proeminente si depresiuni. Neregularitatile sunt determinate de incolacirea veziculelor seminale.

Capacitatea lor este de 5-10 ml, lungimea este de 5 cm, dar daca s-ar desfasura, ar atinge 10-15 cm. Tinand seama ca au grosimea de circa 5 mm, aspectul veziculelor seminale este cel al unui tub.

La copil ele sunt mici, se dezvolta repede, incepand cu pubertatea.

Asezare - veziculele seminale sunt situate deasupra prostatei, intre vezica urinara si rect, in tesutul conjunctiv al spatiului pelvisubperitoneal.

Raporturi. Anterior, ele raspund fundului vezicii urinare. Posterior, raspund rectului, medial de ele trec ampulele ductelor deferente. Lateral au raporturi cu plexul venos prostatic si vezical.

Baza raspunde peritoneului, excavatiei rectovezicale (Douglas) si este incrucisata in uretra, inainte ca aceasta sa fi patruns in vezica urinara.

Varful se continua cu un duct excretor care se uneste la baza prostatei cu ductul

deferent.

La interior, veziculele seminale au multe diverticule (pliuri) care le confera un aspect alveolar.

Structura. Peretii veziculelor seminale sunt alcatuiti din trei tunici:

tunica adventitie situata la suprafata;

tunica musculara, formata din fascicule superficiale, dispuse longitudinal si profunde, dispuse circular.

tunica mucoasa - contine celule secretorii, care secreta componente ale lichidului seminal si o enzima (veziculaza) cu efect coagulant asupra lichidului seminal.

Fructoza continuta in secretia veziculelor seminale, este o importanta sursa de energie pentru spermatozoizi.

Arterele provin din artera vezicala inferioara si artera rectala mijlocie.

Venele merg la plexurile vertical si prostatic.

Limfa este drenata spre nodurile limfatice iliace interne.

B. PROSTATA

Generalitati

Prostata este o glanda situata in spatiul pelvisubperitoneal, dedesubtul vezicii urinare, dezvoltata in jurul portiunii initiale a uretrei.

Numele ii vine de la grecescul "prostates"= care sta inainte.

In adevar, in cazul cand organele pelviene se abordeaza anatomic sau chirurgical - pe cale perineala, primul organ care "sta inaintea celorlalte" este prostata.

Culoarea prostatei este cenusie-rosiatica.

Consistenta este elastica, dar ferma, usor de perceput prin tactul rectal. In stare normala, suprafata ei este neteda, in anumite imprejurari patologice, prezinta portiuni indurate si neregularitati.

Dimensiuni. Prostata este putin dezvoltata la nastere. Creste exploziv la pubertate si continua sa creasca la adulti. La batrani prostata se poate atrofia, dar de cele mai multe ori se hipertrofiaza si comprima uretra. Ea masoara 3 cm in sens vertical, 4 cm in sens transversal si 2,5 cm in sens sagital. La adult are o greutate de 20-25 g.

Conformatie exterioara. La nou nascut are forma sferica. La adult se compara de obicei cu o castana usor turtita antero-posterior, sau cu un con usor recurbat inainte.

Prostatei i se descriu :

- o fata anterioara;

o fata posterioara;

doua fete inferolaterale;

o baza proiectata in sus;

un varf care priveste in jos;

uneori prezinta o proeminenta transversala, care o imparte in doua zone.

Forma clinica pe care medicul o gaseste prin tactul rectal, este cea a unui as de pica ale carui extremitati superioare - coarnele - continua cu veziculele seminale, iar varful cu uretra. Un sant median, usor de perceput, situat pe fata posterioara, marcheaza limita dintre cei doi lobi laterali ai prostatei.

2. Loja prostatica

Prostata este situata sub vezica urinara, inapoia simfizei pubiene, inaintea ampulei rectale, deasupra diafragmei urogenitale si a muschilor ridicatori anali. Cum acesti muschi separa pelvisul de perineu, rezulta ca prostata se gaseste profund in pelvis, in spatiul pelvisubperitoneal.

Axul prostatei este oblic, orientat de sus in jos si dinapoi inainte, formand cu verticala un unghi de 20-25 grade.

Prostata este continuta intr-o loja, limitata de sase pereti :

peretele anterior - format din oasele pelviene;

peretele posterior - format din septul rectovezicoprostatic Denovilliers;

doi pereti laterali - constituiti din muschii ridicatori anali tapetati de fascia pelviana parietala;

peretele inferior - constituit de diafragma urogenitala;

peretele superior - format din ligamentele puboprostatice si fundul vezicii urinare.

Loja comunica in sus si inainte prin fisurile dintre ligamentele puboprostatice, cu spatiul prevezical, iar in sus si inapoi cu spatiul retrovezical.

Intre peretii lojei si glanda se delimiteaza spatiul periprostatic. Ingust, inapoia si pe partile laterale ale prostatei, acest spatiu este destul de larg inaintea glandei. El este umplut cu tesut conjunctiv lax, dependent de tesutul pelviperitoneal. In vecinatatea prostatei, tesutul conjunctiv se condenseaza in lame dispuse concentric in jurul ei formand capsula periprostatica. Aceasta se ingroasa mai mult pe partile laterale si fuzioneaza cu lamele sacrorectogenitopubiene.

In tesutul conjunctiv periprostatic se gasesc numeroase vase sanguine - mai ales vene. Pe partile laterale, aceste vene sunt largi, bogat anastomozate si se impletesc intim cu lamele fasciei prostatice, din care este imposibil sa fie separate. Ele formeaza cele doua plexuri venoase vezicoprostatice. Din cauza abundentei acestor vene, enudarea glandei din capsula periprostatica este extrem de hemoragica.

Fascia prostatei sau capsula periprostatica, nu trebuie confundata cu capsula proprie a glandei , care face parte din stroma conjunctivo-musculara.

In spatiul periprostatic se pot dezvolta abcesele periprostatice. Cum loja prostatei comunica cu spatiile pre- si retrovezical, flegmoanele pot difuza in aceste spatii.

Mijloace de fixare. Prostata este solid fixata prin perineu, care ii formeaza un important mijloc de sustinere. Acestuia i se adauga aderentele la organele invecinate - vezica si uretra - precum si la formatiunile fibroase inconjuratoare (in primul rand ligamentele puboprostatice).

Cu toata fixitatea ei, prostata poate fi ridicata impreuna cu vezica prin introducerea in rect a balonului Petersen sau a degetului inmanusat, procedeu folosit curent in prostatectomia transvezicala.

Raporturile prostatei

Raporturile prostatei sunt urmatoarele

fata anterioara - este verticala, convexa si priveste spre simfiza pubiana, de care este distantata cu aproximativ 2cm. Spatiul dintre simfiza si prostata - limitat in sus de ligamentele si muschii puboprostatici, iar in jos de ligamentul transvers al perineului - este ocupat de tesut conjunctiv in care se gaseste plexul venos prostatic. Reamintim ca pe aceasta fata este acoperita de sfincterul uretrei (striat sau extern);

fata posterioara - este inalta, orientata oblic dinapoi inainte. Am vazut ca prezinta un sant median, vertical, care o imparte in doi lobi laterali. Fata posterioara este mai larga in partea superioara, iar marginile laterale se rotunjesc pe masura ce urca. In partea superioara, pe linia mediana, prezinta o incizura, iar varful este ascutit. Aceste caracteristici au facut ca fata posterioara sa fie asemanata cu un "as de pica". Are urmatoarele raporturi importante : este acoperita partial de sfincterul striat al uretrei; raspunde ampulei rectale; intre ampula rectala si prostata se gaseste o formatiune conjunctiva fibroasa, septul rectovezicoprostatic Denonviliers care permite cu usurinta separarea chirurgicala a celor doua organe. Raporturile posterioare ale prostatei cu rectul sunt importante pentru aplicatiile practice : dau posibilitatea explorarii digitale (tuseu rectal), si al abordarii chirurgicale a glandei; explica fenomenele rectale in prostatite si cele vezicoprostatice in rectite, hemoroizi; explica emisiunile de lichid la unii indivizi la trecerea bolului fecal.

Fetele inferolaterale - sunt convexe si raspund muschilor ridicatori anali, acoperiti de fascia lor. Intre ridicatori si prostata se gaseste portiunea corespunzatoare a lamei sacrorectogenitopubiene. Lateral de ridicatori se afla prelungirile anterioare ale foselor ischioanale. Acest raport explica posibilitatea deschiderii unui abces prostatic sau periprostatic in fosa ischioanala, dupa ce perforeaza muschiul ridicator. Tot asa se explica fenomenele vezicale in cazul flegmoanelor ischioanale. La unirea fetelor inferolaterale cu baza se gaseste hilul glandei, adica locul pe unde patrund sau ies vasele ei.

Baza - a fost comparata cu un acoperis cu doi versanti, separati printr-o usoara creasta transversala. Versantul anterior raspunde colului vezicii urinare, versantul posterior veziculelor seminale si ductelor deferente. Creasta transversala raspunde portiunii fundului vezicii situate imediat inapoia colului. Creasta este ridicata de lobul mijlociu al prostatei care e cel mai frecvent interesat in hipertrofia glandei. Separand prin disectie prostata de organele suprajacente, cele trei zone apar foarte deslusit. In zona anterioara se distinge orificiul intern al uretrei inconjurat de fibrele sfincterului vezicii. Zona mijlocie variaza ca aspect. La copii si tineri e foarte redusa, la batrani ea se poate dezvolta foarte mult datorita hipertrofiei lobului mijlociu, care ridica trigonul vertical si mai ales buza posterioara a orificiului intern al uretrei. Uretra se deformeaza, orificiul e ingustat, iar mictiunea devine anevoioasa. Zona posterioara este de fapt o depresiune transversala, prin care patrund in glanda ductele ejaculatoare. Varful sau "ciocul prostatei" se sprijina pe diafragma urogenitala, de care adera prin sfincterul uretrei. El se gaseste sub linia ce trece prin marginea inferioara a simfizei pubiene, la 2 cm de aceasta si la 3 cm de anus .

Structura prostatei

Reamintim ca prostata este invelita la exterior de sfincterul uretrei , iar in interiorul ei uretra este inconjurata de sfincterul vezicii. In afara sfincterului extern se gaseste fascia prostatei sau capsula periprostatica, provenita din fascia pelviana viscerala. Toate aceste formatiuni nu fac parte din prostata.

Structura prostatei este predominent glandulara.

Glandele prostatice formeaza parenchimul si sunt dispuse in mai multe grupe, separate in lobi.

Pe langa glande , mai gasim o stroma musculo-conjunctivo-elastica, in care predomina fibrele musculare netede, particularitate care constituie o caracteristica a organului.

Prostata este o glanda de depozit, iar musculatura ei abundenta indeplineste rolul biologic de a evacua extrem de rapid secretia in timpul ejacularii.

Ontogenetic, functional si arhitectonic - glandele prostatice se grupeaza in patru lobi : doi lobi laterali, legati printr-un istm, lobul mijlociu si lobul posterior.

Lobii laterali - drept si stang - formeaza cea mai mare parte a glandei. Ei se gasesc pe laturile si inapoia uretrei, dedesubtul unui plan oblic care trece prin ductele ejaculatoare. Pe linia mediana posterioara ei determina santul deschis la fata respectiva.

Istmul prostatei - este o punte glandulara subtire, situata inaintea uretrei, care leaga cei doi lobi laterali. Poate contine tesut glandular, dar cel mai deseori este format numai din stroma conjunctivo-musculara. Sunt cazuri rare cand istmul lipseste. In aceste cazuri, uretra invelita in sfincterul vezicii se situeaza intr-un jgheab de pe fata anterioara a prostatei.

Lobul mijlociu - formeaza partea postero-superioara a glandei. El ocupa partea de baza situata inapoia colului vezicii si se intinde in jos pana la planul ce trece prin ductele ejaculatoare. Acest plan e oblic descendent de sus in jos si dinapoi inainte. De remarcat ca ductele ejaculatoare nu strabat de fapt substanta glandulara, ci se insinueaza intre grupul de glande laterale si cel mijlociu. Sunt autori care inteleg prin "istm" lobul mijlociu.

Lobul posterior - nu este omologat in nomenclatura anatomica, dar este recunoscut de clinicieni datorita marii importante pe care o are in patologie. Ocupa partea periferica postero-inferioara, departata de uretra, dar invecinata cu rectul.

Parenchimul - este format din doua tipuri de glande, care dupa marimea si situatia lor topografica sunt :

glandele periuretrale - mici, mucoase, lipsite de canalicul sau cu un canalicul foarte scurt, sunt situate in tesutul din jurul uretrei. Se deschid prin mici orificii dispuse circular pe peretii uretrei, deasupra colicului seminal. Aceste glande sunt subjacente sfincterului vezicii, care la separa de glandele propriu- zise.

glandele prostatice - sunt de tip tubulo-alveolar, lungi si puternic ramificate.

Sunt in numar de 30-50, dar canalele lor excretoare se pot uni, astfel ca pana la urma rezulta 15-20-30 canalicule prostatice. Acestea se deschid prin niste orificii punctiforme, situate - cele mai multe - in sinusurile prostatice, care flancheaza coliculul seminal. Glandele propriu-zise sunt situate in afara sfincterului vezicii. Sunt formate dintr-un canal excretor si dintr-un segment secretor. Acesta din urma are forma alveolara cu un epiteliu uni- sau bistratificat, in raport cu starea functionala. Aceste glande sunt atat formatiuni secretorii, cat si depozit al lichidului prostatic.

Stroma fibro-musculara - caracteristic pentru structura prostatei, este prezenta unei importante componente de musculatura neteda - atat in structura capsulei si a septelor dependente de ea, cat si in cea a stromei interglandulare. Substanta musculara constituie circa 1/3 din masa totala a glandei.

La suprafata, prostata poseda un strat de tesut conjunctiv dens, care contine numeroase fibre elastice si un mare numar de celule musculare netede. Este capsula proprie, capsula de organ, care nu trebuie confundata cu capsula periprostatica (aceasta din urma provine din tesutul conjunctiv pelvisubperitoneal). De pe fata profunda a capsulei proprii se desprind septe sau travee despartitoare conjunctivo-musculo-elastice, care impart parenchimul glandular in lobuli.

Un lobul corespunde unei glande prostatice propriu-zise. Septele se intalnesc intr-un nucleu central, care este strabatut de ductele ejaculatoare si utriculul prostatic; uretra se gaseste inaintea lui.

Stroma interglandulara e formata din puternice fascicule de celule musculare netede, intretesute cu fibre colagene si elastice.

Fiziologia prostatei sau functiile prostatei

Glandele prostatice produc un lichid laptos, fluid si tulbure care constituie cea mai mare parte a spermei. Au un miros care da mirosul specific ejaculatului. Reactia slab alcalina a secretiei prostatice, favorizeaza motilitatea spermatozoizilor. Este bogata in fosfataza acida, acid citric, zinc. Enzimele (fibrinogenaza, fibrinoliza, veziculaza), au un rol important pentru fluidificarea ejaculatului si prin aceasta permit spermatozoizilor sa-si desfasoare motilitatea. Lichidul prostatic poate fi obtinut prin exprimarea glandei prin masaj rectal.

Lichidul prostatic este depozitat in glandele propriu-zise, mai ales in segmentul lor alveolar, si de aici este expulzat in timpul ejacularii printr-o contractie puternica a substantei musculare, careia i se adauga si actiunea muschilor perineali.

Prostata ar avea rol genital. Extirparea ei, (cel putin la animale), le reduce capacitatea reproducatoare.

Dupa varsta de 20-25 de ani in alveolele prostatice se constituie concretiuni formate din straturi concentrice, uneori calcifiate numite simpexioni sau corpi amilacei, care constituie asa - numitul "nisip prostatic". Sunt formati din proteine (cristale de sparmina) si numarul lor creste odata cu inaintarea in varsta.

Prostata este o glanda hormonodependenta fiind puternic influentata de hormonii sexuali. Prezenta la nastere, ea se dezvolta "exploziv" la pubertate. In decursul varstei adulte, lobii laterali sunt stimulati de productia de testosteron, pe cand lobul mijlociu si glandele periuretrale stau sub influenta estrogenilor. Odata cu inaintarea in varsta, in conditii obisnuite, scade producerea de testosteron si prostata se atrofiaza. Aceasta atrofie senila intereseaza intreg organul, atat componenta glandulara cat si cea musculo-conjunctiva.

Daca odata cu diminuarea secretiei de testosteron se instaleaza o crestere a nivelului estrogenilor, se va produce "hipertrofia de prostata". Aceasta intereseaza in special glandele periuretrale si lobul mijlociu. In schimb o crestere a concentratiei de testosteron produce cancerul de prostata, care cuprinde mai ales lobul posterior.

De aici se desprinde aplicatia practica a hormono-influentarii tumorilor prostatei: adenomul se trateaza cu testosteron, iar cancerul cu estrogeni si castrare.

Vascularizatia si inervatia prostatei

Arterele provin din vezicalele inferioare si rectalele mijlocii. Din acestea se desprind ramuri capsulare si trabeculare, ambele emit arteriole care se capilarizeaza in jurul glandelor.

Venele provenite  din aceasta retea capilara urmeaza un traiect paralel, insa invers arterelor. Ele se deschid in largul plex venos prostatic, care inconjoara glanda si se varsa inapoi in vena rusinoasa interna.

Limfaticele se formeaza din plexuri perialveolare, ajung la un plex periprostatic si de aici la nodurile iliace externe, interne si sacrale.

Nervii provin din plexul nervos prostatic, situat pe fetele posterioara si laterala ale glandei. Plexul nervos prostatic provine din plexul hipogastric inferior (plex mixt: simpatic si parasimpatic). Nervii merg de-a lungul vaselor si se termina prin fibre senzitive, secretorii si motorii.

C. GLANDA BULBOURETRALǍ

Glandele bulbouretrale sunt cunoscute si sub numele de glandele Cowper. Ele sunt in numar de doua : dreapta si stanga.

Volumul lor este variabil putand ajunge uneori pana la diametrul de 1 cm. Au culoare albicioasa si o consistenta elastica.

Glandele bulbouretrale sunt situate in unghiul dintre bulbul penisului si segmentul membranos al uretrei si sunt continute in diafragma urogenitala.

Raporturile glandelor bulbouretrale sunt urmatoarele :

in jos, cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale si cu bulbul penian;

in sus cu fascia superioara a diafragmei urogenitale;

inainte si medial cu segmentul membranos al uretrei.

Glandele bulbouretrale sunt inglobate intre fibrele muschiului transvers profund al perineului, care le comprima in timpul ejacularii, determinand expulzia continutului.

Ductul exterior al glandei are lungimea de 3-4 cm. El se indreapta oblic inainte si inauntru; strabate fascia inferioara a diafragmei urogenitale, apoi bulbul penian si se deschide in portiunea incipienta a uretrei spongioase.

Structura. Glandele bulbouretrale sunt de tip acinos. Ele secreta un lichid clar, vascos, asemanator cu cel prostatic, care ajunge in uretra in timpul ejacularii, unde se adauga lichidului spermatic.

Vase si nervi. Arterele sunt ramuri ale arterei rusinoase interne. Venele strabat muschiul transvers profund, se strang in plexul venos prostatic. Limfa ajunge la nodurile iliace interne. Nervii sunt ramuri din nervul rusinos.

Bulbouretrita (Cowperita) este o inflamatie de obicei gonococica. Infectia se propaga din uretra.