Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Clismele cu cafea

sanatate



+ Font mai mare | - Font mai mic



Clismele cu cafea

    Parte componenta a Terapiei Gerson, renumita in lume pentru rezultatele pozitive obtinute in lupta cu cancerul, clisma cu cafea este o procedura eficienta si simpla, cu conditia sa fie aplicata corect, sub observatie medicala. Aflata la o specializare in Germania, dr. Carmen Simona Ghiman a avut ocazia sa aplice nemijlocit terapia Gerson, pe care o va explica in interviul solicitat.



 - Ati avut prilejul sa cunoasteti direct Terapia Gerson, pe care ati si practicat-o in Germania, la un spital specializat din Bad-Wsrishofen. Intre procedurile ei se afla si clismele cu cafea. Care este importanta lor in tratamentul cancerului? Pot fi practicate ca o terapie de sine statatoare?
 - Eficienta clismei cu cafea este cu adevarat iesita din comun in tratamentul cancerului. I-am vazut rezultatele in Germania,
la pacienti cu tumori foarte mari sau cu metastaze. In decurs de una-doua saptamani se putea constata o relansare a activitatii imunitare si o imbunatatire extraordinara a starii pacientului, iar remisia tumorilor era mult accelerata. Pe langa efectele stimulente de drenare a ficatului, aceasta clisma actioneaza foarte puternic si la nivelul colonului. Peretii intestinului gros sunt eliberati de toxine de catre particulele de cafea care joaca rolul unui mic burete. Aceasta decongestionare atrage dupa sine o relansare a productiei de celule ale sistemului imunitar, a productiei anumitor vitamine si enzime esentiale pentru organism. Clisma cu cafea nu poate insa constitui singura un tratament contra cancerului. In Terapia Gerson, rolul decisiv il are regimul alimentar (fara nici un fel de carne, cu multe legume si fructe atent selectionate,  in functie de continutul de minerale). De asemenea, se administreaza anumite medicamente obtinute din plante, foarte bogate in minerale (seleniu, magneziu, zinc) si in vitamine, care se aleg in functie de anumite particularitati ale pacientului. Ele au inceput sa patrunda si-n tara noastra sub forma de 'suplimente alimentare naturale'.
 - In ce tipuri de cancer se recomanda aceasta clisma?
 - Fiind o terapie ampla, de purificare, se recomanda in orice tip de cancer. Numai ca, evident, rezultatele favorabile nu se vor simti la fel de repede in cazul cancerului de colon, care este direct vizat sau in cel ovarian, unde efectele sunt indirecte, reactia fiind ceva mai lenta. Un caz aparte il constituie cancerul la ficat, unde are o actiune directa si foarte rapida, la fel ca si in cel la intestinul subtire. Repet, insa, ca aceasta procedura, fara sa fie un panaceu, este aplicabila in cancerul cu orice fel de localizare, pentru ca efectele sale se adreseaza intregului organism. Acestea sunt: - stimularea imunitara; - stimularea  secretiei pancreasului si stimularea secretiei de bila - care contin enzime cu un rol foarte important in procesul de dezintoxicare; - scindarea si eliminarea toxinelor din organism; - stimularea producerii de vitamine in corp.
 - Cancerul intestinal operat se preteaza la o asemenea terapie?
 - In cancerul de intestin operat, tratamentul depinde de pacient, mai exact de cat de rapid se vindeca operatia. In general, se admite interventia si dupa operatie, dar numai cu avizul medicului, care trebuie sa se asigure ca vindecarea dupa interventia chirurgicala s-a produs 100%.
 - Cat de rapid si cu ce intensitate se manifesta efectele miraculoase ale acestor clisme in eliminarea simptomelor bolii canceroase?
 - Prima oara cand vezi efectele unei asemenea aplicatii in cancer iti vine greu sa crezi ca poate exista asa ceva. Desi cunosteam teoretic acest lucru, am fost mirata sa constat ca, la doar 15-25 de minute dupa clisma, durerile erau eliminate (temporar), iar starea pacientilor se ameliora simtitor. In cancer, marea problema sunt descurajantele dureri, starea de greata permanenta, care impiedica pacientul sa se hraneasca corespunzator sau chiar sa gaseasca remedii pentru cefaleele (durerile de cap) puternice, starea de apatie si de depresie. In multe cazuri, dupa o asemenea clisma, pacientul se invioreaza ca prin farmec, durerile sunt 'luate cu mana', temporar ii revine apetitul. Acesta este un moment foarte important, pentru ca atunci pacientul poate sa se autosugestioneze pozitiv, isi poate reorienta gandirea si mobiliza resursele sufletesti. In tratamentul cancerului, gandirea pozitiva, rugaciunea, purificarea fiintei prin post sunt foarte importante, esentiale, as putea spune. Or, in conditiile in care mintea si simturile sunt acaparate de suferinta, reorientarea pozitiva a fiintei este foarte dificila. Aceasta procedura ofera o 'oaza de liniste' pentru pacient, in care el poate lupta si sufleteste pentru a se insanatosi.
 - Pe ce durata de timp se fac clismele si cu ce frecventa?
 - La aceasta intrebare nu pot sa va raspund decat cu o alta intrebare: in ce fel de caz? In clinica germana unde am lucrat, am invatat ca fiecare pacient este un unicat. Desi toti aveau cancer, nici unul nu era tratat la fel ca celalalt. Aici, medicul are un rol esential, de neinlocuit. De exemplu, la pacientii cu un cancer foarte avansat, se faceau clisme din patru in patru ore si erau atent supravegheati zi si noapte, pentru ca reactiile de purificare erau foarte severe, 'sugand' pe moment resursele vitale ale pacientului. La pacientii cu cancer mai putin avansat, se faceau una-doua clisme pe zi. Pacientilor foarte slabiti, chiar daca aveau o forma de cancer foarte grava, nu li se facea mai mult de o clisma pe zi, ori chiar la doua zile. Aceasta procedura este atat de puternica, incat am vazut si cazuri de lesin, la putin timp dupa aplicare. Numai ca aceasta se petrecea intr-o clinica cu supraveghere permanenta, cu oameni gata sa intervina in orice moment si care prevazusera aceasta posibilitate. Frecventa clismelor era aleasa si in functie de reactia la regimul alimentar. Regimul, fiind destul de dur, pe baza de cruditati, pe moment poate slabi si el considerabil de mult pacientul. In ceea ce priveste durata tratamentului in ansamblu, este foarte importanta evolutia bolii. Chiar dupa ce tumorile incep sa se retraga, tratamentul cu clisme continua pana la remisia completa si chiar si dupa aceea, pentru intretinere si purificare periodica, ajungandu-se sa se faca o clisma la doua saptamani sau la o luna. Toti cei care fac clisma trebuie sa fie insa tinuti sub observatie de catre un medic, pentru ca pot aparea efecte de dezintoxicare imprevizibile. Medicii de la clinica nu admiteau sa se faca terapie intensiva decat in spital, iar apoi, acasa - terapie moderata, numai cu instiintarea si sub observatia unui medic competent. Subliniez: in general, in cancerul avansat, nu se face aceasta procedura acasa, iar in cele incipiente, ea se face doar sub observatie medicala.
 - Ce contraindicatii are acest procedeu?
 - In primul rand, este interzisa in perioada imediat urmatoare, dupa operatiile pe colon. Alte contraindicatii ar fi in cancerul de rect si de colon cu tumori exteriorizate, adica crescute in interiorul tubului digestiv, ca niste polipi. De asemenea, este contraindicata la persoanele extrem de slabite. In cazul bolilor de ficat foarte grave (cum ar fi ciroza), trebuie facuta o investigatie de catre un medic inainte de a porni acest tratament, iar pe parcurs, pacientul trebuie supravegheat permanent.
 - Ce inseamna daca apar sangerari dupa clisma?
 - Uneori, in scaun pot fi eliminate cheaguri de sange. Culoarea sangelui si intensitatea sangerarii sunt factorii esentiali dupa care medicul deduce cauza si gravitatea acestui simptom. Persoanele constipate pot elimina uneori cheaguri inchise la culoare, fara ca acesta sa fie un simptom ingrijorator. Daca sangele este deschis la culoare si abundent, atunci este vorba de o hemoragie a tubului digestiv, iar lucrurile pot fi destul de grave (deoarece riscul de infectie cu complicatii severe este foarte mare la un bolnav de cancer cu un sistem imunitar slabit). Pentru a lua in discutie insa toate cazurile in care apar sangerari, ar trebui tinut un mic curs de medicina, ce nu-si are locul intr-un articol. De aceea, va recomand inca o data supravegherea medicului, singurul care poate da un diagnostic competent intr-un asemenea caz.
 - Aceasta clisma poate fi folosita si in alte boli, cu aceleasi rezultate spectaculoase?
 - Bineinteles ca da. Fiind o cura de purificare foarte intensa, apar efecte puternice si de durata intr-o gama larga de afectiuni, mai ales in cele de uzura. Cateva exemple: reumatism, boli de piele (psoriazis), alergii, convalescenta, infectii repetate, boli ale tubului digestiv din cele mai diverse, obezitate, malabsorbtie. Lista ar putea continua, fiecare boala in parte fiind influentata printr-un alt lant de efecte, care porneste din acelasi punct: purificarea. Purificarea este, de altfel, cel mai important proces in medicina naturala.
 - Clisma cu cafea mai are si alte taine?
 - Cand am luat primul contact cu aceasta aparent banala clisma, l-am rugat pe medicul ce ma initia in tainele Terapiei Gerson si care lucrase la Clinica 'Gerson' din Statele Unite, sa-mi scrie totul pe o hartie. Mi-a spus ca in nici un caz nu o va face, pentru ca trebuie sa vad fiecare etapa si fiecare caz tratat de cei care aveau deja experienta in acest domeniu. Pe parcurs, mi-am dat seama cata dreptate avea. Sunt lucruri pe care le pot spune doar unei persoane cu studii medicale si, mai ales, careia sa-i pot arata efectiv anumite proceduri. De exemplu, dupa clisma trebuie facut un anumit masaj abdominal, care trebuie invatat cum se face; apoi, pe parcursul unui tratament, trebuie administrate anumite minerale si vitamine; dupa aceea se are in vedere reactia pacientului sub aspectul vitalitatii si al relansarii sistemului imunitar. Aceste detalii foarte importante nu pot fi spuse decat direct si intr-un limbaj adecvat, de specialitate, altfel existand riscul sa apara inexactitati ori erori pe care nu avem dreptul sa le facem. Un lucru foarte important este corelarea clismelor cu alimentatia. Trebuie stiut ca efectele curelor cu cruditati, ale regimurilor cu cereale integrale ori chiar ale postului negru de mai multe zile sunt mult amplificate de aceasta procedura. In urma celor vazute in practica, parerea mea e ca una dintre cele mai eficiente combinatii este aceea dintre regimul nr. 7 al lui George Oshawa (cu cereale integrale - grau, orez, mei, hrisca) si clismele cu cafea. Desi nu este valabila pentru toti pacientii, unii fiind mai receptivi la alte regimuri, aceasta combinatie da in practica rezultate spectaculoase. Daca nu se tine un regim special, este important, in tot cazul, ca in timpul tratamentului sa se renunte la carne, zahar, orice fel de aliment rafinat, chimizat, conservat ori prajit. De asemenea, in timpul tratamentului, nu se bea cafea.

Alte date tehnice privitoare la clisma cu cafea

- Tipul de cafea cu care se face aceasta clisma
     Nu exista vreun sortiment anume de cafea cu care sa se faca clisma. Poate fi folosita orice specie de cafea din cele doua cunoscute (Coffea arabica sau Coffea robusta), de orice provenienta, bine pastrata, proaspata si macinata fin. Nu este indicata folosirea cafelei solubile, careia ii lipsesc anumite proprietati pe care cafeaua boabe naturala le are.
- Modul de preparare a cafelei pentru clisma
     In ceea ce priveste modul de preparare, iata pe scurt indicatiile (pentru obtinerea a 250 ml cafea): in 300 ml apa clocotita se pun trei linguri de cafea fin macinata. - Se fierbe la foc mare timp de 5 minute. - Se fierbe apoi zece minute la foc mic. - Se lasa sa stea 15 minute la o temperatura cat mai ridicata, dupa care se lasa la racit. - In final, trebuie sa se obtina 250 ml cafea (50 ml se pierd prin evaporare). - Aceasta cafea concentrata nu se filtreaza (amintim insa ca ea trebuie sa fie foarte fin macinata), se amesteca cu 750 ml apa si se administreaza cu irigatorul. La inceput, se administreaza cantitati mai mici din acest preparat - 400-600 ml, crescandu-se gradat cantitatea de lichid introdusa, pana la 1000 ml.
     Important: nu se foloseste apa distilata pentru prepararea cafelei. Se poate folosi apa de izvor, apa plata ori chiar apa de la robinet, dar nu apa distilata.
- Modul efectiv de administrare
     La Clinica 'Gerson', clismele se fac cu aparate speciale, prin care sunt controlati mai multi parametri, dar se poate face si cu un irigator obisnuit. Important este ca acea canula (adica partea care se introduce in rect) sa nu fie dintr-un material dur, pentru a nu produce rani ce pot deveni un inconvenient foarte serios in tratament: intr-o luna se fac zeci de asemenea interventii, ce altfel pot deveni traumatice. De aceea canula se lubrefiaza bine inainte de folosire cu un unguent antiseptic si antiinflamator (in Germania se foloseste unguentul homeopatic Traumel; ca substituit poate fi folosit unguentul de tataneasa sau de galbenele). Tubul irigatorului trebuie sa fie din cauciuc foarte moale. Cafeaua se introduce gradat, lent, evitand producerea unei presiuni in colon, mai ales daca exista tumori pe colon ori pe rect. Toata operatiunea de introducere a lichidului in colon nu trebuie sa dureze mai mult de 5-7 minute. Apoi lichidul este tinut in colon vreme de 10-15 minute, timp in care pacientul (in pozitia culcat) se intoarce succesiv pe o parte si pe cealalta, si apoi se ridica in sezut pentru unu-doua minute. Dupa zece minute, lichidul este eliminat prin scaun. La persoanele cu intestin foarte usor iritabil, se face la ceva timp dupa clisma cu cafea si o clisma usoara cu infuzie de musetel, care este un antiiritativ si un antiinflamator redutabil. In cazurile in care se urmareste si un usor efect cicatrizant, se foloseste ceaiul de galbenele, dar de obicei cel mai eficient este ceaiul de musetel, care se poate folosi in locul apei pentru diluare.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2133
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved