PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTILOR DE AUZ

PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTILOR DE AUZ

Analizatorul auditiv are o importanta deosebita in dezvoltarea psihica a individului din cauza rolului pe care-l are in facilitarea comunicarii verbale si in acumularea cunostintelor. Deficienta auditiva determina modificari in activitatea individuala cu perturbarea relatiei cu mediul inconjurator.

Cand deficienta auditiva este congenitala sau apare la varste timpurii provoaca dificultati in insusirea limbajului, iar in cazuri grave chiar mutenia. Cand apare dupa achizitionarea structurilor verbale determina o involutie la nivelul activitatii psihice daca nu se aplica programe educative speciale. Si la cei hipoacuzici se pot ivi fenomene de stagnare sau de regresie in plan psihic in lipsa unui mediu stimulativ care sa intretina comunicarea.

Disfunctia auditiva prin ea insasi nu are un efect asupra dezvoltarii intelectuale, dar duce la instalarea muteniei care stopeaza evolutia limbajului de unde rezulta restrangerea activitatii psihice.

Deficientele de auz pot fi partiale - hipoacuzie sau totale - surditatea.

A. Clasificare dupa gradul de pierdere al auzului:

Pierderile de auz pana la:

30-40 decibeli -hipoacuzie usoara. In acest caz subiectul aude conversatia )daca sursa sonora nu este indepartata) si isi formeaza un vocabular destul de adecvat;

40 - 70 decibeli - hipoacuzie medie - subiectul aude conversatia numai de aproape si cu dificultate.

70 - 90 decibeli -hipoacuzie severa - persoana aude zgomotele, vocea si unele vocale (se protezeaza)

peste 90 decibeli - surditate sau cofoza - persoana aude numai sunetele foarte puternice care-i provoaca si senzatii dureroase.

CAUZE:

ereditare -- subiectul se naste cu malformatii transmise prin anumite gene (dominante sau recesive). Aceste malformatii apar fie la nivelul urechii externe: lipsa sau deformarea: pavilionului sau al conductului auditiv extern; la nivelul urechii medii - fara oscioare (ciocan, scarita, nicovala); la nivelul urechii interne - malformatii ale labirintului

o       ex: malformatii de tip Scheibe - cand este atrofiata nicovala leziuni ale canalului cohlear, ale canalului Corti.

care actioneaza in perioada prenatala - boli infectioase (rubeola, sifilis, paludism, toxoplasmoza), alcoolism, diabet, iradiatii, factori toxici, incompatibilitatea Rh-ului;

care actioneaza la nastere - perinatale - leziuni anatomo - patologice in timpul nasterii ca urmare a anoxiei (axfisiei) la nastere;

cauze postnatale - de natura infectioasa: boli (meningita, encefalita, febra tifoida, scarlatina);traumatisme; intoxicatii; tratament medical neadecvat (streptomicina, kanamicina in doze mari).

B. Dupa etiologie hipoacuzia se clasifica in:

hipoacuzie de transmisie, de conducere - cauzata de malformatii ale urechii externe sau ale celei medii, de unele infectii ale urechii medii (otita, mastoidita); de infectii ale timpanului sau ale oscioarelor, si se manifesta prin faptul ca este afectata conductibilitatea aeriana; conductibilitatea osoasa se realizeaza normal. In general hipoacuzia de transmisie este o forma mai usoara. Pierderile sunt de 60-70 decibeli, se protezeaza cu rezultate bune. Subiectul are o voce diminuata, soptita si percepe mai bine sunetele inalte decat cele grave.

hipoacuzie de perceptie - sau hipoacuzia senzorio-neurala - este cauzata de leziuni la nivelul urechii interne (lobul osos, organul Corti, membrana bazilara). Este afectata in special conductibilitatea osoasa. Pierderile pot depasi 120 decibeli (surditate)

hipoacuzie mixta - apar si leziuni la nivelul urechii mijlocii si la nivelul urechii interne.

Exista o alta forma de surditate - surditatea centrala - leziuni ale nervului auditiv sau afectiuni la nivelul SNC -in zona auzului (zona temporala)-aceasta forma apare in urma unor boli.

MASURI PSIHOPEDAGOGICE

Este necesara o depistare timpurie a surditatii deoarece acest lucru faciliteaza luarea unor masuri pentru a asigura dezvoltarea cea mai apropiata de normal prin organizarea activitatii de formare a comunicarii si de exersare a cognitiei.

Hipoacuziile pot fi depistate de la 4 - 6 luni. Copilul reactioneaza la sunete, iar aparitia si disparitia rapida a ganguritului este un indiciu al deficientei de auz pentru ca ganguritul este un joc articulator cu sunetul si nu are semnificatie pentru cel cu disfunctie auditiva.

La varstele mici testarea auzului se mai poate face anexandu-i copilului un obiect care se misca, il priveste si se emite un anumit sunet - daca intoarce capul inseamna ca nu sunt disfunctii, daca nu intoarce capul atunci este prezenta surditatea.

Pe la 3 ani testarea se face si cu vocea obisnuita, copilul este intors cu spatele si cu urechea acoperita. Este solicitat sa repete cuvintele spuse de examinator (6-8 m), daca repeta gresit examinatorul se apropie. Daca repeta la 4-6 m - hipoacuzie usoara, la 1-4 m hipoacuzie medie - sub 1 m hipoacuzie grava.

Astfel se testeaza gradul de surditate dar nu si sediul ei.

Aceasta testare se realizeaza dupa 3 ani si se folosesc aparate (diapazonul - testul Weber-sau audiometrul). Testul Weber - Cu ajutorul diapazonului se depisteaza hipoacuzia unilaterala (diapazonul este pus in mijlocul fruntii, daca auzul este normal sunetul este perceput in mijlocul craniului; daca este afectata urechea medie atunci ...).

Prin testul Rinne se verifica separat fiecare ureche (blocandu-se cea opusa). Diapazonul este fixat pe apofiza mastoida. Cand subiectul nu aude sunetul dupa indepartarea diapazonului inseamna ca este afectata urechea medie. la auz normal subiectul aude si dupa indepartarea diapazonului.

Testul Schwach - pentru verificarea conductibilitatii osoase cat si a celei aeriene-se aplica diapazonul pe mastoida (conductibilitatea osoasa) sau langa ureche apoi se indeparteaza diapazonul de pe mastoida sau de langa ureche si se inregistreaza timpul in care subiectul continua sa mai auda.

Cea mai sigura testare se face cu audiometrul, aparat radioelectric, care este compus dintr-un generator de frecventa si un potentiometru de unde se modifica intensitatea sunetului. Se prezinta subiectului sunete de intensitate si frecventa diferite la nivelul fiecarei urechi.

Caracterizarea proceselor si functiilor psihice ale deficientilor de auz

In cadrul organelor de simt normale limbajul se dezvolta in mod normal. La copiii cu surditate limbajul nu se realizeaza fiind afectata si dezvoltarea psihofizica.

dezvoltarea fizica este normala in conditii de hrana si ingrijiri corespunzatoare.

din punctul de vedere al dezvoltarii motrice prezinta o usoara intarziere (mersul) din cauza absentei stimulului verbal.

respiratia biologica este normala iar ceea ce o priveste pe cea fonatorie se observa ca intentia de a dirija aerul pe gura este minima.

echilibrul este tulburat mai des la hipoacuziile de perceptie;

reprezentarile nu au un anumit specific caracteristic surzilor, ei gandesc cu ajutorul imaginilor generalizate nu cu ajutorul notiunilor.

perceptia auditiva lipseste in totalitate la surzi

memoria este normala insa cea cognitiv- verbala este afectata

in cazul imaginatiei se inregistreaza o specificitate vizual-motorie

relatiile afective si cele volitive influentate de comunicarea defectuoasa si de receptia deficitara a mesajului verbal determina agitatie, nervozitate, incapatanare, comportament dezordonat sau agresivitate, tendinta de izolare in prezenta auzitorului datorita dificultatii de a intelege si de a se face inteles.

o       din cauza destructurarii raportul dintre gandire si limbaj, din cauza pierderii perceptiei optime, a insusirii limbajului apare un decalaj fata de auzitor in activitatea intelectuala;

Gandirea

Este caracterizata de operatii logice - analiza, sinteza - si se realizeaza predominant prin vizualizare dar apar anumite caracteristici specifice gandirii surdului:

a) Concretismul - sau situativitatea - modul de gandire situativ deoarece gandirea lui nu dispune de abstractizari specifice notiunilor ci specifice imaginilor generalizate ce cheama gandirea spre aspectele ei empirice.

Trecerea la limbajul verbal creeaza conditii pentru dezvoltarea gandirii atat sub aspect abstract cat si sub un aspect concret superior celor nedemutizati.

b) Sablonismul - surdomutul tinde sa foloseasca aceleasi scheme operationale chiar si in situatii diferite (ex. Sablonul verbali la surdomutii in curs de demutizare mai ales la inceput ca urmare a posibilitatilor limitate de a transfera in cuvinte rezultatele gandirii - la ceasca foloseste tot cuvantul cana. Sablonismul dispare prin imbogatirea formulelor de exprimare.

c) Inertia sau rigiditatea - se debaraseaza cu dificultate de procedeele folosite anterior. E necesara demutizarea si odata cu acumularea cunostintelor se inlatura.

d) Ingustimea - are tendinta de a-si forma conversatia pe baza unui numar limitat de fapte fara o suficienta selectare si intelegere a esentialului.

Este posibila intelegerea denaturata si formarea unui profil moral denaturat. Exista tendinta persistarii unor capricii, incapatanare, sunt mai putin receptivi la ceea ce este contrar convingerilor lor; prin demutizare creste receptivitatea

Demutizarea este trecerea de la limbajul mimico-gestual la cel gestual, de la gandirea in imagini la cea notional-verbala; se trece de la folosirea schemelor la folosirea cuvintelor pentru ca cu ajutorul cuvintelor se faciliteaza vehicularea proprietatilor de cauzalitate si a proprietatilor esentiale ale obiectelor

Pana la etapa desavarsirii demutizarii gandirea trece prin trei faze:

gandirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini;

gandirea incepe sa foloseasca notiuni verbale concrete;

gandirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si relatiilor abstracte

Parcurgerea acestor faze se face in 4 etape:

etapa premergatoarea demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini.

etapa inceperii demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini si partial pe cuvinte.

etapa demutizarii avansate cand gandirea se bazeaza pe cuvinte si partial pe imagini.

etape infaptuirii demutizarii cand gandirea limbajul au aceleasi caracteristici ca la auzitor.

Demutizarea este absolut necesara pentru ca prin asigurarea ei se pun bazele formarii gandirii notionale si se faciliteaza dobandirea experientei cognitive. Este o activitate complexa de inlaturare a mutitatii prin folosirea cailor organice nealterate si pe baza compensarii functionale.

Demutizarea presupune receptarea vorbirii celorlalti prin labio-lectura si prin utilizarea auzului rezidual cu mijloace tehnice sau emisia vorbirii articulate corelata cu insusirea grafemelor pentru a realiza atat comunicarea orala cat si cea lexico-grafica.

Este un proces indelungat in care transmisia cunostintelor de baza se realizeaza prin asocierea intre cuvinte si imagini. Mijloace auxiliare sunt dactilologia (alfabetul dactil), limbajul mimico-gestual si labiolectura.

Alfabetul dactil sau dactilologia - este un mijloc de comunicare intre surdomuti sau cu auzitorii care si-ar insusi acest mijloc de comunicare. Sunetele sunt reprezentate prin pozitii ale degetelor. Semnele se numesc dactileme.

Limbajul mimico-gestual - este limbajul de baza al surdomutilor; se dezvolta spontan, pe baza gesturilor naturale care reprezinta obiecte sau actiuni sau pe baza mimicii fetei ca reflecta anumite sentimente. Este mai sarac si mai primitiv si nu poseda proprietatile integrale ale limbajului obisnuit.

Labiolectura - prin perceperea miscarii organelor de vorbire in pronuntarea vocalelor a consoanelor labiale sau labiodentale; prin analiza si memorarea senzatiilor, vibratiilor ce se produc in timpul ,miscarii propriilor organe de vorbire.

- principalul in labiolectura nu consta in perceperea izolata optica a articulatiilor fiecarui sunet ci in perceperea globala a imaginii cuvintelor, propozitiilor. Necesita mult efort, antrenament dezvoltarea atentiei vizuale astfel incat aceste deprinderi nu se formeaza la toti in aceeasi masura. Aceasta asociere intre cuvinte si imagini si cuvinte fara alte mijloace intercorelate intre imagine, gest si cuvant).Intre imagine si cuvant se intercoreleaza mai multe imagini auxiliare.

Metodologia demutizarii trebuie sa permita legatura dintre cuvant si imaginea labiovizuala precum si semnificatia verbala astfel incat sa se ajunga la stereotipii dinamice incat receptorul imaginilor labiobucale sa determine declansarea articulatiilor si intelegerea comunicarii. Cand se trece de la limbajul gestual la cel verbal se trece si de la gandirea in imagini la gandirea notional-verbala.

Maiestria demutizatorului se concretizeaza in functie de rapiditatea cu care copilul asociaza imaginea cu cuvantul fara sa mai treaca prin alte forme. In vederea realizarii demutizarii se adopta anumite principii:

respectarea caracteristicilor naturale de dezvoltare ale vorbirii, de la simplu la complex, de la usor la greu, in ordinea in care le invata copilul auzitor;

respectarea particularitatilor fiziologice si fonetice; invatarea gradata si deducerea sunetelor greu de pronuntat din cele mai usor de pronuntat sau din alte sunete pe care le poate pronunta;

invatare sunetelor, a cuvintelor si a propozitiilor confruntand aspectele formale cu cele semantice

Insusirea structurilor verbale depinde de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul in care cum stie sa-l lege de continutul concret pentru a surprinde semnificatia lui; concomitent cu emiterea verbala se percepe miscarea laringelui si al toracelui.

La surdomuti intre senzatiile vizuale si miscarile vibratile nu este o legatura trainica la inceput iar procesul demutizarii urmeaza un drum specific, in locul fonemelor se utilizeaza articulemele (perceperea vizuala) sau in locul kinesteziilor sonore se utilizeaza kinesteziile vibratile.

Prin demutizare surdomutilor si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicilor vocabularul se imbogateste si se perfectioneaza pronuntia astfel incat cuvintele invatate inlocuiesc invatarea lor prin gesturi. Cu toate acestea vorbirea ramane deficitara (mai ales ca intonatie, ritm, articulatie)care afecteaza pe ansamblu inteligibilitatea vorbirii.

Protezarea auditiva se foloseste pentru facilitarea obtinerii comunicarii verbale si este necesara folosirea auzului rezidual care se poate realiza prin mijloace tehnice.

Proteza este un aparat destinat sa mareasca intensitatea sunetului in organul auditiv al purtatorului. Acest lucru se realizeaza prin captarea sunetului cu un microfon, amplificarea si transmiterea lui la un receptor sau casca atasata la ureche. Proteza nu poate corecta deficienta, dar poate minimaliza unele efecte; nu sunt aparate de mare fidelitate, nu reproduc cu acuratete sunetele pe care le amplifica si zgomotele din jur ceea ce scade inteligibilitatea accentuand oboseala auditiva.

Se utilizeaza cu succes la hipoacuziile usoare dar ridica probleme la cele severe. Proteza foloseste un agregat suplimentar numit oliva care are rolul de a fixa proteza care daca nu este bine fixata produce un suierat. Necesita sa fie curatata permanenta. Exista proteza pentru conductibilitatea aeriana (pe pavilionul urechii - pentru urechea medie) dar si pentru conductibilitatea osoasa (fixata pe mastoida care conduce sunetul pe cale osoasa.

Protezele pot fi:

cu amplificare lineara care sporeste nivelul auditiv cu 30-40 decibeli pe toate frecventele;

cu amplificare selectiva care nu amplifica decat frecventele necesare audibilitatii;

prin compresie se selecteaza frecventele utile de cele inutile;

Pentru hipoacuzicii care invata in scoli obisnuite s-au creat proteze auditive tip radio, o parte purtata de copil, iar alta (microfonul)de profesor (care o agata la gat); acest tip de proteza are avantajul ca mesajul ajunge la ureche fara a fi distorsionat de zgomote.

In ceea ce priveste varsta s-au creat divergente: unii spun ca este mult mai bine ca ele sa fie aplicate de timpuriu pentru a se obisnui si a facilita achizitia limbajului, altii opteaza pentru varstele mai mari pentru ca protezele ar putea duce la deteriorarea auzului.

Copilul trebuie invatat si obisnuit sa foloseasca proteza pentru ca pot aparea reactii psihologice sau chiar neacceptare biologica. El trebuie invatat sa localizeze, sa discrimineze sunetele cu semnificatii de cele fara semnificatii, sa distinga unitatile verbale.

Metodologia procesului instructiv-educational la deficientii de auz

Deficientii de auz prezinta intelect normal. Sistemul de invatare este constituit ca parte integrata sistemului national de educatie dar este adaptat la copilul care invata. Exista situatii insa cand sunt copii si cu deficienta mintala printre cei cu deficiente de auz.

Organizarea unitatilor de invatamant este in functie de pierderile auzului:

pentru hipoacuzici metodologia este asemanatoare celei pentru auzitori:

pentru surzi structurile sunt centrate pe procesul demutizarii si are ca scop transferul ulterior intr-o scoala pentru auzitori;

Integrarea sociala si profesionala depinde de calitatea procesului instructiv-educativ recuperator, de dezvoltarea psihologica a subiectului, de motivatie, calitatile volitionale de atitudine si participarea lui activa.

Profesii care nu solicita auzul si echilibru:

croitor,

tehnician dentar;

tamplar:

strungar;

bucatar-cofetar;

parchetar;

forme ale invatamantului superior;