REACTIA VITALA

Reactia vitalA

In medicina legala, notiunea de reactie cu caracter vital se refera la raspunsul organismului la o trauma fizica, chimica sau biologica, raspuns care nu apare atunci cand agentul traumatic actioneaza asupra unui cadavru.

Astfel apar modificari umorale sau morfologice de raspuns a celulelor si tesuturilor in viata la diferite tipuri de agresiuni.

Reactiile vitale pot fi locale si generale.

Reactii vitale locale:

1. hemoragia cu infiltratia sangelui in tesuturile vecine. Cercetari efectuate la Institutul National de Medicina Legala din Bucuresti au aratat importanta punerii in evidenta pe cale histochimica a peroxidazelor pentru diagnosticarea prezentei unui infiltrat hematic dupa disparitia hematiei ca element morfologic;

2. coagularea fibrinoasa a sangelui in plaga sau in jurul ei, sange care nu se spala sub jetul de apa;

3. retractia tesuturilor (departarea marginilor plagii) si tumefactia edematoasa a partilor moi lezate;

4. inflamatia (elementele macroscopice sunt: hiperemia, tumefactia, infiltrarea sero-sanguina cu formare de cruste; cele microscopice sunt: marginatia leucocitelor in capilare, leucocitoza locala, diapedeza si fagocitoza, liza celulara);

5. procesele distrofice si necrotice (determinate prin metode histochimice si histologice);

6. modificarile hemoglobinei (aparitia in tesuturile traumatizate si infiltrate sangvin a hemosiderinei si hematoidinei, virarea culorii revarsatelor sangvine posttraumatice);

7. modificarile enzimatice cu aparitia unei zone de diminuare a activitatii unor enzime in apropierea marginii plagii cu existenta unei zone mai la distanta in care activitatea enzimatica este accentuata.

Reactii vitale generale:

1. aspiratele pulmonare; existenta acestora in alveole pulmonare este dovada respiratiei in momentul contactului cu materialul aspirat - materiale diferite, substante, sange, continut gastric, substanta cerebrala etc.);

2. embolia (transportarea intravasculara a unor materii care nu se gasesc in mod normal in sange) grasa, gazoasa, tisulara; embolia grasa apare in traumatisme puternice, dupa fracturi, striviri de tesut adipos si poate fi evidentiata prin examenul histopatologic al plamanului, creirului etc. Embolia tisulara apare in conditii asemanatoare. Embolia gazoasa apare in sectionarea marilor vene ale gatului, in avorturile empirice etc.;

3. inghitirea unor substante; prezenta in stomac a sangelui, tesutului cerebral, corpurilor straine, lichidelor de imersie, dar cu rezerve, in functie de caz;

4. modificarile sistemului nervos central, circulatorii, endocrine, umorale, dismetabolice;

5. mioglobinuria (aparitia mioglobinei in tubii renali si urina, in cazul traumatismelor musculare);

6. reactia sistemului limfatic (aparitia eritrocitelor si a grasimilor emulsionate si eritrofagia in ganglionii limfatici regionali);

7. anemia organelor si tesuturilor-precizeaza faptul ca moartea se datoreaza unei hemoragii mari; pot coexista si sufuziuni sanguine subendocardice;

8. in asfixii, in afara leziunilor locale, sufuziunile subseroase si mucoase reprezinta modificari generale cu caracter vital.

Kernbach descrie "semnul fibrei elastice", constand in fibre elastice conjunctive rupte in masa hemoragica de tesut traumatizat.

Verdereaux arata ca raportul dintre leucocite si hematii dintr-o regiune traumatizata vital este mai mare decat intr-o regiune oarecare.

Piedelievre descrie testul leucocitozei traumatice, un aflux de leucocite in tesutul subcutanat adiacent plagii, produs in cateva ore; absenta leucocitozei locale demonstreaza ca leziunea a fost produsa post-mortem sau ca moartea a fost rapida.

Reactiile vitale se clasifica in:

1. semne vitale: ofera indicii asupra faptului ca victima se afla in viata in momentul actiunii agentului lezional ( improscarea sangelui in plagile arteriale, ciuperca de spuma la inecati);

2. reactii vitale: - precoce: infiltratele hemoragice;

- semitardive: procesele inflamatorii;

- tardive: cicatrizarea.

Diagnosticul diferential al reactiilor vitale se face cu epifenomenele lezionale agonale: regurgitarea continutului gastric in caile respiratorii (fara reactii vitale la acest nivel), ulcerele de stress agonale, leziunile de anoxie si necroza cerebrala (autoliza) din comele prelungite.