RECUPERAREA SI EDUCAREA ORBULUI SURDO-MUT

RECUPERAREA SI EDUCAREA ORBULUI SURDO-MUT

Procesul de recuperare si educare al orbului surdo-mut este deosebit de complex si contine elemente ce tin atat de educarea handicapurilor de vedere, cat si cele de auz.

Recuperarea se considera ca avand un nivel satisfacator atunci cand polihandicapatul orb surdo-mut are dezvoltata vorbirea la un nivel satisfacator si isi insuseste o profesiune elementara.

Specialistii considera ca in educarea orbului surdo-mut este indicat sa se porneasca de la elaborarea unei baze senzoriale concrete nemijlocit legate de obiectele si fenomenele din procesul cunoasterii (si comunicarii).

FACTORI

Factorii care influenteaza recuperarea orbului surdo-mut tin de:

1. varsta la care principalii analizatori si-au pierdut functia (orbire sau surditate congenitala sau dobandita);
2. existenta unor resturi de auz si vaz;
3. nivelul dezvoltarii vorbirii in momentul instalarii handicapului;
4. dezvoltarea psihofizica generala;
5. prezenta sau absenta deprinderilor de viata cotidiana, autoservire si a cunostintelor elementare despre obiectele si fenomenele lumii inconjuratoare;
6. trasaturile de personalitate specifice fiecarui individ in parte;
7. gradul de elaborare al proceselor compensatorii.

Principiul fundamental al recuperarii orbului surdo-mut consta in trecerea treptata de la formarea deprinderilor senzoriale la deprinderile rationale (cognitive).

Metodologia folosita in recuperarea orbilor surdo-muti se desfasoara pe cinci etape (dupa I.Sokoleanski):

1. cunoasterea nemijlocita a obiectelor si fenomenelor;
2. formarea limbajului gestual;
3. elaborarea si folosirea limbajului dactil;
4. insusirea scrierii si citirii;
5. constituirea vorbirii.

1. Cunoasterea nemijlocita a obiectelor si fenomenelor constituie elementul esential al socializarii polihandicapatilor orbi surdo-muti al caror handicap este congenital sau dobandit la varste fragede.

In aceasta etapa are loc in fapt procesul de "umanizare incipienta" a handicapatilor prin integrarea acestora in comunitatea umana si satisfacerea trebuintelor acestora in forma elaborata specific umana (in sens modern: formarea deprinderilor de viata cotidiana). Acest proces se realizeaza prin organizarea de activitati educative pentru satisfacerea trebuintelor biologice elementare (legate de nevoia de hrana, ingrijire si autoservire) si elaborarea deprinderilor de viata cotidiana civilizata. De asemenea se recomanda introducerea polihandicapatului in cunoasterea mediului inconjurator, antrenandu-se spiritul de observatie si pipaitul activ.

In aceasta etapa are loc cunoasterea intuitiva a mediului inconjurator. In cadrul acesteia se urmaresc elemente legate de:

• familiarizarea treptata a polihandicapatului cu obiectele inconjuratoare;
• diferentierea si clasificarea obiectelor dupa trasturi caracteristice;
• perceptia formei si marimii obiectelor si relatiilor dintre partile componente ale acestora;
• compararea obiectelor si partilor lor componente dupa diferite criterii (stabilirea asemanarilor si deosebirilor).

Pe baza perceptiilor nemijlocite prin pipait, se elaboreaza reprezentari tactil-motorii despre obiectele inconjuratoare si constiinta lumii obiective. Cunoastere obiectuala se desfasoara prin imitarea anumitor actiuni - mana subiectului este condusa la inceput de educator. Subiectul imita dupa educator anumite actiuni implicate in perceperea obiectelor. Imitarea are un rol important, deoarece asigura impulsul actiunii si constituie in acelasi timp modelul actiunii cu obiectul. Prin imitatie se dezvolta reproducerea si redarea formei obiectelor. Aceasta se realizeaza prin modelarea actiunii in diverse materiale - plastilina, lut, betisoare, desen.

Fazele imitatiei:

1. intuirea obiectului;
2. imitarea gestului de reproducere a obiectului;
3. executia.

Acestea conduc la realizarea procesului de creatie proprie a modelului intuit

Pentru reusita deplina a acestui proces, se impune ca obiectul realizat sa fie comparat cu originalul. De aceea executia obiectului nou trebuie sa se faca in prezenta obiectului original prin confruntari continue cu acesta.

Intr-o etapa ulterioara reproducerea se poate realiza in absenta obiectului modelat, numai pe baza reprezentarii acestuia. Redarea detaliilor, a proportiilor diferitelor parti ale obiectelor se poate realiza numai in finalul acestei etape in urma unor exercitii indelungate de construire - reconstruire a numeroaselor obiecte.

2. Etapa in care gestul evocator se constiruie treptat prin trecerea de la perceptia si reprezentarea particularului la redarea generalului.

La inceput, prin gesturi, subiectii redau numai obiecte concrete. Gestul asociat cu obiectul desenat are un caracter evocator. El conduce la actualizarea reprezentarii si la reproducerea actiunii pe care o semnifica in lipsa obiectului.

In concluzie, gestul generalizeaza, asigurand insa o generalizarea practica elementara.

Dupa ce reprezentarile obiectelor sunt suficient de bine consolidate, se poate trece cu succes la redarea unor stari sau fenomene mai abstracte prin gesturi.

3. Etapa in care se face trecerea de la gesturile evocatoare la semnele dactile.

In aceasta etapa insusirea alfabetului dactil constituie o etapa intermediara importanta pentru invatarea vorbirii (limbajului oral)

In aceasta etapa gesturile sunt inlocuite prin dactileme, dar pentru o anumita perioada de timp ce depinde de fiecare caz in parte, ele pot coexista.

De exemplu: O.Skorohodova folosea in comunicarea sa asocierea semnelor dactile cu un cod de semne conventionale proprii.

Altii polihandicapati orbi surdo-muti pot fi antrenati sa comunice prin scrierea sau desenarea in plama a cuvintelor cu ajutorul literelor alfabetului. Insusirea semnelor dactile asigura insusirea ulterioara a alfabetului Braille.

4. Etapa invatarii scrierii si citirii.

In aceasta etapa se pot aplica pentru insusirea citit-scrisului urmatoarele metode:

1. invatarea scrierii in sistemul Braille, intepand manual hartia cu punctatorul:
2. invatarea scrierii Braille folosindu-se masina de scris cu caractere punctiforme, computerul;
3. scrierea si citirea dactila folosindu-se alfabetul dactil.

In toate aceste modalitati sau metode mana are un dublu rol de receptie si de emisie, fiind organul de percepere si vorbire (cu ajutorul ei se scrie si se citeste).

In scrierea realizata cu ajutorul dactilemelor, imaginea semnului dactil se realizeaza in mod diferit fata de cea obtinuta la surdo-mut, prin intermediul receptiei vizuale.

La orbii surdo-muti se foloseste scrierea semnelor dactile pe palma sau in alta parte sensibila a pielii, receptia fiind dependenta in totalitate de simtul tactil.

In general, cele trei modalitati enumerate difera intre ele sub aspect psihologic si evolutiv pe care se afla subiectul. Elementul lor comun il constituie faptul ca realizeaza comunicarea prin folosirea motricitatii.

5. Etapa insusirii vorbirii orale incheie de obicei programele educative, organizate cu acesti polihandicapati.

In cadrul acestei etape se asigura trecerea de la vorbirea dactila la cea verbala specific umana. Aceasta deoarece utilizarea sistemului de comunicare prin dactileme nu antreneaza zonele centrale ale pronuntiei si nici analizatorul verbo-motor (laringe, corzi vocale, cavitatile nazale si bucale) si plamanii.

Inainte de a trece la formarea limbajului oral trebuie sa ne asiguram ca dezvoltarea perceptiei si reprezentarilor subiectului s-a realizat corespunzator.

In afara structurarii unei baze senzoriale concrete despre obiecte, dezvoltarea vorbirii orale ramane o actiune imposibil de realizat sau doar formala.

Principala actiune care trebuie realizata consta in pregatirea motorie a organelor implicate in procesul pronuntiei. Se realizeaza in acest sens o gama larga de exercitii pregatitoare specifice logopediei (exercitii de expir-inspir ale laringelui, limbii, buzelor, pentru a se realiza sonorizarea articulatiei si diferentierea sunetelor in vocale si consoane).

Tinand seama de specificul acestor polihandicapati se foloseste procedeul perceperii prin pipairea organelor fonatorii ale interlocutorului prin aplicarea mainii sau a degetelor pe laringe, pe gat in tegiunea glotei, pe buze, pe ceafa, pe vertebre, pe maxilare, pe cavitatea nazala osoasa sau pe suprafata craniana.

Dezvoltarea mecanismelor morfo-functionale periferice ale vorbirii are in vedere si antrenarea simultana a mecanismelor asociative centrale, care conduc procesele vorbirii orale.

Metodele de invatare a limbajului oral la polihandicapatii orbi surdo-muti sunt urmatoarele:

1. metoda fonetica analitico-sintetica (in primul rand)

In general conform metodei fonetico-analitico-sintetice (cea mai raspandita) se recurge la invatarea structurii fonetice a sunetelor si apoi legarea acestora in cuvinte.

2. metoda globala

Consta in insusirea unor cuvinte sau chiar sintagme in totalitatea lor si ulterior analizarea sunetelor componente si percurgerea unor exercitii de resinteza a sunetelor.

Invatarea vorbirii orale la polihandicapatii orbi surdo-muti este util sa inceapa prin asocierea pronuntiei cu perceperea vibratiilor organelor efectorii si cu obiectul concret desemnat. Prin aceasta asociere se elaboreaza facil reprezentarea verbala simultan cu suportul senzorial concret si semnificatia ei. Cerecetarile demonstreaza faptul ca in invatarea vorbirii orale partile de vorbire (substantiv, pronume, verb etc) se invata mai usor decat partile de propozitie, iar verbele se insusesc mai greu decat substantivele. Notiunile abstracte se insusesc mai greu decat notiunile concrete.

Organizarea recuperarii se desfasoara pe baza unui program individual etapizat cu o durata variabila, incepand cu familiarizarea cu obiectele din mediu si terminand cu elaborarea vorbirii. Practic durata de timp necesara elaborarii vorbirii difera de la subiect la subiect. In unele situatii parcurgerea unei etape poate dura mai multi ani de zile (7-8 ani Scoleanski). Pentru primele etape durata poate fi in general de 2-3 ori mai mare decat perioada de timp necesara educarii unui copil normal.

D. Damaschin arata ca "in experienta scolii romanesti in educarea polihandicapatilor, unele etape pot fi contopite si reduse ca durata; alte etape putandu-se prelungi obtinandu-se rezultate educative superioare."

De exemplu: orbul surdo-mut, Amariei Vasile de la Scoala Speciala de Nevazatori "Vatra Luminoasa", a fost educat si recuperat in asemenea masura, incat a putut sa-si insuseasca chiar o profesiune simpla, cea de impletitor de cosuri.

Procedura utilizata in acest caz a cuprins mai multe etape, putin diferite de cele utilizate de majoritatea specialistilor (D. Damaschin).

Schema pe etape a procesului de recuperare:

dezvoltarea si perfectionarea functionala a analizatorilor ramasi intacti (intuitie, lucrari manuale, invatarea alfabetului dactil);

dezvoltarea functiilor organelor fonatorii prin exercitii speciale;

orientarea in spatiu mic si formarea unor deprinderi de autoservire;

cunoasterea nemijlocita a obiectelor din jur;

denumirea obiectelor prin intermediul alfabetului dactil si Braille (in cazul subiectilor mai bine dezvoltati) si comunicarea cu ajutorul acestora;

demutizarea folosindu-se procedeul pronuntiei globale a unor cuvinte prin intermediul sistemului Braille si prin sistemul dactil;

trecerea de la forma globala la cea analitica a pronuntiei si insusirea cuvintelor si semnelor;

invatarea scrierii, exercitii cu texte in relief (sistemul Klein) pe care deficientul le transcrie pronuntandu-le verbal, exersandu-si astfel vorbirea;

imbogatirea vocabularului in procesul comunicarii si al insusirii cunostintelor.

Putem sublinia faptul ca matodica folosita se bazeaza pe transpunerea in practica a logicii cunoasterii.

In prezent datorita progreselor tehnice, au aparut o serie de dispozitive menite sa faciliteze comunicarea cu aceste categorii de polihandicapati cu ajutorul tehnicii electronice.

Mijloacele electronice este necesar sa fie introduse in cadrul educatiei orbului surdo-mut, ca ajutoare auxiliare ce prelungesc efectele educative in modalitati noi.

Damaschin arata ca folosirea aparatului pentru a intra in legatura cu un orb surdo-mut in problemele complexe ale cunoasterii sau in probleme profesionale presupune mai intai parcurgerea acelor etape de tip interogativ, de la perceptie si observare la abstractizare, toate acestea fiind rezultatul educatiei si obtinandu-se numai prin educatie. Aparatura este utila numai dupa ce s-a atins un asemenea stadiu.

Un astfel de aparat folosit in acest scop este electro-braille, care transcrie in sistemul Braille informatia destinata comunicarii cu deficientul. Dispozitivul electronic consta intr-un transcriptor in Braille ca transmitator si un dispozitiv de scriere in Braille ca receptor.

Transcriptorul Braille esre un adaptaor montat pe o masina de scris in Braille sau pe o masina de scris obisnuita. Apasarea pe taste produce impulsuri electrice ce sunt transformate in puncte in relief Braille cu ajutorul dispozitivului de scriere Braille. Caracterele scrise in Braille apar pe o banda mobila (masina de scris cu banda). In scopul usurarii sarcinii, se pune la punct constructia unei masini de scris pe foi de hartie obisnuita.

Utilizarea aparatului Electro-Braille in procesul de instruire si de comunicare, prezinta o serie de avantaje. Electro-Braille inlocuieste activitatea la tabla, este folosit ca masina electrica de stenografiat si ca teleimprimator pentru nevazatorii surzi. Aparatul permite transformarea tipariturilor in alb-negru in tiparituri in relief. Este folosit ca dispozitiv pentru transmiterea informatiilor scrise de nevazatorii surdo-muti.

In prezent rolul acestui aparat a fost preluat de comuterele adaptate cu tastatura in sistemul alfabetului Braille.

• Opticon → instrument electronic care reproduce intr-o reprezentare tactila scrisul tiparit. Avantaje: acces imediat la materialele tiparite. Dezavantaj: descifrare lenta.
• Teletouch → asigura comunicarea intre nevazatori si normali; persoanele normale scriu mesajul pe tastatura, iar aparatul reproduce fiecare litera in caractere Braille.