RICKETTSIOZELE

RICKETTSIOZELE

In cadrul tribului Rickettsiae sunt patru grupe de boli (genul Erlichia face parte dintr-un trib separat):

Bolile produse de rickettsii, pe langa numeroase particularitati, prezinta o serie de trasaturi comune:

1. Etiologic - Agentii etiologici sunt asemanatori ca forma si marime, la microscopul optic aparand cu aspect de cocobacili. Cresc numai pe celule vii, ca si viru-surile, dar prezinta un perete celular complex, ambii acizi nucleici, multiplicare prin diviziune binara si sunt sensibile la antibiotice, ceea ce le apropie de bacterii. Rezistenta moderata in mediul extern. Se distrug intr-o ora la 56 ⁰C, isi pierd infectivitatea in produsele patologice, la temperatura camerei, in decurs de cateva ore. In stare uscata, la adapost de lumina, pot insa rezista mult timp (saptamani, luni de zile) in mediul extern. Sunt sensibile la numeroase antiseptice: formol, fenol, cloramina.

Poseda antigene cu specificitate de grup si de specie. De asemenea, rickettsiile patogene poseda o endotoxina responsabila de fenomenele toxice.

2. Rickettsiile se multiplica intracelular in unele celule ale gazdei receptoare.

3. Histopatologic se caracterizeaza prin aparitia unei vasculite diseminate interesand vasele mici ( exceptie: febra Q, unde este interesat in primul rand plamanul), produsa de proliferarea microbilor in endoteliul care captuseste arteriolele, venele si capilarele.

4. Clinic evolueaza ca boli acute cu febra, cefalee si eruptie, adesea maculo-petesiala (exceptie: febrei Q).

5. Terpeutic: in stadiul timpuriu, toate infectiile sunt susceptibile la antibiotice cu spectru larg.

6. Diagnostic: toate rickettsiile se coloreaza caracteristic in rosu cu Giemsa sau Gimenez.

In toate infectiile (exceptii: febra Q si tifosul variceliform) apar aglutinine fata de tulpinile de Proteus OX 19, OX2 sau OXK. (fenomen folosit in reactia Weill-Felix, in diagnostic).

Majoritatea rickettsiilor produc anticorpi fixatori de complement.

Epidemiologic: in conditii naturale sunt transmise de vectori, artropode (ex-

ceptie: febra Q), prin intermediul carora ajung la om. Mamiferele si artropodele sunt gazde naturale ale rickettsiilor.

Infectiile pot apare si aerogen, in conditiile in care microbul penetreaza la nivelul suprafetei conjunctivale sau mucoasei respiratorii (infectii de laborator).

Cu exceptia tifosului exantematic, omul este numai accidental sau incidental gazda terminala si nu contribuie la supravietuirea rickettsiilor in natura.

8. Imunitatea produsa de oricare dintre rickettsii este de lunga durata fata de reinfectia cu acelasi agent patogen.

O infectie cu o rickettsie dintr-un grup confera de obicei imunitate, partiala sau totala, fata de infectia cu oricare membru al unui alt grup.

Imunitatea dupa infectia naturala este mai puternica decat cea obtinuta prin vaccinare, dar vaccinarea previne imbolnavirea.