SCOLIOZELE, DEVIATII ALE COLOANEI VERTEBRALE IN PLAN FRONTAL

SCOLIOZELE, DEVIATII ALE COLOANEI VERTEBRALE IN PLAN FRONTAL

Scoliozele functionale sunt provocate de o functie insuficienta sau asimetrica a coloanei vertebrale.

Aceste forme de scolioza au o serie de caractere particulare, un inceput greu de precizat, o evolutie lenta cu pastrarea supletei coloanei vertebrale un timp destul de indelungat. Curbura scoliotica se indreapta in pozitie culcat, in suspensie si prin redresari pasive si active.

Scoliozele functionale pe care le intalnim foarte frecvent la copiii de varsta pubertara sunt: atitudinile scoliotice, scoliozele prin deprindere sau habituale si scoliozele statice.

Atitudinea scoliotica este o simpla inclinare sau incurbare laterala a coloanei vertebrale, destul de instabila, care se indreapta spontan in pozitia culcat, in suspensie si prin executarea unor miscari active de extensie si flexie. Curbura se poate corecta si hipercorecta in pozitia stand, prin miscari active sau presiuni aplicate pe convexitatea curburii. Ea este provocata de o slabire a functiei de sprijin a coloanei vertebrale, asupra careia actioneaza pe o durata lunga de timp factorii puternici de presiune.

Atitudinea scoliotica a elevilor poate fi favorizata de slabirea corpului, de insuficienta respiratorie, de scaderea tonusului muscular al spatelui si de o mare laxitate articulara, caracteristica varstei.

Atitudinea scoliotica se confunda din punct de vedere al aspectului si simptomelor cu toate scoliozele functionale in stadiul de inceput, de care se diferentiaza insa prin evolutia lor ulterioara.

Multe cazuri de scolioza se corecteaza spontan, daca dispar la timp cauzele care le-au provocat.

Curbura scoliotica se poate asocia cu o curbura cifotica sau lordotica a coloanei vertebrale sau chiar a spatelui intreg.

Diferentierea atitudinii scoliotice de celelalte scolioze este dificila, daca nu folosim probele functionale, adica pozitiile si miscarile care corecteaza sau hipercorecteaza curbura.

Scoliozele prin deprindere sau habituale. In majoritatea surselor bibliografice, scolioza prin deprindere sau habituala este considerata de fapt o atitudine scoliotica netratata la timp, care evolueaza, fiind favorizata la elevi de pozitia defectuoasa mentinuta tot timpul sederii in banca.

Aceasta scolioza se accentueaza si se compenseaza prin alta curbura in sens opus si se insoteste de modificari ale vertebrelor, ale tesuturilor moi. De asemenea, mobilitatea coloanei vertebrale scade. Se pare ca atitudinea scoliotica nu constituie singura sursa a scoliozelor habituale si ca numeroase alte cauze pot contribui la producerea lor. Tulburarile de crestere si slabirea consecutiva a muschilor si ligamentelor, tulburarile endocrine care insotesc pubertatea (indeosebi la fete), favorizeaza aceasta deficienta. In trecutul celor mai multi dintre scoliotici gasim deseori perioada de debilitate a corpului si de slabire a aparatului de sprijin si miscare provocate de imbolnaviri cronice, sedentarism patologic sau surmenaj.

Adevaratele cauze ale scoliozelor habituale sunt asimetriile morfologice si functionale care dezechilibreaza coloana vertebrala si ingreuiaza functiunea muschilor spatelui. In aceste cazuri, sarcinile coloanei vertebrale sunt dispuse inegal, exercita presiuni mari de partea arcului curburii si intinderii de partea convexitatii, care duc cu timpul la modificari de structura a elementelor anatomice componente.

Primele semne de scolioza habituala se observa in jurul varstei de 7-10 ani si evolueaza pana la sfarsitul cresterii, adica pana la 20-22 ani. Scolioza unica se compenseaza ajungand in forma dubla, cu o curbura dorsala dreapta si alta lombara stanga.

Elevii cu astfel de scolioze simt uneori o jena dureroasa la oboseala, in regiunea lombara si interscapulara, sau chiar dureri difuze si inconstante in tot spatele, care in repaus scad sau dispar.

Evolutia scoliozei habituale este lenta, coloana vertebrala ramane multa vreme mobila si cu posibilitati de corectare.

Scoliozele statice. Se produc mai intotdeauna pe baza unor asimetrii morfologice si functionale ale bazinului si membrelor inferioare.

Inclinarea bazinului lateral si in jos determina in mod mecanic o incurbare a coloanei vertebrale in acelasi sens. In aceasta noua pozitie, functia de sprijin si miscare a corpului se indeplineste mai greu, pentru ca grupele de muschi laterali ai coloanei vertebrale sunt inegal solicitate. Muschii care mentin activ coloana vor obosi repede si organismul va cauta sa gaseasca in mod reflex o noua pozitie de echilibru.

Coloana vertebrala se incurbeaza, pentru a duce centrul de greutate al corpului, trunchiului si membrelor superioare pe o perpendiculara care sa cada inauntrul bazei de sprijin a corpului. Curbura astfel formata are convexitatea de partea inclinarii bazinului si prezinta adancimea maxima intre prima si a treia vertebra lombara, adica in portiunea cea mai mobila a coloanei vertebrale.

Aceasta prima curbura, intinsa in toata lungimea coloanei vertebrale, este o solutie trecatoare, pentru ca din aceleasi cauze mecanice se va produce in regiunea dorsala o curbura compensatorie de sens contrar, care tinde sa apropie si mai mult de linia verticala centrele de greutate ale partii superioare a corpului.

Astfel apare scolioza in 'S', primar lombara si secundar dorsala.

Cauza cea mai frecventa a scoliozelor statice este in general scurtarea membrului inferior stang, care produce inclinarea bazinului spre stanga si incurbarea coloanei vertebrale cu convexitatea lombara stanga.

Deviatiile patologice ale coloanei vertebrale in plan frontal

Scoliozele structurale sunt scolioze in care vertebrele din curbura coloanei au modificari structurale, care sunt nereductibile clinic si radiografic in pozitia decubit si au in general, o tendinta evolutiva.

Din punct de vedere etiologic avem:

- scoliozele idiopatice de cauza necunoscuta, reprezinta majoritatea scoliozelor structurale (aproximativ 75%) si dupa varsta la care apare avem: scolioze infantile aparute intre 0-3 ani; scolioze juvenile aparute intre 3ani si pubertate; scolioze ale adolescentilor aparute intre pubertate si terminarea cresterii (maturizare osoasa).

- scolioze neuromusculare datorate unor dezechilibre a musculaturii paravertebrale, determinate de diferite afectiuni neurologice;

- scolioze miopatice in care scolioza este secundara unei boli musculare ce afecteaza musculatura coloanei vertebrale;

- scolioze congenitale datorate unei deficiente de dezvoltare a vertebrelor in cursul vietii intrauterine;

- scolioze in cadrul neurofibromatozei - boala ereditara ce influenteaza dezvoltarea tesutului nervos si a celulei sustinere;

- scolioze posttraumatice

- scolioze in boli genetice  ale scheletului (osteocondrodistrofii);

- scolioze in boli metabolice

- scolioze in tumori vertebrale.

Cele mai frecvente sunt scoliozele idiopatice, urmate de cele congenitale si neuromusculare.

Scoliozele structurale pot avea o singura curbura majora sau doua curburi majore.   Cele cu o singura curbura majora sunt localizate dupa frecventa astfel:

toracal, de obicei cu convexitatea la dreapta, avand vertebrele limita intre T₄-T₅-T₆ si T₁₁-T₁₂.Au o curbura de compensatie lombara minora. Au un potential evolutiv sever, cu atat mai grav cu cat apar la o varsta mai frageda.

toraco-lombar, de obicei cu convexitatea tot spre dreapta, avand vertebrele limita intre T₄-T₅-T₆ si L₁-L₂-L₃.Acestea au deasemeni un prognostic grav.

-lombar, de obicei cu convexitatea la stanga, avand vertebrele limita intre T₁₁-T₁₂ si L₃-L₄.Au o curbura de compensatie dorsala si o evolutie mai putin grava.

cervico-toracal, de obicei cu convexitatea la stanga, cu vertebrele limita T₁-T₇ cu o curbura de compensatie toracala sau toraco-lombara. Acestea sunt   mai putin frecvente, au o evolutie mai putin grava decat cele toracale, dar sunt inestetice din cauza dezechilibrarii umerilor.

Obiectivele corectarii

Prin programul de recuperare aplicat pe esantionul stabilit, s-a urmarit:

1. Dezvoltarea si pastrarea suportului morfologic si functional normal al coloanei vertebrale si a intregului corp prin dezvoltarea grupelor musculare cu actiune statica si dinamica.

2. Educarea permanenta a reflexului complex neuromuscular si psihic de atitudine corecta in timpul tuturor activitatilor.

3. Tonifierea in conditii de alungire a musculaturii spatelui de partea concava .

4. Tonifierea in conditii de scurtare a musculaturii spatelui de partea convexa .

5. Tonifierea in conditii de alungire sau scurtare, in mod simetric a musculaturii bratelor, antebratelor, coapselor si gambelor.

6. Marirea mobilitatii articulatiilor umerilor si soldurilor, ce creeaza o oarecare independenta a miscarilor bratelor fata de umeri, a coapselor fata de bazin.

7. Dezvoltarea normala a toracelui si corectarea asimetriilor sale.

8. Tonifierea musculaturii abdominale si sacro-lombare pentru a fixa bazinul in pozitie corecta, acesta fiind considerat 'cheia atitudinii' corpului.

Formarea reflexului neuro-muscular de atitudine corecta a corpului este favorizata de relaxarea voluntara a segmentelor. Aceasta va contribui la diminuarea treptata a reflexelor de incordare musculara, manifestata prin hipertonie sau spam muscular ce tind sa modifice atitudinea normala a segmentului.

Principii generale de corectare

Prima actiune ce trebuie intreprinsa de catre profesorul de educatie fizica pentru prevenirea deficientelor fizice este aceea a educarii si perfectionarii la elevi a deprinderii de atitudine corecta a corpului. Aceasta actiune trebuie sa inceapa din primele clase si continuata atata timp cat este necesar.

A doua actiune pentru prevenirea deficientelor fizice intreprinsa de profesorul de educatie fizica, este structurarea exercitiilor curente, utilizate in scopul dezvoltarii fizice a elevilor si dupa cerintele mecanismului fiziologic complex al pastrarii atitudinii corecte a corpului.Pentru ca aceste exercitii sa fie eficiente pentru prevenirea deviatiilor scoliotice si chiar pentru corectarea lor trebuie respectate unele recomandari:

exercitiile trebuie efectute simetric si sa influenteze toate segmentele corpului;

- structura exercitiilor pentru dezvoltarea fizica sa fie aleasa in functie de particularitatile perioadei de crestere in care se afla elevii;

- limitarea unor exercitii sau chiar excluderea lor daca contravin principiile de prevenire a deficientelor fizice cum sunt: flexiile profunde ale capului si gatului, rotarile prin inainte, jos si inapoi ale membrelor superioare si ale umerilor, flexiile profunde de trunchi in care se accentueaza curbura cifotica toracala a coloanei vertebrale si infundarea bazei toracelui oricum favorizata de pozitia necontrolata in banca, flexiile profunde ale genunchilor, care slabesc functia de contentie a articulatiilor respective. In general, trebuie evitata dezvoltarea musculaturii planului anterior al corpului in dauna celei a planului posterior, stiindu-se ca aceasta din urma este un plan de sprijin antigravitational care trebuie sa asigure atat fixitatea necesara trunchiului in atitudine corecta cat si a punctelor de sprijin impuse de lucrul in forta al membrelor superioare si inferioare;

- introducerea cat mai frecventa in lectiile de educatie fizica a unor exeritii care sa se adreseze musculaturii cefei, toracelui, musculaturii abdomenului si musculaturii sustinatoare a boltii plantare;

- tonifierea musculaturii si a aparatului ligamentar al genunchilor si gleznelor;

- in scolile cu profil sportiv, de muzica si arte plastice, in scolile profesionale de invatare a unor meserii, structura exercitiilor fizice trebuie sa duca in final si la combaterea efectelor negative pe care le au deprinderile profesionale asupra atitudinii corpului si in special asupra trunchiului. In functie de specificul deprinderilor profesionale vor fi incluse exercitii cu caracter compensator pentru a se preveni la timp si in mod eficien deficientele fizice profesionale.

In cazul atitudinilor scoliotice, in tratament vor predomina atat exercitiile corective analitice care se adreseaza in special coloanei vertebrale, cat si cele sintetice pentru a exercita intregul corp.

Exercitiile corective vor fi dozate si gradate cu multa grija in intensitate, durata, complexitate, ca si in numarul de repetari.

Profesorul de educatie fizica trebuie sa dezvolte la acesti copii simtul pozitiei corecte, al simetriei, al echilibrului, al orientarii in spatiu, dar mai ales atentia, autocontrolul, vointa de a se corecta si de a se intari din punct de vedere fizic.

Corectarea deviatiilor scoliotice habituale trebuie inceputa din timp. In perioadele initiale de dezvoltare a acestei scolioze putem folosi exercitiile corective, care sunt indicate in atitudinea scoliotica, in fazele mai inaintate ale acestei evolutii, ele vor fi intarite si asociate cu alte tratamente stimulatoare pentru organism.

Se recomanda supravegherea scoliozelor, mai ales la pubertate, cand evolutia lor se poate agrava.

Prima masura ce se impune pentru corectarea scoliozei statice este aceea de a face sa dispara oblicitatea bazinului, ridicandu-l din inclinare la linia orizontala. Daca oblicitatea bazinului se datoreste intr-adevar unei inegalitati in lungimea membrelor inferioare, se vor folosi, pentru a le egala, ghete ortopedice.

Corectarea curburii se face in faza functionala, inainte de a se fi produs modificari anatomice in structura coloanei vertebrale, ca in atitudinilor scoliotice sau al scoliozelor habituale.

Mijloace de tratament folosite in corectarea scoliozelor

Kinetoterapia (terapia prin miscare), este principalul mijloc de tratament, iar in unele cazuri mai grave aceasta se asociaza cu tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.

In general prin kinetoterapie se urmareste tonifierea musculaturii extensoare a corpului, adica a planului posterior de sprijin, si exercitare in sensul supletei a muschilor planului anterior, plan de mobilitate.

Pozitiile si miscarile asimetrice se folosesc in scopul obtinerii simetriei cat mai bune a corpului. Se evita totusi miscarile pasive puternice, dure, traumatizante, precum si miscarile active obositoare, care determina fie contractura muschilor, fie relaxarea lor exagerata.

Trebuie mentionat ca prin mijloacele kinetoterapeutice se urmareste nu numai redresarea sau corectarea momentana a deviatiilor coloanei vertebrale, ci prin repetare, se cauta sa se formeze reflexele atitudinii corecte si ale deprinderilor neuromusculare care sa mentina aceasta atitudine.

In kinetoterapia deviatiilor axiale ale coloanei vertebrale se indica de preferinta exercitii fizice active, executate liber si voit de catre micul subiect, dar controlate si dirijate la nevoie. Numai in acest fel exercitiul fizic are o valoare educativa reala si imprima atitudinii si functiilor neuromusculare caractere normale durabile.

Exercitiile statice:

Actiunea statica consta fie dintr-o pozitie, fie dintr-un efort static (izometrie). Pozitia poate fi corecta atunci cand reprezinta o marcare a atitudinii normale a corpului, corectiva cand prin ea se realizeaza o redresare in atitudinea corecta a segmentelor deficiente si hipercorectiva cand redresarea se face depasind atitudinea corecta a segmentelor.

Pozitiile sunt cele din gimnastica: stand, pe genunchi, sezand, culcat, atarnat, modificandu-se pozitia capului si gatului, a trunchiului sau membrelor. Se da un aspect simetric sau asimetric, respectand cerintele mecanismului complex de corectare a fiecarei deficiente. In programele de kinetoterapie, pozitiile corecte, corective sau hipercorective pot fi initiale, intermediare sau finale.

Exercitiile statice constau in contractii izometrice, care nu duc la deplasarea segmentului corpului, ci realizeaza numai cresterea tensiunii intramusculare. Mentinerea indelungata a tensiunii in muschi este factorul care stimuleaza cel mai mult dezvoltarea fortei.

In tratamentul deviatiilor axiale ale coloanei vertebrale, contractiile izometrice se folosesc indeosebi pentru intarirea muschilor ce mentin postura verticala opunandu-se gravitatiei ca:

- muschii paravertebrali, aductorii omoplatilor, ridicatorii umerilor, muschii centurii abdominale.

Exercitiile dinamice:

1.Exercitii active libere - realizeaza deplasari ale segmentelor corporale sau a intregului corp, ca de exemplu numai ale membrelor si trunchiului, alergari, sarituri, aruncari, etc. Ele duc la cresterea moderata a tonusului si fortei musculare, la marirea elasticitatii musculare, la imbunatatirea functiei respiratorii si functiei circulatorii, ca si la marirea mobilitatii articulare.

Executate ritmic aceste exercitii produc intensificarea proceselor metabolice in grupele musculare active. In functie de volumul acestor grupe musculare si de ritmul si intensitatea contractiilor care se succed, se produce o intesificare a respiratiei si circulatiei care trebuie sa sustina procesele metabolice din muschi prin aprovizionarea corespunzatoare cu oxigen. Se realizeaza astfel o antrenare (care se poate doza) a acestor functii care sunt stanjenite de deviatiile coloanei vertebrale.

2.Exercitii active cu rezistenta - exercitiile cu rezistenta manuala sunt obligatorii. Ca tehnica, exercitiul cu rezistenta manuala consta in a invinge forta exerna opusa de kinetoterapeut. Pe langa faptul ca exercitiile cu rezistenta manuala cresc efectele de tonifiere musculara in coditii de scurtare sau alungire, ele pot fi localizate cu precizie la grupele musculare ale segmentelor deficiente, ceea ce grabeste obtinerea efectelor dorite.

Exercitiile cu rezistenta manuala pot fi:

- concentrice, cand grupele musculare ale segmentelor deficiente se scurteaza. Dintre efectele exercitiilor concentrice amintim marirea tonusului muscular, cresterea fortei musculare, marirea stabilitatii articulare;

- excentice, cand subiectul opune rezistenta miscarii si este invins in cele din urma de forta profesorului. In aceste miscari grupele musculare ale segmentului deficient sunt tonifiate in conditii de alungire. Dintre efectele exercitiilor excentrice amintim marirea rezistentei musculare, cresterea tonicitatii si marirea mobilitatii articulare. Exercitiile excentrice sunt folosite pentru a mari elasticitatea grupelor musculare rigide, hipertone, ale segmentelor deficiente.

Atat exercitiile concentrice cat si cele excenrice se pot efectua in interiorul si in afara segmentului de contractie a grupelor musculare respective.