Stresul Si adaptarea la stres

H. Selye (1930) a definit stresul ca o stare manifestata printr-un "sindrom specific al organismului, dezvoltat ca raspuns la orice stimul ce implica o intensa reactie sistemica din partea acestuia". Selye a denumit raspunsul la stres "Sindrom General de Adaptare" (S.G.A): general pentru ca este o reactie sistemica, de adaptare pentru ca este in raport cu agentul si sindrom pentru ca manifestarile sunt coordonate si interdependente.

Agentii inductori de stres sunt denumiti agenti stresori iar efectul acestora depinde de proprietatile stresorului dar si de starea individului stresat.

Factorii care conditioneaza reactia de stres au fost divizati in doua categorii: interni (predispozitia genetica, varsta, sexul) si externi (agenti de mediu, experiente de viata, alimentatie etc.).

Stresul poate fi normal sau patologic. Stresul este considerat normal (eustres) atunci cand raspunsul de adaptare este satisfacator si este considerat un stres util deoarece prin el se creaza emotiile necesare vietii si dezvoltarii individului. Stresul este patologic (distres) atunci cand raspunsurile necesare depasesc capacitatea de adaptare a individului.

Fig. 7-2 Stress pathways Porth, Essentials of pathophysiology, 2002

Perceperea unui agent stresant determina hipotalamusul sa elibereze semnale catre sistemul nervos vegetativ simpatic si catre hipofiza (eliberare de ACTH). Acestea vor stimula suprarenalele, care vor elibera rapid catecolamine (adrenalina, noradrenalina - "hormonii apararii") si mai lent corticosteroizi (glucocorticoizi, mineralocorticoizi - "hormoni energogenetici").

SGA evolueaza in trei faze, astfel:

1.faza de alarma (catabolica), initiala, de soc, de perturbare a organismului. Faza incepe printr-o stare de soc sau surprindere vis-a-vis de agresiune, care poate dura de la cateva minute la 24 ore. Daca socul nu se finalizeaza cu moartea (noxele foarte puternice, prin durere si prin leziunile masive distructive, produc o dezechilibrare violenta soldata cu moartea), organismul raspunde printr-o serie de reactii de urgenta, de termen scurt, care faciliteaza evitarea situatiei patogene. Raspunsul elaborat este de tip endocrin si neurovegetativ si este denumit raspuns simpatic sau hipotalamo-simpato-adrenergic. Reactiile rapide generate de sistemul nervos vegetativ simpatic au foste denumite si reactii de "lupta sau fugi".

Hipotalamusul, prin intermediul sistemului nervos vegetativ simpatic, stimuleaza medulosuprarenala care va elibera adrenalina si noradrenalina. Aceasta stimulare este suplimentata si de la nivel bulbar, medular, reflex (aria sino-carotidiana, piele) sau prin mecanism umoral homeostazic (nivelul circulant al adrenalinei). Relatia hipotalamusului cu cortexul (analiza cognitiva si perceptiva) si sistemul limbic (integrarea experientelor si a reactiilor afective) arata ca exista o legatura si intre cunoastere, emotii si perceperea stresului sau reactia la stres.

Eliberarea de adrenalina si noradrenalina se manifesta prin:

-tahipnee (marirea consumului de O₂ si a eliminarii CO₂);

-tahicardie (cresterea excitabilitatii cardiace, a debitul cardiac si a volumului sistolic, vasodilatatie coronariana);

-cresterea presiunii arteriale;

-cresterea glicemiei (prin intensificarea glicogenolizei hepatice si musculare);

-vasoconstrictie periferica;

-vasodilatatie la nivelul musculaturii striate;

-transpiratie;

-midriaza,

-incetinirea digestiei (hipotonie, hipomotricitate, hiposecretie - exclusiv secretia salivara, hipertonia sfincterelor);

-intensificarea diurezei;

-ameliorarea memoriei si a reflexelor;

-mobilizarea rezervelor de energie (prin lipoliza si glicogenoliza) in vederea utilizarii la nivel muscular.

In paralel catecolaminele stimuleaza si eliberarea de hormoni hipotalamici care favorizeaza refacerea rezervelor de energie (Corticotropin Releasing Factor - CRF).

2. faza de rezistenta, de reactie sau de adaptare. Aceasta faza se deruleaza daca stresorul persista si este o incercare a organismului de a-si gasi resurse pentru un nou echilibru. In acest stadiu stresul este considerat benefic pentru organism, pentru ca se amelioreaza functiile si se mentin in echilibru. Daca insa se depaseste starea de echilibru, stresul devine nefavorabil.

La nivel endocrin si neurovegetativ faza de rezistenta se deruleaza prin axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliana, initiata in timpul fazei de alarma. Corticotropin Releasing Factor (corticoliberina) produs la nivel hipotalamic induce eliberarea de ACTH de catre hipofiza anterioara (adenohipofiza), care moduleaza secretia de glucocorticoizi si mineralocorticoizi.

Hormonii glucocorticoizi (cortizol, cortizon) induc urmatoarele manifestari:

-hiperglicemie, prin intensificarea neoglucogenezei hepatice si a resorbtiei renale a glucozei si prin reducerea utilizarii periferice a glucozei (prin inhibarea patrunderii in celule);

-stimularea catabolismului proteic (preponderent in ficat, muschi si organele limfoide);

-efect antianabolizant protidic (exceptie ficatul), provocand o balanta negativa a azotului si inhiband astfel procesele de crestere somatica;

-efect antiflogistic prin: reducerea reactivitatii tesutului mezenchimatos la actiunea factorilor inflamatori, blocarea formarii eicosanozilor (in special PgE), reducerea permeabilitatii endoteliului vascular, inhibarea secretiei de limfokine in timocite (scade rezistenta la actiunea microorganismelor);

- efect antialergic prin scaderea numarului de eozinofile si bazofile (sechestrare in pulmoni si splina);

-marirea rezistentei organismului la efort fizic, prin hiperglicemie si prin cresterea numarului de eritrocite (activarea eritropoetinei), neutrofile (creste fagocitoza) si trombocite.

Hormonii mineralocorticoizi (aldosteron, corticosteron) previn pierderile excesive de Na⁺ si K⁺ si asigura retinerea apei (prin secretie de ADH), cu cresterea presiunii sanguine.

In aceasta etapa, hipertrofia corticosuprarenalei este o modificare constant intalnita si este efectul stimularii prelungite a glandei suprarenale.

Daca starea de stres se prelungeste, nivelul crescut de hormoni din faza de rezistenta poate deregla homeostazia organismului, cu afectarea organelor interne si scaderea rezistentei la agenti agresori.

3. faza de epuizare sau de decompensare. Aceasta faza apare daca actiunea agentului stresor se prelungeste sau depaseste capacitatea de aparare a organismului si reprezinta faza de stres patologic. In perioada de epuizare se constata reducerea rezervelor energetice si limitarea capacitatii de aparare a organismului, care cedeaza, cu reproducerea fazei de alarma, care se poate finaliza cu imbolnavire sau moarte. Consecintele agresiunii se amplifica, se produce hipofunctia corticosuprarenalei (scaderea eliberarii de corticosteroizi), cu aparitia urmatoarelor modificari: hipotensiune, hipotermie, cresterea permeabilitatii capilare, bradicardie, anemie, decalcifierea oaselor si dintilor, atrofia gonadelor, tulburari metabolice grave, acidoza, slabire si epuizare, urmate de exitus. Starile de boala care pot fi intalnite consecutiv fazei de rezistenta sunt: ulcer , hipertensiune (ca urmare a infarctelor), astm, eczeme, cancer etc.

Capacitatea organismului de a face fata stresului depinde atat de factori interni cat si externi, cum sunt:

capacitatea de adaptare anatomica si fiziologica: functiile organismului nu se desfasoara la maximum de capacitate (ex. hematiile transporta o cantitate mai mare de oxigen decat utilizeaza tesutul in mod normal, ficatul si tesutul adipos depoziteaza excesiv nutrienti, osul stocheaza mai mult calciu decat este necesar pentru functia neuromusculara normala), organele pereche se pot suplini atunci cand unul dintre ele este afectat (ex. insuficienta renala nu apare decat la distrugerea a 90% din nefronii functionali) etc.;

timpul: adaptarea este mai eficienta daca se face treptat decat brusc (ex. socul produs in urma hemoragiei sistemice bruste se manifesta imediat, comparativ cu socul produs in urma hemoragiei gastrointestinale, care se manifesta dupa o saptamana sau mai mult);

ereditatea: confera variabilitate in alegerea raspunsului portivit;

varsta: capacitatea de adaptare scade la extremele de varsta datorita imaturizarii la nou-nascuti si a reducerii rezervelor functionale la animalele batrane (ex. dificultatea in concentrarea urinii apare datorita imaturitatii tesutului renal la tineret sau datorita incapacitatii de reglare prin alterarea nefronilor la animalele batrane);

starea de sanatate: un individ sanatos are rezervele adaptative intacte comparativ cu un individ bolnav (ex. animalele cu afectiuni cardiace nu pot reactiona corespunzator la stresorii care necesita raspuns cardiovascular);

nutritia: carenta sau excesul unor minerale, lipide, acizi grasi, vitamine sau aminoacizi esentiali afecteaza abilitatea indivizilor de a elabora raspunsuri adaptative satisfacatoare.indeosebi din punct de vedere imunitar, al reactiilor enzimatice sau al vindecarii cutanate;

ritmul somn-veghe: ritmurile biologice joaca un rol foarte important in adaptarea la stres, imbolnavire sau raspunsul la terapie (ex. tulburarile de somn afecteaza functia imuna, secretia ciclica a unor hormoni, tulburari functionale si psihice);

tipul psihologic al individului: tipul puternic va fi capabil de adaptare si a face fata situatiei, in timp ce tupull slab va esua in incercarea de adaptare;

factori psihosociali: suportul de care beneficiaza individul din partea celorlalti indivizi cu care are relatii apropiate etc.

In general raspunsul la stres este de scurta durata si din acest motiv efectele catabolic si imunosupresiv sunt avantajoase pentru organism. Atunci cand reactia la stres devine cronica apar tulburari fizice si psihice.

In functie de durata de actiune a agentului stresor acesta poate fi: acut (stresorul actioneaza timp scurt si nu se repeta), cronic intermitent (stresorul actioneaza timp scurt dar se repeta) si cronic sustinut (stresorul actioneaza timp indelungat).

Efectele stresului acut. Reactia de stres acut este asociata cu stimularea sistemului nervos vegetativ si reprezinta raspunsul de "lupta sau fugi". Cresterea vigilentei, a starii de alerta, a capacitatii de concentrare si a functiilor mentale se vor produce in functie de agresivitatea stresorului. Un organism sanatos poate reactiona la stresul acut prin orientarea catre o mai buna hranire sau mai mult somn. Un organism bolnav reactioneaza nefavorabil la actiunea unui agent stresor: ex. bolile cardiace se agraveaza in conditiile in care se declanseaza raspunsul vegetativ simpatic.

Efectele stresului cronic. Raspunsul la stres este sub autocontrol, activarea sistemului nervos autonom si a axei hipotalamo-hipofizo-adenosuprarenaliene fiind controlata prin feed-back negativ. Dereglarea autocontrolului se poate produce in urma aparitiei unor procese patologice care genereaza: disfunctia unei componente, disfunctii ale transmiterii informatiilor pe cale nervoasa sau endocrina, depasirea capacitatii de receptie a informatiei prin aparitia de stimuli excesivi etc. In aceste cazuri raspunsul la stres poate deveni patologic, hiper- sau hiporeactiv. Cele mai frecvente afectiuni ce apar in conditii de stres cronic sunt: boli cardiovasculare, boli gastrointestinale, boli imune, boli nervoase, boli afrigore, infectii sau intarzierea vindecarii ranilor.