TANATOLOGIA

TANATOLOGIA

Tanatologia medico-legala este partea medicinei legale care studiaza fenomenele si problemele ce preced instalarea mortii organismului uman, ale mortii propriu-zise, cu mijloace de investigatie specifice. Denumirea de tanatologie provine din limba greaca (thanatos - moarte si logos - studiu).

Ramuri ale tanatologiei medico-legale:

Tanatosemiologia = metodele de examinare a cadavrelor pentru stabilirea diagnosticului de moarte reala si trierea cazurilor medico-legale;

Tanatomorfologia = modificarile microscopice si macroscopice produse de moarte;

Tanatochimia = stabileste modificarile chimice in functie de durata scursa de la momentul

Mortii;

Tanatoetiologia = felul mortii, cauza medicala a mortii, imprejurarile mortii;

Tanatogeneza = mecanismul de producere al mortii;

Tanatocronologia = stabileste perioada mortii si modificarile evolutive ulterioare in timp;

Tanatopatologia = manifestarile si mecanismele sindroamelor tanatogeneratoare si a starilor preterminale;

Tanatopraxia = metodele de conservare artificiala a cadavrelor;

Definitia mortii: Moartea este incetarea ireversibila a functiilor vitale (respiratie, circulatie si sistem nervos central) cu incetarea consecutiva a proceselor metabolice.

Etapele mortii

Moartea organismului este un proces care se desfasoara in timp, in etape succesive, deoarece nu toate celulele corpului mor in acelasi timp.

Se considera moartea celulei momentul in care, datorita hipoxiei (scaderea cantitatii de oxigen la nivel celular) prelungite consecutiva opririi circulatiei, apar modificari structurale ireversibile la nivelul structurilor celulare ce fac imposibila functionarea celulei.

Celulele sunt cu atat mai sensibile la hipoxie cu cat sunt mai nou aparute filogenetic; astfel, primele celule care mor sunt neuronii, celulele cele mai diferentiate si mai sensibile la hipoxie.

Intre viata si moartea biologica (reala) exista stadii intermediare, numite stari terminale.

Agonia

Reprezinta trecerea de la viata la moartea clinica in care functiile vitale sunt subliminale (exista subnivele de eficienta). Agon = lupta (in limba greaca).

Etapele agoniei :

euforica: agitatie, logoree, miscari necontrolate, tahipnee cu respiratie superficiala, aritmie cardiaca cu scaderea amplitudinii pulsului;

scaderea functiilor de relatie: respiratii superficiale, rapide, cu perioade de apnee, aritmii cardiace, puls diminuat ca amplitudine si frecventa, facies hipocratic, privire fixa, transpiratii reci, extremitati cianotice;

pierderea contactului cu realitatea imediata, retrairi onirice;

corp imobil, extremitati reci, disparitia progresiva a simturilor (primul dispare vazul, ultimul auzul).

Fazele se pot succeda iar debutul poate fi marcat de orice faza.

Forme clinice de agonie:

agonie cu delir - stari de agitatie cu episoade delirante pana la acte de violenta; se intalneste in boli febrile, unele forme de meningoencefalita;

agonia lucida - in decese prin afectiuni cardio-vasculare;

agonia alternanta - episoade alternante cu stari de luciditate se intalneste in boli psihice grave, boli acute.

Durata agoniei depinde de cauza decesului:

fulgeratoare - zdrobirea craniului si a continutului, decapitare, intoxicatii supraacute;

scurta (minute) - asfixii mecanice, intoxicatii acute;

lunga (ore, zile) - in afectiuni cronice.

Agonia poate fi precedata de o faza preagonala, care se manifesta din punct de vedere clinic, prin neliniste si agitatie, insotite sau nu de obnubilare.

Moartea clinica

Reprezinta etapa de trecere de la viata la moartea biologica si este caracterizata prin disparitia functiilor respiratorii, cardiace (de obicei prima dispare functia respiratorie) si a vietii de relatie. In aceasta etapa reanimarea este posibila ceea ce duce la concluzia ca termenul de "moarte" este gresit folosit in acest context, avand in vedere ca este un fenomen ireversibil.

Durata "mortii" clinice este de aproximativ 5 minute, iar dupa aceasta perioada apar modificari structurale ireversibile ale neuronilor corticali, instalandu-se moartea cerebrala.

Moartea cerebrala (corticala) se caracterizeaza prin:

- incetarea activitatii corticale;

- traseu izoelectric pe electroencefalograma

Aparitia leziunilor morfologice ireversibile ale neuronilor corticali face inutila (dar nu imposibila) reanimarea functiilor cardiace si respiratorii, datorita instalarii starii de decerebrare. Instalarea acestei etape este echivalenta, din punct de vedere legislativ, cu moartea individului.

Instalarea mortii cerebrale permite, din punct de vedere legal, prelevarea organelor pentru transplant.

Coma depasita (supravietuire artificiala), se caracterizeaza prin:

- moarte corticala cu mentinerea functiilor vegetative (se realizeaza numai in sectii de terapie intensiva);

- din punct de vedere clinic si paraclinic: absenta reflexelor nervilor cranieni, abolirea respiratiei spontane (uneori activitatea cardiaca continua sa existe), absenta activitatii cerebrale cu traseul plat al electroencefalogramei (chiar dupa stimuli durerosi sau luminosi) si presiuni partiale ale oxigenului aproape egale intre sangele arterial si venos la nivelul creierului.

Moartea reala (biologica)

Urmeaza dupa moartea clinica si se caracterizeaza prin incetarea proceselor metabolice celulare, cu modificari structurale ireversibile, consecutive lipsei de oxigen; in aceasta etapa apar semnele mortii reale si pentru un timp persista manifestari postvitale.

Moartea aparenta (vita minima)

Este o stare rar intalnita si se caracterizeaza prin:

- anestezie;

- abolirea reflexelor osteotendinoase;

- imobilitate corporala completa;

-functie respiratorie si cardio-circulatorie foarte reduse, astfel incat nu pot fi evidentiate prin metodele de investigatie clasica (palpare, auscultatie).

Datorita acestor caracteristici, moartea aparenta poate fi confundata uneori cu moartea reala si sunt cazuri celebre citate in istorie despre asemenea situatii.

Clasificarea medico-legala a mortii

moarte violenta:

urmare a actiunii brutale asupra organismului a unor factori traumatici externi; acesti factori pot fi de natura: mecanica, fizica, chimica, biologica, psihica;

tot aici poate fi inclusa si moartea prin inhibitie

prin actiunea unui factor extern de intensitate foarte scazuta asupra unei zone reflexogene, prin declansarea unui reflex inhibitor;

ex.: traumatism minor in regiunea laterala a gatului (zona sinocarotidiana);

cazuri foarte rare;

sub aspect judiciar: sinucidere, omucidere, accident, euthanasie, executie, suicid asistat medical;

moarte neviolenta - datorita unor cauze intrinseci organismului :

moarte patologica - urmare a diferitelor boli cronice/acute;

moarte naturala - nerecunoscuta de toti autorii, apare la varste foarte avansate, autopsia nu demonstreaza existenta unei cauze tanatogeneratoare;

Diagnosticul mortii

In diagnosticarea mortii se utilizeaza semne de:

- orientare, cu o valoare relativa = semnele clinice (semnele negative de viata);

- certitudine = modificarile cadaverice (semnele mortii reale).

semnele negative de viata sau Semnele clinice (de orientare)

1) lipsa respiratiei evidentiata prin:

- inspectie - absenta miscarilor respiratorii;

- auscultare - absenta murmurului vezicular;

- cu ajutorul unui fulg in dreptul narinelor;

- cu ajutorul unei oglinzi in fata orificiului nazal si bucal;

- cu ajutorul unui vas cu apa asezat pe torace.

2) lipsa activitatii cardio-circulatorii, evidentiata prin:

- lipsa pulsului;

- la auscultare - lipsa zgomotelor cardiace;

- traseul plat al electrocardiogramei;

- transluminarea mainii - degetele devin opace;

- la incizia pielii - lipsa hemoragiei;

- la ligatura degetului - lipsa cianozei;

- in punctia cardiaca, lipsa sangerarii pe ac, imobilitatea acului;

3) lipsa activitatii sistem nervos central:

- lipsa reflexelor- ultimul dispare reflexul cornean (dispare in coma profunda);

- traseu EEG plat.

4) alte semne:

- semnul arsurii la aplicarea flacarii pe tegument (in cazul mortii aparente se formeaza o flictena cu lichid inconjurata de o reactie inflamatorie; in cazul mortii reale se formeaza o proeminenta epidermica uscata fara inrosirea tegumentului din jur);

- lipsa chemosisului conjunctival la aplicarea de eter pe conjunctiva oculara.

O mare parte dintre semnele negative de viata sunt prezente si in timpul "mortii" clinice

SEMNELE MORTII REALE sau Semnele de certitudine

Pot fi clasificate in:

- modificari precoce, care intervin in primele 24 de ore;

- modificari tardive, care intervin dupa 24 de ore.

Modificarile CADAVERICE precoce

1) Racirea cadavrului este determinata de oprirea circulatiei si a proceselor metabolice, urmata de pierderea caldurii in mediul inconjurator. Aceasta se intampla in conditiile in care temperatura mediului inconjurator este mai mica decat temperatura corpului. De fapt, odata cu incetarea termoreglarii, cadavrul devine un corp inert din punct de vedere termic ce tinde sa ajunga la temperatura mediului in care se gaseste.

Cand temperatura mediului inconjurator este de 15⁰C - 20⁰C, racirea cadavrului se face cu 1⁰C/ora in primele 4 ore, iar apoi cu 2⁰C/ora. Chiar daca gradientul de temperatura intre cadavru si mediul inconjurator se reduce in timp, racirea este mai rapida dupa primele ore deoarece, cu timpul, inceteaza procesele metabolice ce se desfasoara si cu producere de caldura.

Racirea se face mai rapid la nivelul zonelor descoperite si mai lent la nivelul plicilor. Dupa 10 - 12 ore de la moarte, temperatura intrarectala este de 20⁰C, ceea ce reprezinta un semn sigur de moarte. Pierderea caldurii (prin iradiere, conductie, convectie) se face de la suprafata corpului spre interior.

Importanta medico-legala - racirea cadavrului constituie pentru medicina legala un semn al mortii reale si duce la stabilirea datei mortii (valoare relativa).

2) Deshidratarea cadavrului este consecinta incetarii circulatiei sangvine si consecutiva evaporarii apei. Deshidratarea se caracterizeaza prin aparitia pergamentarilor - piele cartonata, intarita, uneori cu discreta depresionare.

Deshidratarea cadavrului incepe:

a) in zonele cu epiderma subtire: buze, varful degetelor, scrot; pielea se usuca, se intareste, devine galbuie, apoi brun-maronie, pergamentoasa;

b) in zonele lezate (excoriatii ale stratului cornos al pielii):

- leziuni traumatice cu caracter vital (excoriatii, plagi superficiale, sant de spanzurare);

- leziuni tegumentare produse postmortem (de exemplu la transportul cadavrului).

Pentru diferentierea pergamentarii leziunilor produse in timpul vietii de cele postmortem se practica o incizie cu bisturiul: prezenta unui infiltrat sanguin ce nu dispare prin spalare sau dupa fixare cu formol demonstreaza caracterul vital al leziunii examinate.

c) la nivelul ochilor se observa :

- pierderea luciului sclerelor, dupa cateva ore, la cadavrele cu ochii deschisi

- opacifierea corneei; in unghiul extern al ochiului, atunci cand fanta palpebrala ramane intredeschisa, apar zone triunghiulare sau ovalare, albicioase numite petele Liarch.

- inmuierea globilor oculari urmare a scaderii tensiunii intraoculare.

Deshidratarea cadavrului duce la scaderea masei acestuia cu cca. 10 grame/kg. corp pe zi in conditii de temperatura si umiditate normale (20^oC, 15% umiditate).

Importanta medico-legala - semn de moarte reala, dar cu valoare mai scazuta in aprecierea datei instalarii decesului.

3) Lividitatile cadaverice (petele cadaverice) sunt consecinta incetarii circulatiei si migrarii pasive a sangelui in zonele declive si necomprimate, in virtutea legii gravitationale. In stadiile avansate se produce extravazarea plasmei incarcate cu pigment hematic in tesuturile adiacente vaselor sanguine.

Lividitatile cadaverice au aspectul unor zone violacei cu aparitie si evolutie in mai multe faze:

a) Hipostaza: apare dupa 2 - 16 ore postmortem si se caracterizeaza prin aparitia de pete imprecis delimitate, rosii-violacei, la inceput mici, apoi confluente in zone declive, necompresate. La digitopresiune, aceste pete dispar, iar apoi reapar rapid. La modificarea pozitiei cadavrului, petele rosii dispar din pozitia initiala pentru a reapare in noile zone declive.

b) Difuziunea - apare dupa 15 - 24 de ore dupa moarte; in acest stadiu, petele violacei sunt extinse, confluente, apar si pe partile laterale ale cadavrului. Nu dispar la digitopresiune, ci palesc doar si nu dispar la modificarea pozitiei cadavrului, dar apar altele si in noile zone declive.

c) Imbibitia - apare dupa mai mult de 18 - 24 de ore si coincide cu inceputul putrefactiei; in aceasta faza hemoliza este completa, petele sunt extinse, intens colorate, nu dispar la digitopresiune sau la modificarea pozitiei cadavrului si nici nu se formeaza in noile zone declive.

Importanta medico-legala

- cel mai precoce si sigur semn de moarte reala;

- permit stabilirea datei mortii (timpul scurs de la instalarea mortii);

- indicator al pozitiei cadavrului pana la momentul examinarii medico-legale (eventuala modificare a pozitiei);

- pot da indicatii privind cauza mortii, in functie de culoare si intensitate.

Astfel se descriu:

- lividitati rosii-carmin in cazul mortii prin intoxicatie cu monoxid de carbon, acid cianhidric/cianuri, hipotermie;

- lividitati vinete, cianotice in asfixii mecanice;

- lividitati cafenii in intoxicatii cu hemolitice, methemoglobinizante;

- lividitati absente sau de intensitate minima in casexii, colaps, hemoragii.

Diagnosticul diferential al lividitatilor cadaverice se face cu o leziune posttraumatica asemanatoare morphologic - echimoza. La necropsie se sectioneza cu bisturiul zona cercetata: in cazul echimozei (leziune cu caracter vital) apare infiltratie sanguina ce nu dispare la spalare sau fixare cu formol, iar examenul microscopic pune in evidenta prezenta fibrinei; in cazul lividitatii infiltratul dispare la presiune si spalare si nu se evidentiaza fibrina la examenul microscopic.

4) Rigiditatea cadaverica este modificarea cadaverica reprezentata de contractura musculara cu intepenirea (blocarea) articulatiilor. Apare dupa o prima perioada de relaxare a musculaturii (1-2 ore postmortem) fiind consecinta: cresterii acidului lactic muscular, anaerobiozei cu coagularea consecutiva a proteinelor musculare, scaderii ATP-ului muscular (hipoxia prelungita duce la blocarea sintezei ATP din ADP) si scaderii cantitatii de apa prin deshidratare.

Prin interesarea musculaturii netede apar: mioza, "piele de gaina", modificari la nivelul vezicii urinare, veziculelor seminale, miometrului, miocardului etc.

Fazele rigiditatii sunt:

a) faza de instalare: de la 2 la 12 ore post mortem, ordinea de instalare fiind cranio-caudala iar in cazul membrelor dinspre caudal spre distal (legea lui Nysten). Rigiditatea invinsa in aceasta faza se reface; apare la 2-3 ore la musculatura fetei si gatului, la 6-12 ore la membrele superioare si trunchi, fiind predominanta la flexori si la articulatiile mici;

b) faza de stare: intre 12-24 ore dupa instalarea mortii; in acest stadiu rigiditatea invinsa mecanic nu se reinstaleaza;

c) faza de rezolutie: dupa 24-48 ore rigiditatea dispare in ordinea instalarii, fiind completa in 3-7 zile postmortem.

In decursul timpului s-au incercat o serie de explicatii pentru a justifica ordinea de instalare a rigiditatii cadaverice. Astfel, in 1950 Shapiro a emis ipoteza ca fenomenul s-ar instala mai intai la articulatiile actionate de muschi mici pentru ca, de fapt, ar evolua in timp la fel pentru toti muschii manifestandu-se astfel mai repede la muschii mai mici, pe care ii cuprinde mai repede, decat la cei mari. Dupa Kobayashi M. explicatia ordinii de instalare a rigiditatii cadaverice poate fi data de structura diferita a muschilor, in functie de histochimia enzimatica a acestora. Din acest punct de vedere exista mai multe tipuri de fibre musculare (in functie de cantitatea de ATP) iar proportia lor in structura muschilor difera de la o regiune la alta. La nivelul fibrelor musculare in care cantitatea de ATP scade mai rapid post mortem, instalarea rigiditatii se face in timp mai scurt si dureaza mai putin, aceste fibre crescand in proportie in structura muschilor in sens cranio-caudal.

Instalarea, caracterele si evolutia rigiditatii cadaverice pot fi influentate de diversi factori :

- rigiditatea rapida apare in cazul toxicelor convulsivante (stricnina, cianuri), intoxicatiilor cu pesticide, bolilor convulsivante. Este descrisa rigiditatea de decerebrare (rigiditatea cataleptica sau spasmul cadaveric) care imprima cadavrului pozitia avuta in momentul mortii; apare in decapitare, zdrobirea capului, leziuni medulare, bulbare sau diencefalice, fulgeratie, dureri atroce.

- rigiditatea tarziu instalata poate apare in intoxicatii cu ciuperci, fosfor, in anemii. Rigiditatile nu apar sau au rezolutie rapida in stari septice.

- temperatura crescuta grabeste instalarea si rezolutia rigiditatilor, cea scazuta incetineste instalarea si prelungeste durata rigiditatii;

- rigiditatea este influentata de mediu (cald, umed, rece) si de volumul de masa musculara a cadavrului (dezvoltata, slaba).

Importanta medico-legala: semn de moarte reala, indica timpul scurs de la deces, pastreaza pozitia cadavrului dupa deces si uneori poate oferii indicii asupra cauzei medicale a mortii.

5) Autoliza este o modificare cadaverica distructiva, precoce, ce are loc sub actiunea enzimelor proprii (hidrolaze lizozomale) si in absenta florei microbiene. Mecanism de producere: urmare a hipoxiei prelungite apar modificari structurale ale membranei lizozomale care devine permeabila eliberand enzimele litice in interiorul celulei.

Principalele modificari macroscopice:

la nivelul suprarenalelor - medulara devine o magma brun-negricioasa, contrastand cu

corticala de culoare galbena;

ficatul, rinichii, miocardul - capata o consistenta moale, devin mai palide, pe sectiune

au aspectul de intumescenta tulbure;

splina se inmoaie , are aspect noroios pe suprafata de sectiune (diagnostic diferential cu

splina septica);

mucoasa esofagiana - apare intumescenta, cu pliuri estompate;

stomac - pliurile devin sterse, pe mucoasa peretelui posterior apar pete brun-rosietice;

sub actiunea acidului clorhidric pot apare mici perforatii pe peretele gastric posterior (diagnostic diferential cu perforatia intravitala);

intima vaselor mari si mucoasa cailor respiratorii superioare apar de culoare visinie

murdara;

Examenul microscopic releva modificari asemanatoare celor de distrofie granulara (vacuolara) vizibila in hepatocite, celulele tubilor renali, fibrele miocardice. In sange, dupa 2-3h postmortem, hemoglobina difuzeaza in plasma iar dupa 10-20h conturul hematiilor devine sters. Hemoliza completa apare ca o masa omogena eozinofila cu fin detritus de culoare cafenie la suprafata.

Modificarile cadaverice tardive

distructive

Putrefactia este un proces de natura microbiana prin care substante organice (mai ales proteinele) sunt descompuse in substante anorganice. Semnele de putrefactie devin manifeste (vizibile) la 24 - 72 de ore postmortem.

Putrefactia incepe la nivelul intestinului unde exista bacterii saprofite. Flora intestinala duce la formarea de hidrogen sulfurat care difuzeaza prin peretii intestinului in peretele abdomenului, se combina cu hemoglobina rezultand un produs de culoare verde (sulf hemoglobina) cu aparitia petei verzi de putrefactie; initial in fosa iliaca dreapta (cecul fiind voluminos este mai aproape de peretele abdominal), apoi in fosa iliaca stanga coloratia verde cuprinde intregul abdomen si baza toracelui.

In cazul unei plagi suprainfectate sau colectie purulenta (abces, flegmon, piotorax), pata verde se localizeaza de la inceput in jurul acestora. In septicemii, putrefactia este rapida, coloratia aparand difuza la nivelul pielii si a organelor interne.

Sangele aflat in venele superficiale, hemolizat si putrefiat, difuzeaza prin peretele vascular producand colorarea tegumentului adiacent retelei venoase in cafeniu-murdar cu dezvoltarea asa numitei circulatii postume, cu aspect arborescent caracteristic

In evolutia putrefactiei, prin degajarea de gaze, apar: umflarea cadavrului, tumefierea fetei, care devine de nerecunoscut ("tte de negre"), emfizemul subcutanat si visceral, flictene care contin gaz si lichid tulbure, sangele devine spumos. Aceasta este faza gazoasa a putrefactiei.

Prin presiunea exercitata de gaze asupra organelor interne apar:

- expulzia de materii fecale si urina;

- eliminarea de continut gastric prin gura si nas;

- eliminarea prin caile respiratorii superioare a unei spume rosiatice;

- in cazul femeilor gravide - expulzia fatului din uter ("nastere in sicriu");

Faza gazoasa este urmata de faza de lichefiere si topire a organelor. Cartilajele laringiene si traheale se separa intre ele, suturile craniene se desfac, partile scheletului se separa unele de altele (in conditii obisnuite de inhumare a unui cadavru, scheletizarea are loc in 7-10 ani). Temperatura crescuta si excesul de O₂ favorizeaza putrefactia.

Mediul in care sta cadavrul influenteaza rapiditatea instalarii putrefactiei (regula lui Casper): modificarile de putrefactie ce se produc intr-o saptamana la un cadavru expus la aer = modificarile ce se produc in 2 saptamani in apa sau in 8 saptamani in sol. Regula lui Devergie: numarul orelor de expunere vara este egal cu numarul zilelor iarna.

De asemenea evolutia putrefactiei la cadavrele inhumate depinde de:

- felul solului:

cu granule mari, permeabilitate pentru aer si apa - viteza procesului de putrefactiei creste;

sol nisipos, argilos- scade viteza de putrefactie;

- adancimea inhumarii: mica = putrefactie mai rapida

Particularitati ale autopsiei cadavrelor putrefiate

Cadavrele putrefiate se intalnesc in sezonul cald sau cand autopsia se efectueaza la un interval mai mare de la deces, cadavrul fiind pastrat in conditii improprii de temperatura. Cu cat putrefactia este mai avansata, cu atat autopsia va fi mai dificila, obtinand rezultate incerte. Acest fapt obliga la efectuarea necropsiei, pe cat posibil, inainte de aparitia sau accentuarea procesului de putrefactie. Interpretarea rezultatelor necropsiei in cazul cadavrelor putrefiate va tine cont de urmatoarele:

1. culoarea neagra-verzuie a pielii ascunde adesea echimozele, contuziile, hematoamele;

2. descuamarea epidermului poate masca excoratiile sau plagile;

3. emisiile de sange pe gura sau nas trebuiesc interpretate cu prudenta (in stadiile avansate de putrefactie sunt un fenomen obisnuit);

4. daca pe corp sunt prezente larve sau insecte ele vor fi prelevate, ajutand la stabilirea intervalului scurs de la deces. Actiunea distructiva a insectelor necrofore se suprapune si se asociaza proceselor de putrefactie. Fauna cadaverica este obiectul de studiu al entomologiei medico-legale.

5. amprentele papilare, modificate prin putrefactie, se pot reface prin scufundarea fragmentelor de piele in acid acetic 20 % timp de 24-48 ore;

6. examinarile complementare radiologice sunt utile, cele histologice pot sa nu aduca date suplimentare datorita lizei tisulare.

CONSERVATIVE

Modificarile cadaverice tardive conservative pot fi naturale (in conditii de mediu care impiedica putrefactia) si artificiale.

Mumificarea naturala se realizeaza in conditii de mediu cu temperatura ridicata, umiditate scazuta si ventilatie buna (pamant uscat, nisipos, afanat; vara podul caselor). Apare foarte des in conditii desertice, situati in care se realizeaza o deshidratare masiva, ce opreste procesul de putrefactie. Aspectul cadavrului devine asemanator cu cel al mumiilor egiptene: uscat, pierde in volum si greutate, tegumente pergamentate si de culoare brun-inchis.

Importanta medico-legala - mumificarea permite identificarea cadavrului, dar aprecierea datei mortii si a semnelor de violenta este incerta.

Adipoceara este un proces de saponificare a grasimilor cadavrului (grasimile din tesutul adipos subcutanat transformate in acizi grasi si glicerina reactioneaza cu sarurile de calciu si magneziu din apa formand sapun insolubil, care protejeaza cadavrul de putrefactie). Acest proces apare in cazul cadavrelor aflate in ape neaerate (fantani parasite, lacuri, balti) sau a celor inhumate intr-un teren umed, argilos.

Adipoceara da cadavrului o culoare alb-cenusie si galbuie, o consistenta moale, un miros de branza ranceda; cand se usuca devine sfaramicioasa.

Importanta medico-legala - adipoceara permite identificarea cadavrului dupa perioade lungi de timp si conserva leziunile traumatice.

Lignifierea este un proces conservator care apare in soluri acide, bogate in acid tanic si humic (turbarii, mlastinii acide) care impiedica putrefactia. Cadavrul lignificat se caracterizeaza prin: piele dura, bruna (aspect de piele tabacita), oase brune, moi (pierdere de calciu), scaderea volumului..

Importanta medico-legala - conservare pe perioada indefinita (cadavrul din Tollund - 2000 ani) a fizionomiei si a plagilor.

Pietrificarea (mineralizarea) - este posibila prin pastrarea cadavrului intr-un mediu cu o concentratie mare de saruri minerale.

Inghetarea naturala apare in zonele cu temperatura foarte scazuta (zone polare sau zone aflate la mare altitudine, iarna la temperaturi foarte scazute). Prin inghetare naturala, cadavrul se pastreaza fara a suferi modificari de volum sau structura. Dezghetarea duce la instalarea rapida a putrefactiei.

Modificarile cadaverice tardive conservative artificiale sunt reprezentate de imbalsamare (metodele au variat in decursul timpului, actualmente folosindu-se mai ales formolul) si congelare.

Reactii postvitale Si supravitale

Manifestarile post-vitale

Reprezinta viata reziduala a unor celule, tesuturi, organe sau parti ale organismului, dupa incetarea vietii din organism ca intreg. Astfel de manifestari se intalnesc in structurile mai putin diferentiate, deci mai rezistente la anoxie:

- cilii epiteliali respiratorii mai prezinta miscari in solutii alcaline, inca 5 ore postmortem;

- miscarile peristaltice intestinale persista postmortem, rezultand invaginatii intestinale fara modificari circulatorii in perete;

- mobilitatea spermatozoizilor persista 2 - 3 zile postmortem;

- pupila isi pastreaza reactivitatea la atropina 4 ore, iar la pilocarpina 8 ore postmortem;

- leucocitele continua mitozele inca 5 - 8 ore postmortem;

- se pastreaza excitabilitatea electrica pentru muschii scheletici 2-6 ore, iar pentru miocard 15-20 minute postmortem;

- la decapitare - contractura muschilor fetei cu inchiderea/deschiderea gurii, clipire.

Reactiile supravitale

Se refera la aptitudinea unui organism cu leziuni, de regula tanatogeneratoare, de a mai executa acte motorii cu aspect vital.

In functie de organul afectat si leziunile asociate, de intensitatea acestora, se va da un raspuns la diferitele versiuni de ancheta, mai ales atunci cand agresiunea se produce intr-un loc si cadavrul este gasit in alt loc.

Sunt descrise cazuri in literatura de specialitate: dupa o impuscare in cap, subiectul recurge la spanzurare; dupa decapitari, ochii si buzele capului detasat au schitat semne sau cuvinte la care victimele se intelesesera anterior cu observatorii; un subiect cu un cui de 8 cm batut in cap merge 14 km pe jos, in alt caz individul, dupa sectionarea gatului are timp sa scrie o scrisoare.

In asemenea situatii, pentru formularea unei opinii pertinente, expertiza medico-legala trebuie sa coroboreze informatiile privitoare la organul si zona lezata, intensitatea leziunii, leziunile asociate, existenta reactiei vitale.

Stabilirea momentului mortii

Tanatocronologia apreciaza data mortii si perioada de timp scursa intre producerea leziunilor si instalarea decesului.

In ceea ce priveste stabilirea momentului mortii sunt de amintit:

incadrarea intr-un anumit interval este cu atat mai restransa cu cat examinarea cadavrului se face mai rapid;

- importanta deosebita in cazurile de omucidere.

Categorii de criterii pentru aprecierea datei mortii:

Studiul morfologiei cadaverice :

criteriul cel mai vechi si cel mai valoros;

semnele mortii reale devin manifeste in 3-6 h, dezvoltare completa in 12-24h;

cele mai importante sunt lividitatea si rigiditatea.

Astfel, in functie de timpul scurs de la instalarea mortii se constata:

1-3 ore: - incepe racirea cadavrului (cu 1 - 3^oC);

- apar lividitatile cadaverice ce dispar la digitopresiune;

- rigiditate cadaverica la muschii fetei si la articulatiile temporomandibulare;

3-6 ore: - incepe deshidratarea, aspect opalescent al corneei, aparitia pergamentarii pe scrot;

- lividitati extinse, dar dispar la digitopresiune;

- rigiditate cadaverica la cap si gat, incipienta la membrele superioare (se reface la invingere mecanica);

- autoliza - incepe in mucoasa gastrica, rinichi, suprarenale.

6-12 ore: - lividitati extinse, palesc la digitopresiune;

- rigiditatea cuprinde membrele superioare si se reface la invingere mecanica.

12-24 ore: - lividitatile nu dispar la digitopresiune;

- rigiditatea se generalizeaza, nu se reface dupa manopere mecanice.

24-72 ore: - lividitatile nu dispar la digitopresiune;

- rigiditatea este pe cale de rezolutie (completa dupa 48 - 72 ore);

- apare putrefactia: pata verde iliaca dreapta, circulatie postuma (dupa 36h).

>72 ore: - evolutia putrefactiei este dependenta de factorii de mediu si de factori individuali:

- putrefactia incepe la 24 ore;

- mumificarea incepe la 30 de zile si este completa dupa mai mult de 2 luni;

- adipoceara incepe la 30 de zile si este completa dupa mai mult de 6 luni.

Studiul modificarilor oculare :

foarte utilizate - indicii destul de importante;

aparitia petei Liarch (6-8 h);

persistenta reflexului pupilar (4h la atropina, 8h la pilocarpina).

Studierea unor procese fiziologice :

- aspectul continutului gastric :

ofera date orientative: stomac gol = deces >6-8h

din momentul consumului ultimei mese (ancheta trebuie sa reconstituie date referitoare la ultima masa, ora, in ce a constat) timpul de stationare in stomac a diferitelor alimente depinde de viteza lor de digestie si eliminare; se pot obtine date extrem de precise. Astfel, se considera ca laptele se digera in 2 ore, ouale in 3 ore, cartofii in 4 ore, varza in 5, friptura in 6, sardelele in 7. Exista si factori individuali care modifica acesti timpi, precum si factori situationali: ulcerul gastric, traumatismul cranio-cerebral.

- gradul de plenitudine al vezicii urinare: in conditii obisnuite vezica urinara se umple pe parcursul noptii.

Metode de tanatochimie :

determinarea modificarilor pe care le sufera diferite substante in sange, LCR, alte umori si in unele organe dupa moarte;

metode valoroase in primele 15h, valoare relativa 15-30h iar peste 30h nu pot fi luate in considerare.

Metode moderne de tanatoenzimologie

Alte criterii :

modificari de pH : pH-ul creste dupa deces devenind apoi alcalin (amine de putrefactie, amoniac);

glicogenul hepatic: in mod normal dispare la 10h de la instalarea mortii;

analizarea aspectului microscopic al plagilor (al fragmentelor recoltate din buzele plagilor): marginatia leucocitelor este evidenta la 30 de minute de la producerea leziunii, hematiile se decoloreaza in primele 2-3 zile; dupa 3 zile apar histiocitele cu pigment sangvin, hemosiderina apare la 6 zile.

CONSTATAREA medico-legala LA cadavru

Autopsia medico-legala se efectueaza numai pe baza unei ordonante emise de organele de cercetare si urmarire penala.

Ordonantele, pe de o parte aduc informatii asupra imprejurarilor in care s-a produs decesul- date care rezulta din procesul verbal intocmit la fata locului si din datele de ancheta, iar pe de alta parte formuleaza obiectivele (intrebarile) la care trebuie sa raspunda medicul legist in raportul de constatare medico-legala necropsie, la capitolul "Concluzii".

Autopsia medico-legala este obligatorie (conform C.P.P. art. 114) ori de cate ori moartea este:

violenta = orice moarte care are cauze externe organismului fiind urmarea

actiunii unui agent traumatic (mecanic, fizic, chimic, biologic, psihic) si care, din punct de vedere juridic poate fi:

o       omucidere

o       sinucidere

o       accident

cauza necunoscuta

suspecta.

Moartea suspecta nu este o notiune medico-legala, ci un termen juridic, care antreneaza implicit o activitate de ancheta.

Termenul de moarte suspecta include: decesele inexplicabile, decesele produse in imprejurari necunoscute si in locuri neobisnuite si decesele survenite cu totul neasteptat la persoane in plina stare de sanatate aparenta. Este deci o moarte care ridica suspiciuni prin conditiile si circumstantele prin care se produce.

Din cadrul mortilor suspecte fac parte:

- moartea subita;

- decesul unei persoane a carei sanatate, este verificata periodic din punct de vedere medical;

- deces care survine in timpul unei misiuni de serviciu, in incinta unei intreprinderi sau institutii;

- deces care survine in custodie, moartea persoanelor aflate in detentie sau private de libertate, decesele in spitalele psihiatrice, decesele asociate cu activitatile politiei sau ale armatei, in cazul in care decesul survine in cursul manifestatiilor publice sau orice deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortura sau orice alta forma de tratament violent sau inuman;

- multiple decese repetate, in serie sau concomitent;

- decese la persoane neidentificate, cadaver scheletizate;

- decese survenite in locuri publice sau izolate;

- decese puse in legatura cu o deficienta in acordarea asistentei medicale sau in aplicarea masurilor de profilaxie ori de protectia muncii;

- decese survenite in timpul sau la scurt timp dupa o interventie diagnostica sau terapeutica medico-chirurgicala.

Decesele copiilor cu varsta 0-1 an fac obiectul autopsiei anatomo-patologice.

Obiectivele generale ale constatarii medico-legale pe cadavru:

Stabilirea identitatii cadavrului;

Stabilirea felului mortii (violenta, neviolenta, prin inhibitie);

Stabilirea cauzei medicale a mortii;

Stabilirea existentei leziunilor corporale: mod de producere, data producerii, etc.

Precizarea legaturii cauzale intre leziunile corporale si moarte;

Felul si calitatea ingrijirilor medicale acordate;

Stabilirea datei producerii mortii.

Metodologia constatarii medico-legale pe cadavru

Totalitatea elementelor tactice si tehnice se aplica in vederea solutionarii obiectivelor formulate de organele de cercetare penala in ordonanta sau a obiectivelor generale ale expertizei.

Constatarea medico-legala este reglementata prin art.114 CPP, iar operatiile si concluziile constatarii se consemneaza intr-un Raport de constatare medico-legala, in conformitate cu prevederile art. 115 CPP.

Etapele constatarii medico-legale:

1. Cercetarea la fata locului - este reglementata in art. 129 CPP; se efectueaza in echipa operativa formata din procuror (seful echipei), politist, medic legist. Echipa trebuie sa realizeze in primul rand o triere a cazurilor de deces, stabilind daca este vorba de un caz medico-legal sau nu. In suspiciunile de omor, lovituri cauzatoare de moarte, la cercetare participa procuror criminalist, politist judiciarist si criminalist si medicul legist cu rol de "consilier medical"al procurorului; in situatia unui accident de munca este obligatorie prezenta unui reprezentant al serviciilor de protectie a muncii.

Cercetarea la fata locului poate fi efectuata:

de la centru (reprezentat de locul unde a fost gasit cadavrul) spre periferie;

de la periferie spre centru, in cazul in care se cauta cadavrul sau corpul delict.

In cercetarea la fata locului se descriu doua etape:

etapa statica, in care cercetarea urmelor, a suporturilor pe care acestea se gasesc si a obiectelor se face fara ca ele sa fie deplasate;

etapa dinamica, in care examinarea are loc dupa ce obiectele au fost deplasate.

Se examineaza locul gasirii cadavrului (inclusiv urmele biologice) care poate fi diferit de locul faptei; se pot face corelatii ulterioare intre acesta si ce se descopera la examenul cadavrului

Medicul legist examineaza:

pozitia cadavrului;

imbracamintea cadavrului;

cadavrul dupa dezbracarea completa a acestuia (examen extern) si descrie: semnele de moarte reala, leziunile de violenta, urmele biologice si nebiologice, semnele particulare; se apreciaza data probabila a mortii si, in limita posibilitatilor de la fata locului, semnificatia leziunilor de violenta, contribuind astfel la orientarea in continuare a anchetei.

Hainele pot fi purtatoare ale unor urme materiale menite sa lamureasca aspecte esentiale ale anchetei. Astfel, acestea pot prezenta:

urme ale solului; dispunerea urmelor poate da informatii asupra mecanismului de

producere a leziunilor (cadere, tarare, etc.);

sfasieri, rupturi ce pot oferi informatii despre dinamica agresiunii;

accidente rutiere: desenul pneurilor, amprenta mastii radiatorului, a farului, urme de vopsea, etc.

agresiuni cu arme albe: taieturi ce corespund sediului plagilor constatate pe corpul victimelor;

impuscare: urme datorate factorilor suplimentari (urme de pulbere nearsa, arsuri, urme de fum, etc.);

produse biologice :

sange de la victima si agresor

sperma - viol

altele - urina, fecale, fire de par, etc.

La fata locului se urmareste si:

identificarea agentului traumatic incriminat in producerea leziunilor;

existenta unor eventuale urme biologice pe suprafata acestora;

corespondenta posibila dintre leziunile cadavrului si corpul delict.

Criminalistul are un rol important in procesul de cercetare la fata locului:

efectueaza fotografii judiciare si schite;

realizeaza o descriere cat mai amanuntita a corpurilor delicte;

procedeaza la prelevarea tuturor urmelor (amprente, etc.) in vederea

identificarii persoanelor care au utilizat acel corp delict.

Corpurile delicte se ridica cu manusi, se ambaleaza (cutii, saci de plastic) si se sigileaza, se eticheteaza si se trimit laboratorului de biocriminalistica. Pana la inaintarea acestora la laboratoare, probele ridicate de la fata locului raman in grija organelor de cercetare penala.

2. Autopsia sau necropsia cadavrului (termeni sinonimi, corecti, ambii aflati in uz).

3. Examenul agresorului sau a presupusului agresor se realizeaza de urgenta:

examenul hainelor;

examenul somatic general,

constatarea leziunilor corporale cu precizarea datei si a mecanismului de

producere, ceea ce ar putea demonstra lupta dintre victima si agresor;

stabilirea starii de influenta alcoolica prin examen clinic si de laborator

(alcoolemie si alcoolurie);

examen psihic preliminar.

In caz de omor deosebit de grav sau cand organul de urmarire penala/instanta de judecata are indoiala asupra starii psihice a invinuitului este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice (art. 117 CPP). 

Raportul de Constatare Medico-Legala este actul scris in care medicul legist

mentioneaza cele constatate la necropsie si este format (cf. art. 123 CPP) din:

A. Partea introductiva:

- unitatea medico-legala care efectueaza autopsia ;

- date de identitate ale decedatului;

- numele medicului legist si al asistentului, locul, data si ora efectuarii autopsiei;

- date privind ordonanta in baza careia s-a efectuat autopsia;

- date de istoric ale cazului (date de ancheta, examenul la fata locului, examinarea corpurilor delicte, date medicale etc.).

B. Partea descriptiva:

Este formata din: examenul extern al cadavrului, examenul intern si examene complementare (de laborator).

Examenul extern - cuprinde:

a) Date de identificare: sex, varsta, inaltime, greutate. In cazul cadavrelor cu identitate necunoscuta se alcatuieste portretul vorbit, dupa metoda Bertillon. Se vor nota: circumferinta capului, gatului, toracelui in punctele maxime, formula dentara, caracteristicile parului, aspectul si forma fetei, semne particulare (tatuaje, cicatrici, etc.), lungimea plantelor, amputatii, etc.

b) Semnele mortii reale:

- lividitati cadaverice - culoare, dispunere, stadiu.

- rigiditate cadaverica - prezenta/ absenta, stadiu.

- putrefactie.

c) Leziuni de violenta - se vor nota:

• denumirea (semiologia medico-legala: plaga, echimoza, hematom, excoriatie etc.);
• localizare (pe regiunea topografica si raportat la elementele anatomice fixe);
• forma (prin comparare cu elementele geometrice corespunzator cu agentul vulnerant);
• dimensiunile (in centimetri);
• inclinatia - in raport cu axul corpului sau a unui segment de corp: orizontale, verticale, oblice;
• directia (orientarea) in cazul plagilor penetrante, aceste elemente sunt utile pentru:aprecierea pozitiei victima - agresor, a directiei de tragere etc.;
• culoarea (echimoze - aprecierea datei producerii leziunilor);
• numarul (date asupra numarului leziunilor traumatice);
• marginile si extremitatile (unghiurile) - la plagi ofera date asupra caracteristicilor agentului vulnerant;
• vecinatatea leziunii - poate prezenta elemente ca: particule metalice, praf de pusca, fum, funingine, sange prelins, imprimarea gardei cutitului.

d) Semne de tratament medical - injectii, punctii, suturi, bandaje, aparate gipsate, incizii chirurgicale, tuburi de dren, mese etc.

e) Semne diverse - edeme, icter, cianoza, boli dermatologice, tulburari trofice, modificari post-chirurgicale (cicatrici, amputatii), semne traumatice, tatuaje etc.

2) Examenul intern - cuprinde incizii si sectiuni cu descrierea aspectului fiecarui segment si organ in parte. Examenul intern trebuie efectuat sistematic (timpi: cap, gat, torace, abdomen, schelet), iar descrierea trebuie facuta dupa criteriul morfologic:

Pentru organele parenchimatoasese descriu:

forma;

dimensiunile (lungimea, latimea, grosimea);

greutatea;

culoarea;

consistenta;

aspectul capsulei;

aspectul parenchimului pe sectiune.

La organele cavitare, tubulocavitare se precizeaza:

• continutul (aspect, cantitate, miros);
• starea peretilor;
• aspectul seroasei, mucoasei.

Pentru cavitatile seroase se urmareste:

• aspectul seroasei;
• continutul (aspect, cantitate);
• depozitele.

Pentru organele ce prezinta leziuni traumatice, se face:

descrierea organului;

descrierea detaliata a leziunilor:

- localizare;

- forma;

- dimensiuni;

- profunzime;

- traiect;

- caracter: vital, post-mortem.

De asemenea, se descriu toate modificarile cu aspect patologic.