Tulburari de contractilitate uterina

Tulburari de contractilitate uterina

Inainte de a prezenta tulburarile de contractilitate uterina, trebuie sa fie scoase in evidenta cele trei proprietati esentiale ale muschilui uterin: tonicitatea, care este legata de contractilitate, elasticilatea care actioneaza puterea de extensie si de retractie si sensibilitatea, de care depinde puterea de excitabilitate. Pe baza acestor prprietati se poate aprecia intensitatea si calitatile contractiei uterine.

In functie de intensitatea contractiei uterine se distinge: travaliul normal, travaliul hipokinetic si cel hiperkinetic. Aprecierea acestor forme de contractii se face pe baza urmatoarelor criterii: frecventa contractiei, durata si intensitatea lor. Dupa calitatea contractiei se distinge: normotonie, hipertonie sau hipotonie. Starile patologice ale contractiei uterine sunt atat lipsa fortelor de contractie cat si extragerea fortelor de contractie.

1. Lipsa fortelor de contractie

Este caracterizata prin reducerea sau lipsa totala a fortelor de contractie a uterului, tradusa prin hipotonie si hipokinezie, ca urmare a unor tulburari neuroflexe, prin lipsa de excitabilitate. O forma clinica a lipsei fortelor de contractie o prezinta si uterul cu tonus si extensibilitate crescuta, dar cu contractii insuficinete(hipertonie, hipokinezie), stare in care desi exista contractii, ele sunt ineficace, incapabile sa duca la expulzareea fatului.

Etiologie. Cauzele inertiei uterine sunt de natura celor care reduc energia necesara contractiei miometrului. Asa sunt conditiile precare de furajare si intretinere a familiei gestante, cu deosebire in partea a doua a gestatiei, varsta inaintata, exploatarea intensa cu discrepanta intre productia de lapte si furajare, gestatiile gemelare la unipare, fetusi voluminosi cu destindere exagerata a uterului, hidropizia invelitorilor fetale, torsiunea uterina, hiposecretia de ocitocina, uteropexiile, neoformatiile, tulburarile de inervare ale uterului. Inertia uterina secundara apare in urma epuizarii parturientei in timpul remedierii distociilor.

Diagnosticul lipsei fortei de contractie se stabileste pe baza urmatoarelor semne: pregatirea femelei pentru fatare, fara sa existe contractii uterine, traduse clinic prin eforturi de expulzare. La examenul vaginal, cervixul este mai mult sau mai putin deschis, pungile fetale sunt integre sau sparte, fatul are o atitudine eutocica. La examenul transrectal uterul este destins, nu reactioneaza la palpatie.

Prognisticul este rezervat, deoarece fatul poate muri, iar flora microbiana ajunsa in uter declanseaza complicatii cu repercusiuni asupra femelei. Cu regularitate se instaleaza retentia placentara.

Tratamentul urmareste extragerea cat mai grabnica a fatului si a placentei, stimularea involutiei uterine si combaterea infectiei.

Exagerarea fortelor de contractie

Se caracterizeaza prin contractii uterine intense, lungi si dese, uneori chiar tetaniforme si printr-un tonus normal. Anomalia se traduce prin eforturi puternice de eliminare, intrerupte de pauze extrem de scurte, fara a fi urmate de expulzarea fatului. Din cauza contractiilor prelungite, circulatia placentara se reduce sau se intrerupe, incat fatul poate muri de anorexie.

Etiologie. Exagerarea fortelor de contractie este cauzata de tulburari de corelatie neuroflexe, distocie prin angustia pelvina, spasm si ridigitate cervicala, brida precervicala, atitudini distocice ale fatului prin asezare, prezentare, pozitie sau retinere, prin spargerea prematura a pungilor fetale. In toate aceste situatii, in stadiul incipient al fatarii contractia uterina se incadreaza in limitele normale. Intervenind insa starea distocica, contractiile uterine cresc in intensitate, soldandu-se in final cu o atonie uterina.

Diagnosticul se stabileste pe urmatoarele semne clinice: prezenta semnelor prodromale ale fatarii si a eforturilor intense si dese, fara exteriorizarea fatului, caracterizeaza tabloul clinic in exagerarile fortelor de contractie. Este necesar insa ca diagnosticul etiologic sa se stabileasca prin examenul trasrectal vaginal.

Prognosticul este favorabil daca diagnosticul se stabileste cat mai repede.

Tratamentul urmareste reducerea intensitatii contractiilor si extragerea fatului. In cazul exagerarii fortelor de contractie ca urmare a distociilor, se trece de urgenta la inlaturarea cauzei si la extargerea fatului. Daca prin manoperele obstetricale obisnuite nu se poate remedia distocia, se face histerotomia.