Regimurile hipocalorice: dietetica esecului!

Regimurile hipocalorice: dietetica esecului!

In fiecare an, cu cateva luni inainte de perioada estivala, aproape toate revistele scot, cu un exces de publicitate, celebrele lor "caiete de slabit', pe care redactorii-sefi le asteapta ca pe o mana cereasca, pentru ca sunt o garantie pentru tiraje suplimentare. De fapt, ele nu fac altceva decat sa raspunda asteptarii cititorilor asupra carora incepe sa actioneze sindromul "costumului de baie'.

Daca, de la un ziar la altul, regimurile-miracol propuse ca sa scapi de trei sau cinci kilograme inainte de vara se deosebesc unele de altele prin variante cat mai abracadabrante, toate au un punct comun: propun o formula hipocalorica. Caci in dietetica traditionala, cea care are un statut bine stabilit si-si pune in valoare diplomele si statele de serviciu in cantinele spitalelor, a colectivitatilor sau chiar a restaurantelor marilor lanturi hoteliere, functioneaza intotdeauna sacrosanctul principiu al caloriilor.

Istoria va dovedi fara indoiala intr-o zi ca niciodata umanitatea nu s-a inselat mai mult, promovand cu incapatanare un principiu care si-a dovedit esecul atat de evident si de permanent.

Priviti in jurul dumneavoastra si nu se poate sa nu remarcati faptul ca persoanele care se incapataneaza sa numere caloriile sunt cele care raman vesnic grase, cele care, in cele din urma, ajung la adevarata obezitate.

Abordarea hipocalorica este, de fapt, cu totul iluzorie in ceea ce priveste pierderea in greutate. Poate fi chiar periculoasa pentru ca atrage dupa sine, in majoritatea cazurilor, un dezechilibru alimentar care conduce la veritabile carente, fara sa mai punem la socoteala ca este adesea, in cazul in care se practica sistematic, adevaratul factor care declanseaza obezitatea.

Mitul boilerului

Intr-un mod cu totul simplist, multa vreme organismul uman a fost comparat cu un adevarat boiler: daca aporturile energetice sunt superioare consumului, nu totul este "ars', excedentul fiind in mod "logic' inmagazinat si subiectul se ingrasa.

Cu alte cuvinte, daca se considera, in mod teoretic, ca un subiect care nu depune o munca fizica (musculara) intensa are nevoie de 2 500 de calorii pentru a-si asigura consumul zilnic, pot exista trei situatii:

consuma 3 000 de calorii, creeaza un excedent care il va face sa
stocheze si "obligatoriu' se va ingrasa;

consuma numai 2 000 de calorii si creeaza astfel un deficit care ii va
obliga organismul sa compenseze, consumand din rezervele de grasimi si trebuind sa slabeasca;

in fine, cand consuma 2 500 de calorii, ceea ce asigura echilibrul
dintre intrari si iesiri, greutatea ar trebui sa ramana constanta.

Rationand astfel, asa cum inca o fac atatia pretinsi profesionisti ai dieteticii, inseamna sa ignori fenomenele de adaptare si de reglare ale corpului uman, sa ignori diferitele mecanisme metabolice, dar si sa negi particularitatile individuale datorita carora fiecare fiinta este unica.

Contrar a ceea ce inca mai cred unii, obezul nu este in mod obligatoriu cel care mananca prea mult. In majoritatea cazurilor este chiar invers. S-a observat statistic (prof. CrefF) ca, intr-o populatie obeza, numai 15% mananca mult, 34% mananca normal, adica la fel ca ceilalti, si 51% mananca putin, ba multi dintre acestia chiar foarte putin.

In lumea competitionala sportiva, se poate, de altfel, remarca faptul ca, pentru a mentine o stabilitate ponderala, aporturile calorice pot varia de la 2 500 la 12 000 de calorii, in functie nu de specialitatea practicata, ci de indivizi.

Alergatorul de maraton Alain Mimoun isi mentinea greutatea si isi asigura perfect antrenamentul dur cu 2 000 de calorii pe zi, in timp ce campionul la ciclism Jacques Anquetil avea nevoie de 6 000 de calorii ca sa-si pastreze greutatea si sa se mentina in forma.

Cu toate ca este ciudat de discreta pe aceasta tema, literatura medicala a publicat studii care arata ca diferenta de aporturi calorice este nesemnificativa in raport cu faptul ca subiectii sunt slabi, normali, grasi sau obezi. Doctorii Bellisle si Rolland-Cachera au studiat cu atentie problema,

repartizandu-si esantioanele statistice in cinci clase de corpolenta, in functie de indicele IMC (Indice de masa corporala, vezi Capitolul 12).

Ratie allimentara in kcal pe zi

Corpolenta, ratia alimentara si profesia tatalui copiilor intre 7 si 12 ani (dupa Rolland-Cachera si Bellisle, 1986)

Corpolenta, ratia alimentara si profesia tatalui copiilor intre 1 si 3 ani       (dupa Rolland-Cachera si Bellisle, 1986)

Examinand aceste diagrame se observa ca nu exista o corelatie intre ratia calorica zilnica si corpolenta: obezii si grasii nu mananca deci mai mult decat cei supli si slabi. In schimb, repartizand copiii in functie de profesia tatalui, se observa ca, la o corpolenta egala, copiii muncitorilor mananca mai mult decat copiii cadrelor de conducere.

Instinctul de supravietuire

Toti cei care au urmat la un moment dat un regim hipocaloric stiu ca, in general, in prima perioada se obtin rezultate, dar ca nu se ajunge niciodata la stabilizare. Si mai rau, in numeroase cazuri, te poti chiar trezi cu un castig suplimentar in greutate.

O sa incercam sa intelegem care este motivul, examinand comportamentul organismului.

Sa ne imaginam ca ratia zilnica a unui individ este in jur de 2 500 de calorii si ca are de suportat cateva kilograme in plus. Daca scadem ratia calorica la 2 000, intr-o abordare hipocalorica clasica, vom crea un deficit caloric de 500.

Organismul, obisnuit sa primeasca 2 500 de calorii, va resimti lipsa si isi va lua echivalentul celor 500 de calorii din grasimile de rezerva. Se va obtine deci o slabire corespunzatoare.

Dupa un anumit timp, care este variabil de la individ la individ, se va observa totusi ca slabirea nu se mai produce, cu toate ca regimul hipocaloric este mentinut. Apare reglarea treptata care se produce intre intrari si iesiri. In masura in care nu i se dau decat 2 000 de calorii, organismul decide sa se multumeasca cu ele. Asistam, in acest caz, la o stagnare a greutatii. Daca se ia decizia prelungirii experimentului, considerand ca, probabil, scaderea in greutate va incepe din nou dupa o perioada de stagnare, deceptia va fi si mai mare. Se poate observa, de fapt, cum curba greutatii capata din nou, de la sine, o directie ascendenta. Paradoxal, cu toate ca mananci mai putin, te ingrasi.

Explicatia este simpla. Organismul uman este, in realitate, condus de un instinct de supravietuire care intra in actiune imediat ce este supus unei amenintari induse de restrictie. in masura in care reducerea aporturilor energetice continua in timp, instinctul de supravietuire va determina corpul la o continua reducere a consumului pana la 1 700 de calorii, de exemplu, ca sa economiseasca 300 de calorii si astfel sa-si refaca rezervele.

Nu trebuie uitat faptul ca privatiunile cauzate de lipsa de hrana sau de perioadele de foamete din trecut nu sunt atat de indepartate. Si, cum amintirea lor este intiparita adanc in memoria inconstienta, pot iesi la iveala la cea mai mica alerta. Organismul uman este de fapt animat de acelasi instinct de supravietuire ca al cainelui care isi ingroapa osul cand, de fapt, e mort de foame. in mod curios, intotdeauna cand este infometat animalul apeleaza la instinctul lui de conservare facandu-si rezerve.

Printre altele, cand este in deficit, adica subalimentat, organismul este in mod special in defensiva si nu rateaza, in consecinta, nici o ocazie sa-si faca rezerve daca i se ofera prilejul.

Cei care practica regimuri hipocalorice stiu, de altfel, foarte bine ca
orice schimbare de regim cat de mica, in timpul unui weekend de exemplu, ii poate face sa ia dintr-odata doua pana la trei kilograme pentru care au avut nevoie de saptamani intregi ca sa le dea jos. Acesta este unul dintre motivele pentru care recomandam ca niciodata sa nu se sara peste o masa, asa cum totusi o fac foarte des cei mai multi oameni care vor sa slabeasca.De fapt, sarind peste o masa, ei isi provoaca organismul care, din cauza frustrarii la care este supus, profita si isi face rezerve excesive la mesele urmatoare.     

Obiceiul care consta in a da de mancare cainelui o data pe zi (din motive practice, evident) este la fel de stupid si poate explica in numeroase cazuri excesul ponderal al animalelor domestice. Experientele facute pe animalele de laborator arata, de altfel foarte clar, ca pentru o aceeasi cantitate de hrana zilnica, animalele care nu au decat o singura masa devin pana la urma obeze, iar cele carora li se da aceeasi cantitate in cinci sau sase mese repartizate de-a lungul timpul zilei isi pastreaza greutatea optima.

Constatarea ca obezitatea femeii este mai rebela decat cea a barbatului este de domeniu public. Situatia este determinata de fiziologia ei speciala. In realitate, trebuie stiut ca masa adipoasa a organismului feminin este de doua ori mai mare decat a barbatului. Este vorba, de fapt, despre numarul de celule adipoase care este superior.

Se stie de multa vreme ca obezitatea la femeie se traduce, ca si la barbat, printr-o crestere a volumului fiecarei celule adipoase, dar, si asta este specific femeii, si printr-o multiplicare a numarului celulelor adipoase. Drama este ca aceasta situatie nu este niciodata reversibila. Se poate reusi scaderea volumului celulelor adipoase, dar este imposibil sa li se reduca numarul dupa ce acesta a crescut.

Or, unele studii au aratat ca, mai ales in cazul unui proces de restrictie alimentara (regim hipocaloric), se intampla ca organismul feminin, punand in actiune instinctul de supravietuire, incepe sa fabrice noi celule adipoase (hiperplazie).

Ceea ce, prin urmare, ii va permite sa recupereze cu atat mai repede excesul ponderal pierdut si mai ales sa-si mareasca volumul pentru ca va avea o capacitate crescuta.

Daca regimul hipocaloric este iluzoriu si ineficient, asa cum am demonstrat, este in plus si periculos, pentru ca in cele din urma va avea efectul de a consolida potentialul de obezitate, marind pe nesimtite capitalul de celule adipoase. Mai mult, s-a demonstrat ca randamentul energetic al organismului se modifica. Scade mai ales metabolismul bazal.

Cine studiaza istoricul unui obez, asa cum a facut-o dr. J.-P. Ruasse, observa, in majoritatea cazurilor, ca in esenta excesul supraponderal este creat in mai multi ani exclusiv prin folosirea regimurilor hipocalorice succesive.

Se vede clar din exemplul de mai sus ca, pornind de la o greutate stabilizata la 90 kg, cu o alimentatie de 2 800 calorii, un individ ajunge cativa ani mai tarziu la 100 kg, desi nu consuma mai mult de 1 000 de calorii. De fiecare data cand se introduce un regim hipocaloric se pot observa cele trei faze: slabirea, stabilizarea si revenirea. Este important de notat ca, atunci cand regimul se aplica din nou, randamentul este din ce in ce mai slab. La inceput, curba greutatii revine mai mult sau mai putin la valoarea de pornire, apoi, pe masura ce se inainteaza in timp, se produce un castig suplimentar in greutate. Astfel, pentru ca au vrut cu incapatanare sa piarda cinci kilograme cata vreme ele erau stabilizate la acest nivel, unele persoane se trezesc dupa cincisprezece ani cu o suprasarcina ponderala de douazeci de kilograme, cu toate ca s-au subalimentat.

Zi de zi medicii au de-a face cu subiecti printre pacientii lor care, cu
pretul unei rationalizari sever controlate si cu enorme frustrari bazate pe
regimuri de 800 de calorii, nu numai ca nu reusesc sa slabeasca, dar cel mai desea continua sa adauge kilograme.

Situatia este cu atat mai dramatica cu cat, cu asemenea regimuri sarace caloric, aceste persoane sunt complet lipsite de nutrimentele indispensabile (acizi grasi esentiali, saruri minerale, vitamine), ceea ce se traduce printr-o foarte mare slabiciune (oboseala cronica), dar si printr-o mare vulnerabilitate fata de boala, mijloacele lor de aparare fiind reduse la maximum. Un mare numar dintre aceste persoane sunt depresive, chiar anorexice. In acest caz este suficient sa schimbe specialistul, adica sa paraseasca nutritionistul si sa apeleze la psihiatru.

Profesorul Bronwell de la Universitatea din Pennsylvania a studiat fenomenul pe sobolanii de laborator a caror alimentatie se bazeaza pe alternanta dintre regimuri bogate si regimuri sarace in calorii. Animalele castiga si pierd in greutate, dar ritmul de crestere si de pierdere variaza la fiecare nou regim. in timpul primului regim, sobolanul pierde din greutate in douazeci si una de zile si pune la loc in patruzeci si sase de zile.

in timpul celui de-al doilea regim, sobolanul pierde aceeasi greutate in cincizeci si patru de zile si pune totul la loc in patruzeci de zile. Apoi este din ce in ce mai dificil sa piarda din greutate, iar castigul este din ce in ce mai rapid. Se dovedeste astfel ca metabolismul se adapteaza la reducerea calorica.

Orice deficit caloric poate, in realitate, sa scada consumurile metabolice cu 50%, dar, in schimb, orice revenire la normal, chiar pe termen scurt, este insotita de un castig in greutate. in fine, cu cat diferenta dintre regim si alimentatia obisnuita este mai mare, cu atat cresterea in greutate este mai rapida.

Efectul acestor "regimuri-acordeon', care au ca rezultat o variatie de greutate, ca un yo-yo jucand la capatul elasticului si o rezistenta progresiva la slabit este, totusi, foarte cunoscut, dar in mod paradoxal, este criticat cu multa timiditate de specialisti, de parca am avea de-a face cu o conspiratie a tacerii. Este ca si cum s-ar teme sa recunoasca astazi ca, timp de saizeci de ani, s-au inselat total. in mod curios, chiar publicul, primul care plateste daunele si, uneori, chiar sufera din cauza asta, nu este pregatit sa accepte adevarul.

intr-o zi, profitand de invitatia de a participa la o mare dezbatere televizata pe tema obezitatii, am incercat, rara succes, sa abordez subiectul

pret de cateva minute. Emisiunea fiind inregistrata, cand a fost difuzata,
pasajul respectiv a fost pur si simplu taiat, fara indoiala pentru ca nu
prezenta interes.

O ziarista, recunoscuta pentru seriozitatea articolelor sale despre
sanatate, povesteste ca a publicat intr-o zi un lung material in care acuza regimurile hipocalorice si explica, asa cum am facut-o si noi, pericolele pe care le prezinta. Rezultatul: un esec! Nici macar o scrisoare de la un cititor. Indiferenta totala! Desi chiar si cel mai neinsemnat "regim miracol' are un succes rasunator.

Trebuie spus ca "fenomenul hipocaloric' a capatat in societatea noastra occidentala o adevarata dimensiune culturala. Aici, dar mai ales in modelul american, a fost institutionalizat la toate nivelurile.

Cum se poate pune sub semnul intrebarii un principiu care este inca inscris in programa tuturor facultatilor de medicina, care se afla chiar la baza invatamantului gratuit in scolile oficiale de dietetica, care este in vigoare in toate cantinele colectivitatilor, ale spitalelor, ale scolilor si intreprinderilor? Cum se poate pune sub semnul intrebarii un principiu care sustine o parte importanta a structurii economice a societatilor noastre occidentale?

Industria agroalimentara este astazi mai infloritoare ca niciodata. in unele tari, cum este Franta, este una dintre cele mai prospere. Daca vizitezi un salon cum este SIAL², devine evident faptul ca multe dintre eforturile de dezvoltare ale industriasilor se inscriu in logica hipocalorica. Toate studiile de marketing spun limpede: asta este directia de dezvoltare, asta este piata de maine! Noile produse ale viitorului vor fi, deci, create in consecinta.

Lanturile hoteliere au preluat si ele virusul caloriei scazute. Multe dintre ele au deja inscrise in lista de bucate a restaurantelor feluri de mancare care contin putine calorii. Alte institutii hoteliere si-au creat sectiuni speciale unde, in loc de chelner, oficiaza o dieteticiana.

Talasoterapia n-a vrut sa se lase mai prejos si nu exista centru care sa nu laude in materialele publicitare meritele "regimurilor de slabire' sustinute, in cele mai bune cazuri, de cei mai celebri sefi bucatari.

Miza economica este atat de mare, incat te poti intreba cum se va putea ca sistemul sa accepte intr-o zi sa dea inapoi. in cativa ani va fi totusi obligat. Caci atitudinea autoritatilor medicale reprezinta, astazi, poate mai putin o conspiratie a tacerii, cat dovada unei mari derute. in congresele medicale se

2. Salonul International al Industriei Alimentare, care se organizeaza in fiecare
an, in noiembrie, in apropiere de Paris.

vorbeste in termeni voalati, se face uneori aluzie la asta, dar subiectul este oficial evitat cu delicatete. Unii medici nutritionisti se hazardeaza uneori, de bunavoie, s-o spuna voalat in interventiile publice. Nu afirma prof. Arnaud Basdevant la un post de radio de nisa: "Cel mai bun mijloc de a te ingrasa este sa te supui regimurilor prea restrictive'?

Numai prof. Apfelbaum a avut cu adevarat curajul de a-si exprima opinia atunci cand a declarat in fata a doua mii dintre colegii sai, stupefiati, la Congresul international de obezitate de la Anvers, din septembrie 1993: "Da! Ne-am inselat cu totii!' Trebuie spus ca a abandonat atat de usor limbajul de lemn pentru ca iesea la pensie, nu mult dupa aceea.

Calculul caloric se dovedeste lipsit de sens

Trebuie recunoscut deschis faptul ca un calcul caloric este intotdeauna ceva teoretic si chiar cu totul aproximativ din urmatoarele motive:

Cercetand indicatiile date de diferitele tabele, se observa ca, de la o
lucrare la alta, exista variatii importante pentru acelasi aliment.

Continutul caloric al alimentelor fluctueaza cat se poate de mult, in
functie de felul in care sunt consumate: crude sau preparate (cu sau fara
grasime).

Proportia de grasimi (care face sa varieze considerabil continutul
caloric) poate fi foarte diferita de la o bucata la alta, pentru carne, de
exemplu. Totul depinde de felul in care a fost crescut animalul, de modul
de pregatire al bucatii de carne si de felul in care a fost gatita.

Calculul (teoretic) caloric nu tine niciodata cont de conditiile de
absorbtie a lipidelor si glucidelor in intestinul subtire, care sunt modulate
mai ales in functie de prezenta sau de lipsa fibrelor din mancare. O proportie importanta de fibre (mai ales solubile) oferita de legume, leguminoase etc. poate diminua in mod esential absorbtia anumitelor calorii.

in privinta branzeturilor fermentate, lucrarile lui L. Fakambi au aratat
ca acestea sunt bogate in calciu (branza tip gruyere), iar calciul capteaza o parte a grasimilor care nu sunt absorbite. Astfel, caloriile corespunzatoare se regasesc in fecale.

"Natura' caloriilor actioneaza si asupra transformarii lor: grasimile
saturate, de exemplu, sunt mai usor de stocat, in vreme ce grasimile
polinesaturate (mai ales Omega 3) sunt mai usor folosite si deci arse.

. In fine, un simplu calcul caloric nu tine cont de ora cand sunt ingerate alimentele. S-a demonstrat ca absorbtia glucidelor, a lipidelor si a proteinelor variaza in functie de ora zilei si chiar de anotimp (cronobiologie), dar are loc si in functie de mediul chimic pe care alimentele il intalnesc in intestin. Acest mediu depinde de natura nutrimentelor, de ordinea lor de intrare, precum si de volumul lor. Iata de ce calculul caloric, care nu tine in nici un fel cont de toti acesti parametri aditionali, se dovedeste lipsit de sens.