Asistenta sociala a persoanelor vÂrstnice

ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Demografia populatiei vârstnice

Strehler a identificat patru criterii pentru a defini procesul de îmbatrânire si pentru a-l distinge de patologia cronica. Procesul de îmbatranire este:

Universal-schimbarile apar la toti membrii speciei, dar pot afecta indivizii în grad diferit;

Intrinsec-îmbatrânirea este un proces care apare chiar si atunci când toate influentele mediului sunt eliminate;

Progresiv-aparitia procesului este graduala si schimbarile sunt cumulative; a nu se confunda acesta cu conditii, ca de exemplu, cancerul, care are o incidenta mai mare, mai ales la o anumita vârsta, dar care se dezvolta sporadic si rapid;

Deteriorant-un fenomen de îmbatrânire ar trebui, eventual, sa fie daunator pentru organism. Multe din schimbarile datorate vârstei sunt o progresie simpla a schimbarilor care au fost utile organismului în perioada de crestere si dezvoltare; schimbari care au drept finalitate scurtarea vietii.

De ce îmbatrânim

Exista trei viziuni:

1.     Imbatrânirea este pretul inevitabil pe care organismul îl plateste pentru complexitate. În timp, “uzura si repararea” se manifesta în declinul functiilor si moarte, eventual.

2.     Viziunea evolutionista adaptativa – îmbatrânirea este selectiv avantajoasa pentru specii. Ea este un eveniment programat care previne aglomerarea si competitia pentru resurse.

3.     Viziunea evolutionista non-adaptativa – îmbatrânirea apare din cauza fortei selectiei naturale care scade odata cu vârsta sau din cauza genelor care sunt utile în prima parte a vietii si mai tarziu se dovedesc a fi daunatoare.[1]

Imbatrânirea organismului

Procesul îmbatrânirii se manifesta la nivelul numeroaselor programe. Sistemul nervos central ( creierul în special ), cel imunitar, endocrin si cardiovascular sunt cele mai afectate de procesul îmbatrânirii.

Imbatrânirea creierului. Afectarea creierului datorata numai procesului de îmbatrânire (prin opozitie cu îmbatrânirea patologica) este minima. Desi creierul care îmbatrâneste poate pierde 100 000 neuroni pe an, el pare sa compenseze aceste pierderi. Aceasta compensatie ar putea fi influentata pozitiv prin provocarea intelectului (prin exercitii mentale).

Creierul este cel care da abilitatea de a exista un control asupra îmbatrânirii. El este singurul organ care teoretic nu poate fi înlocuit – deoarece exista organe care nu pot fi înlocuite din punct de vedere tehnic – creierul nostru ne reprezinta, el este “eul”. Putem înlocui inima, rinichii sau alte organe – în limitele tehnologiei – dar nu putem înlocui creierul sau nu vom putea fi noi pentru mai mult timp. Prioritatea noastra ar trebui sa fie evitarea îmbatrânirii creierului; evitarea îmbatrânirii în restul organismului este secundara în afara de cazul, desigur, când este necesara actiunea de a pastra creierul.[2]

Pierderea memoriei de scurta durata, schimbarile cognitive si de personalitate aparute odata cu înaintarea în varsta, dementa, declinul senzorilor si al sistemului nervos ca si alte schimbari par sa apara în îmbatrânire (Hayflick, 1994). Cauza principala a acestor schimbari pare sa fie pierderea neuronilor.

Psihologia vârstei înaintate

Aceasta poate fi împartita în trei arii: schimbari cognitive, de caracter si temperament (personalitate) si de adaptare. e

Schimbarile cognitive – exista o scadere a capacitatii de a achizitiona o noua inteligenta dar exista o capacitate sustinuta de a utiliza cunostintele existente (mentinerea întelepciunii, cu oarecare declin). Îmbatrânirea are un efect slab asupra marimii memoriei active, dar trebuie îmbunatatit transferul informatiei de la stocarea pe termen scurt la stocarea pe termen lung. De aceea informatiile noi trebuie sa fie prezentate mai rar, încet si sa fie repetate. Pierderea cunostintelor existente (de exemplu cum sa se îmbrace) este o schimbare patologica si nu una ce tine de îmbatrânire. Schimbarile de caracter si de temperament – vârstnicii demonstreaza schimbari de personalitate, cel mai tipic o scadere în neuroticism si o crestere în introversiune. Schimbarile de adaptare – vârstnicii trebuie sa ajunga la termenii la care ei sunt si sa-si schimbe rolul lor în viata. Indivizii raspund în diferite moduri. Cei mai multi vârstnici isi schimba rolul social pe care chiar societatea îl retrage. Exista o pierdere a conformitatii sociale si o scadere a dorintei pentru respect social (teoria dezangajarii). Societatea îi determina pe varstnici sa isi asume un rol de dependenta prin retragere si pensionare. Multi dintre ei sunt destul de multumiti de aceste schimbari si le accepta, altii încearca sa refuze ca ar fi aparut schimbari si poate chiar ca ar deveni depresivi datorita lor. Si totusi multi îsi utilizeaza timpul liber pe care îl au pentru a întreprinde diverse activitati ca sa se simta împliniti (dependenta structurata).[3]

Nutritia

Persoanele varstnice sunt înclinate spre depresie, ceea ce afecteaza nutritia. Cauzele pot fi:

Biologice: îmbatrânirea (prezbiesofag, pierderea danturii); patologia (boli care afecteaza mobilitatea, vederea, deglutitia: AVC, dexteritatea manuala, cognitia), infectiile orale;

Psihologice: depresia, doliul, teama de a cadea care duce la teama de a se deplasa, dementa;

Sociale: scaderea accesului la alegerea hranei (exemplul mesei pe roti), scaderea posibilitatii de a sofa (dependenta de altii de a merge la cumparaturi), saracia, scaderea contactului social în timpul mesei.[4]

Cronobiologia îmbatrânirii

Ce este cronobiologia? Este stiinta ritmurilor biologice – zilnice, lunare, sezonale – în toate organismele vii ( de la bacterie la om ) la toate nivelele de organizare (de la gene la comportament ).

Ce trebuie sa stie vârstnicii despre somnul lor? Creste timpul petrecut în pat, creste numarul de treziri, scade timpul de somn pe parcursul noptii, creste timpul de adormire, somn neodihnitor, mai multa oboseala în timpul zilei, mai frecvente adormiri în timpul zilei. Factorii care afecteaza somnul la vârstnici: tulburarea ritmului circadian, tulburari ale somnului primar, boala, medicatia, dementa.[5]

Teoriile sociale ale îmbatrânirii

Teoria activitatii

Ea defineste îmbatrânirea ca o problema sociala individuala. Este o teorie a îmbatrânirii bazata pe ipoteza ca vârstnicii activi sunt mult mai satisfacuti si mai bine adaptati decât cei care nu sunt activi; conceptia proprie a unei persoane vârstnice este validata prin participarea în roluri caracteristice vârstei medii si persoana vârstnica ar trebui deci sa-si înlocuiasca rolul pierdut cu unul nou pentru a-si mentine locul în societate;[6]

Teoria rolului

Îmbatrânirea este conceptualizata ca o problema de adaptare când un individ întîmpina dificultati în acea perioada a vietii când apar schimbarile de rol;[7]

Teoria dezangajarii

Este prima teorie complexa, explicita si multidisciplinara în Gerontologia Sociala (Achenbaum si Bengtson,1994). Este o teorie a îmbatrânirii bazata pe ipoteza în care persoanele vârstnice, din cauza declinului inevitabil datorat vârstei, devin mai putin active si sunt mai preocupate de viata lor interioara; dezangajarea este utila deoarece ea sprijina un transfer obisnuit al puterii de la o persoana vârstnica la una tânara.[8]

Teoria continuitatii

Este o teorie bazata pe ipoteza ca atributele centrale ale personalitatii devin mai pronuntate cu vârsta. Oamenii îmbatrânesc cu succes daca îsi mentin rolurile preferate sau tehnicile de adaptare de-a lungul întregii vieti.[9] Indivizii tind sa-si mentina un model al comportamentului conform vârstei lor; mai tind sa-si înlocuiasca cu roluri similare pe cele pierdute si sa-si mentina aceleasi cai de adaptare la mediu. Satisfactia de viata este determinata de cât de consistente sunt activitatile curente sau care este stilul de viata de-a lungul existentei (Atchley,1972; Neugarten, Havinghurst si Tobin, 1968).

Teoria etichetarii

Conform acestei teorii, oamenii isi formeaza propriile teorii despre ei însisi. Vârstnicii pot crede ca ei sunt neproductivi din cauza ca restul lumii se uita la ei în acest mod. Se presupune ca persoanele vârstnice interactioneaza unele cu altele mai mult decât o fac cu altii în societate deoarece au acceasi formatie, probleme si interese. Si de aici deriva doua consecinte semnificative pentru persoanele vârstnice: o identificare a lor însisi ca vârstnici si astfel o distantare sociala si culturala fata de restul societatii, orientata catre tineri.[10]

Teoria stratificarii vârstei

Este o perspectiva teoretica bazata pe credinta ca structura sociala a vârstei afecteaza roluri, autoconcepte si satisfactia de viata.[11]

Teoria schimbarii sociale

Este o teorie bazata pe ipoteza ca statusul personal este definit prin echilibrul dintre contributiile persoanelor fata de societate si costurile de suport pentru ele. Retragerea si izolarea sociala nu sunt rezultatul nevoilor sistemului si nici o alegere individuala, ci un proces inegal de schimbare între persoanele vârstnice si alti membri ai societatii.

Schimbarea în structurile de oportunitate, roluri si abilitati însoteste îmbatrânirea, persoanele varstnice având în mod obisnuit putine resurse, ceea ce face sa scada relatiile lor sociale, si în concordanta cu acestea, statusul lor social.

Marginalizarea populatiei varstnice

Marginalizarea populatiei vârstnice este determinata de alterarea conditiilor sociale si economice, problema cu care se confrunta populatia vârstnica. Clasa sociala si infrastructura economica determina accesul unei persoane la resurse si grupurile dominante din societate încearca sa sustina propriile lor interese prin perpetuarea inechitatilor de clasa.[12]

Realitatea sociala se modifica în timp. Este important sa se înteleaga cum cei care fac legislatia si politicile îsi asuma anumite trasaturi ale populatiei vârstnice atunci când decid anumite politici.[13]

Îmbatrânirea ca proces social

Îmbatrânirea, din aceasta perspectiva, este ceva care se întâmpla indivizilor în contextul social. Acest context poate face o diferenta uriasa în ceea ce priveste îmbatrânirea, indiferent de capacitatea fizica sau mentala a indivizilor. Acest context social include suportul social primit de la prieteni si familie, o capacitate de a participa în familie si comunitate, fiind estimata si evaluata de familie si societate, având acces la servicii si transport si având suficiente resurse economice pentru satisfacerea nevoilor. Vârsta înaintata e marcata de schimbari în starea de sanatate si în relatiile sociale, unele în bine, altele în rau.

În ceea ce priveste sanatatea, populatia vârstnica se confrunta mai mult cu dezabilitatile cronice, cu un procent crescut de handicap sever si cu dificultati crescute în satisfacerea propriilor nevoi de îngrijire personala.

Pensionarea, decesul partenerului de viata, a unui prieten apropiat, pot aparea în legatura cu tranzitia în starea de sanatate.

Aceasta creeaza o nevoie de adaptare în stilul de viata si în relatiile sociale, care pot fi traumatice.

Importanta suportului social pentru persoanele vârstnice are beneficii pentru sanatate, fericire si longevitate.

Vârstnicii cu mai mult suport si interactiune, se pare ca au mai putine nevoi de îngrijiri de sanatate, si au mai putina nevoie de spitalizare. Cei cu mai putin suport, care tind sa fie izolasi social, mult mai probabil ca traiesc stereotipul vârstnicului care defineste îmbatrânirea ca momentul declinului fizic, mental si social, când oamenii se dezangajeaza si se retrag din viata si din societate. Pentru o parte din ei este trist, dar nu neaparat adevarat. Pentru multi totusi, vârsta înaintata pare sa fie momentul libertatii de a continua implicarea sociala crescuta, selectarea acelor activitati care sunt cele mai importante pentru ei, compensarea anumitor lipsuri si optimizarea bucuriei de a trai.[14]

Longevitate, Durata de viata, Speranta de viata.

Durata de viata

Este perioada de timp dintre nastere si moarte, asa încât ea poate fi masurata în mod direct. Ea este influentata de mediu si deci poate fi alterata.

Speranta de viata

Este o predictie matematica a numarului mediu de ani ramasi de trait la o vârsta specifica. Ea se calculeaza pornind de la frecventa deceselor specifice unei vârste si ia în consideratie conditiile de mediu si posibile tehnologii avansate de viitor.

Longevitatea

Este perioada maxima de timp pe care spera sa o traiasca o specie în conditii ideale, calculata în mod teoretic. Longevitatea are componente intrinseci determinate genetic. Este o valoare fixa care poate fi estimata. Longevitatea nu este influentata de factorii de mediu. Longevitatea este specifica speciilor.[15]

De ce traiesc femeile mai mult?

Femeile traiesc mai mult decât barbatii în medie cu 5-6 ani. Au fost date mai multe explicatii dar multe dintre ele au putin suport evident. Se crede ca femeile sunt mai putin stresate decât barbatii din cauza ca femeile nu au în mod obisnuit atât de multe cerinte sau responsabilitati ale muncii. Altii spun ca exista un nonsens si ca de asemenea reversul e adevarat: femeile trebuie sa faca fata unui stres mult mai mare decât barbatii, dar ele stiu sa-i faca fata mai bine. Faptul ca, pâna recent, femeile fumau cu mult mai putin decât barbatii, ar putea fi un factor contributor la longevitatea acestora. Si totusi, femeile tinere fumeaza astazi mult mai mult, iar aceasta ar putea fi cauza unei schimbari radicale în speranta lor de viata. S-a sugerat faptul ca hormonii feminini pot juca un rol semnificativ în speranta de viata mai lunga a femeii, protejându-le într-un fel anume. Dar cercetarile în acest domeniu sunt înca neconcludente. Lipsa hormonilor estrogeni poate accelera ridarea, echilibrul calciului în corp poate fi afectat si aceasta o face pe femeie mai susceptibila la osteoporoza. Terapia hormonala substitutiva poate fi preventiva- desi acest tratament are anumite efecte secundare nedorite si riscuri care trebuie considerate cu grija.[16]

Stereotipuri ale îmbatrânirii/ale vârstei înaintate

Ce înseamna vârsta înaintata si ce înseamna sa fii o persoana vârstnica? Exista multe stereotipuri cu privire la natura si caracteristicile persoanelor vârstnice.

Stereotipurile constituie o reprezentare distorsionata a unui grup social specific ca de exemplu “toti oamenii care poarta ochelari sunt foarte inteligenti”.

Stereotipurile pot fi pozitive, dar adesea sunt negative. Exista multe stereotipuri cu privire la persoanele vârstnice, ca de exemplu: persoanele vârstnice sunt singure, persoanele vârstnice nu mai pot învata, toti vârstnicii au o sanatate precara, vârstnicii reprezinta un grup “dependent” incapabil sa-si exercite auto-determinarea si este facuta o analogie comuna cu copiii prin notiunea “a doua copilarie” prin care trec vârstnicii. Acest ultim stereotip este important pentru dezvoltarea si furnizarea de servicii în care se sugereaza ca exista un singur set de nevoi care pot fi satisfacute printr-un singur raspuns universal. Aceasta implica tratarea tuturor vârstnicilor de aceeasi vârsta într-o maniera identica.

Vârstnicii, asemenea restului populatiei, sunt diferentiati în termeni de clasa, gen si probabil, etnie. Cercetari consistente au demonstrat o varietate semnificativa în accesul la sanatate, resurse materiale si sociale, în functie de clasa si gen, iar aceste dimensiuni se intersecteaza.

Experienta vârstei înaintate este profund influentata de contextul social si este mediata de factori ca genul si clasa. În termeni de resurse, cel mai mult privilegiati, sunt barbatii din clasa profesionala si manageriala. Cel mai putin privilegiate, în termeni de acces la acest tip de resurse, sunt femeile cu ocupatii manuale. Deci inechitatile sociale în sanatate sunt mentinute si la populatia vârstnica.

Spre exemplu un barbat trecut de 85 de ani, dintr-o clasa sociala profesionala, are o stare de sanatate mai buna decat partenerul sau în vârsta de 65-69 de ani cu o ocupatie manuala. Importanta contextului si resurselor sociale nu ar trebui sa fie subestimate. Este foarte modern sa se avanseze importanta factorilor genetici si biologici în întelegerea vârstei înaintate si a longevitatii. Totusi, Rowe si Kahn argumenteaza ca exista un mediu social care este cheia îmbatrânirii “de succes”. Ei argumenteaza ca angajamentul social si resursele sociale ( ca de exemplu modelul de prietenie si retelele sociale) contribuie la o mai buna calitate a vietii la vârsta înaintata. Într-adevar, studii consistente demonstreaza importanta familiei si prietenilor în ceea ce priveste calitatea vietii, cu privire la vârsta indivizilor considerati. Manipularea mediului social poate oferi potentialul pentru promovarea calitatii vietii persoanelor vârstnice.

Ageism,discriminarea dupa vârsta

Notiunea ca societatea, ca un tot, are în general prejudecati cu privire la populatia vârstnica, este încapsulata în conceptul de “ageism”. Aceasta este ideea ca populatia vârstnica este sistematic discriminata implicit sau explicit.

Ageismul este raspândit în îngrijirile de sanatate si exista numeroase exemple de atitudini negative ale personalului de îngrijire fata de persoanele vârstnice si aceasta poate influenta calitatea îngrijirilor primite de persoana vârstnica. Ageismul se poate plasa la diferite nivele de la decizia clinicianului ca individ, pâna la programe care opereaza la nivel macro si strategie sociala. Discriminarea dupa vârsta este utilizarea vârstei cronologice ca baza pentru intrarea în servicii. Asemenea discriminare poate fi pozitiva (prescriptie gratuita pentru cei trecuti de 65 de ani) sau negativa (screeningul pentru cancerul de sân excluzând femeile peste 65 ani) si poate fi implicit.

Exista multe exemple explicite de discriminare “pozitiva”. Vârsta poate fi utilizata ca si criteriu pentru a retrage îngrijirea (de exemplu refuzul dializei pentru cei trecuti de 70 ani) sau ca o justificare de a furniza îngrijire sub-standard de proasta calitate. Aceasta este notiunea de “rationalizare bazata pe vârsta”. Pornind de la prezumtia ca resursele pentru sanatate sunt sarace si ca exista mereu “rationalizare” apoi aceasta idee este ca se utilizeaza vârsta cronologica ca o modalitate de a distribui îngrijirile de sanatate.

Cum interfereaza abordarile privind genul, clasa si etnia cu conceptul de discriminare dupa vârsta?[17]