Conceptul, trasaturile si clasificarea asistentei sociale

Conceptul, trasaturile si clasificarea asistentei sociale

Actualmente, asistenta sociala este definita diferit, evidentiindu-se multiple concepte ale acesteia. Exista o multitudine de definitii care accentueaza fie asupra scopului, fie asupra responsabilitatilor, toate insa au un element comun: asistenta sociala este o activitate profesionala desfasurata in sprijinul indivizilor vulnerabili. In actele normative si in literatura de specialitate, pentru a desemna situatia de vulnerabilitate a unei persoane sunt utilizati diferiti termeni: persoana socialmente vulnerabila, persoana defavorizata, persoana aflata in situatie de risc social, in situatie de nevoie, in dificultate. Astfel, Prin Legea nr. 466 din 04/11/2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 1088 din 23/11/2004 se reglementeaza statutul asistentului.

In art. 2 din Legea 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, si anume: asistenta sociala, componenta a sistemului de protectie sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane .

Asistenta sociala, prin reglementari juridice, pune in aplicare programe nationale si regionale in vederea sustinerii unor ajutoare, indemnizatii, alocatii si servicii sociale destinate familiilor cu copii, varstnicilor, copiilor, adultilor cu deficiente si altor persoane aflate in dificultate[2].

Asistenta sociala (Social Work, in tarile de limba engleza) desemneza un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care, datorita unor motive de natura economica, socioculturala, biologica sau psihologica, nu au posibilitatea de a realiza prin eforturi si mijloace proprii un mod normal, decent de viata.

In Dictionarul explicativ al limbii romane[3], asistenta sociala este un sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului. Termenul asistenta semnifica un sprijin, suport sau ajutor.

Dintr-un alt dictionar[4] retinem ca asistenta sociala reprezinta o prestatie realizata cu banii statului, care se adreseaza celor aflati in stare de saracie. Prin natura sa acesta este un ajutor acordat de stat.

Asistenta sociala poate fi privita in doua sensuri: in sens larg, asistenta sociala reprezinta o activitate de ajutorare a oamenilor (prin sustinere si protectie, corectie si reabilitare) sa-si invinga greutatile, sa-si dezvolte capacitatile de a solutiona de sine statator problemele; in sens restrans, ea poate fi privita ca o activitate orientata spre rezolvarea problemelor sociale ale unor persoane aparte sau ale unor grupuri de persoane, in primul rand ale celor care nu mai dispun de resurse materiale, sociale si morale, care nu mai sunt in stare sa-si asigure prin eforturi proprii un trai decent (copii orfani, familii dezmembrate, pensionari, someri, invalizi, devianti, refugiati etc.).

Cercetatorul Alexandru Athanasiu[5], de asemenea, abordeaza asistenta sociala in doua intelesuri. Intr-un prim inteles, el desemneaza principiile generale pe care se intemeiaza ajutorul acordat de comunitatile sociale persoanelor aflate in nevoie, iar in alt sens reprezinta ansamblul mijloacelor tehnico-financiare, utilizate de puterea publica pentru aplicarea politicilor sociale.

Autorii A. Ticlea si C. Tufan definesc asistenta sociala drept componenta esentiala a securitatii sociale, reprezentata de un sistem de norme juridice prin care se pun in aplicare masurile de protectie si acordare a unor prestatii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori si batrani, persoanelor cu handicap si altor categorii de persoane social vulnerabile, suportate, dupa caz, din bugetul de stat sau bugetele locale[6].

Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice specializate ale autoritatilor administratiei publice centrale si locale, a organizatiilor societatii civile si are in atributiile sale punerea in aplicare a programelor de protectie sociala pentru categoriile de persoane dezavantajate social.

Spre deosebire de raporturile asigurarilor sociale, care au o sfera de cuprindere mai redusa datorita calitatii de asigurare si care, la randul sau, este conditionata de o anumita situatie juridica, de exemplu, cea de salariat, raporturile de asistenta sociala au o arie de cuprindere mult mai extinsa, derivate din notiunea de nevoie si se caracterizeaza, in principiu, prin urmatoarele: sunt reglementate exclusiv prin lege; subiectele lor sunt persoanele fizice, aflate in nevoie, pe de o parte, si statul, prin organismele sale specializate, pe de alta parte; continutul acestor raporturi includ dreptul persoanelor asistate social de a primi prestatiile in bani sau in natura, stabilite de lege, precum si obligatia organelor specializate ale statului de a le acorda; prestatiile au un cuantum forfetar si ele nu sunt in mod obligatoriu succesive ca cele de asigurari sociale.

In o alta opinie[7] sistemul de asistenta sociala include totalitatea activitatilor practice, prestatiilor de ajutor social care pot fi materializate prin: alocatii in numerar, ajutoare in natura, servicii sociale.

Conform opiniilor altor specialisti[8], prestatiile de asistenta sociala pot fi acordate in bani, sub forma de compensatii, indemnizatii speciale, alocatii sau ajutoare si in natura, sub forma unor servicii sociale.

In Legea asistentei sociale se stipuleaza ca asistenta sociala se acorda sub forma de: prestatii in bani (alocatii, compensatii, indemnizatii) sau prestatii in natura, servicii sociale. Alocatiile, compensatiile, indemnizatiile, ajutoarele si alte prestatii acordate in bani sau in natura, temporar sau permanent, sunt considerate, conform legislatiei, venituri la stabilirea dreptului la asistenta sociala.

Reiesind din diferite opinii existente, Elena Zamfir si Catalin Zamfir sustin, ca asistenta sociala la etapa actuala poate fi privita din mai multe perspective: ca profesie cu un statut propriu cu obiective si caracteristici distincte; ca sistem educational de formare si educare a specialistilor; ca sistem institutional-administrativ, incluzandu-se aici sfera serviciilor, activitatilor practice desfasurate in vederea solutionarii cazurilor .

Autorii E. Zamfir si C. Zamfir mai sustin ca sistemul de asistenta sociala difera de cel de asigurare sociala prin aceea ca este un sistem redistributiv, noncontributiv, bugetul este asigurat din taxele percepute populatiei si nu din contributiile individuale de tip asiguratoriu, iar beneficiile nu sunt acordate in functie de eventualele contributii individuale si de marimea acestora, dar in functie de nevoile existente. Sistemul de asistenta sociala se constituie mai degraba ca un ,,pact social" prin care colectivitatea se angajeaza sa ajute pe cei considerati de catre ea ca fiind in nevoie, fara ca multi dintre contribuabili sa se astepte ca ei insisi vor fi in situatia de a primi un asemenea ajutor. Dupa E. Zamfir si C. Zamfir , asistenta sociala se acorda persoanelor, familiilor individuale, pe baza analizei situatiei financiare a fiecarui caz in parte. Din acest motiv, denumirea acestei forme de protectie sociala este asistenta sociala bazata pe testarea mijloacelor financiare, care se constituie ca o ultima retea de securitate sociala: daca mecanismele economice, piata muncii, ajutoarele de somaj, sistemele de asigurare de batranete si medicina, ce se constituie, de asemenea, ca retele de securitate sociala, nu reusesc sa ,,prinda" in,,mrejele" lor diferite grupuri sociale, asistenta sociala, bazata pe testarea mijloacelor, urmeaza a fi ultimul strat al securitatii sociale ce isi propune sa acopere toate persoanele aflate in nevoie. Functia sa este sa asigure celor saraci un venit minim, care sa le acorde nu un trai decent, ci doar unul de subzistenta. De regula, saracia absoluta se bazeaza pe ideea de subzistenta. Ea este definita in consecinta ca lipsa a mijloacelor necesare mentinerii vietii umane. Activind in domeniu, intelegem ca sistemul de asistenta sociala reprezinta, in consecinta, o protectie sociala focalizata: sistemul ,,detecteaza" doar persoanele aflate efectiv in nevoie, iar sprijinul acordat este determinat de nivelul resurselor disponibile ale fiecarei persoane in parte. Acest sistem redistributiv presupune fixarea unui prag minim de saracie si a unui venit minim. Acest prag de saracie utilizat ca baza a determinarii ajutorului social este stabilit nu atat in vederea identificarii segmentului sarac al colectivitatii, cat in vederea identificarii celor mai saraci dintre saraci. Stabilirea unui prag de saracie este o problema metodologica vitala a acestui tip de sistem redistributiv. Acest prag este folosit drept criteriu de operare a distinctiei dintre cei eligibili de a primi ajutor si cei ce trebuie eliminati din cadrul sistemului de asistenta sociala.

Nu mai putin importante sunt si investigatiile cercetatorilor Fl. Pasa si L.M. Pasa care, de asemenea, au constatat ca asistenta sociala poate fi privita si analizata din mai multe puncte de vedere, si anume : ca disciplina de pregatire profesionala aprofundata; ca domeniu de studiu; ca actiune concreta in sprijinul familiilor aflate in dificultate.

La caracterizarea asistentei sociale ca sistem, alaturi de profesia ca atare (dupa cum este ea oglindita intr-un sir de teorii si metode specifice), trebuie avut in vedere si aspectul institutional propriu. In cadrul sistemului institutional se organizeaza si functioneaza servicii specializate de asistenta sociala .

Serviciile de asistenta sociala, care sunt o parte componenta a serviciilor sociale[13]. Serviciile de asistenta sociala reprezinta unul dintre multitudinea si diversitatea serviciilor publice, care sunt activitati ale autoritatilor publice in vederea satisfacerii unui interes general, al comunitatii.

Ca profesie, asistenta sociala are un pronuntat caracter aplicativ, devenind o activitate al carei profesionalism a crescut rapid. Ea solicita cunostinte teoretice din domeniul stiintelor socioumane, deprinderi, abilitati practice (indemanare de a comunica si lucra cu persoane si grupuri in dificultate) si nu in ultimul rand, un set de valori, principii, norme, reguli morale care compun codul deontologic al profesiei. Acesta asigura in mod special respectarea drepturilor omului fara deosebire de rasa, sex, culoare, varsta, limba, religie. Prin chiar specificul sau profesia de asistent social implica o filozofie proprie, centrata umanist. Profesia de asistent social cunoaste o cotitura radicala la inceputul acestui secol. Anume in aceasta perioada, un rol important in rezolvarea problemelor persoanelor defavorizate ii revine asistentului social, care trebuie sa posede multiple cunostinte: sociologice, psihologice, pedagogice, etice, filozofice etc., sa aiba experienta in domeniu, deci sa aiba o pregatire complexa.

Asistenta sociala are o baza teoretica identica cu a altor stiinte inrudite (sociologie, psihologie, medicina), iar altii incearca sa demonstreze caracterul independent al acesteia, ca disciplina stiintifica, punand accent mai ales pe aspectul teoretic si aplicativ .

Sustinand opinia autorilor romani S. Ghimpu si Al. Ticlea, constatam ca asistenta sociala necesita abordare mai pe larg si in calitate de institutie a dreptului securitatii sociale, ea constituind in acest caz o totalitate de norme juridice, menite sa reglementeze relatiile sociale (raporturile juridice) ce apar intre persoana sau familia aflata in dificultate si organul abilitat, in legatura cu acordarea diferitelor prestatii si / sau servicii sociale celor dintai.