Cum sa faci fata pierderilor

Cum sa faci fata pierderilor

sau mai potrivit

Ce se intampla cand pierzi pe cineva

Amintiri de dincolo de usa inchisa

Mergeau impreuna cu masina, pe o sosea putin circulata la ora aceea a diminetii. La un moment dat, el ofta adanc, iar ea il intreba ce are. El, care era nerabdator ca toate lucrurile sa ii iasa din prima si foarte bine, era nemultumit ca trebuia sa mearga acum in alt oras pentru a rezolva problema pentru care plecasera de acasa. Cu mana mangaindu-l pe cap, ea ii spuse: "Nu te mai supara baiatule; asta e lucru pentru care sa te intristezi tu? Nu merita!". Au mai mers un timp vorbind despre "nimicuri" pana cand ea a coborat din masina, pentru ca in secundele urmatoare sa fie spulberata de o alta masina ce a aparut din senin. In cateva secunde, el o tinea in brate cautand viata in ochii ei, dar aceasta disparuse. Dintr-o data, toate lucrurile care fusesera importante nu mai aveau sens. A ramas acolo cu ea pana cand a inteles ca are cate ceva de facut, si printre acestea sa ne anunte pe noi, copiii lor.

Toamna aceea a fost cea mai lunga din viata noastra. Nu mai vedeam nici un rost, asteptam doar sa treaca zilele pentru ca primisem incurajari de genul: "timpul vindeca totul". Voiam sa credem lucrul acesta, aveam nevoie sa credem ca durerea va trece si vom putea zambi, sau canta din nou. Vorbeam tot timpul despre cum s-a intamplat, incercam sa ne obisnuim cu ideea, dar abia dupa ce au trecut cateva saptamani, timp in care ar fi putut fi in statiune, ca alta data, am inceput sa disperam. Si atunci, intelegand ca va trebui sa asteptam ceva mai mult timp decat am fi vrut, am inceput sa rezolvam un exercitiu al sufletului pentru care nu aveam formule, dar stiam rezultatul: "vreau sa rezist, vreau sa trec peste asta!".

Ce face sa fie greu cand pierzi pe cineva

Nu esti pregatit. Cineva mi-a spus intr-o zi: "Cand intri intr-o relatie trebuie sa fii pregatit sa pierzi!". Cand am pierdut-o pe mama nu eram pregatiti pentru ca nu voiam sa fim pregatiti pentru asa ceva. Era normal sa avem o mama care sa ne astepte pe fiecare atunci cand veneam acasa, sa ne asculte si sa ne ajute. Credeam ca daca ar mai fi trait macar sa ne luam la revedere si sa ne dea cateva sfaturi ar fi fost de ajuns ca sa ne fie mai usor. Stand insa de vorba cu persoane care au pierdut parinti, copii, frati, sau prieteni, am constatat ca, chiar daca disparitia era previzibila, tot au simtit durerea si pierderea sensului vietii. Starea pe care o are cineva care a pierdut o persoana draga nu poat fi anticipata si nici inteleasa pentru ca fiecare dintre noi este unic in modul de a gandi si simti. Ceva se termina atunci si viata nu va mai fi niciodata la fel.

Sentimentul vinovatiei. Majoritatea celor care pierd pe cineva traiesc acest sentiment. La cateva saptamani dupa ce am ingropat-o pe mama gandeam ca daca trebuia sa moara cineva, eu eram aceea, pentru ca lipsa mea ar fi fost cel mai putin simtita in familie. Credeam de asemenea, ca mama a murit pentru ca Domnul a vrut sa ne pedepseasca, sau sa ne atraga atentia la viata noastra si deci, a sacrificat-o pe ea pentru noi. Si aceasta nu este totul. Ne invinovateam pentru ce nu am fost, sau nu am facut cat timp a trait. Acum vedeam cum ar fi putut fi . ce diferit era totul cand ea nu mai putea sa vada nimic. Acelasi sentiment l-am intalnit si la cineva care si-a pierdut copilul dupa ce a petrecut un timp cu el prin spitale. Credea ca n-a facut totul si gasea acum si alte solutii pentru cum ar fi trebuit sa actioneze. Persectiva din care vedem lucrurile cand cei dragi nu mai sunt, este foarte diferita de realitatea de dinainte, bunatatea celui disparut amplificandu-se proportional cu vinovatia noastra.

Pierderea sigurantei. Ne obisnuim cu cei care ne-au fost dati in familii, sau cu cei pe care ni i-am apropiat ca prieteni. Avem nevoie de relatii stabile cu oameni care sa ne cunoasca si pe care sa contam. Actionam incurajati ca dincolo de succesele sau insuccesele obtinute, este cineva care ne intelege si ne place asa cum suntem. Este un confort, o siguranta care ofera puterea de a merge inainte.

Rasturnarea planurilor de viitor. Am cunoscut multe persoane care si-au pierdut partenerii de viata. Nu exista varsta la care sa nu existe planuri de viitor, daca nu pentru ei, macar pentru copii. Si cand oamenii raman singuri se simt nefolositori. Parca nimic nu mai are rost, ba chiar ar fi mai bine sa dispara si ei. Pentru cei care pierd parinti, este ca si cum le fuge pamantul de sub picioare. Parintii sunt prezenti in viziunea lor despre viitor, chiar daca au familii si copii, parintii au locul lor. Ani de zile ma intristam cand auzeam pe cei din jur vorbind cu mamele si facand tot felul de planuri.

Constienta faptului ca cel drag nu mai este nicaieri. Abia cand am fost in cauza am inteles cat de confortabil este sa crezi ca cel disparut prin moarte este pe undeva si vede, aude, simte tot ce faci. Dorinta aceasta este coplesitoare in cazul celor care pierd accidental pe cineva. Vrei sa stie ca l-ai iubit, desi nu i-ai spus de ceva timp, ca ii apreciai devotamentul, atitudinea, etc., vrei sa te vada cat suferi pentru ca nu mai este. Dar stii bine ca nu te aude si tot ce poti sa faci este sa te porti cu cei ramasi in asa fel incat sa nu regreti mai tarziu.

Nesiuranta cu privire la mantuirea celui drag. Multi oameni spun despre cei care au murit ca este ferice de ei, pentru ca s-au impacat cu Dumnezeu, sau din contra, este vai de ei, pentru ca ii asteapta pedeapsa. Este asa de usor sa privesti din afara si sa dai verdictul in mod superficial pentru cineva, dar este tare greu sa fii constient ca nu poti face nimic pentru cineva care a murit si de care iti pasa. O vreme, n-am vrut sa accept faptul ca Dumnezeu ar fi putut sa o ia din lume pe mama nepregatita. Intr-o zi, cineva mi-a spus ca relatia mea cu Dumnezeu nu trebuie sa depinda de ce va hotari El pentru mama. Cand am constientizat cat de mult contase aceasta pentru viata mea de credinta, am hotarat ca vreau sa ma intalnesc cu Dumenzeu chiar daca mama nu va fi acolo. Si in timp ce ii spuneam ca am acceptat lucrul acesta, El mi-a trimis pacea in suflet si asigurarea ca ea va fi acolo.

Cum sa faci fata pierderilor

sau mai bine

Cum reactionam in fata pierderilor

Ne-a povestit bunicul despre un om careia i-a murit sotia intr-o primavara. Acesta a plans toata vara in timp ce lucra, iar toamna a murit si el. Au ramas cativa copii singuri si satenii inmarmuriti ca se poate muri totusi de suparare.

Chiar si atunci cand ne doare cu adevarat, trebuie sa fim constienti de consecintele comportamentului nostru, asupra noastra si a celorlalti. Si trebuie sa dorim sa trecem dincolo de durere, luand atitudine in cateva domenii:

Nu cauta disperat raspunsul la intrebarea: "De ce?" (de ce mie? de ce el sau ea? de ce acum? de ce in felula acesta?.). Lasa in seama lui Dumnezeu raspunsul si da-ti intalnire cu El pentru a-l afla.

Invata sa astepti. Timpul are dimensiuni diferite dupa ce se intampla o tragedie. Nu mai ai energie sa lucrezi, zilele nu se mai sfarsesc si nici nu mai vezi rostul pentru care merita sa te trezesti dimineata. Invata sa astepti timpul cand vei simti din nou ca traiesti. Asteptand in tacere am primit raspuns la multe intrebari pe care le puneam la inceput si am inteles ca nimic nu este intamplator.

Roaga-te. Trebuie sa inveti sa te lasi in mainile lui Dumenzeu; sa intelegi ca El sufera impreuna cu tine si vrea sa te scoata din tristetea in care esti; sa vorbesti cu El despre furia ta, despre nemultumire, despre incapacitatea de a-L lauda, despre neintelegerea planurilor Lui. Si apoi, sa vrei sa vezi ca El are pentru tine un viitor si sa-L lasi sa inceapa sa te modeleze pentru viitorul acesta.

I-ati angajamente. Pierderea cuiva drag este o ocazie nefericita de a-ti evalua viata, punandu-ti intrebarea: "daca muream eu, ce s-ar fi putut spune despre mine?" sau "ce amintiri am lasat pana acum prin viata pe care am dus-o?". Cand am hotarat ca trebuie sa merg mai departe, am hotarat si ca nu voi trai degeaba. Aceasta a devenit chiar tinta cea mai importanta a vietii mele.

Implica-te intr-o actiune. Cu cat stai mai mult timp si analizezi ce s-a intamplat, cu atat vei fi mai deprimat si vei gasi motive sa te plangi. Gaseste ceva de lucru care sa iti preocupe mintea sa iti aduca multumire sufleteasca.

Apreciaza ceea ce primesti. Nu pot sa ma bucur ca am trecut pe aici, dar sunt constienta ca am primit multe binecuvantari pentru care nu as fi fost pregatita altfel. Am invatat ca fiecare moment al vietii este important si trebuie sa il tratez ca atare. Am invatat ca merita sa exprim aprecierea pentru cei din jur si ca fiecare om este pretios inaintea lui Dumnezeu. Am invatat sa accept tot ce imi da si ce nu imi da El, stiind ca El vede dincolo de ce vad eu.

Pericole

Pentru ca oamenii vor sa mearga inainte, trebuie sa depaseasca sentimentul profund de dezorientare pe care il da disparitia cuiva si atunci, folosesc diferite metode. Nu ca ar alege dintr-o lista care poate fi cuparata de undeva, ci pur si simplu, mintea incepe sa caute niste repere care sa le sustina existenta. Care este urmarea?

Frica de relatii. Durerea simtita atunci cand pierzi pe cineva prin moarte, este diferita de cea pentru pierderea unei relatii de prietenie, sau chiar colaborare in munca. Sunt insa si asemanari, iar cei ce le-au experimentat pot sa faca comparatii si sa vada ca de fiecare data, se pierde din capacitatea de a te implica in relatii noi si de a investi in acestea. Astfel ca, multi dintre cei care pierd pe cineva, nu mai vor sa aiba familii, sau prieteni, pentru ca disparitia lor sa treaca, cat mai neobservata.

Pierderea sensibilitatii. Daca ar continua sa fie la fel de sensibili cum erau inainte, ar insemna sa planga intruna de mila lor, de dorul celui ce a plecat din viata lor, de cat de cenusiu este viitorul. Si atunci, extraordinara capacitate a oamenilor de adaptare face ca duritatea sa ia locul sensibilitatii. Ei pot sa povesteasca despre tot ce s-a intamplat inchizand portile sentimentelor si deschizandu-le numai cand sunt singuri si stiu ca nu afecteaza pe nimeni cu tristetea lor. In timp, ranile se cicatrizeaza, dar ramane o insensibilitate care se observa cand acestia sunt supusi acelorasi emotii ca si ceilalti.

Teama pentru viitor. Faptul ca nu inteleg de ce li s-a intamplat chiar lor, ii face sa vada partea negativa a lucrurilor in tot ce s-ar putea intampla. Este si o incercare de a fi pregatiti pentru nenorociri. Numai constientizarea acestui pericol ajuta insa pe cei in cauza sa depaseasca teama.

Ce poti face pentru cineva care sufera

Stateam toti in tacere pe banca adusa in curte cu o saptamana in urma. Nu mai aveam nici o graba si nici un plan. Fara prea mare zgomot, s-a asezat langa noi o familie tanara de la biserica si ea ne-a intrebat doar atat: "Ce treburi mai aveti de facut in seara asta?" I-am spus si ea plecat de langa noi, iar el a ramas si am tacut mai departe. Mai tarziu, cand s-a intors de prin curte, am vorbit despre cum ne simteam. Stiam ca mama era bolnava de cancer. Ea intelegea ceva din durerea noastra si mai intelegea si ca aveam nevoie de ajutor.

Fii alaturi de el. Multi se simt inconfortabil sa dea ochii cu cineva care sufera pentru ca se considera incapabili dea sfaturi. Dar cel ce sufera nu are nevoie sa ii dai sfaturi. El are nevoie sa te vada aproape, sa stie ca tu crezi ca il doare.

Nu lasa impresia ca intelegi totul. Cel care sufera nu poate fi deplin inteles si poate fi chiar deranjat de cei care vin si afirma ca ei inteleg, ca trebuie sa faca cutare si cutare lucru ca sa fie bine. Chiar daca ai trecut prin ceva similar, asculta, in loc sa povestesti.

Ofera-te sa ajuti. De obicei, cand dispare cineva trebuie facute modificari. Ajuta la munca si aceasta va insemna mai mult decat orice altceva, pentru ca de aceasta are nevoie.

Respecta-l pe cel care sufera. Chiar daca tu crezi ca exagereaza in unele aspecte, nu are nici un rost sa-l contrazici. Cu timpul, el va ajunge sa priveasca realist tot ce s-a intamplat si sa isi corecteze opinia.

Impartaseste speranta. Chiar daca sunt credinciosi, oamenii pot trece prin crize in aceste ocazii si au nevoie sa li se aduca aminte ca Dumnezeu este alaturi de ei, ca sufera impreuna cu ei si are un plan cu ei mai departe.

Roaga-te pentru el. Una din cele mai puternice amintiri din perioada aceea grea a vietii mele este despre oamenii care s-au rugat pentru noi. Ne-au spus ca se roaga pentru noi, ne-au incurajat sa facem la fel si noi am crezut ca rugaciunile vor avea efect. Credinta aceasta ne-a dat putere sa mergem inainte.

Am abordat subiectul acesta prin prisma experientei personale, nu ca urmare a unui studiu psihologic. M-am hotarat sa scriu despre acest subiect destul de greu, dar am facut-o in speranta ca va incuraja pe cei care trec acum prin situatii similare si va deschide ochii celor ce nu au suferit pierderi, pentru a aprecia darul lui Dumnezeu in persoanele din jurul lor. Sunt constienta ca nu am raspuns asteptarilor tuturor celor ce au suferit pierderi, pentru ca, asa cum am afirmat deja, experienta fiecaruia este unica. De asemenea, nu am raspuns celor care au suferit alt fel de pierderi. Dar poate ca va fi de folos sa spun ca am pierdut pana acum bani, examene, lucruri, ocazii, locuri de munca si prieteni. Exceptand ultima enumerare, cred ca: "nu merita sa te intristezi pentru atata lucru!".

Pot sa afirm ca Dumnezeu compenseaza intotdeauna pierderile noastre, chiar daca nu este El responsabil pentru ele.

Si pot sa spun ca viata mea de acum depaseste visele mele si asteptarilor celorlalti.