Cauzele care au dus la existenta acestui fenomen

Cauzele care au dus la existenta acestui fenomen

Persoanele fara adapost au aparut indeosebi ca urmare a unor procese de dezinstitutionalizare, cazuri de boala mentala, evacuari fortate, escrocari ale persoanelor vulnerabile, lipsa resurselor financiare etc. In Romania nu s-au facut pana in prezent studii sistematice pentru a cunoaste cu o mare acuratete dimensiunea fenomenului. (Revista de asistenta sociala, nr. 2-3; 2004).

Ca orice alt fenomen de o asemenea complexitate, fenomenul copiilor strazii cunoaste o cauzalitate multipla.

In geneza acestei grave probleme a societatii romanesti, cauzele individuale sunt sustinute de cauze sociale, economice si culturale, realizand efecte cumulative care se propaga la nivel micro si macrosocial, argumentand proportiile fenomenului." (Zamfir, E. (coord.) 2000).

In urma studierii lucrarilor stiintifice in domeniu am conchis ca datorita faptului ca fenomenul copiilor strazii este universal, acesta intalnindu-se peste tot in lume, cauzele ce il determina pot fi multiple si pot diferi de la o cultura la alta.

1. Civilizatia industriala

In urma studierii literaturii de specialitate din domeniu consider o prima cauza a instalarii acestui fenomen la nivel international, civilizatia industriala, caracterizata prin dezvoltarea extensiva a industriei si popularea in masa a oraselor, a avut un impact major.

Desi orasul reprezenta pentru cei foarte saraci din mediul rural o oportunitate de a evada din saracie, cresterea uneori excsiva a numarului de locuitori ai oraselor atragea dupa sine o serie de dezavantaje cum ar fi: somajul, lipsa sau diminuarea controlului social, dezorganizare sociala si altele.

Toate acestea au avut efecte negative asupra vietii de familie: separare, divort, copii alungati in strada, copii abandonati. Relatiile familiale au suferit transformari puternice indreptate in general in doua directii si anume: o centrare exagerata pe copil, iar la celalalt pol, relatii antitetice fata de cele anterioare, in care parintii abuzau constient sau nu copilul, scapandu-l pe acesta de sub control.

Asadar, ca urmare a civilizatiei industriale, la nivel international urbanizarea a condus la saracie, conditia premergatoare a ajungerii copiilor pe strada, asupra saraciei voi reveni intr-un capitol viitor.

Centrele urbane atrag pe cei care nu au posibilitati din localitatile satesti, producand concentrari urbane de saracie.(Zamfir, E.; Zamfir, C. (coord.) 1995)

1.7. 2. Politica demografica romaneasca inainte de 1989

Ca o prima cauza nationala a declansarii acestui fenomen, politica demografica romaneasca inainte de 1989 a influentat drastic situatia copiilor. In acea perioada se punea accent pe cantitatea, nu pe calitatea descendentilor. Datorita scaderii drastice a natalitatii in anii '60, statul socialist incerca solutii de redresare sau de stopare a fenomenului, solutia considerata necesara fiind adoptata prin Decretul 770/1966.

Pe de o parte, din ratiuni politice in cea mai mare parte eronate, gravitatea fenomenului a fost supraevaluata. Pe de alta parte, in loc sa se recurga la metode de sprijinire a familiilor cu copii - destul de costisitoare si cu efecte probabil nu spectaculoase - s-a recurs la o metoda destul de dura: interzicerea avorturilor, in conditiile in care mijloacele contraceptive erau rare in acea perioada. (Zamfir, C. (coord.) 1999).

Aceasta masura a avut drept consecinta o explozie a proportiei copiilor nedoriti. Accidentele pentru copii si mame produse de incercarile empirice de avort au crescut vertiginos. Printre "copiii strazii", nascuti in acea perioada, multi prezinta deficiente fizice sau psihice datorate incercarilor nereusite de avort, fapt care a determinat o mai usoara abandonare a lor de catre parinti.

Inainte de '89, anual decedau ca urmare a avorturilor empirice 500-600 de femei (www.medfam.ro ).

Rata ridicata a mortalitatii materne a reprezentat un factor suplimentar al abandonului copiilor. Asa se explica proportia mult mai ridicata (de doua pana la opt ori mai mare) a copiilor din institutii in Romania in raport cu toate celelalte tari din regiune. (Zamfir, C.; Pop, M. A. ; Zamfir, E. 1994).

Protectia sociala deficitara a familiilor cu multi copiii si cu venituri reduse a avut ca efecte: cresterea numarului de copii institutionalizati; transformarea copiilor institutionalizati in semiorfani sau orfani sociali (copii cu familie, dar lipsiti relatiile de familie); deteriorarea responsabilitatii parintesti prin trecerea acesteia in seama statului; modificari psihice si comportamentale, dificultatea de integrare socio-familiala a copiilor proveniti din institutii.     

Multi dintre copiii institutionalizati nu s-au putut adapta stilului de viata din institutiile rezidentiale, alegand viata in strada.

3. Situatia din centrele de plasament.

Desi dupa 1989 situatia copiilor cu nevoi speciale de ingrijire, ocrotire, s-a schimbat radical odata cu legislatia in vigoare, situatia copiilor din centrele de plasament actuale nu este cum s-a vrut a fi. Datorita resurselor financiare reduse, implicit a personalului insuficient numeric, de multe ori nemotivat extrinsec situatia copiilor din centrele de plasament nu este intotdeauna propice dezvoltarii armonioase a personalitatii.

Copiii care fug din institutiile de ocrotire de cele mai multe ori au ca motivatie faptul ca sunt agresati de copiii mai mari.

Violenta din institutii se manifesta si sub forma abuzurilor sexuale, in care cel mai mic sau mai slab este agresat de cel mai mare sau puternic.

Multi dintre copiii strazii provin din centrele de plasament, justificand fuga din institutie ca singura alternativa de depasire a sentimentului de izolare pe care l-au resimtit ani de zile.

Majoritatea copiilor aflati in plasament institutional sunt dezavantajati, mai ales, din urmatoarele motive:

imposibilitatea ingrijirii in mijlocul familiei si colectivitatii din care fac parte;

acesti copii au in plus si dezavantajul de a fi ingrijiti intr-o institutie care deseori nu reuseste sa satisfaca nici macar nevoile de baza, fizice, sociale si psihice ale copiilor. In cazurile cele mai nefericite, drepturile copiilor din astfel de institutii pot fi grosolan incalcate, ei fiind neglijati, maltratati fizic si supusi abuzurilor sexuale;

viitorul copiilor crescuti in institutii care devin adulti este destul de nesigur. Fara parinti care sa-i pregateasca pentru viata de adult, multi dintre acesti tineri nu se pot adapta in societate, cautandu-si deseori refugiul in medii care se dezvolta dependente (de exemplu, strada). (Alexandrescu (coord.) 1999 )

O alta problema a copiilor din institutiile de ocrotire o reprezinta faptul ca dupa varsta de 18 ani sau pana la finalizarea studiilor, copiii sau tinerii vor trebui sa paraseasca institutia. In sprijinul acestor copiii, viitoare posibile victime ale excluziunii sociale, a venit Hotararea de Guvern nr. 669 din 24.mai.2006 privind aprobarea Strategiei nationale de incluziune sociala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului

Ca nivel de instructie statisticile nationale (M.M.S.F) furnizeaza informatii privitoare la situatia copiilor la nivel educational dupa cum putem observa in tabelul de mai jos (graficul 10):

Statisticile furnizate de M.M.S.S.F. arata ca numarul copiilor institutionalizati a scazut dupa cum arata graficul de mai jos (graficul 11) , fapt ce poate avea ca motiv: politici de incluziune sociala mai eficiente sau fuga copiilor din centrele de ocrotire.

UNICEF se refera in mod frecvent la copiii aflati in plasament institutional ca fiind "copii in situatii deosebit de dificile". Intr-adevar, majoritatea copiilor aflati in plasament institutional sunt, intr-un sens cat se poate de real, dezavantajati de trei ori:

prin ceea ce au trecut, facandu-le imposibila ingrijirea in mijlocul familiei si colectivitatilor lor, indiferent daca a fost vorba de pierderea unuia sau a ambilor parinti, separarea de parinti in cursul unui conflict, abandon, respingere, abuz, saracie sau rupere a relatiilor;

in marea majoritate a cazurilor, acesti copii au in plus si dezavantajul      de a fi ingrijiti intr-o institutie care deseori nu reuseste nici sa satisfaca nevoile de baza fizice, sociale si psihice ale copiilor. In cazurile cele mai nefericite, drepturile copiilor din astfel de institutii pot fi grosolan incalcate, ei fiind neglijati, maltratati fizic si supusi abuzurilor sexuale;

viitorul copiilor crescuti in institutii care devin adulti este destul de nesigur. Neavand de obicei ocazia de a invata rolurile si deprinderile necesare vietii adulte si lipsiti de experientele afective necesare unei adaptari sociale sanatoase, ei se gasesc in fata unui viitor incert, fara a se bucura de sprijinul pe care familia il furnizeaza in mod obisnuit tanarului ei membru. Fara parinti, dezradacinati si deseori nepregatiti pentru viata de adult, nu este deloc surprinzator ca multi dintre acesti tineri nu se pot adapta in societate, cautandu-si deseori refugiul in medii nefavorabile (ex. Strada).

1.7.4. Saracia Conditie pregatitoare a excluziunii sociale

A. Definitii. Cadru general

In urma studierii lucrarilor de specialitate am conchis ca din punct de vedere social saracia poate fi definita ca fiind acel fenomen in care individul sau grupul din care face parte (familia) nu are potenta necesara de a-si satisface nevoile primare.

Potrivit dictionarului de sociologie (coord : Vlasceanu L., Zamfir C. ; 1993) saracia este situatia caracterizata prin lipsa (insuficienta) mijloacelor materiale necesare vietii. Saracia are forme si grade diferite de severitate in functie de natura lipsurilor privind mijloacele de subzistenta ce afecteaza persoane, familii, colectivitati, grupuri sociale sau chiar societati in ansamblul lor. Intre factorii raspunzatori de amploarea acesteia esentiali sunt: nivelul de dezvoltare economica, situatia pietei fortei de munca, gradul de ocupare si somajul, caracteristicile locurilor de munca, tipul de control asupra resurselor materiale, inflatia, modul de distributie si de redistributie a veniturilor, caracteristici demografice, sociale si culturale, stilul de viata.

Saracia este definita din ce in      ce mai mult nu numai in legatura cu lipsurile sau necesitatile zilnice, dar, de cele mai multe ori, este asociata cu : trebuinte materiale, respectiv lipsa bunurilor materiale si a serviciilor esentiale de baza, lipsuri ale bunastarii, intelegand prin aceasta resurse financiare, bunuri materiale, in special resurse naturale, legaturi sociale, inclusiv excluziunea sociala, dependenta si capacitatea de a trai o viata normala, prin asigurarea accesului la serviciile sociale de baza. (Tompea, A; Revista de asistenta sociala; 2007).

Explicatia saraciei era cautata in nenoroc, in decesul sau neputinta celui ce trebuia sa castige painea zilnica - dar, adesea, saracia era explicata prin unele defecte personale, necinstea, slabiciunea de caracter, iresponsabilitatea. (Ghebrea G. , 2002)

Numai in ultimele decenii s-a constientizat faptul ca un fenomen atat de raspandit nu poate fi rezultatul unei nesanse individuale sau al unor defecte personale; saracia este un fapt social, un fapt public, un fapt politic. Dependent de un anumit context socio-cultural, acest fenomen variaza in timp si in spatiu si se distribuie in cadrul societatii, nu in functie de factori individuali ci de variabile macrosociale (rasa, etnia, sexul, varsta, statutul ocupational, statutul matrimonial etc.). Saracia este o stare sociala (chiar o categorie sociala) si nu o situatie, o circumstanta privata a indivizilor.(Cadeschi, L.L. , coord; 1998).

Intr-un studiu de cercetare realizat pentru Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale ce lucreaza cu persoane fara adapost , (Daly M.,1993 ; apud. Mitrofan, I), identifica patru factori principali ai aparitiei acestui fenomen:

materiali, financiari si lipsa de locuinta;(saracia)

relationali, ( familii dezorganizate, violenta domestica);

personali, precum boala fizica sau mentala;

institutionali (detentia, orfelinatul, refugierea).

Conform studiului amintit anterior, saracia reprezinta principala cauza a aparitiei acestui fenomen. Datorita importantei acestei cauze am considerat necesare cateva date statistice realizate in urma unor studii din perioada postdecembrista.

B. Diferente intre saracia din tarile bogate si cea din tarile sarace

Dezvoltarea tehnica si economica a facut ca pe planeta sa poata trai un numar din ce in ce mai mare de oameni dar multi dintre acestia sunt, insa, saraci, in ciuda faptului ca sistemele sociale incearca eradicarea saraciei. Cand vorbim despre saracie ne intrebam daca saracia este prezenta pretutindeni, daca se intalneste in state dezvoltate economic. Desi tarile bogate si-au cladit actuala prosperitate in secole de acumulari, saracia este prezenta oriunde bineinteles in nivele diferite. Dinamismul acestor state se concentreaza in jurul clasei mijlocii pe care incearca sa o dezvolte numeric.

Intregul sistem economic si politic actioneaza in favoarea acestei clase mijlocii si a mentinerii, intre anumite limite, a numarului celor foarte bogati sau foarte saraci. Masurile ce au creat "statul bunastarii generale" (welfare state) si legile anti-trust au avut ca scop protejarea acestei clase mijlocii. Atunci cand clasa mijlocie este frustrata, afectata (sau nu exista) este posibila generarea unor miscari sociale periculoase pentru echilibrul social. (Cadeschi L.L.; 2002).

Este mai putina saracie in tarile bogate decat in cele sarace?

In termeni absoluti, raspunsul este, bineinteles, da. Acest raspuns trebuie, insa, nuantat, tinand cont si de evolutiile dramatice din ultima vreme, favorizate de dificultatile de integrare sociala a imigrantilor. In ceea ce priveste diferentele dintre configuratia saraciei in tarile bogate si in cele sarace, insasi definitia (economica, demografica, culturala) a acestui fenomen este diferita in cele doua categorii de tari.Astfel, in tarile bogate saracia este specifica unor grupuri marginale, unor minoritati etnice sau rasiale. In tarile sarace, ea este mult mai extinsa si mai omogena. In tarile sarace, majoritatea populatiei este saraca (Cadeschi L.L.; 2002).

Romania potrivit definitiei anterioare, nu este o tara saraca ; studiul CASPIC din 2004 arata ca rata saraciei a atins cele mai inalte cote in anul 2000, cand 35,9% din totalul populatiei traia la limita .

C. Saracia la nivel international

Numeroase familii aflate in saracie absoluta dispun de conditii de locuire extrem de precare, sau chiar nu dispun de o locuinta (traiesc in reteaua de canalizare a oraselor, in apropierea locurilor de colectare a resturilor menajere etc.). ONU (2001) estimeaza ca, 31,6% din populatia mondiala urbana actuala utilizeaza locuinte improprii (cocioabe). O treime din populatia urbana a lumii in curs de dezvoltare dispune de locuinte supraaglomerate, total inadecvate desfasurarii unei vieti normale.

Banca Mondiala identifica la nivel global 21 % din populatie ca traind in saracie extrema, respectiv cu mai putin de 1 dolar pe zi si peste jumatate din populatia lumii cu mai putin de 2 dolari pe zi. Dupa cum se observa in graficul de mai jos, aproape jumatate din populatia saraca a lumii traieste in sudul Asiei, si doar o mica parte in Europa si Asia Centrala .

Sursa: Revista de Asistenta Sociala,nr. 1-2/2007

D. La nivel national saracia a inceput sa profilereze rapid dupa 1989, atingand dimensiuni ingrijoratoare in ultimii ani. Surse diferite indica o rata a saraciei de mai mult de 20% in 1997, aproape 19% din populatie avand venituri zilnice de 1 dolar, consumul de hrana reprezentand pentru mai mult de 12% din populatie doar jumatate din nivelul minim necesar (Gheorghe C, coord.; 2000).

Conform studiilor CASPIS cel mai mare numar de saraci din Romania s-a inregistat in anul 2000, cand aproape 40 % dintre locuitori traiau sub nivelul saraciei, iar 13,8 % traiau in saracie lucie. Potrivit raportului, Romania a inregistrat in primul deceniu al tranzitiei doua perioade de crestere dramatica a saraciei: 1991-1993 si 1997-2000. Reprezentantul CASPIS, Catalin Zamfir, intr-un interviu acordat ziarului Adevarul ca, in 1989, nivelul saraciei era de aproximativ 9 % din totalul populatiei :

Chiar daca era un regim totalitar, era o anumita egalitate in ceea ce priveste distributia veniturilor si existau locuri de munca pentru toti, astfel incat numai cine nu voia nu muncea. Pe ansamblu se poate spune ca nu aveam saraci (Zamfir, C; 2004).

Potrivit aceluiasi studiu intocmit de CASPIS (2004), aproximativ 6,5 milioane de romani traiesc in saracie, dintre care 2,4 milioane in saracie extrema, iar 1,2 milioane de persoane nu-si permit cosul alimentar minim. Datele prezentate sugereaza o Romanie populata de oameni care traiesc de pe o zi pe alta.
Cat priveste locuintele in care traiesc saracii, acestea sunt din chirpici, cartoane, apartamente murdare in blocuri degradante, foste camine ale unor intreprinderi. Hrana saracilor o reprezinta painea si cartofii, iar imbracamintea este cumparata de la second hand. De asemenea, veniturile extem de reduse fac imposibila investirea intr-un bussiness comercial. De aceea, cei care reusesc cate ceva recurg la varianta ilegala a comertului, ceea ce atrage amenzi din partea Politiei. Plata acestora fiind imposibila, ingreuneaza si mai mult situatia familiei, creandu-se un cerc vicios.
Potrivit specialistilor CASPIS, continutul conceptului de saracie are in vedere: lipsa hranei (32%); lipsa banilor (28%); lipsa unui adapost (30%). De cele mai multe ori, saracia este perceputa ca fiind tabu si dezarmanta. Romanul are insa si un antidot moral impresionant, sintetizat intr-un proverb deseori folosit : Sarac, dar curat!

E. Profilul saraciei: grupuri cu vulnerabilitate ridicate

Rezultatele raportului amintit anterior evidentiaza faptul ca frecventa persoanelor sarace nu difera semnificativ in randul populatiei masculine si feminine (18,0% si 18,1%, in 2002). Incidenta saraciei este mai mare in cazul:

Ø          copiilor (0-15 ani) si al tinerilor (16-24 ani): 23,8%, respectiv, 21,5%;

Ø          femeilor varstnice (65 ani si peste): 23,0%;

Ø          persoanelor inactive si al somerilor (20,4%, respectiv 32,7%, fata de 14,4% in cazul persoanelor ocupate, iar in randul acestora din urma este de aproape zece ori mai mare in cazul lucratorilor pe cont propriu (32,6%) decat in cel al salariatilor (3,6%).

Ø          persoanelor singure (24,7%), in special al varstnicilor singuri (30,0%) si al femeilor singure (27,6%);

Ø          familiilor monoparentale (25,3%);

Ø          cuplurilor cu trei si mai multi copii (38,0%);

Ø          gospodariilor formate din mai multi adulti si copii (gospodarii multigenerationale, in principal): 24,0%;

Ø          gospodariilor care ocupa locuinta cu chirie (28,7% fata de 17,8% in cazul celor care detin locuinta in proprietate);

Ø          populatiei din mediul rural (27,8% fata de 10,1% in mediul urban).

Unele grupuri sociale se confrunt in mod special cu o saracie severa, cu risc ridicat de permanentizare. Cel mai puternic predicator a saraciei il constituie inabilitatea sau deficitul unor indivizi/grupuri in ceea ce priveste posibilitatile de acces de piata muncii. In Romania grupurile cel mai afectate de saracie sunt (Zamfir C. coord.; 2001)

a. Copii, tineri, familii cu multe copii

Copii si tineri reprezinta categoriile de varsta cu rate cea mai ridicata de saracie .In 1998 traiul de saracie aproximativ 38% din copii sub 7 ani si aproape 50% dintre copii intre 7 si 15 ani. Si tineri intre 16 si 25 de ani reprezentau o rata a saraciei substantial mai ridicat decat maturi si varstnici.

b. Familii monoparentale

Familiile monoparentale prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate. Sunt de mentionat, cu un grup special gospodariile compuse dintr-o singura femeie, mai ales in cazul localizarii in mediul rural.

c. Familii de someri

Gospodariile ci care capul de familie este somer prezinta un grad de vulnerabilitate foarte ridicata in 1998, 60% dintre acestea se aflau in saracie.

d. Familii de agricultori

Acest tip de familii se plaseaza ca grad de vulnerabilitate imediat dupa someri. In 1995, 51,9% dintre gospodariile al carui cap de gospodarie era agricultor se aflau in saracie. In 1998 ponderea saracilor in randul acestei categorii de gospodarii a crescut al 57,4% (Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001; apud. Zamfir C; 2001).

e. Familiile de pensionari

Contrar estimarilor curente, aceste gospodarii nu reprezinta un risc ridicat de saracie raportat al alte categorii sociale in 1998 numai 26% dintre pensionari traiau in saracie la nivel national sau fasa de aproximativ 30% rata saracie in randul salariatilor. Ponderea mare a pensionarilor in total populatie face ca acestia sa reprezinte un proces semnificativ in randul saracilor mai vizibil in comparatie cu altul alte grupuri cu alte grupuri cu risc de saracie sensibil mai ridicat. Nu trebuie insa ignorate riscurile asociate cu varsta. Desi statisticile bazate pe indicatori monetari cum ar fi consumul sau venitul arata o incidenta mica a saraciei in randul pensionarilor si a varstnicilor in general, aceste grupuri se confrunta cu probleme pe care simpla masurare a nivelului veniturilor le mascheaza. Unul dintre riscurile majore asociate acestui grup este degradarea starii de sanatate. Cumpararea de medicamente, in multe cazuri, de stricta necesitate, supune bugetele gospodariilor de batrani unor presiuni carora acestia nu le pot face fata.

f. Familii fara locuinte

In Romania, 95% din totalul locuintei sunt proprietate personale. Lipsa locuintelor sociale, asociate cu costul foarte ridicat (in raport cu veniturile) al achizitionari unei locuinte, precum si gradul redus de adresabilitate al actualelor politici si programe, face      ca marea majoritate a tinerilor sa se afle intr-o situatie locativa dificila. Situatia este si mai dramatica daca luam in considerare faptul ca actualul sistem de inchirieri si cel de credite, este slab reglementat si are o adresabilitate extrem de redusa, oferind o acoperire minima.

h. Tinerii exclusi de pe piata muncii si lipsiti de beneficiile asociate

Chiar si calificati, au avut sanse mici de angajare, dat fiind faptul ca fluxul fortei de munca in acesti ani a fost prioritar unul de iesire de pe piata muncii.

La sfarsitul anului 1999 rata somajului la tinerii sub 25 ani din umbra a fost de aproape 4,5 ori mai mare fasa de media de tara. Situatia este cu atat mai grava cu cat multi dintre ei nu au avut niciodata sansa de a contribui la sistemele asiguratorii, iar intarzierea intrarii lor pe piata formala a muncii ii situeaza de pe acum pe o pozitie defavorabila in raport cu viitoarele drepturi asiguratorii. Desi activ pe piata informala, aproape 25% din raport cu viitoarele drepturi asiguratorii. Desi activi pe piata informala, aproape 25% din tineri sub 25 de ani nu au lucrat niciodata in cea formala (Stanculescu, 2001, apud. Zamfir,C. coord; 2002).

i. Copiii abandonati

Politica agresiv pronatalista a regimului Ceausescu, cuplata cu criza cronica in accentuare a societatii romanesti declansata inca din anii '70 a dus la cristalizarea unor zone ale colectivitatii intrate intr-un proces de dezagregare sociala rapida, caracterizat prin abandon al dorintei de planificare familiala si control asupra propriei vieti, afundat progresiv in saracie, neputinta si disperare (C. Zamfir, coord., 1999). Aici se afla sursa cea mai importanta a uneia dintre cele mai dramatice probleme sociale cu care Romania se confrunta si azi copilul abandonat in institutii sau, si mai rau, in strada.

F. Saracia . Factor de risc al copilului

Din totalitatea studiilor, rapoartelor privitoare la saracie reiese faptul ca in situatie de risc social se afla copilul. Deoarece copilul nu se poate ajuta sigur la nivel financiar, el depinde din aceasta perspectiva de parintii sau tutorii lui, de institutiile de ocrotire, de stat. Daca mediul lui existential este in cadrul unei familii cu multi membrii, daca parintii sau tutorii lui sunt inactivi din punct de vedere profesional; copilul se afla in situatie de risc; riscand in cele din urma sa ajunga un copil al strazii. Pentru a impiedica acest lucru, se impune o particularizare a saraciei in ceea ce priveste sansele copilului in fata saraciei.

Distributia saraciei pe grupe de varsta ne ofera o imagine mai clara a riscului de excluziune sociala a copiilor, dupa cum arata studiul CASPIS (2004) (graficul 13):

Graficul 13: