Interventia asistentului social

Interventia asistentului social

In orice domeniu actiunea profesionistului trebuie sa aiba la baza intelegerea fenomenelor asupra carora actioneaza.

Aceasta intelegere presupune nu doar cunoasterea cauzelor sau a factorilor favorizanti, a formelor de manifestare care pot fi obtinute cu usurinta pe cale empirica, ci si explicarea corelatiilor cu alte domenii.

Teoria este cea care construieste imaginea unui intreg coerent cu privire la un domeniu si il integreaza in ansamblul unitar al cunoasterii.

Pentru asistentul social, indeosebi pentru cel care lucreaza in domeniul delincventei juvenile, va fi usor sa recunoasca elemente din teoriile asupra comportamentului uman, caci acesta este suficient accesibil perceptiei initiale, mai ales atunci cand sunt formulate clar scopurile interventiei.

Exista mult scepticism si chiar cinism cu privire la rezultatele interventiei asistentului social in spatiul infractionalitatii minorilor.

Chiar daca asemenea atitudini sunt prezente la unii, fie ei si profesionisti, si au la baza cateva elemente reale, totusi specificul muncii consta in optimismul sau profesional, caci nimeni nu poate nega asertiunea ca oamenii se pot schimba.

Sigur unele schimbari sunt mai evidente, iar altele sunt mai greu de sesizat, insa esential este sa credem ca ceva poate fi facut pentru aceasta categorie de subiecti ce au un statut aparte in societate.

Ne dam astfel seama ca interventia asistentului social este deosebit de dificila si ea trebuie sa se adapteze la trebuintele lor specifice minorilor cu comportament deviant.

Prima etapa in procesul de interventie este evaluarea clientului, ce presupune un proces de apreciere, estimare formala si analiza initiala a problemelor, trebuintelor specifice ale subiectului, a riscului pe care-l prezinta pentru comunitate, dar si a resurselor ce pot fi utilizate.

Informatiile vehiculate in evaluare provin din diferite surse, cum ar fi: dosare ale minorilor, rapoarte de constatare ale politiei, evaluari psihologice si sociale.

In baza evaluarii se realizeaza diagnosticarea diferentiata, o alta etapa a interventiei, ce consta in clasificarea si aranjarea sistematica a informatiilor obtinute din evaluare in scopul stabilirii factorului de risc si cel cauzator a starii de fapt a minorului.

Diagnosticul social este un rezultat, o opinie formata treptat, pas cu pas, in tot cursul evaluarii, care are un caracter procesual. Urmeaza apoi etapa de proiectare a strategiei de interventie care cuprinde referiri la:

scopul fundamental al interventiei,

nivelul de interventie individual sau de grup,

stabilirea strategiei de interventie, a metodei de asistare de comun acord cu clientul.

Interventia se incheie cu evaluarea finala a rezultatelor, a efectelor obtinute prin raportarea asteptarilor incluse in obiectivul fundamental, la rezultatele concrete reale.

Evaluarea rezultatelor nu inseamna intotdeauna sfarsitul interventiei, ci o baza pentru o posibila reconsiderare a activitatii, pentru un nou inceput mai ales daca problema n-a fost definitiv rezolvata.

Interventia realizata de asistentul social ii poate oferi fiecarui client (deviant sau nu) sansa de a se adapta pozitiv la schimbarile din viata lui si sa experimenteze moduri de viata diferite de cele deviante.

In concluzie interventia presupune o varietate de metode, tehnici, actiuni si deprinderi din partea asistentului social; el insusi trebuie sa fie dispus la o diversitate de experiente pe care sa le interiorizeze eficient in spiritul muncii de asistare sociala.

Rolul, actiunile asistentului social sunt centrate atat asupra minorului asistat cat si asupra familiei sale.

In interventia realizata am recurs la folosirea metodei muncii cu grupul, intrucat in practica asistentei sociale grupurile pot fi folosite cu scopul de a ajuta persoanele sa dezvolte noi modalitati de relationare sau sa le intareasca si sa le imbunatateasca pe cele deja dobandite.

Grupul faciliteaza oportunitatea acestor adolescenti cu comportament deviant, de a da si a primi ajutor de la ceilalti membrii, o mai buna comunicare deprinderea unui comportament asertiv, etc. Totodata ei isi dezvolta capacitatea de a ascultat, de a lucra in echipa, de a lua decizii individuale si colectiv, de a-si subordona scopul personal scopului de grup sau de a-si realiza scopurile personale prin cele ale grupului.

Munca cu grupul a urmarit sprijinirea adolescentilor cu comportament deviant pentru a-si imbunatatii functionarea sociala pentru a face fata mai bine problemelor familiale prin intermediul experientei de grup.

Asistenta sociala cu grupurile este o metoda cu certe avantaje atat pentru clienti cat si pentru asistentul social:

majoritatea experientelor umane se desfasoara in cadrul grupurilor, ceea ce face din grup un mediu "natural" de lucru;

grupurile reunesc oameni care au nevoi similare devenind o sursa de sprijin reciproc;

in cadrul grupului fiecare membru poate fi o sursa de ajutor pentru ceilalti;

munca de grup poate fi economicoasa in privinta timpului si efortului depus de asistentul social;

atitudinile, sentimentele si comportamentele pot fi schimbate prin intermediul situatiilor de grup (Brown 1992). Tipul de grup cu care am lucrat a fost grupul de dezvoltare personala.

Acesta a oferit posibilitatea copiilor de a-si dezvolta capacitatile de rezolvare a problemelor ce apar in diferite etape de viata si sa fie capabili sa-si modifice intr-o maniera constructiva modalitatile de gandire si actiune; sa faciliteze schimbarea si sa-i ajute sa transfere abilitatile dezvoltate in cadrul grupului la nivelul relatiilor din afara acestuia.