PROTECTIA COPILULUI VICTIMA A ABUZULUI

ANALIZA REZULTATELOR INTERVENTIILOR

IN CADRUL UNUI SERVICIU SPECIALIZAT

PENTRU PREVENIREA MALTRATARII COPILULUI

CUPRINS

Motivatia alegerii temei.............

Abuzul asupra copilului. Concept. Definitie. Forme. Factori de risc.................

Implicatiile sociale, psihologice si medicale ale maltaratarii copilului..............

Implicatiile juridice ale fenomenului de maltratare..

Aspecte privind evaluarea si interventia in cazurile de maltratare a copilului...............

Analiza rezultatelor interventiilor la nivelul Sectorului 2 in domeniul protectiei copilului.........

Concluzii...................

Bibliografie..................

CAPITOLUL I

MOTIVATIE

Maltratarea copilului - fenomen cu ample conotatii psihosociale a reprezentat in ultimii ani un subiect central al dezbaterilor la nivel universitar, dar a fost, in acelasi timp, obiectivat in plan societal ca o realitate ce nu poate fi ignorata.

Amplele campanii mass-media au avut drept obiectiv sensibilizarea opiniei publice fata de problematica copilului maltratat si au condus implicit la concluzia unanima ca in fenomenul maltratarii copilului abordarile nu se mai pot situa doar la nivelul dezbaterilor teoretice si al "semnalelor de alarma", impunandu-se o abordare pragmatica, realista si mai ales eficienta a acestui fenomen.

Din perspectiva activitatilor de protectie a copilului, interventia si asistenta in domeniul maltratarii copilului reprezinta adevarate provocari, in conditiile unui sistem marcat in perioade scurte de timp de importante masuri reformatoare.

Organizarea sistemica impune crearea unui model de interventie si asistenta a copilului victima a abuzului, model a carui validare nu se poate face decat in practica.

Avand in vedere consideratiile anterioare, am ales ca tema a dizertatiei mele evaluarea unui serviciu destinat asistentei copilului maltratat, serviciu la a carei conturare organizatorica am participat si mai mult, am girat profesional o serie de activitati ce vizau anumite competente profesionale.

Activitatea desfasurata a generat inca de la inceput necesitatea unei perfectionari a personalului din cadrul unui astfel de serviciu, dar si o serie de interventii si asistenta a copilului victima a abuzului.

Cosider ca orice experienta impartasita in domeniul asistentei copilului se poate constitui intr-un instrument util in edificarea unei constructii teoretice, dar eficiente practic, a unui serviciu specializat de asistenta a copilului maltratat.

CAPITOLUL II

CADRUL TEORETIC

Abuzul - Concept. Definitie. Forme. Factori de risc.

Aparut in literatura franceza de specialitate in a doua jumatate a secolului trecut, substantivul "maltratare" face referinta la relele tratamente ale caror victime sunt copiii: violentele fizice, psihologice, neglijarile grave, abuzurile sexuale, etc.

Chiar daca nu este un fenomen nou, din punct de vedere social, maltratarea a retinut atentia abia la sfarsitul secolului al XIX- lea.

Pana in acel moment, copiii erau considerati proprietatea parintilor si constituiau o resursa economica, reprezentand o mana de lucru in plus. Ulterior, a avut loc o redefinire culturala a reprezentarii copilului, acesta fiind peceput mai ales in culturile occidentale - dar in ultimele decenii si la noi ca un " bun de consum afectiv".

Problemele relelor tratamente aplicate copiilor a iregistrat un proces rapid, dupa ce un medic din Colorado, C.Henry Kempe a prezentat rezultatele unor studii referitoare la fracturile multiple, vizibile cu raze X, ale copiilor batuti (1962). Acesta a fost momentul mobilizarii diferitelor categorii de profesionisti din domeniul social, juridic, medical, cercetatori, ziaristi si a determinat sensibilizarea populatiei in legatura cu relele tratamente dar si organizarea resurselor ( centre de protectie a copilului, numar de apel telefonic gratuit, programe de interventie pentru abuzatori, reviste specializate).

Definirea relelor tratamente asupra copiilor poate porni de la o mare varietate de conceptii teoretice; toate iau drept punct comun de plecare intelegerea abuzului ca fiind cauzarea intentionata a unei vatamari care afecteaza sanatatea fizica si psihica a copilului. Alti autori au adus ca si completare ideea ca abuziva poate deveni si omiterea unor actiuni, nu numai comiterea unor acte impotriva copilului: "maltratarea este orice forma voluntara de actiune sau de omitere a unei actiuni care este in detrimentul copilului si are loc profitand de incapacitatea copilului de a se apara, de a discerne intre ce este bine sau rau, de a cauta si de a se autoservi".

Evantaiul relelor tratamente este larg, cuprinzand toate aspectele personalitatii: cel fizic, cel psihic ( emotional ), cel moral si cel sexual. De obicei , relele tratamente cuprind si laturile fizice ale personalitatii, iar abuzurile sexuale sunt insotite cel mai adesea de vatamari emotionale. De asemenea, abuzurile fizice au adesea repercusiuni psihice si uneori au motivatii sexuale sau sunt insotite in mod expres de un comportament sexual. Daca formele de rele tratamente se intrepatrund, cu atat mai mult coexista consecintele lor, care se manifesta simultan sau consecutiv asupra tuturor laturilor personalitatii copilului, putand induce tulburari in dezvoltarea personalitatii in plan cognitiv, emotional sau sexual, putand conduce la retard in dezvoltarea intelectuala, la tulburari de echilibru emotional si la consecinte fizice pe plan psiho- somatic.

Abuzul de orice forma inseamna profitarea de pe urma diferentei de putere dintre adult si copil, desconsiderarea celui de al doilea.

Dupa profesorul Serban Ionescu, maltratarea se constituie intr-un continuum care merge de la absenta maltratarii pana la maltratarea extrema; Marceline Sabel clasifica maltratarea in doua tipuri:

Ø     Maltratarea de criza - care apare in mod normal in familiile cu o functionare armonioasa, dar al caror ciclu de viata trece prin momente de adaptare care le pune in pericol echilibrul intern, copiii devenind atunci "tapii ispasitori" ai crizei.

Ø     Maltratarea trans-generationala- este intalnita in familiile al caror mod de viata este haotic, ale caror relatii sunt dezorganizate, iar carentele maltratarii si inversarea rolurilor se repeta de-a lungul mai multor generatii.

Ø     Abuzul inseamna violenta adultului impotriva copilului, fenomen care este prezent in realitatea noastra de astazi, mai aproape sau departe de noi, in functie nu numai de valorile noastre, dar si de traditiile pe care le urmam in cresterea copiilor.

Abuzul fizic:

Violenta fizica se exprima prin diferite gesturi aplicate copilului in mod intentionat de catre o alta persoana, gesturi care pot merge pana la pedepse corporale extreme ce pot pune in pericol viata copilului.

Asadar, agresarea copilului in mod deliberat de catre adultul in grija caruia se afla sau cu care interactioneaza, este definita ca abuz fizic. Acest fel de abuz este insotit de traume psihice imediate sau ulterioare.

Gradul abuzului difera in functie de vatamarea produsa copilului. Pentru evaluator este dificil de decis unde incepe abuzul grav. Oricat de toleranti am fi cu privire la dreptul parintilor de a-si educa copilul si de a-si alege metodele educative, abuzul incepe atunci cand sanatatea fizica sau psihica este pusa in pericol.

Pedepsele fizice sunt metode educative folosite pentru a cauza minorului durere: batai cu mana sau cu orice alt obiect, aplicate pe oricare alta parte a corpului, asezarea copilului in genunchi, legarea, scuturarea, lovirea lui de perete sau de vreun obiect, tragerea de urechi sau de par, eventual chiar actiuni periculoase ca arderea sau otravirea lui.

Pedepsele minore aplicate in mod obisnuit, nu dauneaza sanatatii corporale a copilului. Nici ele nu sunt insa lipsite de pericol pentru sanatatea sa mentala. Folosite in mod repetat, impropriu sau in neconcordanta cu faptele comise, ele pot sa conduca la traume psihice, deoarece transmit copilului mesajul violentei fizice.

Abuzive sunt considerate in primul rand pedepsele din categoria celor grave, care comporta un risc substantial pentru sanatatea si integritatea corporala a copilului, chiar la o singura aplicare.

Din aceasta perspectiva, M.Roth diferentiaza urmatoarele categorii de copii supusi abuzului fizic:

Ø     Copii supusi abuzului fizic minor ( suprafete de piele inrosita, leziuni usoare)

Ø     Copii supusi abuzului fizic major ( cap spart, maini si coaste rupte, arsuri, etc.).

Ø     Copii cu risc crescut de abuz fizic - reprezinta acea categorie de copii, in privinta carora avem cunostinta despre comportamente si situatii care indica posibilitatea unor rele tratamente care ar fi suportate de minor, dar nu avem certitudinea comiterii lor in prezent.

Ø     Categoria minorilor exploatati prin munca - cuprinde acei copii care sunt fortati sa presteze activitati care depasesc capacitatile rezistentei lor fizice.

Pentru profesionistii implicati in acordarea unor diverse forme de asistenta copiilor, nivelul de sanatate fizica a unui copil constiutuie principalul criteriu de apreciere a ingrijirii acordate de catre persoanele care au aceasta indatorire. Sanatatea fizica este un standard central al calitatii vietii copilului, iar criteriul grijii fata de sanatatea copilului si al cautarii surselor de vatamare fizica este central in protectia copilului.

Abuzul psihologic:

Toate formele de abuz si neglijare a copilului au comportamente si consecinte psihologice. S-a constatat ca in anumite forme de maltratare, "instrumentele" sunt tocmai mijloace de natura psihologica, ceea ce a determinat propunerea ( Gabarino, Guttman si Seeley 1986) ca abuzul psihologic sa fie socotit drept o forma distincta de rele tratamente.

Dupa Gabarino (1986), "maltratarea psihologica" nu trebuie considerata ca fiind "doar o consecinta" a celorlalte forme de rele tratamente, subordonata fata de ele, ci dimpotriva, ar trebui sa fie luata ca pilon central al eforturilor de intelegere a disfunctiilor familiale si a nevoii de protectie a copilului.

Autorul mai sus mentionat a eleborat si o definitie ce poate fi considerata multumitoare a abuzului psihologic. Acesta ar putea fi definit ca " atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltarii constiintei de bine si a competentei sociale a copilului".

Formele de abuz psihologic mai des intalnite sunt cele la care recurg parintii sub forma de diverse pedepse: izolarea copilului (legarea, incuierea lui in diferite spatii inchise, neacordarea raspunsurilor emotionale, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia, degradarea lui, exploatarea lui, coruperea minorului prin invatare cu, sau recompensarea unor comportamente neadecvate, antisociale, agresive, rasiste, imorale sau criminale).

Aprecierea gravitatii vatamarii psihologice se face pe baza unor criterii ale comunitatii si ale profesiunii. Vatamarea psihologica se poate produce de catre membrii familiei sau de catre persoane straine de familie, singuri sau in grup, de catre indivizi care prin varsta si rolul pe care il au in raport cu copiii au putere asupra copilului.

Aceste acte pot dauna copilului pe plan cognitiv, comportamental, afectiv sau fizic, dar cel mai adesea concomitent pe mai multe planuri.

Maltratarea psihologica include respingerea, izolarea, exploatarea, degradarea copilului, refuzul de a-i raspunde emotional si gresita lui socializare.

Atitudinea de respingere intentionata, repetata a copilului manifestata prin nerecunoasterea consecventa a nevoilor si a meritelor sale constituie o forma specifica de abuz psihologic. Ea exprima negarea legitimitatii dorintelor copilului si transmite acestuia ideea ca el e lipsit de drepturi, e dependent, inferior si lipsit de speranta de a fi acceptat.

Dupa Whitman, principalele caracteristici ale acestei forme de abuz sunt: ridicularizarea cronica, minimalizarea si umilirea copilului, transformarea copilului in " tap ispasitor" al familiei, refuzul cronic al gesturilor de afectiune, afisarea unei preferinte evidente pentru unul din copiii din familie in defavoarea celorlalti, etichetarea negativa a comportamentului unui copil in mod cronic, refuzul consecvent al comunicarii cu copilul, neobservarea intentionata a dorintelor exprimate de acesta, lipsa de interes a familiei sau a colectivitatii in dezvoltarea abilitatilor copilului, refuzul de a raspunde la durerea copilului, neprotejarea lui de agresiunea unor frati sau a altor copii.

Coruperea minorului inseamna atragerea lui in activitati si comportamente antisociale (in domeniul delincventei, violentei, sexualitatii, al consumului de alcool sau droguri). Caracteristic pentru acest tip de abuz este antrenarea copilului in activitati ale caror consecinte ii depasesc capacitatea de intelegere si ii pervertesc judecatile morale. Copilul este astfel fortat sa preia atitudinile imorale ale adultului abuziv, in avantajul si spre profitul acestuia. Este cazul numerosilor copii cersetori utilizati de familiie lor pentru a le asigura traiul, copii degradati emotional si moral incepand de la varste fragede, care isi pierd stima de sine si demnitate.

Abuzul sexual:     

Abuzul sexual este, desi contine certe elemente de abuz fizic si psihologic - o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului.

Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea si obligarea minorului sa participe la activitati de natura sexuala. Chiar si atunci cand relatiile par sa fie liber consimtite, se foloseste totusi notiunea de abuz sexual, pentru a caracteriza relatii sexuale intre persoane intre care exista o diferenta sensibila de maturitate psihica.

Diferenta de varsta - care inseamna totodata un nivel superior de maturitate- de la care se vorbeste despre relatii de tip abuziv este de 5 ani.

Dintre formele de abuz sexual mentionam:

Ø     Hartuirea sexuala (cu formele sale: propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual);

Ø     Comportamentul exhibitionist in fata unui copil;

Ø     Manipularea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului;

Ø     Intruziunea unor obiecte sexuale in zonele genitale ale copilului

Ø     Penetrarea sexuala (pe cale orala, genitala sau anala);

Ø     Exploatarea sexuala- obligarea minorului la pornografie sau prostitutie in folosul ( cel putin partial al adultului).

Exploatarea sexuala a minorului se refera la supunerea copilului la activitati sexuale prin forta sau contra unor sume de bani, sau alte avantaje.

Aprecierea gravitatii faptelor comise in cazurile de abuz asupra copiilor se face in functie de:

Ø     Varsta copilului - cu cat acesta este mai mic, cu atat faptele sunt considerate mai grave;

Ø     Gradul fortei aplicate - fapta fiind cu atit mai grava cu cat forta utilizata este mai mare;

Ø     Relatia abuzator- victima - fapta fiind cu atat mai grava cu cat relatia abuzatorului cu victima este mai stransa;

Ø     Tipul actului sexual - la care a recurs agresorul, gravitatea faptelor fiind mai mare daca a avut loc penetrarea copilului.

Factori de risc in privinta abuzului sexual:

Dupa Finkelhor, principalele situatii care sunt asociate in cea mai mare masura cu riscul crescut de abuz sexual asupra copilului sunt:

prezenta unui tata vitreg;

existenta unei perioade din copilarie in care mama a fost absenta;

lipsa de apreciere mama- copil;

lipsa studiilor liceale ale mamei;

comportamentul represiv al mamei in privinta sexualitatii;

lipsa afectiunii din partea tatalui;

venit redus;

existenta unui numar redus de prieteni.

Acesti factori de risc s-au dovedit cumulativi, adaugarea unui factor sau a altora ridicand gradul de vulnerabilitate a abuzului cu 10-20 %.

Alti factori de risc identificati sunt: insatisfactiile, conflictele maritale si violenta domestica, lipsa mamei sau a tatalui natural din familie, respectiv experienta agresorului de a fi plasat in afara propriei familii.

Bazandu-se pe perspectiva ecologica, Bronfenbrenner a identificat diferitele niveluri de risc care pot afecta copilul intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale. Diferiti factori care intervin in dezvoltarea umana se diferentiaza reciproc, dupa o conceptie sinergica a efectelor de interactiune intre diversele contexte de viata.

Majoritatea studiilor in domeniul maltratarii au evidentiat ca cei mai multi abuzati apartin unor familii dezorganizate cu nivel socio-economic defavorizat. Astfel de caracteristici care influenteaza functionarea microsistemului familial constituie de la bun inceput factori de risc de maltratare. Copilul poate trai intr-un context in care coexista diverse riscuri de mediu (de exemplu: saracia, o retea sociala compusa numai din adulti in care copilul nu poate avea incredere), diverse riscuri familiale (de exemplu: numar crescut de copii in familie, mama foarte tanara, tata alcoolic sau toxicoman) si chiar unele riscuri legate de propriile caracteristici (sanatate fragila, stima de sine redusa, tulburari de limbaj).

Marceline Gabel, evidentiind complexitatea cauzelor multiple care interactioneaza in maltratare identifica urmatoarele categorii de factori:

. factori socio-economici;

. factori psihologici (psihoza, abuz de droguri, alcoolism,deficienta);

. factori de mediu (izolare, lipsa sprijinului social);

. factori legati de istoria familiei (separare, doliu, somaj);

. factori educativi (pedepse corporale);

. factori legati numai de dezvoltarea normala a unui copil mic (exersarea controlului sfincterian, tulburari de somn, refuz alimentar );

. factori de ordin interactiv.

C. Jordan Ionescu ofera o sistematizare foarte utila din punctul de vedere al practicianului. Astfel, factorii de risc sunt grupati pe trei categorii:

I. Caracteristicile copilului:

Ø     probleme de sanatate fizica

Ø     nastere prematura sau greutate mica la nastere

Ø     probleme perinatale

Ø     probleme de dezvoltare a copilului de varsta mica

Ø     probleme de comportament a copilului la varsta mica

II. Caracteristicile parintilor:

Ø     nivel redus de scolarizare a parintilor

Ø     probleme de sanatate mintala

Ø     probleme legate de consumul de alcool sau droguri

Ø     varsta mica a mamei la nasterea primului copil

Ø     nivel intelectual scazut al mamei

Ø     maltratare in copilarie

Ø     incarcerarea unuia dintre parinti

Ø     handicap important sau boala a unuia dintre membrii familiei

III. Caracteristicile legate de contextul familial sau de mediu:

Ø     saracie

Ø     instabilitatea structurii familiale

Ø     frecventa ridicata a copiilor din familie

Ø     violenta conjugala

Evaluarea riscului de maltratare reprezinta unul din aspectele cele mai importante ale activitatilor de prevenire, interventie si post interventie.

Neglijarea copilului este o categorie care ridica adesea problema oportunitatii unei interventii in sprijinul copilului. Dupa M.Hill si J. Aldgate, neglijarea pune in atentia profesionistilor probleme deosebite deoarece cazurile ajung rar la nivelul discutiilor in Comisia pentru Protectia Copilului; acestea sunt adesea intrerupte curand dupa raportarea cazului. Desi familiile care isi neglijeaza copiii se pot confrunta cu serioase probleme maritale si de alta natura, serviciile sociale au si ele tendinta sa neglijeze acordarea ajutorului.

O categorie larga de rele tratamente sunt circumscrise neglijarii si include diferite forme de dezinteres, manifestate din partea persoanelor menite sa ingrijeasca copilul:

Neglijarea fizica si a sigurantei fizice a copilului- in sfera acesteia intra:

Ø     insuficienta ingrijire care conduce la nedezvoltarea copiilor, nedezvoltare nemotivata din cauze organice, la o stare de malnutritie si nedezvoltare psihica

Ø     neglijarea alimentatiei copilului

Ø     neglijarea imbracamintei adecvate

Ø     lipsa asigurarii unei locuinte adecvate, neglijarea unor amenajari pentru siguranta conditiilor de locuit

Ø     neglijarea asigurarii masurilor de supraveghere si protectie

Ø     neglijarea medicala (refuzul ingrijirii sanatatii copilului, intarziere in cererea de ingrijire a sanatatii, omiterea tratarii copilului bolnav acut sau cronic, neglijarea imunizarilor, neglijarea igienei)

Neglijarea educatiei si deprivarea culturala in sfera acesteia intra:

Ø     neincadrarea copilului intr-o forma adecvata de invatamint

Ø     neglijarea nevoilor speciale de educatie a copilului

Ø     orientarea copilului spre alte activitati (ingrijirea fratilor, munca in gospodarie)

Ø     neocrotirea copilului de influentele negative

Neglijarea emotionala

Ø     a copilului in propria familie

Ø     a copilului aflat intr-o forma de ocrotire in afara familiei biologice

Abandonul temporal sau definitiv al copilului:

Ø     expulzarea din camin in timpul zilei sau al noptii sau dezinteresul fata de lipsa de acasa a copilului

Ø     lasarea copilului timp indelungat nesupravegheat

Ø     abandonarea copilului la o persoana, intr-un spital sau intr-o institutie de ocrotire si lipsa de interes fata de copilul astel parasit.

Neglijarea fizica se regaseste adesea in familiile sarace in care parintii nu reusesc sa obtina cele necesare unui trai decent familiei, incluzind aici elemente esentiale ale alimentatiei, ale conditiilor de locuit, ale vestimentatiei care sa acopere nevoile biologice de baza ale copilului.

O varianta a explicatiei privind legatura dintre saracie si neglijare considera ca parintii din familiile sarace prezinta anumite caracteristici, care ii fac sa devina concomitent saraci si neglijenti (sau chiar abuzivi) fata de proprii copii.

Dintre diferitele forme ale neglijarii, personalul medical se confrunta adesea cu nedezvoltarea fizica a copilului. Acest sindrom se refera la intarzieri evidente ale dezvoltarii in greutate si inaltime a copilului sugar si anteprescolar care ramane astfel sub standardele varstei. Tabloul clinic al copilului neglijat se prezinta dupa unii autori (Popescu Radut) astfel: copilul este "slab, murdar, neangrijit, cu facies inexpresiv, evita contactul vizual cu alte persoane, dezinteresat, cu retard psihomotor prin lipsa de stimulare."

Tot neglijat este considerat si copilul caruia i se ingaduie practici contrare interesului sau (spre exemplu: privitul la televizor 6-8 ore pe zi, acceptare frecventa a scuzelor copilului pentru nefrecventarea scolii sau permiterea unei alimentatii nesanatoase, bazati preponderant pe dulciuri).

O alta forma de neglijarea care afecteaza in mod serios sansele copilului de a se integra in viata sociala este neglijarea sa educationala si deprivarea sa culturala. Neglijarea rolului parintesc de mediere a accesului copiilor la valorile umanitatii poate trece prin diverse forme de dezavantaj cultural prin: omiterea urmarii frecventei copilului, omiterea inscrierii intr-o forma de educatie adecvata, neasigurarea rechizitelor scolare si a imbracamintei adecvate pentru scoala, neatentia la nevoile educationale specifice copilului.

Neglijenta educationala este insotita adesea de lipsa de supraveghere a copilului si se referea la modalitati ineficiente in cadrul familial sau in afara acestuia. Parintii renunta la orice forme de reglare a comportamentului copilului care devine incapabil sa-si defineasca propriile limite si reguli de comportament In colectivitate, un astfel de copil este nestapanit, impulsiv, incapabil de a se adapta la reguli. Acest tip de comportament il face sa fie predispus la accidente, deoarece va dispune de mecanisme inhibatorii adecvate sesizarii pericolelor.

O categorie aparte de copii neglijati sunt cei fugiti de acasa care traiesc in afara oricarui camin (copiii strazii). Ei prezinta numeroase semne de retard si tulburari de dezvoltare si comportament. De regula, inainte de a-si parasi domiciliul acesti copii sunt victime ale abuzului intrafamilial.

Toti acesti copii sunt expusi in strada,la violenta, mizerie, frig, boli acute si contagioase, consum de substante volatile, droguri, prostitutie si abuzuri sexuale.

Neglijarea este un fenomen cu ample conotatii in mediul social si profesional si necesita din perspectiva respectarii drepturilor fundamentale ale copilului o abordare interdisciplinara si crearea unui cadru institutional mai bine structurat.

CAPITOLUL III

IMPLICATIILE SOCIALE, PSIHOLOGICE SI MEDICALE

ALE MALTRATARII COPILULUI

Implicatiile sociale ale abuzului asupra copilului

Din perspectiva sociala, maltratarea copilului comporta aspecte care privesc cunoasterea, prevenirea, asistenta, dezvoltarea unor retele de sprijin. Prevenirea se refera la un ansamblu de masuri luate pentru a lupta impotriva aparitiei si dezvoltarii unei probleme precum maltratarea. Societatea este cea careia ii revine datoria de a preveni maltratarea cu atat mai mult cu cat este vorba despre un fenomen determinat in principal de contextul socio-cultural.

Prevenirea se face pe trei niveluri:

prevenirea primara ofera servicii populatiei in general si vizeaza diminuarea prevalentei sau prevenirea aparitiei maltratarii. Prevenirea in sens strict este cea care face posibila evitarea unor situatii de risc prin informare, prin ridicarea nivelului de cunostinte prin sensibilizarea asupra problemei.

prevenirea secundara creeaza servicii orientate spre grupurile care prezinta risc ridicat de a deveni victime ale maltratarii sau agresarii. Principalele modalitati prin care se realizeaza prevenirea secundara sunt depistarea precoce si tratarea primelor semne in scopul evitarii ca maltratarea sa ia amploare.

prevenirea tertiala ofera servicii victimelor maltratarii sau agresorilor in vederea diminuarii recurentei maltratarii sau a consecintelor acesteia. Se lucreaza asupra mediului pentru a incerca inlaturarea conditiilor care favorizeaza sau chiar intretin maltratarea.

Intre obiectivele unor programe de prevenire a abuzului nu trebuie sa lipseasca urmatoarele:

scaderea vulnerabilitatii copiilor

sensibilizarea adultilor in legatura cu responsabilitatile lor informandu-i despre abuz si prevenirea acestuia

abilitatea de ajutor a copiilor victimelor ale abuzului

Pentru a fi eficient, un program de prevenire a maltratarii trebuie sa fie ecosistem si sa adreseze in acelasi timp copiilor si adultilor din jurul acestora.

Cercetarile au demonstrat ca reteaua de sprijin a adultului constituie un factor de protectie eficace in fata situatiilor stresante.

Reteaua de sprijin ofera ajutor in plan afectiv "de consideratie" (autovalorizare) informativ si instrumental.

In acest context retine atentia programele de ajutor personal, familial si comunitar care au la baza interventiile de sprijin individualizate, realizate de neprofesionisti (familiile de sprijin).

Familia de sprijin trebuie sa dezvolte o relatie de acompaniere durabila si fiabila cu familia tinta. Este vorba de o strategie complementara care permite prelungirea realizata de profesionisti.

Implantarea para profesionistilor trebuie sa se bazeze pe lucru in echipa care sa ia in considerare fenomenul de contra transfer. Pentru ca actiunea preventiva a familiei de sprijin sa fie eficace si durabila, este esential sa beneficieze de o supervizare regulata din partea unui psiholog clinician, care este in masura sa orienteze aceste familii.

Asadar, prevenirea unui fenomen complex precum este cel de maltratare presupune din perspectiva sociala o abordare ecologica interactionista menita a surprinde varietatea influentelor de mediu, la nivelul microsistemului, mezosistemului si macrosistemului.

Implicatiile psihologice si medicale ale maltratarii copilului

Cercetarile efectuate asupra implicatiilor pe care maltratarea le presupune in planul personalitatii copilului au evidentiat ca exista:

consecinte directe ale maltratarii

consecinte asupra dezvoltarii copilului

consecinte pe termen lung

Consecintele directe ale maltratarii sunt legate de consecintele fizice ale abuzului si violentei fizice ca, de exemplu arsuri, plagi, facturi repetitive si multiple, fragilitate somatica.

In cazul abuzurilor sexuale aceste consecinte directe se obiectiveaza prin: iritatii, excoriatii, infectii sau leziuni ale organelor genitale, boli cu transmitere sexuala, tulburari hormonale.

Totodata se constata aparitia unor tulburari psihopatologice:

tulburari psihosomatice

tulburari ale sferei sfincteriene

tulburari de comportament

activitate sexuala compulsiva

tulburari nevrotice sau psihotice

De asemenea o stare de stres port traumatic este descrisa frecvent la copiii care au trait un abuz sexual sau au fost martorii unui act de violenta.

Consecintele asupra dezvoltarii copilului depind de o serie de variabile dintre care prima este, in mod evident, tipul de maltratare.

Alte variante la fel de importante sunt:

gravitatea si frecventa episoadelor de maltratare

stadiul de dezvoltare pe care l-a atins copilul in momentul episodului

autorul maltratarii (ex. urmarile incestului sunt mai grave decat cele ale altor forme de abuz sexual)

plasarea in afara familiei din motive de maltratare

sprijinul existent (ex. reteaua sociala a copilului)

variabilele sistemului familial

Unele caracteristici individuale sau de mediu pot totusi constitui factori protectivi care vor permite copiilor sa compenseze efectele maltratarii. Sunt citate in literatura de specialitate pe plan individual - abilitatile de rezolvare a problemelor, capacitati de coping, increderea in sine si robustetea in planul sanatatii- iar pe plan social: o retea de sustinere sociala in cartier, existenta unui model de reusita scolara sau implicarea in activitati sportive.

Consecintele pe plan afectiv sunt puse in evidenta de un tip de atasament atipic denumit dezorganizat, dezorientat, caracterizat prin comportamente bizare in plan relational (intreruperi sau blocaje in relatiile cu adultii).

Efectul acestor comportamente determina o dezvoltare a eului, complicata, marcata de neancredere in ceilalti.

Cea mai mare parte a copiilor maltratati sunt carentati afectiv. Exprimarea emotiilor este afectata de practicile abuzive si prezinta comportamente nepotrivite cum sunt cele de evitare, agresivitate, anxietate si depresie, rigiditate atitudinala la cel mai mic stres.

Imaginea de sine a copiilor maltratati este afectata. Unii autori (Doyan, 2000) mentioneaza tulburarea respectului de sine si alterarea imaginii corpului, sentimente puternice de vinovatie si de rusine. Copiii, victime ale abuzului se percep ca avand mai multe comportamente negative si mai putine pozitive.

Alte consecinte ale maltratarii afecteaza dezvoltarea fizica, motorie, cognitiva si de limbaj a copilului, ca si capacitatile de autonomie, competentele sociale, achizitiile pe planul comportamentelor adoptative si, in sfarsit, capacitatile ludice.

Abuzul fizic si neglijarea provoaca efecte neurologice care ating regiunile creierului ce raspund de memorie, de invatare, regularizarea efectelor si exprimarea emotiilor. Experientele stresante precoce legate de maltratare dau nastere unei fixatii pe raspunsurile de teama, creierul organizandu -se numai pentru supravietuire, ceea ce ii degradeaza potrntialul de dezvoltare.

In planul dezvoltarii motorii, copii maltratati dovedesc rezultate mediocre, mai ales in ceea ce priveste coordonarea si prezinta importante deficiente perceptiv-motorii.

Dezvoltarea intelectuala este si ea marcata. Astfel, un studiu coordonat de Palacio-Quintin si Jourdan-Ionescu in 1994 a evidentiat ca dezvoltarea intelectuala a copiilor maltratati este inferioara copiilor care nu au fost abuzati, diferentele fiind accentuate in ceea ce priveste inteligenta verbala.

La nivelul autonomiei, copiii neglijati nu se disting de copiii nemaltratati .

Acest nivel de autonomie relativ bun reflecta, dupa unii autori, invatari realizte a reactie la contextul de neglijare si evoca o autonomie anxioasa de supravietuire.

In planul dezvoltarii jocului, copii mici maltratati prezinta intarzieri si manifesta un interes preponderent pentru jocurile repetitive si mai putin pentru jocurile simbolice.

Consecintele in planul adaptarii scolare

Maltratarea are consecinte nefavorabile asupra performantei scolare, in general, sau, in special asupra lecturii si matematicii. Este afectat progresul scolar, inregistrandu-se un numar mare de scolari repetenti. Copiii maltratati sunt mai des plasati in clase speciale sau intrerup scoala. Acestia prezinta, in mediul scolar, comportamente de izolare, de agresivitate, nu manifesta empatie si nu coopereaza.

Ansamblul acestor caracteristici ale copiilor maltratati (deficit cognitiv, grave probleme de relationare la scoala) ca si lipsa sustinerii motivationale, duce la un pronostic defavorabil pentru reusita scolara.

CAPITOLUL IV

IMPLICATIILE JURIDICE ALE FENOMENULUI DE MALTRATARE A COPILULUI

Adoptarea Conventiei cu privire la drepturile copilului de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, la 20 noiembrie 1989, a reprezentat un moment de varf in evolutia dreptului international in domeniul protectiei copilului.

Romania a ratificat Conventia, obligandu-se sa garanteze si sa promoveze drepturile copilului, asa cum sunt definite prin conventie si in conformitate cu principiile si normele enuntate de aceasta.

Astfel, statul roman s-a obligat sa respecte principiile conform carora copilul trebuie:

Ø     sa fie protejat impotriva oricarei forme de discriminare

Ø     sa creasca intr-un mediu familial, intr-o atmosfera de afectivitate, dragoste si intelegere

Ø     sa i se acorde protectie si ingrijiri speciale, in special o protectie juridica potrivita, inainte si dupa nastere, din cauza lipsei sale de maturitate fizica si intelectuala

Ø     primordialitatea sigurantei copilului si posibilitatea unor masuri de urgenta pentru asigurarea acestui deziderat

Ø     necesitatea existentei unei perspective si a unei planificari pe termen lung in privinta dezvoltarii copilului

Ø     asigurarea participarii profesionistilor in activitati de protectie a copilului.

Cadrul legislativ privind protectia copilului aflat in dificultate este dominat de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 26/ 1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata, dar si de o serie de legi si tratate nationale si internationale cum ar fi : Conventia cu privire la drepturile copilului din 1989, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie precum si Codul familiei si Codul penal (privitor la masurile educative aplicate minorului).

Pentru cazurile de maltratare a copilului, aceste legi au relevanta in contextul colaborarii interinstitutionale la nivelul institutiilor abilitate sa intervina si sa asiste copilul victima a abuzului.

Rolul juristului intr-un serviciu destinat interventiei si asistentei in cazurile de abuz asupra copilului este extrem de important, in ansamblul eveluarilor si al masurilor ulterioare.

Date fiind competentele diferitelor structuri institutionale in cazurile de maltratare, cadrul legislativ implica o abordare complexa si completa, o abordare fara de care optimizarea asistentei copiilor maltratati nu ramane decat un deziderat.

3.Aspecte privind evaluarea si interventia in cazurile de maltratare a copilului

Evaluarea si interventia sunt doua componente complementare ale procesului oferirii de ajutor, fiecare avand scopuri specifice, dar ambele sunt, in final, menite sa asigure respectarea nevoilor biologice si psihologice ale copilului.

In situatii de maltratare a copilului evaluarea are ca prin accept notiunea de investigatie, deoarece ea vizeaza adunarea de informatii, care sa confirme sau sa infirme suspiciunea de comitere a unor rele tratamente de catre persoanele in grija carora sa se afle minorul.

Investigatia efectuata de un profesionist urmeaza sesizarii autoritatilor de protectie a copilului de catre persoanele care au comis rele tratamente impotriva copiilor.

Un al doilea concept al evaluarii este cel de diagnostic care acopera cu predilectie o arie speciala a evaluarii si anume cea de diagnostic al personalitatii copilului maltratat sau al persoanelor care au comis abuzul.

Diagnosticul are un aspect nomoetic prin care sunt relevate categoriile de reactii la traumele suferite, iar personalitatile celor implicati sunt rapoarte la standardele specifice ale unor instrumente de diagnostic.

Diagnosticul are si un aspect idiografic care se orienteaza spre descrierea inlantuirii variabilelor in alcatuirea tabloului clinic.

Evaluarea se refera la notiunea de risc de maltratare, respectiv la proiectul pe care il prezinta o situatie data pentru copil. In acest context, scopul evaluarii in serviciile de protectie a copilului este aprecierea existentei vreunui pericol dezvoltarea fizica sau si psihica sau chiar viata copilului.

Desi terenul reperelor necesare pentru diagnostic este relativ, profesionistul din protectia copilului are, prin mandatul sau profesional, menirea de a evalua daca standardele ingrijirii unui copil corespund sau nu "ingrijirii suficient de bine ". Standardele ingrijirii satisfacatoare a copilului se refera la gradul de siguranta prezentat de mediu in care traieste copilul. Astfel, cel care are mandatul deciziei in privinta unor masuri de interventie se va lovi de dileme specifice:

Este situatia copilului atat de dramatica incat necesita scoaterea din propriul mediu ?

Cat de mare este probabilitatea respectarii unor rele tratamente sau este vorba de o situatie unica, intamplatoare?

Este situatia intr-adevar atat de grava cum o vede profesionistul sau cazul este considerat sever datorita suferintelor de perspectiva dintre el si parinti ?

Posibilitatile oferite copilului in cazul interventiei sunt intr-adevar superioare situatiei in care se afla el inainte de interventie?

Toate aceste dileme il plaseaza pe profesionistul din protectia copilului in zona riscului de a gresi in decizile sale.

Evaluarea detaliata a situatiei de catre un profesionist responsabil pentru protrectia copilului are ca rezultat completarea unui material informativ care va insoti copilul de-a lungul evolutiei sale in cadrul sistemului de peotectie a copilului.

Rezultatele evaluarii vor servi autoritatii in luarea unei decizii bine documentate in vederea stabilirii celei mai adecvate forme de ocrotire pentru copil.

Analiza factorilor implicati in situatiile concrete de violenta va avea la baza principiul multifuntionalitatii si normalitatii.

Multifactorialitatea se refera la cresterea efectului fenomenului de maltratare prin expunerea simultana la factori multipli de risc.

Numarul factorilor de risc contextuali este un mai bun predicator al unor fenomene negative decat tipologia acestor factori. Practicianul trebuie sa decida asupra importantei evaluarii unor factori aditionali de risc si compensatori fata de cei implicati direct in situatia de maltratare.

Multidimensionalitatea se refera la importanta evaluarii aspectelor si consecintelor fenomenelor de maltratare de-a lungul unor dimensiuni calitative si cantitative ale dezvoltarii cognitive, fizice, socio-emotionale si educationale ale copilului.

Aceasta perspectiva integratoare va spori capacitatea practicianului de a distinge intre situatiile abuzive situationale si cele de lunga durata, cu efecte persistente.

Normativitatea evaluarii in protectia copilului face posibila raportarea situatiilor individuale la normele populationale. Pentru a putea evalua patologia fenomenelor de abuz si a consecintelor lor in planul dezvoltarii psihice si fizice a copiilor va trebui sa putem aprecia relevanta simptoamelor remarcate, normalitatea sau anormalitatea lor.

Contrar ideii normalitatii este pozitia constructivista, dupa care adevarul perceptiilor si al observatiilor privind experientele umane complexe cum sunt cele de maltratare a copilului, poarta "amprenta" celui care evalueaza. Din aceasta perspectiva, fenomenul maltratarii apare in toata complexitatea lui si genereaza o serie de implicatii de natura sociala, juridica, psihologica si pedagogica.

5.Rolul comunitatii in prevenirea maltratarii copilului

Implicarea comunitatii in activitatile de prevenire a maltratarii copilului trebuie sa reprezinte un obiectiv important in demersurile de asistenta a famililor aflate in dificultate.

La nivel comunitar ar trebui sa existe permanent o evaluare privind factorii de risc major ce ar putea determina abuzul copilului.

Ocrotirea copilului inseamna ocrotirea familiei din care face parte, sprijinul pentru a putea face fata momentelor dificile pe care trebuie sa le depaseasca.

Analiza situatiei copilului trebuie facuta in contextul familiei si in contextul social in care se desfasoara viata familiala.

Datorita nivelului de trai scazut, al situatiilor economice dificile care afecteaza un numar important de familii, saracia a devenit pentru multe comunitati nu doar o problema sociala ci si una ce determina grave consecinte asupra copilului.

Consecintele saraciei pentru copii sunt, dupa cum le descrie Zamfir si colaboratorii (1998):

Cresterea numarului de copii abandonati

Cresterea numarului de copii nascuti supraponderali

Raspandirea exploziva a unor boli legate de saracie

Dezvoltarea fizica intarziata, ca efect al subalimentatiei, a lipsei ingrijirii sanatatii si a altor dezavantaje

Precaritatea conditiilor de locuit care afecteaza negativ dezvoltarea fizica si psihica a copiilor

Cresterea dificultatilor legate de scolarizarea copiilor si de continuarea studiilor

Dilemele asistentei sociale comunitare pornesc de la contradictiile dintre drepturile parintilor si drepturile copilului, dintre dreptul familiei la intimitate si obligatia profesionistului de a interveni in interesul copiilor, dintre drepturile copiilor la sanse egale si conditiile de inegalitate sociala a familiilor lor de provenienta.

Serviciile de protectie sociala din comunitate trebuie sa lucreze in parteneriat, avand scopuri comune.

Principiile care trebuie sa guverneze intreaga activitate de asistenta sociala destinata copilului si familiei sunt:

Primordialitatea interesului copilului

Principiul intelegerii copilului ca o personalitate -cu un ansamblu de nevoi inter-relationate satisfacerea acestor nevoi depinzand de persoanele semnificative din mediul sau de serviciile medicale, educationale si sociale

Perspectiva ecologica -evidentiindu-se legatura dintre copii, familie si mediul social comunitar

Perspectiva competentei clientilor- se refera la cresterea competentelor familiei, descoperirea resurselor parintilor, ale grupurilor de sprijin, cu implicarea copilului in toate deciziile care-l privesc respectandu-se optiunile si argumentele sale.

Principiul planificarii in perspectiva - ce exprima necesitatea cunoasterea scopului final al investigatiei si interventiei folosind programe si metode consecvente de lucru (asigurarea stabilitatii in viata copilului )

Aceste principii determina cerinta organizarii la nivelul comunitatii a unor servicii care sa previna situatiile de maltratare a copilului precum si serviciile de asistenta complexa pentru familie.

Studiu de caz I

Andrei -victima a abuzului emotional,fizic si a neglijarii grave

Doamna P.H., profesoara la una din scolile generale din sectorul 2, apeleaza linia speciala 9852, pentru a sesiza cazul lui Andrei S., fost elev al scolii si vecin de cartier.

Andrei era in abandon scolar si de mai mult timp (aproximativ 4 luni ) cersea langa o biserica. In dupa -amiaza zilei in care s-a facut sesizarea doamna P.H. l-a intalnit pe Andrei in apropierea bisericii. Copilul in varsta de 12 ani, prezenta urme evidente de violenta fizica,era murdar si infometat.

Echipa operativa s-a deplasat imediat la locul indicat, in acelasi timp si sprijinul unui echipaj de politie. Ajunsi la fata locului, reprezentatii serviciului specializat au incercat sa contacteze copilul care ,speriat, a incercat sa se departeze. Pana la venirea echipajului de politie, in zona si-au facut aparitia mai multi tigani care au incercat sa impiedice comunicarea cu Andrei. Odata cu venirea echipajului de politie, situatia s-a clarificat: tiganii faceau parte dintr-o banda organizata de cersetori delincventi care era cunoscuta de politie. Andrei era fortat s-a cerseasca si sa participe la furturi.

Asistentul social si psihologul din cadrul echipei au reusit sa comunice cu Andrei care a acceptat sa mearga la spital.

Evaluarea initiala a situatiei lui Andrei a relevat ca acesta era victima violentei fizice atat in familie, cat si in cadrul bandei de cersetori. Starea de sanatate a lui Andrei era grava: copilul prezenta urme de violenta si era marcat emotional.

Andrei a fost internat in spital, iar a doua zi a fost supus unei examinari medicale legale care a certificat abuzul.

Situatia familiei lui Andrei era precara. In doua camere locuiau parintii si cei 8 copii, cu varste cuprinse intre 1 si 5 ani. Locuinta era mobilata modest si nici unul dintre copii nu mai frecventa scoala.

Veniturile familiei erau extrem de mici si erau obtinute de catre tata care lucra ca zilier. Mama era casnica si se ocupa de copii. Duminica mergeau cu totii la cersit la biserica.

Familia beneficiase de ajutor din partea institutiilor de asistenta sociala ale statului si a organismelor private, dar nu reusise sa depaseasca situatia de dificultate.

Tatal era alcoolic si cheltuia pe bautura banii obtinuti in cadrul programelor de asistenta.

La doua saptamani de la internare, starea sanatatii lui Andrei s-a imbunatatit. Cazul lui Andrei a fost supus atentiei Comisiei pentru Protectia Copilului care a hotarat plasamentul copilului la un organism privat autorizat

Andrei a fost reintegrat scolar si beneficiaza de asistenta psihopedagogica din partea specialistilor.

Consecintele abuzului se regasesc inca in comportamentul lui Andrei, dar situatia s-a imbunatatit mult de cand acesta locuieste cu alti patru frati intr-o casa de tip familial.

Familia lui Andrei este asistata in continuare, iar situatia copiilor ramasi in familie este atent monitorizata.

Andrei doreste sa-si viziteze mama si fratii, dar refuza sa-si intalneasca tatal. Amintirea abuzurilor suferite persista.

Cazul lui Andrei se afla in atentia unui centru de consiliere si terapie pentru copil si familie.

Studiu de caz 2

Daniela - abuz sexual intrafamilial

Doamna B.Z. in varsta de 72 de ani, apeleaza linia telefonica speciala 9852 pentru a solicita interventia reprezentantilor serviciului public specializat pentru protectia copilului in cazul nepoatei sale Daniela, in varsta de 16 ani.

Daniela fusese batuta de tatal sau vitreg, deoarece refuzase sa mearga sa-i cumpere tigari. In momentul abuzului mama lipsea de acasa.

Echipa operativa s-a deplasat la domiciliul Danielei impreuna cu un echipaj de politie. Tatal vitreg era intr-o stare avansata de ebrietate si desi situatia Danielei era grava a refuzat ca aceasta sa mearga la spital.

Cu ajutorul politiei, echipa operativa a reusit sa o interneze pe Daniela in spital. Evaluarea starii de sanatate a evidentiat consecintele extrem de grave ale violentei fizice la care Daniela a fost supusa (risc major de stop cardio respirator).

Ulterior, s-a constatat ca Daniela era abuzata sexual de catre tatal vitreg. Nici bunica si nici mama nu cunosteau acasta realitate.

Reprezentantii DPC, politiei si procuraturii au facut demersurile necesare in vederea incriminarii tatalui vitreg.

In prezent, Daniela beneficiaza de sprijin psihoterapeutic si pedagogic. Situatia ei este in continuare in atentia serviciului public specializat pentru protectia copilului.

CAPITOLUL VI

ANALIZA REZULTATELOR

Analiza rezultatelor interventiilor din cadrul unui serviciu specializat pentru prevenirea maltratarii copilului

Infiintarea unui serviciu de interventie pentru cazurile de maltratare a copilului a avut la baza semnalele primite din comunitate (cereri adresate Directiei pentru Protectia Copilului Sector 2, reportaje T.V., emisiuni radio), dar si preocuparea fata de problematica maltratarii copilului a mai multor organizatii neguvernamentale.

Deschiderea activitatii serviciului de interventie a fost amplu mediatizata, fapt ce a dus intr-o faza initiala la un numar mare de semnalari privind abuzuri asupra copilului.

Toate sesizarile au fost consemnate intr-un registru care urma sa evidentieze situatia reala privind amploarea fenomenului, modalitatile de interventie si post- interventie.

Ulterior, eficienta asistentei urma sa fie evidentiata, evaluand situatia copiilor care au intrat in atentia serviciului public specializat.

Serviciul de interventie si-a inceput activitatea in februarie 2001 pentru semnalarea cazurilor, infiintandu-se o linie telefonica speciala- 9852.

Permanenta activitatii (24 ore din 24) a fost asigurata de 4 echipe de specialisti din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului sector 2.

Fiecare echipa avea in componenta un asistent social, un jurist, un psiholog si un referent. S-a asigurat,de asemenea si posibilitatea deplasarii in teren, imediat dupa sesizare si colaborarea politiei sector 2 prin incheierea unui protocol de colaborare privind problematica maltratarii copilului.

Echipa operativa, in componenta indicata mai sus, urma sa se deplaseze in regim de urgenta si sa evalueze situatia copilului pentru care se primise sesizarea.

In cazul in care se impunea scoaterea copilului din mediul abuziv, aceasta urma sa se realizeze prin colaborarea politiei si a Institutului de Medicina Legala Mina Minovici.

Conform legislatiei in vigoare, pentru copil se lua o masura de protectie (plasament in regim de urgenta prin dispozitia Directorului General pentru Protectia Copilului sector 2 )

Asistenta medicala de urgenta urma sa fie asigurata in cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului cu care Directia pentru Protectia Copilului sector 2 a incheiat o conventie de parteneriat.

Ulterior, cazurile erau directionate spre serviciile din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului sector 2 care efectuau demersurile necesare unei asistente corespunzatoare (masuri de protectie, orientare spre centre de plasament si terapie, servicii medicale complexe, revenirea in familie si monitorizarea cazurilor).

Avand in vedere noutatea unui astfel de serviciu, principalele obiective au fost:

1.crearea si dezvoltarea unui model eficient de semnalare, interventie si asistenta a copilului victima a abuzului la nivelul sectorului 2,Bucuresti

2.sensibilizarea opiniei comunitare cu privire la consecintele asupra abuzului si a importantei prevenirii maltratarii copilului.

3.evaluarea eficientei interventiilor din perspectiva interesului superior al copilului

Ipotezele de la care am pornit in cadrul acestei activitati au fost:

1. eficienta interventiei depinde de calificarea personalului

2. eficienta interventiei depinde de sensibilizarea populatiei generale

3. rezultatul interventiilor depinde de serviciile existente pe de o parte dar si de existenta unor parteneriate si a serviciilor de supervizare

4. tipul de interventie depinde de legislatie dar in reusita asistentei personalizate,factorul legislatiei are o importanta mai redusa.

Instrumentele de cercetare

Pentru a evidentia impactul activitatii acestui serviciu specializat de interventie am avut in vedere: .

Ø     registrul de consemnare a sesizarilor

Ø     rapoartele de activitate a echipelor de interventie

Ø     analiza dosarelor instrumentate de catre serviciile din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului sector 2

Ø     studiul de caz

Interpretarea rezultatelor

Utilizand metodologia indicata, analiza datelor indica un model eficient de interventie si asistenta.

Astfel, din totalul de 213 copii care au fost asistati in regim de urgenta, 181 au revenit in familie in perioada de timp cuprinsa intre 3-6 luni.

Din totalul de 167 cazuri in care s-a impus o masura de protectie (plasament in regim de urgenta) prin dispozitia directorului general al Directiei pentru Protectia Copilului sector 2, in 22 de cazuri Comisia pentru Protectia Copilului a hotarat masuri de protectie in afara familiei naturale, pe perioade lungi de timp.

In cazul a 123 de copii a fost necesara spitalizarea de urgenta; 58 dintre acestia au intrat in atentia serviciilor de neuropsihiatrie infantila din unitatile meducale.

Analiza calitativa a rezultatelor activitatii serviciului specializat de interventie a indicat un randament ridicat al activitatilor de asistenta a familiei. In 181 de cazuri, copiii au revenit in familie. Majoritatea acestor copii erau neglijati sau supusi abuzului fizic pe fondul lipsei de resurse materiale si financiare ale parintilor, sau ca urmare a unei situatii de criza intervenita conjuctural in cadrul familiei (exemplu: spitalizarea indelungata a unui parinte).

Retine atentia asistenta complexa acordata copiilor abuzati grav (examen I.M.L, spitalizare, masuri de protectie, consiliere si terapie psihologica, monitorizare ) ce a fost posibila prin operationalizarea parteneriatului cu institutiile comunitare abilitate.

Numarul mare de sesizari s-a datorat, in parte si mediatizarii corespunzatoare a activitatii serviciului. Aceasta trebuie insa optimizata printr-o desfasurare sistematica si printr-un continut accesibil si relevant.

CAPITOLUL V

IMPLICATIILE JURIDICE ALE FENOMENULUI DE MALTRATARE A COPILULUI

Adoptarea Conventiei cu privire la drepturile copilului de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, la 20 noiembrie 1989, a reprezentat un moment de varf in evolutia dreptului international in domeniul protectiei copilului.

Romania a ratificat Conventia, obligandu-se sa garanteze si sa promoveze drepturile copilului, asa cum sunt definite prin conventie si in conformitate cu principiile si normele enuntate de aceasta.

Astfel, statul roman s-a obligat sa respecte principiile conform carora copilul trebuie:

Ø     sa fie protejat impotriva oricarei forme de discriminare

Ø     sa creasca intr-un mediu familial, intr-o atmosfera de afectivitate, dragoste si intelegere

Ø     sa i se acorde protectie si ingrijiri speciale, in special o protectie juridica potrivita, inainte si dupa nastere, din cauza lipsei sale de maturitate fizica si intelectuala

Ø     primordialitatea sigurantei copilului si posibilitatea unor masuri de urgenta pentru asigurarea acestui deziderat

Ø     necesitatea existentei unei perspective si a unei planificari pe termen lung in privinta dezvoltarii copilului

Ø     asigurarea participarii profesionistilor in activitati de protectie a copilului.

Cadrul legislativ privind protectia copilului aflat in dificultate este dominat de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 26/ 1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata, dar si de o serie de legi si tratate nationale si internationale cum ar fi : Conventia cu privire la drepturile copilului din 1989, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie precum si Codul familiei si Codul penal (privitor la masurile educative aplicate minorului).

Pentru cazurile de maltratare a copilului, aceste legi au relevanta in contextul colaborarii interinstitutionale la nivelul institutiilor abilitate sa intervina si sa asiste copilul victima a abuzului.

Rolul juristului intr-un serviciu destinat interventiei si asistentei in cazurile de abuz asupra copilului este extrem de important, in ansamblul eveluarilor si al masurilor ulterioare.

Date fiind competentele diferitelor structuri institutionale in cazurile de maltratare, cadrul legislativ implica o abordare complexa si completa, o abordare fara de care optimizarea asistentei copiilor maltratati nu ramane decat un deziderat.

VII. CONCLUZII

Crearea unui sistem eficient de referire a cazurilor de abuz a reprezentat pentru comunitatea sectorului2, posibilitatea de a evalua concret amploarea fenomenului de abuz asupra copilului.

Aceasta a permis estimarea corecta a nevoilor de asistenta si interventie in domeniul abuzului la nivelul sectorului si a determinat dezvoltarea unui sistem de servicii si parteneriate comunitare.

Astfel s-a infiintat un centru de asistenta pentru victimele violentei domestice cu ajutorul Organizatiei Salvati Copiii, iar personalul implicat in activitatile specifice a participat la cursuri de formare, profesionala.

Sistemul dezvoltat la nivelul sectorului2 a fost prezentat ca aplicatie in cadrul Proiectului "Modele de buna practica in domeniul protectiei copilului "derulat de organizatia Prochild si a fost selectat si premiat in luna iunie 2003 ca modelul de buna practica la nivel national.

Protectia copilului victima a abuzului reprezinta in continuare un domeniu de interes atat sub aspect organizational cat mai ales sub raport metodologic prin stabilirea unor standarde la nivel national in domeniul acestui tip de servicii.