ABANDONUL FAMILIAL

-diagnoza problemelor sociale-

Lumea moderna este atat de complexa, se transforma in permanenta, mult mai repede decat inainte. Societatea are nevoie de oameni preocupati in primul rand de cunoastere si punere a acesteia in serviciul semenilor. Intotdeauna am considerat ca fiecare om in parte trebuie format in sprijinul valorilor fundamentale si principiilor democratice pentru a fi in masura sa participe deschis, intr-o maniera competenta si responsabila la viata sociala a comunitatii.

Familia reprezinta una dintre cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana ce asigura perpetuarea speciei umane, evolutia si continuitatea vietii sociale. In epoca moderna, organizarea vietii de familie, rolul si statusul social al fiecarui membru, preocuparea pentru reusita familiala au devenit extrem de importante, impunandu-se ca o necesitate pentru o mai buna cunoastere a ceea ce inseamna familia. Protectia sociala se refera la ansamblul masurilor rezultate din politicile sociale ale unui stat care se adreseaza cetatenilor in scopul asigurarii unei bunastari colective si a unui nivel de trai considerat decent.

Conceptul de protectie sociala se refera la promovarea unor bunuri publice pentru toti cetatenii in toate domeniile vietii sociale : sanatate, educatie, cultura, locuire, transport, dezvoltare sociala. Protectia sociala reprezinta un drept universal acordat tuturor cetatenilor in conformitate cu prevederile legislative. " Sistemul ocrotirii copilului in vederea asigurarii bunastarii sale reprezinta ansamblul de servicii oferite de un stat prin care li se asigura suport material, asistenta medicala, educatie, conditii de locuit si intretinere ." Protectia copilului reprezinta o prioritate pentru fiecare stat, implicand responsabilitatea intregii societati fata de dezvoltarea normala a acestuia din punct de vedere fizic, mintal, spiritual, moral si social.

Protectia sociala a copilului se realizeaza prin intermediul institutiilor publice specializate ale statului. Cu ajutorul acestor institutii statul isi asuma responsabilitati cu privire la educatie, sanatate, resurse financiare, servicii oferite gratuit familiilor cu copii. Principala caracteristica a politicii intreprinsa de stat pentru protectia copilului se refera la faptul ca interesul superior al copilului este pus deasupra drepturilor parintilor. Putem vorbi deci despre o relatie de parteneriat intre familie si stat, in acest fel familiei ii revine obligatia de a oferi copilului conditiile necesare dezvoltarii normale, iar statului ii revine obligatia ca prin politicile familiale dezvoltate sa sustina si sa apere interesul superior al copilului. Familia incorporeaza modelele umane de care copilul are nevoie pentru dezvoltarea sa, reprezinta principalul factor de socializare al copilului. Mediul familial este cel care pregateste copilul pentru viata, ii formeaza personalitatea si reprezinta principalul raspunzator pentru comportamentele pe care le va avea ca adult.

Descrierea fenomenului

" Abandonul familial reprezinta situatia in care un copil, de obicei sugar, este parasit de parinte sau ingrijitor cel mai adesea intr - un loc public cu intentia de a crea o separare permanenta.' Pornind de la definitia data de George Neamtu abandonului familial, voi analiza in cele ce urmeaza principalele caracteristici ale acestui fenomen, cauzele si efectele ce le genereaza asupra copilului in plan socio-psihologic. Abandonul familial reprezinta o problema sociala manifesta intrucat este recunoscuta amploarea si consecintele pe care le are asupra bunastarii copilului dar si asupra comunitati. In orice stat, copilului ii este recunoscut prin lege dreptul la identitate, acest drept implica mai multe aspecte cum ar fi : recunoasterea sa ca fiinta sociala, garantarea dreptului de a avea un nume, o cetatenie precum si dreptul sau de a fi recunoscut de parintii sai.

Fenomenul de abandon familial aduce schimbari in cadrul relatiilor de familie, reprezinta un pericol social pentru mentinerea unitatii si functionalitatii familiei, in acest context, abandonul este considerat infractiune si sanctionat de catre lege. Ca si infractiune, conform Codului Penal, articolul 305, abandonul familial face referire la lasarea cu rea credinta a copilului fara mijloacele decente de viata ( hrana, imbracaminte ), alungarea sau parasirea, neplata pensiei de intretinere timp de doua luni consecutive.

Termenul de " abandon familial " este utilizat si in conditiile in care din motive economice sau sociale, un parinte doreste sa-si incredinteze copilul pe o perioada limitata, pastrandu-si insa relatiile cu copilul, in aceasta situatie mai este folosit si termenul de " quasiabandon ". Atunci cand parintele care si-a incredintat copilul unei institutii nu-l viziteaza si nu se intereseaza de soarta acestuia timp de 6 luni, autoritatile competente pot declara abandonul de familie si pot institui de la aceasta data o masura de protectie alternativa cum ar fi adoptia sau tutela.

In ultimii 10 ani, in Romania au fost realizate mari progrese in domeniul protectiei drepturilor copiilor, insa in ciuda realizarilor importante in domeniu, tara noastra continua sa se confrunte cu problema abandonului copiilor, acest fenomen devenind din ce in ce mai amplu si mai complex.

Cauzele si efectele fenomenului

Abandonul este determinat de o serie de factori care pun in pericol integritatea si functionalitatea familiei, buna crestere si dezvoltare a copiilor.Abandonul de familie se poate inscrie in categoria problemelor sociale datorita faptului ca se inregistreaza un numar mare de copii abandonati, instalandu-se pe fondul unor discrepante semnificative dintre normele de convietuire familiala si realitatea sociala prezenta in habitatul copilului, efectele pe care le genereaza abandonul reprezinta o veritabila sursa de dificultati in sfera de existenta a copilului.

Un aspect important in analiza fenomenului de abandon familial, in Romania, il reprezinta efectele negative ale tranzitiei, efecte ce si-au pus o amprenta puternica asupra sistemului de protectie sociala a copilului. Interzicerea avorturilor in perioada comunista a avut ca si consecinte cresterea numarului de copii nou nascuti nedoriti de catre familiile lor si implicit cresterea numarului de copii abandonati; intreruperile necorespunzatoare de sarcina au provocat deasemenea cresterea mortalitatii infantile si a mortalitatii materne. Aceasta " politica demografica agresiva " este responsabila pentru institutionalizarea deosebit de permisiva a copiilor, precum si ruperea progresiva a legaturilor cu familia. Serviciile sociale de prevenire a abandonului familial erau inexistente, ceea ce a condus la o crestere alarmanta a cazurilor de abandon familial. Politicile sociale de suport pentru familie nu acordau importanta procesului de prevenire, axandu-se mai degraba pe solutia cea mai la indemana pentru protectia copiilor si anume institutionalizarea, un fenomen care implica o complexitate de riscuri pentru copii prin consecintele negative pe care le provoaca.

Perioada tranzitiei poate fi caracterizata de o crestere brusca a nivelului de saracie, de o scadere a standardului de viata al populatiei care a afectat indeosebi grupurile cu o vulnerabilitate crescuta cum ar fi : copiii abandonati, familiile cu multi copii sau monoparentale, familiile de romi etc. In acest context, procesele de marginalizare, excluziune sociala, precum si inegalitatile economice s-au accentuat. Saracia reprezinta punctul de plecare al riscului de abandon al copilului, consider ca nu este o greseala sa afirm ca lipsa veniturilor si a unei vieti decente genereaza majoritatea problemelor sociale cu care se confrunta societatea romaneasca. Desigur ca acest lucru nu trebuie generalizat, insa alaturi de alte fenomene, saracia creaza mari deficite in randul familiei romanesti.

Educatia deficitara pe care o au parintii cu privire la responsabilitatile pe care ar trebui sa le aiba fata de copil, ii imping de cele mai multe ori sa-si abandoneze copilul, acest lucru se intampla in special in randul tinerilor parinti. Lipsiti de o educatie adecvata, tinerii nu au acces la metode contraceptive sau neglijeaza acest aspect atunci cand isi incep viata sexuala, de aici si numarul crescut al sarcinilor nedorite. De cele mai multe ori sunt respinsi de catre familie, astfel ca in lipsa unui suport economic sau moral, exista un risc crescut de abandon al copilului.

Motive ale abandonului copilului mai pot fi : atitudinile negative ale societatii asupra mamelor singure, relatii tensionate cu familia extinsa, fuga de responsabilitate, conceptia gresita conform careia statul este responsabil de cresterea copiilor.

In cele mai multe cazuri de abandon al copiilor, punctul de plecare il reprezinta existenta unor situatii specifice cum ar fi maternitatea, familiile monoparentale sau neglijarea copiilor. In continuare, voi face o analiza a acestor factori ce genereaza parasirea copilului de catre familie.

" Maternitatea este o experienta personala, o complexa stare biopsihosociala prin care o persoana aduce pe lume un copil, manifesta fata de acesta grija, se preocupa de cresterea si educarea lui."

Maternitatea, ca institutie presupune modificari ale vietii de familie, orientate in primul rand catre nevoile copilului. Sentimentul matern cunoaste o serie de motivatii si anume : biologica, personala, sociala.[7] Stefan Cojocaru subliniaza importanta acestora prin prisma faptului ca, in functie de intensitatea lor nasterea unui copil poate avea semnificatii diferite. Astfel ca, sentimentul matern privit ca o motivatie personala reflecta dragostea pentru copil, pe care mama il considera ca pe o implinire a vietii sale. Atunci cand acest sentiment este alterat din diverse motive, probabilitatea ca proaspata mamica sa-si abandoneze copilul la nastere este considerabila. Motivatia sociala a sentimentului matern face referire la rolul familiei in cresterea si dezvoltarea copilului ca fiinta sociala. Prin bagajul de cunostinte, valori, principii, familia conduce copilul in drumul spre implinirea sa ca om. Maternitatea reprezinta un precept care da nastere unor actiuni proprii, definitorii prin modalitatea in care mama se raporteaza la lumea care o inconjoara, familia, vecinii, rudele, prietenii. Atunci cand aceasta nu primeste sustinere din partea celor apropiati, schimbarile ce se realizeaza la nivelul relatiilor vor fi de natura sa afecteze bunastarea mamei si implicit a copilului. Mediul familial in care locuieste femeia gravida are un rol deosebit de important in conturarea reflectiilor sociale asupra sarcinii. Un statut economic scazut, insotit de un mediu familial caracterizat de certuri frecvente, divorturi, violenta de orice fel, reprezinta cauze importante ale parasirii copilului de catre mama sa. Factorii de risc care pot conduce la abandonul copilului pot fi : saracie persistenta, starea precara de sanatate a mamei si a copilului, parinti minori, relatii de concubinaj,lipsa sprijinului familiei largite si comunitatii, educatie precara, familii monoparentale, violenta in familie, mame victime ale violului, antecedente de intitutionalizare.

Conform statisticilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului numarul copiilor abandonati in spitale a scazut considerabil in ultimii 5 ani.( vezi tabelul 1 )

Tabel 1.Copii parasiti in spitale

Sursa: Statistici A.N.P.D.C 

Familia monoparentala este situata din punct de vedere sociologic in raport cu familia nucleara, fiind considerata ca o abatere de la aceasta din urma. La nivelul simtului comun, familia monoparentala reprezinta un tip de familie formata dintr-un singur parinte si copilul sau copiii sai.

Familia monoparentala prezinta o structura aparte, rezultata dintr-o asimetrie intre membrii ei, in sensul ca apare inevitabil o proeminenta ierarhica, determinata de statutul de sustinator si ocrotitor al parintelui si acela de dependent si, in mare masura de neajutorat al copilului."[8]

" Din punct de vedere sociologic, familia monoparentala poate fi definita ca un grup social constituit pe baza relatiilor de rudenie intre unul dintre parinti ( parintele singur ) si copilul sau, grup caracterizat prin stari afective, aspiratii si valori comune.

Familia monoparentala poate reprezenta o premisa pentru abandonul copilului datorita implicatiilor psihosociale pe care aceasta le are. Un parinte singur se poate confrunta cu o serie de dificultati rezultate in urma schimbarilor ce au loc la nivelul rolurilor si statusurilor sociale. Acest tip de familie reflecta din anumite puncte de vedere un dezechilibrul la nivelul functionalitatii atributiilor profesionale sau parentale. Parintele este principalul responsabil pentru asigurarea nevoilor copilului, si anume : nevoia de dragoste si securitate, nevoia de noi experiente, nevoia de incurajare si apreciere, nevoia de responsabilitate Familia monoparentala este caracterizata in multe cazuri de lipsa autonomiei. Datorita posibilitatilor restranse referitoare la venituri, la timp, spatiu sau suport din partea celorlalti, familiile monoparentale isi pierd adesea increderea in fortele proprii, dezvoltand necesitatea de a primi sprijin in vederea indeplinirii nevoilor.. Prejudecata conform careia familia monoparentala este o familie dezorganizata produce efecte negative asupra membrilor acesteia. Datorita acestei stigmatizari, copiii sunt considerati de ceilalti inferiori, intervenind in acest fel marginalizarea sau excluziunea sociala.

Tendinta de extindere a acestui tip de familie implica o serie de riscuri si anume :

tot mai multe tinere nasc copii inca din adolescenta;

imposibilitatea terminarii studiilor si de aici sansele slabe de a se angaja;

dependenta de ajutorul social;

imposibilitatea de a crea copiilor un mediu suportiv datorita lipsei resurselor financiare;

dezinteresul fata de copil, el poate ajunge astfel sa devina un copil al strazii.

De ce este familia monoparentala o premisa a abandonului copilului? Prin incarcatura emotionala pe care o produce la nivelul individului, aceasta poate fi considerata o cauza a abandonului. Impovarata de greutatile cresterii copilului de una singura, mama poate cadea prada disperarii si poate recurge la varianta institutionalizarii copilului. Familia monoparentala este in multe cazuri sursa neglijarii copilului, datorita lipsei veniturilor copilului nu ii sunt asigurate principalele conditii de viata.

Neglijarea copilului se refera la formele de rele tratamente prin care persoana care are responsabilitatea cresterii copilului nu ii asigura acestuia principalele nevoi necesare dezvoltarii corespunzatoare si anume: nevoile biologice, emotionale si educationale. Exemple de astfel de rele tratamente pot fi: neglijarea alimentatiei copilului si a imbracamintii adecvate; neglijarea starii de sanatate a copilului ( refuzul de a trata copilul bolnav ); neasigurarea conditiilor minime de locuit; neglijarea educatiei copilului prin refuzul de a il incadra intr-o forma de invatamant; neglijarea emotionala a copilului; dezinteresul fata de copil prin lasarea acestuia fara supraveghere; abandonul copilului la o persoana sau o institutie.

Legea 272/2004 defineste neglijarea ca fiind "omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului."

Forme ale neglijarii mai pot fi alimentatia nesanatoasa cum ar fi consumul in exces al dulciurilor, lasarea nesupravegheata a copiilor la televizor sau calculator, consumul de tutun sau alcool. Familia reprezinta factorul social cu cea mai mare influenta asupra individului, astfel ca putem afirma ca aceasta reprezinta una din principalele cauze care duc la aparitia diverselor probleme cu care se confrunta copiii in prezent.[11] Mediul familial dezorganizat, lipsa afectiunii familiale, degradarea relatiilor dintre parinti si copii, dezinteresul fata de educatia lor, ii determina pe copii sa-si petreaca timpul din ce in ce mai mult in strada, rupandu-se in totalitate de familie.

Abandonul familial genereaza efecte pe termen lung cu consecinte nu numai asupra copiilor dar si asupra tuturor membrilor societatii. Acest fenomen reprezinta unul din factorii principali care duc la cresterea numarului de copii ai strazii, cresterea delincventei juvenile, a numarului de consumatori de droguri. Abandonul implica cheltuieli materiale, dar si umane in ceea ce priveste institutionalizarea copiilor care sunt abandonati. Amploarea fenomenului este data pe de-o parte de indiferenta fata de acest fenomen, iar pe de alta parte este data de toleranta oamenilor, a profesionistilor care au responsabilitati directe in protectia copilului.

In vederea reducerii ratei abandonului familial sunt necesare o serie de masuri care sa se axeze cu precadere asupra nevoilor persoanelor aflate in risc de abandon, pe reducerea diferentelor legate de accesul la serviciile de sanatate intre diferite categorii de familii, sporirea participarii active a societatii civile la solutionarea fenomenului de abandon familial, promovarea programelor de planning familial, imbunatatirea serviciilor existente in maternitati, promovarea sanatatii, imbunatatirea accesului la informatii pentru familiile cu copii, realizarea de canmpanii la nivel national cu privire la amploarea fenomelnului, responsabilizarea comunitatii, dezvoltarea continua a serviciilor de prevenire a separarii copilului de familia sa, extinderea retelei de asistenti sociali care sa identifice nevoile comunitatii, sustinerea parteneriatului dintre institutiile responsabile.

Pentru diminuarea fenomenului de abandon familial este necesara participarea activa a tuturor institutiilor cu atributii in protectia copilului cum ar fi : Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ministerul Sanatatii, Serviciile Publice Specializate pentru Protectia Copilului, Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, organizatiile nonguvernamentale, familiile, comunitatea.

Nivelul crescut de saracie, esecul familiilor de a mentine un mediu stabil si protector, cresterea cazurilor de abuz si abandon al copiilor , insuficienta sau ineficienta politicilor sociale in domeniul protectiei copilului, lipsa de implicare a comunitatii reprezinta factori ce declanseaza diferitele dificultati pe care le intampina cea mai vulnerabila categorie sociala, copiii.

"Procesul de reforma in domeniul protectiei copilului are inca de facut fata anumitor provocari, legate in special de excluderea grupuri vulnerabile de copii. Atitudinea si practicile parintilor si furnizorilor locali de servicii sunt, in continuare, in contradictie cu drepturile copilului. Se intampla adesea ca unele institutii locale sa nu colaboreze cum trebuie pentru a rezolva anumite situatii in care sunt implicati copii. Cateodata, factorii de decizie au prea putine cunostinte despre drepturile copiilor si despre serviciile care ar putea fi oferite copiilor abuzati, traficati sau aflati in inchisori pentru a-i ajuta sa se reintegreze in societate. "[12] Acest lucru se datoreaza faptului ca in Romania, multe din actiuni nu sunt dezvoltate, de aceea exista nevoia reala de a se dezvolta politici de protectie a copilului si familiei care sa raspunda nevoilor acestora si sa identifice elementele determinante ale unui mediu stabil si protector pentru copil, argumentul care sustine aceasta idee este acela ca viitorului unei tari il reprezinta copiii.

BIBLIOGRAFIE :

1. Bucur, Eugen, A fi copil asistat in Romania, in Asistenta sociala in perspectiva integrarii europene, Identitate si procesualitate, Universitatea de Vest din Timisoara, Editura Universitatii de Vest, 2007.

2. Cojocaru, Stefan ( coord ), Consilerea gravidei si a tinerelor mame, Ghid pemtru asistentii sociali, Editura Lumen, Iasi, 2004.

3. Neamtu, George, Tratat de asistenta sociala, Editura, Polirom, Iasi, 2004.

4.Preda, Marian, Politica sociala romaneasca intre saracie si globalizare, Editura Polirom, Iasi, 2002

5. Roth,Maria, Protectia copilului de la sentimentalism la profesionalism, in Revista de Asistenta sociala nr.3/2003.

6. Stefan, Cristina, Familia monoparentala. O abordare politica, Editura Polirom, Iasi, 2006.

7. Teclici, Valentina, Vina de a fi copil al strazii, Editura Oscar Print, Bucuresti, !998.

8.Legea nr. 272/2004 privind protectia drepturilor copilului.

9. www.unicef.org/romania/ro/protection_3098.html.