Reforma economica si politica sociala

Reforma economica si politica sociala

In procesul de reforma, initiat in 1990, accentul a fost pus, in mod firesc, pe aspectele economice legate de constructia pietei: descentralizarea in conducere, liberalizarea instrumentelor pietei (preturi, salarii, dobanda etc.), privatizarea etc. Schimbarile in politica sociala au fost mai putin spectaculoase, desi consecintele sociale ale reformei pot fi caracterizate ca extrem de dure. Intr-o anumita masura, aceasta orientare reflecta nevoia prioritara de schimbare a sistemului economic, de solutionare a problemelor acumulate in sfera economica, devenita neperformanta.

S-a procedat la eliminarea componentelor sociale incorporate in sistemul economic ce contravin in general unei functionari eficiente a pietei: ocuparea deplina (in sensul cunoscut in vechiul sistem), caracterul egalitarist al remunerarii muncii, subventionarea preturilor de consum. Aceste masuri sunt concordante cu ideea retragerii statului din economie si cu inlocuirea interventiei directe a statului prin instrumente economice, in special de ordin financiar. Stabilizarea macroeconomica, reducerea deficitului bugetar au fost principalele obiective care au directionat actiunile guvernelor. Manevrarea parghiilor financiar-monetare nu a condus insa la absorbtia naturala a dezechilibrelor din economie si, odata cu aceasta, la rezolvarea multiplelor probleme sociale. Dimpotriva, derularea reformei, prin efectele ei, in principal somaj si inflatie, a condus la deteriorarea conditiilor de existenta a marii majoritati a populatiei, pe fondul accentuarii tendintelor de polarizare a populatiei dupa nivelul de trai.

Ocuparea, salariile si subventiile au suferit modificari radicale. Somajul a crescut rapid. S-au luat masuri de protectie sociala a somerilor, initial pentru perioade relativ scurte, prelungite ulterior, ca urmare a cresterii somajului de lunga durata. Salariile au inregistrat, comparativ cu perioada economiei centralizate, o relaxare generata in mica masura de fortele pietei; ele se formeaza prin negocieri, dar si prin forta grupurilor de presiune. A fost introdus salariul minim care, de la finele anului 1993, este prevazut a fi garantat la plata. Politica de ocupare si cea salariala au astfel o contributie importanta la diferentierile si stratificarea puternica a populatiei dupa nivelul veniturilor. Mai mult, o politica pasiva fata de activizarea pietei muncii in conditiile unui somaj ridicat si accesul puternic diferentiat la resursele de existenta sunt premise pentru accentuarea in continuare a inegalitatilor sociale.

In scopul contracararii efectelor negative ale reformei economice in plan social pe langa sistemul de protectie a somerilor s-au luat masuri de aplicare a unor forme de compensare - indexare a salariilor, pensiilor si altor prestatii sociale - un sistem aplicat cu ocazia eliminarii subventiilor sau, periodic, pentru corectarea efectelor inflatiei. Compensarea-indexarea acopera doar o parte din cresterile de preturi. Din punct de vedere al politicii sociale este important de subliniat ca scaderea veniturilor medii spune foarte putin in legatura cu difuzarea in randul populatiei a pierderilor de resurse pentru trai. Pierderile cele mai mari se inregistreaza de catre paturile relativ sarace afectate mai puternic de cresterile mai mari de preturi la produsele de baza. In acest fel, si prin alte mecanisme, are loc o scurgere subterana a puterii de cumparare dinspre paturile sarace spre cele mai bogate.

Competentele majore ale politicii sociale nu au suferit schimbari de fond. Unele initiative reformatoare se inregistreaza in domenii ca: sanatate, invatamant, asistenta sociala. Alte domenii au fost complet abandonate. Este cazul locuintelor in care, in afara masurilor de vanzare catre chiriasi, la preturi avantajoase, a apartamentelor construite din fondurile statului in vechiul regim, practic nu s-a mai intreprins nimic. "Piata" locuintelor s-a format in conditii de mare dezechilibru intre cerere si oferta. Nevoia de locuinte, in special in mediul urban este mare si in continua crestere.

Sanatatea, invatamantul, locuintele, serviciile de asistenta sociala etc. sunt domenii puternic afectate de declinul cheltuielilor publice, precum si de un comportament de asteptare.

Se poate concluziona, din cele spuse mai sus ca, pe de o parte, derularea unor politici sociale in structurile de baza mostenite la care au fost aduse unele ajustari, au fost impuse mai degraba de lipsa resurselor decat de racordarea functionalitatii lor la noile conditii. Pe de alta parte, se constata intreruperi de functionalitate a unor politici. Masurile de reforma economica s-au dovedit in practica adevarate capcane pentru sectorul social. Intre factorii care au contribuit la acest rezultat, si care tin in general de managementul reformei, amintim: absenta cvasitotala a unor studii de impact social al masurilor de reforma si o racordare slaba a masurilor in plan social la gravitatea problematicii sociale reale; o conlucrare institutionala defectuoasa, aproape un dezinteres pentru solutionarea problemelor sociale grave; acceptarea si aplicarea unor retete oferite de sfatuitori care cunosc prea putin realitatile indigene; existenta unui slab sistem informational care sa permita diagnoze rapide si corecte asupra problemelor sociale; lipsa de preocupare pentru evitarea risipei, si indiferenta fata de cheltuirea eficienta a banului public.

Desi protectia sociala a fost declarata subiect de interes in programele tuturor partidelor politice, nu pare conturata o pozitie clara legata de modul de solutionare a problemelor sociale grave ale Romaniei din ultimii ani. Aceasta apreciere se bazeaza pe doua observatii prilejuite de analiza masurilor de reforma si a efectelor acestora.

Una se refera la faptul ca, data fiind preocuparea pentru punerea rapida in functiune a instrumentelor si institutiilor pietei (cel putin in perioada de inceput a tranzitiei), orientarea politica in aceasta perioada pare de tip neoliberal. Ea s-a manifestat, in planul managementului economico-social, ca o reactie puternica, o contrapondere la vechiul sistem de planificare centralizata, o consecinta a libertatilor de natura politica, o transpunere eronata a unor principii privind democratizarea societatii in plan economic si social. Realitatea arata insa ca reforma a condus la agravarea problemelor sociale si la cresterea presiunii socialului asupra economicului.

Cea de a doua observatie se refera la faptul ca nu s-a reusit sa se gaseasca o cale de trecere de la functionarea centralizata a sistemului economico-social, de la un comportament colectivist-egalitarist, spre un sistem eficient din punct de vedere economic si, mai putin dureros pentru fiecare individ. Aceasta este de natura sa creeze o lipsa de incredere a populatiei in virtutiile economiei de piata, in capacitatea pietei de a redresa economia si, prin aceasta, de a ameliora conditiile de viata.

Inertia in planul comportamentului social este un fenomen real, un factor de care trebuie sa se tina seama. Categorii mari de populatie, in special tinerii care vor sa intre pentru prima data pe piata muncii, persoanele varstnice care au lucrat si au contribuit la asigurarea pentru batranete sunt dezarmate in confruntarea cu somajul si inflatia. Economiile, veniturile din salarii si pensii sunt puternic erodate, cresterea somajului micsorand sfera celor care se pot autoproteja. Veniturile din proprietatea privata sunt inca nesemnificative sau nu se cunosc.

Trasatura esentiala a contextului social actual este, astfel, paradoxul standardelor duble, suprapunerea dintre caracteristicile dominante ale vechiului sistem de politici sociale cu cela ale noului cadru social creat.