Aspecte formale, fonetice - disfonii, disartrii ale vorbirii

Aspecte formale, fonetice - disfonii, disartrii.

1. Dislalia apare fiziologic la copiii de varsta mica (sub 5 ani), iar la cei mai mari, la copiii cu malformatii (gura de lup operata, buza de iepure).

2. Disartria consta in dificultati de sonorizare prin patologie nervos centrala (cerebrala, piramidala, coree). In capitolul "Tulburarea specifica de articulare a vorbirii", sistemul de clasificare ICD-10 o defineste ca pe o tulburare specifica a dezvoltarii in care utilizarea sunetelor de catre copil este sub nivelul adecvat pentru varsta mentala, dar ale carui abilitati de limbaj au un nivel normal. In vorbirea copilului de 4 ani sunt obisnuite greselile de pronuntare a sunetelor, dar la 6-7 ani majoritatea sunetelor vorbirii sunt achizitionate. Dezvoltarea anormala apare cand achizitia sunetelor este intarziata sau deviata, ducand la erori de articulare in vorbire cu dificultati de intelegere din partea altora, omisiuni, distorsiuni, sau substituiri de sunete, precum si inconsistente in exprimare. Diagnosticul se stabileste numai cand severitatea tulburarilor de articulare este in afara normalitatii pentru varsta mentala a copilului, inteligenta non-verbala este in limite normale, ca si abilitatile de limbaj expresiv si receptiv; anormalitatile articulare nu sunt atribuite direct unei anormalitati senzoriale, structurale, sau neurologice; pronuntia defectuoasa este clar anormala in contextul utilizarii vorbirii curente din subcultura respectiva. In tulburarea specifica de articulare sunt incluse prin actualul sistem de clasificare: tulburarea de articulare a dezvoltarii, tulburarea fonologica a dezvoltarii, dislalia, tulburarea functionala de articulare, lalismul.

3. Anartria este imposibilitatea de a articula, imposibilitatea totala de sonorizare.

4. Defectele de pronuntie sunt vicii durabile si sistematice de efectuare a unui complex de miscari implicate in emiterea unor foneme. Se descriu:

4.1. Bolboroseala apare cand buzele sunt proiectate mult in afara, indepartate de dinti. Se creeaza astfel un spatiu suplimentar adaugat cavitatii bucale, sunetele reflectandu-se si deformandu-se in acest spatiu.

4.2. Pelticia se produce cand buzele se deformeaza, se subtiaza prin retragerea mult laterala a comisurii bucale, ducand la distorsionarea cuvintelor.

4.3. Rinolalia este datorata pozitiei vicioase a valului palatin, cavitatea nazala fiind despartita complet de cea bucala. Se produce o supramodelare specifica, un timbru particular.

4.4. Rotacismul consta intr-un defect de pronuntare a consoanei "r", rulat nu intre varful limbii si palat, ci intre val, palat si radacina limbii.

4.5. Sigmatismul este incapacitatea de articulare a sunetelor "s", "z", "ch".

4.6. Lalatiunea -nu este posibila pronuntia consoanelor "l", "p".

4.7. Gramacismul este defectul de pronuntie a guturalelor "g", "k", "x".

Kanner discuta patru categorii de factori care pot sta la originea disfoniilor si disartriilor. Factorii locali asezati inapoia limbii duc la tulburari de fonatie (laringite, faringite, tumori laringiene, obstructia cailor nazale, palatoschizis), iar cei situati inaintea limbii duc la tulburari de articulare. Bolile sistemului nervos central duc la alterari de fonatie, adesea combinate cu cele de articulare (scleroza multipla, ataxia Friedrich, paralizia bulbara). Chiar si imaturitatea sistemului nervos central sau leziunile prenatale, intra, perinatale hipoxice difuze sunt implicate. Bolile endocrine se pot insoti de o voce particulara, pitigaiata (cretinismul, eunucoidismul). Influentele situationale si emotionale (timiditate, agresivitate), duc la tulburari de tonalitate. Primele doua categorii de factori sunt raspunzatoare de tulburarile de fonatie si articulare, iar ultimele doua de aparitia disfoniilor.

Pentru disartrie, in particular, se acorda in plus, o atentie particulara altor cauze. Simpla retardare intelectuala cere o perioada mai lunga pentru invatarea sunetelor separate, sau complexelor de sunete, cu perioade trecatoare de disartrie. Deficitul auditiv determina alterarea perceptiei si consecutiv a pronuntiei adecvate a unor sunete. Cand intelectul copilului, auzul, miscarile limbii, palatului, buzelor sunt normale, dar copilul nu poate articula corect anumite cuvinte se vorbeste despre dispraxia de articulare (C. Donald), de cauza centrala, in care scrisul si cititul nu sunt afectate.