Clasic si modern in abordarea tulburarilor de pronuntie

Clasic si modern in abordarea tulburarilor de pronuntie

Se disting mai multe tipuri de tulburari de pronuntie. O distinctie clasica la care au aderat clinicienii mult timp si care se bazeaza pe etiologie este cea dintre o tulburare organica si una functionala. In tulburarea organica de pronuntie, se distinge o cauza fizica, care permite identificarea problemei. Daca aceasta cauza este la nivelul organelor periferice ale vorbirii, problema se numeste disglosie (dupa Van Borsel, 1999). Daca tulburarea apare in urma unei leziuni sau a unei disfunctii a sistemului nervos central, vorbim de dizartrie (incadrare intalnita la Gutu, Van Borsel, Hebert). Cand tulburarile de pronuntie au cauze functionale, in aceasta situatie se vorbeste de dislalie. Nu este intotdeauna usor de facut distinctia dintre o tulburare de articulatie functionala si una organica.

O distinctie mai recenta, care nu se mai bazeaza pe etiologie ci pe lingvistica, este distinctia dintre o tulburare fonetica si una fonologica. Aceasta distinctie concorda cu observatia ca in achizitia fonemelor copiii trebuie sa stapaneasca simultan fonetica si fonologia, inainte de a produce sunetele (fonemele) limbii materne si inainte sa utilizeze diferitele foneme pentru a produce cuvintele adulte.

O tulburare fonetica survine cand un copil este incapabil sa produca corect, din punct de vedere motor, unul sau mai multe foneme din limba sa, la o varsta la care in mod normal ar trebui ca pronuntia sa fie corecta. Un copil prezinta o tulburare fonetica atunci cand de exemplu la varsta de 6 ani , isi proiecteaza limba intre dinti pentru a produce fonemul 's'(pronunta "s" interdentalic). Aceasta manifestare poate fi acceptata la un copil cu o varsta mai mica. In tulburarile fonologice problema nu este legata de producerea in sine a sunetelor ci de utilizarea lingvistica a fonemelor pentru a forma cuvinte cu diferite semnificatii. Copiii care prezinta o tulburare fonologica simplifica cuvintele prin procese fonologice in functie de varsta pe care o au, utilizand pattern‑uri de simplificare neobisnuite si atipice.

Fiecare dintre aceste doua tipuri de tulburari, fonetice si fonologice, poate surveni una in absenta celeilalte, dar pot sa se manifeste si impreuna.