Logopedia - Tulburarile de limbaj

Logopedia - Tulburarile de limbaj

Logopedia a aparut ca necesitate de a sintetiza cunostintele despre limbaj si de a elabora procedee specifice pentru corectarea limbajului tulburat. Ea isi propune o abordare integrala a limbajului, avand un caracter teoretic izvorat din necesitatea de a elucida problemele complexe privind rolul limbajului in viata psihica si in structura personalitatii, si un caracter practic izvorat din necesitatea corectarii tulburarilor limbaj.

In cadrul logopediei se inglobeaza intr-un tot cunostintele din orice domeniu de activitate. Pentru intelegerea mecanismelor limbajului normal si tulburat este nevoie de cunostinte din fiziologie si fizioterapie. Pentru stabilirea aspectului sonor exterior este nevoie de fonetica. Pentru cunoasterea evolutiei limbajului si stabilirea specificului tulburarii de limbaj la diferite categorii de deficienti este necesara psihopedagogia. Pediatria este importanta prin legatura dintre tulburarile de limbaj si patologia generala a varstei copilariei. Logopedia trebuie sa aiba cunostinte din diferite domenii.

Cuvantul logopedie provine din greceste din cuvintele logos (cuvant) si paideea (educatie).

Logopedia este stiinta care se ocupa cu studiul, pregatirea si corectarea tulburarilor de limbaj. Logopedia este o stiinta despre fiziologie si procesul de comunicare dar si despre prevenirea si tratamentul pedagogico-corectiv al tulburarilor in domeniul comunicarii.

Obiectul acestei stiinte este cercetarea tulburarilor de limbaj, a deviatiilor de la limbajul normal, deviatii care ingreuneaza comunicarea, precum si a metodelor de prevenire si corectare a acestora.

Prin tulburari de limbaj intelegem toate abaterile de la manifestarile verbale unanim acceptate in limba uzuala atat sub raport receptiei cat si al exprimarii verbale incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvintelor pana la imposibilitatea totala de a comunica oral sau scris.

In limitele de toleranta ale normalitatii pot exista particularitati individuale care pot fi apreciate diferit in functie de exigentele mediului in care se comunica (vorbire agreabila, plictisitoare, mai mult sau mai putin articulata.

Aprecierea tulburarilor de limbaj se realizeaza in functie de felul in care limbajul isi incepe functiile de comunicare sau de instrument al gandirii, de a intelege sau de a se face inteles pe baza de comunicare orala.

Diferentierea tulburarilor de limbaj de abaterile individual admise se realizeaza prin cateva aspecte:

neconcordanta dintre limbaj si varsta cronologica - pana la o anumita varsta pronuntia gresita sau insuficientele logico-gramaticale pot fi considerate manifestari fiziologice normale specifice - ele dispar pe masura inaintarii in varsta.

caracterul stationar al tulburarilor de limbaj care odata aparute au tendinta de a se consolida.

diferentierea tulburarilor de limbaj de deviatii influenta pe care tulburarilor de limbaj le exercita asupra personalitatii si comportamentul celui cu altfel de tulburari; logopedia este importanta si datorita importantei acordate functiei socializatoare a limbajului, si datorita frecventei relativ mare a tulburarilor de limbaj la varstele mici; logopedia are un rol important si din cauza efectelor pe care tulburarile le au asupra personalitatii (timiditate, negativism, izolare, impulsivitate, agresivitate). Copii pot fi considerati deficienti desi nu este asa. Tulburarile influenteaza procesul de invatare si rolul de parinti dar impiedica imbratisarea unor profesii.

Constituirea logopediei ca stiinta

Socrate a fost primul care a despre logopedie dar inceputul constituirii logopediei ca stiinta a avut loc in secolul XX avand ca reprezentant Froescheltz iar bazele au fost puse de Herman Gudzman care a introdus-o ca disciplina in invatamantul superior imbinand cunostintele de fiziologie cu cunostintele de demutizare insusite de la tatal sau.

Etiologia tulburarilor de limbaj - cauze:

prenatale;

perinatale;

postnatale care pot fi:- organice;

- functionale;

- psihoneurologice;

- psihosociale;

Cauzele organice se refera la afectiuni organice ale auzului si ale organelor periferice determinate de unele boli precum meningita, encefalita sau alte boli care afecteaza auzul, infectii cu substante chimice precum si malformatii ale limbii sau dintilor.

Cauzele functionale - atunci cand limbajul este afectat fara existenta unor cauze organice - in cazul tulburarilor proceselor de excitatie si inhibitie, insuficiente functionale ale sistemului nervos, tulburari de nutritie ale celulelor corticale si tulburari ale auzului.

Cauzele psihoneurologice se refera la tulburari ale memoriei auditiv verbale, ale atentiei ale reprezentarilor auditive; dau neincredere in sine, subapreciere si timiditate.

Cauzele psihosociale au in vedere tulburarile educative precum lipsa de stimulare a copilului, suprasolicitarea lui, incurajarea vorbirii gresite pentru amuzament, stangacia contrariata (scrisul cu stanga), bilingvismul inainte de insusirea limbii materne.

Clasificarea tulburarilor de limbaj este o problema controversata. Abordarea unilaterala nu este aplicativa dat fiind faptul ca unele tulburari pot avea aceleasi cauze si manifestari diferite sau invers. Diagnosticarea corecta a tulburarilor permite abordarea metodologiei corecte.

Clasificarea lui Verza este facuta dupa mai multe criterii: etiologic, simptomatologic, lingvistic si psihologic. Exista sapte categorii:

I.            tulburari de pronuntie - dislalia, rinolalia, disartria

II.         tulburari de ritm si fluenta -balbaiala, logonevroza, tumultus ssermonis, tahilalia, bradilaria, aftongia.

III.       tulburari de voce - disfonia (afonia), fonastenia (pseudofonastenia), mutatia patologica a vocii (precoce, intarziata, vocea eunucoidala).

IV.       tulburari dezvoltarea limbajului - retardul simplu, retardul complex de limbaj mutismul psihogen.

V.         tulburari de limbaj scris-citit - disgrafia, alexia, agrafia.

VI.       tulburari polimorfe - alalia (audomutitatea), afazia;

tulburarile de limbaj pe baza disfunctiei psihice - glosolaliile (schizofreni);