Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

Demersul metodologic privind dezvoltarea vitezei

Sport



+ Font mai mare | - Font mai mic



Demersul metodologic privind dezvoltarea vitezei

Pornindu-se de la premisa ca viteza este o calitate motrica care are un coeficient de heritabilitate (ereditate) de 0,90, ceea ce inseamna ca este foarte mult conditionata genetic si luand in calcul si afirmatiile lui Filin (1975) care afirma ca prin antrenament viteza se poate imbunatati doar cu 20%, educarea vitezei constituie, in metodica educatiei fizice si in cea a antrenamentului sportiv, o problema foarte delicata.



1. Metode de dezvoltare a vitezei

Termenul metoda este unitar definit de specialisti. Semnificatia este dedusa din grecescul methodos (odos = cale, drum, metha = catre, spre) si desemneaza "calea de urmat", "drumul folosit" in scopul atingerii unor obiective precise.

Metoda este un program de reglare a actiunilor practice si intelectuale in scopul realizarii unor obiective. Programul vizeaza atat actiunile specialistului care transmite informatii (sursa), cat si pe cele ale beneficiarului transmisiei (cel care receptioneaza = receptorul).

Metoda este un mod de a proceda in functie de fazele pe care le implica procesul de instruire si educatie.

Metoda domeniului nostru - metoda practica (a exersarii) presupune repetarea constienta, sistematica si continua a unui effort fizic (si psihic).

Exersarea pentru dezvoltarea calitatilor motrice este prezenta si prioritara atat in educatia scolara, cat si in antrenamentul sportiv.

Pentru dezvoltarea vitezei, unii autori sistematizeaza metodele de exersare (repetare) in functie de intensitatea efortului solicitat:

executarea unor acte (actiuni motrice) cu intensitate maxima;

executarea unor acte (actiuni motrice) cu intensitate supramaximala;

executarea unor acte (actiuni motrice) cu intensitate submaximala;

executarea unor acte (actiuni motrice) in tempouri alternative.

Literatura de specialitate utilizeaza termenii de "educare" sau "dezvoltare" a calitatilor motrice. In general, terminologia s-a stabilit la conceptul de dezvoltare, avand in vedere ca acest proces evolutiv se bazeaza pe acumulari cantitative in substratul biologic, care pregatesc salturi de calitate la nivelul calitatilor motrice (termenul de educare este agreat pentru calitatile personalitatii).

Majoritatea autorilor sistematizeaza metodele pentru dezvoltarea vitezei in functie de formele de manifestare a vitezei.

Metode pentru dezvoltarea vitezei de reactiei simpla:

metoda repetarilor (globala si fractionata);

metoda intrecerii;

metoda senzorimotrica de dezvoltare a capacitatii perceperii timpului (formarea simtului tempoului si ritmului).

Metode pentru dezvoltarea vitezei reactiei complexe:

metoda repetarilor cu: reactii la obiecte in miscare, alegerea reactiilor in functie de valoarea stimulilor;

metoda jocului;

metoda intrecerii.

Metode pentru dezvoltarea vitezei de executie:

metoda repetarilor in tempo maxim pe parti (fractionata);

metoda repetarilor globale (integrala);

metoda jocului;

metoda intrecerii.

Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetitie:

metoda repetarilor in tempo maxim;

metoda repetarilor alternate;

metoda jocului;



metoda intrecerii.

2. Cerintele fata de exercitiul de viteza

Se repeta exercitii specifice, identice sau foarte apropiate (ca structura) de activitatea motrica in care dorim sa dezvoltam viteza miscarilor, respectiv pentru dezvoltarea vitezei de accelerare sau a vitezei de deplasare in alergari trebuie sa alergam in primul rand, dupa cum pentru dezvoltarea vitezei de executie, a celei de accelerare in sarituri sau aruncari trebuie sa sarim sau sa aruncam, folosind, in primul rand, gestul de concurs (integral sau fragmentat).

Exercitiile de viteza trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

q       structura exercitiului respectiv sa permita executia in viteza mare sau maxima;

q       exercitiul sa fie bine insusit in prealabil pentru ca atentia sa poata fi concentrata asupra executiei rapide si nu asupra controlului, a conducerii miscarii;

q       durata exercitiului sa asigure ca, spre finalul executiei, viteza sa nu scada din cauza oboselii (dupa V.M. Zatiorschi, 1968, citat de T. Ardelean, 1991).

Durata maxima a unui exercitiu de viteza a fost stabilita la 6 secunde, dar durata optima a exercitiilor de viteza (efectuate cu intensitate maxima), in raport cu varsta si gradul de pregatire a atletilor, este bine sa fie stabilita sub aceasta limita. Aceasta trebuie avuta in vedere mai ales in cazul vitezei de repetitie si a miscarilor ciclice.

Durata exercitiului reprezinta, de fapt, durata excitatiei. In alergari durata minima depinde de lungimea fazei de accelerare pana la atingerea vitezei maxime. Daca durata excitatiei este prea scurta, viteza maxima nu se poate atinge, aceasta ducand doar la imbunatatirea capacitatii de accelerare, dar nu si a vitezei propriu-zise. O excitatie prea lunga va avea ca efect dezvoltarea rezistentei (D.Harre, 1973, citat de T. Ardelean, 1991).

Astfel, cercetarile efectuate de catre mai multi specialisti (Henri, Jdanov, Ozolin, Homenkov, citati de D. Harre, 1973) au stabilit ca la alergarile de 100mp viteza maxima se poate atinge intre secundele 5-6.

3. Conditii in care se repeta exercitiile de viteza

Schmolinsky precizeaza ca "viteza, dupa principiul sistematizarii, nu se poate dezvolta decat daca efortul de executie a exercitiilor se produce cu viteza maxima si in conditiile unui sistem nervos odihnit".

D. Harre mentioneaza urmatoarele "deoarece exercitiile de viteza sunt cele mai eficace cand sistemulnervos se afla in stare de excitabilitate optima, antrenamentului de viteza nu trebuie sa-i preceada nici o alta activitate obositoare".

Se pot desprinde din afirmatiile anterioare doua indicatii metodice foarte importante:

  1. exercitiile se repeta cu viteza maxima sau aproape de nivelul vitezei maxime, aceasta in raport cu capacitatea de coordonare neuromusculara a atletului (T. Ardelean, 1991). Exista si ideea (T. Nett, 1969) ca atletii cu o capacitate de coordonare neuromusculara mai scazuta nu trebuie sa abuzeze de exercitii efectuate in viteza maxima.
  2. pentru a asigura conditia "stare de excitabilitate optima, sistem nervos odihnit", lucru pentru dezvoltarea vitezei se face in prima parte a lectiei, in urma unei incalziri suficiente, dar nu exagerate. De regula, se lucreaza in serii scurte, 3-4 repetari, numarul seriilor fiind, de asemenea, de 3-4. Intr-o serie numai o parte a repetarilor se va efectua in viteza maxima. Celelalte se executa in viteze apropiate de cea maxima, avand drept scop perfectionarea coordonarii. Aceasta indicatie se concretizeaza daca aratam ca, in medie, pentru un antrenament, nu se recomanda mai mult de 5-6 repetari cu intensitate maxima (D. Harre, 1973). La primele semne de oboseala, lucrul de viteza se intrerupe. Din acest punct de vedere, exista diferente individuale, numarul optim de repetari stabilindu-se de la caz la caz. Intr-un sistem de lectii, viteza se planifica dupa zilele de odihna sau dupa antrenamente usoare.

In metodica dezvoltarii vitezei, administrarea corecta a pauzelor dintre repetari si serii prezinta importanta, ca si administrarea corecta a efortului. Durata pauzei se stabileste in asa fel incat sa se asigure o revenire cat mai completa a modificarilor vegetative, dar sa nu depaseasca limita in care se pastreaza starea de excitabilitate optima a scoartei cerebrale. Durata pauzelor intre repetari va fi de 3-4 minute, iar caracterul pauzei - odihna pasiva. Intre serii, pauza va fi ceva mai mare, 5-6 minute, caracterul pauzei fiind - odihna activa, pentru mentinerea starii de excitabilitate optima a sistemului nervos.

Lucrul excesiv de viteza intr-o singura doza (antrenament) prezent in practica multori antrenori este nerational.

Folosirea frecventa a intensitatii (Schmolinsky, 1978) produce, datorita stimulilor de intensitate maxima, o excitatie maximala a sistemului nervos care poate da, in anumite conditii, o stare de inhibitie, de oboseala centrala, din cauza aparitiei unui mare deficit de oxigen, muschii lucrand in cea mai mare parte fara oxigen.

Exercitiul de viteza se realizeaza unind formatiuni globale si formatiuni selective, deregula structuri elementare. Dar, fara a scapa din vedere faptul ca in concurs se utilizeaza formatiunea globala, in conditii specifice, abordarea selectiva caracterizeaza mai ales etapa formativa (D. Harre, M. Hauptman, 1987).

Exercitiile de viteza ajuta la ameliorarea acestei calitati numai daca sunt orientate spre ceea ce se cere in mod specific din punct de vedere structural si dinamic. Sistemele organice, functionale si psihice se dezvolta doar daca sunt supuse unor activitati specifice. Astfel, stadiul exersarii in viteza maximala este indispensabil (D. Harre, M. Hauptman, 1987, citati de T. Ardelean, 1991).




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3299
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved