EducaTia fizicA In Grecia anticA: perioada preclasicA Si perioada clasicA

conceppTia despre educaTie, instituTii, forme de practicare, Jocurile Olimpice, NEMEICE, PHITICE, ISTHMICE, PANATHENEENE

etapele evoluTiei Si declinului educaTiei fizice

In domeniul educatiei fizice grecii au atins o dezvoltare greu de egalat de alte popoare, vechea Elada poate fi considerata ca o epoca de aur a educatiei fizice, iar exercitiile fizice ale grecilor formeaza cel mai interesant capitol al istoriei educatiei fizice, un model ramas pana in zilele noastre sursa de inspiratie si progres. Ca parte integranta a culturii, educatia fizica a cunoscut mai multe stadii de dezvoltare care pot fi reunite in doua mari etape: perioada preclasica sau preelenica (de la origini pana in anii 1200 I.Hr.) si perioada clasica sau elenica ( din 1200 I.Hr. pana in secolul al V-lea D.Hr.)

1.In perioada preelenica sau preclasica pe teritoriul Greciei s-a dezvoltat o civilizatie proprie, deosebita de cea a Greciei clasice, numita "egeeana", pentru ca teritoriul unde a inflorit in special au fost insulele din Marea Egee. Aceasta civilizatie este cunoscuta si sub denumirea de 'minoica' de la numele legendarului rege Minos al Cretei, unde a atins apogeul. Cu toate ca a fost proprie zonei insulare, aceasta civilizatie s-a infiltrat si in Grecia continentala, unde a luat contact cu populatia indo-europeana a "aheienilor" pe care a influentat-o puternic. Cele doua mari centre continentale ale acestei culturi au fost cetatile Tirint (patria lui Hercule) si Micene.

Invazia popoarelor venite din nord, in special a "dorienilor" a distrus aceasta civilizatie, iar existenta ei a fost cunoscuta abia dupa ce expeditiile arheologice din perioada moderna au scos la iveala de sub ruine, urme care au relevat o viata culturala, sociala, religioasa cu nimic mai prejos de cea din secolele urmatoare. Descoperirea in secolul al XIX-lea, de catre germanul Schliemann a ruinelor Troiei a fost confirmarea deplina a existentei acestei civilizatii.

Alaturi de obiectele de arta, in special basoreliefuri datand din anii 2000 I.Hr., pe care erau reprezentate scene de lupta (pugilat, tranta, lupte cu taurii), cele mai importante dovezi care atesta practicarea exercitiilor fizice in acele timpuri se gasesc in documentele literare Legenda Argonautilor si Poemele Homerice.

Legenda Argonautilor, compusa de Apolonius din Rhodos prin sec. al III-lea I.Hr, descrie expeditia lui Iason cu corabia Argos pentru aducerea "lanii de aur" din Colchida. In timpul expeditiei, argonautii se opresc pe o insula din Marea Egee si participa la jocurile care se organizau aici. Sunt pomenite jocurile de palestre, cursele de cai, pugilatul, trasul cu arcu. Orfeu primeste un premiu pentru cantecele sale. Din intreaga descriere reiese pe de o parte caracterul sportiv al practicarii acestor exercitii dar si asocierea lor cu religia, poezia si muzica, asociere care va caracteriza conceptia greaca despre educatie fizica pe tot parcursul sau istoric.

Poemele homerice au o importanta documentara imensa pentru cunoasterea vietii culturale a Greciei din perioada cuprinsa intre secolele al XII-lea si al VIII-lea I.Hr. Epopeea homerica cuprinde doua pasaje referitoare la practicarea exercitiilor fizice de catre vechii greci. Unul face parte din cartea a XXIII-a din Iliada fiind episodul care descrie inmormantarea lui Patrocle, ucis de Hector. Jocurile si intrecerile constituie punctul cel mai important. Personaje istorice care au luat parte la razboiul troian participa la intrecerile de care, la cele lupta si pugilat, la alergari, la aruncarea sulitei si a discului, la tragerea cu arcul.

In cartea a VIII-a din ODISEEA este descrisa epopeea lui ULISE. Naufragiat pe insula feacilor (fenicieni) acesta a fost invitat de regele Alcinaus sa asiste si apoi sa participe la intrecerile lor care constau in aruncarea sulitei, tranta si alergare. Sunt descrise si jocuri cu mingea, precum si dansuri executate de fiii regelui.

Prezenta acestor descrieri in poemele homerice atesta vechimea si raspandirea exercitiilor fizice in randul vechilor greci, precum si faptul ca ele au devenit traditionale inca din perioada Greciei preelenice.

Civilizatia aheiana a atins apogeul intre anii 1400-1200 I.Hr., perioada in care cetatile Tirint si Micene au ajuns la maxima inflorire, iar influenta lor s-a extins pe teritoriul Greciei continentale. Razboiul troian a fost ultimul act al acestei expansiuni.

Dupa o perioada care a durat cateva sute de ani, Grecia devine din nou un centru al civilizatiei lumii antice, viata politica fiind concentrata in jurul a doua mari centre, opuse din multe puncte de vedere: Atena, intemeiata de urmasii ionienilor si Sparta, intemeiata de urmasii invadatorilor dorieni.

2.Perioada clasica. Desi au existat adesea diferente destul de pregnante intre cele doua mari centre ale Greciei clasice, Atena si Sparta, trebuie subliniat faptul ca una dintre preocuparile principale ale poporului grec indiferent de cetate era aceea de ingrijire atenta si continua a trupului si spiritului. In Grecia clasica se contureaza din ce in ce mai clar o conceptie sistematica despre educatie, conceptie in care grija pentru educatia fizica era asezata pe primul plan. In aceasta perioada educatia a devenit una dintre functiile fundamentale ale statului, iar marii filozofi au fost preocupati sa precizeze cat mai clar scopurile si sa gaseasca cele mai potrivite metode si mijloace de realizare.

In Grecia antica, marii filozofi si legislatori au fost in acelasi timp si principalii educatori ai poporului lor.

Principiul fundamental al conceptiei grecesti era legatura indisolubila dintre corp si spirit, un corp sanatos fiind conditia indispensabila pentru ca activitatea intelectuala sa fie normala. Formulata de ganditorii Greciei antice ea se adauga la conceptiile utilitare, cum ar fi cele referitoare la influenta exercitiilor fizice asupra sanatatii si importanta lor pentru realizarea unei pregatiri militare, care au fost intalnite si la celelalte popoare vechi.

2.1.Conceptia greaca despre educatia fizica a evoluat in trei directii principale: igienica, militara si armonioasa, fiecare dintre aceste directii bucurandu-se de atentia celor mai luminate minti ale timpului. Exercitiile fizice si-au clarificat continutul, au fost sistematizate si au dobandit o terminologie adecvata.

Conceptia igienica este reprezentata de o ilustra galerie de invatati, care din cele mai vechi timpuri au aratat legatura dintre exercitiile fizice si sanatate:

• Chiron, celebrul centaur, considerat unul dintre intemeietorii medicinei si farmaciei, a indrumat educatia lui Achile, Nestor, Jason, Castor si Polux, deslusindu-le tainele vanatorii dar si pe cele ale pastrarii sanatatii.
• Asclepios (Esculap), in lucrarile sale de medicina recomanda exercitiile fizice, baile si masajul, alaturi de un regim alimentar corect pentru intretinerea sanatatii.
• Herodicos din Selimbria, predecesorul lui Hipocrat a fost primul care a stabilit normele gimnasticii igienice si terapeutice, fiind considerat "parintele" gimnastice terapeutice grecesti.
• Hipocrate, marele medic al antichitatii grecesti, care a trait intre anii 460-377 I.Hr. nu s-a ocupat direct de gimnastica, dar in tratamentul pe care-l recomanda pentru anumite boli el a atribuit o mare importanta efectelor exercitiilor fizice, masajelor si regimului alimentar, considerand ca acestea contribuie decisiv la realizarea "echilibrului umoral" si influenteaza "pneuma" (principiul vital).
• Galenus (Galen, Galien), celebru medic si igienist din secolul al II-lea D.Hr.(138-211) a scris pe langa numeroase carti de medicina si trei lucrari care sunt legate direct de educatie fizica. "Higieinon logoi", "Trasybul" si un manual despre jocurile cu mingea care contin observatii foarte interesante despre relatiile dintre gimnastica si igiena. Dupa Galenus, medicina este "stiinta corpului" si se imparte in igiena si terapeutica. Gimnastica, fiind un mijloc de pastrare a sanatatii, face parte din igiena, deci din medicina.
• Filostrat (176-249 D.Hr.) a scris o lucrare deosebit de importanta "Despre gimnastica", in care trateaza cu multe detalii istoricul si tehnica exercitiilor din gimnastica greceasca. Cartea este un adevarat document depre conceptiile grecesti despre fiziologie, igiena si influenta exercitiilor asupra sanatatii.
• Antylos alt medic celebru din secolul al II-lea D.Hr. continua edificarea gimnasticii terapeutice. Theon din Alexandria, a scris o "Enciclopedie" a gimnasticii in 16 volume din care din pacate au ramas doar cateva fragmente.

Conceptia militara a fost caracteristica statului spartan, fiind o consecinta naturala a originii, dar si a structurii psihice si politice a acestui popor. Sparta s-a organizat ca stat militar in care fiecare cetatean trebuia sa fie soldat. Copiii nu mai apartineau familiei, inca de la nastere ei erau preluati de stat. Viata cetateneasca era un serviciu militar permanent care incepea inca din copilarie. Copii mai putin dotati sau infirmi erau lasati sa moara, expusi pe muntele Taiget. Cei sanatosi si vigurosi erau lasati in grija familiei doar pana la varsta de 6 ani, dupa care baietii erau preluati de stat si dati in grija pedotribilor. Indrumati de acestia pana la 18 ani ei erau educati intr-un regim sever prin care se urmarea cresterea rezistentei fizice, antrenarea lor pentru lupta prin marsuri, calarie, inot, manuirea armelor. La 18 ani tinerii deveneau "efebi", iar la 20 de ani soldati. Abia dupa 30 ani erau socotiti barbati si primeau dreptul de a se casatori.

Fetele erau crescute si educate in acelasi spirit. Ele trebuiau sa-si intareasca trupul pentru a putea da nastere unor copii sanatosi si voinici. Una dintre capodoperele sculpturii antice, aflata azi in muzeul de la Vatican, infatiseaza "alergatoarea dorica", o fata imbracata cu un "chiton" scurt, cu cingatoare si cu umarul gol, al carui trup este plin de gratie dar si de forta. Pe langa alergare, fetele spartane aruncau discul si sulita, inotau, se jucau cu mingea, dansau. Educatia aspra a spartanilor nu excludea latura spirituala, care se cultiva mai ales in timpul meselor luate impreuna cu conducatorii lor, cand tinerii erau obisnuiti sa discute probleme de politica sau invatau cantece si versuri ale unor poeti ca Terpandru si Tirteu, scrise in acelasi spirit al dragostei si sacrificiului pentru patrie.

Conceptia armonioasa (a idealului armonic) a caracterizat statul atenian. Spre deosebire de spartani, atenienii (urmasi ai ionienilor) erau o populatie cu fire blanda si inclinata spre preocupari intelectuale. Ei au ramas in istorie ca oameni cu simtul masurii, al frumosului si al armoniei. Pentru atenieni valoarea fiintei umane era un lucru complex, care depindea de foarte multe calitati. Din imbinarea acestor calitati trebuia sa rezulte perfectiunea umana, ideal al vechilor atenieni. Acest ideal era concretizat in formula "kalos kai agatos", adica "om frumos si bun". Educatia trebuia sa vizeze in egala masura latura fizica si cea spirituala. Prin educatie se obtinea in primul rand sanatate, putere si agilitate. Insumarea acestor calitati avea ca rezultat frumusetea corpului manifestata prin proportii armonioase si tinuta. Aceste calitati fizice stateau la baza dezvoltarii calitatilor morale: curajul, cumpatarea, iar paralel cu acestea prin studiul filozofiei si al artelor se desavarsea educatia spirituala. Cel care a contribuit decisiv la fundamentarea teoretica a acestei conceptii despre educatie a fost Platon. In lucrarile sale "Legile" si "Republica", el a elaborat un sistem de educatie in care educatia fizica este prezenta ca cel mai important element al educatiei armonioase. Platon arata origine ei in necesitatea fiziologica de miscare a omului, fiind primul care studiaza fundamentarea fiziologica si psihologica a miscarii, precum si efectele ei. In acest mod, el pune bazele abordarii stiintifice a educatiei. Ingloband termenului "gimnastica, alimentatia, baile, masajul si odihna, Platon ridica gimnastica la rangul de "sophia", stiinta.

Alt mare ganditor ale carui conceptii au influentat conceptiile lumii antice grecesti despre educatie, a fost Aristotel. Pe langa calitatile sale de om de stiinta, acesta a fost si un mare pedagog. Dupa ce s-a ocupat de educatia lui Alexandru cel Mare, a fondat la Atena gimnaziul Lykenion. Spre deosebire de Platon, considera educatia nu numai o obligatie a statului ci si una a familiei. Creatorul logicii si al silogismului considera educatia fizica indispensabila, alaturi de gramatica, muzica sau desen, pentru formarea personalitatii copiilor. Bucurandu-se de atentia marilor spirite ale antichitatii, nu este de mirare ca gimnastica a devenit una dintre componentele esentiale ale vietii cetatenesti si a influentat considerabil viata politica, sociala si militara a poporului grec.

2.2. Atena era renumita pentru atentia si grija cu care se urmarea educatia copiilor si a tinerilor. Aici exista un numar mare de scoli, invatatura fiind considerata ca o obligatie a familiei, iar pentru copiii orfani ai caror parinti au murit pentru apararea cetatii, obligatia statului. Pana la 7 ani copiii traiau in familie unde primeau primele invataturi si deprinderi, iar de la aceasta varsta, baietii intrau in scoli si isi incepeau instructia sub indrumarea atenta a unor persoane special pregatite. Pana la 18 ani ei invatau literele cu "gramatistul", muzica cu "cytaristul" si gimnastica cu "pedotribul". La 18 ani baietii deveneau "efebi", continuandu-si inca doi ani educatia in cadrul "Efebiei", iar la 20 de ani erau considerati maturi.

Nota caracteristica a procesului de educatie era importanta care se acorda educatiei fizice, careia ii era consacrata aproape in exclusivitate perioada cuprinsa intre 14 si 18 ani. Daca la inceput, practicarea gimnasticii era rezervata exclusiv celor din clasele bogate, din secolul al IV-lea I.Hr., in urma reformelor lui Solon, acest drept il aveau toti tinerii nascuti liberi. Gimnastica se invata in 'Palestre', institutii scolare specifice. Toti participantii aveau corpul complet gol, nuditatea fiind o regula generala pentru orice exercitii gimnastice, atat in scoala cat si in cadrul unor intreceri. Practicarea exercitiilor cu corpul gol era posibila datorita climei calde, pentru ca se obisnuia ungerea pielii cu diverse unguente si uleiuri, precum si presararea cu nisip dar si pentru ca un trup armonios dezvoltat constituia motiv de mandrie pentru orice barbat grec. Etimologic, cuvantul "gimnastica" provine din aceasta caracteristica a practicarii exercitiilor fizice de catre vechii greci. "Gymnazien", inseamna "a se dezbraca", a ramane gol", iar gimnastica era in conceptia greceasca 'arta care se executa cu corpul gol'.

Exercitiile gimnastice se invatau si se practicau sub directa indrumare a "pedotribilor". Pregatirea lor era empirica, ei fiind recrutati cel mai adesea din randul fostilor practicanti ai exercitiilor fizice. Mai tarziu a aparut o noua categorie de educatori in domeniul educatiei fizice: "gimnastii". Acestia erau oameni cu o pregatire completa avand si cunostinte medicale, fiind pedagogi si medici, in egala masura.

La implinirea varstei de 18 ani tinerii erau primiti in Efebia, o institutie de stat unde se desavarsea educatia lor cetatenesca si militara. Pentru a deveni efebi tinerii erau supusi unui examen riguros numit "dokimassia'. Acest examen consta intr-o evaluare a insusirilor morale si cunostintele de baza. Prin marsuri, exercitii de manuire a armelor, garzi si patrule, efebii isi faceau ucenicia de soldati, conditie indispensabila pentru a deveni cetateni ai cetatii. Pe langa pregatirea militara si fizica efebii frecventau lectiile unor retori si filozofi din gimnazii. Cand implineau 20 de ani, efebii deveneau cetateni si faceau doi ani de serviciu militar, dupa care se puteau bucura de toate drepturile cetatenesti.

Daca scolile pentru prima etapa a educatiei si palestrele erau institutii particulare, cele pentru efebi erau institutii ale statului, numite "gimnazii". La originea acestora au fost "palestrele". La inceput, acestea erau constructii simple sau mai degraba spatii inchise in care se desfasurau activitati care nu necesitau suprafete foarte mari pentru desfasurare: lupte, sarituri. Treptat acestor palestre li s-au adus perfectionari si au fost completate cu diferite anexe: camere de depozitare a uleiurilor pentru ungere, vestiare, bai, incaperi pentru masaj si odihna. Activitatile care necesitau spatii mari de desfasurare, precum alergarile sau aruncarile se exersau la inceput in afara incintelor palestrei, dar pe masura cresterii importantei acordate activitatilor sportive au fost amenajate spatii speciale, adesea acoperite, care au devenit "gimnaziile" propriu-zise. Portiunile care ramaneau neocupate de constructii erau plantate cu arbori, impodobite cu statui, porticuri, bazine. Astfel, gimnaziile au devenit constructii din ce in ce mai impozante pentru care s-a creat un stil arhitectonic propriu. Cetatile isi faceau un punct de onoare din a construi gimnazii cat mai frumoase si mai bine dotate. Un oras fara gimnaziu era de neconceput: Pausanias, descriind Grecia, refuza sa acorde numele de oras localitatii Panopeea, pentru ca aceasta nu avea gimnaziu.(Kiritescu, 1943)

In secolul al V-lea, aflata in perioada cea mai infloritoare a istoriei sale, Atena avea trei gimnazii, asezate toate in afara orasului. Primul era Akademia, asezat langa Kifissia, pe aleile caruia preda Platon filozofia sa discipolilor sai. La est de Atena, se gasea Lykenion, gimnaziul lui Aristotel, iar ceva mai departe Kinosarges, un gimnaziu unde aveau acces si strainii. Mai tarziu, s-au ridicat si alte gimnazii in interiorul cetatii, toate fiind construite in apropierea cursurilor de apa. Apa era un element absolut indispensabil pentru alimentarea bailor, intretinerea curatenia si mentinerea plantatiilor de arbori.

2.3. Exercitiile fizice si deprinderile motrice care au alcatuit fondul educatiei fizice din Grecia antica, au fost clasificate in trei mari categorii, dupa scopurile pe care le urmareau si metodele pe care le foloseau:

• Gimnastica propriu-zisa - al carei scop era formarea omului prin exercitii care sa-i dezvolte forta si indemanarea;
• Orchestrica - alcatuita din dansuri, pentru formarea unei tinute frumoase si      educarea sensibilitatii prin muzica si dans;
• Agonistica - prin jocurile si intrecerile care-i sunt caracteristice avea ca scop evidentierea calitatilor fizice si morale ale participantilor, dar si intarirea vointei si a caracterului.

Gimnastica greceasca era alcatuita dintr-un numar nu foarte mare de exercitii, destul de simple ca tehnica de executie si care nu necesitau aparate speciale. Acestea erau: alergarea, saritura libera, lupta, aruncarea cu discul, aruncarea cu sulita, (considerate exercitii usoare), pugilatul si pancratiul, (cotate ca exercitii grele). Se mai adaugau dansurile si jocurile cu mingea.

De obicei atletii practicau una dintre cele doua categorii, sau chiar unul dintre exercitii. Cei care-si propuneau sa devina atleti completi se antrenau intr-un program complex numit "penthatlon", compus din cinci exercitii: alergarea, saritura, aruncarea discului si sulitei, lupta, iar mai tarziu si pugilatul. Introdus in programul Jocurilor Olimpice in anul 708 I.Hr., pentatlonul a inlocuit exercitiile izolate.

Alergarea era exercitiul cel mai vechi si mai simplu, primul din cadrul pentatlonului. Se executa pe pistele gimnaziului si putea fi de "viteza" sau de "durata" Alergarea de viteza avea doua probe: "dromos" pe distanta de un stadiu (192 de metri) si "diaulos" pe distanta dubla. Alergarea de durata se numea "dolicos" si se desfasura pe distanta de 24 de stadii, adica aproximativ 4,5 km.

Saritura se executa in lungime sau in inaltime, de pe loc sau cu elan, peste coarda sau prin cerc. E drept ca ultimele doua variante erau practicate mai ales ca jocuri ale copiilor. Specific gimnasticii grecesti era faptul ca sariturile se executau cu acompaniament muzical, mai ales pe muzica de flaut. O alta particularitate era obiceiul de tine in maini in timpul sariturii mici greutati, asemanatoare ganterelor folosite azi. Tehnica sariturilor sau rolul acestor greutati nu este foarte bine cunoscut.

Aruncarea cu discul era unul dintre exercitiile pur sportive, acest gen de aruncare neavand nici o legatura cu vanatoarea sau cu exercitiile militare. Discul a fost la inceput din lemn sau piatra, iar mai tarziu din arama, rotund si turtit, cu suprafata ornamentata de figurine cizelate. El avea un diametru de 32 de cm si o greutate variabila de la 2 kg pana la 5 kg. Cei mai buni "discoboli" reuseau sa-l arunce pana la 32 de metri, tehnica de aruncare fiind asemanatoare cu cea din zilele noastre.

Aruncarea sulitei era un exercitiu de precizie care se practica in gimnazii. Sulitele care se foloseau in acest scop sportiv se deosebeau de cele militare prin faptul ca erau din lemn cu varful metalic, mai scurte si mai usoare si se aruncau intr-o tinta.

Lupta facea parte din categoria exercitiilor grele, dar era cel mai iubit si apreciat exercitiu din cadrul pentatlonului in competitii. Daca la inceput a fost un exercitiu brutal si grosolan, in care doar greutatea si forta erau hotaratoare, el s-a perfectionat si a ajuns sa fie apeciat ca unul din mijloacele cele mai potrivite pentru mentinerea sanatatii si intarirea organismului tinerilor.

Pugilatul sau lupta cu pumnii era forma arhaica a boxului modern, un exercitiu brutal, in care adversarii cautau sa-si aplice lovituri cu pumnii pana unul dintre ei ceda si abandona. Se putea desfasura in doua forme: una cu pumnii goi si una in care pumnii erau infasurati in curele numite "ceste". Cei mai multi dintre vechii greci nu apreciau acest exercitiu considerandu-l brutal si nesanatos, iar unii medici s-au delarat total impotriva lui. Totusi, el era iubit de masele mari ale publicului si chiar de unii oameni de cultura, care vedeau in el un mijloc de intarire a vointei.

Pancratiul era considerat cel mai greu exercitiu din gimnastica greceasca. "Pankration" inseamna in limba greaca "lupta din toate puterile". Era o lupta care combina tranta cu pugilatul si in care erau permise orice mijloace pentru invingerea adversarului: apucari , ridicari, strangulari, calcarea in picioare, piedici, etc. Lupta se desfasura pana cand unul dintre luptatori se declara invins. Exercitiul era deosebit de periculos, adeseori se solda cu accidente mortale. Nu facea parte din pentatlon, dar se desfasura odata cu el la intrecerile din cadrul jocurilor, fiind apreciat de spectatorii dornici de senzatii tari. Devine foarte apreciat mai ales in ultima perioada din istoria Greciei antice, cea de sub stapanirea romana.

Jocurile cu mingea, practicate sub denumirea generica de "sferistica" se bucurau si ele de pretuire. Primele indicatii despre jocurile cu mingea apar inca in Poemele homerice si in Legenda Argonautilor, iar mai tarziu le-au fost dedicate chiar lucrari speciale, mai ales pentru ca medicii timpului le recomandau pentru intarirea membrelor si pentru dezvoltarea indemanarii. Galenus a scris intr-un mic tratat dedicat acestui subiect ca jocurile aduc 'sanatate trupului, simetrie membrelor si virtute sufletului' (Kiritescu, 1943). Mingile cu care se juca erau de dimensiuni diferite si confectionate din cele mai diverse materiale: piele, lana, stofa, umplute cu fulgi, seminte de smochine sau nisip. Ele erau aruncate si lovite cu mana, cu piciorul sau cu bastoane curbate. Jocurile se practicau in incaperi special amenajate din cadrul gimnaziilor, sub conducerea unui maestru numit "sferisticos". Jocurile in care mingea se lovea cu un baston curbat numit 'keratinozes' erau practicate mai ales de adulti.

Un alt exercitiu foarte raspandit era inotul, aspect foarte normal daca tinem cont de specificul asezarii geografice a Greciei. Grecii deprindeau tehnica inotului inca din copilarie, mai ales pentru ca multi dintre ei aveau ocupatii care impuneau stapanirea acestei deprinderi: navigatia, pescuitul, etc. Chiar si multe dintre femei cunosteau si practicau inotul in Grecia antica.

Trasul cu arcul era si el practicat, fapt dovedit de multe din pasajele Poemelor homerice. Arcul era arma scitilor si a partilor, iar cretanii erau cei mai buni arcasi. In perioada clasica popularitatea tragerii cu arcul a scazut, desi razboiul cu persii a dovedit importanta lui. Acest exercitiu nu figura in programele jocurilor traditionale.

Cursele de cai si de care erau de asemenea practicate. Daca calaria a fost mai putin raspandita ca activitate sportiva, in schimb cursele de care se bucurau de pretuire si erau incluse in programele jocurilor.

ORCHESTRICA, era constituita din arta dansului. Idealul educational specific Greciei, nu se putea realiza daca exercitiile de gimnastica nu erau imbinate cu dansuri care sa dea miscarilor eleganta, gratie, sensibilitate. Dansurile aveau ca menire sa exprime prin miscarile trupului starile sufletesti ale dansatorilor. In viata vechilor greci dansul avea un loc foarte important, fiind considerat o activitate serioasa care reusea sa-i apropie pe oameni de zei, asa ca dansurile sacre erau mai raspandite decat cele profane. Sunt cunoscute cu denumiri speciale, peste 200 de dansuri caracteristice perioadei antice. Natura dansurilor varia in functie de divinitatea careia ii era inchinat: cele in cinstea lui Dionisos-zeul vinului sau a zeitei Artemis-zeita vanatorii, erau vioaie, in timp ce acelea dedicate lui Zeus sau lui Apollo aveau un caracter solemn. La spartani predomina dansul atletic, marcat de multe sarituri. Fetele din Atena dansau cu multa gratie, iar miscarile lor erau subliniate cu ajutorul unor esarfe sau valuri. Muzica insotea intotdeauna dansul, instrumentele cele mai folosite erau : flautul, cytara, tamburina.

Principalele forme ale dansului erau: dansurile funebre, dansurile religioase, dansurile phyrice sau razboinice si dansurile bachice sau dionisiace, fiecare dintre ele cu specificul sau dat de ocazia in care se dansa.

AGONISTICA, reprezinta totalitatea jocurilor de intrecere, pe care le organizau grecii pentru a consacra exercitiile fizice si a stimula ambitia si daruirea tinerilor. "Agon" insemna lupta si caracterizeaza perfect spiritul in care erau organizate aceste intreceri, pe sistemul concurentei, a luptei de intrecere. Jocurile de intrecere sunt pomenite inca din cele mai vechi timpuri, legate de cultul mortilor si de sarbatorirea eroilor. Data la care ele si-au piedut caracterul ocazional si s-au transformat in adevarate institutii nu se poate stabili cu precizie. Originea lor se reflecta in caracterul sacru pe care aceste manifestari si le-au pastrat tot timpul, numai ca vechiul cult al mortilor sau eroilor a fost inlocuit cu legarea jocurilor de divinitatea tutelara a locului unde se desfasurau. Zeii nu erau numai protectorii sau privitorii jocurilor, ci adesea imaginatia grecilor i-a coborat in arene ca participanti. Apollo, era considerat arcas, discobol si pugilist, Hermes, cel mai bun alergator. Legendele descriu intreceri intre Zeus si Cronos, intre Hermes si Apollo, descriu ispravile lui Hercule si a altor nenumarate divinitati.

In cadrul agonisticii existau doua categorii festivitati: unele care aveau un caracter local si altele cu caracter national. Dintre acestea din urma cele mai importante erau: jocurile Olimpice, jocurile Isthmice, jocurile Nemeice, jocurile Pythice si jocurile Panathenae. Fiecare dintre acestea a avut propriile caracteristici in ceea ce priveste periodicitatea, genul jocurilor si detaliile concursurilor.

2.Jocurile Olimpice Antice - pot fi considerate fara exagerare un simbol al vietii grecesti, o culme culturala a Greciei antice. De-a lungul a douasprezece secole OLIMPIA, a fost locul sacru unde erau consacrati cei mai buni dintre fiii Eladei.

Originea acestor jocuri se pierde in vremurile stravechi ale perioadei preclasice din istoria Greciei. Exista surse istorice care considera anul 884 I.Hr. ca data probabila a primelor Jocuri Olimpice, an in care regele Ifitos incheiat o conventie cu Licurg, prin care se proclama pace vesnica intre Elida si Sparta, iar micul stat neutru a fost pus sub protectia intregii Grecii. Pentru istorici insa, anul in care aceste jocuri au inceput sa se organizeze cu regularitate este anul 776 I.Hr. Din acest an exista o cronologie exacta a jocurilor, care poate fi considerata cronologia istoriei poporului grec.

Olimpia nu era un oras propriu-zis, ci o asezare care timp de trei ani statea nelocuita, fara viata, pentru ca sa se insufleteasca in vara celui de-al patrulea an, devenind centrul interesului pentru intreaga tara. Asezarea era situata in nord-vestul Peloponesului, in regatul Elidei, pe o campie, numita si "dumbrava sacra". In timpurile stravechi, aici s-a aflat un altar al zeitei Hera, iar in vecinatatea lui se desfasurau in perioada preelenica jocuri cu un caracter local. Invazia dorica a distrus asezarile politice ale regiunii prin secolul al XII-lea I.Hr.

In Olimpia au fost ridicate in decursul secolelor numeroase constructii. Unele aveau un caracter religios, altele serveau pentru adapostirea institutiilor olimpice sau gazduiau oaspetii sositi in numar mare la celebrarea jocurilor. In centrul Olimpiei se gasea maretul templu al lui Zeus patronul jocurilor, iar in interior, statuia zeului, opera a marelui sculptor al antichitatii Phidias. Statuia din marmura, fildes si aur, capodopera a artei grecesti antice, era considerata una dintre cele sapte minuni ale lumii. Alaturi de templu se gasea maslinul sacru sadit conform traditiei, chiar de Hercules. Din ramurile lui se confectionau cununile invingatorilor. In jurul tempului erau constructiile palestrelor, gimnaziul, stadionul, hipodromul si un intreg oras format din temple, altare, statui inchinate zeilor si eroilor jocurilor, cladirile administrative.

Jocurile Olimpice aveau loc din patru in patru ani si durau cinci zile, incepind in prima saptamana cu luna plina a lunii "Hecatombeon", dupa solstitiul de vara, adica aproximativ prin 27 iulie. Intervalul dintre doua editii se numea "olimpiada". Exactitatea cu care se masura acest interval, care era de 1457 de zile, 10 ore si 40 de minute, este un alt indiciu alt importantei ce se acorda evenimentului. Toate datele importante din istoria acestei perioade sunt fixate in timp si exprimate prin numarul de ordine al Olimpiadei: de exmplu lupta de la Termopile, a avut loc in primul an al Olimpiadei 75 (480 I.Hr.). Jocurile s-au desfasurat regulat, fara nici o intrerupere timp de 12 secole, pana in anul 392 I.Hr. Timp de 1172 de ani au avut loc 293 de editii. Nici una din calamnitatile naturale sau catastrofele politice care nu au lipsit in aceste secole nu le-au intrerupt sirul.

Olimpia era sacra si inviolabila, un armistitiu tacit se instaura pe tot teritoriul grecesc in timpul jocurilor olimpice. Odata la patru ani in perioada jocurilor numita 'hieromenia' (luna sacra) nimeni nu avea voie sa se apropie sau sa traverseze acest teritoriu inarmat: lancea si scutul erau lasate la granita.

Admiterea concurentilor se facea dupa reguli stricte, iar pregatirea lor reprezenta un lung si serios proces de antrenament. Criteriile de selectie erau etnice, sociale, morale si tehnice. Erau admisi doar barbatii de origine greceasca, femeile nefiind admise nici ca spectatoare. Doar cetatenii liberi puteau participa, sclavii fiind de asemenea exclusi. Se cerea concurentilor dovada unei bune reputatii si o moralitate ireprosabila.

Conducerea jocurilor era incredintata unor magistrati numiti "Helladonike". Acestia erau investiti cu aceasta cinste cu un an inainte si erau raspunzatori de organizarea serbarilor, de judecarea rezultatelor si decernarea premiilor. Sub comanda lor se gaseau un numar impresionant de functionari cu diferite atributii dintre care cei mai importanti erau "aghonotetii' care arbitrau intrecerile.

Jocurile Olimpice durau cinci zile. In prima zi avea loc ritualul jertfelor la cele 80 de altare, defilarea concurentilor si juramantul olimpic, care se desfasura in fata statuii lui Zeus. In cea de-a doua zi, avea loc tragerea la sorti si intrecerea tinerilor de 18-20 ani. Alergarea, luptele, pugilatul si pancratiul se desfasurau in cea de-a treia zi. Ziua a 4-a debuta cu pentatlonul urmat de intrecerile "hoplitodorilor" (oameni inarmati, alergarile de care si calaria.De a lungul secolelor aceasta ordine initiala a suferit numeroase modificari, dar intotdeauna si indiferent de ordine pentatlonul a fost cea mai disputata si pasionanta proba.

Ziua a cincea, era ziua incoronarii invingatorilor. Ceremonia nu se desfasura pe stadion sau pe hipodrom, ci in fata templului lui Zeus, linga maslinul sacru al lui Hercule. Era momentul culminant al celei mai mari cinstiri care se putea acorda in vechea Elada. Proclamarea unui concurent drept "Olimpionike", "invingator la Olimpia", insemna ridicarea oamenilor care obtineau acest titlu la rangul de eroi national, aproape semizei. La intoarcerea in cetatile de origine pe eroii jocurilor ii asteptau alte onoruri: ei se bucurau de o intrare triumfala, urcati intr-un car tras de patru cai, precedati de torte si urmati de un adevarat cortegiu. Cea mai inalta expresie a spiritului atletic grecesc era reprezentata de asa numitii "periodonikes", nume ce se dadea celor care reuseau sa-si mentina titlul de campion la mai multe editii succesive sau erau cistigatori a mai multor jocuri care se desfasurau pe teritoriul Greciei.

Ultima editie a jocurilor a avut loc in anul 392 D.Hr., iar in anul 394, printr-un edict al imparatului roman Teodosiu I, jocurile sunt desfiintate. In anul 426, Teodosiu al II-lea ordona distrugerea edificiilor Olimpiei. In secolul al VI-lea, un cutremur scoate din matca apele raurilor Alpheos si Kladeos acoperind cu namol ruinele Olimpiei. Abia dupa alte 12 secole, in anii 1875-1881, Olimpia este redescoperita in urma expeditiilor arheologice conduse de Ernst Kurtius.

Pe langa marile jocuri din Olimpia in Grecia se organizau numeroase "agone" locale legate de numele unor eroi sau divinitati regionale. Dintre acestea unele au primit o importanta care a depasit cadrul local si au imbracat acelasi caracter "panelenic" ca si cele organizate la Olimpia.

Jocurile Nemeice si-au primit numele de la orasul Nemeea din Argolida si erau legate de cultul mortilor. Infiintate initial de Andrastos, conducatorul expeditiei "celor sapte impotriva Tebei", au fost dedicate amintirii unui baiat ucis de muscatura unui sarpe in timp ce pazea izvorul de apa necesar luptatorilor. Reorganizate de Hercules, au fost apoi dedicate lui Zeus. Cronologia lor oficiala incepe in anul 573 I.Hr., se disputau din doi in doi ani, vara, cu un program asemanator celor de al Olimpia. Helladonicii erau imbracati in negru pentru a le sublinia caracterul, iar invingatorii primeau coroane de iedera.

Jocurile Isthimice aveau loc al Corint, in fiecare al doilea si al patrulea an al Olimpiadei, primavara. Data fondarii lor nu se cunoaste cu exactitate, la inceput ele fiind jocuri locale dedicate unui zeu regional, inlocuit apoi cu Poseidon. Se disputau aceleasi probe ca si la Olimpia, mai tarziu introducandu-se si concursurile muzicale. Cistigatorii erau incununati cu coroane de pin.

Jocurile Phythice se tineau la Delphi in Phocida, in cinstea lui Apollo pentru a celebra victoria zeului asupra dragonului Python si instituirea oracolului de la Delphi. La inceput aceste jocuri au avut doar un caracter muzical constand mai ales in imnuri dedicate lui Apollo, dar ulterior ele au evoluat si au ajuns dupa cele de la Olimpia, cele mai importante din Grecia. Se desfasurau din opt in opt ani, in al treilea an al Olimpiadei, erau dedicate vechilor eroi, iar cununa invingatorilor era din laur. Din anul 582 I.Hr., au inceput sa se dispute din patru in patru ani, iar cronologia lor a devenit mai riguroasa.

Jocurile Panathenaee erau jocuri locale ale Athenei, dar din cauza prestigiului cetatii si al dezvoltarii generale a agonisticii ele au inceput sa fie frecventate si de locuitorii altor cetati grecesti primind un caracter national. Intemeietorul lor este considerat Pisistrat, care le-a infiintat pentru a comemora evenimentul istoric al unirii celor 12 state ale vechii Atici sub conducera lui Theseu. La inceput se tineau din patru in patru ani, in cel de-al treilea an Olimpiadei, programul fiind alcatuit din intreceri intre rapsozi la poezie, cantece si muzica instrumentala. Permiile constau in vase pictate cu scene de agonistica. Mai tarziu programul a fost completat cu intreceri de gimnastica, dansuri, curse de lampadofori, concursuri de frumusete corporala.

Bucurandu-se de atentia atator spirite mari ale antichitatii, nu este de mirare ca gimnastica a devenit una dintre componentele esentiale ale vietii cetatenesti si a influentat considerabil viata politica, sociala si militara a poporului grec. Pentru multe din cele mai stralucite genii si talente ale vietii spirituale grecesti, participarea la jocurile traditionale care se desfasurau in arenele si pe stadioanele Greciei a fost un lucru normal. Daca pe langa participare ei reuseau sa obtina si un premiu, acest fapt devenea un foarte serios motiv de mandrie. Pitagora, filozoful si matematicianul, a reusit obtinerea unui titlu de campion la pugilat chia la jocurile organizate in Olimpia. Platon a concurat la competitia de lupte din cadrul jocurilor Nemeice si Istmice, Sofocle frecventa palestrele din Atena, iar poetii Euripide si Timocreon au obtinut si ei premii sportive.

3. Istoria educatiei fizice in Grecia antica se intinde pe o perioada de mai bine de 12 secole, timp in care conceptiile care au stat la baza acestei activitati au suferit modificari legate de evolutia conceptiilor generale filozofice, politice si sociale ale poporului grec. Toate acestea s-au reflectat in felul de viata al cetatenilor si in educatia pe care o primeau tinerele generatii. Astfel in epoca descrisa de Homer, exercitiile fizice erau practicate doar de regii si fiii lor, in timp ce soldatii si oamenii de rand erau simpli spectatori. In perioada clasica a antichitatii grecesti educatia fizica a devenit o preocupare a aristrocratilor de la care erau exclusi scavii sau micii meseriasi. Paralel cu evolutia social-politica s-au produs in decursul timpului si transformari ale ideilor despre valoarea fiintei umane si a raporturilor dintre elementele sale componente, care la randul lor au avut o influenta directa asupra culturii si educatiei. Educatia fizica a fost puternic influentata de aceste modificari. Din punctul de vedere al evolutiei educatiei fizice istoricii impart istoria Greciei antice in cinci mari perioade, care corespund cu marile diviziuni ale istoriei politice.

Dupa N.Gardimer (Kiritescu,1943) istoric englez, cercetator al fenomenului aceste perioade sunt:

• perioada "omului puternic"      caracteristica timpurilor stravechi dinaintea secolului al VI-lea I.Hr.;
• perioada idealului atletic dintre anii 500 si 400 I.Hr.;
• perioada specializarii si a atletismului profesionist cuprinsa intre anii 440-338 I.Hr.;
• perioada decandentei atletice caracteristica anilor 338-146 I.Hr.;
• perioada atleticii greco-romane dintre 146 I.Hr.-393 D.Hr.;

Prima perioada este perioada arhaica a culturii grecesti si poarta amprenta lui Hercule considerat legendarul intemeietor al Jocurilor Olimpice. Este puternic influentata de conceptiile spartane despre educatie fizica, fiind cunoscuta si sub denumirea de perioada omului puternic. Forta musculara era cea care impresiona multimile. Printre ispravile cele mai cunoscute erau impingerea sau saltarea unor blocuri de piatra imense. In ruinele Olimpiei s-au gasit doua astfel de blocuri inscriptionate datand din secolul al VI-lea I.Hr., unul de 143 de kg si altul de 480 de kg.

A doua perioada, a idealului atletic, corespunde epocii clasice in care influenta ateniana este cea mai puternica. Este perioada de apogeu a istoriei antice a Greciei, timpul maximei infloriri politice si culturale, secolul lui Pericle. La idealul fortei se adauga se adauga acela al frumusetii plastice. Este perioada introducerii "pentatlonului'. Acest complex de exercitii fizice modifica conceptia despre scopul activitatii sportive, promovand atleti cu o dezvoltare fizica armonioasa si completa.

Se precizeaza conceptia armonioasa, scopul educatiei fiind realizarea unui echilibru perfect intre capacitatile intelectuale, fizice si morale ale omului. Interesul public cere ca individul sa fie subordonat comunitatii, iar educatia cetateanului are drept scop dobandirea unor calitati care sa fie utile statului, cetatii. Exercitiile fizice se bucura de o mare pretuire, cele mai importante personalitati ale timpului nu se multumesc sa le recomande ci le practica chiar ele.

A treia perioada este cea a specializarii si a atletilor profesionisti. Dupa secolul lui Pericle a inceput un proces de decadere a conduitei morale care a influentat atat sistemul pedagogic cat si practicarea exercitiilor fizice. Marea cinste de care se bucurau invingatorii de la jocurile nationale a incurajat aparitia 'atletismului' profesionist. Daca pana atunci gimnastica a fost un mijloc de educatie a poporului, ea incepe sa devina o meserie, iar dorinta de atinge armonia este inlocuita cu alte trebuinte. Ambitia, vanitatea, lacomia i-au determinat pe multi dintre cei care frecventau gimnaziile si palestrele sa devina profesionisti in intentia lor de a castiga la jocuri. Educatia generala a inceput sa fie neglijata in favoarea specializarii si atingerea maiestriei la o singura proba.

Perioada "elenistica" sau "alexandrina" este perioada decaderii atletismului, defectele si slabiciunile care se manifestasera pana atunci la nivelul nobilelor institutii ale gimnasticii grecesti devenind de dreptul devastatoare. Activitatile sportive practicate cu scopul atingerii idealului armonic sunt inlocuite cu sportul profesionist. Pe langa acesta se dezvolta alte doua fenomene negative: comercializarea si exploatarea sportivilor. Atletul grec devine un om care traieste doar din sport, iar in gimnazii si stadioane alaturi de cei care se antreneaza apare o lume de functionari care speculeaza victoriile sportive: impresari, intermediari, conducatori. Concurenta fara limite si fara scrupule favorizeaza folosirea unor metode lipsite de corectitudine pentru obtinerea victoriei. Exercitiile de atletica usoara: alergarea, saritura, aruncarea sunt inlocuite in preferintele publicului cu cele violente: luptele, pugilatul cu ceste, pancratiul. Schimbarile politice si sociale favorizeaza aceasta decadere a educatiei fizice: cuceririle lui Alexandru cel Mare schimba fundamental structura poporului grec, locul idealurilor colective este luat de cele cu caracter individual. Dominatia greaca din timpul lui Alexandru ajunge pana in Egipt si Asia, iar spiritul national specific al poporului grec incepe sa fie inlocuit cu cosmopolitismul. Pregatirea militara pierde din importanta, iar efebia devine un stagiu de lux.

Ultima perioada, cea a atleticii greco-romane consfinteste decaderea gimnasticii grecesti. In Grecia supusa dominatiei politice a Romei, se produc schimbari fundamentale. Idealul cultural s-a modificat fundamental: muzica si gimnastica nu mai sunt pe prim planul educatiei, fiind inlocuite cu alte trei discipline de esenta intelectuala: gramatica, retorica si filozofia. Educatia fizica se limiteaza la o sumara pregatire cu caracter militar, redusa la durata unui singur an. Grecia nu-si mai educa fiii pentru a deveni buni soldati pentru ca starea ei de vasalitate nu mai necesita acest lucru. Odata cu prefacerile politice se accentueaza si transformarea conceptiilor filozofice. Idealurile morale se schimba, se vorbeste despre eliberarea sclavilor, despre schimbarea conditiei femeii. Religia si morala crestina se raspandesc din ce in ce mai mult, iar acestea reprezinta o negare completa a vechilor conceptii grecesti. Urmarea acestui proces a fost neglijarea si parasirea treptata a exercitiilor fizice. Gimnastica mai era pastrata ca parte a educatiei generale, dar numai pentru ca era considerata necesara pentru sanatate.

INTREBARI

Care sunt principalele surse documentare referitoare la nivelul de dezvoltare al educatiei fizice in perioada preclasica din istoria Greciei antice ?

Sub influenta caror factori a luat nastere conceptia greceasca despre educatie fizica?

La ce se refera conceptia igienica ?

Careia dintre cetatile grecesti i-a fost caracteristica conceptia militara si de ce ?

Ce inteles au cuvintele 'kalos kai agatos' ?

Sub a cui indrumare se practicau exercitiile fizice in palestrele si gimnaziile grecesti ?

Care erau cele mai cunoscute gimnazii din Atena ?

Cum se clasificau exercitiile fizice din cadrul gimnasticii grecesti ?

Ce inseamna 'agonistica' ?

Dupa ce criterii erau selectionati participantii la Jocurile Olimpice antice ?

Ce valoare avea titlul de 'Olimpionike' ?

Unde se mai desfasurau jocuri cu caracter national ?

Cate perioade cuprinde evolutia educatiei fizice din Grecia antica ?

De ce au fost desfiintate Jocurile Olimpice antice ?