Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

REGULAMENTUL DE TRANSFERARE AL SPORTIVILOR SI DUBLA LEGITIMARE

Sport



+ Font mai mare | - Font mai mic



REGULAMENTUL DE TRANSFERARE AL SPORTIVILOR SI DUBLA LEGITIMARE

REGULAMENTUL PRIVIND TRANSFERAREA SPORTIVILOR LA INOT, SARITURI IN APA SI PENTATLON MODERN, DE LA O UNITATE LA ALTA



Transferarea sportivilor de la o unitate sportiva la alta se face in baza "Regulamentului de Transferari" care vizeaza:

asigurarea unei mari stabilitati si continuitati in activitatea sportivilor la sectiile de inot, sarituri in apa si pentatlon modern la care sunt legitimati, in vederea consolidarii si dezvoltarii acestora;

stimularea interesului tuturor factorilor interesati in acest domeniu in asigurarea celor mai bune conditii de pregatire a sportivilor;

instaurarea unor raporturi echitabile intre unitatile sportive, intre acestea si sportivi.

ART. 1

Transferarea sportivilor de la un club sportiv la altul se poate efectua numai in perioada de transferari stabilita de Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern in perioada 03 ianuarie - 15 februarie si 15 septembrie - 15 octombrie.

ART. 2

Competenta in aprobarea si efectuarea transferarilor revine Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern, prin Biroul federal.

ART. 3

Sportivul are dreptul de a depune o singura cerere de transfer intr-un an competitional.

ART. 4

Pentru aprobarea unui transfer de la o unitate sportiva la alta vor fi depuse la Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern, urmatoarele documente:

a)      legitimatia sportiva      - carnetul de legitimare al sportivului;

b)      acordul (dezlegarea) clubului de unde pleaca;

c)      cerere tip transfer, completata si semnata de sportivul respectiv, cu avizul scris al unitatii la care doreste sa activeze;

d)      dovada achitarii taxei de transfer.

ART. 5

Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern poate aproba transferarea sportivilor, fara acordul scris (dezlegarea) al clubului, in urmatoarele situatii:

a)            sportivii care intra in anul I in invatamantul superior curs de zi sau IDD si solicita trecerea la un club universitar din localitatea respectiva.

In cazul in care localitatea unde a reusit la examen, nu exista o unitate sportiva universitara, sportivii pot fi transferati la alt club (la cerere) din localitatea respectiva;

b)            sportivii absolventi ai invatamantului superior;

c)            sportivii care sunt incorporati pentru satisfacerea stagiului militar.

Sportivii incorporati in alte localitati decat cea in care domiciliaza si in care nu functioneaza cluburi militare, pot fi transferati la alta unitate sportiva pe perioada satisfacerii stagiului militar (din orasul respectiv);

d)            sportivii care au satisfacut stagiul militar, revin obligatoriu, dupa lasarea la vatra, la unitatea sportiva la care au fost legitimati inainte de incorporare;

e)            sportivii care nu au participat timp de un an la nici un fel de competitii oficiale (stagiul militar nu se considera carantina

f)      sportivii care au facut parte din sectii care s-au desfiintat cu aprobarea Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern, pot opta imediat pentru alt club;

g)            sportivii care au avut dezlegare pe termen de 1 - 2 ani, la expirarea acestui termen trec automat la clubul care a eliberat dezlegarea pe termen;

h)            in cazuri cu totul deosebite, in situatia schimbarii domiciliului si a locului de munca cu acte legale, pentru juniori schimbarea domiciliului parintilor si a scolii, dovedita de asemenea prin acte legale.

ART. 6

Transferarile sportivilor care au reusit la examenul de intrare in facultati sau au fost incorporati, pot fi efectuate in termen de 30 de zile de la data confirmarii examenului sau incorporarii, prezentand acte doveditoare.

ART. 7

Pentru sportivii care doresc sa se transfere in urma intrarii la facultate sau a incorporarii este necesar sa se prezinte o adeverinta de la organele in drept.

ART. 8

Transferarile aprobate se vor ridica in urma prezentarii unei chitante, achitata de clubul unde se transfera, ca taxa de transfer.

ART. 9

Sportivii romani se pot transfera la un club din alta tara doar cu dezlegarea clubului unde a activat si aprobarea federatiei.

ART. 10

La terminarea contractului cu un club din strainatate sportivul se intoarce automat la clubul de unde a plecat.

DUBLA LEGITIMARE

ART. 11

Pentru a sprijini in mod organizat activitatea de pregatire a unor sportivi cu reale perspective pentru activitatea de performanta se admite dubla legitimare a acestora in urmatoarele conditii:

Sportivii juniori pot avea dubla legitimare, pentru clubul de care apartin si pentru un club de seniori. Nu se poate face dubla legitimare intre cluburi de juniori sau de seniori.

Nu se admite dubla legitimare la copii si seniori.

Dubla legitimare se poate face indiferent de localitate sau judetul in care functioneaza cluburile respective.

Durata dublei legitimari este cea convenita de ambele parti si prevazuta in conventia de dubla legitimare.

Documentele necesare dublei legitimari sunt:

a. cererea tip de dubla legitimare, completata si semnata de sportiv, vizata si parafata de ambele cluburi;

b. acordul scris al partilor, pentru sportivii care nu au implinit varsta de 18 ani;

c. conventia de dubla legitimare incheiata intre cele doua unitati sportive, avizata si parafata de factorii de drept (D.S.J si Inspectoratul Scolar Judetean) in original sau in copie legalizata de notariat si care va cuprinde in mod obligatoriu:

- durata;

- obligatiile fiecarei parti fata de sportivi, sectie, antrenorii acestora, detaliat;

- regimul sportivilor la expirarea conventiei;

- conditiile de reziliere a conventiei;

- regimul sportivilor la rezilierea conventiei inainte de terminarea acesteia.

ART. 12

Pe timpul cat sunt dublu legitimati sportivii vor puncta in mod egal pentru ambele cluburi.

ART. 13

Tabelul cu nominalizarea sportivilor pentru care se face dubla legitimare se va inainta FRNPM in perioada 3 ian - 15 feb. si 15 sept. - 15 octombrie impreuna cu copia contractului incheiat intre cele doua sectii.

ART. 14

Juniorul I care trece la categoria seniori dar este inca elev are dubla legitimare si abia cand termina liceul devine senior care puncteaza 100% pentru sectia de seniori;

ART. 15

In cazul dublei legitimari punctele obtinute de sportivi se inregistreaza in proportie de 50% la fiecare din sectii, iar la stafete cate 25% pentru fiecare component al stafetei;

ART. 16

Contractele de dubla legitimare se vor incheia in fiecare an, deoarece listele de sportivi sufera modificari prin trecerea lor de la categoria juniori la seniori si de la categoria copii la cea de juniori;

ART. 17

Taxa de dubla legitimare se achita de sectia de seniori.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2701
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved