TEORIA SI METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV SAU STIINTA SPORTULUI

TEORIA SI METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV SAU STIINTA SPORTULUI

Obiectul de studiu

Un capitol aparte, in prezentul 'ansamblu competitional multilateral' de zi cu zi, ca parte componenta a vietii sociale, il ocupa 'competitia' din cadrul activitatii sportive, domeniu in care oamenii s-au intrecut intre ei din cele mai vechi timpuri.

De fapt, daca tot am apelat la istorie, trebuie sa amintim si faptul ca primele forme de competitie s-au petrecut intre om sianimale, cand, pentru a-si asigura hrana si traiul, omul a fost nevoit sa invinga animalul, desi de foarte multe ori s-a intamplat si invers. In acest sens, "coborand" pe firul istoriei, gasim chiar forme organizate de lupte intre oameni si animale, ca sa nu amintim decat luptele gladiatorilor, in arene ticsite de spectatori, din timpul imparatului Nero. Toate acestea, apoi, tot pe firul istoriei, au fost dezavuate de alte generatii care au urmat, ajungandu-se astazi ca acest gen de competitii sa fie considerate inumane si de neingaduit in societatea contem-porana, chiar daca, la acest capitol, am mai putea discuta despre "spectacolele toreadorilor" din Spania.

Trecerea de la necesitate la dorinta de succes sportiv a fost spontana. Diversitatea intrecerilor intre oameni si a probelor in care se intreceau a culminat cu aparitia Jocurilor Olimpice, cea mai mare competitie sportiva, care se desfasoara, din 4 in 4 ani, pe planeta Pamant. Cele 293 de editii desfasurate cu continuitate pe parcursul a 1170 de ani (776 i.c. - 393 d.c.), reluate, apoi, in anul 896 si continuate cu.discontinuitate (!) cu alte 24 de editii pana astazi (in anii 1916, 1940 si 1944 nu s-au tinut din cauza razboaielor mondiale), impreuna cu alte multe competitii internationale (fara sa le uitam pe cele organizate pe plan national in fiecare tara), au dat o dezvoltare impetuoasa si permanenta sportului de performanta, determinand preocupari multiple in randul societatii omenesti pentru fenomenul sportiv.

Dorinta de a invinge a determinat necesitatea pregatirii concurentilor in vederea cresterii lor in valoare, ceea ce a condus, mai intai, la o activitate de creatie in vederea realizarii unor mijloace si metode de pregatire, iar, apoi, la generalizarea lor in randul intregii mase de sportivi dintr-o ramura sau alta.

Rezultatele obtinute de majoritatea invingatorilor au determinat curiozitate in randul sportivilor de pretutindeni, si mai ales in randul celor care se ocupau de pregatirea acestora, fiecare incercand sa aplice in practica pregatirea asigurata de catre campioni. De cele mai multe ori 'preparatorul' a adus diverse imbunatatiri continutului pregatirii sportivilor proprii, care sa conduca la invingerea campionilor de dinainte sau la depasirea recordurilor de moment.

La toata aceasta experienta practica s-au adaugat pe parcurs cunostintele din alte discipline stiintifice, iar toate acestea au format un domeniu deosebit de vast si de complex, ansamblul de idei, de cunostinte si de experiente practice, precum si legile, principiile si metodele care guverneaza pregatirea pentru atingerea performantei sportive, dand nastere unei noi discipline, care a primit denumirea de 'Teoria si metodica antrenamentului sportiv'.

Asadar ,,Teoria si metodica antrenamentului sportiv" este o disciplina stiintifica de sinteza, care studiaza modul de valorificare la maximum a aptitudinilor omului in vederea obtinerii performantei sportive. Teoria si metodica antrenamentului sportiv analizeaza, interpreteaza si prospecteaza procesul formativ-educativ desfasurat in cadrul antrenamentului sportiv, in acelasi timp, determina cunoasterea si aplicarea legilor specifice, precizeaza principiile si ofera cai, metode si mijloace, in vedera cresterii unor sportivi de mare valoare (Ungureanu O.).

Trebuie precizat de la inceput ca T.M.A.S. este o disciplina care generalizeaza la cel mai inalt grad experienta acumulata de fiecare ramura de sport in parte, dar ea nu raspunde in intregime exigentelor particulare ale uneia sau alteia dintre aceste ramuri sportive. T.M.A.S., prin sistematizarea si sintetizarea cunostintelor acumulate, prin tezaurizarea lor si generalizarea celor mai noi cuceriri metodice si stiintifice, elaboreaza un concept unitar privind pregatirea sportiva, precizeaza generalul si diferentiaza aspectele particulare. Din acest punct de vedere intre T.M.A.S. si "Teoria si metodica specifica fiecarei ramuri de sport" se stabilesc raporturi foarte stranse, pe baza principiului 'de la particular la general si inapoi la particular', care conduc la optimizarea intregului domeniu al antrenamentului sportiv (Dragnea A.).

Relatii stranse se stabilesc si cu alte discipline stiintifice, care au ca obiect de activitate anumite laturi ale pregatirii sportivilor:

- cele mai directe legaturi s-au stabilit cu disciplinele domeniului, cum sunt: Teoria educatiei fizice si a sportului, Istoria educatiei fizice si a sportului, cu Metodica educatiei fizice, cu Organizarea educatiei fizice si a sportului, etc.;

- o alta categorie de discipline stiintifice, cu care T.M.A.S. se afla in colaborare, este cea a disciplinelor biologice, cum sunt: Anatomia si Biomecanica, Fiziologia, Biochimia, Genetica, Controlul si asistenta medicala, Igiena, etc.;

- a treia categorie este data de grupul disciplinelor psihologice si pedagogice: (Pedagogia, Psihologia, Sociologia), care se implica in studierea proceselor si fenomenelor psihice solicitate in pregatirea sportivilor, in studierea aspectelor pedagogice date de antrenamentul sportiv, ca proces instructiv-educativ, in studierea relatiilor de grup si a principiilor de alegere a leaderilor etc.

- ultima categorie, dar nu cea mai putin importanta, este categoria stiintelor aplicative, cum sunt: Matematica, Fizica, Cibernetica, Teoria sistemelor etc. (Fig. 1.1.)

Am afirmat in definitia T.M.A.S. ca ea este o stiinta, multi specialisti inclina sa i se spuna chiar Stiinta sportului, si credem ca este necesar sa argumentam aceasta afirmatie, mai ales ca exista o alta serie de specialisti (?), care manifesta destul scepticism privind aceasta apreciere.

Ca orice stiinta si T.M.A.S. indeplineste o serie de atribute, cum sunt:

*poseda un domeniu propriu de activitate si de cercetare, respectiv antrenamentul sportiv, ca o activitate care se distanteaza de celelalte activitati sociale, structurata ca un sistem dinamic, multifunctional, programat si planificat in vederea valorificarii la maximum a aptitudinilor sportive, pentru obtinerea celor mai inalte performante;

*poseda un bagaj de principii, legitati si cerinte proprii, care s-au nascut prin imbinarea cunostintelor acumulate in practica antrenamentului sportiv cu cunostintele celorlalte stiinte implicate in acest domeniu;

*are un sistem de cercetare stiintifica propriu, utilizand o metodologie specifica si avand, ca obiect de cercetare, intreaga problematica legata de antrenamentul sportiv;

Fig.1.1. Legaturile T.M.A.S. cu celelalte stiinte

(adaptare dupa Ungureanu O).

*se afla in posesia unui intreg ansamblu de date si cunostinte stiintifice, care, adaptate, pot constitui baza unor noi ipoteze pentru cercetare si dezvoltare;

*activitatea din antrenamentul sportiv este institutiona-lizata (minister, federatii, directii, oficii, unitati sportive, etc.), are invatamant specializat (facultatile de educatie fizica si sport si colegiile de antenori) si poseda un numar mare de cadre tehnice competente (Dragnea A. cit.de Ungureanu O.).

1.2. Problematica TMAS

Este evident ca T.M.A.S, trebuie sa rezolve o multitu-dine de probleme, care reies din diversitatea preocuparilor spe-

cialistilor, iar dintre cele mai insemnate amintim:

1. Precizarea obiectului de studiu propriu si a conexi-unilor acestei discipline cu alte stiinte;

2. Stabilirea componentelor antrenamentului sportiv si a principalelor norme si criterii de folosire a acestora in instruirea diferitelor categorii de sportivi;

3. Stabilirea principiilor specifice procesului de instruire a sportivilor si, de asemenea, generalizarea principa-lelor orientari metodice aparute in domeniul antrenamentului modern;

4. Diferentierea si generalizarea criteriilor, cailor si mijloacelor necesare selectiei sportivilor tineri si a celor pentru esaloanele sportului de performanta;

5. Stabilirea cerintelor generale si a elementelor de continut ce stau la baza planificarii si programarii instruirii sportivilor, in concordanta cu sistemul competitional in care participa, in vederea obtinerii randamentului sportiv scontat;

6. Precizarea particularitatilor metodice ale formelor de organizare a pregatirii sportivilor;

7. Formularea cerintelor organizatorice si metodice necesare pregatirii sportivilor pentru a sustine concursurile.

Se poate observa ca toate aceste probleme ale T.M.A.S. au numeroase valente cu cele incluse in bazele generale ale Teoriei educatiei fizice si sportului si, in special, cu cele proprii didacticii generale a educatiei fizice si antrenamentului sportiv (Siclovan I.).

1.3.Aspecte moderne ale antrenamentului sportiv si

influentele acestora asupra continutului TMAS

actual

Ne aflam, iata, la inceputul mileniului III, cand sportul de performanta cunoaste o amploare deosebita, in conditii in care societatea omeneasca s-a dezvoltat permanent si din toate punctele de vedere (filosofic, economic, politic, social, cultural, educativ).

Formarea noilor generatii de campioni si recordmani sportivi prezinta o strategie aparte, care impune solutii noi in plan conceptual, legislativ, financiar, organizatoric, teoretico-metodic, in dezvoltarea bazei materiale si incheind cu motivatiile si atitudinea sportivilor, dar si ale celor care raspund de formarea acestora.

Pe plan social rezultatele sportive de rezonanta sunt factori ce contribuie la obtinerea prestigiului international al unei natiuni, la atragerea simpatiei mondiale constituind o dovada de aliniere la cerintele civilizatiei umane (Ungureanu O.), ceea ce inseamna ca un astfel de rezultat nu este numai al sportivului, sau sportivilor, care l-au obtinut. Guvernele si parlamentele, indiferent de statele pe care le reprezinta si de orientarea lor politica, sunt direct implicate in asigurarea sprijinului strategic si material necesar obtinerii acestor performante. Toate statele, indiferent de intinderea geografica si de puterea lor economica, ,,arunca" totul in lupta pentru obtinerea medaliilor, ca sa nu mai vorbim de adevaratele drame care se petrec daca unul dintre favoriti'clacheaza'.

Aceasta optica a generat urmatoarele realitati:

*cresterea vertiginoasa a recordurilor si valorii concurentilor la toate competitiile de mare amploare;

*egalizarea valorilor si disparitia favoritilor sau a 'senatorilor de drept' (Sampras et comp), odata cu cresterea numarului de pretendenti la medalii sau macar la finalele marilor competitii sportive. In acelasi context, departajarea concurentilor se realizeaza frecvent la diferente foarte mici (fractiuni de secunda, punctaje, scoruri stranse, decizii la fotografie, departajari dupa prelungiri, etc.), ceea ce a condus si la unele modificari ale regulamentelor, si la aparitia unor prevederi regulamentare decisive (tie-break, play-off, golul de aur, lovituri de la 11m, etc.);

*democratizarea societatii omenesti si dezvoltarea economiei de piata au influentat si conceptia organizatorica a marilor competitii internationale. Marile incinte sportive s-au transformat in uriase spatii comerciale, iar sponsorizarea, publicitatea, tranzactiile financiare de orice fel, efectuate cu ocazia marilor cocursuri, angreneaza cifre de afaceri fabuloase;

*conceptul de 'PROFESIONIST' din sportul de performanta se impune si face legea in orice lupta pentru suprematie. Asa se face ca, in 1991, a fost adoptata o noua 'Carta Olimpica' care nu mai face delimitari intre sportivii 'amatori' si sportivii 'profesionisti'. Au fost, astfel, create conditiile favorabile unificarii structurilor sportului de performanta pe plan national si international;

*sumele financiare investite in pregatirea marilor campioni sunt, si vor fi, din ce in ce mai mari. Recompensele si premiile ating uneori sume exorbitante, iar atitudinea si motivatia sportivilor sunt clar determinate de psihologia cointeresarii si a banului;

*reconsiderarea ca o personalitate puternica a sporti-vului campion, societatea acceptand conceptia conform careia sportivul este singurul care isi asuma riscurile si sacrificiile cerute de marea performanta, pentru ca, in final, sa i se ofere gloria, iar rasplata muncii sale sa fie considerata cuvenita si justificata.

In aceste conditii T.M.A.S. sau Stiinta sportului capata orientari noi si importanta decisiva in obtinerea rezultatelor de prima marime, ingloband un numar tot mai mare de specialisti si promovand spiritul de lucru in echipa (antrenor, medic, masor, psiholog, informatician, etc.), sau in team-work, fara de care nu se poate concepe lupta la varf, toti acestia obligandu-se sa imbine, in activitatea lor, valorificarea tuturor cunostintelor acumulate in decursul atator ani de activitate sportiva, cu cele mai noi izbanzi ale stiintelor adiacente.

1.4. Notiuni cu care opereaza TMAS

In intregul continut al T.M.A.S. se gasesc o serie de notiuni, care se repeta permanent si cu care, orice specialist in domeniu, trebuie sa fie in orice moment familiarizat.

Manualul 'Terminologia educatiei fizice si sportului' (coordonator N.Alexe - 1990), ne pune la dispozitie o serie intreaga de termeni, din care cei mai importanti sunt:

- Sistemul de antrenament = reprezentat de ansamblul de principii si metode care formeaza procesul de antrenament si care se gasesc intr-o interdependenta permanenta;

- 'Scoala' de antrenament = un sistem unitar de pre-gatire a sportivilor intr-o ramura sau proba sportiva, care presupune existenta unui curent de opinii si a unei linii conceptionale adoptate de un grup de specialisti;

- Principiul de antrenament = o idee de baza, de ordin pedagogic, psihic, igienic, fiziologic, care fundamenteaza conducerea, organizarea si efectuarea antrenamentului;

-Forma de antrenament = cadrul organizatoric exterior al pregatirii sportivilor, diferentiat de obiectivele urmarite, de conditiile materiale si de particularitatile mediului ambiant;

-Lectia de antrenament = forma de baza a organizarii si desfasurarii procesului de antrenament;

-Volumul antrenamentului = componenta cantitativa a nivelului efortului fizic depus de sportivi in lectia (lectiile) de antrenament sportiv, exprimata prin durata, distanta, numar de repetari, sau, mai concret, prin secunde, metri, kilograme;

-Intensitatea antrenamentului = componenta calitativa a efortului fizic, rezultata din raportarea la unitate de timp a vitezei de executie, a incarcaturii si a complexitatii exercitiilor, precum si a duratei pauzelor (raportul este calitativ si se masoara in 'cai putere');

-Densitatea antrenamentului = raportul dintre timpul efectiv de lucru in antrenament si durata integrala a antrenamentului;

-Complexitatea antrenamentului = numarul, varietatea si structura exercitiilor utilizate ce impun o anumita adaptarea a sportivului in antrenament;

-Ritm de antrenament = gradarea intensitatii efortului prin alternarea sistematica a duratei de lucru (efort) efectiv cu cea de odihna (pauza) intr-o lectie sau intr-un ciclu de lectii;

-Efectul antrenamentului = totalitatea modificarilor survenite in urma antrenamentului prin care organismul se adapteaza la efort, realizand un randament crescut, evidentiat, prin diverse teste obiective si rezultate, dupa cel putin 4-5 saptamani de lucru;

-Obiectiv al antrenamentului = obtinerea unor indici crescuti ai factorilor de antrenament, sau a unui record , intr-o anumita perioada sau etapa;

-Factori ai antrenamentului = elemente constitutive fundamentale ale procesului de pregatire a sportivilor (pregatirea fizica, tehnica, tactica, psihica, teoretica, biologica de concurs, artistica);

-Grad de antrenament = valoarea starii de antrenament intr-un anumit moment al pregatirii sportivilor, apreciata prin indici obiectivi si subiectivi. Se identifica, de multe ori, cu forma sportiva;

-Incarcatura antrenamentului = expresia valorica a efortului sportiv (volum, intensitate, complexitate) la care este supus organismul sportivului (Blaga E.).

1.5. Antrenamentul sportiv

1.5.1. Conceptul de antrenament sportiv

Notiunea de antrenament sportiv este acceptata astazi cu mai multe sensuri

*fiziologii numesc antrenament totalitatea solicitarilor organismului (la nivel de aparate si sisteme) care determina adaptarea functionala si morfologica a acestuia, materializata, in final, prin cresterea capacitatii de efort;

*cu un inteles mai larg, antrenament inseamna orice instruire organizata, care are ca scop cresterea rapida a capacitatilor fizice, psihice, intelectuale, etc.;

*in sport, antrenament inseamna pregatirea sportivilor in vederea obtinerii celor mai bune rezultate intr-o anumita ramura sportiva (foarte rar se mai intampla ca un sportiv sa se pregateasca pentru mai multe ramuri sportive deodata, nivelul actual al rezultatelor sportive, spre care sportivul tinde, impiedicandu-l pe acesta sa faca fata rigorilor antrenamentului sportiv, chiar si numai din doua ramuri sportive asemanatoare. Un exemplu si mai edificator este comparatia rezultatelor unui decatlonist dintr-o proba oarecare cu cele ale unui "specialist" in proba respectiva).

In 'Terminologia educatiei fizice si sportului' (Bucuresti 1974) se gaseste urmatoarea definitie a antrenamentului sportiv: 'proces pedagogic, desfasurat sistematic si continuu gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice, tehnico-tactice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice'.

Notiunea de antrenament sportiv este subordonata notiunii de sport si este sinonima cu cea de pregatire sportiva, intalnita in mai multe limbi ( engleza, franceza, rusa, spaniola).

Dupa P.J.L. Thompson (1993) antrenamentul inseamna "o gama de activitati, un sistem organizat (? np) de asistenta acordata unui sportive sau unei echipe, cu scopul de a-l dezvolta si a-l perfectiona, condus de nenumarate personae: profesori, antrenori, oficiali, parinti, sponsori- prin antrenament sportive se intelege: invatare, pregatire, instruire".

Carstea Gh. (1997) defineste antrenamentul sportive ca "process instructive-educativ, desfasurat sistematic si continuu gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice".

Teodora Predescu (2001), renumita profesoara si antrenoare de baschet, scria undeva ca "antrenamentul este un system de pregatire sportiva, organizat, pe componente biologice, motrice si psihologice, dispus pe categorii de varsta si sex in vederea obtinerii capacitatii de performanta in competitii, antrenand in activitate antrenori, sportivi,medici, psihologi, biologi, conducatori sportivei, cat si factori ca: baza materiala de antrenament si competitii, material si inventar de antrenament si competitii, inclusiv factori de clima".

In acelasi timp, conceptul de antrenament sportiv include bazele antrenamentului (ansamblul legilor si principiilor care fundamenteaza si conditioneaza desfasurarea antrenamentului sportiv) stabilite de teoria antrenamentului sportiv (sistem de principii si metode care compun si structureaza antrenamentul sportiv), conform principiilor antrenamentului (idei de baza, de ordin pedagogic, psihologic, filosofic, igienic si altele, care structureaza efectuarea si conducerea procesului de antrenament )(id.).

Definirea a.s. evidentiaza in primul rand faptul ca acesta este un proces pedagogic, de instructie si educatie, iar acest lucru este sustinut de urmatoarele considerente:

-conducerea procesului de pregatire este asigurata de un cadru de specialitate (antrenorul), care are in 'subordine' unul sau mai multi sportivi;

-a.s. are loc, in general, intr-un cadru institutionalizat, fiind organizat si sustinut material de catre cluburi si asociatii sportive, sau, daca este vorba de loturile nationale, de catre federatiile de specialitate;

-a.s. se desfasoara pe baza unor strategii originale, a caror elaborare se face prin conceperea unor studii interdis-ciplinare;

-la baza planificarii si desfasurarii a.s. stau principii si reguli de ordin biologic, pedagogic, psihic, creandu-se, astfel, numeroase programe pe ramuri de sport;

-desfasurarea si conducerea procesului de pregatire au in vedere permanent obiectivele de instruire si de performanta;

-pregatirea sportivilor se face diferentiat pe stadii, perioade, etape, tinand cont ca a.s. este un proces ce se deruleaza in timp.

Toate acestea arata complexitatea procesului de pregatire a sportivilor, ca principala cerinta a cresterii performantei sportive, necesitatea optimizarii acestui proces fiind o conditie obligatorie, trecandu-se, astfel, chiar peste limitele unui simplu proces instructiv educativ, factorii de natura organizatorica, medicala si materiala fiind primii si cei mai importanti in realizarea acestui deziderat.

Eminentul profesor M. Epuran, atunci cand vorbeste de conceptul modern de antrenament sportiv, precizeaza prezenta celor '4 A' - aptitudinea, atitudinea, antrenamentul si ambianta.

In sportul american se vehiculeaza notiunea de hard-work (munca grea), care defineste conceptul modern de antrenament sportiv si ea este conditionata de:

- un antrenor bun;

- un antrenament si mai bun;

- un sponsor pe masura;

- un sportiv talentat, cu o motivatie puternica, educat sa munceasca foarte mult, pentru a-si valorifica in timp util aptitudinile si talentul (Ungureanu O.).

"Performanta sportiva de valoare mondiala depinde de numerosi factori, care pot fi reuniti in:

calitatea materialului uman (sportivii);

calitatea procesului de instruire (antrenori de valoare mondiala);

asistenta medicala;

- conducerea si organizarea sportului in general;

- baza materiala pentru efectuarea pregatirii;

- motivatia sub toate aspectele" (Ghermanescu I.K. cit. id.).

Conceptul modern de a.s. presupune imbinarea armonioasa a urmatoarelor elemente:

a) elementele esentiale sau clasice de antrenament sportiv care sunt de ordin biologic, psiho-pedagogic, social, etc.;

b) elementele moderne de antrenament sportiv care sunt teoria si metodica modelarii, interpretarea sistemica, participarea matematicii si informaticii, aparatura moderna;

c) elementele care conditioneaza eficient pregatirea pentru marea performanta cum sunt: aptitudinile materialului uman, nivelul profesional al antrenorilor, baza materiala etc.

Una peste alta, un antrenament modern inseamna o mentalitate noua, atat din partea antrenorilor cat si a sportivilor, iar schimbarea mentalitatii inseamna "trecerea de la imperativul 'cantitate' la dezideratul 'calitate si eficienta', cu alte cuvinte este necesara realizarea unui reviriment, i-am putea zice chiar reforma (n.a.), privind introducerea principiilor praxiologiei, care ofera puternice argumente de restructurare a conceptelor metodice de pregatire a sportivilor de inalta performanta" (Colibaba D.E. si Bota I.).

1.5.2. Functiile antrenamentului sportiv

In conformitate cu cele de mai sus a.s. are mai multe functionalitati:

- pedagogica, data de procesul didactic care are loc in cadrul lectiilor de antrenament;

- biologica, data de efectele reale din planul dezvoltarii functionale si al adaptarii organismului;

- psihologica, data de implicarea in antrenamentul sportiv a unor trasaturi psihice ale participantilor, cum ar fi caracterul, calitatile morale si volitive, etc.;

- sociologica, data de raporturile dintre participanti, de modul de integrare a acestora in diverse colective etc.;

- igienica, data de conditiile specifice de alimentatie, odihna, refacere, etc.;

- etica, data de idealurile de fair-play, de pace, de respect pentru adversari, arbitri, spectatori, etc.;

- estetica, data de frumusetea si rafinamentul actului motric, de complexitatea si armonia actiunilor motrice, de spectacolul produs prin concursul sportiv (Teminologia educatiei fizice si sportului).

1.5.3. Caracteristicile antrenamentului sportiv

Procesul de

antrenament prezinta urmatoarele caracteristici:

- este complex, multifactorial si interdisciplinar, proce-sul ca atare implicand nu numai relatia 'antrenor-sportiv' ci si oameni de stiinta, medicii, organizatori, alti tehnicieni, etc.;

- este o activitate organizata, planificata si condusa dupa legi, principii si reguli specifice laturilor biologice, psihice si sociale care il compun;

- se adreseaza fiintei umane in intregul ei, urmarind in mod deosebit dezvoltarea aptitudinilor motrice, simultan cu cele intelectuale si afective;

- urmareste maximalizarea performantelor sportive, iar, in cazul in care acestea au fost atinse, obiectivul principal devine pastrarea pe o perioada cat mai lunga a nivelului inalt atins;

- este o activitate de tip predominant pedagogic, instructiv-educativ, avand posibilitatea de a modela constiinta individului;

- mentine permanent un caracter praxiologic, toate preocuparile sportivilor, antrenorilor si oamenilor de stiinta implicati, indreptandu-se spre obtinerea celor mai mari performante, caracterizate prin frecventa, nivel si stabilitate a acestora;

- este o activitate ce se adreseaza, in primul rand, tinerilor dotati din punct de vedere motric si psihic, selectia acestora fiind o alta latura ce tine de a.s.;

- are niveluri diferentiate de desfasurare a activitatii in functie de varsta, sex, nivel de pregatire, profesie, profil de efort si importanta concursului;

- subordoneaza activitatea sportiva cerintei funda-mentale de dezvoltare a personalitatii umane, in armonie deplina cu nevoile societatii in care traieste sportivul;

1.5.4. Obiectivele antrenamentului sportiv

Obiectivele principale ale antrenamentului sportiv sunt:

*pregatirea sportivilor pentru a participa si a invinge in concursuri sau, mai concret, dezvoltarea la cote maxime a capacitatii de performanta intr-o anumita proba sportiva sau intr-un grup de probe (decatlon) sau intr-o ramura sportiva;

*dezvoltarea personalitatii sportivului

Aceste doua principale obiective nu se obtin separat sau alternativ, ci simultan, si tot mai multi autori vorbesc in prezent despre antrenamentul 'total' (M. Epuran - 1990).

Antrenamentul sportiv este dirijat astazi dupa cele mai noi cuceriri ale medicinei, cu respectarea tuturor cerintelor pedagogice si psihologice, fiind organizat in conditii de mediu optime, dar utilizandu-se si unele aparate si dispozitive caracteristice tehnologiei de varf. Acest lucru inseamna ca 'antrenamentul total' este mult mai mult decat simpla dezvoltare biologica, materializata prin dezvoltarea aptitudinilor motrice si formarea priceperilor si deprinderilor motrice specifice, el urmareste dezvoltarea intregii personalitati a sistemului psiho-socio-comportamental si a modificarilor acestuia.

1.5.5.Directiile de actiune pentru cresterea eficientei a.s.

Performantele incredibile obtinute astazi, la trecerea in mileniul III, in majoritatea ramurilor de sport, au determinat o schimbare majora a conceptiei de antrenament, care a trebuit sa rezolve gasirea unor solutii pentru cresterea in eficienta a procesului de antrenament. In acest sens, specialistii din domeniu au actionat pe doua fronturi, stabilind, mai intai, directiile si prioritatile de actiune imediata, iar apoi, modalitatile de valorificare la maximum a factorilor ce favorizeaza o pregatire de mare eficienta.

Stabilirea directiilor si prioritatilor de actiune eficienta a antrenamentului, precum si a factorilor favorizanti a tinut cont de urmatoarele elemente:

*studiile efectuate in cadrul cercetarii stiintifice din domeniul teoretic si practico-metodic al a.s.;

*particularitatile de pregatire in unele ramuri si probe in care s-au obtinut rezultatele cele mai valoroase;

*timpul necesar pentru indeplinirea celor mai inalte obiective;

*varsta generatiilor de sportivi ancorate in indeplinirea acestor obiective.

Iata care sunt cateva din aceste directii si prioritati, impreuna cu factorii care favorizeaza actiunea lor (Dragnea A siUngureanu O.):

1.5.5.1.Perfectionarea strategiei procesului de selectie

Tot mai multe studii din diverse domenii stiintifice, dar in special din antropologie, pedagogie si psihologie, se implica, in zilele noastre, in depistarea celor mai indicate modalitati de valorificare a fiecarui individ in cadrul societatii, in functie de aptitudinile individuale pe care le poseda.

D.a.p.d.v. Galton, 1892 (cit. de Dragnea A.,1999), se manifesta total impotriva afirmatiei conform careia "toti copiii se nasc la fel, diferentierea lor avand loc mai tarziu datorita exercitiului permanent si efortului moral"(cit.id.).

"Nu cred in egalitatea naturala" spune Galton. "Oamenii sunt inzestrati de Dumnezeu in mod diferit, dupa cum semintia naturala este amestecata pe baza legilor intamplarii; ori de cate ori omul a incercat sa invinga aceste legi, a cules rezultate dintre cele mai negative (v. sectele religioase, perpetuarea intre rude directe etc.)" (cit.id.).

Este adevarat, insa, ca studiile intreprinse in directia excelentei au vizat cu prioritate excelenta intelectuala sau, cum i se mai spune, "aurul cenusiu", interesul pentru depistarea "copiilor minune" manifestandu-se cu precadere. Abia in perioada din urma, datorita rezultatelor de exceptie obtinute in arenele sportive, oamenii de stiinta si-au indreptat atentia si asupra performantei motrice, cautand cele mai eficiente cai si mijloace de depistare a indivizilor supradotati, deoarece aceleasi studii arata ca exista 3 arii de cuprindere a copiilor:

-aria subiectilor subdotati fizic si psihic (cu nevoi speciale);

-aria subiectilor cotati mediu d.p.d.v. fizic si psihic;

-aria subiectilor supradotati sau excelenti (id.).

Toate acestea presupun ca actiunea de "depistare" a noilor campioni (ori ce-am face, nu vor ajunge toti campioni!) sa se transforme intr-un proces mai indelungat, de preselectie, prin care sa se urmareasca identificarea unor aptitudini si dotari genetice ale unor copii supusi unui program de instruire axat pe dezvoltarea motricitatii generale, program care sa se deruleze pe parcursul a 1-2 ani. La sfarsitul acestui ciclu copiii se vor confrunta cu modelul de selectie dintr-o ramura sau alta, umand sa se decida asupra promovarii sau eliminarii acestora (eventual indrumarea spre o alta ramura sportiva), cei promovati intrand, abia de-acum, in pregatirea stadiala specifica ramurii pentru care au fost selectionati.

In principiu, procesul de selectie trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

*copiii selectionati trebuie sa manifeste o stare de sanatate perfecta (controlul medical in amanuntime, care sa evidentieze capacitatea de adaptare la efort si, eventual, cea de restabilire, fiind strict necesar);

*sa fie stabilite cele mai semnificative si adecvate probe de selectie (a se lua in seama faptul ca exista parametri morfofunctionali si motrici care sunt determinati puternic genetic si, deci, pot fi mai putin dezvoltati prin antrenament, cum sunt talia, anvergura, viteza, indemanarea etc.);

*sa fie utilizate pentru selectie cele mai potrivite cai (asistenta la lectiile de educatie fizica si discutii cu profesorii de specialitate din scoli, concursuri de selectie, trialuri etc.);

*selectia sa aiba un caracter permanent si diferentiat, dupa criterii adecvate, pe cele 3 stadii de pregatire: copii, juniori si sportivi consacrati;

*sa fie precizate strategii de selectie care sa reduca la maximum "investitiile inutile" si greselile de selectie (pe cat posibil, tot mai multi copii selectionati sa se gaseasca in aria a 3-a), care consuma in van timp, energie, munca, fonduri pentru pregatire, echipament, aparatura s.a.m.d.

1.5.5.2.Intarirea relatiei dintre continutul si meto dica antrenamentului sportivilor de inalta per-formanta si cerintele modelului de concurs

Aceasta prioritate impune aprofundarea problematicii modelului si a metodei modelarii, prin care se va urmari desfasurarea antrenamentelor in conditii analoage concursurilor, daca se poate in toate perioadele de pregatire. Acest lucru se poate rezolva la sportivii consacrati, unde pregatirea fizica generala de la inceputul perioadei pregatitoare primeste un caracter mai special, mai apropiat de specificul ramurii, fara a deveni, insa, specifica. Mai putin se poate impune aceasta cerinta la nivelul copiilor, unde exercitiile de dezvoltare fizica generala trebuie sa primeze.

Tot de problematica modelarii se leaga si selectarea si utilizarea unor mij-loace de pregatire, diferentiate in privinta structurii lor motrice si a efortului fizic si psihic, in asa fel incat sa se obtina o adancire a influentelor specifice. Aici este locul unor modele operationale create si utilizate in concordanta cu caracteristicile concursului, fara a elimina in totalitate spiritul creativ al antrenorilor.

1.5.5.3.Cresterea considerabila a volumului si intensitatii efortului, cu mentiunea ca trebuie promovat "raportul optim" dintre acestea

Nici nu se poate discuta ca antrenamentele din ziua de astazi ar putea suporta o comparatie cu cele din trecut. Recordurile si rezultatele obtinute de sportivii din zilele noastre sunt net superioare, unele fiind de-a dreptul incredibile, si nu exemplificam decat cu proba de 100 m sau cu cea de saritura in lungime, toate acestea nefiind posibile fara antrenamente sustinute, efectuate cu solicitari mult mai mari si cu un consum de energie fantastic, pana la limitele maxime posibile, uneori chiar.peste!

Solicitarile din antrenamente au vizat cresterea considerabila a volumului si intensitatii efortului, este adevarat, insa, ca in conditiile in care si posibilitatile de refacere s-au perfectionat mult fata de trecut.

Din practica pregatirii sportive s-a dovedit ca cresterea excesiva a volumului de lucru sau a intensitatii poate provoca la sportivi o serie de efecte contrare celor scontate: supraantrenament, forma sportiva sa tina mai putin, uzura prematura si reducerea longevitatii sportive etc.

Specialistii considera ca, la cel mai inalt nivel de performanta, s-a ajuns la limitele de sus in ce priveste cresterea volumului, iar cele 24 de ore nu mai sunt suficiente pentru a se face o repartitie justa a lor pentru antrenament si odihna (Tabelul nr. 1.1.):

Tabel nr. 1.1. Valori ale parametrilor volumului

temporal in antrenamentul contemporan (dupa O.Ungureanu)

In aceste conditii, trebuie promovat tot mai mult raportul optim dintre volum si intensitate, pastrandu-se cerintele privind diferentele acestui raport in functie de perioadele de pregatire si de momentul obtinerii si durata formei sportive.

Raportul optim dintre volum si intensitate are in vedere interconditionarile impuse de legitatile fiziologice privind reactivitatea organismului uman supus la efort, care constituie un proces ondulatoriu si repetat (solicitare→oboseala→odihna si refacere). D.p.d.v. metodic solutia acceptata este corelarea volumului de efort cu intensitatile cerute de modelul activitatii competitionale.

1.5.5.4.Crearea si mentinerea unei motivatii puternice pentru sportul de performanta

Conceptul de "profesionist", specific economiei de piata si acceptat, inclusiv, de "Carta olimpica", a schimbat radical raportul profesionisti-amatori in favoarea primilor, determinand in randul sportivilor un spirit de motivatie fara precedent, care implica factori sociologici, psihologici si financiari multipli.

Acest spirit va trebui "inoculat" si la nivelul esaloanelor juvenile, dar, pentru acest lucru, va fi nevoie de un statut al juniorului de performanta, in care sa se stipuleze drepturile si obligatiile acestuia, avantajele practicarii sportului de performanta si perspectivele integrarii in viata sociala, fiind nevoie ca, toate acestea, sa fie cunoscute de sportiv, de familia si de scoala lui.

Din pacate, se pierd destul de multe talente, in diverse sporturi, care nu pot sa-si permita sa participe la antrenamente, din cauza unor greutati materiale familiale, iar, ceea ce este si mai grav, cluburile sau asociatiile sportive aloca fonduri foarte putine pentru elementele de perspectiva, iar cointeresarea tinerilor si a celor ce se ocupa de selectia si antrenarea lor este ca si inexistenta.

1.5.5.5.Conducerea stiintifica a antrenamentului sportiv

Complexitatea antrenamentului sportiv impune ca programarea, organizarea si conducerea lui sa fie asigurate de o echipa interdisciplinara, activitatea acesteia bazandu-se pe date concrete din mai multe domenii (biologic, metodic, igienic, psihologic, organizatoric etc), fiecare in parte aducand o serie de indicatori, obtinuti in urma unor cercetari stiintifice aprofundate. Procedandu-se la inventarierea indicatorilor (factorilor) determinanti ai performantei sportive si la descoperirea interrelatiilor care ii unesc in interventia lor concreta, inca de prin anii '70, s-a ajuns la concluzia ca, pentru dirijarea stiintifica a antrenamentului, s-au evidentiat 67 de indicatori, de natura motrico-biologica si psihologica, a caror actiune concentrica determina obiectivizarea cat mai exacta a procesului de antrenament. Acesti 67 de indicatori au fost grupati, dupa natura lor, in 4 categorii: conceptuali; educativi si psihosociali; organizatorici; economico-financiari (Alexe N.). Un astfel de numar imens de indicatori nu poate fi urmarit, prelucrat si evaluat decat cu ajutorul calculatorului, informaticianul fiind ultimul venit in team-work-ul unui lot sportiv care se respecta. Concluziile acestei echipe si modul in care aplicarea lor in antrenament se reflecta in rezultatele sportive de pe teren, pot si trebuie sa se constituie in studii si lucrari stiintifice, care sa fie utilizate si de alti specialisti, si care sa ramana posteritatii.

D.a.p.d.v. este nevoie sa fie cunoscute nu numai modalitatile prin care s-au obtinut rezultate remarcabile, ci si cele care au condus la greseli de pregatire, indiferent de gravitatea si urmarile acestora, pentru ca generatiile de antrenori care urmeaza sa nu mai faca aceleasi greseli, iar continutul T.M.A.S. trebuie sa se opreasca si asupra acestora.

1.5.5.6.Utilizarea intr-o mai mare masura a mijloacelor de pregatire netraditionale, prin introducerea in antrenamente a celor mai noi tehnologii, care sa determine la sportivi solicitari maxime si eficiente

Activitatea unui antrenor care se respecta trebuie sa imbine, in permanenta, traditiile inaintasilor cu experienta si spiritul creativ ce-l caracterizeaza si cu cele mai noi cuceriri ale stiintei si tehnologiei moderne. D.a.p.d.v. prioritatea de fata se supune celei precedente, conducerea stiintifica a antrenamen-tului nefiind posibila fara introducerea "noului" in tot ce tine de desfasurarea pregatirii.

In acest sens exista o serie de sporturi in care performanta se leaga direct de componenta tehnologica. Asa sunt: automobilismul, motociclismul, ciclismul, bobul, schiul, chiar si saritura cu prajina etc. pentru care lucreaza adevarate industrii si colective de cercetare.

Celelalte sporturi implica, in realizarea performantei, latura biologica a sportivului, progresul obtinandu-se aproape numai prin antrenament, alimentatie si medicatie, si refacere (fara a uita, insa, si de influenta, este adevarat mai mica, pe care o determina noile echipamente).

De fapt nu vrem sa minimalizam nici componenta biologica a sportivilor ce activeaza in prima categorie de sporturi, latura psihica fiind foarte importanta, dar, tot in spiritul adevarului, trebuie sa recunoastem ca aici primeaza, totusi, componenta tehnologica si progresele acesteia.

Revenind la tehnologizarea antrenamentelor, aceasta succede actiunilor de biologizare extrema si de cautare a formulelor de sustinere medicamentoasa, mai mult sau mai putin permise, a efortului sportiv.

Aceasta tehnologizare urmareste cresterea la maximum a eficientei miscarii si utilizarea cu cel mai mare randament a timpului alocat pregatirii, si ea se manifesta pe trei cai: utilizarea simulatoarelor, utilizarea calculatorului si utilizarea sincronica a celor doua genuri de aparaturi.

Deoarece cheltuielile pentru introducerea acestor tehno-logii sunt foarte mari, aceasta prioritate o consideram inca in stadiu de "pionierat", dar nu ne putem abtine sa nu enumeram punctele importante ale unui adevarat "scenariu" al extinderii utilizarii pe scara larga a acestor aparaturi si in domeniul sportiv (Popa E., Mociani V., Hillerin P.):

"*aprofundarea cunoasterii cerintelor specifice, intr-un numar tot mai mare de ramuri de sport, va face posibila formularea unor probleme din ce in ce mai complexe, in fata celor chemati sa conceapa, sa proiecteze si sa construiasca aparatura de simulare;

*crearea, pe baza unor solutii de inalta tehnicitate, a unor module functionale, care sa rezolve intrega gama de cerinte enuntate, si care vor da proiectantilor posibilitatea unor raspunsuri in concordanta (n.a.) cu solicitarile practicii;

*imprumutarea, din domeniile automatizarii si roboticii, a unor solutii simple si necostisitoare, in vederea realizarii de traductoare, necesare aparaturii de masura si control, ce va fi creata, probabil, tot modular;

*cuplarea cu tehnici noi a modalitatilor de masurare a parametrilor biologici;

*asigurarea controlului intregii aparaturi de catre un microcalculator suficient de puternic, pentru a inlocui partea de rutina din dificila munca, si de mare raspundere, a antrenorului;

*racordarea posturilor de antrenament controlat la un sistem de urmarire (calculator central), capabil sa gestioneze planurile (colective si individuale), reactiile particulare ale sportivilor, indicand antrenorului care sunt deciziile optime ce trebuie luate pentru orice problema ivita si pentru fiecare sportiv in parte;

*evolutia performantelor si a posibilitatilor de prelucrare a informatiilor vor deschide noi cai de interventie in directia simularii si masurarii "in live" (n.a.), rezolvand, astfel, probleme ce par astazi inabordabile, si impingand tot mai departe limitele prformantei umane".

1.5.5.7.Rationalizarea si standardizarea princi-palelor mijloace de antrenament

De aceasta data, interventiile antrenorilor sunt mult mai directe si mai evidente, alegerea si utilizarea sistematica a mijloacelor cu cel mai mare randa-ment posibil fiind un demers metodic obligatoriu pentru orice antrenor, din pacate, valorificarea superioara a acestui demers, mai ales in unele ramuri sportive, mai lasa de dorit.

La baza rationalizarii (selectarea, adaptarea, si utilizarea celor mai eficiente mijloace de antrenament) si standardizarii (inventarierea mijloacelor rationalizate, dovedite a fi cele mai eficiente, si sistematizarea lor in vederea constituirii unui sistem unitar de actiune, metodica dozarii acestora in lectii si in diverse cicluri de pregatire: MAC, MZC, MIC si perioade) stau teoria si metoda modelarii, aplicarea acestora fiind dependenta de cerinta obiectivizarii concursului (modelul de concurs cu valoare maxima) si a participarii sportivului in concurs (modelul campionului) pentru a realiza performante maxime.

Obiectivizarea si crearea modelului de concurs trebuie sa evidentieze o serie de parametri, care sa surprinda realitatea complexa a concursului si compararea acestora cu cei din concursurile de nivel maxim. Printre acesti parametri se gasesc si urmatorii:

*performanta inregistrata privind evolutia anterioara si rata de progres si, apoi, valoarea de moment si, eventual, perspectiva de ameliorare a acesteia;

*structuri de exercitii de mare eficienta (numarul lor si modalitatile de inlantuire ale procedeelor tehnice si actiunilor tactice);

*derularea si succesiunea acestor inlantuiri in "secvente competitive" (continut, durata, frecventa pe minute sau/si reprize, alternarea lor);

*tipurile de efort si precizarea resurselor energetice, legitatile fiziologice, metabolice si endocrinice care le guverneaza, metodica dirijarii efortului in consecinta;

*precizarea parametrilor de volum si intensitate ale efortului din concurs, pe secvente si pe durata totala a intrecerii, impreuna cu valorile unor indicatori functionali vizavi de solicitarile implicate;

*nivelul aptitudinilor motrice combinate, cu accent pe datele care evidentiaza rezistenta specifica, mai concret spus, rezistenta in regim de tehnica si tactica din competitie;

*solicitarile psihice de ordin intelectual, afectiv, volitiv, de personalitate si de caracter;

*cerinte ale dezvoltarii somatice si antropometrice (talie, anvergura, proportia segmentelor, greutatea optima, masa activa, etc.).

Obiectivizarea concursului si a caracteristicilor sportivilor victoriosi in astfel de concursuri ofera date, cifre, raporturi de interconditionare cantitative si calitative, iar, pe temeiul acestora, mijloacele de antrenament se supun unei analize de rationalizare, dupa care acestea se ierarhizeaza in functie de gradul de eficienta in cresterea capacitatii de performanta.

Odata rationalizarea incheiata, urmeaza standardizarea sau tipizarea utilizarii mijloacelor, care presupune precizarea lor si metodica dozarii lor in diverse tipuri de lectii, corespunzatoare unui anumit ciclu din programarea antenamentului.

Rationalizarea mijloacelor de antrenament poate fi facuta de antrenor(i) pe doua cai:

rationalizarea intuitiva si

- rationalizarea pe baza de calcul statistic.

.Rationalizarea intuitiva se realizeaza prin aprecierea raportului dintre mijloacele utilizate si rezultatele obtinute in antrenamente si concursuri, apreciere facuta de antrenor in baza experientei practice indelungate.

Experienta practica se poate valorifica prin metoda observatiei organizate (stocand datele din concursuri si antrenamente si apoi efectuand analize asupra acestor date si generalizand concluziile ce pot fi emise).

Rationalizarea intuitiva se efectueaza prin valorificarea informatiilor provenite din urmatoarele surse:

*utilizarea de catre antrenorul in cauza a unor mijloace (structuri diverse de exercitii) care s-au dovedit eficiente in cariera de fost sportiv a acestuia;

*utilizarea unor exercitii si structuri de exercitii dobandite in urma unor schimburi de experienta sau prin asistente la pregatirea asigurata de catre alti antrenori cu rezultate demne de luat in seama;

*conspectarea sau copierea unor exercitii utilizate de antrenori straini, de catre unii antrenori care activeaza si in plan international;

*utilizarea unor exercitii prezentate in monografiile si lucrarile metodice ale federatiilor de specialitate;

*utilizarea unor mijloace descoperite, inventate, adaptate si inbunatatite de catre antrenor si confirmate ca eficiente prin rezultatele obtinute in diverse concursuri cu obiectiv;

*spiritul creativ al sportivilor si colaborarea antrenor-sportiv(i).

Tot despre o rationalizare intuitiva, se poate vorbi si in cazul calculului raportului de pondere pe componentele antrenamentului sportiv la unele structuri de exercitii utilizate in antrenament (Hillerin P. si Vornicu P. cit. de Ungureanu O.) desi mai corect ar fi sa i se spuna rationalizare intuitiv-statistica, pentru ca antrenorul trebuie sa faca niste calcule si de aceasta data (n.a.).

Calculul acestui raport pleaca de la urmatorul rationament: orice executie a unui procedeu tehnic, indiferent de exercitiul in care este inclusa, manifesta o anumita "incarcatura" fizica, tehnica si tactica, iar, in cadrul exercitiului, influentele modului de desfasurare al acestuia, asupra factorilor antrenamentului, se manifesta diferit, mai mult de-atat, lucrul pentru unul din factori poate influenta si ceilalti factori (ex.un exercitiu pentru pregatirea tactica, dintr-un joc sportiv, are influente si asupra pregatirii fizice (specifice) si asupra pregatirii tehnice). Gradul de influentare a unui exercitiu, asupra factorilor antrenamentului, se apreciaza prin valorile 0,1,2 si 3 puncte (in total 6), in asa fel incat cele trei componente ale a.s. sa nu fie niciodata punctate in mod egal, iar punctajul este decis de.intuitia si experienta antrenorului (de aceea vorbim inca de rationalizare intuitiva).

Exemplu: Intr-o lectie, un antrenor de volei, pro-grameaza urmatoarele exercitii sau structuri, care se vor desfasura in 40 de minute (ordinea lor fiind aleatorie):

Ex.1: pase in trei efectuate in "suveica";

Ex.2: doua lovituri de atac consecutive - prima de pe o extrema, din ridicare inalta, urmata imediat de a doua, de pe centru, in urcare, sau invers;

Ex.3: combinatii in atac cu intrarea R, cu relatie de opozitie, la blocaj, semiactiva (2 jucatori):

Ex.4: servici-preluare in formatie completa;

Ex 5: preluare cu plonjon din minge aruncata.

Asa cum se obisnuieste, in cele 40 de minute se va lucra pentru pregatirea tehnica si tactica, fara sa se stie raportul dintre ele (pe unii antrenori nici macar nu-i intereseaza!?) si fara a se mai gandi cineva si la legatura celor doi factori cu pregatirea fizica.

Prin aplicarea "raportului de pondere a factorilor a.s.", ca procedeu al rationalizarii intuitive, se realizeaza o orientare a pregatirii mult mai obiectiva.

Dupa ce se fixeaza de catre antrenor punctele pentru fiecare exercitiu, care reflecta gradul de influenta asupra factorilor a.s., se intocmeste urmatorul tabel (Tabel 1.2):

Tabel nr. 1.2. Model de punctaj

(dupa Ungureanu O. adaptat de autor)

Odata calculate aceste procente, se poate trece mai departe la calculul volumului temporal, precizarea cantitativa a duratei de exersare conducand la o rationalizare si mai obiectiva.

Din procentele ce revin fiecarei componente a a.s. in cele 40 de minute (100%) alocate exersarii exercitiilor respective se obtin urmatoarele valori ale volumului temporal:

la 30% p.fizica ii corespund 12 min. de efort;

la 40% p.tehnica ' 16 min. de exersare;

la 17% p.tactica      ' 6-7 min. de exersare;

la 13 % pondere neutra corespund 5-6 min. de timp neutru sau pauze.

Acest demers matematic de rationalizare il ajuta pe antrenor sa decida asupra duratei de lucru a unor exercitii, decizii prin care sa mareasca sau sa micsoreze timpul total de lucru sau/si timpul alocat unui anumit factor al a.s.

In cazul nostru, daca sarcina de lectie vizeaza utilizarea cu preponderenta spre p.tehnica a exercitiilor, se va mari durata exercitiilor 2 si 3 din "pachetul" programat, deoarece aceste exercitii au cea mai mare pondere de tehnicitate (3 puncte).

Rationalizarea mijloacelor de antrenament pe baza calculului statistic de corelatie reprezinta un procedeu mai modern de rationalizare si       se bazeaza pe calculul coeficientului de corelatie.

In a.s. coeficientul de corelatie da informatii despre gradul de influentare a performantei de catre utilizarea unui anumit mijloc de pregatire.

Calculul coeficientului de corelatie se face prin mai multe metode, din care, ca eficienta si simplitate, se detaseaza "metoda diferentelor de rang" sau metoda "Spedman", dupa numele statisticianului care a aplicat, pentru prima data, calculul de mai jos:

φ(se citeste "ro") = simbolul coeficientului de corelatie;

6 = o constanta Spedman;

d = diferenta de rang sau diferenta de loc ocupat de acelasi sportiv in doua probe (prima este performanta propriu-zisa, iar a doua testul de control cu mijlocul de antrenament folosit in pregatire);

n = numarul de cazuri (sportivi) din esalonul de investigatie.

Valorile acestui coeficient se inscriu intre -1 si +1, la mijloc fiind valoarea "0". Daca valoarea coeficientului de corelatie se inscrie in intervalul -1 si 0 (valori negative), mijlocul de antrenament se considera a fi total ineficient, ba mai mult, el poate crea stari patologice (!), daca valoarea lui este "0", exercitiul folosit este doar.consumator de energie si timp, neavand niciun fel de influenta asupra performantei, pe cand o valoare pozitiva a coeficientului de corelatie (intre 0 si +1) arata ca mijlocul de antrenament este eficient, cu atat mai eficient, cu cat valoarea lui este mai aproape de +1.

Exemplu:

La o grupa de 5 sportivi se urmareste cresterea performantei la saritura in lungime de pe loc. Pentru acest lucru, antrenorul foloseste in antrenament (intr-un modul de lectii) genuflexiuni cu haltera pe umeri, in greutate de 75-8o% din posibilitatile maxime ale fiecarui sportiv. Pentru a vedea in ce masura se interconditioneaza performanta cu mijlocul de pregatire folosit se aplica formula calculului coeficientului de corelatie, dar pentru acest lucru se va intocmi un tabel cu 7 coloane:

-coloana 1: numarul curent al sportivilor;

- ' 2: valoarea performantei, notata cu

X (rezultatul de la saritura in lungime de

pe loc)

3: valorile rezultatului la testul final cu

mijlocul de pregatire utilizat (numarul de

genuflexiuni cu haltera), notat cu Y;

- ' 4: rangul sau locul ocupat in proba de performanta (rang de X);

rangul sau locul ocupat in clasament la

testul cu mijlocul de pregatire (rang de Y);

6: diferenta de rang sau de clasament in

cele doua probe la acelasi sportiv;

' 7: valoarea diferentelor de rang ridicate la

patrat (d), care se insumeaza in josul coloanei (Σd).

Tabel nr. 1.3.Calculul rangurilor si a ridicarii la patrat a

diferentelor de rang (dupa Ungureanu O.)

Aplicand formula obtinem (id.):

Ajungand la o valoare pozitiva si destul de aproape de +1, se poate concluziona ca mijlocul de pregatire folosit are influenta asupra performantei din proba aleasa.

Trebuie specificat ca acest coeficient se aplica operativ si precis in ramurile sportive ale caror parametri spatiali, spatio-temporali si dinamico-energetici sunt exprimati clar si sunt masurabili cu precizie (in sporturi ciclice, probe de aruncari si sarituri din atletism, haltere), in sporturile aciclice ca gimnastica, sporturile de lupta sau in jocurile sportive, coeficientul de corelatie are expresii mai putin obiective, daca se refera la numarul de repetari din antrenamente si rezultatele din concursuri, dar poate fi utilizat cu succes daca se urmaresc aspecte legate de dezvoltarea uneia sau alteia dintre calitatile motrice.

Rationalizarea principalelor mijloace de antrenament impune fiecarui antrenor sa-si structureze un inventar de lucru, cu structuri de exercitii pe componentele a.s., sau pe combinarea acestora, care sa fie ordonate in functie de valoarea lor, in realizarea obiectivului dorit, precum si notarea lor cu diverse simboluri simple, pentru a usura munca de programare curenta a antrenamentelor.

1.5.5.8.Accelerarea procesului de refacere a capacitatii de efort

Suprasolicitarile la care sunt supusi sportivii, nemaiintalnite pana in zilele noastre, date de numarul mare de concursuri, de volumul si intensitatea, in regim maximal, a antrenamentelor, au condus la schimbarea opticii in ce pri-veste importanta refacerii organismului dupa efort. Mai mult chiar, refacerea si pregatirea biologica pentru concursuri au fost "ridicate la rang" de factor al a.s. modern, progresele inregistrate de un timp incoace, in majoritatea ramurilor sportive, datorandu-se si posibilitatilor mai numeroase de accelerare a refacerii si descoperiri unor complexe farmaceutice mult mai eficiente.

Necesitatea accelerarii refacerii pleaca de la doua considerente:

*eforturile maximale din antrenamente nu permit refacer ea organismului, pana la urmatorul antrenament sau concurs, numai pe cale naturala si spontana;

*fara o refacere completa a organismului, dupa un anumit efort, nu se pot efectua antrenamente de volum sau intensitate mare, care sa fie eficiente in cresterea capacitatii de efort.

Refacerea reprezinta "un proces care foloseste, in mod rational, o serie de mijloace medico-psihologice, naturale sau artificiale, destinate redobandirii homeostaziei existente inaintea inceperii efortului si depasirea acesteia prin fenomene de supracompensatie functionala" (Dragnea A.).

In fond, refacerea reprezinta combaterea oboselii instalate inerent dupa efort, care diminueaza randamentul sportiv ulterior, iar acumularea oboselii se datoreaza si urmatorilor factori (Alexe N.):

- epuizarea fosfocreatinei musculare - in eforturile de pana la 2 min.;

- acumularea de acid lactic in muschi - in eforturile cuprinse intre 35 sec. si 4-5 min.

- scaderea glicogenului muscular si acumularea de amoniac - in eforturile sustinute timp de 10-90 min.;

- epuizarea glicogenului muscular si acumularea de peroxizi lipidici - in eforturile cuprinse intre 70-360 min.;

- scaderea glucozei circulante (creierul consuma 5 g de glucoza/ora) - in cazul aparitiei oboselii centrale;

- reducerea aminoacizilor esentiali din sange si patunderea triptofanului (aminoacid de baza, de tip cromogen, eliberat din structura proteinelor naturale prin digestie) in creier;

- aparitia unor manifestari neuropsihice de disconfort etc.

Ca proces dirijat, si pentru accelerarea ei, si refacerea se poate antrena, daca ne referim la antrenarea capacitatii de relaxare, la utilizarea antrenamentului autogen, la educarea somnului, a regimului de viata si a dietei sportive etc., ba mai mult de-atat, se poate creea un "stereotip de refacere", caracteristic unei zile de pregatire sau de concurs.

Refacerea din a.s. are un caracter individual, in functie de varsta, sex, nivel de pregatire, ramura de sport, gradul de efort depus, starea de stress particulara, si ea poate, si chiar trebuie, sa actioneze asupra efortului din antrenamente, cat si din competitii. Actiunea propriu-zisa poate avea loc inainte, in timpul si dupa lectiile de antrenament, intre lectii, dupa un microciclu, dupa un mezociclu, dar si inainte si dupa oricat de mica activitate competitionala, sau chiar in timpul acesteia (intre reprize sau intre aparate etc.).

In activitatea sportiva refacerea are un caracter de "heterocronism", adica sursele de energie sau sistemele si aparatele implicate in reducerea potentialului de efort, se refac in intervale de timp si cu viteze diferite. Astfel, fosfocreatina necesara eforturilor maximale anaerobe se reface in 30 min., glicogenul din celulele musculare in 2-3 ore s.a.m.d. In aceste conditii, heterocronismul refacerii determina in antrenamente o alternare a eforturilor de diverse tipuri, care permite si refacerea alternativa a surselor energetice. O astfel de situatie se impune in cazul programarii antrenamentelor zilnice, sau a celor multidiurne (2-4/zi), fiind nevoie ca fiecare dintre ele sa aiba o alta orientare.

Consideram ca o realizare deosebita schema refacerii, elaborata de Centrul de Medicina Sportiva din Bucuresti (1990, dar cate noutati n-au aparut de atunci!), schema care cupleaza mijloacele de refacere existente in functie de tipul de efort predominant:

- efort neuro-psihic si neuro-muscular, predominant anaerob;

- efort cardio-respirator si metabolic-muscular, predo-minant aerob;

- efort neuro-psihic si cardio-respirator, predominant mixt;

-efort neuro-psihic, in solicitarile bazate pe concentrare nervoasa (tir de exemplu).

1.5.5.9.O propaganda mai intensa pentru atragerea tinerilor spre sportul de performanta

Desigur ca, d.p.d.v. al TMAS, acest subpunct reprezinta o cerinta permanenta, viata sportiva tinand destul de putin (in unele ramuri sportive, cum sunt gimnastica sau inotul, incheindu-se, de cele mai multe ori, inainte de a se ajunge la maturitate!), iar ramurile sportive, pentru a putea.dainui, au nevoie in permanenta de schimbarea generatiilor si reinprospatarea materialului uman. In acest sens, este nevoie ca fiecare sport sa-si amplifice "ecoul social", mass media consti-tuind un mijloc foarte important pentru a se face cunoscut, dar spectacolul oferit de competitii ramane cel mai important mijloc de.reclama!

Dintr-un alt punct de vedere, educatia trebuie sa creeze in randul tinerilor satsfactia miscarii, numita de unii antropologi "placerea functionala", iar de altii "bucuria miscarii" (Dragnea A.), deoarece nu toti tinerii au aptitudini pentru a ajunge performeri, dar, daca acest lucru este rezolvat, si procesul de selectie pentru marea performanta este mult mai usor.

Oricum, trebuie sa recunoastem ca, fata de trecut, numarul celor care doresc sa devina performeri si recordmani a crescut, iar fenomenul se datoreaza urmatorilor factori, a caror actiune tebuie amplificata in viitor:

*cresterea importantei sociale a sportului, ca mijloc de destindere, de combatere a sedentarismului si ca spectacol;

*dorinta naturala a omului modern de a se intrece cu semenii lui si de autodepasire pe toate planurile, inclusiv pe plan fizic;

*practicarea sportului ca profesie si obtinerea unor venituri materiale substantiale (cit.id.)