ASPECTE LEGATE DE STANDARDIZAREA INTERNATIONALA SI DE CODIFICAREA MARFURILOR

O buna perioada de timp standardele au fost privite, mai mult sau mai putin rigid, ca instrument de reglementare obligatorie a calitatii produselor, motiv pentru care a aparut treptat si s-a accentuat o contradictie intre dinamica progresului tehnico-economic si caracterul stagnant al prescriptiilor de calitate marginite, uneori, la indicatori limitativi si nesemnificativi.

Noua gandire economica mondiala, tendintele moderne de liberalizare si globalizare a circulatiei produselor in Uniunea Europeana, au dat un impuls puternic afirmarii unor noi doctrine si conceptii privind standardizarea si codificarea produselor. Este interesant de semnalat faptul ca, de aceasta data, noile doctrine tehnico-economice au dus la schimbarea doctrinei juridice. In conformitate cu noua doctrina tehnico-economica, atat standardizarea, cat si codificarea sunt folosite pentru transmiterea unor informatii publice atat in serviciile agentilor economici, cat si, mai ales, in cele ale consumatorilor. Eficacitatea acestor instrumente depinde de definirea precisa a obiectivelor ce urmeaza a fi realizate.

Pe plan intern, standardele pot servi pentru a introduce - intre diversele specificatii de tip normativ propuse de organisme, un cadru comun, care sa permita sa dea consumatorilor garantii indispensabile si sa propuna producatorilor si distribuitorilor politicile de comunicare moderne, care sa favorizeze transmiterea unui mesaj credibil. Noua doctrina despre standardizare, mai ales cea franceza, da o noua acceptiune standardului.

Dam mai jos trei definitii ale standardului care, impreuna, confera imaginea:

1. Definitia internationala (ghid ISO/CEI 2)

STANDARD: Document stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut care furnizeaza - pentru folosinta comuna si repetata - reguli, linii directoare sau caracteristici, pentru activitati sau rezultate garantand un nivel optim pentru comunitate in ansamblul sau.

2. Definitia comunitara (directiva 83/189)

STANDARD: Specificatie tehnica aprobata de un organism cu activitate de standardizare pentru aplicarea repetata sau continua a carei respectare nu este obligatorie.

SPECIFICATIE TEHNICA: Specificatie ce figureaza in documentul care defineste caracteristicile cerute ale unui produs, cum ar fi: nivelurile calitatii sau domeniul de utilizare, securitatea, dimensiunile si care cuprinde prescriptiile aplicabile produselor in ce priveste terminologiile, simbolurile, incercarile si metodele de incarcare, ambalare si etichetare.

3. Definitia franceza (articolul 1 din decretul din 1984)

STANDARD: Standardizarea are ca obiect furnizarea documentelor de referinta continand solutii la problemele tehnice pentru produse, bunuri si servicii care apar in mod repetat in relatiile dintre parteneri economici, tehnici, stiintifici si sociali.

4. Definitia Grupului de Gandire din cadrul AFNOR ea realizand o sinteza a celor trei definitii:

STANDARD: Document scris accesibil publicului stabilind o regula evolutiva a jocului referitoare la liniile directoare sau la specificatiile tehnice a carui respectare nu este obligatorie, elaborat fiind de un organism recunoscut intr-un cadru care permite sa intervina acordul tuturor partilor interesate destinat unei aplicari repetate sau continue si avand in vedere avantajul optim al comunitatii in ansamblul ei.

In ceea ce priveste codificarea produselor, aceasta reprezinta operatiunea de transpunere in cod a elementelor esentiale ale acestora. Codul e o combinatie de elemente simbolice folosite pentru transmiterea unei informatii. Codificarea are ca obiectiv principal identificarea rapida si precisa a elementelor unei multimi. Ea indeplineste si functia de reprezentare a clasificarii cand preia si semnificatiile stabilite intre elementele multimii respective.

Utilitatea standardelor se poate rezuma la evidentierea a cinci efecte:

1. Un efect economic, prin reducerea tipo-dimensiunilor si a sortimentelor

2. Un efect comercial, de promovare a unor produse de calitate optima, fara diferente semnificative in cadrul aceleiasi calitati.

3. Un efect de dezvoltare a relatiilor economice, prin participarea factorilor interesati in colaborare complementara

4. un efect de diferentiere a calitatii bunurilor si serviciilor;

5. un efect de protectie a consumatorilor

Avand in vedere ca, fata de noile intelesuri ale celor doua notiuni, acestea nu mai incumba un drept privativ (drept exclusiv de exploatare), ele nu mai pot constitui baza de incalcari de drepturi, dar intra in calculul de evaluare al valorilor intangibile ale unei firme.