Conceptul de bunuri materiale

Conceptul de bunuri materiale

Evolutia societatii contemporane a condus la schimbari cantitative, structurale si calitative a nevoilor de consum, generate de un ansamblu de factori cum ar fi: cresterea productiei, implementarea noilor descoperiri in tehnologia productiei, evolutia mediului social, cultural, explozia de produse noi, modernizarea permanenta a celor existente. Aceste elemente au determinat schimbari semnificative ale comportamentului de consum.

Produsul sau bunul material a evoluat de la viziunea clasica de suma a atributelor tangibile, ce-l facea sa fie recunoscut ca valoare de intrebuintare, la conceptia actuala de produs, in care se include, pe langa componenta materiala, tangibila, si insusirile intangibile. Astfel, serviciile, ideile capata valente de produse care servesc la satisfacerea anumitor nevoi generate de cultura individului, clasa sociala de care apartine, de ego-ul sau, alte nevoi generate de grupul de apartenenta.

Totusi, in cazul bunului material apare un fetisism, respectiv acelasi bun poate satisface atat o nevoie de consum individual, dar, in acelasi timp, si o nevoie de consum industriala.

Astfel functie de destinatia in consum a bunurilor materiale acestea se pot grupa in bunuri materiale de consum si bunuri materiale industriale. In functie de atributele corporale bunurile materiale pot fi grupate in:

bunuri materiale de consum: alimentare, nealimentare (textile - incaltaminte, electrice, electrocasnice);

bunuri materiale industriale: materii prime si materiale; mijloace de productie (echipamente si instalatii); tehnologii si servicii industriale.

Adancirea clasificarii bunurilor materiale functie de valentele acorporale, cum ar fi durabilitatea, performantele in utilizare, fiabilitatea, acestea pot fi grupate in: bunuri materiale durabile, cu durata de viata mai mare si bunuri materiale cu durata de utilizare scazuta, generata de: perisabilitate, uzura morala, schimbarea modei, sezonalitate.

In functie de valentele psihologice ale bunurilor materiale, care influenteaza comportamentul de cumparare, acestea pot fi grupate in bunuri materiale: de uz curent, intamplator, generate de o urgenta, de calitate, de marca, de noutate.

Frecventa in consum a bunurilor materiale le pot clasifica in bunuri materiale: de larg consum si de uz indelungat.

Daca adancim sistematica bunurilor materiale la nivelul bunurilor de consum, iar in cadrul acestora la bunurile de consum nealimentare (industriale) de larg consum si uz indelungat, putem evidentia elemente lor corporale si acorporale care le diferentiaza.   

Bunurile de consum industriale, de larg consum, presupun anumite caracteristici :

pretul este mic comparativ cu pretul bunului de consum de lunga durata

vanzarea produsului catre consumator nu cere efort deosebit din partea distribuitorului. Consumatorul are nevoie de informatii, insa, de cele mai multe ori, aceste informatii se gasesc pe ambalajul produsului.

motivatia care conduce la cumparare este legata de satisfacerea unor nevoi fundamentale de stricta necesitate (exemplu ingrijirea corporala, curatenie in gospodarie, etc)

frecventa cumpararii este mare, daca nu chiar cotidiana

piata produsului este mare, vizeaza un numar mare de cumparatori

raspunde la o cerinta a consumatorului, pe care el doreste sa o satisfaca rapid, cu efort redus, astfel ca, daca nu gaseste o marca dorita, este dispus sa cumpere o marca a unui furnizor concurent, decat sa se deplaseze la un alt magazin.

Bunurile de consum industriale de uz indelungat au urmatoarele caracteristici:

pretul de vanzare este mai mare (ridicat) in raport cu cele de larg consum

vanzarea presupune din partea comerciantului prestarea unor servicii clientilor (informatii, proba, servicii de livrare, servicii dupa vanzare)

motivul cumpararii are un continut legat des de: nevoia de confort, prestigiu, utilitatea asteptata de la o marca

frecventa cumpararii este redusa

piata produsului este mai restransa, respectiv se adreseaza cumparatorilor cu venituri ridicate (exemplu: televizorul, frigiderul, etc.)

consumatorul este dispus sa consacre timp si efort pentru cumparare, comparand ofertele pana va gasi produsul care sa corespunda cu ceea ce doreste si numai dupa aceea sa-l cumpere. Este dispus sa faca efortul de cumparare pentru a se deplasa la magazinul unde gaseste marca dorita.

Aceasta grupare a bunurilor de consum industrial este utila pentru a alege reteaua de distributie adecvata, respectiv intensiv sau exclusiv, de unde deriva si natura canalului de distributie, care poate fi mai adanc sau mai restrans.

Sistemul de distributie se modifica si in functie de ciclul de viata al produsului, astfel ca la inceput poate fi la nivelul unui produs "de noutate", insa, in functie de maturitatea lui pe piata, de economiile realizate in fabricatie, se poate transforma intr-un produs de larg consum, care va avea o anumita retea de distributie.

In prezent, asistam la inovatii din partea oamenilor de marketing care, pentru a realiza distributie pe piete noi, au depasit granita in ceea ce priveste arta individualizarii bunurilor materiale prin marca de produs, lansand sub aceeasi marca linii de produse sau de produse noi care tintesc segmente de consumatori noi sau piete regionale, nationale sau chiar la nivel global. Astfel a aparut marca de comparatie cu o larga recunoastere (exemplu: Colgate-Palmolive, L'Oreal, Unilever, Gilette) si care folosesc marca pentru o gama extinsa de produse, fata de produsul initial, dar si pentru segmente de piete noi, extinse la nivel international sau chiar global apreciate ca marci globale . Influenta marcilor se transpune in modificarea comportamentului de cumparare fata de prestigiul acestora, care permit mutatii majore la nivelul retelelor de distributie, prin cunoasterea ariei de cuprindere la nivel international sau global.

Gruparea bunurilor materiale dupa comportamentul de cumparare poarta amprenta personalitatii individului, a obiceiurilor de cumparare, starea sociala, cultura, mediul economico-social, etc.

Intre bunurile materiale si distributia acestora exista o relatie de interconditionare, astfel ca, in functie de caracteristicile tangibile sau intangibile, se proiecteaza canalul de marketing, cat si logistica, pentru a se aduce bunurile la locul, in gama sortimentala si momentul solicitat de consumator, in conditii de profitabilitate.