ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioare contractate , fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii.

In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata, echilibrul financiar  este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In practica economica, se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai dificila sa renunte provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau sociale. In schimb, ea nu poate renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie conditia financiara de supravietuire .

Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se apreciaza nuantat in functie de conditiile concrete economico-financiare in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amanarea datoriilor financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt.

Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice, ca de exemplu intarzierea platilor in anumite momente ale anului sau in perioade de accelerare a cresterii. Chiar daca viabilitatea intreprinderii nu e pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada datorita perturbarilor periodice.

Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. Ele pot genera restrangerea activitatii, reducerea efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau in cazurile foarte grave, falimentul intreprinderii.

Din complexitatea de aspecte privind riscul de faliment[2], esentiale pentru procesul decizional sunt urmatoarele:

1.Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului patrimonial;

2.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;

3.Analiza functionala a riscului de faliment;

1.ANALIZA STATICA A RISCULUI DE FALIMENT PE BAZA BILANTULUI PATRIMONIAL

Analiza financiar-patrimoniala este in esenta o analiza statica in care sunt prioritare valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a reprezentat mult timp in teoria economica singura modalitate de evaluare a riscului. Principalele instrumente operationale la care recurge analiza financiara pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de rulment si ratele de solvabilitate.

1.1.ANALIZA FONDULUI DE RULMENT PATRIMONIAL

In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua mari mase:

-o masa relativ permanenta (cu o durata >1 an), formata din activul imobilizat (A_i) si capitalul permanent (CP);

-o masa mobila (cu o durata < 1 an), alcatuita din activul circulant (A_c) si obligatiile pe termen scurt (OTS).

Potrivit teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:

Activ imobilizat (A_i) = Capital permanent (CP)

Activ circulant (A_c) = Obligatii pe termen scurt (OTS)

Respectarea stricta a acestor ecuatii de echilibru presupune o activitate fara intreruperi si de o regularitate perfecta in privinta incasarilor si platilor. Cu alte cuvinte, intreprinderea trebuie sa dispuna la fiecare scadenta a unei obligatii, de disponibilitati suficiente pentru a le achita. Realizarea practica a acestor cerinte este dificila deoarece activele (ca intrari potentiale de fonduri) si pasivele (ca iesiri potentiale de fonduri) sunt asimetrice din punct de vedere al riscului. In timp ce exigibilitatea obligatiilor pe termen scurt este certa, transformarea activului in disponibilitati este aleatoare, putand fi perturbata de o serie de factori economici, financiari si de conjunctura lor. Aceasta asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje in masura sa faca fata "neregularitatilor de scadenta", cunoscuta in teoria economica sub numele de fond de rulment patrimonial.

Fondul de rulment poate fi definit:[3]

a)            pornind de la elementele cuprinse in partea superioara a bilantului: FR= CP - A_i.

Prin urmare, fondul de rulment reprezinta acea parte din capitalul permanent care depaseste valoarea imobilizarilor nete si poate fi afectata finantarii activelor circulante.

b)          pornind de la elementele de la baza bilantului: FR = A_c - OTS

Deci, fondul de rulment reprezinta excedentul activelor circulante peste valoarea obligatiilor pe termen scurt. Pornind de la componenta proprie si cea imprumutata a capitalului permanent, se poate calcula un fond de rulment propriu, respectiv un fond de rulment strain.

Fondul de rulment propriu masoara excedentul de capital propriu peste valoarea activelor imobilizate. Se calculeaza astfel:

Fond de rulment propriu = Fond de rulment patrimonial - Obligatii pe termen lung si mediu

Fondul de rulment strain reprezinta diferenta dintre fondul de rulment patrimonial si cel propriu.

Notiunea de fond de rulment, rezultata prin punerea in corespondenta a lichiditatii activelor cu exigibilitatea pasivelor permite aprecierea pe termen scurt a riscului de nerambursare a obligatiilor, a riscului de faliment. Intre activele circulante, ca lichiditati potentiale (obtinute prin realizarea stocurilor, incasarea creantelor si pastrarea de disponibilitati) si exigibilitatea potentiala pot exista, practic, urmatoarele situatii:

a)           A_c = OTS FR = 0

Solvabilitatea pe termen scurt pare a fi asigurata, dar acest echilibru este fragil, putand fi compromis de orice dereglare in realizarea creantelor.

b)           A_c > OTS FR > 0

Se inregistreaza un excedent de lichiditati potentiale pe termen scurt fata de exigibilitatea potentiala pe termen scurt. Intreprinderea are o situatie favorabila in termeni de solvabilitate, pentru ca este in masura sa faca fata obligatiilor la scadenta, dispunand in plus de un stoc tampon de lichiditati potentiale.

c)           A_c < OTS FR < 0

Lichiditatile potentiale nu acopera in totalitate exigibilitatile potentiale, intreprinderea avand dificultati in ce privrste echilibrul financiar.

Aprecierea corespunzatoare a semnificatiei fondului de rulment pentru echilibrul financiar necesita luarea in considerare a duratei medii a activelor si pasivelor, care in practica nu sunt egale decat ca exceptie.

Daca activele circulante se rotesc ( deci devin lichide ) mai repede decat obligatiile, inseamna ca intreprinderea poate sa-si asigure echilibrul financiar. Un exemplu clasic in acest sens il reprezinta situatia intreprinderilor din sectorul distributiei , a caror activitate se caracterizeaza printr-o rotatie rapida a activelor circulante, datorita incasarii in numerar a vanzarilor (a clientilor) si o rotatie mai lenta a obligatiilor pe termen scurt, datorita temenelor de plata favorabile, acordate de furnizori. In aceste conditii, echilibrul financiar e compatibil nu numai cu un fond de rulment mai mic ca valoare, dar si cu un fond de rulment negativ.

Daca activele circulante se rotesc mai lent decat obligatiile pe termen scurt (deci timpul de transformare a activelor in lichiditati depaseste timpul de achitare a obligatiilor), mentinerea echilibrului financiar necesita un fond de rulment pozitiv si de valoare ridicata[5].

Rezulta astfel ca nu exista o relatie simpla si clara intre fondul de rulment si riscul de faliment al unei firme. Anumite unitati satisfac cerintele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ, in timp ce altele se dovedesc insolvabile in ciuda unui fond de rulment pozitiv. De asemenea, unele in- treprinderi isi mentin solvabilitatea cu un fond de rulment scazut, in timp ce altele cunosc dificultati financiare in ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare.

1.2.ANALIZA RATELOR DE SOLVABILITATE

Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor realizabile la obligatiilor exigibile in vederea evaluarii riscului de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt:

a)        Rata solvabilitatii generale (R_SG ), care compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu ansamblul obligatiilor scadente sub un an. Se calculeaza astfel:

R_SG  = (Activ circulant) / (Obligatii pe termen scurt)

R_SG permite aprecierea gradului de acoperire a obligatiilor pe termen scurt de catre activul circulant. O rata unitara arata o corespondenta deplina intre activele circulante si sursele corespunzatoare. O valoare supraunitara a acestei rate indica existenta unor active mai mari decat obligatiile pe termen scurt si, prin urmare, utilizarea unei parti din capitalul permanent pentru finantarea exploatarii.

Rata solvabilitatii generale este echivalenta cu asa-zisa "rata a fondului de rulment"( R_FR) calculata ca raport intre capitalul permanent si activul imobilizat:

R_FR = (Capitalul permanent) / (Activ imobilizat)

Aceasta rata este supraunitara cand la acoperirea activelor circulante a concurat, pe langa obligatiile pe termen scurt, si capitalul permanent.

Rata solvabilitatii generale nu permite o judecata definitiva asupra solvabilitatii pe termen scurt. Semnificatia sa are o marja sporita de aproximare, datorita numarului mare de variabile ale solvabilitatii: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rata de rotatie a activelor si a stocurilor, intensitatea sezonalitatii activitatii.

b)        Rata solvabilitatii partiale (R_SP), care exclude stocurile din activele circulante, acestea constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii sale:

R_SP = (Activ circulant - Stocuri) / (Obligatii pe termen scurt) sau:

R_SP = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)

R_SP exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt din creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula subunitara, trebuie analizata si interpretata cu prudenta prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor ( numarul de clienti, ponderea lor in totalul creantelor). In teoria economica sunt pareri potrivit carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ce priveste solvabilitatea[6].

c)        Rata solvabilitatii imediate (RSI), care pune in corespondenta elementele cele mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt:

R_SI = (Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)

In teoria economica se apreciaza ca: R_SI > 0,3.

Interpretarea ratei[7] trebuie sa mai implice si alte informatii privind conditiile de desfasurare a activitatii. Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu, o folosire mai putin performanta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata a acestei rate, nu este o garantie a solvabilitatii daca celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare scazuta a ratei de solvabilitate imediata poate fi perfect compatibila cu mentinerea echilibrului financiar daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor la termen.

Majoritatea organismelor financiare din tarile cu economie de piata recurg si la alte rate in vederea evaluarii riscului financiar. Una dintre acestea este rata autonomiei financiare (R_AF).

R_AF = (Obligatii pe termen mediu si lung) / (Capital propriu)

Creditorii impun ca aceasta rata sa fie subunitara. De asemenea, aprecierea solvabilitatii se recomanda compararea activului net contabil cu totalul pasivului. Anumite organisme financiare pretind ca activul net contabil sa fie mai mare decat o treime din pasiv.

Activul net contabil > Pasiv.

Aprecierea solvabilitatii prin metoda ratelor este adesea putin semnificativa datorita aprecierii generale a lichiditatii, respectiv solvabilitatii, fara luarea in analiza a gradului (duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor.

2.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

Metodele de analiza a riscului prezentate anterior permit masurarea performantelor trecute ale intreprinderii, informand in mica masura asupra viitorului acesteia. Rezultatele financiare se pot degrada foarte rapid in timp. De aceea apare tot mai evidenta necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reactie la aceste cerinte practice, diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o importanta dezvoltare datorita utilizarii unor metode statistice de analiza a situatiei financiare pornind de la un ansamblu de rate.[8]

Metoda "scoring" are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei intreprinderi. Aceasta metoda se bazeaza pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi format din doua grupuri distincte: un grup de intreprinderi cu dificultati financiare si un grup de intreprinderi sanatoase. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabileste o serie de rate, dupa care se determina cea mai buna combinatie liniara de rate care sa permita diferentierea celor doua grupuri de intreprinderi.

Ca urmare a aplicarii analizei discriminante, se obtine pentru fiecare intreprindere un scor "Z", functie liniara de un ansamblu de rate. Distributia

diferitelor scoruri permite distingerea intreprinderilor sanatoase de cele in dificultate.

Scorul "Z" atribuit fiecarei intreprinderi se determina cu ajutorul functiei:

Z = a₁x₁ + a₂x₂ + a₃x₃ + ... + a_nx_n , unde:

- x reprezinta ratele implicate in analiza;

- a reprezinta coeficientul de ponderare al fiecarei rate.

In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Canon si Holder; modelul Holder, Loeb si Partier; modelul Bancii Frantei etc.

a)        Functia stabilita de Altman are urmatoarea forma:

Z = 3,3 x₁+ 1,0 x₂ + 0,6 x₃ + 1,4 x₄ + 1,2 x₅  , unde:

X1 = Rezultatul curent inaintea impozitarii / Activ total

X2 = Cifra de afaceri / Activ total

X3 = Capitalizarea bursiera / Imprumuturi

X4 = Profitul reinvestit / Activ total

X5 = Activ circulant / Activ total

b)        Modelul Canon si Holder are la baza functia:

Z = 16 x1 + 22 x2 - 87 x3 - 10 x4 + 24 x5 ,unde:

X₁ reprezinta rata solvabilitatii partiale = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt);

X₂ reprezinta rata stabilitatii financiare = Capitaluri proprii / Pasiv total;

X₃ reprezinta rata (nivelul) cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri;

X₄ reprezinta rata de remunerare a personalului (cheltuielile cu personalul in valoarea adaugata) = Cheltuieli salariale / Valoarea adaugata;

X₅ reprezinta ponderea excedentului brut de exploatare in valoarea adaugata = Excedent brut din exploatare / Valoarea adaugata.

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului. Astfel, se disting 3 zone:[9]

zona nefavorabila pentru Z < 4

zona de incertitudine pentru  4 < Z < 9

zona favorabila pentru  Z > 9

Probabilitatea falimentului in functie de valoarea scorului este:

Scor (Z) Probabilitatea falimentului

Negativ > 80 %

75 - 80 %

70 - 75 %

50 - 70 %

35 %

30 %

25 %

15 %

c)        Functia de scor obtinuta de Centrala Bilanturilor Bancii Frantei cuprinde o serie de 8 rate, ale caror relatii de calcul sunt prezentate mai jos :

Z = -1,25 x₁ - 2,003 x₂ - 2,824 x₃ + 5,221 x₄ - 0,689 x₅ - 1,164 x₆ + 0,706 x₇ + 1,408 x₈  , unde :

X₁ = Rata cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Excedent brut din exploatare

X₂ = Rata de acoperire a capitalului investit = Capitalul permanent / Capitalul investit

X₃ = Rata capacitatii de rambursare a obligatiilor = Capacitatea de autofinantare / Obligatii

X₄ = Rata marjei brute de exploatare = Excedent brut din exploatare / Cifra de afaceri

X₅ = Durata medie a creditului financiar = (Sold mediu x Furnizori x T) / (Cumparari de marfa)

X₆ = Rata de crestere a valorii adaugate = (Valoarea adaugata ₁ - Valoarea adaugata ₂) / Valoarea adaugata p

X₇ = Durata medie a creditului clienti = (Sold mediu clienti x T) / Vanzari

X₈ = Rata investitiilor fizice = Investitii / Valoarea adaugata

In functie de valoarea lui Z se disting:

o zona nefavorabila Z < -0,25;

o zona de incertitudine -0,25 < Z < 0,125;

o zona favorabila Z > 0,125

Metoda scorurilor completeaza practic metodele clasice ale analizei riscului, avand o caracteristica preponderent predictiva.

ANALIZA FUNCTIONALA A RISCULUI DE FALIMENT

Analiza patrimoniala a riscului de faliment a fost completata cu analiza functionala bazata pe notiunea de stocuri si fluxuri din utilizari si resurse. Analiza functionala este adesea calificata ca o analiza dinamica, prin opozitie cu analiza patrimoniala fundamental statica. In realitate, analiza functionala are un caracter static atunci cand e bazata pe analiza stocurilor, sau dinamic, cand opereaza cu fluxuri de utilizari si resurse.

3.1.FONDUL DE RULMENT FUNCTIONAL SI NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Fondul de rulment functional reprezinta diferenta dintre resursele aciclice stabile si activele (utilizarile) aciclice stabile.

FRF = RAS - AAS

Fondul de rulment functional este destinat acoperirii unei parti din nevoia de finantare legata de ciclul de exploatare.

Nevoia de fond de rulment[10] reprezinta partea din activele ciclice ce trebuie finantate din resurse stabile. Nevoia de fond de rulment (NFR) se calculeaza astfel: NFR = AC (active ciclice) - RC (resurse ciclice)

Nevoia de fond de rulment cunoaste fluctuatii importante in timpul derularii ciclului de exploatare datorita sezonalitatii activitatii, uzantelor in materie de termenul de plata etc.

In cadrul nevoii de fond de rulment  se distinge existenta unei componente stabile care trebuie finantata din resurse stabile, adica fie din

capital propriu, fie din imprumuturi pe termen lung si mediu. Intr-o maniera generala, cu cat ciclul de exploatare este mai lung, cu atat nevoia de fond de rulment este mai mare. De asemenea, cu cat decalajul dintre fluxuri este in detrimentul intreprinderii, cu atat creste nevoia de fond de rulment. Deficientele de organizare si gestionare a ciclului de exploatare, si anume: rotatia mai lenta a stocurilor, facturarea cu intarziere a clientilor, incasarea unor creante, clientele dificila, alegerea necorespunzatoare a furnizorilor genereaza cresterea nevoii de fond de rulment. In conditiile unei durate date a ciclului de exploatare, nevoia de fond de rulment depinde de nivelul de activitate; cu alte cuvinte, daca cifra de afaceri creste, nevoia de fond de rulment inregistreaza aceeasi tendinta.

In practica, la o structura data a ciclului de exploatare, se constata ca raportul dintre NFR si CA e relativ constant, avand o rata de variatie rar superioara a 10 - 15 %.[11]

Nevoia de fond de rulment cuprinde pe langa nevoia de fond de rulment pentru exploatare si nevoia de fond de rulment din afara exploatarii (NFRAE).

Se poate spune deci, ca nevoia de fond de rulment permite aprecierea incidentei deciziilor luate in materie de aprovizionare, stocare, de credit - clienti, de termene de plata a furnizorilor, de investitii financiare etc asupra nevoilor de finantare si asupra echilibrului financiar al intreprinderii.

3.2. RELATIILE DE TREZORERIE SI APRECIEREA RISCULUI DE FALIMENT

Diferenta dintre fondul de rulment functional si nevoia de fond de rulment reprezinta soldul de trezorerie (T) : T = FRF - NFR.

Trezoreria se mai poate calcula si dupa relatia: T = T_A - T_P.

Relatiile de trezorerie pun in evidenta modul de realizare a ciclurilor financiare ale intreprinderii. [12]

a)        In optica functionala, echilibrul financiar este respectat daca: FRF >NFR; aceasta implica un sold pozitiv de trezorerie: T > 0. Deci, fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finantarea nevoii de fond de rulment din exploatare, ci si pentru asigurarea unei trezorerii care sa-i permita efectuarea de plasamente si detinerea unor disponibilitati. Capitalul permanent, asigura in acest caz, finantarea stabila a:

- ansamblului imobilizarilor;

nevoii de fond de rulment pentru exploatare;

lichiditatii excedentare.

O asemenea structura financiara apare la prima vedere favorabila in termeni de echilibru financiar, respectiv de risc. Pe termen scurt pot aparea unele dificultati de plata daca anumite resurse de trezorerie au termene scurte de plata. Dar, o astfel de situatie nu poate sa genereze probleme grave de solvabilitate, deoarece negocierea unui nou credit sau realizarea unor active ar trebui sa permita intreprinderii sa treaca peste dificultatile existente. Existenta unui sold de trezorerie pozitiv ar putea fi insa semnul unei fragilitati potentiale pe termen mediu sau lung. Abundenta de resurse stabile ar putea semnifica o utilizare insufucient de eficace a acestora, ceea ce in perspectiva medie sau lunga genereaza dificultati in remunerarea capitalului si rambursarea imprumuturilor. O asemenea apreciere trebuie formulata cu prudenta intr-o conjunctura financiara caracterizata printr-o rata a dobanzii foarte ridicata, care descurajeaza investitiile productive si incita intreprinderile sa-si orienteze fondurile spre utilizari de trezorerie, mai remuneratorii si mai putin riscante.

b)        Daca FRF < NFR , intreprinderea are un sold negativ de trezorerie [13]:

T < 0. In acest caz, nevoia de fond de rulment nu poate fi finantata in intregime din resurse permenente, intreprinderea fiind obligata sa apeleze la resurse de trezorerie (mai ales credite bancare) pentru a acoperi, partial, nevoia de finantare generata de ciclul de exploatare. O asemenea situatie a bilantului atentioneaza asupra echilibrului financiar, intreprinderea fiind considerata vulnerabila. Astfel, derularea normala a ciclului de exploatare justifica apelarea la resurse de trezorerie fara ca imaginea, posibilitatile intreprinderii sa fie puse la indoiala. Adevarata problema generata de o trezorerie negativa nu se pune in termeni de solvabilitate, ci de dependenta fata de banci, care furnizeaza majoritatea resurselor de trezorerie. Acordarea, respectiv reinnoirea sistematica de credite conduce in numeroase cazuri la tranformarea lor in credite pe termen lung. Pentru intreprinderile cu dificultati financiare, bancherii ajung sa imparta riscul cu proprietarul, fiind obligati sa se poarte ca un cvasi-asociat. Dependenta intreprinderii fata de banca, poate genera practic riscul de nereinnoire a creditelor curente, precum si riscul de a accepta conditii de creditare neavantajoase, in special o rata a dobanzii mai mare.

c)        Daca FRF = NFR , soldul de trezorerie este nul: T = 0[14].

Aceasta egalitate este numai teoretica; in activitatea practica ea nu poate avea decat caracter pasager. Mentinerea unei trezorerii care sa tinda spre zero, chiar in conditiile unei fluctuatii in sensul cresterii sau scaderii, poate fi expresia unei politici de gestiune financiara. O asemenea practica (T 0) apara intreprinderea impotriva riscurilor pe care le prezinta, atat detinerea unor supralichiditati (folosire ineficienta a resurselor) , cat si o trezorerie negativa (dependenta fata de banci).

Fondul de rulment functional, nevoia de fond de rulment si relatiile de trezorerie furnizeaza indicatii simple si rapide asupra structurii patrimoniului si a problemelor de echilibru puse de finantarea investitiilor si a exploatarii. Este vorba, fara indoiala, de un prim nivel de reprezentare a echilibrului financiar.

3.3. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT BANCAR

Intr-o viziune rigida, regula de echilibru pe care se bazeaza analiza functionala presupune ca o intreprindere nu poate fi viabila cu o trezorerie negativa. Dar, in practica economica se constata deseori intreprinderi cu sold de trezorerie negativ, fara ca acestea sa aiba dificultati financiare grave. Astfel, in Franta,[15] in 1982, 5o % din nevoia de fond de rulment din exploatare era acoperita din credite bancare curente, iar in 1988 acest procent era de 34 %, stabilitatea financiara a intreprinderilor fiind asigurata prin reinnoirea automata a imprumuturilor bancare curente. Desi este incontestabil ca o acoperire corespunzatoare a nevoii de fond de rulment limiteaza riscul de faliment, nu se poate insa conchide ca o incalcare a regulii functionale de echilibru amintite maximizeaza automat riscul.

Pornind de la aceste neajunsuri, anumite organisme bancare occidentale au introdus un prag critic, fundamentat pe importanta creditelor bancare curente. Pragurile cele mei utilizate sunt:

a)        creditele bancare curente (C.B.C.) nu trebuie sa depaseasca doua luni cifra de afaceri: C.B.C.< 2 luni CA;

b)        creditele bancare curente sa nu fie superioare a NFR.

Recunoasterea caracterului de reinnoire sistematica a anumitor credite bancare curente a condus la definirea notiunii de fond de rulment bancar.

Fondul de rulment bancar reprezinta fondul de rulment functional necesar acoperirii nevoii de fond de rulment din exploatare, diminuat cu creditele bancare curente (ce se reinnoiesc automat).[16]

Se apreciaza ca echilibrul financiar e respectat daca:

FR functional > FR bancar.

3.4.CALCULUL SI ANALIZA NEVOII DE FOND DE RULMENT PENTRU EXPLOATARE CU AJUTORUL RATELOR DE GESTIUNE

Calculul nevoii de fond de rulment din exploatare se poate face si prin folosirea ratelor de gestiune, stabilite ca raport intre un stoc si un flux de aceeasi natura. Aceste rate se calculeaza pentru elementele de activ si pasiv care definesc continutul nevoii de rulment.

a)        Rata globala a nevoii de fond de rulment:

R_gNFR = NFR x 360 / CA

Aceasta rata[17] permite aprecierea globala a nevoii de fond de rulment in raport cu volumul de activitate.

b)        Ratele de gestiune de activ:

Ratele de gestiune a stocurilor se calculeaza, in masura in care este posibil, pe fiecare categorie de stoc in parte, astfel:

Rata stocului de marfuri:

R_mf = Stoc de marfuri x 360/ Costul de cumparare al marfurilor vandute

Rata produselor finite:

R_pf = Stoc de produse finite x 360 / Costul de productie

Rata creditului - clienti:

R_cc = Clienti x 360 / CA

c) Rate de gestiune de pasiv:

Rata creditului furnizori:

R_cf = Furnizori din exploatare x 360/ Intrari (cumparari) de marfuri

Aceasta metoda de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscuta in teoria economica sub denumirea de "metoda expertilor contabili"[18].