CONTRACTUL DE FRANCIZA

CONTRACTUL DE FRANCIZA

Franciza, cuvint ce deriva din englezescul franchise, semnifica, din punct de vedere etimologic, un drept, o concesie, o autorizatie, o prioritate sau un privilegiu; cuvintul are si sensul de piata sau afacere concesionta. Operatiunea de franchising are in vedere concesiunea unui model de afaceri, incluzind operatiuni de marketing, vinzare, inventariere, contabilitate si de personal precum si piata produsului sau serviciului respectiv[1].

Din punct de vedere juridic, franciza reprezinta operatiunea in baza careia un comerciant confera unui alt comerciant, in schimbul unei redevente, dreptul de exploatare a unei sume de drepturi de proprietate industriala, incluzind marca, know how-ul si modelul de organizare a afacerii in vederea exploatarii eficiente a drepturilor transferate, cu obligatia beneficiarului de a pastra nealterata calitatea produsului sau serviciului aferent si omogenitatea retelei de franciza. In anumite cazuri particulare, franciza poate crea beneficiarului o exclusivitate in exploatarea obiectului francizei pe un anumit teritoriu. De asemenea, beneficiarul poate primi de la titularul francizei chiar si materiile prime si finantarea necesare inceperii afacerii.

Ceea ce se vinde, deci, in cazul francizei, este un stil de afaceri privitoare la un produs sau un serviciu.

Contractul de franciza este unul dintre instrumentele predilecte ale globalizarii, dar si o metoda relativ sigura si ieftina de a obtine profit. Daca, din punct de vedere economic, contractul de franciza nu este nimic altceva decit o forma de expansiune a afacerilor renumite in afara teritoriului lor de origine, prin "clonarea marcilor de succes si replicarea acestora oriunde exista oportunitati, daca din punct de vedere social contractul de franciza este o buna metoda de a crea sau, dimpotriva, de a distruge locuri de munca, daca din punct de vedere cultural contractul de franciza poate fi vazut ca un instrument al "imperialismului cultural", ei bine, din punct de vedere juridic contractul de franciza este o tehnica juridica complexa, care implica raporturi juridice contractuale, dar si raporturi juridice pre- si post-contractuale, care imbina sau, uneori, transgreseaza diferite ramuri de drept si care pune in discutie institutii ale teoriei generale a obligatiilor, ale dreptului de proprietate intelectuala, ale dreptului comercial general si ale dreptului concurentei etc.

Contractul de franciza, ca tehnica juridica, este un acord de vointe intre francizor si francizat prin care titularul unei marci sau afaceri de succes pune la dispozitia unui comerciant marca, stilul de afaceri sau know-how-ul (savoir faire) sau, in vederea exploatarii cu succes a acestora intr-un alt teritoriu decit cel de origine, in schimbul platii unei revedente. Francizorul vinde francizatului un pachet de drepturi de proprietate industriala dar, in plus, il asista in executarea contractului atit prin furnizarea continua de materii prime si materiale necesare exploatarii marcii sau stilului de afaceri, cit si in promovarea continua a marcii. Francizatul este un comerciant teoretic independent de francizor, pentru ca insuccesul sau in afaceri poate sa il duca la faliment (fara ca francizorul sau alti francizati sa fie afectati neaparat de acest faliment), dar din punct de vedere economic francizatul este aproape total dependent de francizor, pentru ca el trebuie nu numai sa plateasca redeventa, dar si sa mentina pe cheltuiala propie standardele de calitate ale afacerii franzirolui, sa achite contributia la cheltuielile de promovare a marcii, sa execute intoncmai strategiile de afaceri ale francizorului si, in final, sa suporte toate consecintele indirecte ale esecului global al afacerii. Pe de alta parte, tocmai datorita succesului lor regional sau global, marcile de renume creaza adevarate retele de franciza, in care strategiile de afaceri sunt coordonate de francizor si impuse francizatilor care, de altfel, sunt deseori "consemnati" pe o anumita arie teritoriala a retelei. Aceste aspecte pot pune reale probleme de concurenta comerciala. De aceea, contractul de franciza si, in special, retelele de franciza sunt "tinte" predilecte ale investigatiilor organismelor de concurenta, atit la nivel national, cit si la nivel european. Intrucit tehnica juridica a francizei poate afecta libera circulatie a serviciilor si a capitalurilor, dreptul comunitar european este pfreocupat in mod serios de acesta tehnica juridica, mai precis, de potentialul anticoncurential al acesteia.

Pina in anul 1997, contractul de franciza a fost un contract nenumit in dreptul nostru. Printr-un act normativ emis de guvern in acel an, contractul de franciza a devenit un contract numit. Legiuitorul roman a ales sa predetermine prin lege o serie de clauze contractuale obligatorii ale contractului de franciza, ceea ce lasa o marja redusa de negociere partilor, limitind si mai mult libertatea economica si juridica a francizatului. Dar in legislatia noastra este prezenta si o reglementare a perioadei pre-contractuale (perioada in care viitorii parteneri contractuali se cunosc si se analizeaza reciproc, isi comunica informatiile necesare contractului, inclusiv o parte din informatiile relative la marca ce vor face parte ulterior din contract etc.; in caz de esec al negocierii, intre acesti parteneri de negocieri se leaga raporturi juridice extra-contractuale ce tin de protectia datelor confidentiale referitoare la afacere), dar si in perioada post-contractuala, cind importan pentru francizor este ca francizat sa pastreze confidentialitatea asupra datelor furnizate cu ocazia contractului si sa nu i se faca in vreun fel concurenta comerciala.

Contractul de franciza apartine unui domeniu economic si juridic foarte complex, devinind un instrument favorit de afaceri in Romania de astazi. Suntem, asa cum am spus si mai sus, in prezenta unei tehnici juridice care poate asigura relativ usor succesul in afaceri, pentru ca permite multiplicarea unei idei sau a unei afaceri care a avut in trecut succes si are toate sansele sa aiba succes si in prezent daca este perfect clonata, dar care are un potential mare de afectare a concurentei, a pietei locurilor de munca si chiar a traditiilor locale. O buna cunoastere a regimului juridic al acestei figuri juridice permite un control eficient al "partii rele" a francizei, pastrind efectele sale benefice.

Franciza nu trebuie confundata cu termeni sau operatiuni asemanatoare, cum ar fi fransiza, contractul de lohn sau cesiunea ori licenta unor drepturi de proprietate intelectuala.

Termenul de fransiza, utilizat in domeniul asigurarilor, vine de la fr. franchir, care inseamna a depasi. Fransiza reprezinta un anumit procent din suma asigurata cu care se poate depasi sau cu care se poate diminua, in functie de conventia partilor, suma asigurata.

Franciza nu se confunda cu cesiunea sau licenta unor drepturi de proprietate industriala (marca, know how, brevet de inventie, model sau desen industrial), in cazul carora se "vinde" individual dreptul de exploatare a obiectului licentei, modul in care aceasta exploatare se realizeaza fiind in sarcina exclusiva a beneficiarului cesiunii sau licentei. In cazul francizei se vinde un stil de afaceri, un produs consacrat, impreuna cu modalitatea practica de exploatare eficienta a acestuia.

Franciza nu se confunda nici cu contractul de lohn. In cazul acestuia, un comerciant confectioneaza, cu forta de munca si logistica proprie, dar cu materiile prime, materialele si marca (eticheta) altui comerciant, anumite produse, pe care acesta din urma urmeaza sa le comercializeze pe o piata externa. Din punct de vedere vamal, o astfel de operatiune este considerata drept "perfectionare activa" fata de care drepturile vamale de import (taxe vamale, comisioane sau garantii vamale) se suspenda la plata.

Regimul juridic al francizei este reglementat, in dreptul roman, de Ordonanta Guvernului nr.52/1997, republicata. Art.1 lit.a) din OG nr.52/1997 da o definitie legala francizei, considerindu-se ca franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

In sensul OG nr.52/1997, francizorul este un comerciant care: (i) este titularul drepturilor asupra unei marci inregistrate; drepturile trebuie sa fie exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de franciza; (ii) confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; (iii) asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate; (iv) utilizeaza personal si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale, cercetarii si inovatiei, asigurand dezvoltarea si viabilitatea produsului. Francizorul, pentru a putea avea aceasta calitate in contractul de franciza, trebuie sa detina si sa exploateze o activitate comerciala, pe o anumita perioada, anterior lansarii retelei de franciza, sa fie titularul drepturilor de proprietate intelectuala si/sau industrial si sa asigure beneficiarilor sai o pregatire initiala, precum si asistenta comerciala si/sau tehnica permanenta, pe toata durata existentei drepturilor contractuale.

In vederea atribuirii francizei, beneficiarul este selectionat de francizor, pe baza unor criterii de performanta si cu conditia aderarii la principiul omogenitatii retelei de franciza.

Beneficiarul unei francize se selectioneaza in baza unei publicitati transparente, lipsita de ambiguitate si de informatii eronate. Documentele publicitare care prezinta rezultatele financiare previzionate ale unui beneficiar vor trebui sa fie obiective si verificabile.

Pentru selectionarea beneficiarului, francizorul verifica potentialii beneficiari in functie de calitatile manageriale ale acestora si de capacitatea financiara necesara exploatarii afacerii.

Beneficiarul este independent din punct de vedere juridic de francizor. Acesta se asigura ca beneficiarul, printr-o publicitate adecvata, face cunoscut ca este o persoana independenta din punct de vedere financiar in raport cu francizorul sau cu alte persoane.

Prin conferirea francizei, francizorul pune la dispozitia beneficiarului know-how-ul necesar, respectiv, ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs. Acest ansamblu de informatii practice experimentate de francizor si inaccesibile publicului este menit sa asigure beneficiarului un avantaj comercial concret fata de concurenti. Datorita complexitatii sale, know-how-ul trebuie sa apara intr-un document anexa care face parte integranta din contractul de franciza, acesta constituind in acelasi timp  manualul de instruire al beneficiarului . Documentele continand know-how-ul trebuie transmise la momentul semnarii contractului daca prin conventia partilor nu s-a prevazut altfel (a se vedea : Revista de drept comercial nr.11/2000, pag. 112).

5. Incheierea si continutul contractului de franciza sunt reglementate de OG nr.51/1997 care, de altfel, reglementeaza nu numai contractul de franciza, ci si operatiunile precontractuale si faza postcontractuala.

Conform art.2 din OG nr.52/1997,   faza precontractuala are ca scop sa permita fiecarei parti sa-si confirme decizia de a colabora. In aceasta faza, francizorul furnizeaza viitorului beneficiar informatii care ii permit acestuia sa participe, in deplina cunostinta de cauza, la derularea contractului de franciza. Este vorba, in principal, de informatii despre experienta dobandita si transferabila, conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa initiala sau taxa de intrare in retea, redeventele periodice, redeventele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestarile de servicii si tarifele privind produsele, serviciile si tehnologiile, in cazul clauzei obligatiilor contractuale de cumparare, elementele care permit beneficiarului calculeze rezultatul previzionat si sa-si intocmeasca planul financiar, obiectivele si aria exclusivitatii acordate, durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii.

Franciza este conferita beneficiarului in baza unui contract de franciza. Din cuprinsul acestui contract fac parte in mod necesar un nume comercial (o marca) de succes, insemne comerciale de renume, un know-how experimentat, o asistenta tehnica si comerciala permanenta. Intre succesul comercial si know-how exista o relatie de stransa interdependenta, comunicarea know-how-lui fiind de esenta contractului de franciza si constituind cheia succesului comercial. Inexistenta obligatiei francizorului de a transmite beneficiarului know-how-ul aferent functionarii francizei atrage nulitatea absoluta a contractului de franciza. Francizorul este tinut sa dovedeasca nu numai continutul know-how-lui, dar si existenta unei experiente proprii. Jurisprudenta a reliefat cazuri in care contractul de franciza a fost considerat nul pe motiv ca experienta francizorului nu era suficienta pentru a asigura succesul comercial al unei afaceri francizate[2]

Conform art.3, contractul de franciza trebuie sa reflecte interesele membrilor retelei de franciza, protejand drepturile de proprietate industriala sau intelectuala ale francizorului, prin mentinerea identitatii comune si a reputatiei retelei de franciza. Prin contractul de franciza, francizorul controleaza respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii marcii. Marca francizorului, simbol al identitatii si al renumelui retelei de franciza, constituie garantia calitatii produsului/serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului. Aceasta garantie este asigurata prin transmiterea si prin controlul respectarii know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse si/sau servicii si/sau tehnologii.

Art.11 din OG nr.52/1997 recomanda francizorului ca, in temeiul relatiilor contractuale cu beneficiarii sai, sa intemeize o retea de franciza, care trebuie exploatata astfel incat sa permita pastrarea identitatii si renumelui retelei pentru care francizorul este garant. Conform art.12, reteaua de franciza este formata din francizor si beneficiari. Reteaua de franciza cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale intre un francizor si mai multi beneficiari, in scopul promovarii unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum si pentru dezvoltarea productiei si distributiei unui produs sau serviciu.   Prin organizare si dezvoltare, reteaua de franciza trebuie sa contribuie la ameliorarea productiei si/sau distributiei de produse si/sau de servicii. Francizorul, in calitate de initiator si garant al retelei de franciza, trebuie sa vegheze la pastrarea identitatii si a reputatiei retelei de franciza.

Contractul de franciza trebuie sa defineasca, fara ambiguitate, obligatiile si responsabilitatile fiecarei parti, precum si orice alte clauze ale colaborarii.

Continutul contractului de franciza este predeterminat de art.5 din OG nr.52/1997, acesta trebuind sa cuprinda clauze referitoare la : obiectul contractului, drepturile si obligatiile partilor, conditiile financiare, durata contractului, conditiile de modificare, prelungire si reziliere a acestuia. De asemenea, art.6 impune partilor sa redacteze contractul de franciza astfel incit acesta sa respecta urmatoarele principii: (i) termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei; (ii) francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii sau de a nu semna un nou contract; (iii) in cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili in mod clar circumstantele care pot sa determine o reziliere fara preaviz; (iv) conditiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgand din contract vor fi cu claritate precizate, in special conditiile de desemnare a unui succesor;

(v) dreptul de preemtiune va fi prevazut, daca interesul mentinerii sau dezvoltarii retelei de franciza necesita recunoasterea acestui drept; (vi) clauzele de nonconcurenta vor fi cuprinse in contract, pentru protejarea know-how-ului; (vii) obligatiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate si vor fi determinate astfel incat sa favorizeze atingerea obiectivelor comune.

Beneficiarul este obligat : (i) sa dezvolte reteaua de franciza si sa mentina identitatea sa comuna, precum si reputatia acesteia; (ii) sa furnizeze francizorului orice informatie de natura a facilita cunoasterea si analiza performantelor si a situatiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficienta in legatura cu franciza; (iii) sa nu divulge la terte persoane know-how-ul furnizat de catre francizor, atat pe toata durata contractului de franciza, cat si ulterior ; (iv) in schimbul dreptului de exploatare a obiectului francizei, beneficiarul   se obliga la plata unei redevente.

Contractul de franciza il autorizeaza pe beneficar sa utilizeze marca produselor si/sau serviciilor si/sau tehnologiilor, know-how-ul ori o alta experienta deosebita de franciza, precum si orice alte drepturi de proprietate intelectuala sau industriala, dupa caz, sustinut permanent de asistenta comerciala si/sau tehnica a francizorului, pe toata durata de valabilitate a contractului de franciza.

In executarea contractului, francizorul va notifica in scris beneficiarului orice incalcare a obligatiilor contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de remediere.

Conform art.9 din OG nr.52/1997, in cazul in care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate, partile vor avea in vedere urmatoarele reguli: (i) daca este incasata o taxa de intrare in reteaua de franciza, la semnarea contractului de franciza, suma privind drepturile de exclusivitate, prevazuta in contract, este proportionala cu taxa de intrare si se adauga acesteia; (ii) in lipsa taxei de intrare, modalitatile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate in cazul rezilierii contractului de franciza; (iii) taxa de exclusivitate poate fi destinata pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementarii francizei si/sau pentru a delimita zona si/sau pentru know-how-ul transmis; (iv) contractul de exclusivitate trebuie sa prevada o clauza de reziliere, convenabila ambelor parti; (v) durata este determinata in functie de caracteristicile proprii fiecarei francize.

Incidenta Legii nr.21/1996 privind concurenta (care, in art.5 alin.1 interzice, printre altele, acordurile care isi propun sa limiteze sau sa controleze productia sau distributia unor marfuri sau servicii, astfel de acorduri fiind considerate practici anticoncurentiala) este incerta, desi un contract de exclusivitate, asa cum este el schitat in art.9 din OG nr.52/1997, este menit, cel putin la prima vedere, sa limiteze sau sa controleze productia sau distributia. Totusi, exclusivitatea in cadrul unei francize nu poate fi considerata, in sine, o practica anticoncurentiala, intrucit, pe de o parte, franciza are la baza drepturi de proprietate industriala, care confera titularului dreptul de exploatare exclusiva a acestora, iar scopul francizei il reprezinta pastrarea nealterata, in cadrul retelei de fracniza, a identitatii si reputatiei marcii.

Perioada postcontractuala este reglementata de art. 8 si art.10. Astfel, OG nr.52/1997 dispune ca, la incetarea relatiilor contractuale, relatiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale. Francizorul poate sa impuna obligatii ferme fostului beneficiar, asigurand astfel protejarea caracterului confidential al afacerii si, in special, neutilizarea know-how-ului de catre o retea concurenta. Francizorul poate sa impuna o clauza de nonconcurenta si de confidentialitate, pentru a impiedica instrainarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate.