Conceptul de competitivitate - firma

Conceptul de competitivitate - firma

De la inceput trebuie facuta distinctie intre concurenta, competitie si competitivitate. Concurenta reprezinta lupta dintre doua sau mai multe entitati fie ele si economice de a castiga ceva, un drept, un bun, o pozitie cat mai sus, in timp ce competitivitatea insemna capacitatea unei entitati de a dispune de acele atuuri care sa-i permita sa se mentine pe pozitia castigata. Nu este usor sa castigi o batalie, dar este infinit mai greu sa castigi razboiul si sa poti dispune un timp indelungat de ceea ce ai castigat. Concurenta insemna lupta pentru a castiga, competitivitatea inseamna capacitatea de a stapani mult timp ceea ce ai obtinut.

Studiile extrem de numeroase din ultimii 30 de ani privind viitorul unitatilor economice in conditiile de piata au dus la elaborarea unui mare numar de definitii ale competitivitatii unei unitati economice, de la definitii extrem de lapidare, la altele mult mai complexe. De exemplu:

,,Competitivitatea se poate defini drept capacitatea unei structuri economice de a castiga sau apara un segment de piata"[1].

Autorul argumenteaza simplitatea definitiei prin faptul ca daca o firma poate castiga sau apara un segment de piata ,,are automat profituri pozitive stabile, o tehnologie moderna, o organizare corecta a productiei si desfacerii" .

Definitia este nu numai simpla, dar si simplista, iar argumentatia nu poate fi sustinuta de realitatea practica.

Au existat firme care detineau segmente de piata la nivel global, dar din diverse cauze au iesit de pe piata definitiv, de exemplu compania DAEWOO.

Existenta unui segment mare de piata si chiar in crestere nu inseamna tehnica si tehnologie moderna, o organizare corecta, o productie si mai ales un management de varf capabil sa mentina firma pe locul ocupat.

Concluzia: numai un segment de piata, fie el si mare, nu este suficient pentru a caracteriza o intreprindere ca fiind competitiva.

O alta definitie mai complexa este urmatoarea:

,,Competitivitatea intreprinderii presupune capacitatea acesteia de a fi viabila, de a avea vitalitate si de a fi putin vulnerabila la socurile pietei[3].

In definirea competitivitatii au intervenit trei componente al caror continut trebuie lamurit pentru a putea avea o imagine clara asupra competitivitatii.

Viabilitatea intreprinderii presupune capacitatea sa de a exista o perioada cat mai mare de timp in competitia cu alte intreprinderi ce realizeaza acelasi produs sau serviciu[4].

O unitate economica poate fi viabila chiar daca nu este eficienta economic  in fiecare moment al activitatii sale, consumand din acumularile facute anterior sau din cele viitoare (imprumuturi), dar este totdeauna viabila daca este si eficienta economic.

Vitalitatea intreprinderii reprezinta capacitatea sa de a-si consolida pozitia pe piata prin inregistrarea unor ritmuri inalte ale cresterii economice pe baza acumularilor permanente de capital tehnic si uman, ceea ce presupune existenta eficientei economice, singura modalitate de realizare a acumularilor[5].

Vitalitatea unei intreprinderi nu este realizata automat prin consolidarea pozitiei pe piata si obtinerea profitului. Profitul trebuie si reinvestit in capital tehnic si uman, astfel incat volumul activitatii sa creasca. Vitalitatea unitatii trebuie intretinuta permanent, iar singura modalitate de a mentine vitalitatea este sa se reinvesteasca permanent in oameni si/sau in capital. A investi inseamna a aduce ceva nou, a schimba ceva ce era vechi. Orice perioada de stagnare in aceasta privinta zdruncina vitalitatea si afecteaza competitivitatea.

Vulnerabilitatea intreprinderii reprezinta riscul la care este supusa in conditiile economiei concurentiale[6]

Riscul este probabilitatea ca in perioada urmatoare veniturile unei unitati economice sa nu permita acoperirea cheltuielilor efectuate, deoarece veniturile inregistrate sunt inferioare celor anticipate sau cheltuielile efective le depasesc pe cele prognozate. Din aceste considerente fluxurile de trezorerie viitoare nu vor mai fi in concordanta cu cele estimate la un moment dat.

Fenomenul de risc se traduce prin incetare de plati, insolvabilitate si chiar faliment si poate avea multiple cauze, cum ar fi:

dificultati in desfacerea marfurilor generate de cresterea concurentei prin patrunderea pe piata a noi firme, prin disparitia unor clienti importanti sau prin aparitia pe piata a unor produse de substitutie;

disfunctii in procesul de productie ca urmare a falimentului unor furnizori, inchiderii unor subunitati datorita grevelor sau a aplicarii unor reglementari privind protectia mediului;

catastrofe naturale pentru care unitatea nu a fost asigurata si nici pregatita;

cresterea mai accentuata a preturilor si tarifelor la intrarile in sistem in raport cu cele ale produselor sau serviciilor obtinute etc.

crize economice, monetare, financiare la nivel national, zonal sau global.

Definirea celor trei caracteristici ale competitivitatii - viabilitate, vitalitate si vulnerabilitate - face din competitivitate un concept mult mai amplu si mai complex.

Pana la nivelul anilor '50 competitivitatea pe piata a unei intreprinderi era asigurata prin preturile scazute realizate prin utilizarea fortei de munca mai ieftine si a productiei de scara ce diminua cheltuielile fixe pe unitatea de produs si crestea productivitatea muncii.

Dupa anii '50, alaturi de preturi, in asigurarea competitivitatii a aparut un alt factor: automatizarea productiei, care a redus costurile salariale si a marit volumul economiilor de scara.

In anii '80 automatizarea productiei scade ca importanta in asigurarea competitivitatii intreprinderilor si isi fac aparitia alti doi factori: capacitatea de adaptare a intreprinderii la cerintele pietei si calitatea produselor si serviciilor oferite.

Ultimii factori vor deveni dominanti spre sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului actual, astfel ca intreprinderile pentru a fi competitive trebuie sa-si elaboreze intreaga strategie a dezvoltarii lor, sau altfel spus a viabilitatii si vitalitatii lor, pe un management capabil sa realizeze adaptarea rapida a activitatii la cerintele pietei si producerea bunurilor si serviciilor de o inalta calitate pentru a diminua vulnerabilitatea la socurile pietei.

Dupa cum se poate constata in diferite perioade au existat diversi factori care au determinat aparitia sau mentinerea competitivitatii unitatilor economice.

Complexitatea conceptului de competitivitate se poate vedea si din nominalizarea variabilelor esentiale ale competitivitatii :

a. valori si aptitudini de management;

b. valori si etica interna;

c. factori umani si sociologici;

d. valorificarea aptitudinilor individuale;

e. climat relational, ambianta globala, rigoare;

f. organizatii si moduri de functionare interna;

g. factori tehnici de productie;

h. gestiunea informatiei sub toate formele sale si de toate originile si procesul de elaborare a deciziei;

i. modele de gestiune interna (indicatori de performanta).

Asigurarea competitivitatii unei unitati economice nu inseamna numai un aparat tehnic bine pus la punct, in pas cu stiinta si tehnica, ci mai ales resurse umane, specialisti de clasa, persoane devotate unitatii economice, constiente de responsabilitatile lor in plan economic, social si ecologic, ceea ce reprezinta mult mai mult decat cea mai performanta tehnica detinuta.

,,Competitivitatea depinde de echilibrul existent intre diferite valori exprimate in scopuri. Aceasta este morala competitivitatii', afirma O. Gelinier[8].

Inainte de orice, competitivitatea trebuie sa devina o stare de spirit ce cauta permanent ameliorarea si acceptarea schimbarii.

Pentru a putea promova o dezvoltare viitore lucrul cel mai important, dar si cel mai greu de realizat, este schimbarea mentalitatii omului. Ea nu se poate face dintr-odata, ci treptat, pas cu pas.

Roata schimbarii mentalitatilor, in special a managerilor, si diferitele niveluri pe care le contine, ofera o imaginea clara a evolutiei managementului intreprinderii si a ameliorarii sale permanente (fig. 1.3) si ea cuprinde opt acte fundamentale:

vointa de schimbare (a vrea) de la managementul de varf la ultimul executant;

diagnosticul situatiei (a intelege si a se informa) sau dorinta de a analiza, evalua, a determina punctele tari si slabe si de a identifica variabilele si factorii schimbarii;

definirea obiectivelor (a decide), pe baza informatiilor produse de diagnostic;

alegerea metodei (a prepara) ceea ce presupune nu numai definirea politicii, ci si strategiile globale si sectoriale;

determinarea mijloacelor (a putea) pentru conducerea si organizarea activitatilor, inclusiv bugetul si instrumentele;

instruirea personalului (a instrui) pentru dobandirea competentelor;

conducerea actiunii pornind de la competentele dobandite (a actiona);

evaluarea rezultatelor obtinute (a controla) permite depistarea punctelor tari si slabe ale activitatii si inlaturarea celor slabe pentru a se alege urmatoarea spirala a schimbarii.

Intregul algoritm se aplica in situatii radicale cand se inlocuieste complet tehnica si tehnologia sau structura organizationala. Cand schimbarile sunt de mai mica amploare se poate renunta la o parte din fazele rotatiei complete. Important este ca schimbarea sa aiba loc si sa determine cresterea competitivitatii organizatiei

Marea majoritate a specialistilor europeni apreciaza competitivitatea cu ajutorul a doi indicatori profitul si segmentul de piata detinut, iar americanii prin productivitate.

Sursa: Christian Poti, Op. cit. p. 49

Fig. 1.4. Roata schimbarii

Francezul Christian Poti afirma ca intreprinderile sunt competitive pentru ca:

ele castiga bani;

ele investesc;

ele isi reduc costurile;

ele isi extind pietele;

ele angajeaza personal;

ele dezvolta noi produse[9]

Si cu toate aceste elemente care caracterizeaza competitivitatea, afirma ca ea este evaluata prin doi indicatori: profitul si impactul asupra pietei.

Octave Gelinier[10] spune despre profit ca este: un test de eficacitate; o parghie de finantare; un factor de motivatie. Aici profitul, ca motivatie, nu trebuie vazut numai prin prisma proprietarului de capital, ci mai ales a finalitatii sale economice si sociale.

De acum incolo scopul economico-social al unitatilor economice ar trebui sa fie producerea de bunuri si servicii ce contribuie la bunastarea colectiva, crearea bogatiei si repartizarea acesteia, iar profitul sa constituie suportul acestei bogatii. Daca scopul social-economic al profitului primeaza asupra celui financiar, spune Poti, el nu are dreptul sa-l nege, acesta fiind o conditie sine-qua-non a dezvoltarii unitatii economice dar si a societatii. Profitul este barometrul sanatatii intreprinderii, indicator al performantei si competitivitatii sale.

Avand in vedere cele trei caracteristici - viabilitate, vitalitate si vulnerabilitate - ale competitivitatii, fiecare din ele poate fi evaluata cu un sistem de indicatori ce pune in lumina competitivitatea firmei.

Cum cercetarile in acest domeniu sunt la inceput, sistemul de indicatori propus poate fi imbunatatit pentru a reflecta cat mai bine competitivitatea unei unitati economice. Pe parcurs s-ar putea elabora un indicator capabil sa reflecte exact competitivitatea firmei, nivelul acesteia, fara sa mai afirmam despre competitivitatea ca nu are un sens absolut si ca ea se apreciaza prin comparatie cu ea insasi in perioade diferite sau cu alte intreprinderi in aceeasi perioada.