DIAGNOSTICUL FINANCIAR - PATRIMONIAL

DIAGNOSTICUL FINANCIAR - PATRIMONIAL

Diagnosticul patrimoniului net

Patrimoniul net se determina ca diferenta intre activele totale si datoriile totale, reflectand activele firmei negrevate de datorii la un moment dat. In esenta patrimoniul net reprezinta averea intreprinderii la o anumita data (are un caracter static).

In activitatea de evaluare a unei firme cunoasterea evolutiei patrimoniului net prezinta importanta in alegerea metodelor de evaluare, precum si in ceea ce priveste determinarea unor elemente necesare aplicarii diferitelor metode de evaluare.

Pentru determinarea patrimoniului net informatiile din bilantul contabil se structureaza ca in tabelul 1.1.

Pe baza datelor din tabel, in raportul de evaluare se fac aprecieri asupra patrimoniului net, prezentandu-se semnificatia economica a elementelor care au determinat modificarea acestuia. Astfel, scaderea valorii ramase a activelor imobilizate, iar in cadrul acestora a mijloacelor fixe, poate fi pusa pe seama amortizarii lor.

Cresterea valorii activelor circulante trebuie apreciata diferit in raport cu elementele care au determinat-o. De exemplu, sporirea valorii creantelor in lei are o influenta negativa asupra valorii economice a intreprinderii, intrucat acestea raman la valoarea lor contabila de inregistrare. Cresterea stocului de produse finite are, odata cu trecerea timpului, valoarea actuala a produselor finite, care este mai mica decat cea inregistrata, iar actualizarea preturilor de vanzare le poate face nevandabile.

Tabelul 2.1.

Nota: Subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate se cuprind in patrimoniul net dupa ce s-a dedus impozitul pe profit latent cuprins in aceste sume (se includ in datorii).

Marirea disponibilitatilor poate semnifica o accelerare a vitezei de rotatie a activelor circulante, situatie care poate conduce la o amplificare a capacitatii de plata si la posibilitatea onorarii la timp a obligatiilor intreprinderii.

Stocul de productie in curs de executie trebuie apreciat in functie de posibilitatile de valorificare in activitatea viitoare, stabilita prin diagnosticul tehnic (in cadrul acestui capitol al diagnosticului firmei, se precizeaza care este valoarea stocurilor de materiale care nu mai pot fi utilizate in activitatea de productie, precum si eventualele comenzi sistate si care urmeaza a avea o alta destinatie). Patrimoniul net este finantat pe seama urmatoarelor surse:

capital social;

rezerve;

fonduri proprii;

rezultatul nerepartizat (profit nerepartizat/pierdere neacoperita);

subventii pentru investitii;

provizioane reglementate.

Primele patru surse formeaza ceea ce literatura de specialitate poarta denumirea de 'situatia neta'.

Referitor la structura surselor de finantare a patrimoniului net, se poate remarca faptul ca ponderea capitalului social scade in conditiile unei evolutii normale a activitatii firmei (capitalul social ca suma absoluta menti-nandu-se) si creste ponderea rezervelor (pana la o anumita limita pentru rezervele legale) si a fondurilor proprii. Rezulta ca dinamica cea mai accentuata in cadrul surselor de acoperire a patrimoniului net o inregistreaza profitul net care ramane la dispozitia intreprinderii.

Patrimoniul intreprinderii poate fi cercetat si din punct de vedere al structurii activului si pasivului, pe baza asa-numitelor 'rate de structura', cum ar fi rata activelor imobilizate, a celor circulante, a creantelor, datoriilor, obligatiilor etc.

Asemenea indicatori prezinta importanta in activitatea de evaluare, in pozitionarea intreprinderii in cadrul sectorului in care actioneaza. Situarea ei, sub media sectorului, poate conduce la formularea unor concluzii nefavorabile cu privire la viabilitatea si perspectiva activitatii.

Diagnosticul corelatiei fond de rulment - necesar de fond de rulment; trezoreria neta

Fondul de rulment (FR) poate fi definit ca diferenta dintre capitalul permanent si activele imobilizate. In cazul in care diferenta este pozitiva, atunci fondul de rulment reprezinta acea parte a capitalului permanent destinata si utilizata pentru finantarea activitatii curente, indeosebi a celei aferente exploatarii. In situatia in care diferenta este negativa, intreprinderea se confrunta cu un deficit (insuficienta) de fond de rulment.

Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezinta diferenta dintre activele circulante (exclusiv disponibilitatile) si obligatiile pe termen scurt (nu se includ creditele pe termen scurt). in cazul in care diferenta este pozitiva, a-ceasta reprezinta activele circulante de natura stocurilor si creantelor ce urmeaza a fi finantate din fondul de rulment. Atunci cand diferenta este negativa se inregistreaza nu o nevoie de fond de rulment, ci o degajare de surse atrase.

Variatia nevoii de fond de rulment este un element important in determinarea fluxului de disponibilitati si, implicit, in stabilirea valorii intreprinderii prin metoda fluxurilor actualizate de lichiditati. Ca urmare, se impune aprofundarea analizei NFR in functie de elementeleaferente exploatarii care au un caracter de continuitate, respectiv de cele din afara exploatarii.

Trezoreria neta se poate stabili ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment.

Tn = FR- NFR

In diagnosticul corelatiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si trezoreria neta se au in vedere situatia existenta si dinamica in perioada analizata in vederea proiectiei elementelor necesare aplicarii metodelor de evaluare bazate pe remunerarea capitalului. in acest scop, informatiile din bilant se structureaza ca in urmatorul tabel:

Tabelul 2.2.

Analiza fondului de rulment, necesarului de fond de rulment si trezoreriei nete

In estimarea unor elemente necesare in cazul aplicarii metodei de evaluare bazate pe fluxul de lichiditati sunt necesari si indicatorii viteza de rotatie a NFR si viteza de rotatie a FR.

Relatiile de calcul ale vitezei de rotatie exprimata ca durata sunt:

Viteza de rotatie a NFR = (NFR/CA) x T

Viteza de rotatie a FR = ( FR/CA) x T

unde T reprezinta numarul de zile ale perioadei.

Diagnosticul corelatiei creante - obligatii

Pentru activitatea financiara a firmei este importanta cunoasterea evolutiei corelatiei dintre creante si obligatii, intrucat aceasta influenteaza in mod direct capacitatea de plata.

In ceea ce priveste notiunile utilizate, creantele reprezinta anumite drepturi banesti, realizabile in diferite termene. Formarea lor este in legatura directa cu rotatia capitalului, cu momentele parcurse in procesul schimbarii formei acestuia. Aparitia creantelor este determinata, in principal, de relatiile care se formeaza intre firma, in calitate de furnizor, si clientii sai.

Opusul creantelor il reprezinta obligatiile sau datoriile firmei catre terti, formate in cadrul relatiilor dintre acestia cu furnizorii, actionarii, salariatii, bugetul statului etc. intrucat in literatura de specialitate si in practica economica se folosesc mai multe notiuni, propunem urmatoarea terminologie:

obligatii, in care sa se includa datoriile firmei catre terte persoane fizice si juridice, inclusiv obligatiile fiscale;

datorii curente, care sa cuprinda obligatiile, imprumuturile pe termen scurt si ratele scadente pentru imprumuturile pe termen mediu si lung;

datorii totale, respectiv datoriile curente si imprumuturile pe termen mediu si lung.

O asemenea precizare este importanta pentru calcularea unor indicatori prin care se caracterizeaza starea financiara a firmei. intreprinderea poate contracta un imprumut pentru productie, deci o sursa de finantare poate fi utilizata pentru stingerea unei obligatii, dar care devine la randul sau obligatie.

In cadrul diagnosticului se cerceteaza, in primul rand, evolutia creantelor si obligatiilor, in raport cu cifra de a-faceri, pentru a pune in evidenta raportul dintre imobilizarea capitalului firmei si folosirea surselor atrase.

Asemenea aspecte pot fi puse in evidenta si cu ajutorul indicatorilor:

Durata de imobilizare a creantelor (Di):

D_i = (Sd x T) / (Rd sau CA)

in care

Sd = soldul creantelor;

Rd = rulajul debitor al conturilor de creante;

CA = cifra de afaceri

T = perioada de timp considerata.

In practica se foloseste in determinarea relatiei si cifra de afaceri, datorita faptului ca bilantul nu furnizeaza informatii referitoare la rulajul conturilor.

Durata de folosire a surselor atrase (Df):

Df = (Sc x T)/ (Rc sau CA)

In care:

Sc = soldul creditor al conturilor de obligatii;

Rc = rulajul debitor al conturilor respective.

Cunoasterea acestor aspecte este absolut necesara in practica evaluarii pentru a se putea determina capitalul permanent necesar exploatarii. Evaluatorul va trebui sa aprecieze si sa motiveze evolutia probabila a acestor indicatori, ce vor fi utilizati ulterior.

Pentru evaluarea intreprinderii, creantele si obligatiile trebuie analizate in raport cu vechimea lor. Intervalele utilizate sunt diferite, dar in mod normal consideram ca acestea pot fi grupate in: creante/obligatii pana la 30 de zile, creante/obligatii intre 30 si 90 de zile si un an, creante/obligatii peste 1 an.

Diagnosticul lichiditatii si solvabilitatii firmei

Pentru a se caracteriza lichiditatea unei intreprinderi, in studiile de bonitate realizate de banci, in cazul solicitarii de credite, precum si in studiile de evaluare se folosesc urmatorii indicatori:

Rata lichiditatii generale:

Lg = active circulante/datorii curente

Se apreciaza ca situatia lichiditatii generale este satisfacatoare in conditiile incadrarii in intervalul 1,2 si 1,8. in unele lucrari apar si limitele 2 - 2,25.

Rata lichiditatii curente (intermediare):

Lc = active circulante- stocuri/ datorii curente

Intervalul care poate fi consdierat ca satisfacator, este cuprins intre 0,65 - 1.

Rata lichiditatii imediate:

Li = disponibilitati/datorii curente

Rata solvabilitatii patrimoniale (autonomie patrimoniala):

Sp = capital propriu/capital propriu + credite totale

Valoarea minima a ratei solvabilitatii patrimoniale se apreciaza ca  trebuie sa se incadreze in limitele 0,3 - 0,5, iar peste 0,5 situatia poate fi considerata normala.

Rata sovabilitatii generale:

Sg = active totale/datorii totale

Aceasta rata indica in ce masura datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate si active circulante. Cu cat valoarea ratei solvabilitatii generale este mai mare decat 1, cu atat situatia financiara de ansamblu a intreprinderii este mai buna.

Diagnosticul pe baza ratelor de echilibru financiar

Echilibrul financiar al firmei reprezinta un sistem de corelatii prin care se stabilesc anumite proportionalitati in cadrul si intre diferite fluxuri financiare. El reprezinta o premisa, dar si o consecinta a desfasurarii normale a activitatii firmei, in conformitate cu obiectul sau.

Ca premisa, trebuie avute in vedere corelatiile obiective dintre necesitatile de resurse materiale (in sens general) si posibilitatile de finantare. De modul in care sunt utilizate si valorificate aceste resurse depinde asigurarea echilibrului economico-financiar sau dereglarea acestuia. Evident, pentru fiecare corelatie si flux financiar existra indicatori specifici, care au fost utilizati in cadrul acestui diagnostic.

Pentru exprimarea sintetica a multiplelor corelatii _: implicate de echilibrul financiar, literatura de specialitate ofera o multime de indicatori (uneori calculati in mod diferit sau cu diverse denumiri). In practica se utilizeaza cu precadere urmatorii indicatori:

Rata autonomiei financiare:

Raf = capital propriu/(capital propriu + capital imprumutat)

Rata de finantare a stocurilor:

Rfs = fond de rulment/stocuri

Rata de finantare a activelor circulante:

Rfac = fond de rulment/ active circulante

Rata de finantare a necesarului de fond de rulment

Rf_NFR = fond de rulment / NFR

Rata de finantare a activelor:

Raa = capital propriu /( active fixe+active circulante)

Rata datoriilor:

Rd = rata de autofinantare a activelor

Diagnosticul rentabilitatii

In teoria si practica evaluarii, diagnosticul rentabili-tatii prezinta o deosebita importanta, intrucat ofera informatii asupra situatiei trecute si prezente, realizand premise utile pentru prefigurarea viitorului afacerii care | formeaza obiectul evaluarii.

Cumparatorul potential al unei firme, cel care investeste, doreste nu numai sa recupereze suma avansata, dar si sa obtina un profit superior unui plasament fara risc. Cu cat o afacere este mai rentabila, cu atat valoarea rentabilitatii este absolut necesara pentru aplicarea metodelor de evaluare bazate pe randament, indiferent de modul de exprimare a acestuia (profit net, dividend pe actiune, flux de responsabilitati etc). In activitatea de evaluare a intreprinderii, diagnosticul rentabilitatii poate fi structurat in forme diferite, care sa valorifice cat mai bine informatia furnizata de sistemul contabil.

Principala sursa de informare in realizarea diagnosticului rentabilitatii o reprezinta 'Contul de profit si pierdere' care arata modul in care s-a atins o anumita stare, un anumit rezultat, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli. Legea contabilitatii nr. 82/1991, Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 704/14 decembrie 1993 precizeaza modul de structurare a veniturilor si cheltuielilor, precum si reflectarea contabila a acestora. In general, cheltuielile si veniturile sunt structurate pe domenii de activitate, respectiv:

• activitatea de exploatare (de baza) privind sectorul industrial, comercial sau prestarile de servicii;
• activitatea financiara ce vizeaza participatiile cu capital propriu la alte firme, precum si utilizarea capitalului imprumutat; de asemenea, se includ aici veniturile si cheltuielile din diferente de curs valutar etc;
• activitatea exceptionala, respectiv veniturile si cheltuielile care nu sunt legate de activitatea normala, curenta a activitatii societatii comerciale, referindu-se fie la operatii de capital, fie la operatii in activitatea de exploatare: despagubire si penalitatile (incasate/platite), cedarea activelor, perisabilitati si lipsuri la inventar, donatii, subventii acordate/primite.

In consecinta, pe baza structurii veniturilor si cheltuielilor se poate opera cu urmatorii indicatori:

Rezultatul exploatarii (RE), care se determina ca diferenta intre veniturile si cheltuielile de exploatare. in cadrul soldurilor intermediare de gestiune, rezultatul exploatarii se formeaza pe baza urmatoarelor elemente:

a)         valoarea adaugata;

b)         subventii pentru exploatare;

c)         impozite si varsaminte asimilate;

d)         cheltuieli cu personalul;

e)         excendentul brut al exploatarii (EBE = a + b - c - d);

f)           alte venituri din exploatare;

g)         amortizari si provizioane;

h)         alte cheltuieli de exploatare;

i) rezulatul exploatarii (RE = e + f - g - h).

Rezultatul curent al exercitiului (RC) reprezinta diferenta dintre veniturile si cheltuielile curente. Rezultatul exercitiului inaintea impozitarii este format din rezultatul curent la care se adauga rezultatul exceptional.

Rezultatul impozabil, care reprezinta profitul exercitiului inaintea impozitarii, la care se adauga depasirilefata de limitele legale la unele categorii de cheltuieli si se scad deducerile fiscale prevazute de lege.

Rezultatul exercitiului sau profitul net, respectiv diferenta dintre rezultatul impozabil si impozitul pe profit.

in literatura de specialitate, dar si in practica economica, se foloseste si notiunea de 'marja', respectiv:

marja costurilor de productie stabilita ca diferenta intre pretul de vanzare al bunurilor vandute si costurile de productie ale acestora;

marja comerciala, specifica intreprinderilor din sfera distributiei, calculata ca diferenta dintre pretul de vanzare al marfurilor vandute si costul de cumparare;

marja bruta sau marja costurilor variabile determinata ca diferenta intre pretul de vanzare si costul variabil;

marja costurilor directe, care reprezinta diferenta dintre pretul de vanzare si costurile directe.

in consecinta, se recomanda ca diagnosticul rentabilitatii sa cuprinda probleme privind situatia generala a rezultatelor, diagnosticul factorial, analiza pe baza ratelor de rentabilitate, determinarea punctului critic si a intervalului de siguranta.

Situatia generala a rezultatului pe baza contului de profit si pierdere

Prezentarea situatiei generale a rezultatului vizeaza, in special, doua aspecte importante pentru operatiunea de evaluare, respectiv evolutia profitului si modul formare. Primul dintre aspecte este necesar pentru aprecierea 'trendului', iar al doilea in formularea unor judecati de valoare asupra activitatilor desfasurate de firma in trecut si posibilitatile existente pentru perioada de previziune (prognoza).

Informatiile furnizate de contul de profit si pierdere pot fi structurate ca in urmatorul tabel:

Tabelul 1.3. Situatia generala a rezultatelor

Pe baza listelor astfel structurate se formuleaza concluzii asupra structurii rezultatului si evolutiei acestuia, demente importante care, in corelatie cu alte informatii, permit construirea unor scenarii privind evolutia in perioadele viitoare.

Pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta

Cunoasterea pragului de rentabilitate si a intervalului de siguranta este utila in activitatea practica de evaluare, intrucat se pot face judecati corespunzatoare asupra comportamentului firmei in cazul modificarii unor variabile care influenteaza mecanismul de functionare a acesteia.

Potrivit metodologiei oferite de literatura de specialitate, pragul de rentabilitate, respectiv cifra de afacericare asigura in cazul initierii unei afaceri recuperarea cheltuielilor, este data de suma cheltuielilor variabile si fixe sau folosindu-se relatia:

Q = F/( 1- ( ∑qcv/total cheltuieli))

in care

F = suma cheltuielilor fixe;

∑qcv = cheltuieli variabile

Pentru o afacere in derulare se foloseste relatia:

Q = F/( 1- ( ∑qcv/CA))

Intervalul de siguranta (Is) se stabileste pe baza formulei:

Is = (1-Q/CA) x 100

Se recomanda un nivel minim de 20 - 30%.

Pentru activitatea practica de evaluare, cunoasterea unei asemenea situatii este deosebit de importanta in alegerea metodelor de evaluare, precum si pentru previ-zionarea profitului care se va lua in calcul.

Metodele de diagnostic al rentabilitatii prin intermediul sumei profitului trebuie considerate ca fiind 'tipuri' in baza carora pot fi construite si alte modele, in raport cu specificul fiecarei unitati.

Diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate

In elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparatii in spatiu, precum si in raport cu anumite norme sau standarde elaborate si acceptate de organisme abilitate in domeniul evaluarilor.

Exprimarea relativa a nivelului de rentabilitate completeaza diagnosticul prin capacitatea informationala a indicatorilor respectivi. Fiecare forma de exprimare a rentabilitatii, in raport cu elementele luate in calcul, are o anumita putere informationala, indeplinind o functie specifica in activitatea practica de gestionare a capitalului si plasamentelor de capital.

Literatura de specialitate opereaza cu o multitudine de rate, avand diverse denumiri, indicandu-se si anumite limite, considerate a fi normale, in care trebuie sa se inscrie acestea.

Pentru activitatea practica de evaluare consideram ca se pot utiliza, in principal, urmatoarele forme de exprimare a rentabilitatii.

a)      Rata rentabilitatii veniturilor (Rv) care se determina prin raportul:

Rv = ( P/V) x 100

In care:

P profitul inaintea impozitarii;

V = veniturile totale aferente perioadei.

Prin continut, rata rentabilitatii veniturilor caracterizeaza eficienta intregii activitati a firmei in cursul exercitiului si este utila ia pozitionarea firmei pe piata in raport cu altele cu care este in concurenta. Intrucat in cadrul veniturilor si respectiv cheltuielilor se disting trei categorii (de exploatare, financiare, exceptionale), rata rentabilitatii veniturilor poate fi scrisa si astfel:

Rv = ( ∑gv_i x r_i ) / 100

in care:

gv_i structura veniturilor;

r_i = rata rentabilitatii pe categorii de venituri, acestea constituind si factorii prin intermediul carora poate fi explicata modificarea fata de un criteriu de comparatie.

b) Rata rentabilitatii economice a activului (Re) caracterizeaza eficienta elementelor materiale angajate in activitatea firmei. Optiunea pentru o asemenea rata este data de faptul ca intregul capital folosit de firma este investit in elemente de activ, care intr-o forma sau alta, direct sau indirect, contribuie la obtinerea profitului. A-cest indicator prezinta importanta in gestionarea capitalului, in dimensionarea eforturilor pentru obtinerea unui anumit profit in raport cu rezultatele concurentei sau diferite marimi normative specifice domeniului in care functioneaza firma:

Re = ( P/A) x 100

unde A reprezinta totalul activului, respectiv active imobilizate (Ai) si active circulante (Ac).

Pentru analiza ratei rentabilitatii economice a activului poate fi utilizata si urmatoarea relatie:

Re = (V/A) x (P/V) x 100

In care:

V/A viteza de rotatie a activului;

P/V = rata rentabilitatii veniturilor.

Acesti doi factori determina modificarea ratei rentabilitatii economice a activului fata de un anumit criteriu.

Modificarea ratei rentabilitatii economice se explica prin influenta:

vitezei de rotatie a activului:

V₁/A₁ x P₀/V₀  x 100 - Re₀

rentabilitatii veniturilor:

Re₁ - V₁/A₁ x P₀/V₀ x 100

In cazul incetinirii vitezei de rotatie, in activitatea practica se impune analiza structurii activului, in vederea depistarii elementelor materiale care au condus la o asemenea situatie. In principiu, acestea pot fi:

investitii puse in functiune, care functioneaza sub parametrii proiectati;

cresterea investitiilor in curs de executie;

majorarea stocurilor de productie neterminata; existenta unor stocuri de produse finite fara desfacere asigurata;

cresterea soldului conturilor de creante;

alte elemente.

Evident, fiecare element are o semnificatie proprie si, in consecinta, se impun masuri specifice pentru dimensionarea lor normala.

Rata rentabilitatii resurselor consumate (Rc) (in literatura de specialitate se regaseste sub denumirea de rentabilitatea costurilor). Asa dupa cum rezulta din denumire, rata rentabilitatii resurselor consumate caracterizeaza eficienta costurilor. in activitatea practica ea reprezinta importanta in estimarea si negocierea preturilor de vanzare a produselor sub aspectul rentabilitatii fata de media pe intreprindere. Elementele de calcul al ratei rentabilitatii resurselor consumate sunt rezultatul exploatarii (RE) si cheltuielile de exploatare (∑ qc):

Rc = (RE/∑ qc) x 100 = [(∑ qp-∑ qc)/ ∑ qc] x 100

Din relatia de mai sus rezulta factorii directi de influenta, respectiv:

- structura cifrei de afaceri:

- Rc₀

- costurile pe produse:

- preturile de vanzare pe produse:

Rc₁ -

In practica evaluarii intreprinderii, rata rentabilitatii costurilor este utila in estimarea profitului aferent productiei vandute, ca parte importanta a cifrei de afaceri pentru intreprinderile industriale.

O alta grupa de rate vizeaza eficienta capitalului investit, respectiv utilizat. Literatura de specialitate recomanda, in principal, doi indicatori, si anume:

rata rentabilitatii financiarea capitalului propriu (Rf), calculata ca raport intre profitul net (Pn) si capitalul propriu (Kp):

Rf = (Pn/Kp) x 100

- rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent (Rp) (denumita in unele lucrari rentabilitate economica):

Rp = P/(Kp+Ki)

in care:

P = profit brut;

K_i = capital imprumutat pe termen mediu si lung.

In contabilitatea financiara, respectiv in structura contului de profit si pierderi, nu apare notiunea de profit brut. De aceea, in activitatea practica s-a folosit profitul inaintea impozitarii sau rezultatul exercitiului inainte dededucerea sarcinilor financiare, respectiv a dobanzilor si impozitului pe profit.

Criteriul principal in orientarea plasamentului de capital il constituie corelatia dintre rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu (Rf), rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent (Rp) si rata dobanzii (d). In consecinta, pentru calculul ratei rentabilitatii financiare a capitalului permanent se poate lua in calcul profitul net la care se adauga dobanda platita pentru capitalul imprumutat pe termen mediu si lung (costul capitalului) sau/si impozitul pe profit.

In primul caz, legatura dintre cele doua rate de rentabilitate financiara se exprima prin relatia:

Rf = Rp +(Rp-d)x (Ki/Kp)

In al doilea caz se foloseste relatia:

Rf = Rp +(Rp-d)x (Ki/Kp)(1-c_i )

in care c,- reprezinta cota de impozit.

Firma poate apela la credite pe termen mediu si lung pentru finantarea activitatii cand Rp > d, asigurandu-si astfel si un profit suplimentar.

Intrucat rezultatul final este in directa legatura cu ansamblul activitatii firmei, rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu poate fi evidentiata prin relatia:

Pn/Kp = (V/A x A/Kp x Pn/V) x 100

in care:

Pn = profitul net;

V venituri totale;

A = active totale.

Din relatia de mai sus rezulta ca rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu este dependenta de:

viteza de rotatie a activelor totale (V/A), care exprima volumul vanzarilor pe unitate monetara investita. Cu cat rotatia activelor este mai mare, cu atat sporeste eficienta capitalului investit, daca in activitatea de exploatare se obtine profit;

parghia financiara (A/Kp), prin care se exprima in mod sintetic corelatia dintre structura financiara si capitalul imprumutat;

rentabilitatea neta a veniturilor (Pn/V) in care se reflecta, in principal, eficienta activitatii de exploatare. in acelasi timp, indicatorul este util in pozitionarea firmei in raport cu altele de aceeasi ramura sau domeniu de activitate. Daca rata este peste media sectorului (ramurii), exista un avantaj competitional fata de concurenti, ceea ce constituie un element de siguranta in activitatea viitoare.

In finalul diagnosticului, este necesar sa se realizeze o sinteza a acestuia, care sa puna in evidenta aspectele pozitive cele mai importante ale activitatii si care pot fi repere importante pentru variantele de strategie pentru perioadele urmatoare.

Totodata, se impune reliefarea si a disfunctionalitatilor cu mentionarea principalelor cauze care le-au generat si posibilitatile existente de eliminare a lor.

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARA

Manate Daniel -  Diagnosticul si evaluarea intreprinderilor cotate si necotate, Editura IROVAL, 2002

Pratt Shannon, Reilly Robert, Schweihs Robert - Valuing a business, Editura Irwin, Chicago, 1996

Stan Sorin - Coerente si corelatii in evaluarea intreprinderii, Editura IROVAL, Bucuresti, 2001

Vintila Georgeta - Diagnosticul financiar si evaluarea intreprinderilor, Editura Didactica si Pedagogica,1998

*** Ordinul 94/2001 al ministerului Finantelor publice pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de contabilitate - Monitorul Oficial nr. 85/2001