INTRAPRENORI

INTRAPRENORI

Obiectivele capitolului

Multa vreme s-a considerat ca intreprinzatori sunt doar proprietarii de firme mici si mijlocii. Totusi oameni intreprinzatori exista si in firmele mari. In acest capitol sunt prezentati intreprinzatorii din firmele mari - denumiti intraprenori.

Dupa parcurgerea acestui capitol veti afla:

similaritatile si diferentele dintre intraprenori si intreprinzatori;

barierele care stau in calea intraprenoriatului;

caracteristicile culturii intraprenoriale;

principiile culturii intraprenoriale

In ultimul timp a fost introdus un nou termen referitor la activitatea antreprenoriala si anume cel de intraprenor. El defineste intreprinzatorul din cadrul marilor firme (intracorporate entrepreneur). Desi in unele cercetari se afirma ca antreprenoriatul si birocratia specifica marilor firme se exclud reciproc, in altele se apreciaza ca spiritul antreprenorial, inovativ exista si in marile corporatii. Peter Drucker afirma chiar ca intreaga economie americana are caracter antreprenorial.

Fenomenul antreprenorial din marile firme este denumit intraprenoriat sau antreprenoriat de corporatie si este definit ca fiind procesul de elaborare a unor produse si procese inovative, prin crearea unei culturi antreprenoriale in cadrul unei organizatii existente.

Intraprenorii, ca si intreprinzatorii, nu trebuie sa fie in mod neaparat inventatori. Ei sunt persoanele care transforma ideile si prototipurile in produse profitabile. Intraprenorii sunt persoanele din spatele produselor si serviciilor. Ei sunt fauritori de echipe, cu dorinta puternica de a-si vedea ideile transpuse in practica. Si nu este neaparat necesar sa fie genii, multi dintre ei avand inteligenta putin peste medie.

Cei mai multi intraprenori isi incep "intreprinderea" cu o idee. Aceasta reprezinta intr-o prima faza un vis cu ochii deschisi. Apoi, urmeaza faza de evaluare a potentialelor obstacole si bariere ce pot aparea.

Se considera ca initial intraprenorul este managerul general al unei afaceri care inca nu exista. La inceput, persoana se poate specializa intr-un anumit domeniu, cum ar fi marketing, cercetare si dezvoltare, insa odata ce "intreprinderea" a inceput, ea va fi studiata pe toate fatetele. In curand, intraprenorul devine o persoana cu multe deprinderi.

Intraprenorii sunt orientati spre actiune. Si lucreaza intr-un ritm alert pentru a-si vedea visul implinit. De asemenea, ei sunt orientati spre obiective, dorind sa intreprinda toate actiunile necesare realizarii obiectivelor propuse. Intraprenorii sunt o combinatie de vizionari, oameni de actiune, planificatori si muncitori. Ei combina viziunea cu actiunea.

Atunci cand nu reusesc, intraprenorii nu se considera invinsi. Ei considera esecul ca o piedica temporara din care trebuie trase invataminte si nu un motiv de a renunta. In plus, ei nu pun esecul pe seama altora, ci isi concentreaza efortul pentru a realiza lucrurile mai bine.

81.Similaritati si diferente

Intre intraprenori si intreprinzatori exista atat similaritati cat si diferente.

Similaritatile cele mai importante sunt urmatoarele.

a. Inovarea. Atat intreprinzatorul cat si intraprenorul sunt persoane inovative. Inovarea poate reprezenta un produs sau serviciu nou, un nou proces tehnologic sau o metoda de management imbunatatita.

b. Crearea de valoare. Adaugarea unei valori suplimentare produselor sau serviciilor este obiectivul ambelor persoane. Desigur, aceasta nu inseamna ca simpla modificare a culorii unui produs poate fi creatoare de valoare. Modificarea trebuie sa fie cu adevarat noua si diferita fata de varianta initiala.

c. Asumarea riscului. Activitatile desfasurate de intraprenori si intreprinzatori au un grad de risc mai ridicat decat cele obisnuite. Intraprenorul risca banii firmei, indreptandu-si atentia asupra produselor noi. Intreprinzatorul isi risca timpul si banii proprii.

Diferentele dintre intraprenor si intreprinzator sunt destul de nuantate.

a. O prima diferenta este aceea ca activitatea intraprenorului are un caracter restaurativ, pe cand cea a intreprinzatorului are un caracter creativ. Actiunile restauratoare din marile firme au ca obiectiv eliminarea stagnarii. Intraprenorul poate restaura cresterea si inovarea intr-o firma traditionala sau cu o crestere lenta. Caracterul restaurativ consta in aceea ca se restaureaza cultura antreprenoriala intr-o firma care a fost mult timp suprastructurata. Schimbarea adusa de intraprenor poate fi un produs nou sau un proces, insa ce se schimba cu adevarat este cultura antreprenoriala. Intreprinzatorul, pe de alta parte, creeza un lucru cu totul nou. El elaboreaza un produs sau un proces care nu a mai existat inainte. In cazul infiintarii unei afaceri, insasi afacerea este o entitate noua in sine.

b. O a doua diferenta consta in obstacolele diferite ale acestora. Pentru intraprenor cultura firmei poate fi obstacolul principal. In loc sa incurajeze fenomenul intraprenorial, firma il inabusa. Asa ca intraprenorul are de luptat nu numai cu obstacolele pietei, ci si cu cele din cadrul firmei. Intreprinzatorul are un singur obstacol - piata. El va trebui sa lupte doar pentru inlaturarea obstacolelor de pe piata, pentru a deveni o forta competitiva.

c. O alta diferenta consta in sursele de finantare. Daca intraprenorul foloseste resursele firmei, care pot fi foarte mari, intreprinzatorul trebuie sa caute surse proprii de finantare, riscandu-si uneori intreaga avere.

Diferente exista si intre intraprenori si manageri. In timp ce managerii traditionali sunt motivati in primul rand de promovare si rasplata financiara, intraprenorii sunt atrasi de posibilitatea de inovare. De asemenea, managerii isi stabilesc obiective pe termen scurt, pe cand intraprenorii pe termen mediu. Daca managerii urmaresc minimizarea riscului, intraprenorii si-l asuma.

2. Bariere in calea intraprenoriatului

Firmele mari au dificultati in a introduce un spirit intraprenorial. Motivele mai importante sunt natura acestor firme, necesitatea profiturilor pe termen scurt, lipsa talentelor antreprenoriale, metode de compensare neadecvate.

a. Natura inerenta a firmelor mari. Marile intreprinderi au dificultati in a institui un spirit antreprenorial pur si simplu pentru ca ele sunt prea mari. Marimea lor cere ca managerii sa le structureze, pentru a fi controlate. Pe masura ce firma se dezvolta, apar noi niveluri ierarhice, distanta dintre conducerea superioara si executanti se mareste, iar relatiile de munca devin impersonale. Odata ce intreprinzatorul pierde contactul cu muncitorii, este dificil de asigurat un nivel corespunzator al antreprenoriatului in cadrul firmei.

Numarul mare de niveluri ierarhice determina si aparitia prea multor nivele de aprobare intre inovator si gestionarul resurselor. Daca, de exemplu, ideea de introducere a unui produs nou apartine unui muncitor, pana la autoritatea finala de decizie pot exista 4-6 nivele ierarhice, fiecare nivel putandu-se opune ideii inovative.

O alta problema existenta in marile firme este aceea a necesitatii controlului. Pe masura ce firma se dezvolta, creste si necesitatea controlului. Ca urmare, conducerea firmei trebuie sa stabileasca standarde de performanta cuantificabile. In acest fel, standardele si regulile devin mai importante decat comportamentul antreprenorial.

Cultura firmei este un alt element specific marilor firme care constituie un obstacol in calea antreprenoriatului. Astfel, cultura firmei are un climat si un sistem de recompense care favorizeaza conservatorismul in luarea deciziilor.

O ultima diferenta intre marile firme si cele mici este cea referitoare la dimensiunea timpului. Raportarile lunare si trimestriale cerute managerilor de la nivelurile mijlocii fac ca acestia sa aiba o viziune pe termen scurt a performantelor. Desi firma are obiective pe termen lung, performantele curente se refera la termene foarte concrete. In conditiile in care rezultatele sunt evaluate pe termene scurt, este destul de greu ca o persoana sa devina creativa.

b. Necesitatea profiturilor pe termen scurt. Marile firme se straduiesc sa obtina cu predilectie profituri pe termen scurt. Acestea sunt vazute ca o masura a succesului firmei. Firmele mari trebuie sa aiba profituri pe termen scurt si pentru a asigura un pret convenabil al actiunilor si a atrage investitorii. Strategia lor este deci de a obtine performante pe termen scurt si nu de a face investitii pe termen lung. Pe de alta parte, firmele antreprenoriale isi pot permite sa piarda o anumita perioada de timp. Cheia supravietuirii lor o reprezinta fluxul de numerar. Ele atrag bani in afacere, fara a garanta insa investitorului un venit sigur.

c. Lipsa talentelor antreprenoriale. In marile firme exista foarte putini intreprinzatori adevarati. Ei prefera viata mai putin sigura a unei firme mici decat pe cea sigura si linistita dintr-o firma mare.

Un alt motiv pentru care sunt putin adevarati intreprinzatori in firmele mari este acela ca acestea nu ii incurajeaza. Ele vad intreprinzatorul ca pe o persoana care lucreaza mai degraba singur decat in echipa si care este mai interesat de proiectele sale favorite decat de activitatea firmei. De aceea, intreprinzatorul nici nu promoveaza la fel de repede ca si ceilalti colegi. Aceasta ii face nemultumiti si prin urmare pleaca din intreprindere.

d. Metode de compensare neadecvate. Cele mai multe firme mari au putine modalitati de a compensa salariatii cu spirit inovator. Ele au sisteme de salarizare specifice pentru muncitori, functionari si manageri. Inovatorii ar putea fi platiti in functie de productivitate, insa aceasta nu este clar definita in cadrul firmelor mari.

Recompensa orara sau lunara nu este suficienta pentru intreprinzator. Desi recompensa financiara poate sa nu fie deosebit de importanta pentru intreprinzator, trebuie totusi instituit un sistem de recompensare a inovatiei, pentru ca aceasta sa poata fi continuata.

Recompensele nemonetare pentru inovare lipsesc de regula din firmele mari. Promovarea poate avea efecte nefavorabile asupra activitatii antreprenoriale. Daca intreprinzatorul este promovat ca manager, el va fi indepartat de activitatea antreprenoriala. In plus, ca manageri, intreprinzatorii nu au temperamentul necesar pentru o buna conducere si pot crea probleme care nu au existat inainte.

3. Cultura intraprenoriala

Cultura unei firme mari, traditionale, are un climat si un sistem de recompense care favorizeaza luarea conservatoare a deciziilor. Se pune accent pe culegerea unui volum mare de date ca fundament pentru luarea unor decizii rationale. Deciziile riscante sunt adesea amanate pana se obtin informatii relevante. Proiectele solicita aprobari numeroase.

Cultura firmei traditionale se deosebeste in mod semnificativ de cultura firmei intraprenoriale.

Principiile orientative ale culturii traditionale sunt: urmarea instructiunilor date, evitarea greselilor, lipsa initiativei, conservatorism personal. Acest mediu restrictiv nu favorizeaza desigur creativitatea, independenta si asumarea riscului - principii calauzitoare ale intraprenoriatului.

Principiile culturii intraprenoriale sunt complet diferite: elaborarea unor viziuni, scopuri si planuri; rasplata actiunilor intreprinse; incercarea si experimentarea; asumarea responsabilitatii.

Diferente exista si in privinta valorilor si normelor impartasite. Firma traditionala are prin natura sa structura ierarhica, cu sisteme de raportare prestabilite, linii de autoritate si responsabilitate, instructiuni si norme bine precizate. Toate acestea sprijina cultura existenta a firmei si nu favorizeaza crearea de noi afaceri. Cultura firmei intreprenoriale se bazeaza pe o structura aplatizata, in care se dezvolta relatii de munca apropiate care favorizeaza o atmosfera de incredere si consultare reciproca, ceea ce favorizeaza realizarea obiectivelor.

Caracteristicile culturii intreprenoriale sunt: initiativa, continuitatea, resurse suplimentare, asumarea riscului, colaborarea.

a. Initiativa. Intraprenorii isi asuma mai degraba sarcinile decat le sunt repartizate de catre conducerea firmei. Ei persista in aplicarea ideilor lor cu sau fara sprijinul firmei.

b. Continuitatea. Intraprenorul, ca initiator al proiectului, urmareste realizarea lui in toate fazele de elaborare a acestuia. Aceasta confera continuitatea proiectului si reprezinta un factor motivant esential pentru initiatorul acestuia.

c. Resurse suplimentare. Intraprenoriatul presupune existenta unor resurse suplimentare care nu au fost cuprinse in planurile initiale. Aceasta permite finantarea unor proiecte initiate de intraprenori, care altfel nu ar putea fi finantate.

d. Asumarea riscului. In intraprenoriat se porneste de la ideea ca pot aparea greseli in realizarea proiectului. De aceea, greselile sunt tolerate, iar riscul inerent este acceptat.

e. Colaborarea. Spiritul intraprenorial impune o colaborare apropiata intre membrii echipei. Lucrul in echipa este chiar incurajat pentru a se putea beneficia de experienta diferitilor specialisti. Conflictele de interese sunt practic inexistente, echipa intraprenoriala lucrand ca o familie care urmareste realizarea unui obiectiv comun.

Intrebari recapitulative

Aratati care sunt similaritatile dintre intreprinzatori si intraprenori.

Ce diferente exista intre intreprinzatori si intraprenori?

Explicati care sunt principalele bariere in calea intraprenoriatului.

Care sunt principiile culturii intraprenoriale?

Prezentati caracteristicile cultuii intraprenoriale.

Teste

1. Intraprenoriatul reprezinta:

a.       antreprenoriatul cel mai agresiv

b.      masura in care o persoana considera ca se comporta ca un intreprinzator

c.       ideea ca patronul crede ca nu are spirit antreprenorial

d.      fenomenul antreprenorial din marile firme

Minimizarea riscului, controlul formal si orientarea pe termen scurt sunt trasaturi principale ale:

a.       managerului

b.      intreprinzatorului

c.       intraprenorului

d.      promotorului

3. Caracteristicile culturii intraprenoriale sunt:

a.       initiativa

b.      continuitatea

c.       asumarea riscului

d.      colaborarea