Politici de firma

Politici de firma

In literatura de specialitate parerile despre dimensiunea politicii de firma sunt impartite. Unii specialisti sustin ca firma isi stabileste mai intai o politica a organizatiei si in functie de aceasta elaboreaza una sau mai multe strategii, altfel spus aria de cuprindere a politicii este mai mare, cursul elaborarii lor ar fi ,,politica-strategie".

Altii afirma ca mai intai se elaboreaza strategia si pe baza ei se formuleaza politicile de urmat, ceea ce inseamna ca strategia are o arie mai larga decat politica, iar cursul derularii lor ar fi ,,strategie-politica".

Si un grup si altul are dreptate si argumente. Optiunea ,,politica-strategie" deriva din convingerea ca politica (indiferent de forma si nivel de reprezentare) determina mersul economiei. Optiunea ,,strategie-politica" se bazeaza pe faptul ca la nivelul intreprinderii exista multe politici sectoriale cum ar fi: politica de produs, politica de pret, politica de cercetare-dezvoltare, politica de marketing, politica de personal etc.

In cursul de fata vom adopta conceptia ,,politica-strategie" atunci cand este vorba firma, companie ca intreg, ca entitate economica, pe principalele componente functionale (productie, comercializare, cercetare-dezvoltare, resurse umane, finante-contabilitate) si centre (unitati de afaceri), iar conceptia ,,strategie-politica" atunci cand ne vom referi la elementele care ies din sistem: produse, servicii, informatii, preturi etc.

Politica de firma nu are o definitie unanim acceptata iar explicatiile sunt mai succinte sau mai ample in functie de obiectivul urmarit de specialist. Iata cateva exemple:

v ,, orice organizatie si in mod deosebit o organizatie cu scop lucrativ isi concepe o politica proprie, prin care isi desemneaza directiile de evolutie in viitor, precum si modalitatile concrete de infaptuire a acesteia, politica ce trebuie sa-i asigure permanenta pe piata si mai ales dezvoltarea de ansamblu"[1].

Autoare face distinctie intre politica intreprinderii si cea sectoriala, definind in continuare politica de marketing a organizatiei economice, aceasta din urma derivand din politica generala a firmei. In acelasi timp, analizand ,,raportul politica-strategie-tactica" in domeniul marketingului, afirma ca politica de marketing a intreprinderii isi atinge obiectivele prin elaborarea unor strategii.

v ,,In general, termenul de politica se foloseste pentru a desemna ghidul actiunilor sau al conduitelor firmei in diverse domenii". ,,De obicei, politicile exprima comportamentele standard ale organizatiei fata de diferiti actori cu care intretine relatii: marele public, concurentii, furnizorii, cumparatorii, bancile, personalul angajat, sindicatele etc."[2] In continuare autorul ordoneaza politicile ierarhic, formand un sistem piramidal, astfel:

l politici majore (codul etic, politica de dezvoltare);

l politici secundare (alegerea zonelor geografice, alegerea principalilor furnizori si clienti etc.);

l politici functionale (politica de cercetare dezvoltare, politica de personal, politica de marketing cu politica de produs, de pret etc.);

l politici minore (politica de stocaj, de intretinere si reparatii etc.)

l proceduri standard (tratarea reclamatiilor cumparatorilor, tratarea comenzilor etc.);

l reguli (reguli de utilizare a mijloacelor de munca, consemne de securitate etc.).

Prin clasificarea politicilor pe diferite niveluri autorul incearca sa puna de acord cele doua modalitati de a trata raportul politica-strategie, dezvoltand ideea conform careia in elaborarea strategiilor trebuie sa se tina seama de obiectivul stabilit prin politica de intreprindere.

v O expunere mult mai interesanta si mai ampla cu privire la raportul ,,politica-strategie" este realizata de Christian Poti in capitolul intitulat ,,Politici si strategii. Arta de a scrie partitura" . ,,Nu este suficient sa ai scopuri si mijloace, este necesar de asemenea sa insufletesti acest ansamblu la nivelul valorilor sale (politica) si al alegerilor sale (strategia si tactica)".

Altfel spus, politica organizatiei exprima valori de ordin filozofic, moral, cultural, sociologic, in timp ce strategia urmareste indeplinirea intr-un timp determinat a unor scopuri si obiective concrete, cuantificabile.

Conducatorul unitatii este initiatorul politicii, transpunand in viata filozofia sa cu privire la existenta intreprinderii, a comportamentului acesteia, a conceptiei sale in legatura cu modul de a face afaceri, dar el nu se poate detasa complet de unele caracteristici ale mediului intern al unitatii economice cum ar fi: cultura intreprinderii, aparatul tehnic si tehnologia folosita, politica salariala, si nici de elementele mediului extern precum: relatiile cu furnizorii, clientii sau operatorii de pe piata financiara.

Pentru ca politica sa fie admisa de toate grupurile de interese ea trebuie sa enunte valori si principii la care sa adere toti cei interesati, deoarece prin ea se vor coordona eforturile individuale in timp si spatiu. Performantele firmei vor depinde de adeziunea colaboratorilor la politica respectiva.

Formularea politicii poate fi realizata prin enunturi calitative generale precum: ,,politica firmei noastre este de a se comporta in orice situatie ca un bun cetatean", sau prin enunturi specifice: ,,politica noastra este de a promova personalul pe baza capacitatilor si nu a vechimii", sau ,,dorim sa castigam si sa pastram increderea clientilor nostri si a partilor interesate, prin indeplinirea obiectivelor generale in domeniul managementului calitatii, mediului, securitatii si sanatatii ocupationale", sau ,,satisfacerea maxima a cerintelor tot mai mari ale clientilor nostri prin dezvoltarea continua a produselor si serviciilor noastre si prin respectarea consecventa a exigentelor politicii de calitate" .

In formularea politicilor de firma se folosesc frecvent verbe precum: a urmari, a mentine, a fi, a utiliza, a sustine, a promova etc.

Enuntul politicii trebuie cunoscut foarte bine de personalul firmei, dar la fel de important este ca el sa fie cunoscut si in afara acesteia, facut public prin toate mijloacele pentru a se recepta imaginea firmei asa cum este si mai ales cum si-o doreste conducerea sa.

Politica intreprinderii nu poate fi neutra, ea este purtatoare de schimbare, pentru ca si mediile intern si extern sunt intr-o continua schimbare. Elaborarea unei anume politici la un moment dat presupune din start schimbari la nivelul firmei, dar si al subdiviziunilor sale functionale sau centrelor (unitatilor) de afaceri.