Tipologia costurilor : fixe si variabile

Tipologia costurilor : fixe si variabile

Utilizarea corecta a costurilor de productie in conducerea efectiva a firmelor producatoare nu poate fi facuta fara cunoasterea structurii cheltuielilor care intra in componenta lor. In general, structura costului de productie reflecta elementele componente ale acestuia, in marime absoluta, precum si ponderea fiecaruia in totalul cheltuielilor. Astfel, producatorul este interesat sa cunoasca nu numai costul total sau global (ansamblul cheltuielilor care corespund unui anumit nivel al productiei), dar si modul cum fiecare element al costului oscileaza in functie de cantitatea totala produsa. Din acest punct de vedere, cheltuielile efectuate de o anumita firma pentru achizitionarea diferitilor factori de productie, necesari producerii unei anumite cantitati de marfa, pot fi impartite in doua mari categorii si anume: costuri fixe si costuri variabile. Primele sunt acelea care, de regula, nu-si modifica nivelul odata cu modificarea productiei. In aceasta categorie de cheltuieli pot fi incluse amortizarile (cu conditia sa se practice sistemul amortizarii liniare si nu progresive sau accelerate), salariile anumitor lucratori, asigurarile, cheltuielile legate de incalzirea, aerisirea si iluminarea halelor de productie s.a. Cea de-a doua grupa se refera la cheltuielilor care, la un nivel dat al productivitatii, se modifica proportional cu volumul productiei, de pilda cele referitoare la materiile prime, energie, apa industriala, salarii directe cuvenite muncitorilor, alte consumuri intermediare.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul ca, atat costurile fixe (CF), cat si costurile variabile (CV) nu sunt absolut constante si nici nu se modifica intotdeauna direct proportional cu volumul productiei. Denumirea de costuri fixe se justifica doar in conditiile in care avem in vedere perioade mai scurte de timp, pentru ca, asa cum vom vedea, pe termen lung, orice intreprindere isi modifica tehnica de productie, procedeaza la introducerea progresului tehnic, achizitionand noi masini si utilaje moderne a caror uzura se va oglindi diferit in costuri. Totodata, anumite categorii de cheltuieli nu se modifica strict proportional cu volumul productiei. De exemplu, uzura unui vehicul nu este intotdeauna direct proportionala cu viteza sa, dupa cum, din punct de vedere financiar, orele suplimentare depuse peste durata obisnuita a serviciului sunt platite la cote superioare celor normale.

Toate acestea ne determina sa apreciem ca, atat prima categorie de costuri, cat si cea de a doua, pot fi apreciate ca fiind "conventional-constante" si "conventional-variabile".

Privita in timp, structura costului de productie nu ramane neschimbata, ponderea elementelor ce-l alcatuiesc modificandu-se sub influenta mai multor factori. Unii dinte acestia tin de preocuparile intreprinderilor de a introduce progresul tehnic, de a ridica gradul de calificare al lucratorilor, de imbunatatirea a organizarii si conducerii productiei. Altii, par a fi independenti de calitatea activitatii proprii cum ar fi modificarea preturilor materiilor prime, combustibilului si energiei, diferite actiuni revendicative privind ridicarea nivelului general a salariilor, in fine, unele modificari intervenite in regimul cotelor de asigurare, a taxelor si impozitelor etc. Exista apoi, o anumita categorie de cheltuieli care, prin natura lor, tind sa ocupe o pondere tot mai mare in structura costurilor de productie. Este vorba de cele efectuate in scopul protectiei mediului inconjurator, al prevenirii sau inlaturarii poluarii apei, aerului si solului. In zilele noastre recurgerea la unele tehnici si tehnologii nepoluante, menite sa reduca pericolul degradarii mediului ambiant prin reciclarea deseurilor si reziduurilor industriale, a devenit o necesitate stringenta , vitala, care nu mai poate fi lasata la libera alegere a intreprinderilor producatoare, ci trebuie supravegheata la scara intregii societati. Semnalele economice pe care ni le transmit costurile pot fi corecte numai daca ele vor reflecta si aceasta categorie de cheltuieli. Ele fac parte din asa-numitele costuri sociale. Daca, de pilda, o intreprindere produce otel la costul de 100 de dolari tona, dar, in acelasi timp, polueaza puternic zona geografica in care se afla amplasata, costul de mai sus nu reflecta cheltuielile reale ale otelului produs. Numai intregul cost, social si privat, va putea reflecta adevaratul profit, sau adevaratele pierderi. Exemple de acest fel pot fi date cu sutele. Mai dam unul. Daca o intreprindere situata in domeniul forestier, planteaza anul acesta o padure, costurile ei vor reflecta cheltuielile materiale si de munca necesare infaptuirii acestui obiectiv. Dar, societatea va beneficia, peste ani, de anumite avantaje pe care, deocamdata, nu le putem cuantifica, reflectate intr-o apa curata, un sol nepoluat s.a.m.d. Elementele de mai sus vor putea fi procurate apoi de diversi beneficiari la costuri reale ce vor influenta pozitiv productie si beneficiile lor.

Atat costurile fixe, cat si costurile variabile se comporta absolut normal, adica, primele raman pe termen scurt constante, indiferent de modificarile intervenite in volumul productiei, iar celelalte se afla intr-o dependenta stricta de aceasta. In ceea ce priveste curba costurilor variabile unitare observam ca, mai intai ea este descrescatoare, pentru ca, mai apoi, de la un anumit nivel al productiei sa creasca rapid, aproape direct proportional cu cheltuielile totale. Cu toate acestea, si ea atinge un punct minim. Cand are loc aceasta situatie? Minimul costurilor variabile unitare se va inregistra atunci cand derivata functiei f(Q)/Q va fi nula, adica:

In economie, timpul este considerat ca una din variabile extrem de importante. De aceea, in abordarea problemelor economice, este absolut necesar sa fie clarificata semnificatia ce i se atribuie perioadei de timp in fiecare caz in parte.

In general, atunci cand avem in vedere costurile de productie, prin "termen scurt" intelegem perioada de timp de-a lungul careia unele cheltuieli raman fixe, independent de felul in care evolueaza cantitatea de bunuri produse. In mod analog, prin "termen lung" se are in vedere perioada de timp, suficient de mare, in care toate costurile variaza odata cu schimbarea volumului productiei. Fireste, daca analizam aceasta situatie in termeni calendaristici, o perioada scurta de timp pentru o anumita firma s-ar putea dovedi a fi mult mai lunga pentru o alta intreprindere. Totul depinde de viteza cu care diferitele costuri fixe se transforma in costuri variabile. De pilda, daca luam in calcul luna viitoare, ea poate fi considerata ca o anticipare pe termen scurt. In acest interval de timp este putin probabil sa se modifice cotele de asigurare sau salariile managerilor, contractele fiind incheiate anterior si pe o perioada mai lunga de timp. Dar, in perspectiva inclusiv aceste salarii se modifica, dupa cum pot interveni schimbari importante si in tehnica de productie, deci in cotele de amortizare. Intrebarea care se pune in aceasta situatie este urmatoare: care va fi linia de expansiune a intreprinderii si unde se va situa marimea sa optima in fiecare interval de timp?

Practica economica a pus in evidenta faptul ca, de regula, intreprinderile cu un volum mare al productiei au, in principiu, posibilitatea sa obtina si cele mai mici costuri unitare. La o analiza mai atenta a faptelor nu putem sa nu observa, ca acest lucru este de obicei valabil pentru acele firme al caror specific productiv presupune o productie pe scara mare de exemplu: productia de automobile, unele rafinarii, otelarii s.a. Cu toate acestea, nu-i mai putin adevarat ca sunt si intreprinderi mai mici, sau de marime medie, care pot concura cu succes din punct de vedere al costurilor unitatile foarte mari.

Costuri salariale si materiale :

Cand vorbim despre salarii automat ne referim la costul fortei de munca. Spre exemplu, in 2005 costul mediu orar al fortei de munca in UE (25) a fost de 21,2 euro (in Euroland de peste 24 euro) in timp ce in Romania a fost de 2,33 euro - fata de 1,55 in Bulgaria, 4,8 in Slovacia, 6,14 in Ungaria, 5,55 in Polonia, 6,63 in Cehia. Deci, ai spune ca alaturi de Bulgaria, Romania are un avantaj comparativ exceptional in domeniile intensive in utilizarea fortei de munca. Daca ne raportam la Europa si nu tinem cont de productivitate, avantajul competitiv este proeminent. De aici obtinem explicatii pentru relocalizarea industriala, dinspre Vest catre Est (in Europa), care a vizat industria confectiilor, mobilei, incaltaminte, componente auto si chiar echipamente. Cand dinamica productivitatii muncii tine pasul cu cresterea salariilor costul pe unitate cu forta de munca nu se deterioreaza - se poate chiar ameliora cand productivitatea creste mai iute. Aici trebuie sa adaugam si influenta cursului de schimb. Dar nici indicatorul ULC nu trebuie judecat in sine. Conteaza enorm ce fac concurentii, cum evolueaza ULC la ei, viteza cu care isi imbunatatesc structura calitativa a productiei/serviciilor exportate, ce investitii fac din veniturile nete, cat cheltuiesc cu cercetarea si dezvoltarea (R&D) - pentru inovatie. Suntem obligati astfel sa examinam dinamica salariilor in conjunctie cu cea a productivitatii, in context global. Daca altii merg mai bine decat noi vom pierde, mai devreme sau mai tarziu - acest deznodamant fiind inevitabil. Trebuie sa distingem aici intre pierderi de ordin relativ si pierderi in termeni absoluti (cele din urma ar aparea cand 'jocurile'/competitia sunt cu suma nula). A mari salariile prea mult, fara castiguri de productivitate adecvate, ar atrage deprecieri ale cursului la un moment dat - pentru a se restabili un echilibru in conturile externe (deprecierea ar eroda din puterea de cumparare a salariilor).