VALORI PATRIMONIALE ALE AFACERII

Abordari in determinarea valorilor patrimoniale ale afacerii

Metodele de evaluare care conduc la obtinerea valorilor patrimoniale ale afacerii se bazeaza pe teoria conform careia valoarea unei afaceri este data de suma valorilor elementelor sale componente: active imobilizate corporale si necorporale, titluri de valoare, stocuri, lichiditati.

Valorile patrimoniale tin seama de modalitatea concreta de utilizare a capitalurilor (resurselor) proprii ale intreprinderii sau, intr-o varianta largita, a ansamblului resurselor de care aceasta a dispus. Modalitatea de utilizare a capitalurilor (proprii, imprumutate, uneori si cele atrase) imbraca forma activelor apartin$nd afacerii : active imobilizate si active circulante. Celelalte active bilantiere, si anume cele de regularizare sunt, de regula, rezultatul aplicarii principiilor contabile, nefiind considerate veritabile investitii (utilizari de resurse).

Pentru a cunoaste componenta patrimoniului intreprinderii si valorile la care aceasta l-a dobandit se utilizeaza datele contabilitatii. Contabilitatea, conform conventiilor, procedeelor si instrumentelor sale reflecta activele si pasivele unei intreprinderi de la crearea sa si pana la incetarea activitatii.

In vederea obtinerii valorilor patrimoniale, situatiile financiare, in principal bilantul contabil sunt, in general, reprelucrate pentru a se elimina influenta unor factori care distorsioneaza valoarea actuala a afacerii. Printre acesti factori se pot enumera: conventii contabile care nu permit reflectarea valorii actuale a elementelor patrimoniului, privilegierea aspectului juridic al unor operatii in defavoarea aspectului economic, masuri administrative legate de evaluarea unor active sau de aspecte fiscale si care obliga la inregistrari in disonanta cu situatia particulara a intreprinderii etc. In afara incidentei politicilor contabile, corectiile aplicate bilantului contabil tin seama si de alti factori economici, monetari sau tehnici, care vor fi mentionati in cuprinsul capitolului.

Daca se tine seama de structura de finantare a afacerii sau de tipul resurselor de finantare, valorile patrimoniale se diferentiaza dupa cum urmeaza :

valori ale entitatii (afacerii)

valori ale capitalurilor proprii

Aceasta diferentiere corespunde si valorilor de randament care vor fi prezentate in capitolul 5 al lucrarii.

Valori ale entitatii (afacerii)

Aceste valori tin seama de ansamblul resurselor utilizate de intreprindere pentru finantarea activelor patrimoniale. Ele corespund opticii cumparatorului care urmareste reconstituirea intreprinderii ca entitate sau cel putin cumpararea unor active ale acesteia care i-ar permite continuarea activitatii. Aceasta optica de continuare a activitatii, de functionare continua a imprumutat tipului de valori patrimoniale in discutie denumirea de valori functionale. Valorile entitatii sau valorile functionale se stabilesc, in general, ca suma a valorilor activelor patrimoniale ale afacerii, marime echivalenta ansamblului de resurse (proprii si straine) care figureaza in pasivul patrimonial.

Dintre valorile prezentate in literatura de specialitate ne vom opri asupra valorii substantiale si asupra capitalurilor permanente necesare exploatarii. Trebuie precizat ca aceste valori nu mai sunt utilizate in practica. Se folosesc doar valorile capitalurilor proprii, obtinute prin abordarea bazata pe active (prezentata in cadrul standardelor de evaluare). Consideram totusi ca se impune prezentarea conceptuala a valorilor entitatii (afacerii).

3.2.1. Valoarea substantiala

Aceasta valoare se indeparteaza ca si calcul de bilantul contabil si se bazeaza pe un bilant specific analizelor financiare. Este vorba de bilantul functional a carui constructie porneste de la functiile pe care este structurata intreprinderea si prin a caror conclucrare aceasta isi exercita obiectul de activitate. Dintre functiile intreprinderii, in centrul bilantului functional sta functia de exploatare. Aceeasi functie este avuta in vedere la determinarea valorii substantiale.

Valoarea substantiala se compune din valoarea tuturor activelor de exploatare de care dispune afacerea. Se calculeaza pornind de la activele patrimoniale (care se recomanda sa fie in prealabil corectate pentru a se obtine valorile lor actuale, asa cum se va expune la punctul 3.2.2.2.) la care se adauga activele folosite de intreprindere, dar pentru care nu este proprietara si din care se scad activele apartinand intreprinderii, dar pe care aceasta nu le foloseste.

Valoarea substantiala se determina dupa urmatoarea formula

Valoarea substantiala =

Active patrimoniale (corectate)

+Active ale tertilor exploatate de intreprindere

(prin concesiune, inchiriere, leasing)

- Active ale intreprinderii cedate spre exploatare tertilor (prin inchiriere)

Intr-o varianta largita, valoarea substantiala determinata dupa formula de mai sus poate fi diminuata cu valoarea reparatiilor capitale preconizate pentru activele proprii si cu cheltuielile de punere in functiune a activelor care se vor achizitiona, urmarindu-se astfel mentinerea potentialului actual de activitate.

Capitalurile permanente necesare exploatarii

Aceasta valoare patrimoniala reflecta capitalurile necesare functiei de exploatare a intreprinderii. Notiunea de capitaluri apartine teoriei economice asupra patrimoniului intreprinderii si se refera at$t la modul de finantare a acestuia, c$t si la componenta sa materiala, activele

Capitalurile permanente necesare exploatarii reflecta valoarea capitalului necesar pentru a crea o afacere cu aceleasi caracteristici ca si ale celei evaluate. Se determina pe baza datelor bilantului functional si se au in vedere activele bilantiere apartinand activitatii de exploatare a afacerii, potrivit formulei:

Capitaluri permanente necesare exploatarii =

Active imobilizate de exploatare la valori brute (de intrare)

+ Variatia nevoii de fond de rulment de exploatare la valori brute, previzionate

La determinarea valorii patrimoniale se va tine seama de urmatoarele aspecte:

activele imobilizate de exploatare nu includ imobilizarile financiare si nici acele imobilizari necorporale si corporale nelegate direct de exploatare (de exemplu cheltuieli de constituire, constructii cu destinatie administrativa)

pot sa se faca corectii legate de activele imobilizate de exploatare si de nevoia de fond de rulment de exploatare (cele care vor fi prezentate la punctul 3.2.2.2.)

nevoia de fond de rulment de exploatare are o valoare previzionata, avand in vedere ca valoarea patrimoniala se stabileste in ipoteza continuarii activitatii

Valori ale capitalurilor proprii

Lu$nd in considerare doar capitalurile proprii ca resurse de finantare a activelor patrimoniale, se mai poate spune ca aceste valori corespund opticii vanzatorului intreprinderii, care considera ca aceasta isi incheie activitatea si il intereseaza preturile de vanzare posibile. Respectivele valori mai sunt denumite in literatura de specialitate valori matematice sau nete.

Dintre valorile patrimoniale de acest tip, mentionate in literatura de specialitate si utilizate in practica, ne vom opri asupra urmatoarelor : activ net contabil, activ net contabil corectat, activ net de lichidare.

Activul net contabil

Aceasta valoare patrimoniala, denumita si patrimoniu net contabil sau valoare matematica de patrimoniu, este in acelasi timp si un indicator utilizat in analiza financiara efectuata pe baza bilantului contabil. Formula de calcul si interpretarea sunt comune evaluarii si analizei financiare. Activul net contabil se determina conform formulei:

Activ net contabil (ANC) = Active - Datorii

In varianta de calcul directa, ANC reprezinta suma capitalurilor proprii bilantiere, la care se adauga provizioanele, precum si pasivele de regularizare. Valoarea patrimoniala se poate determina inainte sau dupa repartizarea externa a rezultatului exercitiului (sub forma de dividende).

Activul net contabil da indicii asupra solvabilitatii globale a intreprinderii si asupra dimensiunilor capitalurilor proprii care ar ramane dupa lichidare proprietarilor acesteia. De asemenea, activul net constituie garantia creditorilor in cazul evolutiei nefavorabile a activitatii intreprinderii.

Utilitatea sa pentru evaluare este diminuata pentru ca, desi reprezinta o modalitate facila de stabilire a averii (la valori istorice) actionarilor si deci a valorii afacerii, nu tine seama de factorii care ar conduce la reflectarea situatiei reale a activelor, dintre care amintim utilitatea activelor si deprecierea monetara.

Activul net contabil corectat

Este considerata cea mai importanta valoare patrimoniala dat fiind ca tine seama de incidenta unor factori care conduc la reflectarea valorii reale a activelor si datoriilor intreprinderii. Este vorba de deprecierea monetara, raportul de schimb valutar, evolutia preturilor, utilitatea activelor intreprinderii, amortizarea economica, elemente ale activului care nu au valoare economica. Complexitatea continutului sau impune o munca laborioasa care presupune aportul evaluatorilor specializati in evaluarea proprietatilor imobiliare, echipamentelor si a altor active imobilizate corporale.

Activul net contabil corectat se determina, in ipoteza continuitatii activitatii, dupa formula:

Activ net contabil corectat (ANCC) =

ANC Corectii active Corectii datorii

Unii evaluatori prefera in locul metodei aditive pe cea substractiva care se scrie:

Activ net contabil corectat (ANCC) =

Active corectate - Datorii corectate

Indiferent de varianta de calcul aleasa, in stabilirea activului net contabil corectat trebuie parcurse doua etape: corectiile activelor si corectiile datoriilor.

A. COREC[IILE ACTIVELOR, cu doua subetape: eliminarea activelor in afara exploatarii si stabilirea valorilor curente ale activelor de exploatare

A.1. Eliminarea activelor in afara exploatarii

Este vorba de active fara utilitate sau cu utilitate redusa pentru actuala structura de exploatare a intreprinderii, active in surplus. Ele pot fi valorificate separat de activitatea de baza a afacerii fie prin vanzare, fie prin incheierea unor contracte de asociere sau de inchiriere.

Standardele de evaluare precizeaza ca eliminarea activelor in afara exploatarii are relevanta doar daca se evalueaza participatia detinatorului pachetului majoritar. Sunt date de asemenea exemple de elemente in afara exploatarii: surplus de personal, active auxiliare, active redundante (in surplus sau care nu sunt necesare activitatii intreprinderii - licente, contracte de fransiza, investitii in alte intreprinderi, investitii in terenuri, excedent de disponibilitati sau depozite la termen).

Prin urmare activele in afara exploatarii sunt evaluate separat si prezentate distinct de valorile patrimoniale in raportul de evaluare. Evaluarea lor se poate face la :

a)      Valoarea de piata, care imbraca forma valorii de realizare nete, determinata astfel:

Pret de vanzare - Cheltuieli accesorii de vanzare

- Impozit pe plusvaloarea obtinuta din vanzare

Valoarea de piata se poate determina tinand cont mai ales de natura activului, prin diverse metode: comparatia de piata, capitalizarea unor beneficii, metode specifice tipului de activ.

Plusvaloarea obtinuta din vanzare desemneaza rezultatul obtinut in urma iesirii din patrimoniu prin vanzare a activelor, determinat astfel:

Plusvaloare aferenta activelor =

Venituri din cedarea activelor - Cheltuieli privind activele cedate

b)      Valoarea de piata pentru cea mai buna utilizare (pentru utilizare alternativa)

De exemplu, in cazul evaluarii echipamentelor, metoda se bazeaza pe estimarea costului de inlocuire si a valorii ramase actualizate diminuata cu cheltuielile necesare cu schimbarea locului echipamentului

c)      Costul de inlocuire brut

Acest tip al valorii este util pentru raportarile financiare.

A.2. Corectiile activelor de exploatare

A.2.1. Imobilizarile necorporale

Sunt investitii care nu imbraca forma fizica a bunurilor materiale propriu-zise, fata de care avantajele viitoare comporta un grad ridicat de incertitudine. Valoarea lor provine dintr-o protectie legala (drept de proprietate comerciala, intelectuala) si din privilegii.

In evaluare, imobilizarile necorporale, denumite si active intangibile, sunt clasificate in : imobilizari neidentificabile distinct (goodwill-ul), respectiv imobilizari identificabile distinct. Doar cele din a doua categorie vor fi tratate in acest capitol, goodwill-ul - concept mult mai complex, care cere abordari specifice - facand obiectul unui capitol distinct, capitolul 4  Goodwill-ul - componenta a valorii afacerii .

Pentru a fi incorporate in valoarea patrimoniala Activ net contabil corectat, imobilizarile necorporale identificabile distinct sunt corectate astfel:

a)         cele considerate nonvalori se elimina:

cheltuielile de constituire, care reprezinta cheltuieli ocazionate de infiintarea si dezvoltarea intreprinderii

cheltuielile de dezvoltare, din care se retin doar cele care se refera la produsele existente sau la studiile care ar asigura cresterea potentialul actual de activitate

Cheltuielile de dezvoltare sunt definite din punct de vedere contabil drept cheltuielile ocazionate de efectuarea unor lucrari sau obiective de cercetare strict individualizate, care prezinta garantia realizarii eficientei scontate prin aplicarea lor

b)         cele care prezinta valoare pentru afacere sunt pastrate, dupa stabilirea valorii lor de piata sau a altei valori curente (valoare de utilizare), aplicandu-se metode specifice (comparatii de piata, metode de randament, metode bazate pe costul de inlocuire).

Dintre aceste din urma imobilizari necorporale vor fi prezentate in continuare sub aspectul metodelor de evaluare care le sunt specifice, urmatoarele: cheltuielile de cercetare-dezvoltare considerate a avea valoare economica, concesiuni, brevete, marci, programe informatice.

Cheltuieli de dezvoltare (proiecte de cercetare) considerate a avea valoare economica

Metode de evaluare specifice

metoda bazata pe costul de inlocuire, aplicabila atunci cand efectul economic generat de proiect nu poate fi cuantificat

Consta in actualizarea (prin aplicarea unui coeficient de reevaluare ales de evaluator) cheltuielilor de cercetare-dezvoltare activate in bilant si imputabile unui proiect de acest fel.

metoda discounted cash-flow, aplicabila atunci cand efectul economic generat de proiect se determina sub forma unui cash-flow diferential (suplimentar) pe care l-ar putea obtine intreprinderea in urma aplicarii proiectului de cercetare

Consta in actualizarea cash-flow-ului net degajat de proiectul de cercetare pe un orizont de prognoza finit, cu luarea in considerare a valorii reziduale la sfarsitul perioadei de prognoza.

Concesiuni

Metode de evaluare specifice

metoda bazata pe profit (metoda contributiei la variatia profitului), aplicabila atunci cand nu se poate estima rezonabil profitul imputabil unui singur activ intangibil

Consta in cuantificarea profitului (efectul economic al utilizarii bunului sau a activitatii concesionate) suplimentar generat de produsul intreprinderii evaluate in raport cu alte produse vandute pe aceeasi piata. Se determina contributia de profit rezultata din vanzarile realizate in plus, in functie de care se stabileste valoarea activului intangibil.

Brevete

Metode de evaluare (in functie de calitatea utilizatorului) 

a)      pentru titularul brevetului - dupa modul de utilizare

metoda de actualizare a profitului net estimat pe durata de viata a brevetului, aplicabila daca brevetul este utilizat in activitatea proprie ; profitul net este dat de beneficiul suplimentar pe care l-ar aduce utilizarea brevetului, diminuat cu cheltuielile de obtinere, de protectie in tara sI strainatate, respectiv impozitul aferent

metoda actualizarii profitului (metoda economiei de redeventa), aplicabila daca brevetul este cedat spre exploatare unui tert ; profitul este dat de redeventele incasate de titularul brevetului ca urmare a cedarii dreptului de utilizare

b)      pentru intreprinderea care foloseste un brevet de inventie fara a fi proprietara

metoda actualizarii profitului aplicabila daca se poate estima profitul anual constant pe care l-ar aduce brevetul achizitionat

metoda contabila, aplicabila daca este dificil de estimat profitul anual constant pe care l-ar aduce brevetul achizitionat

Valoarea brevetului este data de valoarea neta contabila actualizata la inflatie.

Marci

Metode de evaluare specifice 

metoda bazata pe cost, aplicabila in cazul marcilor achizitionate (al caror cost de achizitie este inregistrat in contabilitate ca si cheltuieli activate) si al crearii imaginii de marca (cand valoarea marcii este data de totalul cheltuielilor necesare pentru introducerea sa pe piata) 

Evaluarea se poate face pe baza costului istoric, care se obtine prin insumarea diferitelor costuri generate de investitiile succesive care au vizat cresterea valorii marcii, respectiv pe baza costului de inlocuire, care este dat de sumele care ar trebui alocate, la ora actuala, pentru a obtine o marca echivalenta cu cea care face obiectul evaluarii.

metoda bazata pe profit, aplicabila marcilor achizitionate sau create care prin utilizare genereaza profit

Profitul creat de o marca este excedentul de lichiditati generat de un produs de marca fata de un produs similar cu care concureaza si care nu reprezinta o marca. Metoda consta in actualizarea profitului net (veniturile generate de vanzarile viitoare anuale ale produsului de marca, diminuate cu cheltuielile direct imputabile marcii si care vizeaza mentinerea ei, respectiv cu impozitul aferent) generat de marca.

Programe informatice

Metode de evaluare specifice

metoda actualizarii profitului

Profitul luat in considerare este reprezentat de beneficiul anual incasabil stabilit la nivelul sumei veniturilor anuale sperate din vanzarea programului, diminuat cu cheltuielile generate de implementarea produsului la client. Cheltuielile aferente pot fi determinate in raport cu numarul mediu de personal care va asigura lucrarea si cu tariful mediu orar al acestui tip de manopera.

metoda comparatiei de piata, care se bazeaza pe culegerea unor informatii credibile privind piata produselor software si pe asimilarea produsului ce face obiectul evaluarii cu produse similare create sau comercializate de catre intreprinderi de profil straine sau autohtone

metoda evaluarii dimensionale, prin care se urmareste determinarea costurilor si eforturilor asociate acestora si implicit a valorii produsului software

De regula, efortul se estimeaza prin necesarul de resurse umane pentru fiecare faza de productie, adica numarul de programatori pe luna sau pe an. Valorizarea efortului in resurse umane se face pe o perioada de timp rezonabila de creare a produsului si este apoi influentat cu un coeficient de repartizare a altor cheltuieli conexe producerii, cum sunt amortizarea echipamentelor, consumul de resurse materiale, servicii.

A.2.2. Imobilizarile corporale

Acestea se mai numesc bunuri fizice sau tangibile si din punct de vedere contabil se impart in: mijloace fixe constructii; echipamente tehnologice (masini, utilaje, instalatii de lucru); aparate si instalatii de masurare, control, reglare; mijloace de transport; animale si plantatii; mobilier, aparatura birotica, precum si alte active corporale) , terenuri si amenajari la terenuri.

In ceea ce priveste evaluarea imobilizarilor corporale se pastreaza aceeasi clasificare ca si in contabilitate. Dintre grupele mentionate, cele care necesita cele mai multe corectii (ca urmare a importantei pentru activitatea intreprinderii, a vechimii sau a valorii) sunt terenurile, constructiile si echipamentele. Pentru acestea vor fi prezentate in continuare cateva metode de evaluare specifice, care sa conduca la reflectarea valorii lor de piata sau a altei valori curente (valoare de utilizare). Trebuie mentionat faptul ca, in cazul unei evaluari de afaceri, pentru evaluarea acestor imobilizari (in special a constructiilor si a echipamentelor) se recurge, de regula, la serviciile unui evaluator specializat.

Terenuri

Valorile determinate potrivit metodelor de mai jos vor fi penalizate pentru a se evidentia faptul ca terenurile vor fi imobilizate un anumit numar de ani de catre intreprinderea care le are in exploatare. In cadrul terenurilor trebuie distinse:

a)      terenuri fara constructii, pentru care se pot aplica urmatoarele metode:

metoda comparatiei de piata

In acest caz se tine seama de preturile unor tranzactii recente cu terenuri similare in ceea ce priveste: localizarea, caracteristicile fizice, facilitatile urbanistice, riscul de expropriere, posibilitatile de constructie.

metoda capitalizarii rentei de baza

Aceasta este o metoda de randament care presupune capitalizarea, la o rata corespunzatoare, a beneficiului ce poate fi obtinut prin utilizarea terenului. Beneficiul specific terenului este renta curenta reprezentand suma platita pentru dreptul de ocupare si utilizare a terenului (chiria). Aceasta se culege de pe piata.

b)      terenuri cu constructii, pentru care se pot aplica urmatoarele metode:

metoda proportiei potrivit careia se stabileste un raport intre valoarea terenului si valoarea constructiei de pe el (de exemplu 20-30 din valoarea constructiei de pe teren)

metoda extractiei, care presupune, odata cunoscut pretul de vanzare al proprietatii imobiliare (teren inclus), ca se poate determina valoarea terenului prin aplicarea unei abateri forfetare (de exemplu 15-30 din valoarea proprietatii imobiliare, teren inclus).

O alta varianta a aceleiasi metode este determinarea valorii terenului prin deducerea din pretul de vanzare al proprietatii imobiliare a valorii constructiei, stabilite in prealabil prin metode specifice

Constructii, pentru care se pot aplica urmatoarele metode:

metoda costului de inlocuire net (valorii de reconstructie neta), conform careia valoarea ramasa actualizata a constructiei

= Valoarea de reconstructie (pe suprafata desfasurata sau volumul total al constructiei evaluate) x (1- Coeficient de depreciere) x (1- Coeficient de neadecvare functionala)

Unde 

Valoarea de reconstructie se poate determina pe baza costului unitar pentru cladiri similare sau pe baza unui cost unitar de barem corectat in functie de diferentele de dimensiune, forma, finisaje, dotare cu instalatii.

Aceasta metoda este denumita a comparatiilor unitare. Mai pot fi utilizate si alte metode (ale costurilor segregate, ale devizelor)

Coeficientul de depreciere este estimat in functie de uzura fizica si deprecierea economica (externa) datorata evolutiei cererii, utilizarii altor constructii in zona, facilitatilor urbanistice, precum si a altor factori.

Coeficientul de neadecvare functionala este estimat tinand seama de urmatorii factori: demodare, supradimensionare, neadecvarea instalatiilor sau a echipamentelor aferente constructiei.

Daca coeficientul de depreciere si cel de neadecvare functionala sunt tratati impreuna se determina asa numita depreciere cumulata. Aceasta poate fi calculata prin diferite metode (cea a duratei de viata economica, a segregarii, a compararii veniturilor) . Metoda duratei de viata economica presupune determinarea coeficientului de depreciere cumulata ca raport intre durata de viata consumata a constructiei si durata totala de viata economica utila estimata de evaluator (durata consumata la care se adauga durata de viata economica utila ramasa).

Conform standardelor de evaluare europene , deprecierea care trebuie estimata pentru aplicarea metodei costului de inlocuire net, are urmatoarele componente: deprecierea economica (vechime, stare, degenerare, obligatii de intretinere comparativ cu o constructie moderna), deprecierea functionala (adecvarea pentru utilizarea curenta si de perspectiva), deprecierea strategica (care poate afecta activitatea si constructia in care aceasta se desfasoara), deprecierea legata de reglementarile de mediu (care pot afecta utilizarea si tehnologia existenta).

Exemplu pentru aplicarea metodei costului de inlocuire net:

Fie o constructie veche de 1000 m2, care are 10 ani vechime, dintr-o durata normata de 20 de ani. Daca s-ar construi o cladire noua, costul pe m2 ar fi de 3000 mii lei si ar permite o mai buna adaptare la necesitati. Coeficientul de neadaptare functionala este estimat in prezent la 20

Valoare ramasa = Nr. m2 x Cost pe m2 al x (1 - Coeficient de x (1- Coeficient de neadecvare actualizata constructiei noi depreciere) functionala)

Valoare ramasa = 1000 x 3000 x (1- 0,5) x (1 - 0,2) = 1200000 mii lei

actualizata

metoda bazata pe costul istoric, conform careia valoarea ramasa actualizata a constructiei

= Valoare la data punerii in functiune (majorata cu eventualele modernizari) x Coeficient de actualizare x (1- Coeficient de depreciere) x (1- Coeficient de neadecvare functionala)

Unde

Coeficientul de actualizare este stabilit in functie de evolutia preturilor la materialele de constructie si manopera specifica, in functie de deprecierea monetara si/sau evolutia raportului de schimb valutar.

Exemplu pentru aplicarea metodei bazate pe costul istoric:

Fie o investitie initiala care in anul N-3 a fost de 5000 mii lei. In anul N-1 s-a facut o amenajare specifica pentru care s-au cheltuit 2000 mii lei, iar in anul N o alta de 1000 mii lei.

Valoare ramasa = Investitii x Coeficient de x (1- Coeficient de x (1- Coeficient de neadecvare

actualizata actualizare depreciere) functionala)

Valoare ramasa = (400000 x 3 x 1 x 0,6) + (160000 x 2,5 x 0,7 x 0,7) + (80000 x 2 x 0,65 x 0,7)=

actualizata 1000000 mii lei

3) Echipamente, masini si utilaje, pentru care se pot aplica urmatoarele metode:

metoda costului de inlocuire net, conform careia valoarea ramasa actualizata a echipamentului

= Valoarea unui echipament nou similar * (1 - Coeficient de depreciere)

Unde

Valoarea unui echipament nou similar se poate determina pe baza mai multor metode (a identificarii, a asimilarii, a corelarii) Metoda identificarii presupune gasirea pretului de livrare a unui astfel de echipament la producator si deducerea cheltuielilor de transport, montaj, punere in functiune.

Coeficientul de depreciere se estimeaza tinand cont de deprecierea: economica (vechimea, starea, costuri viitoare de utilizare), functionala (adecvarea pentru utilizarea curenta si de perspectiva), strategica (legata de o decizie strategica in privinta afacerii), precum si cea implicata de reglementarile de mediu (care pot afecta utilizarea si tehnologia existenta)

Coeficientul de depreciere poate fi estimat prin metodele amintite la evaluarea constructiilor, cea mai utilizata fiind aceea a duratei de viata economica. In cadrul acesteia, durata de viata economica ramasa se judeca in functie de gradul de utilizare si gradul de intretinere a echipamentului.

metoda bazata pe costul istoric, conform careia valoarea ramasa actualizata a echipamentului

= Valoare la data punerii in functiune (majorata cu eventualele modernizari) x Coeficient de actualizare x (1- Coeficient de depreciere) x (1- Coeficient de neadecvare functionala)

A.2.3. Imobilizarile financiare

Sunt investitii financiare realizate de intreprindere in vederea dezvoltarii externe. Se materializeaza in titluri de valoare achizitionate si in imprumuturi acordate altor intreprinderi, ambele categorii avand scadenta mai mare de un an.

In contabilitate sunt inregistrate ca si investitii in titluri de valoare: participatii si alte titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu. Investitiile sub forma imprumuturilor acordate altor societati sunt denumite in contabilitate creante imobilizate.

In cazul evaluarii imobilizarilor financiare si stabilirii Activului net contabil corectat, se pot aplica corectii unor titluri imobilizate si/sau unor creante imobilizate.

1) Participatiile, in cadrul carora trebuie sa se faca distinctia intre :

participatie semnificativa sau majoritara, cand intreprinderea emitenta, considerata filiala, apartine cu intreg patrimoniul sau intreprinderii evaluate (cumparatoare a titlurilor)

In acest caz nu avem de a face cu o evaluare de titluri, ci cu o evaluare a unei afaceri ca intreg.

participatie minoritara, cand titlurile in cauza se considera in afara exploatarii

In acest caz, asa cum s-a mai aratat, titlurile sunt evaluate la valori de piata prin metode specifice (de exemplu se accepta cotatia bursiera a zilei - daca titlurile sunt cotate, se aplica o metoda bursiera - tinand seama de rentabilitatea, politica de dividende, factorii externi care influenteaza activitatea emitentului sau se aplica o metoda de randament - capitalizarea dividendelor).

Creante imobilizate si titluri imobilizate purtatoare de dobanda

In cazul acestora intervin corectii doar daca rata dobanzii de primit in urma investitiei este mult mai mica decat a pietii. Se procedeaza la actualizarea creantei respective la o rata egala cu diferenta dintre rata normala a pietii si rata practicata.

A.2.4. Activele circulante

Aceasta a doua grupa de activ a bilantului contabil cuprinde: stocurile, creantele pe termen scurt, investitiile financiare pe termen scurt, disponibilitatile banesti si elementele asimilate lor. Spre deosebire de activele imobilizate, acestea sunt tratate din punctul de vedere al evaluarii impreuna, ca urmare a faptului ca necesita mai putine corectii, in principal datorita vitezei lor mari de rotatie care le mentine apropiate de valorile curente.

Activele circulante se evalueaza astfel:

Stocurile

materiile prime, materialele, marfurile se evalueaza la cursul zilei (daca sunt cotate la burse de marfuri), la pretul posibil de valorificare (livrare) diminuat cu cheltuielile accesorii de vanzare (transport, ambalare, comisioane) (obtinandu-se plusuri sau minusuri fata de valoarea contabila); in cazul in care se constata minusuri fata de valoarea contabila, acest fapt poate fi evidentiat prin intermediul ajustarilor pentru deprecierea stocurilor

produsele finite si produsele in curs de executie se evalueaza la cost de productie in functie de gradul de finisare apreciat de evaluator

Creantele

se actualizeaza creantele exprimate in devize

se constituie sau se corecteaza provizioanele in functie de riscurile previzibile legate de clienti (risc de neincasare apreciat de evaluator); respectivele provizioane vor diminua valoarea contabila a creantelor clienti

Disponibilitatile banesti si elementele asimilate

comporta actualizare in cazul in care sunt exprimate in devize

A.2.5. Activele de regularizare

Elementele cuprinse in aceste doua ultime grupe de activ ale bilantului contabil (conform Legii Contabilitatii nr. 82/1991) sunt rezultatul aplicarii principiilor contabile, neavand valoare economica. In consecinta, aceste elemente de activ sunt considerate nonvalori si nu se iau in calculul Activului net contabil corectat.

B. CORECTIILE PASIVELOR

Acestea se refera atat la unele capitaluri proprii si la pasivele asimilate lor (provizioane), cat si la datoriile propriu-zise si la pasivele de regularizare.

Astfel, elementele de pasiv care sufera corectii sunt :

provizioanele, care se pot constitui in momentul evaluarii daca exista procese in curs sau previzibile sau se anuleaza provizioanele constituite deja si considerate nejustificate

creditele pe termen lung cu dobanda preferentiala, care se decoteaza prin actualizarea la o dobanda egala cu diferenta dintre dobanda pietii si dobanda practicata

alte datorii care se majoreaza cu impozitul latent aferent plusvalorii care s-ar obtine din vanzarea activelor in afara exploatarii (in acest caz activele sunt evidentiate la valoarea de piata, exclusiv impozitul aferent).

Trebuie mentionat faptul ca unii evaluatori determina un impozit latent aferent plusvalorii si pentru activele implicate in exploatare, in masura in care acestea sunt evaluate la valori legate de piata, care conduc deci la un pret posibil de valorificare superior costului lor.

Nu trebuie neglijate situatiile in care se constata minusvalori care reduc plusvalorile si implicit impozitul pe profit latent (prin aceea ca induc o economie de impozit pe profit).

pasivele de regularizare, care nu se iau in considerare din motivele aratate la tratarea activelor de regularizare

3.3.3. Activul net de lichidare

Aceasta valoare patrimoniala, aferenta afacerii luate ca intreg se determina atunci cand se considera ca intreprinderea isi va incheia activitatea.

In acest caz baza de evaluare a activelor, prevazuta in standardele de evaluare, este valoarea de lichidare.

Conceptul de valoare de lichidare trebuie nuantat in functie de modul de incetare a activitatii intreprinderii si anume lichidare progresiva sau lichidare imediata.

Lichidarea progresiva apare in cazul incetarii activitatii in mod voit sau ca urmare a incalcarii unor prevederi legale. Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 republicata arata ca incetarea activitatii intreprinderii urmata de o lichidare progresiva are loc in urmatoarele situatii: ajungerea la scadenta a duratei de functionare, dizolvarea anticipata hotarata de actionari sau tribunal, realizarea sau incapacitatea realizarii obiectului de activitate, anularea contractului de societate, reducerea numarului asociatilor sau a actionarilor sub numarul prevazut prin lege sau din alte cauze prevazute in statut.

Acest tip de lichidare mai este denumit ordonat, pentru ca se face intr-o perioada de timp rezonabila pentru a obtine cel mai bun pret pe active, care sunt vandute pentru a se acoperi datoriile intreprinderii si pentru a se distribui activul net ramas intre actionari sau asociati. In acest caz se utilizeaza valoarea lichidativa atribuibila activelor.

Lichidarea imediata reprezinta o lichidare judiciara datorata incetarii platilor intreprinderii si intrarii in stare de faliment. Sub aspect legislativ, incapacitatea de plata si procedura falimentului sunt prevazute in Ordonanta Guvernului nr.23/1993, respectiv Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare. Inainte de inceperea procedurii falimentului, acea intreprindere se afla intr-o situatie de dezechilibru accentuat, care a condus-o la incapacitate de plata, prefiguranu-i-se riscul de faliment. Totusi, falimentul nu este declarat decat dupa ce mai curge o perioada in care afacerea se poate redresa, surmontand dezechilibrul constatat la un moment dat (cu atat mai mult cu cat acesta nu s-a datorat unor dificultati structurale). In cazul in care redresarea esueaza, intreprinderea intra in stare de faliment si apoi de lichidare judiciara.

Lichidarea imediata (judiciara, fortata) si valoarea care ii corespunde este tratata in standardele de evaluare, unde se mai intalneste si denumirea de valoare de vanzare fortata.

In cele doua cazuri de lichidare a afacerii, valoarea patrimoniala atribuibila acesteia se determina sub forma unui activ net obtinut ca diferenta intre active (evaluate la valori lichidative sau de lichidare) si datorii (cele din bilant, eventual majorate cu datoriile specifice lichidarii).

In cazul lichidarii progresive, activul net de lichidare se obtine prin diminuarea activelor evaluate la costuri de tranzactie normale, dar uneori mai mici decat cele contabile, cu datoriile care raman evaluate la valoarea lor contabila

Astfel :

Valoarea lichidativa =

Active evaluate la valori lichidative - Datorii la valoare contabila

Lichidarea imediata consta in vanzarea directa sau prin licitatie a activelor intreprinderii, cat mai rapid si cat mai avantajos, la timpul cel mai potrivit si la pretul maxim.

In cazul lichidarii imediate, activul net de lichidare se determina pe baza formulei

Activ net de lichidare =

Active evaluate la valori de lichidare - Datorii bilantiere - Datorii suplimentare aparute in urma elaborarii bilantului de lichidare - Costurile lichidarii

Datoriile suplimentare aparute in urma elaborarii bilantului de lichidare vor fi evidentiate odata cu prezentarea etapelor specifice stabilirii activului net de lichidare.

Cateva exemple privind costurile lichidarii ar fi: cheltuieli de functionare pe perioada lichidarii, indemnizatii de concediere a personalului, penalitati de rambursare anticipata a imprumuturilor sau de rupere a contractelor de inchiriere, onorariile lichidatorilor, publicitate, conservarea activelor, comisioane de vanzare.

Activul net de lichidare astfel obtinut poate fi decotat pentru a se tine seama de: indisponibilitatea fondurilor, preluarea riscurilor si dificultatilor unei lichidari de catre viitorii proprietari (in cazul unei afaceri neredresabile, care se va lichida, dar care are un activ net pozitiv). In practica, decotarea reprezinta 30-50 din activul net de lichidare

Apreciem ca determinarea acestei valori patrimoniale a afacerii, Activul net de lichidare, este necesara in doua cazuri:

in momentul in care se declara intrarea in stare de dificultate a intreprinderii, cand evaluatorul poate ajuta la luarea unei decizii privind viitorul afacerii, prin aceea ca estimeaza valoarea acesteia in cele doua variante posibile: redresarea (cand se determina asa numita valoare la termen a afacerii), respectiv neredresarea si inceperea procedurii falimentului (cand se determina activul net de lichidare);

dupa declansarea procedurii falimentului, cand se poate determina periodic (mai ales daca lichidarea se deruleaza pe mai multi ani) valoarea afacerii in ipoteza incetarii activitatii, valoare care ii intereseaza pe actionari si pe principalii creditori.

In ceea ce priveste evaluarea activelor la valori de lichidare, consideram ca toate activele vor trebui tratate ca fiind in afara exploatarii, ca urmare a ipotezei de incetare a activitatii intreprinderii. Astfel, potrivit standardelor de evaluare, activelor li se vor stabili valori de piata, dupa metodele si procedeele indicate la calculul Activului net contabil corectat. Apreciem ca ar trebui sa se urmareasca mai cu seama metoda comparatiei de piata, utilizand informatiile de pe pietele specializate "second hand", daca exista astfel de piete in zona in care este situata afacerea evaluata. Odata obtinute valorile in conditii normale de vanzare, ar trebui ca respectivele valori sa fie decotate tinandu-se seama de vanzarea fortata care a impus efectuarea evaluarii.

In afara celor mentionate, redam in continuare cateva situatii particulare:

Proprietatile imobiliare pot fi evaluate la valoarea recuperabila care este valoarea unei proprietati fara teren, vanduta ca materiale recuperabile si nu pentru utilizare in continuare, fara modernizari sau reparatii

Daca se utilizeaza o alta valoare, mai putin penalizatoare, aceasta va fi influentata de urmatorii factori: raritatea activului, lipsa pieselor de schimb, utilizare specializata, spatii in surplus, amplasare necorespunzatoare, elemente tehnice necorespunzatoare, alti factori.

Titlurile de participare se evalueaza la un pret probabil de negociere care poate fi inferior valorii lor de utilitate.

In cazul stocurilor, valorile de lichidare mai pot fi cunoscute prin preturile oferite de furnizorii initiali, care doresc sa le rascumpere (desigur la valori mai mici decat cele de piata).

Stocurile foarte depreciate pot fi evaluate la valoarea de casare (dezmembrare).

Valoarea de casare este o forma a valorii reziduale pentru un bun care este dezmembrat. Se calculeaza ca diferenta intre pretul de valorificare a materialelor recuperabile si cheltuielile aferente. Valoarea reziduala este valoarea unui bun la sfarsitul perioadei de exploatare, timp in care investitia s-a recuperat integral.

O parte din creante nu vor mai fi incasate, caz in care are loc trecerea lor pe cheltuieli, operatie care va influenta bilantul de lichidare.

Alte creante vor fi incasate la o valoare mai mica decat cea contabila, situatie care cere penalizarea valorii de incasat inregistrata in contabilitate.

In plus, se va calcula un cost de colectare a creantelor, apreciat la 5-10 din valoarea lor. Acesta va diminua valoarea crenatelor sau va fi considerat un cost al lichidarii.

Creantele exprimate in devize se actualizeaza la cursul de la data intocmirii bilantului de lichidare (daca se suprapune cu data evaluarii).

Titlurile de plasament se evalueaza la cursul bursier, daca sunt cotate, sau la valoarea probabila de negociere daca sunt necotate.

Datoriile exprimate in devize sunt actualizate la cursul de la data intocmirii bilantului de lichidare (daca se suprapune cu data evaluarii).

In ceea ce priveste un eventual pret de negociere, activul net de lichidare ofera un indiciu privind pretul minim in cazul licitatiilor. Acesta va fi influentat favorabil daca activul net de lichidare este superior valorii in exploatare. Aceasta situatie exceptionala este intalnita atunci cand afacerea este numai marginal profitabila sau produce pierderi sau atunci cand obiectele proprietatii intelectuale, tangibile si intangibile cum ar fi marcile comerciale au o valoare semnificativa la incetarea activitatii afacerii

In incheierea capitolului dorim sa prezentam unele neajunsuri ale valorilor patrimoniale. In principal, este vorba de urmatoarele :

utilizeaza valori aferente trecutului sau cel mult prezentului afacerii care nu este sigur ca se vor reproduce in viitor; or, in cele mai multe cazuri, evaluarea unei intreprinderi se face in scopul mentinerii si continuarii exploatarii sale;

utilizeaza valori care nu iau in considerare capacitatea intreprinderii de a obtine rezultate, ci se rezuma la valoarea intrinseca a elementelor sale patrimoniale, care poate fi nula pentru un cumparator care nu le considera utile exploatarii;

folosirea valorilor patrimoniale, fara a se combina cu alt tip de metode, nu este indicata in tarile hiperinflationiste, unde puterea de cumparare a monedei se depreciaza puternic in timp.