Tabel 4. Structura populatiei ocupate in agricultura pe grupe de varsta, timp complet/timp partial si statut profesional, % in total ocupare agricola, 2003

Grupe de varsta

Timp complet/partial

Statutul profesional

sub 34 ani

35-54 ani

peste 55 ani

Timp complet

Timp partial

Salariati

Lucratori pe cont propriu

Austria

Belgia

Danemarca

Finlanda

Franta

Germania

Grecia

Irlanda

Italia

Olanda

Spania

Suedia

RU

Total 13 vechi SM UE

Cipru

Republica Ceha

Estonia

Ungaria

Letonia

Lituania

Malta

Polonia

Slovacia

Slovenia

Total 10 NSM

Total 13 vechi SM UE + 10 NSM

Bulgaria

Romania

Total SC

Total UE 23 +SC

Nota: SM = State Membre; NSM = Noi State Membre; SC = State Candidate.

Sursa: prelucrari pe baza datelor European Commission (Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information 2004, Directorate-General for Agriculture and Rural Development, February 2005) si EIRO.

Somajul

In ce priveste incidenta somajului in agricultura, acesta reprezinta o problema mai delicata, datorita fragmentarii naturale a perioadelor de munca din sectorul vegetal. Desi in raportarile statistice sunt prezente anumite cifre referitoare la numarul si rata somajului in agricultura, subocuparea din sector este mai ampla fara a genera neaparat accesul la o anume indemnizatie.

Ca numar de someri in agricultura, acesta se cifra, in anul 2003, potrivit datelor furnizate de centrele nationale, la : 173 mii in Spania, 57 mii in Italia, 41,6 mii in Franta, 28 mii in Slovacia, 15,2 mii in Lituania, 11,8 mii in Cehia, 11,3 mii in Ungaria si o mie in Suedia. Ca proportii, somerii din agricultura reprezentau intre 1 si 2,8% din totalul somerilor in Austria, 3,5% in Germania, 10,3% in Lituania si 10,9% in Slovacia. Rata somajului din agricultura a oscilat in regiunile agricole din Bulgaria intre 6 si 46% (comparativ cu 14% media pe economia nationala); in Finlanda, rata somajului in agricultura era de 3,7% (comparativ cu 9% media nationala); in Italia de 5,8%; in Regatul Unit 3,2%, cea mai mica din economie, cu exceptia administratiei publice, educatiei si sanatatii.

Cadrul legal specific

In unele tari analizate, anumite aspecte legate de conditiile de angajare, protectia sociala si relatiile industriale din agricultura sunt guvernate de un cadru legal specific, distinct. Tarile cu legi specifice care definesc si reglementeaza fermele si activitatea acestora sunt Austria, Belgia, Cipru, Republica Ceha, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia si Romania. De exemplu, in Austria, the Farming Act (Landarbeitsrecht) stabileste cadrul legal de baza al relatiilor industriale si legislatia muncii aplicabila angajatilor din sectorul agricol, cu reglementari detaliate si stipuland ca executarea acestora sa fie dusa la indeplinire de catre toate statele federale (Lnder) - in practica, standardele de baza referitoare la conditiile de angajare si orele de lucru nu difera in mod semnificativ de cele aplicate in alte sectoare ale economiei si detaliile sunt stabilite prin negocieri colective. De asemenea, intr-un numar mic de tari exista si instrumente si prevederi speciale care guverneaza anumite aspecte ale ocuparii fortei de munca in agricultura. In plus fata de reglementarile referitoare la salariul minim pe economie, in cateva tari (tabelul 6), putem exemplifica cu:

• reglementari specifice obligatorii privind munca sezoniera, cu timp partial si cea desfasurata pe timp de noapte in horticultura belgiana;
• legislatia daneza care reglementeaza conditiile de munca, timpul de lucru, vacantele pentru salariatii din agricultura, care nu intra sub incidenta acordurilor colective;
• o schema privind 'registrul lucratorilor ocazionali' in Ungaria, care faciliteaza angajarea sezoniera deoarece se renunta, in cazul lucratorilor ocazionali, la cerintele normale referitoare la existenta unui contract de munca si pastrarea unor evidente privind angajatii, impozitele sau asigurarile sociale (partile trebuie pur si simplu sa isi completeze datele personale, sa semneze registrul si sa lipeasca un timbru care dovedeste plata diferitelor contributii);
• o derogare de la legislatia irlandeza privind timpul de lucru pentru lucratorii din ferme "al caror loc de munca este o locuinta privata sau o ferma in sau in care ea/el si rudele sale au rezidenta";
• un decret in Olanda care permite, pentru anumite categorii de lucratori agricoli, abateri (prin acordul colectiv de munca) de la regimul obisnuit de pauze in timpul saptamanii si o prelungire a perioadei de referinta pentru determinarea nivelului maxim al timpului mediu de lucru dintr-o saptamana, in variate scheme orare, si
• o exceptare pentru fermele norvegiene, fara salariati platiti, de la prevederile Actului referitor la Protectia Muncii si a Mediului de Lucru (AML), prin aplicarea unui numar limitat de reguli sanitare si de siguranta.

Sisteme specifice de protectie sociala

In multe din tarile analizate, sistemele de protectie sociala si schemele care se aplica in agricultura nu difera de cele aplicabile intregii economii. Totusi, unele tari au prevederi separate pentru sectorul agricol in domenii cum ar fi pensiile, asigurarile de sanatate si somaj, care se aplica lucratorilor pe cont propriu si/sau salariatilor din agricultura (tabelul 5). Sisteme separate de protectie sociala pentru agricultura exista in Finlanda (pentru 'antreprenorii din agricultura') Franta, Grecia (fermieri), Polonia si Spania, in vreme ce in anumite domenii specifice ale protectiei sociale din Austria, Ungaria, Germania si Italia exista scheme specifice pentru lucratorii pe cont propriu si/sau salariati. Acordurile colective sectoriale prevad scheme suplimentare speciale de asigurari (de ex.: pensii profesionale) pentru lucratoriii din agricultura din tari precum Belgia, Danemarca si Olanda.

Ca o nota generala, rezultata din studiile comparative pe tari, retinem tensionarea bugetelor - fie ele publice sau fonduri speciale - ca urmare a cresterii mai rapide a numarului de solicitanti/beneficiari in raport cu contributiile care se pot colecta.

Source: EIRO.

Salariile

Nivelul salariilor si stabilirea acestora constituie, desigur, o tema centrala pentru relatiile industriale. Problema este, poate, mai putin importanta in agricultura datorita ponderii mari a lucratorilor pe cont propriu din acest sector - si in multe cazuri a fermelor fara nici un angajat - mai ales in multe din noile State Membre si tarile candidate. In ceea ce priveste fermierii individuali, preocuparea lor principala este aceea a veniturilor fermelor (o problema examinata in sinteza in anexa la acest studiu), si mai putin veniturile stabilite prin lege, acorduri colective sau alt tip de contract. Totusi, in cele 26 de tari studiate, asa cum s-a putut vedea, o treime din cei angajati in agricultura sunt salariati, si acestia detin o pondere majoritara in tari cum ar fi Slovacia, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Germania si Olanda. Datele disponibile sugereaza ca salariatii din agricultura sunt in general platiti mai prost decat cei din celelalte sectoare.

Nu dispunem in acest sens de date statistice pentru toate tarile, dar participantii la studiu au mentionat in majoritatea cazurilor ca agricultura este un sector slab remunerat, unde salariile se situeaza sub media nationala iar deseori cu mult sub aceasta. Dimensiunea variaza de la o tara la alta, spre exemplu:

• in Finlanda - in anul 2003, castigurile medii orare ale lucratorilor manuali din agricultura reprezentau 62,3% din nivelul celor din industrie pentru barbati si 74,7% pentru femei;
• in Austria - in anul 2003, castigurile medii brute lunare ale salariatilor din agricultura, silvicultura si pescuit reprezentau 65,3% din media nationala (67,2% pentru lucratorii gulere albastre si 90,1% pentru lucratorii gulere albe);
• in Estonia - in anul 2004, salariile medii din agricultura (si vanat) reprezentau 65,9% din media nationala (57,5% in 2000);
• in Marea Britanie - castigurile medii brute saptamanale din agricultura si pescuit echivalau cu 66,5% din castigurile medii ale salariatilor cu timp complet din total economie (62,3% din castigurile medii brute orare) in 2004;
• in Republica Ceha - in anul 2004, salariul mediu din agricultura a fost de 71,7% din salariul mediu la nivel national;
• in Bulgaria - in anul 2004, salariul mediu din agricultura a reprezentat aproximativ 73,8% din media nationala (in scadere fata de 77,2% in 2001);
• in Lituania - in anul 2003, salariul mediu brut lunar al salariatilor din agricultura a reprezentat 74% din salariul mediu la nivel national;
• in Slovacia - in anul 2004, salariul mediu din agricultura a acoperit 77,2 % din salariul mediu pe economie (107% in 1999);
• in Irlanda - in anul 2001, castigurile medii saptamanale ale lucratorilor permanenti din agricultura au reprezentat 77,2% din castigurile medii saptamanale ale lucratorilor din industrie (in fermele cu 3 pana la 9 angajati) si 82,1% (in fermele cu 10 sau mai multi angajati);
• in Romania - in anul 2003, castigurile medii lunare ale salariatilor din agricultura au reprezentat 78,3% din castigurile salariale medii pe economie;
• in Malta - in martie 2005, salariul mediu brut anual al lucratorilor din agricultura, vanat si silvicultura a fost de 90,2% din media nationala; si
• in Polonia - in anul 2003, salariul mediu brut din agricultura a reprezentat 90,8% din salariul mediu la nivel national (fiind, cu 36% mai mare decat salariul mediu din sectorul privat).

Pe fondul acestor tendinte ale remunerarii la un nivel redus a lucratorilor din sector, exista totusi dovezi ca, in anumite tari, in cazul fermelor de dimensiuni mai mari (Irlanda) sau in cazul unor sub-sectoare specifice (de exemplu: fermele furnizoare de material biologic in Belgia, sau silvicultura in Suedia), sau in fermele proprietate de stat (in Republica Ceha) sunt platite salarii mai mari.

In tari precum Austria, Belgia, Republica Ceha, Finlanda, Franta, Letonia si Olanda au fost consemnate diferente pe sexe ale veniturilor dar, datele disponibile sunt in general insuficiente pentru a se analiza daca aceste diferente sunt sau nu mai mari sau mai mici in agricultura comparativ cu diferentele existente in general, pe total economie si care afecteaza, in diferite grade, toate tarile analizate (TN0503103U).

Avand in vedere statutul de sector slab remunerat, reglementarea salariilor minime are o importanta deosebita in agricultura - a se vedea tabelul 6. Din cele 26 de tari analizate, in 18 reglementarile privind salariul minim national (TN0507101S), sunt aplicabile in toate cazurile si in agricultura de aceeasi maniera in care se aplica si celorlalte sectoare. Irlanda, Malta si Regatul Unit au, in plus fata de salariul minim national, un mecanism de reglementare specific prin care este stabilit nivelul minim al platii (si alte conditii de angajare) din agricultura. In Irlanda si Regatul Unit, aceste mecanisme au devansat relativ recenta introducere a salariului minim national iar in cazul Regatului Unit, cuantumul specific agriculturii se pare ca a fost depasit de nivelul minim la nivel national.

In multe cazuri, in plus fata de salariul minim reglementat la nivel national, prin acordurile colective sectoriale sau sub-sectoriale (a se vedea mai jos si 'negocierile colective') se stabileste (de obicei) un minim pentru agricultura la un nivel mai inalt - spre exemplu in Belgia, Franta, Olanda, Slovacia, Slovenia si Spania. Mai mult, in cele 8 tari care nu au un salariu minim national reglementat - Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Norvegia si Suedia    - acordurile colective sectoriale sau sub-sectoriale (cu diferite grade de acoperire) sunt cele care joaca rolul principal in reglementarea salariului minim. In cazul tarilor pentru care dispunem de date, se pare ca in general salariile minime convenite prin acordurile colective din agricultura se situeaza sub media stabilita de acordurile din alte sectoare - spre exemplu in Austria, Germania, Italia, Norvegia si Suedia - in timp ce in Danemarca sunt raportate diferente. In anumite cazuri, ca de exemplu cel al Belgiei, Norvegiei si RU, cuantumul minim pentru lucratorii sezonieri este mai scazut decat cel aferent lucratorilor angajati pe perioade nedeterminate.

In unele din tarile in care este reglementat salariul minim la nivel national, ponderea lucratorilor din agricultura platiti la acest nivel este relativ mare - subliniind statutul de sector slab remunerat - spre exemplu in Franta (32%), Lituania (29%) si Olanda (unde agricultura este de asemenea, unul din sectoarele unde plata salariilor sub nivelul minim legal este destul de des intalnita). Ponderea lucratorilor din agricultura care castiga la nivelul salariului minim este mai scazuta in tari precum Slovenia (2,8%) si RU (6%).

Sursa. EIRO.

Partenerii sociali din sectorul agricol

In aceasta sectiune, sunt analizate organizatiile partenerilor sociali din sectorul agricol: uniuni sindicale si organizatii patronale. De multe ori demarcarea intre sindicate si patronate nu poate fi clara in agricultura. Multe organizatii profesionale ale fermierilor promoveaza si interese care in alte sectoare sunt aparate de sindicate. Aceasta situatie reflecta prevalenta lucratorilor pe cont propriu in acest sector, salariatii detinand o pondere mica in aproape toate tarile analizate. In aceasta sectiune, desi s-a incercat realizarea unei delimitari intre uniunile sindicale si organizatiile patronale, in anumite cazuri se constata o anume suprapunere a acestora.

Trebuie mentionat ca in unele tari exista prevederi legale care reglementeaza modul de constituire si de operare al organizatiilor patronale/ale fermierilor/ angajatorilor si/sau cele ale salariatilor/lucratorilor din agricultura.

Sindicatele

Tabelul 7 cuprinde principalele organizatii sindicale din sectorul agricol al tarilor analizate. Exista o larga varietate de tipuri de sindicate reprezentand lucratorii din agricultura, deseori reflectand specificul national, dar si unele caracteristici ale sectorului. Astfel:

• in unele tari este, un singur sindicat important care reprezinta lucratorii din agricultura, in cele mai multe cazuri afiliat unei confederatii sindicale nationale - exemplele includ Republica Ceha, Germania, Ungaria, Irlanda, Letonia, Malta, Slovacia si RU;
• in al doilea grup de tari, lucratorii din agricultura sunt reprezentati de doua sau mai multe sindicate, divizate pe categorii de ocupatii, in principal pentru lucratorii gulere albastre (muncitori) si gulere albe (si uneori si pe profesii); in unele cazuri acestea sunt afiliate unor confederatii diferite reprezentand principalele ocupatii - exemplele includ Austria, Danemarca (unde lucratorii gulere albastre sunt reprezentati de mai multe sindicate, in functie de meseria pe care o au sau de sub-sectorul din care fac parte), Finlanda (unde lucratorii gulere albe sunt reprezentati de mai multe sindicate, in functie de specializarea locului de munca), Norvegia si Suedia; si
• in al treilea grup, reprezentarea lucratorilor din agricultura este larg divizata intre sindicate rivale, deseori afiliate unor confederatii sindicale separate (de obicei impartite, cel putin la origine, in functie de ideologie) - exemplele includ Belgia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Franta, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Romania, Slovenia si Spania.

Sursa. EIRO.

Indiferent insa de tipologia generala de reprezentare si afiliere, in special in vechile State Membre lucratorii din agricultura sunt foarte rar reprezentati de un sindicat autonom, de sine statator, specific sectorului. De obicei, acestia sunt organizati in uniuni sau federatii mai cuprinzatoare care reprezinta si muncitorii din industria alimentara (in Austria, Belgia, Republica Ceha, Estonia, Italia, Letonia, Slovenia si Spania), silvicultura, cherestea etc. (in Finlanda si Ungaria), constructii (Germania) sau municipalitati (Suedia). In unele cazuri acestia sunt membri ai unor sindicate generale sau industriale mai cuprinzatoare, ca in Danemarca, Irlanda, Malta, Olanda, Norvegia si RU. Exceptiile sunt noile State Membre, in care agricultura detine o cota mai importanta din economie si din forta de munca si unde sunt mai des intalnite sindicatele agricole, spre exemplu in Bulgaria, Estonia, Lituania, Romania si Slovacia. Un alt tip de exceptie consta in organizatiile reprezentand fermele mici care, in anumite tari, pot fi considerate, in esenta, ca fiind sindicate, cum ar fi in Polonia de exemplu si in multe cazuri in Italia si Spania asemenea organizatii sunt afiliate marilor confederatii sindicale.

Absenta sindicatelor specifice lucratorilor din agricultura din majoritatea tarilor analizate reflecta tendinta descrescatoare inregistrata de numarul populatiei ocupate din acest sector. In unele cazuri, fostele sindicate independente din agricultura au fost absorbite de uniuni mai mari - un exemplu mai recent este cel din Suedia, din anul 2001 cand cei 12.000 de membri ai unui sindicat agricol important Swedish Agricultural Workers' Union (Lantarbetarefrbundet) au fost absorbiti de Municipal Worker's Union (Kommunalarbetarefrbundet), agricultorii devenind un grup foarte mic in cadrul acestuia din urma, care reprezinta cel mai mare sindicat muncitoresc (al lucratorilor gulere albastre) din tara, avand 600.000 membrii.

Agricultura este un sector in care, in cele mai multe cazuri, predomina intreprinderile mici si lucratorii pe cont propriu, numarul de salariati fiind relativ redus. Mai mult, o mare parte din lucratori sunt sezonieri sau angajati temporar si fermele sunt raspandite pe suprafete intinse. Acesti factori nu sunt in general favorabili organizarii sindicale, si acest lucru se reflecta in numarul mic de membrii ai sindicatelor din agricultura si in densitatea/ ratele de acoperire situate sub media nationala sau a altor sectoare. De exemplu, (ratele de densitate ale sindicatelor nationale utilizate pentru comparatii sunt preluate dintr-un studiu anterior al EIRO - TN0401101F):

• numarul de lucratori din agricultura, silvicultura, gradinarit si peisajistica membrii ai sindicatului german IG BAU a scazut treptat de la 120.190 in 1992 la 39.776 in 2004 - cand mai reprezentau mai putin de 10% din numarul total de membri ai IG BAU. In comparatie cu o medie nationala de 30%, reprezentativitatea sindicatelor din agricultura este de numai 3,3% din totalul fortei de munca din sector; reprezentativitatea este mai mare in cazul salariatilor din agricultura;
• in Ungaria, MEDOSZ, singurul sindicat sectorial, are 15.000 membrii, reprezentand 13% in totalul fortei de munca din agricultura (densitatea medie nationala a sindicatelor este de aproximativ 20%);
• determinata in raport cu numarul total al lucratorilor angajati in agricultura, densitatea sindicatelor din sector este de 9,4% in Lituania (reprezentativitatea medie nationala a sindicatelor este de aproximativ 15%);
• in Olanda rata de reprezentativitate a sindicatelor din agricultura si pescuitul a fost de 19% in 1999 (comparativ cu cea medie nationala de aproximativ 27%);
• in Slovacia, rata de reprezentativitate a sindicatelor din agricultura este de 9% (comparative cu cea medie nationala de circa 35%); si
• rata de reprezentativitate a sindicatelor este extrem de scazuta in sectorul agricol din RU, respectiv de numai 8,3% in toamna anului 2003 (densitatea medie nationala a sindicatelor este de aprox. 29%).

Exista totusi si unele exceptii. De exemplu, in Austria, in anul 2001, rata de reprezentativitate a sindicatelor din agricultura a fost de aproximativ 50% (relativ stabila in ultimii ani), in comparatie cu media nationala de aprox. 40%. Muncitorii (lucratorii gulere albastre) din agricultura inregistrau un grad mai ridicat de sindicalizare (54%) comparativ cu lucratorii gulere albe (28%), in vreme ce muncitorii din silvicultura inregistrau cea mai mare rata de densitate sindicala.

Multe din uniunile sindicale ale lucratorilor din agricultura sunt membre la nivel european ale European Federation of Food, Agriculture and Tourism Trade Unions (EFFAT) si, la nivel international ale International Union of Food, Agricultural, Hotel, Restaurant, Catering, Tobacco and Allied Workers' Associations (IUF).

Organizatii patronale

In tabelul 8 sunt prezentate principalele organizatii ale patronilor din sectorul agricol, al tarilor analizate. Identificarea organizatiilor patronale, de o maniera similara celei specifice celorlalte sectoare nu este intotdeauna simpla in agricultura. Asa cum am mai mentionat si anterior, majoritatea proprietarilor/fermierilor nu angajeaza muncitori platiti, iar fermierii si familiile acestora sunt deseori atat lucratori cat si organizatori/manageri/supraveghetori ai afacerii familiei. Prin urmare, multi fermieri si proprietari de ferme nu au aceleasi interese de promovat si de aparat ca ceilalti patroni din alte sectoare.

Organizatiile cuprinse in tabelul 8 sunt cele care participa la derularea negocierilor colective sau reprezinta interesele patronilor din agricultura in cadrul unor organisme bipartite/tripartite. In majoritatea tarilor se consemneaza, de asemenea, si alte organizatii sau structuri reprezententative pentru interesele sectorului. Acestea includ organisme care reprezinta interesele generale ale agriculturii si ale fermierilor, in plus fata de cele specifice statutului lor de angajatori - exemplele includ Central Union of Agricultural Producers and Forest Owners (Maa- ja metstaloustuottajain Keskusliitto, MTK) (si omologul sau pentru vorbitorii de suedeza) in Finlanda, Association of German Farmers (Deutscher Bauernverband, DBV) si Norwegian Farmers' Union (Norges Bondelag, NB). In anumite tari se inregistreaza de asemenea organizatii specifice care reprezinta interesele fermierilor mici (care, prin natura lor, e putin probabil sa reprezinte si interesele angajatorilor), cum ar fi in Franta Small Farmers' Alliance (Confdration paysanne). Unele tari au de asemenea, 'camere' pentru agricultura, care furnizeaza servicii de consultanta profesionala, deseori prin intermediul organizatiilor regionale/locale - exemplele includ Bulgarian Agricultural Chamber, Lithuanian Chamber of Agriculture (Lietuvos Respublikos Zemės ūkio rūmai, ZŪR) si National Board of Agricultural Chambers (Krajowa Rada Izb Rolniczych, KRIR) in Polonia. In unele cazuri camerele de comert, de asemenea joaca un rol important (promovand in general produsele nationale peste hotare), impreuna cu destul de frecvent intalnitele asociatii de comert care reunesc producatorii pe grupe de produse agricole. Spectrul larg al organizatiilor si asociatiilor din agricultura promoveaza interese si teluri vizand un vast areal de probleme.

Daca ne axam insa numai pe organizatiile patronale in adevaratul sens, in multe din tarile analizate se constata ca interesele angajatorilor din agricultura sunt reprezentate de structuri distincte, in afara principalelor structuri reprezentative ale patronilor din cea mai mare parte a economiei. Organizatiile patronilor din agricultura nu sunt afiliate confederatiilor patronale reprezentative nationale la cel mai inalt nivel (TN0311101S) in Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Romania, Spania si RU. O situatie similara se inregistreaza si in Danemarca, cu exceptia unei organizatii a patronilor din domeniul abatoarelor, afiliata la principala confederatie patronala nationala, si in Finlanda, cu exceptia organizatiei patronilor din domeniul serviciilor agricole. In Republica Ceha, Lituania, Slovacia si Slovenia, unele organizatii ale angajatorilor din agricultura sunt afiliate la marile confederatii patronale, restul fiind insa independente. Doar in Estonia, Letonia si Suedia principalele organizatii ale angajatorilor din agricultura sunt afiliate la marile confederatiilor patronale. Patronatele din agricultura au un grad mai ridicat de 'consistenta' decat sindicatele din acest sector.

Desi in multe din tarile analizate nu dispunem de date concrete, din informatiile existente a rezultat ca patronatele din agricultura includ deseori o pondere mare din numarul de angajatori, si in multe tari au o reprezentativitate mai mare decat sindicatele. Este des intalnit cazul in care patronii trebuie sa devina membrii ai unor asemenea organizatii pentru a avea acces la servicii sau facilitati. Ca exemple, din perspectiva numarului de membri, putem mentiona:

• in Austria, Chambers of Agriculture reprezinta 100% din angajatorii din agricultura, ca urmare a obligativitatii de a se inscrie in aceasta organizatie, in vreme ce rata de reprezentativitate a OALF, calculata ca pondere a lucratorilor angajati de membrii sai din totalul angajatilor din sectorul agricol, este de aprox. 95%;
• in Belgia, FWH pretinde ca reprezinta 60% din intreprinzatorii profesionisti din agricultura din regiunea Valona, in vreme ce National Agro-service Centre reprezinta aprox. 60% din intreprinderile relevante si lucratorii pe cont propriu. FWA reprezinta peste 90% din fermierii pomicultori, peste 90% din cultivatorii de capsuni, aprox. 65%-70% din gradinarii care produc pentru piata, si aprox. 50% - 60% din producatorii din sectorul ornamental din Regiunea Valona;
• in Germania de Vest, cei afiliati la GLFA reprezinta 80% - 90% din fermele cu salariati angajati, care au obligatia de a plati contributii la asigurarile sociale (densitatea este mult mai scazuta in Germania de Est);
• in Ungaria, membrii MOSZ realizeaza 50% din productie si angajeaza 50% din lucratorii din acest sector;
• in Italia, Confagricoltura reprezinta intreprinderile medii si mari in care se presteaza aproximativ 70% din volumul anual de zile lucrate in agricultura, in vreme ce Coldiretti reprezinta 52% din fermele (de dimensiuni mici) inregistrate la Camera de Comert;
• in Olanda, membrii LTO si ZLTO, in ansamblu, (50.000 de firme) le confera o reprezentativitate de 56%; si
• in RU, NFU reprezinta trei patrimi din numarul total de fermieri din Anglia si Tara Galilor.

Multe organizatii patronale din agricultura tarilor analizate, sunt membre ale Committee of Professional Agricultural Organisations in the European Union (COPA) sau General Confederation of Agricultural Cooperatives in the European Union (COGECA).

Sursa. EIRO.

Puncte de vedere ale partenerilor sociali

Dintre cele 26 tari participante la studiul comparativ, 23 sunt state membre UE si doua tari sunt in curs de aderare. Prin urmare, nu este surprinzator faptul ca Politica Agricola Comuna a UE (PAC), si in special reformele sale cele mai recente pentru perioada 2007-2013, reprezinta principala preocupare a guvernelor, patronatelor si sindicatelor, cat si epicentrul dialogului dintre acestia. In 2003, ministrii agriculturii din UE au adoptat o reforma fundamentala a PAC, care schimba complet maniera in care UE sprijina sectorul agricol. Noua PAC va fi axata spre consumatori si contribuabili, incearcand sa acorde fermierilor din UE libertatea de a produce ceea ce solicita piata. Pe viitor, marea majoritate a subventiilor vor fi platite independent de volumul productiei. Pentru a evita abandonarea productiei, Statele Membre pot alege sa mentina o minima legatura intre subventii si productie, in conditii si cu limite clar definite. Noul principiu 'plata unica pe ferma' ia in considerare problemele de protectia mediului, siguranta alimentara si standardele privind sanatatea animalelor. Se spera ca prin desprinderea subventiilor de productie fermierii din UE sa devina mai competitivi si mai orientati spre piata, simultan cu asigurarea stabilitatii necesare a veniturilor acestora. Prin diminuarea platilor directe catre fermele mari se vor asigura fonduri mai importante pentru fermieri pentru derularea de programe de mediu, pentru calitatea produselor sau bunastarea animalelor.

Guvernele sustin in cea mai mare parte noile orientari ale PAC si, in multe tari, s-au elaborat strategii de dezvoltare a agriculturii si ale ruralului in viitor. Se are in vedere, intre altele, ajustarea radicala a intreprinderilor agricole, care va fi generata de reformele propuse, orientarea spre agricultura 'multifunctionala', cresterea competitivitatii fermelor, dereglementarea pietelor si dezvoltarea durabila.

Patronatele sustin competitivitatea dar unii dintre ei - spre exemplu in Danemarca si Olanda - afirma ca agricultura multifunctionala solicita costuri (legate de exemplu de protectia mediului sau bunastarea animalelor) pe care mecanismele de piata si subventiile programate prin PAC nu le sustin suficient. Pozitia patronatelor in raport cu reforma PAC este relativ diferita, in functie de grupele de tari. Multi dintre cei din vechile state membre se vad perdanti (Belgia, Franta, Germania, Spania, Olanda). Unii patroni sustin ca ar trebui ca fiecare tara sa-si poata stabili singura zonele care necesita subventii si cuantumul subventiilor. In noile state membre se fac auzite temeri si voci care invoca tratament egal cu UE 15 in repartizarea sumelor din bugetul PAC, afirmandu-se in general, ca PAC este inadecvata pentru fermele de dimensiuni mici si pentru lucratorii pe cont propriu. Patronii din fiecare tara au si preocupari specifice. De exemplu, in Finlanda MTK afirma ca PAC este favorabila pentru conditiile agroclimatice din zonele temperate si mai putin adecvata fermelor din Finlanda, de dimensiuni mici si cu sezon favorabil agriculturii restrans.Pozitii critice se exprima si in legatura cu anumite culturi (de exemplu, sfecla de zahar in Olanda si Finlanda) si cu protejarea originii anumitor produse nationale (de exemplu, Italia, Ungaria, Romania).

Patronii sunt in general favorabili unei politici agricole comune care sustine stabilitatea veniturilor, o idee impartasita si de sindicate. In timp ce sindicatele din anumite tari, cum ar fi Franta si Germania, sustin anumite laturi ale reformei PAC, ele manifesta si o anume ingrijorare. De exemplu, sindicatele austriece doresc ca subventionarea agriculturii sa fie corelata cu numarul de angajati si nu cu dimensiunea fermei, argumentand ca aceasta metoda ar conduce la o politica activa de ocupare in agricultura. Sindicatele din Cehia cred ca in ceea ce priveste costurile reformei, acestea sunt suportate in mare parte de catre salariati. In Germania, sindicatul IG BAU considera ca modul de implementare a PAC la nivel national neglijeaza standardele de sanatate si siguranta si cere ca resursele generate prin inlaturarea sistemului plati directe sa fie utilizate pentru imbunatatirea conditiilor de munca si perspectivelor de angajare in agricultura. Conform CC.OO, in Spania PAC a dat rezultate bune, dar in detrimentul politicilor sociale si a ocuparii fortei de munca. Acestea ar dori mai degraba un control mai strict al calitatii productiei, al protectiei bio-diversitatii si masuri pentru evitarea depopularii si mentinerea echilibrelor regionale, decat simpla mentinere a preturilor. Dincolo de problemele strict legate de PAC, nivelul redus al veniturilor reprezinta principala ingrijorare si tema a actiunilor sindicale din tari precum Bulgaria, Republica Ceha, Olanda, Romania si Slovacia. Sindicatele spaniole si cele din Slovacia doresc imbunatatirea asigurarilor sociale pentru muncitorii ocazionali/sezonieri, in vreme ce in Irlanda sindicatele sunt preocupate de posibila exploatare a anumitor categorii de agricultori, mai ales imigranti, care nu isi cunosc drepturile si nici nu pot sa si le apere.

Politica agricola comunitara este importanta pentru toti partenerii sociali din toate tarile europene si mutarea centrului de elaborare a acesteia de la nivelul statelor la cel comunitar poate sa piarda din vedere anumite interese locale, regionale, nationale. Prin aceasta, ministerele nationale devin mai ales institutii de monitorizare, fiind necesare noi formule de consultare a partenerilor, atunci cand intervin elemente importante pentru viitor.

Negocierile colective

Structura negocierilor colective din agricultura variaza considerabil in randul tarilor analizate, deseori acestea fiind similare diferentelor dintre sistemele nationale de negociere -tabelul 9. Exista totusi anumite caracteristici care par a fi specifice agriculturii, cel putin in unele tari. Acestea par sa reflecte in mare parte faptul ca, in multe din tarile cuprinse in studiu, lucratorii pe cont propriu reprezinta regula si salariatii (pentru care nivelul salariilor si conditiile de munca sunt problema de baza a negocierilor colective) sunt in minoritate si, in general, sunt angajati in ferme sau in alte locuri cu putini angajati. Acesti factori par sa explice absenta negocierilor colective din agricultura (in intelesul general al termenului) in Estonia, Grecia si Polonia. In celelalte 23 de tari, au fost semnalate negocieri sectoriale in toate cazurile, mai putin in Malta si negocieri la nivel de intreprindere in 14 cazuri. In ansamblu, se pare ca prevalenta negocierilor sectoriale (uneori chiar in tari in care acestea nu reprezinta ceva uzual) este explicabila, cel putin in parte, datorita dificultatilor considerabile intalnite in organizarea negocierilor la un nivel inferior in cadrul acestui sector, mai ales in cazul noilor State Membre, ca o consecinta a unor factori precum fermele cu numar mic de locuri de munca, dispersia geografica sau reprezentativitatea scazuta a sindicatelor. In aceste conditii, negocierile la nivel de sector par sa fie cea mai usoara modalitate de a incheia acordurile colective in agricultura.

In Letonia, Lituania, Romania, Slovacia si Slovenia, exista un singur contract colectiv de munca la nivel de sector pentru agricultura, in vreme ce in Norvegia si Suedia exista contracte de munca la nivel national distincte pentru lucratorii gulere albe si muncitori. Existenta mai multor contracte de munca la nivel national, pentru diferite subsectoare a fost semnalata in Belgia, Republica Ceha si Danemarca (plus unele negocieri separate pentru lucratorii gulere albe si cei gulere albastre), in Finlanda (negocieri separate pentru lucratorii gulere albe si gulere albastre) si Franta. In Olanda, negocierile au loc atat pentru intregul sector, cat si la nivel de subsector. Contractele de munca la nivel national pentru sector au la baza contractele incheiate pe o arie geografica mai restransa (respective judete si provincii), in vreme ce situatia din Germania si Spania este oarecum similara. In Austria, negocierile din sector au loc la nivel regional (nu si national) si sunt subdivizate pe diferite tipuri de ferme si categorii de lucratori, gulere albe si muncitori. Contracte de munca la nivel de sector, dar care acopera doar anumite parti din agricultura sunt semnalate in Bulgaria (unde lipsa celor care ar trebui sa negocieze in numele angajatorilor reprezinta un obstacol in calea acordurilor sectoriale mai cuprinzatoare), Cipru si Ungaria. Desi in agricultura (cat si in aproape toate celelalte sectoare) nu au loc negocieri colective sectoriale, in sensul strict, in Irlanda si RU functioneaza organisme cu reprezentare comuna a partenerilor sociali, care stabilesc de comun acord nivelul veniturilor si conditiile minime din sector (in RU, agricultura este singura industrie care mai are inca un asemenea mecanism).

In 14 tari, dupa cum mentionam si anterior, negocierile au loc si la nivel de companie si se deruleaza in paralel cu negocierile sectoriale de diverse tipuri (cu relatii diferite intre cele doua niveluri) in toate cazurile, cu exceptia Maltei, unde acesta este singurul nivel de negociere. Se pare totusi ca numai in cazuri restranse negocierile la nivel de intreprindere au un grad mare de acoperire (exceptii posibile sunt Danemarca si Suedia) sau sunt un nivel de negociere cheie. Negocierile la nivel de companie par mult mai putin intalnite in agricultura decat in multe alte sectoare in Austria, Belgia, Ungaria, Malta, Spania si RU, iar negocierile de orice tip la nivel de companie par a fi inexistente in agricultura din Finlanda, Irlanda, Italia, Olanda - desi acestea se regasesc in cele mai multe dintre celelalte sectoare din aceste tari. O posibila explicatie ar putea fi ca in tari precum Italia si Olanda, negocierile locale, regionale sau sub-sectoriale indeplinesc rolul detinut de negocierile la nivel de companie din celelalte sectoare.

In general, nu dispunem de date privind rata de acoperire a salariatilor din agricultura prin negocieri colective. Cu exceptia unei rate de acoperire aparenta de 100% in Austria si Romania, datele disponibile releva faptul ca rata de acoperire din sector este mai mica decat media la nivel national, in tari cum ar fi Germania (mai ales in est), Ungaria, Slovacia si RU. Desi nu exista date exacte in acest sens rata de acoperire a negocierilor din agricultura pare relativ scazuta in tari cum ar fi Bulgaria si Malta. In plus, asa cum mentionam si anterior, negocierea pare a fi total absenta in agricultura din Estonia, Grecia si Polonia.

De regula, acordurile colective din agricultura trateaza temele obisnuite ale negocierilor colective din tara respectiva. Nivelul remunerarii si timpul de munca sunt principalele subiecte; alte teme relativ comune si pentru alte sectoare sunt: pregatirea angajatilor/ucenicie (in Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Olanda, Slovacia); pensiile si pensionarea (anticipata) (in Belgia, Danemarca, Germania, Olanda si Slovacia); indemnizatiile si asigurarile specifice sectorului (in Belgia); si ocrotirea copilului/ drepturi ale parintilor (in Austria si Danemarca). Exista insa si cazuri in care continutul acordurilor din agricultura din domeniile 'principale/de baza' sunt diferite de cele din alte sectoare- de exemplu, in Slovenia ,exista mai multe prevederi specifice, privind timpul de lucru, adaptate sectorului. Sunt semnalate de asemenea si acorduri sau prevederi distincte in probleme cu o importanta speciala pentru agricultura, in principal cele privind ocuparea sezoniera/ocazionala - in Franta, Ungaria, Italia si Olanda (unde acordurile sub-sectoriale abordeaza si aspecte legate de lupta impotriva muncii ilegale).

In unele tari central si est europene, ca de exemplu Lituania, acordurile sectoriale pentru agricultura nu aduc mult in plus fata de repetarea prevederilor relevante ale legislatiei muncii. Insa, in cazuri cum ar fi Bulgaria si Slovacia, unele acorduri importante aduc elemente in plus fata de prevederile legislative in domenii precum timpul de lucru, nivelul venitului anual, pensiile si compensarile in caz de concediere.

Sursa: EIRO.

Alte forme de dialog social si consultare

Pe langa negocierile colective de tip obisnuit, in unele tari agricultura beneficiaza si de alte forme de dialog social privind teme relevante pentru sectorul agricol, implicand partenerii sociali si/sau partenerii sociali si guvernul. Aceasta practica nu este foarte des intalnita la nivel de sector. In Belgia, comisiile comune sectoriale din agricultura organizeaza un forum pentru dialog bipartit general, cat si pentru negocieri colective, in vreme ce in Ungaria a fost infiintat recent Comitetul de Dialog Social pentru Agricultura (Mezgazdasgi gazati Prbeszd Bizottsg). Doua cazuri deosebit de interesante sunt urmatoarele:

in Italia, in anul 1999, prin decret al primului ministru a fost infiintat un Comitet de negociere pentru domeniul agro-alimentar (Tavolo Agroalimentare). Comitetul - format din reprezentanti ai organizatiilor fermierilor, ai cooperativelor, industriei alimentare, comert, sindicate, asociatii ale consumatorilor si guverne (administratii regionale) - are ca sarcina relansarea sectorului agro-alimentar prin modernizarea fermelor, dezvoltarea zonelor defavorizate si crearea de locuri de munca

Consiliul Economic si Social Olandez (Sociaal-Economische Raad, SER) a infiintat 12 'consilii pe produs' (Productschappen) in 12 sub-sectoare din agricultura si pescuit. Sarcina lor este 'promovarea activitatilor care servesc interesului general si sa reprezinte interesele colective ale firmelor si persoanelor implicate'. Acestea privesc acele organizatii care lucreaza pe filiera unui produs, incepand de la materia prima si pana la produsul finit (respectiv, 'organizarea pe verticala' a lantului de productie). Comisiile de control ale acestor consilii sunt formate dintr-un numar egal de reprezentanti ai organizatiilor patronale si ai sindicatelor.( NL0307102F).

Formal sau informal, partenerii sociali din sector considerati ca fiind reprezentativi sunt consultati de ministerele agriculturii sau cele similare lor in Bulgaria, Danemarca si Romania. Organizatiile partenerilor sociali pot, de asemenea, sa fie reprezentate in cadrul fondurilor asigurarilor sociale pentru agricultura, in cazul Frantei (sau ad hoc in Polonia) sau in structurile din domeniul formarii, cum este cazul Italiei.

O practica mai des intalnita este aceea ca partenerii sociali din sectorul agricol sa fie reprezentati direct sau indirect in cadrul forumurilor nationale consultative tripartite sau bipartite sau cu activitate de natura intersectoriala (de exemplu: consiliile economice si sociale), care se ocupa (pe langa celelalte activitati) si de probleme relevante pentru agricultura. Reflectand diferitele tipologii de organizatii ale partenerilor sociali (a se vedea si subpunctul 'Partenerii sociali din agricultura') patronii sunt deseori reprezentati in asemenea forumuri nationale prin intermediul organizatiilor lor specifice la cel mai inalt nivel - cum este cazul in Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda si Spania - in vreme ce sindicatele din agricultura sunt reprezentate indirect prin intermediul statutului lor de membru al unei confederatii. Totodata, patronii din agricultura nu au o reprezentare specifica in cadrul acestor structuri in Republica Ceha, Letonia si Malta.

In plus fata de 'dialogul social' in sens clasic, care implica participarea atat a reprezentantilor din partea patronilor, cat si din partea salariatilor, organizatiile reprezentand interesele agricultorilor sunt deseori implicate in dialogul cu guvernul si alti parteneri, pe teme cum ar fi reglementarea pietei, preturile, sprijinul financiar pentru producatorii agro-alimentari, reglementarea afacerilor si probleme de politica ridicate de PAC. De exemplu, au loc negocieri intre guvern si producatorii agricoli in Cipru, Republica Ceha, Finlanda, Italia, Norvegia si Romania - in Norvegia, organizatiile fermierilor si statul negociaza anual preturile si subventiile cu scopul de a asigura veniturile fermierilor. In Italia, asociatiile patronilor sunt implicate in 'comitetele verzi' teritoriale (Tavoli Verdi) care asigura un forum axat pe probleme de agricultura si de mediu, format din reprezentantii fermelor, asociatiilor de mediu si autoritatilor locale.

Conflicte si dispute

Asa cum am constatat si anterior, relatiile industriale in cadrul sectorului sunt departe de tiparele considerate clasice. Comparativ cu alte sectoare, in agricultura, activeaza o mai mare diversitate de actori, aria dezbaterilor si negocierilor cuprinde o tematica mai larga, in schimb negocierile colective, in acceptiunea lor clasica, acopera un areal mai restrans, intrucat salariatii reprezinta o categorie mult mai putin reprezentata iar munca sezoniera sau ilegala este mai raspandita. Conflictele si dezbaterile nu sunt generate neaparat de dezacorduri intre angajatori si angajati, ci privesc mai ales neintelegerile dintre actorii nationali (patroni si/sau salariati), pe de o parte, si guvernul, pe de alta parte (uneori legate de implementarea PAC).

Astfel, in cadrul sectorului pot fi intalnite mai multe tipuri de conflicte:

• intre patroni si salariati/uniuni sindicale (conflicte de munca de tip clasic);
• intre salariati, patroni sau ambele categorii, pe de o parte, si guvern, pe de alta;
• intre fermieri sau patroni din agricultura, pe de o parte, si reprezentantii industriei de procesare a produselor agricole primare, pe de alta parte.

In sase din tarile avute in vedere in cadrul studiului - Austria, Belgia, Germania, Estonia, Norvegia si Regatul Unit - nu au fost consemnate nici unul din cele trei tipuri de conflicte in decursul ultimilor cinci ani, ceea ce poate fi, in general, apreciat ca un semn al bunei colaborari intre partenerii sociali. La polul opus, in Slovacia au fost inregistrate toate cele trei categorii de conflicte.

Conflicte de munca

Cazurile de conflicte de munca intre salariati si patroni au fost consemnate, in ultimii 5 ani, in numai 12 din cele 26 de tari cuprinse in studiu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franta, Irlanda, Italia, Olanda, Romania, Slovenia, Spania si Suedia) si in toate tarile numarul acestora se situeaza mult sub media nationala. Statisticile in acest domeniu, specifice sectorului agricol sunt rare, dar situatia din Italia pare destul de sugestiva - in 2002 (cel mai recent an pentru care sunt disponibile date finale), au existat 12 episoade de actiuni de acest gen in sectorul agricol (2% din totalul national), la care au participat 6.374 lucratori (0,7% din totalul pe tara) iar numarul de ore nelucrate a fost de 52.000 (0,85% din total). In Romania, numarul de conflicte de munca din agricultura a scazut de la un maxim de 44 in 1994 la 39 in 1999 si la unul singur in 2003. Numarul de participanti la aceste dispute a scazut de la 9.674 in 1994 la 400 in 2003.

Temele de disputa in cadrul acestor conflicte par a fi, in mare, similare celor care predomina in majoritatea sectoarelor (TN0506101U), cum ar fi remuneratia si sistemul de remunerare (in Danemarca, Olanda, Suedia), neplata salariilor in tarile Europei Centrale si de Est (ca de ex. Bulgaria si Slovenia), timpul de lucru (in Olanda) sau pierderea locurilor de munca (in Cipru). Totusi, exista si anumite teme de disputa care par sa reflecte aspecte particulare ale ocuparii din agricultura, ca de exemplu: munca fara contracte de angajare (Bulgaria); subcontractarea si incercarile de a angaja la ferme cea mai ieftina posibil mana de lucru (Cipru); reglementarea muncii ocazionale (Olanda) si nerespectarea acordurilor colective (in domeniul culesului capsunilor si cresterii cailor din Finlanda).

Exemple de dispute importante, mai recente, includ urmatoarele (interesant este faptul ca din 'miezul' sectorului fermier sunt foarte putine):

o greva de 22 de zile (una din cele mai lungi semnalate in tara in ultimii ani), in perioada mai - iunie 2000, la cea mai mare ferma din Cipru (detinuta de Phassouri Plantations Co Ltd) generata de decizia companiei de a concedia 24 de muncitori pe motiv de reorganizare de personal in scopul rezolvarii unor serioase probleme financiare. In urma mai multor intalniri tripartite si bipartite, greva s-a incheiat cu un compromis propus de Ministerul Muncii si Asigurarilor Sociale si acceptat de ambele parti;

in vreme ce conflictele din agricultura primara sunt rare, lucratorii de la abatoare sunt unul dintre grupurile cele mai predispuse la greve in Danemarca (DK0301105F), cu dispute care de cele mai multe ori privesc salarizarea. De exemplu, in vara anului 2005, aproximativ 350 de muncitori din abatoare au declansat o greva la noul abator gigant Danish Crown din Horsens (cel mai mare din Europa de Nord), datorita insatisfactiei acestora fata de noul sistem de salarizare. O alta disputa referitoare la salarizare a avut loc in 2004, in aceasta fiind implicati tehnicienii si lucratorii din fermele de lapte si soferii;

singurul exemplu de conflict de munca din agricultura finlandeza, din ultimii cinci ani, a fost o greva, cu durata de o luna, organizata in anul 2002 de 500 de angajati din sectorul inseminarii artificiale;

in ultimii ani,singurul exemplu raportat din agricultura irlandeza, se refera la un conflict de munca care a avut loc de fapt in cadrul unei organizatii sindicale sectoriale Irish Creamery Milk Suppliers Association (ICMSA), conflict inca nerezolvat in vara anului 2005. Sapte salariati ai ICMSA au fost intr-o greva pe termen lung, invocand motive de brutalitate si hartuire;

recent, in sectorul peisagisticii (lanscaping sector) din Olanda, s-a inregistrat un conflict puternic privind flexibilitatea programului de lucru, intre organizatia patronala LTO si sindicatul FNV Bondgenoten, dupa ce sindicatul CNV Bedrijvenbond a incheiat un acord colectiv considerat ca inacceptabil de FNV. Patronii solicitau sa se acorde lucratorilor libertatea de a putea alege sa munceasca 120 de ore suplimentare pe perioada verii fara o compensare financiara. Membrii FNV din sector au declansat o greva si in final a fost solicitata medierea pentru reluarea negocierilor. De asemenea, in anul 2004, in sectorul horticulturii s-a inregistrat o disputa , atunci cand LTO a dorit sa adapteze structura salariilor la cea existenta in alte sectoare, considerand salariile prea mari in raport cu tendintele inregistrate pe piata muncii. FNV Bondgenoten a suspectat LTO ca doreste sa reduca diferentele existente intre lucratorii permanenti si cei temporari, ilegali, din sector si era ingrijorat de tendinta de inlocuire a fortei de munca permanente din sector cu lucratorii ocazionali si a salariatilor olandezi legali (mai scumpi) cu lucratori straini (ilegali si mai ieftini). Ulterior a fost incheiat un acord privind noua structura a salariilor, introducandu-se atat limite inferioare cat si superioare;

in perioada 2002-2003, in Spania, sindicatele au organizat mobilizari, in semn de protest fata de proiectul guvernului referitor la reforma sistemului special de asigurari de somaj pentru agricultura. Proiectul a fost retras ca urmare a protestelor si amenintarilor cu greva generala in sector, cu toate ca sindicatele nu au fost integral de acord cu noua propunere amendata (ES0302201N);

in februarie 2004, sindicatul sloven KZI a organizat o greva de o ora, pentru a face presiuni asupra patronilor in vederea continuarii negocierilor privind contractul de munca la nivel de sector;

in mai 2002, in Suedia, aproximativ 2.000 de lucratori din horticultura, au instituit interdictia de efectuare a orelor suplimentare avand drept scop sustinerea unui acord imbunatatit in domeniul salarizarii si au lansat un avertisment privind posibila declansare a unei greve. Dupa trei saptamani de respectare a interdictiei a fost incheiat un accord si greva planificata a fost anulata.

Alte tipuri de dispute

Cazuri de conflicte intre salariati sau patroni (sau ambele categorii de actori), pe de o parte, si guvern, pe de alta parte, au fost consemnate in 12 tari (Bulgaria, Republica Ceha, Spania, Franta, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Romania si Slovacia). In ce priveste eventualele interese divergente dintre producatorii agricoli si procesatori, sansa ca acestea sa ia forma unui conflict deschis este mult mai redusa decat in cazul celorlalte doua tipuri de dispute posibile, astfel de evenimente fiind raportate in numai 5 din cele 26 de state. In toate cazurile este vorba de tari din grupul NSM (Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia si Slovacia), principala cauza a acestora constituind-o gradul de integrare pe verticala mai redus al producatorilor agro-alimentari comparativ cu vechile state membre UE.

Alte forme de protest intalnite, au fost marsurile, mitingurile, pichetarile si, mai putin frecvent, blocarea drumurilor si circulatiei feroviare, motivele declansarii fiind variate:

in Franta, conflictele din ultimii ani in care au fost implicati fermieri si alti producatori, au avut loc in cea mai mare parte la nivel local, fiind cauzate de probleme legate de venituri sau generate de evenimente cu consecinte grave, respectiv cresterea pretului petrolului, encefalopatia spongiforma bovina, distrugerile provocate de furtuni in silvicultura, in anul 1999, problemele de poluare (deversari de petrol) in piscicultura - cazul Erika;

in Ungaria, conflictele cele mai insemnate au fost consemnate intre fermieri si guvern si intre fermieri si companiile din comertul cu amanuntul/hipermarket-uri/reteaua de achizitie a produselor agricole. Conflictele dintre fermieri si guvern au fost in general legate de dimensiunea ajutoarelor pentru agricultura, fiind organizate deseori demonstratii - de exemplu, un conflict spectaculos a avut loc in februarie - martie 2005, ca urmare a intarzierilor in efectuarea platilor directe, finantate din fondurile UE. Sute de fermieri impreuna cu tractoarele lor au blocat traficul pe principalele drumuri iar, in final, au demonstrat in Budapesta, pana in fata cladirii Parlamentului. Conflictul a fost aplanat prin semnarea unui acord intre Ministerul agriculturii si organizatiile reprezentative ale fermierilor. Conflictele dintre micii fermieri si hipermarket-uri au fost in general legate de termenele de plata si revanzarea in pierdere;

in Italia, cele mai recente conflicte serioase in domeniul fermelor au fost declansate de producatorii de lapte (concentrati in principal in partea de nord a tarii), care au produs lapte mai mult decat le fusese alocat prin sistemul de cote al UE. In anul 2002, ca urmare a depasirii cotelor alocate si a declansarii conflictului dintre ei si guvern, aproximativ 26.000 de producatori de lapte au refuzat sa isi plateasca amenda pentru respectivele depasiri. Producatorii au declansat proteste de anvergura (un mars al tractoarelor catre Roma, blocarea autostrazilor si cailor ferate), care au avut un impact mare asupra mass media si opiniei publice.Guvernul a rezolvat disputa insistand pentru respectarea cotelor, cu conditia ca producatorii sa achite o parte din amenzi si obtinand o prelungire pentru plata penalizarilor catre UE;

in Letonia, in anii 1999 si 2000 au avut loc demonstratii ale fermierilor, inclusiv blocarea de strazi pentru a proteja piata locala de influxurile necontrolate sau nedorite de produse agricole din exterior (carne, oua etc.). Aceste proteste s-au soldat cu stabilirea de catre guvern a unui sprijin minim national pentru agricultura de 3% din PIB si ajungerea la un acord asupra conditiilor de subventionare. De asemenea, guvernul a adoptat unele masuri cu caracter temporar (intarirea controlului vamal si cresterea taxelor vamale pentru unele importuri mai sensibile);

in Lituania, in intervalul 1999-2003 au avut loc proteste ale fermierilor, care in cele mai multe cazuri s-au soldat cu blocarea soselelor. Principalul motiv al acestora l-a reprezentat situatia economica extrem de precara din zonele rurale iar revendicarile promovate au vizat in principal nivelul scazut al preturilor de achizitie pentru produsele agricole si stabilirea de preturi minime pentru lapte, sfecla de zahar si alte produse agricole.

Multe din aceste proteste au implicat fermieri sau alte categorii de producatori si mai putin salariati sau uniuni sindicale. Sunt insa si tari in care conflictele dintre guverne si cei din industria alimentara au implicat si organizatii sindicale, argumentand includerea acestor conflicte in sfera 'relatiilor industriale'. De exemplu:

in Republica Ceha, au avut loc frecvent demonstratii publice in intreaga tara, fiind depuse petitii la guvern si parlament pentru a rezolva criza din agricultura, precum si alte proteste de masa organizate atat de organizatiile fermierilor, cat si de uniunile sindicale OSPZV-ASO, uneori chiar in comun. Mai recent (in decembrie 2002 si in iunie 2003 etc.), obiectivul a fost afirmarea sprijinului pentru obtinerea de drepturi egale pentru fermierii cehi in cadrul UE;

in Romania, in iunie 2005, sindicatul AGROSTAR a organizat un mars de protest si miting in Bucuresti. Sindicatele si-au exprimat temerile privind disponibilizarile in masa ce ar putea urma dupa adoptarea noii legi a proprietatii funciare si nemultumirea ca nu au fost consultate. Protestatarii au inaintat o lista cu 16 revendicari, legate in principal de cresterea subventiilor si a sprijinului guvernamental pentru producatorii agricoli, reducerea taxelor si alte probleme privind veniturile si investitiile;

in ultimii cinci ani, sindicatul OZZP a fost implicat in mai multe actiuni de protest. De exemplu, a organizat un mars de protest spre Bratislava si a recurs la blocarea drumurilor in semn de protest fata de reforma politicii sociale, a organizat proteste la granita dintre Slocavia si Republica Ceha (impreuna cu sindicatele din agricultura ceha) solicitand subventii similare cu vechile State Membre si un miting de protest in fata reprezentatei oficiale a UE la Bratislava, solicitand cresterea nivelului platilor directe din agricultura.

Initiative recente in domeniul relatiilor industriale din agricultura

In afara temelor obisnuite, care pot fi descrise in sens larg ca probleme de politica agricola (subventii, preturi, nivelul productiei, impozitarea, etc.), care sunt, in mod normal, preocupari majore ale tuturor partenerilor din sector, agenda relatiilor industriale din agricultura mai cuprinde si alte teme. O tema comuna, adesea in stransa legatura cu munca imigrantilor, este cea a muncii sezoniere. Aceasta se regaseste, sub o forma sau alta, pe agenda din diferite tari:

in Germania, incepand cu anul 1989 munca sezoniera (realizata aproape in exclusivitate de imigranti), a cunoscut o tendinta generala de crestere. Sindicatul IG BAU este ingrijorat de tendintele de substituire a locurilor de munca permanente cu locuri de munca temporare si sezoniere, desi recunoaste necesitatea utilizarii de lucratori ne-permanenti pentru mentinerea si cresterea competitivitatii fermelor germane. IG BAU solicita recrutarea unui numar mai mare de nationali germani pentru muncile sezoniere, inclusiv someri instruiti corespunzator. Sindicatul doreste de asemenea sa uniformizeze standardele agreate colectiv pentru gazduirea lucratorilor sezonieri.

in Franta, in luna iulie 2002, partenerii sociali din sector au semnat un acord privind lucratorii sezonieri si 'managementul prospectiv al ocuparii', cu prevederi privind conditiile de locuit, de viata si de munca ale acestor lucratori si incearca sa transforme locurile de munca din agricultura in unele permanente si sa poata previziona necesarul de forta de munca

in Olanda, in cooperare cu autoritatile publice, asociatia patronala din agricultura, LTO, lucreaza la un proiect privind munca sezoniera (din 2002), care prevede existenta unui birou unic pentru lucratorii care se angajeaza temporar si o schema a registrului pentru forta de munca din agricultura, destinata reglementarii muncii ocazionale, prin inregistrarea si certificare firmelor contractoare;

In Belgia (unde unii patroni au raportat o accentuare a dificultatilor in gasirea de suficienti lucratori sezonieri care indeplinesc cerintele), au loc dezbateri privind aplicarea regulii 'declaratiei imediate de angajare' (DIMONA) si in cazul muncii sezoniere, introducandu-se recent un raport electronic la inceputul si sfarsitul relatiilor de munca dintre patron si angajat (BE0406303T).

Angajarea neregulata/ilegala (care din nou implica lucratorii imigranti) este destul de frecvent intalnita in agricultura din multe din tarile cuprinse in studiu. Probabil ca cel mai notabil raspuns comun al partenerilor sociali este cel din Italia, unde, in mai 2004, patronatele si sindicatele au semnat un document de opinie comuna (in prezenta reprezentantilor guvernului si ai institutiilor publice) destinat promovarii intrarii in legalitate a lucratorilor ilegali prin promovarea de bune practici si propuneri concrete. Guvernul va implementa acordul asigurand cadrul legal necesar. Documentul stabilea drept prioritati: monitorizarea fenomenului, stabilizarea ocuparii, conformarea cu reglementarile privind siguranta locului de munca, consultanta, asistenta pentru guvern pentru 'absorbtia socurilor sociale' (tabelul 5) si relaxarea impozitelor si a contributiilor sociale pentru intrarea in legalitate a anumitor categorii de lucratori (imigrantii din afara UE, de exemplu).

Remuneratia si structura acesteia reprezinta, in multe tari, teme predominante ale relatiilor industriale, reflectand de multe ori statutul de sector cu nivel al salarizarii redus pe care il are agricultura. Este cazul noilor State Membre, Slovacia si Lituania - in cel de al doilea caz partenerii sociali din sector au semnat in septembrie 2004 un acord privind cresterea salariului minim din agricultura la un nivel cu 20% mai mare decat salariul minim la nivel national, in conditiile in care guvernul ar fi facut anumite schimbari in domeniul contributiilor sociale si impozitelor (aceste schimbari nu au fost facute inca si acordul nu a putut fi implementat). Revenind la vechile State Membre, guvernul german a anuntat recent o extindere a Legii privind delocalizarea lucratorilor - prin care se solicta ca lucratorii delocalizati in Germania sa intre sub incidenta prevederilor germane privind nivelul remuneratiei si conditiile de munca, inclusiv salariul minim stabilit prin acordurile colective din anumite sectoare (DE0306207T) si in alte sectoare, inclusiv agricultura. Implementarea unui salariu minim printr-un contract colectiv general obligatoriu este de asteptat sa devina unul din cele mai importante subiecte in agricultura si GFA si IG BAU si-au declarat disponibilitatea de a negocia un acord privind salariul minim national, pe care guvernul il poate declara general obligatoriu, dupa ce legea revizuita va fi adoptata. In agricultura franceza una din preocupari este cea legata de atractivitatea diferitelor ocupatii din sector din perspectiva nivelului salariilor (cat si din cea a conditiilor de munca si protectiei sociale). Nivelul redus al remuneratiei nu este singura problema din domeniul salariilor cu care se confrunta sectorul. In Austria, de exemplu, pe parcursul ultimelor negocieri privind contractul colectiv pentru lucratorii gulere albe din fermele mari, patronii au solicitat cresterea salariilor celor nou intrati , si o comprimare a curbei salariilor de-a lungul vietii active. In anul 2003, in Danemarca, in abatoare si prelucrarea carnii a patruns o schema de 'libera alegere' in baza careia lucratorii pot opta sa utilizeze 2,7% din venituri fie pentru mai mult timp liber, fie pentru contributii mai mari la sistemul de pensii, sau salarii mai mari (DK0305101N). Acordurile colective finlandeze din sector au fost reformate cu scopul unei mai bune corelari a nivelului veniturilor lucratorilor din agricultura cu competentele si performantele individuale.

In prezent, in unele tari, pe agenda de lucru a relatiilor industriale se afla si structura negocierilor colective. In Austria, sindicatul ANG a solicitat includerea sectorului de prelucrare a lemnului in acordul colectiv pentru exploatarea lemnului, acest sector nefiind la acel moment acoperit de acord, in timp ce organizatiile patronale doresc o modernizare si armonizare a anumitor aspecte din acordurile colective din agricultura. In Germania, este in prezent in discutie modernizarea acordului colectiv cadru la nivel de sector, in special din perspectiva salarizarii. In Olanda, sindicatul FNV Bondgenoten a elaborat un plan destinat cresterii gradului de cooperare dintre patroni si sindicate si intre comisiile comune subsectoriale, cu scopul de a incheia un singur acord colectiv central pentru intreg sectorul primar care sa reprezinte un cadrul legal sectorial pentru conditiile standard privind timpul de munca, structura salariilor si fondurile sociale, etc. lasand suficienta libertate pentru diferenta la nivel subsectorial.

Au mai fost mentionate ca subiecte ale agendei relatiilor industriale din agricultura urmatoarele:

• securitatea sociala, pensiile etc, in Germania si Spania, de exemplu;
• serviciile medicale si de securitate, in Letonia, Lituania si Regatul Unit;
• pregatirea profesionala, in Danemarca, Franta si Letonia.

Lucratorii imigranti

Agricultura este un sector in care, in anumite tari, se utilizeaza intr-o proportie considerabila forta de munca din alte tari, mai ales pentru muncile sezoniere (de exemplu, in perioada culesului etc). Aceasta situatie este mai des intalnita in cele 15 vechi State Membre ale UE, unde utilizarea muncii imigrantilor este o traditie, si fenomenul tinde sa capete amploare, atat datorita diminuarii efectivelor de forta de munca nationala, cat si extinderii UE catre est. Lucratorii straini din agricultura nu reprezinta inca un subiect de dezbatere in Noile State Membre (cu exceptia Ciprului si Sloveniei) si in tarile candidate. Aceste tari sunt deseori o sursa de lucratori imigranti pentru agricultura din vechile State Membre si in unele cazuri, ca rezultat, se semnaleaza diminuari ale fortei de munca nationale (de exemplu in Letonia); este insa devreme sa ne pronuntam daca aceste fenomene sunt un rezultat al imigrarii fortei de munca din tarile cu salarii mici.

Ca exemple, care ilustreaza dimensiunea fortei de munca imigrante din tarile vest europene putem mentiona:

munca sezoniera din agricultura Austriei a fost intotdeauna caracterizata printr-o pondere importanta a numarului de imigranti si guvernul promoveaza o politica de cote relativ generoasa - in prezent, cota pentru imigranti permite angajarea temporara a aproximativ 7.000 de ajutoare de culegatori pe perioada recoltarii/culesului;

patronii din agricultura daneza intampina dificultati in gasirea de forta de munca nationala pentru anumite munci, de exemplu culesul fructelor, si se pare ca acestia se orienteaza catre lucratorii din noile State Membre pentru a suplini aceste deficite. Conform Ministerului Ocuparii, aproape jumatate din noile permise de munca acordate lucratorilor din tarile Europei Centrale si de Est sunt pentru agricultura si gradinarit;

se estimeaza ca in ultimii ani aproape jumatate din lucratorii sezonieri din agricultura finlandeza au fost persoane de nationalitate straina;

incepand cu anul 1998, Germania a inregistrat (cu 61%) o crestere constanta a numarului de lucratori imigranti temporari. Conform ultimelor statistici oficiale, in anul 2004 erau angajati in agricultura 303.353 imigranti, din care 280.000 proveneau din Polonia;

lucratorii imigranti, atat legali cat si ilegali, presteaza o parte importanta din muca agricola din Grecia, suplinind lipsa cronica de lucratori manuali din sector. Conform statisticilor Serviciului National de Statistica, din cei 391.674 imigranti 68.682 (53.271 barbati si 14.961 femei) sunt implicati activ in agricultura, productia animaliera, vanatoare, silvicultura si pescuit, iar in ceea ce priveste imigrantii ilegali dimensiunea fenomenului este greu de evaluat;

in ultimii ani, lucratorii imigranti din afara UE cunosc o crestere a prezentei pe piata muncii din Italia, in anul 2003 fiind semnalati 1.867 imigranti in agricultura, echivalentul a 0,3% din numarul total de imigranti angajati in mod obisnuit, care lucreaza in baza unui contract de munca. Totusi se pare ca dimensiunea fenomenului este subestimata, avand in vedere ca anchetele oficiale releva ca o treime din lucratorii din sectorul agricol sunt ilegali, si in consecinta nu sunt inclusi in statistici si ca munca la negru este uneori chiar mai mare in cazul lucratorilor imigranti din tarile ne-membre UE;

in sectorul agricol norvegian se semnaleaza un numar important de lucratori sezonieri din noile State Membre, acest fenomen fiind ceva obisnuit si in perioada anterioara extinderii UE din anul 2004. In anul 2003, numarul de angajati straini in muncile sezoniere (predominante in sectorul primar/agricol) se situa sub 18.000 si mai mult de 80% proveneau din Polonia si Lituania - dupa extindere se pare ca numarul acestora a crescut;

in anul 2002, in sectorul agricol din Spania, conform datelor furnizate de Ministerul Muncii si Afacerilor Sociale au fost eliberate permise de munca pentru 49.529 lucratori straini, respectiv 5,5% din forta de munca. Dimensiunea fenomenului este subestimata dat fiind cunatumul important, dar greu de evaluat, al muncii ilegale;

Opiniile exprimate de partenerii sociali privind cresterea prezentei lucratorilor imigranti in agricultura in ultimii ani sunt variate - si in cazul sindicatelor, reflecta uneori si temeri - dar initiativele concrete au fost rare, in special daca ne referim la actiuni comune sindicate - patronate. Sunt semnalate insa si unele exceptii. De exemplu, in Danemarca, LO si SALA coopereaza in prezent pentru un proiect de integrare, destinat crearii de oportunitati pentru locuri de munca mai bune pentru imigranti, in companiile membre SALA. Pactul National Tripartit, in vigoare in prezent in Irlanda, Sustaining Progress (IE0301209F si IE0304201N) acopera o arie larga de solutii referitoare la munca imigrantilor. Partenerii sociali din agricultura norvegiana au cazut de acord ca lucratorii straini (in special lucratorii sezonieri din noile State Membre, dar si ceilalti) nu trebuie exploatati si ca este necesar sa fie respectate standardele stipulate in permisele de munca, legislatia si reglementarile norvegiene - si nu numai cele privind conditiile de remunerare, ci si cele privind conditiile de munca si standardele de cazare.

Temerile sindicatelor sunt ilustrate de opiniile celor din Austria, care considera ca munca sezoniera prestata de lucratorii straini ameninta nivelul salariilor si conditiile de munca din tara. Acestia argumenteaza, aratand ca angajatorii, in special sub-contractorii, au tendinta de a angaja lucratori necalificati, ieftini sau chiar ilegali in locul persoanelor calificate. De asemenea, acestia au retineri in a angaja lucratori cu timp complet. Sindicatul ANG crede ca acesta politica va avea efecte daunatoare pe termen lung, in special in silvicultura. Sindicatele din Cipru sunt preocupate de faptul ca munca din ferme este prestata aproape in exclusivitate de lucratori imigranti, cu foarte putine drepturi in domeniul muncii. Unele sindicate acorda statut de membru temporar lucratorilor straini sezonieri, un exemplu in acest sens fiind Kommunal in Suedia, care le furnizeaza acestora si informatii privind salariile si alte aspecte importante. Un exemplu interesant de cooperare sindicala transfrontaliera este cel al relatiei dintre IG BAU Germania si ZZPR din Polonia, care in august 2003 au publicat impreuna un ghid de informatii bilingv, destinat lucratorilor sezonieri polonezi din agricultura germana, prin care furnizeaza acestora o gama larga de informatii privind legislatia si sindicatele (DE0310204N). In plus, in septembrie 2004, IG BAU a anuntat infiintarea European Migrant Workers Union, destinat lucratorilor delocalizati si sezonieri din toate sectoarele, dar care in faza initiala se axa pe lucratorii imigranti din constructii si agricultura care lucreaza o perioada limitata de timp in unul sau mai multe din Statele Membre ale UE. Aceasta organizatie are drept scop furnizarea de asistenta si consiliere legala, sprijin in caz de imbolnaviri sau accidentari, suport pentru a fi platiti corect in raport cu munca depusa si promovarea unor conditii de cazare mai bune (DE0409206F).

Patronii par sa isi concentreze eforturile in sensul promovarii unui cadru de reglementare mai avantajos. De exemplu, DBV si GLFA din Germania, care considera lucratorii sezonieri straini ca fiind vitali pentru activitatea fermelor si sustinerea competitivitatii acestora, au solicitat cu succes prelungirea perioadei maxime de angajare a lucratorilor sezonieri de la trei la patru luni pe an si doresc modificarea regulilor in domeniul securitatii sociale in sensul reducerii barierelor administrative pentru fermieri. Un alt exemplu este cel al Camerei Austriece de Economie (WK), care a solicitat o prelungire a schemei nationale pentru munca sezoniera. Un alt tip de initiativa a angajatorilor a fost consemnat in Norvegia, in anul 2003, cand organizatiile la nivel de sector au elaborat un manual/ghid pentru patronii (fermieri, gradinari, etc.) care angajeaza lucratori straini. In Finlanda, ca urmare a intampinarii de dificultati din ce in ce mai mari in gasirea de forta de munca calificata in tara, MTK ,a facut demersuri in sensul furnizarii de educatie lucratorilor din Tarile Baltice in conformitate cu necesitatile din agricultura finlandeza,

Comentarii

Eterogenitatea si diversitatea in sine a sectorului agricol - din fiecare cele 26 de tari cuprinse in studiu - situate in zone geografice cu conditii climatice variate si avand sisteme si modele economice si social-politice cu evolutii istorice specifice ofera situatii, probleme, institutii si modalitati particulare in planul relatiilor industriale. Agricultura este o industrie vie/vivanta, cu legitati proprii, intre care multe nu pot fi schimbate ad hoc, potrivit vointei oamenilor. Oricate progrese au facut stiintele naturale si biologia, o noua specie si un nou produs primar in agricultura nu poate fi creat de la o ora la alta, de la o zi la alta si nici de la un an la altul; nici ciclul de productie si de munca nu pot fi inca reglate mecanic. Conceptul de produs nou si/sau modernizat, cu calitati deosebite si cu competitivitate inalta - obiect al relatiilor industriale din alte sectoare ale economiei, care genereaza uneori dispute intre partenerii sociali - se poate gandi pentru agricultura in cu totul alte conditii. Prin specificitatile agriculturii, unele componente ale relatiilor industriale nu se pot derula dupa reguli generale, standardizate si uniforme; timpul de munca, de pilda, se organizeaza in functie de ciclul de viata si de nevoile plantelor si animalelor. Pe langa scopurile productive si comerciale, agricultura reprezinta un generator de competitivitate in economie; cresterea preturilor la alimente poate antrena revendicari salariale in alte industrii, care afecteaza eficienta si ocuparea acestora.

Agricultura tarilor europene se afla intr-o noua perioada de schimbari structurale majore, care privesc continuarea concentrarii si extinderii dimensiunilor spatiale si economice ale fermelor, cresterea competitivitatii, ca rezultat al concurentei interne, de pe piata unica si globala, prin regulile OMC, standardizarea, uniformizarea si armonizarea regulilor de comercializare a produselor, de sanatate a animalelor, de protectie a mediului si a biodiversitatii. Cuvintele cheie care apar cel mai frecvent in dezbaterile stiintifice, profesionale si politice, la nivel national si transnational si care au rezonanta inclusiv in domeniul dialogului social sunt: suprapopulatie si depopulare agricola, imbatranire demografica, nivel si siguranta a veniturilor, encefalita spongiforma bovina (ESB), organismele modificate genetic (OMG), febra aftoasa, bio-diversitate, schimbari climatice, protectia mediului, agricultura biologica, organica versus agricultura productivista, obezitate, respectul animalelor, eroziunea solului, gestiunea apei, ciclul carbonului, etc. Provocarile structurale in curs prezinta unele note de dramatism, mai ales in noile si viitoarele state membre.

In acest context, studiul comparativ a incercat sa contureze aspectele cheie ale relatiilor industriale din agricultura europeana. Principalele concluzii desprinse sunt urmatoarele:

agricultura asigura ocuparea a 6,6% din forta de munca a celor 26 tari cuprinse in studiu, ponderea agriculturii in total ocupare cunoscand o plaja de variatie cuprinsa intre 3,6% in vechile State Membre ale UE, 12,4% in noile State Membre si 31,4% in Statele Candidate. Barbatii detin o pondere majoritara in toate tarile (62%, in medie), fenomenul fiind mai accentuat in vechile State Membre. Specificul ocuparii in agricultura (pe langa gradul ridicat de sezonalitate) este acela ca din totalul fortei de munca 72% sunt lucratori pe cont propriu si numai 28% salariati - acest aspect are un rol major in conturarea relatiilor industriale din acest sector;

in unele tari anumite aspecte privind conditiile de munca (de exemplu, timpul de munca), protectia sociala si relatiile industriale din agricultura sunt guvernate de un cadru legal distinct, specific sectorului;

in aproape toate tarile agricultura este cotata ca un sector slab platit, in care salariile medii se situeaza sub media nationala si deseori mult sub aceasta. In acest context reglementarea salariului minim poate juca un rol important in sector. In cele 18 tari cu salariu minim national reglementat, acesta este valabil si pentru agricultura la fel ca si in celelalte sectoare. In multe cazuri, in plus fata de salariul minim national obligatoriu, acordurile collective sectoriale sau subsectoriale stabilesc minime specifice sectorului superioare celor la nivel national. In celelalte 8 tari, acordurile collective sectoriale sau subsectoriale (cu variate grade de acoperire) joaca rolul principal in reglementarea venitului minim - in general se constata ca salariul minim agreat prin acordurile collective din agricultura se situeaza sub media salariilor minime stabilite prin acordurile din alte sectoare;

prevalenta lucratorilor pe cont propriu in sector face ca in anumite cazuri sa nu existe o demarcatie clara intre sindicatele si patronatele agricole;

exista o mare varietate de tipologii de sindicate reprezentand lucratorii din agricultura, in mare parte reflectand specificul national in termeni de afiliere la confederatii ( spre exemplu, distinct pentru lucratorii gulere albastre si cei gulere albe, etc.). Indiferent insa de tipologia generala de reprezentare si afiliere, in special in vechile State Membre lucratorii din agricultura sunt foarte rar reprezentati de un sindicat autonom, de sine statator, specific sectorului. De obicei, acestia sunt organizati in uniuni sau federatii mai cuprinzatoare care reprezinta si muncitorii din industria alimentara sau in unele cazuri acestia sunt membri ai unor sindicate generale sau industriale mai cuprinzatoare, Absenta sindicatelor specifice lucratorilor din agricultura din majoritatea tarilor analizate reflecta tendinta descrescatoare inregistrata de numarul populatiei ocupate din acest sector. Exceptiile sunt Noile State Membre, in care agricultura detine o cota mai importanta din economie si din forta de munca si unde sunt mai des intalnite sindicatele agricole. Numarul de mebrii ai organizatiilor sindicale din agricultura este relativ mic si rata de reprezentativitate/acoperire nationala reflecta preponderenta intreprinderilor mici si a lucratorilor pe cont propriu, numarul mic de lucratori angajati, concomitent cu preponderenta muncii temporare, sezoniere si raspandirea pe arii geografice intinse a fermelor;

identificarea organizatiilor patronale in sensul definitiei specifice in majoritatea celorlalte sectoare nu este intotdeauna un demers usor, majoritatea proprietarilor/fermierilor neangajand lucratori platiti. Daca ne axam insa numai pe organizatiile patronale in adevaratul sens, in multe din tarile analizate se constata ca interesele angajatorilor din agricultura sunt reprezentate de structuri distincte, in afara principalelor structuri reprezentative ale patronilor din cea mai mare parte a economiei. Patronatele din agricultura au un grad mai ridicat de 'consistenta' decat sindicatele din acest sector;

structura negocierilor colective din agricultura variaza considerabil in randul tarilor analizate, deseori acestea fiind similare diferentelor dintre sistemele nationale de negociere. Exista totusi anumite caracteristici care par a fi specifice agriculturii, cel putin in unele tari. Acestea par sa reflecte, in mare parte faptul ca, in multe din tarile cuprinse in studiu, lucratorii pe cont propriu reprezinta regula si salariatii (pentru care nivelul salariilor si conditiile de munca sunt problema de baza a negocierilor colective) sunt in minoritate si, in general, sunt angajati in ferme sau in alte locuri cu putini lucratori. Acesti factori par sa explice absenta negocierilor colective din agricultura (in intelesul general al termenului) in Estonia, Grecia si Polonia. In cazul celorlalte 23 de tari, au fost semnalate negocieri sectoriale in toate cazurile, mai putin in Malta si negocieri la nivel de intreprindere in 14 cazuri. In ansamblu, se pare ca prevalenta negocierilor sectoriale (uneori chiar in tari in care acestea nu reprezinta ceva uzual) este explicabila, cel putin in parte, datorita dificultatilor considerabile intalnite in organizarea negocierilor la un nivel inferior in cadrul acestui sector, mai ales in cazul Noilor State Membre, ca o consecinta a unor factori precum fermele cu numar mic de locuri de munca, dispersia geografica sau reprezentativitatea scazuta a sindicatelor. In aceste conditii, negocierile la nivel de sector par sa fie cea mai usoara modalitate de a incheia acordurile colective in agricultura;

in general, nu dispunem de date privind rata de acoperire a salariatilor din agricultura prin negocieri colective. De regula, acordurile colective din agricultura trateaza temele obisnuite ale negocierilor colective din tara respectiva, acestea abordand insa si probleme cu o importanta speciala pentru agricultura, in principal cele privind ocuparea sezoniera/ocazionala;

pe langa negocierile colective de tip obisnuit, in unele tari agricultura beneficiaza si de alte forme de dialog social privind teme relevante pentru sectorul agricol, implicand partenerii sociali si/sau partenerii sociali si guvernul. Aceasta practica nu este foarte des intalnita la nivel de sector. O practica mai des intalnita este aceea ca partenerii sociali din sectorul agricol sa fie reprezentati direct sau indirect in cadrul forumurilor nationale consultative tripartite sau bipartite sau cu activitate de natura intersectoriala (de exemplu: consiliile economice si sociale), care se ocupa (pe langa celelalte activitati) si de probleme relevante pentru agricultura;

conflictele si disputele din agricultura nu sunt generate neaparat de dezacorduri intre angajatori si angajati, in forma lor clasica, ci reflecta mai ales neintelegerile dintre actorii nationali (patroni si/sau salariati), pe de o parte, si guvernul, pe de alta parte (uneori legate de implementarea PAC). Numai un numar mic de tari a semnalat conflicte de munca recente intre patroni si salariati;

in unele tari, problemele curente cheie ale agendei relatiilor industriale din agricultura sunt lucratorii imigranti, munca sezoniera, munca ilegala/neregulata, salariile si structura veniturilor, structura negocierilor colective, sanatatea, siguranta si formarea.

Relatiile industriale din agricultura spatiului european au un viitor presarat cu unele incertitudini, ce decurg atat din particularitatile interne ale sectorului, cat si din procesul de extindere a Uniunii. Noile dimensiuni ale Uniunii, libera circulatie a fortei de munca, diferentele in inzestrarea teritoriului cu infrastructuri, dereglementarea si competitia globala si continentala, dar si liniile directoare viitoare ale PAC se vor confrunta cu realitati locale diverse. Cautarea consensului prin dialog poate genera o reforma necesara a institutiilor si mecanismelor traditionale atat ale relatiilor industriale cat si ale nucleului acestora - reprezentat de PAC (Luminita Chivu, Constantin Ciutacu, Diana Preda, Institutul de Economie Nationala, Romania).

Anexa. Agricultura in Europa

Suprafata agricola utilizata si suprafata cultivata

Cele 26 tari, participante la studiul comparativ, acopera o suprafata totala de peste 455 milioane ha, din care, in anul 2003, agricultura utiliza 180,4 milioane ha, 90,6 milioane ha fiind ocupate de principalele culturi - vezi tabelul A.1 de mai jos.

Suprafata agricola utilizata (SAU) cat si cea cultivata cu principalele culturi, au ponderi extrem de diferentiate in suprafata nationala totala. In cele 13 tari ale vechii UE 15, suprafata agricola utilizata reprezinta 36,9% iar suprafata cultivata cu principalele culturi 18,5%. In noile state membre ponderile sunt de 47,3% si 28%; in actuala Uniune Europeana acestea sunt de 41% si 20,3% iar impreuna cu cele 2 state candidate suprafata agricola utilizata reprezinta 42,4% iar suprafata cultivata cu principalele culturi numai aproximativ 21,4%. Cele mai mici ponderi ale SAU in suprafata totala se consemneaza in Norvegia (3,2%), Finlanda (6,6%) si Suedia (7,0%), iar cele mai mari in Ungaria (68%), Regatul Unit (64,4%), Irlanda si Romania (62,2%).

Dimensiunea suprafetei cultivate constituie un subiect important pentru relatiile industriale din agricultura, indeosebi in contextul bugetului Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene si al sustinerii, intr-o formula sau alta, a veniturilor fermierilor de catre guvernele tuturor tarilor. Dimensiunea si structura suprafetelor agricole influenteaza atat volumul anual de munca si repartizarea timpului de lucru pe activitati permanente, temporare, sezoniere, ocazionale, cat si nivelul costurilor si veniturilor si ciclicitatea acestora.

Nota: SM = State Membre; NSM = Noi State Membre; SC = State Candidate.

Sursa: prelucrari pe baza datelor European Commission (Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information 2004, Directorate-General for Agriculture and Rural Development, February 2005) si EIRO.

Sectorul culturilor vegetale

De departe cerealele reprezinta cel mai important grup de culturi agricole. Suprafata destinata cerealelor in cele 26 tari, a insumat in anul 2003 circa 60,5 milioane ha, din care: grau 29,9 milioane ha, orz 14,3 milioane ha si porumb 9,2 milioane ha.

Cele mai intinse suprafete cultivate cu cereale sunt in Franta (9,3 milioane ha), Polonia (8,3 milioane), Germania (6,9 milioane), Spania (6,6 milioane) si Romania (6,0 milioane). Graul acopera 5,6 milioane ha in Franta, 4,1 milioane ha in Italia, 3,3 milioane ha in Spania si 3 milioane ha in Germania. La orz primii 3 cultivatori sunt Spania (3,1 milioane ha), Germania (2 milioane ha) si Franta (1,6 milioane), in timp ce la porumb, cele mai intinse suprafete sunt in Romania (2,9 milioane ha), Franta (1,8 milioane ha), Ungaria (1,2 milioane ha) si Italia (1,1 milioane ha).

Pe tari, ponderea diferitelor culturi si grupe de culturi in suprafata cultivata nationala si in totalul suprafetei cultivate in 25 de tari pentru care am beneficiat de date este prezentata in tabelul nr.A2, de mai jos.

Nota: SM = State Membre; NSM = Noi State Membre; SC = State Candidate.

Sursa: prelucrari pe baza datelor European Commission (Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information 2004, Directorate-General for Agriculture and Rural Development, February 2005) si EIRO.

In ce priveste productia unor produse vegetale, cele 25 tari, pentru care am beneficiat de date comparabile, realizau aproximativ 250 milioane tone cereale in 2003 (282 milioane in    2000), 17,9 milioane tone zahar (anul agricol 2004/2005), 36,7 milioane tone fructe (2003) si 61,7 milioane tone legume si aceeasi cantitate de cartofi (2003) - vezi tabelul A.3 de mai jos.

Este relevanta ponderea importanta in productia de cereale a Frantei, Germaniei, Spaniei, Italiei si Romaniei. Pentru zaharul din sfecla Germania si Franta realizeaza fiecare cate 1/5 din productia totala, urmate de Polonia (9,7%). Principalii producatori de fructe sunt Spania (28,2% din total productie) si Italia (25,0%), urmate la distanta relativ mare de Franta (11,3%) si Polonia (9,0%). Italia (21,9%) si Spania (21,2%) sunt lideri in domeniul productie de legume, alaturi de Franta (9,7%), Romania (7,6%) si Polonia (7,2%). In fine, cei mai mari producatori de cartofi sunt : Polonia (22,3%), Germania (16,1%), Olanda (10,5%) si Franta (10,3%).

Nota: SM = State Membre; NSM = Noi State Membre; SC = State candidate.

Sursa: prelucrari pe baza datelor European Commission (Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information 2004, Directorate-General for Agriculture and Rural Development, February 2005) si EIRO.

Productia agricola animaliera

In anul 2004, in cele 26 tari, conform statisticilor, erau inregistrate 91,6 milioane bovine, 202,4 milioane porcine, 109,3 milioane ovine, 13,3 milioane caprine, 3,9 milioane cai, 1.306,4 milioane pasari, 101,7 milioane iepuri, 8,4 milioane familii de albine, 1,2 milioane catari si 0,5 milioane magari. Din punct de vedere al numarului absolut pe specii, ierarhia primelor 3 tari a fost urmatoarea: la bovine, Franta (19,2 milioane), Germania (13,4), RU (10,5); la porcine, RU (50 milioane), Germania (26,5 milioane), Spania (24 milioane); la ovine, RU (35,5 milioane), Spania (24 milioane), Grecia (9 milioane); la caprine, Grecia (5,4 milioane), Spania si Franta (1,3 milioane); la pasari, Franta (260 milioane), RU (181,1 milioane) si Spania (129 milioane). Transformarea tuturor efectivelor in unitati conventionale de animale (uca - unitatea conventionala animaliera reprezinta suma produsului dintre numarul fizic de animale si urmatorii coeficienti pe specii: bovine coeficientul 0,85, porcine 0,3, ovine si caprine 0,09, cabaline 1,0, catari si magari 0,9, iepuri 0,07 si pasari 0,05), ofera urmatoarea imagine: in cele 26 de tari erau inregistrate 162,2 milioane uca, din care in RU 28,2 milioane, in Franta 23,5 milioane, in Germania 20,7 milioane, in Spania 16,3 milioane, in Italia 10,9 milioane si in Polonia 10,8 milioane - vezi tabelul A4 de mai jos.

Nota: uca = semnificatia explicata in text; SM = State Membre; NSM = Noi State Membre; SC = State Candidate.

Sursa:Prelucrari pe baza datelor din Food and Agriculture Organisation of the United Nations (FAO).

Densitatea medie a animalelor, exprimata in uca/1000 locuitori si uca /100 ha SAU (vezi graficul A.1 si A.2 de mai jos), releva o distributie extrem de variabila pe tari. In raport cu numarul de locuitori, Irlanda se situeaza de departe pe primul loc (1.946,5 uca/1.000 loc.), fiind urmata de Danemarca (1.026,2) si la distanta apreciabila de RU (476). La 100 ha SAU cea mai mare densitate a animalelor este prezenta in Olanda (373,7), Belgia (316,7) si Cipru (213,2); valori minime ale indicatorului sunt consemnate in Bulgaria (29,8) si Lituania (31,4).

Graficul A.1 Densitatea efectivelor (UCA/1000 locuitori)

Graficul A.2 Densitatea efectivelor (UCA/100 hectare SAU)

Sursa: Prelucrari pe baza datelor FAO.

In ce priveste productia din sectorul animalier, in anul 2003, pe tipuri de produse, cei mai importanti producatori, au fost urmatorii:

• la carne de bovine - Franta (1,6 milioane tone), Germania (1,3 milioane tone), Italia (1,1 milioane tone), Spania si RU (0,7 milioane tone);
• la carnea de porcine - Germania realiza 4,2 milioane tone, Spania 3,2 milioane tone, Franta 2,3 milioane tone, Polonia 2 milioane tone, Danemarca 1,8 milioane tone, Italia 1,6 milioane tone, Olanda 1,3 milioane tone;
• la carnea de pasare - Franta realiza 2,1 milioane tone, RU 1,6 milioane tone, Spania 1,3 milioane tone, Italia si Germania 1,1 milioane tone;
• la oua - Spania (1,1 milioane tone), urmata de Franta ( 1 milioane tone), Germania (0,81), Italia (0,79), RU (0,7 milioane tone);
• la lapte - Germania producea 28,5 milioane tone, Franta 24,6 milioane tone, RU 15 milioane tone, Polonia 11,9 milioane tone, Olanda 10,9 milioane tone si Italia 10,8 milioane tone.

Numarul, structura si dimensiunea medie a fermelor

Numarul de exploatatii pentru tarile din UE si cele 2 candidate era in anul 2003 de aproximativ 15,2 milioane - vezi tabelul A.5 de mai jos. In ultimii 10 ani numarul de ferme din aceste tari s-a redus cu peste 2,5 milioane.

Pe total tari membre UE 25, numarul de ferme s-a redus cu 20%-25%; rata de disparitie cea mai ridicata se consemneaza in tarile est europene care au intrat in UE (reducere cu 30% in Polonia, 49% in Lituania, 47% in Letonia, 43% in Estonia, etc.).

In vechile tari membre, cele mai insemnate reduceri in numarul de ferme se constata in Germania, Belgia, Danemarca, Olanda, Spania, Franta, etc. In perioada 1998-2003 si in Norvegia, numarul fermelor s-a redus cu peste 18%. Potrivit datelor disponibile, se pare ca singura tara din vechile membre UE, in care numarul de ferme a crescut, este RU (281 mii in 2003 si 243 mii in 1993).

Dimensiunea medie a exploatatiilor este extrem de diferita: 1 ha in Malta, 2 ha in Romania, 3,5 ha in Cipru, 5,6 ha in Ungaria, 6,3 ha in Slovenia, 7 ha in Polonia, 17 ha in Austria, 23-25 ha in Olanda si Belgia, 32 ha in Irlanda, 40-45 ha in Franta si Germania, 46 ha in Suedia, 55-57 ha in Danemarca si RU, 66 ha in Cehia. Practic dimensiunea medie a fermei creste de la est spre vest.

Nota: SM = State Membre; NSM = noi State Membre; SC = state candidate.

Sursa: prelucrari pe baza datelor European Commission (Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information 2004, Directorate-General for Agriculture and Rural Development, February 2005) si EIRO.

Tabelul A.6 de mai jos prezinta, in sinteza, pe tari, unele caracteristici specifice ale structurii fermelor in functie de statutul juridic, gradul de specializare, ponderea productiei destinate comercializarii, etc. si tendintele inregistrate.

Source: EIRO.

Gradul de mecanizare, chimizare si utilizare IT

In general, gradul de mecanizare a muncii din agricultura se coreleaza strans cu dimensiunea exploatatiei; in tarile in care suprafetele medii pe o ferma sunt reduse, de regula, agricultorii nu dispun de resursele financiare necesare pentru achizitionarea de agregate mecanice. Pentru anumite lucrari se apeleaza la agenti economici specializati in servicii agricole.

In majoritatea tarilor est europene, schimbarea regimului de proprietate asupra terenurilor a fost urmata de diminuarea gradului de mecanizare si de o scadere a utilizarii fertilizatorilor chimici si pesticidelor.

In toate tarile exista o preocupare pentru cresterea gradului de mecanizare, pentru utilizarea inclusiv a robotilor si a instalatiilor automate in zootehnie, pentru diminuarea si chiar eliminarea completa a pesticidelor cu impact negativ asupra mediului si a sanatatii oamenilor si animalelor.

Un progres remarcabil se constata in domeniul IT in special in anumite cazuri: in Germania, de pilda, gospodariile de fermieri se situeaza peste media nationala in ce priveste utilizarea computerelor, a internet-ului si a telefoniei mobile; in Franta, bugetul alocat IT creste cu 7% pe an; in Belgia 1/3 din ferme utilizeaza computerele si ¼ din acestea sunt conectate la Internet; in Danemarca, exista o baza de date si un soft la nivel national pentru zootehnie; in Lituania, 43% din ferme utilizeaza computerele; in Olanda, computerul este o obisnuinta la nivelul fermelor; in Cehia, peste 2/3 din numarul de ferme sunt conectate la Internet; in Norvegia utilizarea IT este extrem de larga, asemeni Suediei; in Polonia, 17,1% din gospodarii au computere, 4,8% au acces la Internet si 35% utilizeaza telefonia mobila.

In ultimii ani, fermele organice (bio) isi sporesc in permanenta ponderea in numarul total de ferme si in suprafetele cultivate.

Veniturile fermelor

Statisticile nationale furnizeaza date de ancheta privind veniturile fermelor, relativ greu de omogenizat; totusi unele caracteristici ale evolutiei acestora sunt prezentate in tabelul A.7 de mai jos.

Sursa: EIRO.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Vizualizari: 1595
Importanta:

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved