Asigurarea pecuniara

Asigurarea pecuniara

Asigurarea de fidelitate

Asigurarea creditelor de export

Modalitati de interventie a statului in asigurarea creditelor de export

Asigurarea impotriva intreruperii activitatii de afaceri

Asigurarea de indemnizare (garantare) a ipotecii

Asigurarea riscurilor politice

1. Asigurarea de fidelitate

Cuvintul pecuniar inseamna in legatura cu banii, iar asigurarea pecuniara acopera riscurile unei organizatii care s-ar putea gasi in situatia de a trebui sa plateasca o suma de bani, fie in situatia de a nu putea incasa sumele pe care le incasa de obicei.

Asigurarea de fidelitate sau de cautiune a fost introdusa in secolul XIX-lea pentru a inlocui sistemul de cautiuni private.

Pina la acea data, cetatenilor care detineau functii de raspundere in guvern, industrie, comert etc. li se cerea adesea sa desemneze o alta persoana care putea sa fie garantul lor. Acest garant se angaja sa plateasca o suma de bani atunci cind ar fi aparut pierderi ca urmare a actiunii persoanei ce detinea respectiva functie de raaspundere. Nu fiecare om cinstit putea sa-si gaseasca o cautiune, datorita riscurilor evidente ale pozitiei lor. In consecinta, in 1840 s-a format Societatea de Garantii Britanica din Edinburgh.

Rezulta ca scopul asigurarii de fidelitate este de a proteja asiguratul impotriva unor daune ce ar putea rezulta din increderea acordata unor persoane ce administreaza o parte din activele unei societati. Polita de asigurare de fidelitate protejeaza o societate impotriva daunelor determinate de acte frauduloase sau necinstite ale personalului sau, indiferent daca acestia au actionat singuri sau impreuna cu alte persoane. Asiguratorul plateste numai dauna propriu-zisa nu si daunele de consecinta. Sunt excluse, de asemenea, din gospagubire costurile asiguratului pentru stabilirea pierderii propriu-zise.

Garantiile de fidelitate se emit fie pentru fiecare persoana in parte, fie pentru anumite posturi, sau sunt generale pentru toti angajatii unei societati. Aceasta ultima forma este foarte folosita mai ales la asigurarea institutiilor financiar-bancare.

In prezent exista mai multe tipuri principale de cautiune:

1) Garantii comerciale . Sunt oferite patronilor care ar putea fi victimele nor fraude sau a unor actiuni necinstite efectuate de angajatii lor. Prin aceste polite de asigurare se asigura rambursarea unor sume de bani patronului a carei valoare maximala este fixata in prealabil.

2) In alte cazuri asiguratorii emit obligatiuni prin care angajeaza sa plateasca o suma de bani daca o persoana nu reuseste sa se achite in mod corespunzator de datoriile ce-i revin. De exemplu tur-operatorii si agentii de voiaj ai Asociatiei Agentilor de Calatorie Britanici trebuie sa achizitioneze o obligatiune ca cerinta impusa de calitatea lor de membri. Obligatiunea poate fi utilizata pentru a oferi sprijin clientilor daca tur-operatorul sau agentul lor isi inceteaza activitatea inainte sau in timpul excursiei sau vacantei. Obligatiunile emise de administratia locala reprezinta echivalentul guvernamental al garantiilor comerciale, cu exceptia faptului ca ele acopera atit greselile angajatilor, cit si actele necinstite ale acestora.

3) In anumite cazuri, tribunalele imputernicesc o persoana sa administreze afacerile financiare ale alteia (de exemplu, ale unui minor, al unei persoane debile mintal sau ale cuiva care a murit fara sa desemneze un executor testamentar). Unui astfel de administrator     i se cere adesea sa ofere o garantie pentru buna executare a indatoririlor sale si, in mod normal, asiguratorii vor emite o obligatiune in tribunal (de instanta) care ofera o astfel de garantie.

4) Obligatiunile (garantiile) guvernamentale     sunt adesea societate drept cautiune pentru lichidatorii desemnati sa lichideze companiile falimentare sau pentru gestionarii de depozite care raspund de marfurile destinate exportului, si care vor trebui sa plateasca taxa pe valoare adaugata datorata pentru bunurile exportate, daca acestea vor fi instrainate in mod ilegal.

5) Garantii pentru licitatii     care garanteaza ca debitorul, in cazul in care cistiga licitatia va semna contractul si va furniza cautiunea de buna executare a contractului. In cazul in care nu va semna contractul si va furniza cautiunea de buna executare a contractului. In cazul in care nu se va incheia contractul sau nu se va aduce cautiunea de buna executare, cistigator este desemnat urmatorul la licitatie, iar societatea de asigurare va plati diferenta dintre valoare licitata de debitul garantat si valoarea licitata de persoana urmatoare.

6) Garantii de restituire a avansului, care se practica in cazurile in care creditorul prefinantiaza debitorul prin plata unui avans. Rambursarea acestui avans se garanteaza printr-o cautiune, a carei valoare descreste proportional cu valoarea lucrarilor executate, de obicei cu un procent lunar fix.

In practica se utilizeaza si alte garantii cum ar fi cele privind asigurarea serviciilor de intretinere, pentru vama etc.

Cautiunea implica urmatoarele relatii:

Relatia debitor-creditor, stabilita fie prin contractul de livrare a bunurilor fie prin lege (exemplu, obligatia de a plati vama);

Relatia debitor-asigurator, prin plata primei de asigurare de catre debitor catre asigurator, pe de o parte, iar pe de alta parte prin dreptul de recurs al asiguratorului fata de debitor;

Relatia asigurator beneficiar.

Din schema rezulta urmatoarele:

creditorul este beneficiarul cautiunii;

debitorul (asiguratul) este responsabil, pe de o parte, de indeplinirea obligatiilor din contract si garantate prin cautiune, iar pe de alta parte, in caz de dauna, trebuie sa plateasca asiguratorului sumele pe care acesta le-a achitat beneficiarului;

asiguratorul (garantor) este partea care se alatura debitorului in scopul garantarii fata de beneficiar a indeplinirii de catre asigurat a obligatiilor acestuia din urma.

In asigurarea cautiunilor subscriitorul trebuie sa determine daca debitorul va fi in masura, sa-si indeplineasca la scadenta obligatiunile financiare fata de creditor, in acest scop el trebuie sa examineze solvabilitatea si bonitatea debitorului, iar daca cautiunea este chemata la plata, daca va putea face fata pretentiilor asiguratorului (regres). In evaluarea riscului la subscrierea unei cautiuni se face o analiza a bilantuluipe ultimii trei ani, a situatiei veniturilor si cheltuielilor si a situatiei surselor si utilizarii fondurilor de catre asigurat (debitor).

Prima de asigurare care se percepe pentru emiterea unei cautiuni este proportionala cu rata dobinzii pe piata respectiva si in competitie cu spezele bancare percepute pentru scrisorile de garantie bancara.

Si in aceasta ramura de asigurare se cere asiguratului sa-si retina o participare la risc, in general de 20-30% din suma asigurata.

Aceste asigurari sunt practicate de societati de asigurare specializate deoarece presupune o munca complexa de evaluare a situatiilor si pentru a proteja cit mai bine asiguratii, printr-o administrare corecta a rscurilor.

In ultimii ani daunele cele mai grave pe care le-au platit asiguratorii de fidelitate au fost determinate de fraudele in sistemele electronice de prelucrare a datelor, falsificarea valutelor, furtul in timpul transportului, valorilor, necinstei angajatilor etc.

2. Asigurarea creditelor de export

Asigurarea creditelor are menirea sa ofere protectie agentilor economici impotriva riscurilor specifice exportului. Un contract de export poate avea ca obiect livrari de marfuri sau prestari de servicii, inclusiv cesiuni de licenta sau brevete, in favoarea unor cumparatori sau beneficiari rezidenti in strainatate.

Cind partile contractante convin cu furniturile, lucrarile sau serviciile care fac obiectul contractului de export sa nu se achite la livrare (executare sau prestare), ci dupa scurgerea unui interval de timp de la acesta, furnizorul acorda cumparatorului extern un credit comercial. Consintamind la o asemenea modalitate de plata, furnizorul isi asuma, pe de o parte, riscurile exportului pe credit, iar pe de alta parte, efectele de trezorerie ale operatiunei de export cu plata la termen. Intrucit exportul pe credit blocheaza o perioada de timp resursele financiare ale furnizorului, incorporate in produse livrate pe credit, acesta se vede adesea obligat sa si le completeze apelind la un credit bancar.

Forme de asigurare anterioare incheierii contractului

Prosperarea pietii externe reclama cheltuieli importante din partea exportatorului potential, fara sa existe certitudinea ca actiunea sa va fi incununata cu succes, adica va face posibila incheierea de contracte de export. Chiar daca in unele tari, exista practica suportarii de catre stat a unei parti din cheltuielile de prospectare, totusi pentru cheltuielile care ramin in sarcina agentului economic, riscul insuccesului comercial al actiunii prospectate nu poate fi neglijat. Pentru protejarea sa impotriva unui asemenea risc, exportatorul potential poate incheia o asigurare de prospectare la un organ specializat in astfel de asigurari.

In cazul unor obiective importante vizind livrari de produse peste granita de valori mari, concurenta internationala capata forme deosebit de ascutite. Pentru a se plasa pe o pozitie cit mai avantajoasa in competitia la care participa unii agenti economici prezinta oferte ferme valabile o anumita perioada de timp. Modificarea conditiilor economice, reflectoare la pret, dobinda, curs valutar, conditii de finantare etc., in perioada de valabilitate a ofertei ferme, fata de cele avute in vedere la intocmirea acesteia poate sa antreneze pentru agentul exportator in cazul adjudecarii comenzii, o pierdere ce nu poate fi recuperata de la importator. Ofertantul este obligat sa depuna o cautiune in favoarea cumparatorului care sa-i garanteze ca ofertantul, in ipoteza adjudecarii tranzactiei va semna contractul extern in conditiile prevazute in oferta prezentata.

In stfel de situatii se pot contracta asigurari impotriva riscurilor pe care le incuba remiterea de catre exportator, de oferte ferme pe perioade indelungate de valabilitate.

Forme de asigurare posterioare incheierii contractului

Dupa incheierea contractului de export pot sa intervina doua categorii de riscuri si anume:

unele in intervalul de timp cuprins intre momentul semnarii contractului de export si cel al livrarii la extern a produselor comandate, insotita de documentele legale;

altele in perioada de la livrarea pe credit a produselor si pina la incasarea contravalorii lor.

1) In perioada producerii bunurilor care fac obiectul contractului (fabricarea bunurilor ce urmeaza a fi exportate, executarea unor lucrari de constructii-menaj, amenajari teritoriale, foraje de exploatare sau de explorare, lucrari agricole sau de forestiere, prestarea unor servicii etc.), pentru exportator exista riscul intreruperii contractului din motive ce-i scapa de sub control. In masura in care bunurile, lucrarile sau serviciile comandate au un caracter de unicat, si deci dupa terminare nu mai pot fi valorificate catre alti beneficiari, intreruperea contractului genereaza pierderi pentru exportator.

Riscul inregistrarii de pierderi pentru exportator, in aceasta faza a delurarii contractului, poarta denumirea de risc de fabricatie. Daca exportatorul a depus o cautiune in favoarea cumparatorului care sa garanteze, in caz de necesitate, restituirea avansului achitat la perfectarea contractului sau o garantie de calitate, atunci exportatorul pierde dreptul asupra garantiei.

In cazul lucrarilor de cooperare internationala (executarea de catre exportator a unor obiective la cheie in strainatate sau a unor lucrari cu ajutorul echipamentelor, masinelor si materialelor sale si care urmeaza sa fie repatriate dupa realizarea contractului), exista riscul ca acele valori materiale apartinind exportatorului sa nu mai poata fi readuse in tara de origine din motive politice.

In sfirsit in decursul contractului comercial, perioada de fabricatie se poate intinde pe o perioada indelungata de timp. In conditii de inflatie cresterea rapida a preturilor interne ar putea sa ridice intr-atit costurile de fabricatie ale furniturii, incit contractul sa inregistreze pierderi in loc de beneficii. Riscul majorarii preturilor interne poate fi protejat printr-o garantie a riscurilor economice.

2) Dupa livrarea produselor (pierderea livrarilor executate sau prestarea serviciilor) catre partenerul extern, pentru furnizor apare riscul de neplata la termen a contravalorii acestora de catre clientul extern.

Societatea de asigurare clasica sau un organism de asigurare specializat care actioneaza din ordinul si pentru contul statului, poate sa protejeze exportatorul impotriva unui asemenea risc. Garantarea riscului de credit se acorda de catre asiguratorul creditului fie exportatorului (in cazul creditului-furnizor), fie bancii (in cazul creditului-cumparator).

Cautiunile depuse de catre exportator in favoarea exportatorului, prin care garanteaza buna calitate a executarii contractului sau restituirea avansului primit de la cumparator in cazul neindeplinirii conditiilor contractuale de catre furnizor, pot fi valorificate in conditiile stabilite.

In aceasta faza a delurarii contractului de export, mai poate surveni, in afara riscului de neplata a furniturii,si riscul schimbului valutar. Chiar daca clientul (debitorul) extern si-a onorat la timp angajamentul asumat fata de furnizor (in cazul creditului-furnizor) sau fata de banca (in cazul creditului-cumparator), asupra exportatorului poate sa planeze riscul inregistrarii unor pierderi rezultate din diferenta intre cursul valutar existent la incheierea contractului si copracticat la achitarea creditului. Impotriva riscului valutar exportatorul poate sa incheie o asigurare care sa-l protejeze in astfel de imprejurari.

Pentru a se putea incheia o polita de asigurare a creditelor de export asiguratorul trebuie sa faca o analiza complexa care sa defineasca urmatorii termeni:

- Riscul.     Se asigura numai riscuri rezultate din livrarea de bunuri, prestarea de servicii pe credit in strainatate. Asigurarea urmareste sa protejeze pe exportatori impotriva pierderilor financiare rezultate din insolvabilitate partenerilor (debitorilor). Prin aceasta asigurare nu se acorda despagubiri in cazul insolvabilitatea debitorului s-ar datora riscurilor platite sau calamitatilor naturale. Asigurarea creditelor pentru export nu are ca obiect bunuri, ci patrimoniu, deoarece obligatiile asiguratorului de a plati despagubirea nu este dependenta de pierderea sau distrugerea bunurilor vindute pe credit. De mentionat ca, in mod obisnuit, se asigura numai creditele pentru care nu se obtin garantii de la partenerii externi.

- Valabilitatea politei de asigurare. Polita de asigurare intra in vigoare in cazul creantelor rezultate din livrari de marfuri, la data cind, potrivit contractului de asigurare s-a facut prima livrare de bunuri si drepturile asupra acestora au trecut asupra cumparatorului extern, iar in cazul creantelor rezultate din prestari de servicii, la data cind, potrivit contractului de prestari de servicii, aceasta prestare a inceput. Asigurarea expira la data achitarii complete a despagubirii cuvenite in cazul denuntarii sau rezilierii contractului de asigurare, precum si in alte cazuri.

- Prima de asigurare, se calculeaza potrivit tarifului asiguratorului in functie de tara cumparatorului, perioada, ramura economica etc., se plateste anticipat in valuta in care s-a incheiat contractul de asigurare. La asigurarile cu o durata mai mare de un an, la cererea asiguratului, plata primei de asigurare poate fi esalonata in rate simestriale sau anuale, platite anticipat.

- Suma asigurata , nu poate depasi valoarea din factura externa, si in general ea se exprima in valuta in care s-a incheiat contractul de vinzare-cumparare.

Fransiza reprezinta partea cu care participa asiguratul la despagubiri in cazul producerii evenimentului asigurat. In practica ea se situeaza intre 10-15%, in functie de bonitatea si solvabilitatea cumparatorului, tara in care se face exportul, perioada de timp etc., deci si evaluarea riscului.

- Obligatiile asiguratului se refera la obtinerea de informatii inainte de incheierea contractului de vinzare-cumparare, asupra solvabilitatii si bonitatii cumparatorului; instiintarea asiguratorului despre modificarile intervenite in perioada asigurarii referitoare la starea de solvabilitate a cumparatorului; punerea la dispozitia asiguratorului a actelor si documentelor cu privire la starea de solvabilitate a debitorului; luarea tuturor masurilor asiguratorii pentru micsorarea pagubei si incasarea creantei.

- Constatarea pagubelor, stabilirea si plata despagubirilor se face de catre experti pe baza actelor si documentelor din care rezulta insolvabilitatea debitorului. Pentru stabilirea despagubirii din creditul asigurat dar nerambursat, se scad: platile pe care debitorul le-a efectuat pina la aparitia insolvabilitatii, inclusiv cele neprimite de asigurat dar a caror incasare este posibila; platile in contul datoriei, efectuate in alt mod decit cel prevazut in contractul de livrare de bunuri sau prestare de servicii, sau depunerile in cont in tara debitorului, care nu au fost inca incasate de asigurat, dar a caror incasare este posibila; sumele rezultate din vinzarea bunurilor care fac obiectul livrarii pe credit, precum si sumele realizate prin incasarea unor cambii ori despagubiri de asigurari dupa scaderea cheltuielilor aferente; fransiza; primele de asigurare datorate pina la sfirsitul perioadei de asigurare.

In limitele despagubirii platite, asiguratorul se subroga in toate drepturile asiguratului contra celor raspunzatori de producerea pagubei.

- Conditii de plata ale despagubirilor, se refera la certificarea cu documente, potrivit reglementarilor in vigoare din tara debitorului, a insolvabilitatii sau neplatii din cauze comerciale a acestuia din urma.

In analiza riscului de credit pe termen scurt, asiguratorul se bazeaza, in general, pe trei situatii si anume:

a)      situatia veniturilor si a cheltuielilor (denumita si situatia beneficiilor si pierderilor);

b)      situatia surselor si utilizarii fondurilor;

c)      bilantul.

Situatia veniturilor si cheltuielilor stabileste rezultatele activitatii de productie concretizate in beneficii sau pierderi. Pentru efectuarea analizei se utilizeaza indicatori cum sunt: proportia beneficiilor nete fata de totalul veniturilor sau " rata de acoperire a dobinzii".

Situatia surselor si utilizarii fondurilor ne arata in ce masura sursele proprii si imprumutate vor acoperi cheltuielile. Indicatorul utilizat in analiza este " rata de acoperire a datoriilor", care se determina ca raport intre beneficiu plus amortizarea si rata de rambursare a creditului plus dobinda.

Bilantul se intocmeste dupa principiile cunoscute ale echilibrului intre totalul mijloacelor evidentiate in activ si totalul surselor inregistrate in pasiv. Pentru analiza bilantului se folosesc urmatorii indicatori:

de lichiditate, cu ajutorul carora se masoara capacitatea unei societati de a-si onora obligatiunile la scadenta;

de activitate, care masoara cit de eficient sunt folosite activele firmei;

de acoperire, ce masoara folosirea resurselor atrase si riscul financiar. Acesti indicatori se determina ca raport intre volumul datoriilor si marimea capitalului;

de profitabilitate, masoara capacitatea firmei de a avea o rentabilitate ridicata.

Alaturi de asigurarea creditelor de export se practica alte doua categorii de asigurari, si anume: asigurarea ratelor de credit si asigurarea creditelor de investitii.

1. Asigurarea ratelor de credit. Acest tip de credit este specific unui numar redus de ramuri, de exemplu in ramura vinzarii automobilelor. Pe aceasta cale se asigura pretul ce urmeaza a se plati in rate pentru achizitionarea de bunuri, intr-o perioada cuprinsa intre 24-36 luni. In general se cere ca asiguratul sa-si retina in coasigurare o suma de pina la 25% din valoarea bunului. La acest tip de asigurare, problemele de lichiditate sunt mai deosebite, deoarece dauna se plateste la scadenta si nu in caz de insolvabilitate. Ca garantie se foloseste retinerea titlului de proprietate pina la achitare.

2. Asigurarea creditelor de investitii, serveste detinatorului politei la asigurarea contului sau de debitori pe termen mediu si lung (in general pina la 60 de ani), respectiv asigura plata furniturilor de bunuri pentru investitii, de catre diversi clienti, potrivit unei esalonari anticipate. Acest tip de asigurare protejeaza nu numai exportul de bunuri, dar si exportul de capital, fie sub forma de imprumuturi, fie sub forma de investitii de capital.

Promovarea unor exporturi eficiente, fara un sistem de credite, bine puse la punct este greu de conceput. Tarile care sunt in perioada de tranzitie la economia de piata urmaresc realizarea unor masuri de imbunatatire a sistemelor de creditare, de promovare a exporturilor si de dezvoltare a asigurarilor de credit pentru a le proteja. In Republica Moldova asemenea Amasuri nu se intreprind, unde legislatia corespunzatoare nu instituie ca obiect de activitate a asiguratorilor si asigurarea creditelor.

Modalitati de interventie a statului in asigurarea creditelor de export.

In multe situatii asigurarea clasica a creditelor pentru export nu ofera o protectie deplina furnizorilor angajati in exporturi cu plata la termen sau bancilor care acorda credite cumparatorilor externi. Asa este cazul riscurilor politice, rezultind din masurile luate de autoritatile publice ale sarii importatorului si care au caracter neasigurabil. Acelasi caracter, neasigurabil, poarta si riscurile de neplata, pe care le prezinta debitorii publici si impotriva carora nu se pot lua masuri de constringere pentru a-i determina sa-si respecte obligatiile asumate.

Acolo unde asigurarea clasica nu poate prelua riscurile politice care ameninta furnizorii (creditorii) nationali, intervine statul, in completarea sau in locul acestora, dupa caz. Institutiile care actioneaza din imputernicirea si pentru contul statului imbraca diferite forme juridice: departamente ale administratiei de stat; institutii publice; societati de asigurare cu statut de drept privat.

Astfel, in Marea Britanie, departamentul pentru garantarea creditelor de export este o devizie a Ministerului Comertului. In Japonia de asigurarea creditului la export se ocupa o devizie din cadrul Ministerului Comertului si Industriei. O organizatie departamentala asemanatoare se intilneste si in tarile scandinave. Acestea sunt exemple de departamente ale administratiei de stat cu atributii de asigurare.

Intr-o serie de tari, cum ar fi, SUA, Belgia si Italia, de garantarea exporturilor se ocupa anumite institutii publice.

Alte tari au optat pentru organizarea de societati avind statutul juridic de drept privat. Societatea de asigurare a Comertului Exterior din Franta are un capital care este detinut aproape integral de banci sau de societati de asigurare nationalizate. Capitalul institutiilor similare din Austria si Spania este detinut atit de sectorul public, cit si de cel privat, in capitalul celor din Germania si din Olanda este integral privat.

In tara noastra pentru asigurarea si garantarea creditelor la export a fost infiintata Banca de Export si Import (EximBank).

In ceea ce priveste modul de interventie a statului in asigurarea creditelor la export, practica internationala cunoaste solutii diferite. In asa tari cum ar fi: Germania, Belgia si Elvetia se atesta o colaborare a statului cu sectorul privat. Astfel, societatea privata N.C.M. din Olanda asigura riscurile comerciale pe termen scurt din contul sau propriu, fara vre-o garantie din partea statului, iar riscurile comerciale pe termen mediu si lung si cele politice le asigura pe contul statului. Institutia publica de asigurare a creditelor la export din Belgia asigura toate riscurile politice si toate riscurile comerciale, emanind de la tarile extraeuropene, precum si riscurile comerciale extraordinare generate de tranzactiile cu tarile europene. In schimb, riscurile comerciale decurgind din tranzactii curente realizate cu tarile europene industrializate, ramin in sarcina unei societati private, care le asigura partial la institutia publica de asigurari-reasigurari.

In Germania, asigurarea combinata a riscurilor politice si comerciale este de competenta statului si se realizeaza prin compania privata Hermes, care actioneaza ca mandatar al sau.

In alte tari, ca de exemplu, in Marea Britanie, nu exista o veritabila colaborare intre autoritatea publica si societatile private de asigurare, intrucit statul s-a substituit totalmente sectorului privat si asigura direct responsabilitatea si gestiunea riscurilor.

In alte cazuri, intre stat si beneficiarii garantiilor sale se interpune un organism autonom si specializat, care poate fi o agentie guvernamentala (EximBank), ca in SUA sau o societate de drept privat (COFACE), ca in Franta.

Indiferent de formele organizatorice si statutele lor juridice, organismele specializate in asigurarea creditelor de export-import, incheie aproximativ aceleasi genuri de asigurare, folosesc aceleasi tipuri de polita, practica prime de asigurare diferentiate.

Pe linga asigurarile cu trasaturi caracteristice identice sau foarte apropiate, denumite standard, unele organisme de asigurare specializate, practica si alte tipuri de asigurare, cum ar fi, asigurarea garantiilor impotriva pretentiilor nejustificate a cumparatorilor, asigurari pentru investitii directe in strainatate, asigurari pentru riscul de schimb valutar, asigurari pentru contractele de leasing etc.

Indiferent de formele organizatorice, privind activitatea pe care o desfasoara, prin formele de asigurare pe care le incheie, prin facilitatile pe care le acorda, organismele specializate urmaresc promovarea exportului tarilor lor, cresterea pierderii tarilor lor in exportul mondial.

Asigurarea creditelor la export are anumite limite, adica acorda protectie cuvenita asiguratului in limitele si in conditiile stabilite. Astfel, pierdere suficienta de asigurat trebuie sa rezulte dintr-un risc cuprins in asigurare; indemnizatia cuvenita asiguratului se achita acestuia la expirarea termenului de asteptare, deoarece neplata creantei poate sa fi fost provocata pe cauze care nu tin de incapacitatea de plata a clientului ci de dificultati tehnice trecatoare; o parte din risc (de ordinul citorva procente) ramin in sarcina asiguratului; operatia de export-import trebuie ca sa fie facuta cu respectarea reglementarilor de comert exterior ale tarii exportatoare, ca si ale celei importatoare; asigurarea creditelor la export nu acopera pierderile recurgind dintr-un litigiu existent intre furnizor si cumparator sau intre imprumutator si imprumutat.

Asigurarea impotriva intreruperii activitatii de afaceri.

Asigurarea impotriva intreruperii activitatii de afaceri mai este cunoscuta sub numele asigurarea pierderii de timp si cuprinde in principal pierderea de profituri sau pierdere in consecinta. Polita standard impotriva incendiului, ofera despagubiri pentru daunele aduse cladirilor si stocurilor de marfuri, insa nu si pentru pierderea cistigurilor pe care acestea le furnizeaza.

Sa presupunem pentru exemplificare, ca a avut loc un incendiu intr-un atelier de reparatii auto apartinind societatii comerciale "X". Daca "X" a cumparat o asigurare de intrerupere, atunci afacerea lui este acoperita la trei tipuri de pierderi (care sunt destul de diferite de daunele aduse proprietatii):

a)      pierderea profitului net suferita pe timpul cit "X" este incapabil sa repare automobile deoarece atelierul de reparatii auto este inutilizabil;

b)      costurile fixe si costurile de regie pe care "X" trebuie sa le plateasca in continuare desi el nu obtine un venit din care sa le acopere, acestea sunt: chiria, salariile angajatilor , apa etc.

c)      cheltuieli pe care "X" trebuie sa le faca pentru a-si relua afacerea cum ar fi inchirierea unui alt atelier de reparatii.

Toate asigurarile de intrerupere fac, in mod normal, obiectul unei garantii materiale a pagubelor suferite. Pentru ca aceasta asigurare sa fie efectiva, trebuie sa existe o alta asigurare in vigoare, spre exemplu, impotriva incendiului, de inginerie sau alta asigurare de proprietate, in baza careia sa se plateasca sau sa se admita cererea de plata a despagubirilor.

Asigurarea de indemnizare

Asigurarea de garantare a ipotecii protejeaza imprumuturi, cum ar fi bancile sau societatile de constructii, impotriva sumei imprumutate, dobinzii sau cheltuielilor aditionale in cazul vinzarii fortate (executarii silite) a proprietatii ipotecate (asupra careia exista o ipoteca).

In mod normal, imprumutatorii insista asupra acestui gen de protectie, daca valoarea imprumutului 75% din valoarea proprietatii ipotecate de cel ce obtine imprumutul. In aceste conditii polita de asigurare ai despagubeste pe imprumutatori daca proprietatea ipotecata este vinduta pentru mai putin decit valoarea capitalului imprumutat plus dobinda corespunzatoare.

Importanta pentru imprumutatori a asigurarii de garantare a ipotecii a fost ilustrata clar cu ocazia crizei de pe piata imobiliara britanica de la inceputul anilor 90, cind cresterea somajului combinata cu ratele foarte ridicate ale dobinzilor au cauzat, simultan, atit o crestere a ratelor restante la piata ipotecilor, cit si o scadere drastica a preturilor proprietatilor

Intrebari - cheie

1 Care sunt particularitatile asigurarilor pecuniare?

2 Ce relatii cuprinde cautiunea?

3 In ce consta asigurarea creditelor de export

4 Care sunt modalitatile de interventie a statului in asigurarea creditelor de export?

5 Din ce moment apare raspunderea asiguratorului in cadrul asigurarilor de indemnizare?