Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Elemente tehnice ale asigurarilor

Asigurari



+ Font mai mare | - Font mai mic



Elemente tehnice ale asigurarilor

Pentru a putea fi aplicate corect prevederile actelor normative care reglementeaza asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila trebuie cunoscut sensul notiunilor: asiguratorul, asiguratul, beneficiarul asigurarii, contractul asigurarii, riscul asigurat, evaluarea de asigurare, norma de asigurare, suma asigurata, dauna sau paguba, despagubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurarii.



Asiguratorul este persoana juridica (societate de asigurari), care in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurati isi asuma raspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamitati naturale sau accidente, de a plati suma asigurata la producerea unui anumit eveniment in viata persoanelor asigurate sau de a plati o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde in baza legii fata de terte persoane.5

Asiguratul este persoana fizica sau juridica care, in schimbul primei de asigurare platite asiguratorului, isi asigura bunurile impotriva anumitor calamitati naturale, ori persoana fizica ce se asigura impotriva unor evenimente ce pot aparea in viata sa, precum si persoana fizica sau juridica care se asigura pentru prejudiciul pe care il poate produce unor terte persoane.

Conform legii 32/2000, prin asigurat se intelege persoana care are un contract de asigurare incheiat cu asiguratorul.

Beneficiarul asigurarii reprezinta persoana care are dreptul sa incaseze despagubirea sau suma asigurata fara insa ca aceasta sa fie parte la contractul de asigurare. Beneficiarul asigurarii este desemnat prin conditiile de asigurare (de exemplu, sotul, mostenitorii legali etc.). Desemnarea beneficiarului asigurarii se face fie prin declaratie scrisa, comunicata de asigurat societatii de asigurare, fie prin testament. In cazul in care exista mai multi beneficiari desemnati sau mostenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu conditia ca asiguratul sa nu fi dispus altfel.

Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene care odata produs(e) datorita efectelor sale obliga pe asigurator sa plateasca asiguratului (beneficiarului asigurarii) despagubirea sau suma asigurata.

Atat pentru asigurarile de viata, cat si pentru cele de non-viata, au fost create trei generatii de directive care urmeaza sa creeze, gradual, o piata omogena. Cu eceasta generatie de directive, U.E. urmareste sa deschida pietele nationale de asigurari, astfel incat societatile de asigurare sa poata desfasura activitati de asigurare in toate tarile membre U.E.

Contractul de asigurare , este actul juridic prin care asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligandu-se ca la producerea lui sa plateasca asiguratului sau unei terte persoane suma asigurata.

Contractul de asigurare se incheie in forma scrisa, el nu se poate dovedi cu martori, chiar daca exista un inceput de dovada scrisa. Contractul de asigurare - fruct al unei obligatii conditionale este un contract:

sinalagmatic

aleatoriu

oneros.

Din punct de vedere al naturii sale functionale este un contract unic si de executie continua, iar dupa modul cum se incheie este un contract de adeziune.

Evaluarea in vederea asigurarii reprezinta operatiunea prin care se stabileste valoarea bunurilor in vederea cuprinderii lor in asigurare. In asigurare trebuie cuprinse bunurile a caror valoare este foarte bine cunoscuta, deoarece despagubirea pe care o plateste asiguratorul in caz de producere a riscului asigurat se stabileste si in functie de valoarea bunurilor asigurate.

Valoarea bunurilor trebuie stabilita in concordanta cu valoarea reala a acestora deoarece orice exagerare poate avea consecinte negative fie pentru asigurat fie pentru asigurator. Supraevaluarea bunurilor conduce la slabirea asiguratilor pentru prevenirea pagubelor. Subevaluarea bunurilor nu permite, in caz de paguba, acordarea unei despagubiri cu care asiguratul sa poata compensa in intregime pierderea suferita. Asiguratorul poate lua masuri de pedepsire a declaratiilor false.

Suma asigurata este parte din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a incheiat asigurarea.

Norma de asigurare reprezinta suma asigurata stabilita prin lege, pe unitate de obiect asigurat, ea fiind intalnita numai in cazul asigurarilor de bunuri obligatorii.

Prima de asigurare este suma de bani stabilita pe care asiguratul o plateste asiguratorului pentru ca acesta sa-si poata constitui fondul de asigurare necesar achitarii despagubirii de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat.

Volumul primelor de asigurare ce se incaseaza de la asigurat se determina inmultind suma asigurata cu cota de prima tarifara stabilita pentru fiecare 100 sau 1000 de unitati monetare suma asigurata.

Prima de asigurare = suma asigurata * cota de prima (u.m.)

Prima de asigurare, din punct de vedere tehnic este de doua feluri:

A. prima bruta (de tarif) - reprezinta ceea ce asiguratul plateste efectiv asiguratorului ca pret al asigurarii;

Prima bruta = prima neta + supliment de prima

B. Prima neta (teoretica sau pura) - corespunde cu suma pe care societatatea o separa din prima bruta si o destineaza rezervei pentru formarea fondurilor rezervate platii indemnizarii asiguratului la termenul stabilit in contract sau cu ocazia survenirii riscului.

Diferenta dintre prima bruta si prima neta denumita in practica "supliment" serveste asiguratorului pentru alimentarea fondurilor destinate cheltuielilor generale in care se cuprind cheltuieli de achizitie, incasare, administrare, precum si pentru preintampinarea eventualelor subevaluari ale riscului si constituirea de excedente si beneficii.

Durata asigurarii este perioada de timp in care raman valabile raporturile de asigurare intre asigurat si asigurator, asa cum au fost stabilite prin contractul de asigurare.

In cazul asigurarilor de bunuri, durata asigurarii este de un an sau chiar mai putin, trei sau sase luni. La asigurarile de viata, durata asigurarii poate fi mult mai lunga, contractul de asigurare incheindu-se pe o perioada de 5-30 ani. Pe durata asigurarii partile au obligatia sa respecte conditiile contractuale.

Paguba sau dauna reprezinta pierderea, in expresie baneasca, intervenita la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului impotriva caruia s-a incheiat asigurare. Ea nu poate fi decat mai mica sau cel mult egala cu valorare bunului asigurat.

In functie de gradul in care bunul a fost distrus, paguba poate fi totala (bunul a fost distrus in intregime) si partiala

Despagubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o datoreaza asiguratului pentru compensarea pagubei produse de riscul asigurat. Despagubirea de asigurare poate fi in limita sumei asigurate egala sau mai mica decat paguba, in functie de principiul de raspundere al asiguratului aplicat la acoperirea pagubei.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1881
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved