NECESITATEA SI FORMELE PROTECTIEI OMULUI SI A BUNURILOR SALE IMPOTRIVA FORTELOR DISTRUCTIVE ALE NATURII SI A ACCIDENTELOR; CONCEPTUL DE ASIGURARE

NECESITATEA SI FORMELE PROTECTIEI OMULUI SI A    BUNURILOR SALE IMPOTRIVA FORTELOR DISTRUCTIVE ALE NATURII SI A ACCIDENTELOR; CONCEPTUL DE ASIGURARE

Fortele distructive ale naturii si accidentele - pericole iminente pentru viata, integritatea corporala si bunurile omului

Productia constituie conditia esentiala a existentei societatii omenesti. Pentru a putea trai, omul trebuie sa produca neincetat, sa creeze bunuri materiale. In procesul muncii, omul foloseste uneltele de munca si actioneaza asupra naturii, asupra obiectelor muncii. Intre om si natura se stabileste astfel un contact permanent, se creeaza raporturi de interconditionare. Omul nu se adapteaza in mod pasiv la conditiile existente in natura, ci cauta sa supuna natura inconjuratoare, sa o modifice potrivit nevoilor vietii sale.

Cu timpul, omul a reusit sa patrunda tot mai adanc tainele naturii, sa descopere legile obiective care o guverneaza, sa foloseasca in interesul sau fortele si resursele naturii. Pana a ajuns la gradul de cunoastere de astazi, el a trebuit sa duca o lupta continua cu natura pentru a o supune, pentru a-i infrange fortele distructive. De altfel si astazi continua sa existe anumite contradictii intre om si natura, care fac ca fortele stihinice ale acesteia sa pericliteze uneori mersul normal al procesului de productie.

Producerea unor fenomene sau evenimente poate sa provoace pierderi materiale, sa stanjeneasca activitatea economica, sa puna in pericol viata sau integritatea corporala a oamenilor. Pe scurt, omul este supus unor pericole multiple si variate, cauzate de fortele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiti factori sociali ori social-economici.

Pericolele la care omul este supus sunt generatoare de pagube si de aceea el trebuie sa le cunoasca pentru a se pune la adapost de efectele lor, pentru a putea actiona impotriva lor.

Fortele naturii declanseaza calamitati ce efecte distructive puternice, printre care se numara: seceta, inghetul, ploile torentiale, grindina, uraganele, inundatiile, cutremurele de pamant , trasnetul, incendiile, prabusirile si alunecarile de teren, s.a. O multitudine de cauze naturale provoaca decese, boli si imbatranire la oameni, afecteaza evolutia plantelor ori pun in pericol viata animalelor.

Dezvoltarea stiintei si tehnicii face posibila cresterea rapida a productiei, usurarea muncii, progresul social, dar in anumite imprejurari, ea poate provoca accidente care sa avarieze sau sa distruga complet anumite mijloace de productie si bunuri de consum sau sa afecteze capacitatea de munca si chiar viata oamenilor.

Omul prin modul necorespunzator in care isi indeplineste uneori atributiile ce-i revin in activitatea economica sau prin comportarea sa reprobabila in societate, poate sa provoace pierderi semenilor sai. Este vorba de nepricepere in folosirea tehnicii, neglijenta in indeplinirea sarcinilor de serviciu sau a celor gospodaresti, nerespectarea regulilor privind protectia muncii, savarsirea de actiuni delictuale (furt, spargere, jaf, crima, etc.).

Din simpla enumerare a cauzelor care genereaza pericole si care nu are un caracter exhaustiv, rezulta ca unele sunt independente de vointa omului, adica au un caracter obiectiv, in timp ce altele, legate de comportarea omului, au un caracter subiectiv.

Din prima categorie fac parte, de exemplu, pozitia terenului fata de sursa de apa, ceea ce il face sa fie supus riscului inundatiilor sau sa fie ferit de acestea; caracteristicile materialelor folosite la constructiile de cladiri care le fac sa fie inflamabile sau neinflamabile, sensibilitatea la grindina a diferitelor culturi agricole, etc.

Pentru a ilustra cea de-a doua categorie de imprejurari in care se produc fenomenele generatoare de pagube, se poate face referire la atitudinea inconstienta a unor persoane, care prin neglijenta, superficialitate, iresponsabilitate, etc., pot sa provoace sau sa favorizeze inregistrarea de accidente cu grave efecte umane si materiale.

Cunoasterea imprejurarilor in care se pot produce diverse fenomene ce perturba desfasurarea normala a activitatii economice si provoaca pagube, permite omului sa ia masurile de rigoare pentru a evita aparitia unor asemenea fenomene, a le preveni, a limita actiunea lor distructiva sau a se pune la adapost de urmarile nefaste ale acestora.

1.2.Forme de protectie a oamenilor si bunurilor impotriva actiunii fortelor distructive ale naturii si a accidentelor

Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor) aleatorii, generatoare de pagube, numite riscuri, omul are la dispozitie mai multe posibilitati: evitarea sau prevenirea riscului, limitarea pagubelor provocate de riscurile produse, crearea de rezerve in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube si in sfarsit, trecerea riscului asupra altei persoane.

Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza in conditiile in care persoana fizica sau juridica amenintata de un risc oarecare (sau de un complex de riscuri) consimte sa plateasca o suma de bani unei alte persoane ( de regula o organizatie specializata), iar aceasta din urma se angajeaza sa suporte paguba produsa de riscul (complexul de riscuri) respectiv. Aceasta modalitatea se aplica atunci cand celelalte modalitati precum evitarea sau prevenirea riscului; limitarea pagubelor provocate de riscurile produse; crearea de rezerve in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube, etc., nu pot fi luate in considerare din motive legate de natura si marimea riscului, de capacitatea economica a persoanei fizice sau juridice interesate.

Atunci cand, in pofida actiunilor de prevenire intreprinse de oameni, calamitatile naturale s-au produs, este necesara luarea unor masuri economice pentru acoperirea pagubelor pricinuite de acestea economiei nationale si reluarea procesului de productie vremelnic intrerupt.

Necunoasterea momentului izbucnirii calamitatilor naturale sau al producerii unor fenomene intamplatoare si a intensitatii acestora impune ca, in permanenta, societatea omeneasca sa aiba la dispozitia sa un anumit fond de mijloace pe seama caruia sa poata acoperi pagubele produse de aceste forte distructive.

1.3.Tipuri de fonduri de asigurare

Societatea omeneasca cunoaste forme variate de constituire a fondurilor banesti de care are nevoie in caz de producere a unor calamitati naturale sau accidente. Acestea pot imbraca forma unor: a) fonduri de rezerva constituite in mod individual; b) fonduri de rezerva si/sau de asigurare constituite in mod centralizat si c) fonduri de asigurare propriu-zisa constituite la dispozitia unor societati comerciale sau a unor organizatii mutuale de asigurare prin plati (prime sau cotizatii) descentralizate.

Fonduri de rezerva financiara isi constituie unele gospodarii ale populatiei si mai cu seama unele unitati economice. In masura in care fondurile respective sunt destinate sa acopere pagubele provocate de fenomene neprevazute, ele capata caracterul unor fonduri de autoprotectie sau autoasigurare. Gradul de compensare a pierderilor suferite si posibilitatile de reluare a procesului de productie vremelnic intrerupt depind de marimea fondului constituit. Numai in cazul in care fondul de care dispune este suficient de mare, o gospodarie sau o unitate economica este in masura sa-si refaca bunurile materiale distruse de fenomene naturale imprevizibile sau accidente. Constituirea unui fond de mari proportii poate avea loc insa numai in decursul unei perioade indelungate de timp,deoarece prelevarea la acest fond a unei parti mai mari din valoarea adaugata poate influenta negativ ritmul reproductiei sociale largite.

Asadar, aceasta forma se loveste de limitele inguste ale capacitatii de constituire a fondului de catre fiecare unitate economica in parte si de inconvenientul imobilizarii unor mijloace mult mai mari decat cele efectiv necesare pentru acoperirea pagubelor produse in economie.

In ceea ce priveste fondurile de rezerva si/sau asigurare se constituie in mod centralizat in bugetul de stat si in bugetele locale. Asemenea fonduri se prevad in partea de cheltuieli a bugetelor respective, pe seama veniturilor generale ale acestora, fara sa se solicite contributii speciale din partea cuiva.

Forma centralizata prezinta avantajul, fata de cea individuala, ca rezolva problema constituirii fondurilor pentru acoperirea pagubelor cu un volum de resurse mult mai mic decat in cazul autoasigurarii.

Aceasta forma prezinta, insa si unele neajunsuri. Astfel, constituirea fondului de rezerva si/sau de asigurare facandu-se pe seama veniturilor generale ale bugetului de stat, costurile acestei protectii nu se mai reflecta in gestiunea financiara a unitatilor economice asigurate. Se creeaza impresia falsa ca protectia impotriva fenomenelor viitoare si incerte nu costa nimic, ceea ce poate sa submineze preocuparea factorilor de raspundere pentru pastrarea integritatii bunurilor si buna lor gestionare.

Fondul de rezerva si/sau asigurare, fiind prevazut la partea de cheltuieli a bugetului de stat, are regimul cheltuielilor bugetare, adica eventualele credite bugetare, disponibile la finele anului, nu se reporteaza in anul urmator, ci se anuleaza.

Fondurile de asigurare propriu-zise A treia si cea mai importanta forma de constituire a fondului destinat acoperirii pagubelor produse de calamitati si accidente se realizeaza prin intermediul unor organizatii specializate, care pot fi societati comerciale de asigurare sau organizatii de asigurare mutuale. Aceasta forma se caracterizeaza prin aceea ca fondul se constituie in mod descentralizat, pe seama contributiei persoanelor fizice si juridice asigurate (prime sau cotizatii), dar se utilizeaza in mod centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asigurati, adica pierderile provocate de calamitati naturale si accidente se repartizeaza asupra tuturor participantilor la constituirea fondului.

1.4. Asigurarea sub aspect juridic, economic si financiar

Problemele asigurarii sunt abordate, dupa caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.

Abordarea juridica este frecventa si justificata, deoarece asigurarea, pentru a fi operanta, trebuie sa capete forma juridica, iar aceasta forma este cea dintai sesizabila. O asemenea forma i-o confera contractul, care constituie " legea partilor", precum si legea propriu-zisa, care emana de la puterea legislativa. Contractul de asigurare si Legea nr.32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din data de 10 aprilie 2000, in calitate de izvoare de drepturi si obligatii, se completeaza reciproc.

In codul civil roman,definitia data contractului de asigurare a suferit imbunatatiri succesive. Astfel, in conformitate cu prevederile art.49 din reglementarea adoptata in 1930," prin contractul de asigurare intreprinderea de asigurare se obliga ca in schimbul unei prime sa ia asupra sa un risc".

Contractul de asigurare prezinta o serie de trasaturi caracteristice. Astfel, contractul de asigurare:

este un contract consensual, adica se incheie prin simplul acord de vointa al partilor. Acest contract este valabil din momentul in care asiguratorul si asiguratul si-au exprimat acordul de vointa cu privire la continut. Forma scrisa este ceruta de legiuitor din dorinta de a proteja interesele asiguratilor si ale tertilor;

este un contract sinalagmatic, adica partile contractante isi asuma obligatii reciproce si interdependente. Astfel, asiguratul se obliga sa faca declaratii de risc exacte, in atentia asiguratorului, atat la incheierea contractului, cat si la producerea riscului; totodata asiguratul se obliga sa achite primele de asigurare datorate, la randul sau asiguratorul se obliga sa acopere riscul asiguratului, in cazul producerii acestuia, acordand indemnizatia cuvenita;

este un contract aleatoriu, adica la incheierea acestuia partile nu cunosc existenta sau intinderea exacta a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract. Aceasta deoarece obligatiile asumate de asigurat si asigurator depind de un eveniment viitor si incert. Caracterul aleatoriu este esential la contractul de asigurare : daca evenimentul pentru care se solicita incheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de parti, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmand sa fie acoperit cu certitudine de catre asigurator;

este un contract cu titlu oneros, adica fiecare parte urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie in schimbul obligatiei pe care si-o asuma. Asiguratul beneficiaza de protectia pe care i-o ofera asiguratorul, care preia asupra sa riscul asigurat, nu in mod gratuit, ci in schimbul unei plati sub forma primei de asigurare;

este un contract succesiv, adica se esaloneaza in timp. Asiguratorul de angajeaza sa acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri) o perioada foarte lunga de timp, cu plata anuala sau sub anuala a primei sau o perioada foarte scurta, cu plata integrala a primei la incheierea contractului;

este un contract de adeziune, adica desi este redactat si imprimat de asigurator, la el a aderat asiguratul;

este un contract de buna credinta, adica presupune ca executarea acestuia sa se faca cu buna credinta de catre parti.

Legea constituie, alaturi de contract, o alta forma juridica de realizare a asigurarii.

Asigurarea contractuala constituie o modalitate de dobandire a securitatii individuale de catre asigurati. Asigurarea prin efectul legii ofera protectie de asigurare anumitor categorii de persoane fizice si juridice din considerente de ordin social si economic national.

Asigurarea prin efectul legii se aseamana cu asigurarea contractuala prin faptul ca isi procura fondurile de care are nevoie pentru plata indemnizatiilor pe seama primelor incasate de la asigurati. Ea se aseamana si cu asigurarile sociale prin faptul ca are un caracter obligatoriu, dar se deosebeste de acestea prin aceea ca se bazeaza pe primele incasate de la asigurati si nu pe resursele provenind de la nonasigurati.

Asigurarea prin efectul legii, fiind atotcuprinzatoare si nereclamand cheltuieli pentru incheierea de contracte, este mai putin costisitoare pentru asigurati, decat asigurarea contractuala care, fiind selectiva si mai putin cuprinzatoare este inevitabil mai scumpa.

Sub aspect economic, existenta asigurarii este indisolubil legata de necesitatea constituirii unui fond de resurse banesti destinat acoperirii pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente).

Fondul de asigurare se formeaza in mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare), pe care le achita persoanelor fizice si juridice interesate in inlaturarea pagubelor pe care ar urma sa le suporte, daca s-ar produce anumite fenomene.

Cei interesati apeleaza la asigurare, ca modalitate de protejare impotriva pericolului(riscului) care ii ameninta, numai daca prima de asigurare pe care ar trebui sa o achite este indeajuns de redusa comparativ cu marimea pagubei pe care ar urma sa o suporte daca s-ar produce fenomenul (evenimentul) respectiv. In cazul in care prima este excesiv de ridicata, asigurarea nu prezinta convenienta.

Fondul de asigurare se constituie in vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare si nesigure. Asigurarea presupune existenta unei comunitati de risc (pericole). Persoane fizice sau juridice, amenintate de aceleasi pericole, actioneaza pentru apararea intereselor lor comune.

Asigurarea ofera, avantajul ca membrii comunitatii, afectati de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlu de indemnizatie (despagubire) de asigurare, sume care pot intrece de cateva ori cuantumul contributiei acestora la fondul respectiv.

Fonul de asigurare se utilizeaza in mod centralizat pentru: a) acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigurarile de bunuri, respectiv plata sumelor asigurate la asigurarile de persoane; b) finantarea unor actiuni legate de prevenirea pagubelor; c) constituirea unor fonduri de rezerva la dispozitia societatii comerciale sau a organizatiei mutuale de asigurare.

Ca si celelalte componente ale sistemului financiar, asigurarile indeplinesc anumite functii.Functia de repartitie - ca functie principala a asigurarilor - se manifesta, in primul rand, in procesul de formare a fondului de asigurare, la dispozitia societatii de asigurare, pe seama primei de asigurare suportate de persoanele fizice si juridice .

In al doilea rand, aceasta functie se manifesta in procesul de dirijare a fondului de asigurare, catre destinatiile sale legale si anume: plata indemnizatiei de asigurare, finantarea unor actiuni cu caracter preventiv, acoperirea cheltuielilor administrative ale societatii de asigurare si constituirea unor fonduri de rezerva. Tot prin intermediul functiei de repartitie, impozitele datorate de societatea de asigurare sunt dirijate la bugetul de stat, iar contributiile cuvenit asigurarilor sociale sunt indreptate catre bugetul asigurarilor sociale de stat.

Functia de compensare a pagubelor pricinuite de calamitati ale naturii si de accidente pentru asigurarile de bunuri si raspundere civila si plata sumelor asigurate in asigurarile de persoane consta in plata despagubirilor, onorarea obligatiilor in cazul asigurarilor de raspundere civila si plata sumelor asigurate cand este vorba de asigurari de persoane, in cazurile in care in viata persoanelor asigurate intervin anumite evenimente.

Functia de prevenire a riscurilor si daunelor. Fiecare societate de asigurari are in programul sau de activitate masuri complexe de prevenirea, limitarea si combaterea riscurilor, a daunelor. Pierderile mari nu fac decat sa saraceasca agentii economici, cetatenii si colectivitatea in ansamblu. De aceea, interesul este sa se elimine sau cel putin sa se reduca pagubele.

Functia de prevenire a daunelor se realizeaza prin finantarea masurilor de prevenire a daunelor de pe urma calamitatilor naturii si accidentelor (construirea de diguri pentru protectia impotriva inundatiilor, executarea lucrarilor de impadurire, plantarea perdelelor de protectie, irigatii, desecari, finantarea unor masuri educationale pentru asigurati, etc.), prin stabilirea unor conditii de asigurare care sa oblige pe asigurat la o conduita preventiva permanenta (participarea asiguratilor la acoperirea unei parti din dauna, decaderea din dreptul de despagubire in cazul neindeplinirii masurilor de prevenire, de limitare si de combatere a pagubelor, etc.).

Functia de control - ca functie complementara a asigurarilor - urmareste modul in care se incaseaza primele de asigurare si alte venituri societatii de asigurare, cum se efectueaza platile cu titlu de indemnizatie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administrative, s.a., corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguratilor, gospodarirea judicioasa a fondului de asigurare, indeplinirea integrala si la termen a obligatiilor financiare ale institutiei de asigurare catre stat si catre terti.

Trebuie mentionat ca notiunea de asigurare se foloseste in legatura nu numai cu activitatea societatilor comerciale de asigurare si a organizatiilor de asigurare mutuale, dar si cu asigurarile sociale.

Nu putini specialisti in materie imbratiseaza modul traditional de abordare a asigurarii, potrivit caruia asigurarea constituie un mijloc de a repartiza asupra unui numar mare de persoane fizice si juridice, paguba provocata de un fenomen sau un complex de evenimente unui numar redus dintre acestea.

Aceasta abordare, corecta in fond, nu evidentiaza faptul ca asigurarea se realizeaza prin intermediul societatilor comerciale de asigurare, care isi desfasoara activitatea pe o piata concurentiala. De aceea, unii specialisti pun in lumina si alte aspecte ale problematicii asigurarii. Printre acestea se numara tratarea asigurarilor ca o ramura prestatoare de servicii, un intermediar financiar si un activ financiar intr-o economie de incertitudini.(Henri Louberge).

Asigurarea ca ramura prestatoare de servicii ni se dezvaluie in momentul in care observam ca o societate comerciala de asigurare, in schimbul primelor de asigurare incasate de la persoanele fizice si juridice asigurate, ofera acestora un produs sui generis, si anume obligatia de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen(eveniment). Prin urmare asigurarea apare ca un mijloc de a pune la adapost persoanele asigurate, de pericolele care le ameninta, de a le oferi "securitate" in cazurile cuvenite. Intrucat aceasta "securitate" este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerata ca o ramura a economiei prestatoare de servicii unei categorii distincte de beneficiari: asiguratii.

Societatea de asigurari de viata nu este numai o prestatoare de servicii in favoarea asiguratilor, ci si un intermediar financiar intre persoanele fizice asigurate, care platesc prime esalonat, si persoane juridice si fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Este de evidentiat faptul ca asigurarile de viata ofera persoanelor fizice nu numai o protectie de asigurare, dar si un instrument de economisire si de fructificare a resurselor banesti.

Rolul de intermediar financiar il indeplinesc mai cu seama societatile de asigurari de viata, desi si societatile de asigurari de bunuri si de raspundere civila dispun de anumite resurse financiare libere, pe care le ofera spre plasare pe piata.

Este important de mentionat ca in spatele societatilor de asigurare, ca intermediar financiar, stau persoanele fizice, care au incheiat asigurari de viata in dublu scop: pe de o parte, pentru a se proteja impotriva unor posibile evenimente viitoare, iar pe de alta, pentru a-si fructifica economiile incredintate societatilor de asigurare. Pentru persoanele fizice titulare ale unor contracte de asigurari de viata, asigurarile constituie veritabile active financiare, cu scadente de valorificare mai lungi sau mai scurte.

Evolutia conjuncturii in perioada de valabilitate a contractului de asigurare va influenta atat marimea absoluta nominala a sumei acumulate, cat si marimea reala a acesteia, la data incasarii ei. Iata de ce, privita prin aceasta prisma, asigurarea apare ca un activ financiar intr-o economie de incertitudini.