ACTELE DE CONCURENTA NELoiaLA

1. Notiune. Izvoare.

1.1. Notiune. Conditii.

Actul de concurenta este orice act susceptibil de a contribui la promovarea desfacerii produselor unei societati comerciale in detrimentul desfacerii produselor alteia[1].

Actul de concurenta poate exista:

independent de avantajul personal al autorului actului; (acesta poate sa nu aiba nici un avantaj);

independent de momentul in care isi va produce efecte.

fara o egalitate de forta economica.

Actul de concurenta nu este in sine neleal, capatand un astfel de caracter numai daca sunt folosite mijloace incorecte, reprobabile.

Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale defineste in art. 2 ca fiind concurenta neleala orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala sau industriala. Drept exemplu, este mentionata ca fiind contrar uzantelor cinstite utilizarea in mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutarii unilaterale a contractului, prin abuz de incredere, incitarea la delict, achizitionarea de secrete comerciale de catre terti care cunosc ca achizitia implica practici neloiale.[2]

Asa cum rezulta din textul legii un act este neloial daca este contrar uzantelor cinstite. Totusi, pentru ca un act de concurenta sa fie calificat neloial si instanta sa admita o actiune in concurenta neloiala (in fond o actiune in raspundere civila delictuala) trebuie intrunite urmatoarele conditii, nu insa intotdeauna in mod cumulativ[3]:

1. existenta raportului de concurenta;

2. prejudiciul;

3. fapta ilicita;

4. vinovatia;

5. reaua-credinta;

6. legatura de cauzalitate.

1.2. Istoricul reglementarii

Primele reglementari ale concurentei neleale au fost considerate, intr-o prima etapa (mijlocul sec. al IX-lea), cele privitoare la raspundere existente in codurile civil.

Reglementarea care a consacrat protejarea impotriva concurentei neleale este Conventia de Uniune de la Paris pentru protectia proprietatii industriale. Aceasta, incheiata in 1883 si ratificata de Romania in 1924, prevede in art. 10 bis, ca fiind act de concurenta neleala 'orice act de concurenta contrar uzurilor cinstite in materie industriala si comerciala' si prin urmare sunt interzise:

- orice fapta de natura a crea confuzie cu activitatea si produsele concurentului;

- afirmatiile false ce urmaresc a discredita activitatea concurentului;

- indicatiile sau afirmatiile susceptibile de a induce publicul in eroare in privinta fabricarii, calitatii sau cantitatii marfurilor produse de concurent.

Legea privind reprimarea concurentei neleale[4] edictata in Romania in 1932 raspundea obligatiilor asumate prin Conventia de la Paris. Chiar in primul articol al ei actul de concurenta neleala era definit ca fiind intrebuintarea in comert a unei firme, embleme, desemnari speciale sau ambalaj, de natura a produce confuzie cu drepturi legitime, dobandite anterior. Articolele 2 si 3 prezentau cazurile de concurenta neleala: falsele indicatii asupra originii produselor, utilizarea fara drept a denumirilor geografice de origine. Printre sanctiunile prevazute de Legea din 1932 se afla amenda penala pentru actele savarsite cu intentie. Se putea solicita (art. 9) sechestrarea marfurilor sau luarea unor masuri provizorii, iar ulterior vanzarea acestora. Totodata tribunalul putea decide publicarea hotararii in presa pe cheltuiala celui vinovat ( art. 11). Desi in concordanta si cu reglementarile de dupa 1945, Legea pentru reprimarea concurentei neleale a fost abrogata in 1973.

In prezent, este in vigoare Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, modificata si completata de Legea nr. 298/2001.

2. Clasificarea actelor de concurenta neleala

2.1. Clasificare

O prima clasificare , pe care o retinem, distinge intre urmatoarele categorii de acte de concurenta neleala:

a.      mijloace de confuzie ce pot privi numele si formele societatilor comerciale, semnele distinctive ale produselor, imitarea unui concurent etc.;

b.      mijloace de dezorganizare interna a unei societati concurente prin distrugerea publicitatii, divulgarea secretelor de fabrica, coruperea salariatilor;

c.       mijloace de denigrare;

d.      mijloace generale de dezorganizare a pietei prin publicitate mincinoasa, false indicatii.

O alta clasificare[6] grupeaza actele neleale in trei categorii:

- acte de concurenta inadmisibila: exploatarea muncii altuia, oferta sub pretul concurentilor, coruperea personalului etc;

- acte de concurenta sugestiva: publicitatea mincinoasa, imitarea si uzurparea semnelor distinctive s.a.,

- concurenta de forta: denigrarea, reclama personala, deturnarea clientelei etc.

2.2. Acte de concurenta neloiala enumerate de lege

Legea nr. 11/1991 defineste in art. 4 si 5 actele considerate de concurenta neleala si le sanctioneaza cu amenda sau inchisoare.

Astfel potrivit art. 4 al Legii nr.11/1991 sunt contraventii si se sanctioneaza cu amenda:

a) oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;

b) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamaantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si intr- un mod contrar uzantelor comerciale cinstite;

c) incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unor prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare;

d) comunicarea sau raspaandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii sale sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa ii creeze o situatie de favoare in dauna unor concurenti;

e) comunicarea, chiar facuta confidential, sau raspaandirea de catre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii de natura sa dauneze bunului mers al intreprinderii concurente;

f) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a obtine alt folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna unui concurent;

g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant;

h) concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant in scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale.

Articolul 5 al Legii nr. 11/1991 apreciaza drept acte neloiale si le sanctioneaza ca fiind infractiune:

a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) punerea in circulatie de marfuri contrafacute si (sau) pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului (serviciului);

c) folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;

d) divulgarea unor informatii prevazute la lit. c), cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s-au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert, daca aceste informatii provin de la autoritatile competente;

e) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamaantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinaand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice;

g) producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vaanzarea unor marfuri ori servicii purtaand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare - si altele asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.

Avand in vedere definitia data de Legea nr. 11/1991 actului de concurenta, se poate afirma ca nu este obligatoriu ca pentru a fi in prezenta unui act de concurenta neloiala trebuie ca acesta sa se regaseasca in art. 4 al aceleiasi legii. Este suficient sa fie vorba de un   act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor de execitie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii  . De aceea in cele ce urmeaza vor fi analizate, potivit clasificarii lui Paul Roubier, toate tipurile de acte neloiale, doar unele incadrandu-se in prevederile Legii nr.11/1991.

3. Mijloacele de confuzie

3.1. Notiune. Riscul de confuzie si mijloacele de confuzie

Mijloacele de confuzie au drept scop crearea de confuzie, clientela putand fi derutata si atrasa , profitandu-se de reputatia concurentului. Ele imbraca forma unor acte sau fapte contrare uzantelor cinstite prin care se urmareste :

- inducerea in mintea consumatorului a ideii ca produsele sau serviciile provin de la concurentul celui care le savarseste ;

- crearea unei legaturi intre cele doua oferte pentru a deturna clientela.

Prin risc de confuzie in sens restrans se intelege riscul de confuzie asupra originii produselor sau serviciilor. Prin risc de confuzie in sens larg se intelege confuzia constand in ideea gresita ca intre doua intreprinderi exista o legatura economica. Un act are caracter neloial atunci cand creaza un risc de confuzie apreciabil si nu confuzii intamplatoare.

Aprecierea riscului de confuzie se face avand in vedere mai multe criterii.

a) Un prim criteriu in aprecierea riscului de confuzie este raportarea  la consumatorul cu atentie mijlocie, nivel mediu de inteligenta, educatie si impresia produsa acestuia. Instantele au in vedere notorietatea semnului distinctiv si faptul ca de regula atentia consumatorului este mai mare in cazul bunurilor de valoare.

b) Un al doilea criteriu in stabilirea riscului de confuzie are in vedere numarul de consumatori expusi riscului de confuzie.

c) Grupul tinta al ofertei comerciatului ( specialisti, farmacisti etc) este si el un element de stabilire a existentei riscului de confuzie.

d) Riscul de confuzie se determina si in functie de natura semnului distinctiv . Acesta poate, ca urmare a unei utilizari mai vechi si a campaniilor mediatice, sa fie mai puternica, mai cunoscuta. Cu cat semnele distinctive sunt mai putin cunoscute, mai slabe, riscul de confuzie scade.

Producerea confuziei nu este absolut necesara pentru existenta concurentei neloiale, fiind suficienta crearea riscului. Deasemenea, nu orice confuzie asupra unui produs sau servicii echivaleaza cu savarsirea unui act neloial.

Mijloacele de confuzie, calificate ca fiind acte de concurenta neloiala, sunt grupate astfel[7]:

1. mijoace care produc confuzie cu privire la firma si emblema;

2. imitarea marcii ;

3. imitarea publicitatii unui concurent ;

4. imitarea produselor altuia si substituirea marfurilor ;

5. imitarea aspectului exterior al unei intreprinderi.

Doctrina a cuprins toate aceste fapte sub umbrela notiunii generale de parazitism care pleaca de la ideea ca orice apropiere nejustificata a muncii altuia trebuie sanctionata. El a fost definit ca fiind comportamentul prin care un agent economic se plaseaza in siajul concurentului, profitand de eforturile si know-how-ul acestuia. Parazitul cauta sa se afle in permanenta in umbra concurentului pentru beneficia de experienta si renumele acestuia fara investitii proprii.

Parazitismul se prezinta sub doua forme. Prima, concurenta parazitara, vizeaza situatia unei intreprinderi care se comporta ca un parazit in raport cu o alta cu care se afla in situatie de concurenta. Ne aflam in prezenta unui act parazitar 'de fiecare data cand un concurent a beneficiat de efortul industrial, comercial, publicitar si promotional al unui alt comerciant'.[9]

A doua forma, manopere parazitare, este intalnita in cazul agentilor economici care nu sunt in raport de concurenta. Ele rezulta din exploatarea fara drept a investitiilor si cunostintelor unui intreprinzator neconcurent. In acest caz actiunea in concurenta neloiala nu este admisibila in absenta clientelei comune si a riscului de confuzie. Instantele pot deroga de la aceasta regula, atunci cand situatia o impune. Un exemplu mediatizat in Franta sustine libertatea de apreciere a judecatorului; este cazul parfumului 'Champagne' , in care Curtea de apel din Paris[10] a declarat comportament parzitar si 'deturnant de notorietate', utilizarea denumirii de origine 'Champagne', ca nume al unui parfum.

In cele doua forme ale sale teoria parazitismului a extins domeniul actiunii in concurenta neloiala, in Franta vorbindu-se de o extindere necontrolata a parazitismului in jurisprudenta. Cu toate acestea faptele parazitare se pot plasa intre domeniul concurentei neloiale stricto sensu si cel al depturilor de proprietate industriala (aparate prin actiunea in contrafacere)[11].

O alta problema care apare in cazul parazitismului este dovedirea prejudiciului. Este foarte dificil sa dovedesti existenta unui prejudiciu creat de parazit atata vreme cat el sta in umbra celui puternic economic si incearca sa fure din clientela acestuia. El va invoca intotdeauna dreptul sau la dezvoltarea afacerii sale si imposibilitatea cuantificarii prejudiciului. De aceea, acoperirea acestuia se face cu 'titlu de pierdere a sansei la o evolutie favorabila', concept care nu mai utilizeaza ideea de prejudiciu cuantificabil.[12]

Desi jurisprudenta franceza a utilizat foarte mult teoria parazitismului, se vorbeste in ultima perioada de un recul al acesteia. Se da drept exemplu in sustinerea acestei idei o decizie a Curtii de Apel din Paris, care a apreciat ca 'simplul fapt al copierii unei prezentari a altuia nu constituie un act de concurenta culpabil, principiul fiind ca un bun care nu face obiectul unui drept de proprietate intelectuala, poate fi liber reprodus'.

Avand in vedere stadiul economiei romanesti si nevoia de reguli clare, apreciem ca teoria parazitismului este utila, un eventual recul ale ei putand interveni numai dupa ce va fi aplicata si isi va face datoria in impunerea unui comportament concurential, asa cum s-a intamplat si in Franta.

3.2. Mijloace care produc confuzie cu privire la firma si a emblema

Legea nr. 11/1991 sanctioneaza in art 5 lit. a ca fiind infractiune 'folosirea unei firme , unei embleme de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant'

Firma este un element de individualizare a comerciantului si consta in numele sau denumirea sub care acesta este inmatriculat in registrul comertului, isi desfasoara activitatea si sub care semneaza. In cazul comerciantului persoana fizica firma coincide cu numele comerciantului.

Datorita caracterului de individualizare in activitatea comerciala firma se carcterizeaza prin noutate. In consecinta, atunci cand exista risc de confuzie cu o firma deja inregistrata, Oficiul registrului comertului, refuza inregistrarea. In momentul in care aceasta are loc, cu respectarea principiului noutatii, comerciantul dobandeste un drept de proprietate incorporala asupra ei.[16] Cu alte cuvinte, prin inregistrare se asigura exclusivitatea folosintei pe o anumita raza teritoriala in functie de solicitarea comerciantului.

Emblema este un element de individualizare facultativ si consta in semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de un altul de acelasi gen. Daca o intreprindere nu poate avea decat o firma (obligatoriu), ea poate avea in schimb atatea embleme cate magazine de desfacere are.

Continutul emblemei poate fi un semn sau o denumire. La randul lor, semnul poate fi o figura grafica (animal sau figura geometrica) iar denumirea un nume propriu sau o formulare fantezista.

La fel ca si firma, emblema trebuie sa aiba caracter de noutate, dar spre deosebire de prima, ea poate fi inregistrata la registrul comertului si fara a avea acest caracter. Dreptul asupra emblemei se dobandeste deci prin prioritate de folosinta.

Pentru a vorbi de imitare literatura franceza[18] cere indeplinirea conditiei  situatie de concurenta, care presupune intrunirea in mod cumulativ a urmatoarelor conditii :

- specialitatea intreprinderii ; riscul de confuzie apare numai in cazul activitatilor similare ;

- raspandirea geografica a numelui comercial ; intinderea teritoriala a protectiei este limitata la zona in care folosirea numelui comercial sau a unei embleme identice ar conduce la confundarea intreprinderilor .

Avand in vedere conditiile de mai sus a fost considerat act neloial, utilizarea in materie de comert electronic a unui cod de acces sau a numelui de domeniu al unui tert, pentru a se insera intr-o activitate comerciala existenta si similara, cu scopul de obtine profit din renumele tertului.

In aprecierea riscului de confuzie datorat utilizarii unor nume comerciale sau embleme asemanatoare se au in vedere deci, natura intreprinderii, clientelei si notorietatea.

In concluzie, constituie concurenta neloiala utilizarea cuvintelor cu putere distinctiva din numele comercial. De regula, confuzia se produce datorita adaugarii la un nume comercial cunoscut a unor alte cuvinte. [20]

Imitarea marcilor si riscul de confuzie

Legea nr. 11/1991 sanctioneaza in art 5 lit. a ca fiind infractiune 'folosirea uneimarci'de natura sa produca confuzie aceea folosita legitim de un alt comerciant.

Marca este un semn distinctiv, ce are rolul de a diferentia produsele, lucrarile, si serviciile, unei persoane fizice sau juridice, garantand calitatea constanta a lor si este suscceptibil a face obiectul unui drept exclusiv, ce apartine drepturilor de proprietate industriala.[21]

Semnele care pot fi inregistrate ca marci sunt: cuvintele, simbolurile figurative, combinatiile de culori, sloganurile, literele, forma produsului, culoarea produsului sau ambalajului.

Dreptul la marca se dobandeste prin inregistrare la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Prin aceasta se asigura protectia marcii, fiind prohibita utilizarea ei fara drept[22].

Dreptul la marca a fost incadrat in categoria drepturilor intelectuale , in continutul sau intrand: dreptul exclusiv de a folosi marca si dreptul de a interzice folosirea aceluiasi semn de catre altii.

In doctrina si practica[24] s-a facut distinctie intre uzurparea directa, prin utilizarea unei marci identice si imitarea unei marci, care presupune o reproducere a trasaturilor esentiale a acesteia in vederea crearii unei confuzii cu aceea originala. Aceasta inseamna ca o marca beneficiaza de o dubla protectie: una ce tine de dreptul proprietatii intelectuale si una de dreptul concurentei.

Astfel, utilizarea unei marci sau embleme de un concesionar, dupa expirarea contractului de concesiune, a fost considerata ca o incalcare a dreptului de proprietate industriala, angajand si raspunderea contractuala, si nu un act de concurenta neloiala ( care presupune imitarea marcii).[26]

Jurisprudenta romana antebelica a considerat ca exista imitare ori de cate ori se stabileste ca intre marca inregistrata si aceea contrafacuta sunt asemanari de natura a crea confuzie, pentru unii posibile iar pentru altii inevitabile. In aprecierea riscului de confuzie trebuie avute in vedere raspandirea teritoriala si notorietatea marcii.

Desi legea romana (Lg. nr. 11/1991) nu mentioneaza expres marca printre elementele protejate in art. 5 lit.a, trebuie interpretat ca fiind subinteleasa in expresia 'denumiri speciale' si pe cale de consecinta ocrotita.

In concluzie, reprezinta concurenta neloiala utilizarea unei marci asemanatoare, ori a avantajelor create de o marca deja cunoscuta, daca s-a creat insa si un risc de confuzie apreciabil.

Jurisprudenta franceza este frecvent sesizata cu litigii privind o marca reputata care, fara a fi reprodusa identic, a fost imitata dupa cume se va vedea in cele ce urmeza.

Imitarea unei marci, care este un act neloial, poate avea loc prin :

a) asemanare fonetica; de exemplu: Sunlake-Sunslik (marca inregistrata anterior), Paris Voyage-Paradis Voyage (marca inregistrata); Pastis 42-Pastis 51 (marca inregistrata anterior); utilizarea ca nume de domeniu pe Internet 'Galeries Lafayette.com' a fost apreciata ca o imitare a unei marci inregistrate ;

b) asemanare vizuala; de exemplu: sticle de acelasi model, cu etichete in aceeasi culoare, pentru produse de acelasi gen. In 1932 Tribunalul Ilfov considera concurenta neleala fapta paratului de a fi colorat benzina pe care o vindea, imitand marca societatii 'Unirea' inscrisa la tribunal sub denumirea de 'autobenzina albastra' si 'benzina albastra'.

c) analogie; de exemplu: Miss Rouge-Miss Blanche (marca anterioara);

d) contrast; de exemplu: Curtea de Casatie din Paris decidea in 1966 ca marca 'La vache serieuse' prin contrastul cu aceea mai cunoscuta 'La vache qui rit' creeaza impresia originii comune, deci prezenta risc de confuzie.

e) efectul sonor; in cazul marcilor verbale, riscul de confuzie poate apare fie datorita efectului sonor, fie lecturarii. Tribunalul din Bruxelles constata in 1982 ca sloganul (marca) 'Lada, votre meilleur achat' era raspandit de mult timp, iar formula 'Subaru, votre meilleure achat' e de natura a crea confuzie legata de marca Lada.[29]

f) imitarea prin echivalent ; presupune traducerea cuvantului care formeaza marca inregistrata.

In concluzie, ' chestiunea de a sti daca imitarea este susceptibila de a produce confuzie o rezolva judecatorul.'

3.4. Imitarea inventiilor, a indicatiilor geografice si a desenelor industriale

Legea nr. 11/1991 sanctioneaza in art 5 lit. a ca fiind infractiune 'folosirea unei inventii, indicatii geografice, unui desen sau model industrial de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant'.

a) Inventia este coniderata ca implicand o activitate inventiva daca, pentru o persoana de specialitate in acel domeniu, ea nu rezulta in mod evident din cunostintele cuprinse in stadiul tehnicii. Inventia este susceptibila de aplicare industriala daca obiectul ei poate fi folosit in cel putin un domeniu industrial, agricol, sau oricare altul.

Atunci cand pe langa aceste doua conditii inventia este si noua ea poate fi brevetata. Nu au caracter brevetabil ideile, descoperirile, teoriile stiintifice, metodele matematice, programele de calculator, retetele culinare sitstemele urbanistice etc.

Protectia inventiei se asigura in principiu prin procedura de brevetare, finalizata cu eliberarea de catre Oficiul de stat petru Inventii si Marci. a brevetului. Acesta confera titularului dreptul de a interzice tetilor sa efectueze fara autorizatia sa urmatoarele acte:

- pentru produse: fabricarea, comercializarea, oferirea spre vanzare, folosirea, importul, sau stocarea in vederea comercializarii, oferirii spre vanzare sau folosirii;

- pentru procedee sau metode: folosirea acestora.[32]

Nu avem de a face - cu toate ca asa pare - cu o protectie identica a inventiei (oferita de Legile nr. 11/1991 si 64/1991):

- Legea privind brevetele de inventii considera infractiune de contrafacere 'fabricarea, folosirea sau punerea in circulatie fara drept a obiectului unui brevet de inventie' ;

- Legea nr. 11/1991 in art. 5 lit.a sanctioneaza 'folosirea unei inventii de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant'.

Dupa cum se observa, intentia legiuitorului a fost in primul caz interzicerea folosirii fara drept a inventiei, pe cand in cel de al doilea evitarea riscului de confuzie. Interpretand textul art. 5 al Legii nr. 11/1991 rezulta o a doua diferenta : folosirea inventiei poate sa se intemeieze (sau nu) pe un drept, dar pentru a fi infractiune trebuie, in mod necesar, sa fie de natura a produce confuzie cu aceea folosita legitim de un alt comerciant. Cealalta reglementare ( care prevede infractiunea de contrafacere) vorbeste doar de folosirea fara drept.

In concluzie, avem de a face cu o dubla protectie a inventiei, una ce tine de dreptul proprietatii intelectuale si alta ce tine de dreptul concurentei neloiale.

b) Indicatiile geografice sunt impartite in doua categorii: denumiri de origine si indicatii de provenienta.

Denumirile de origine sunt mentiuni care indica locul fabricarii unor produse de calitate datorita conditiilor naturale ale solului, climei, etc . Dreptul de a utiliza o denumire de origine are deci o baza geografica si istorica, fiind titlul care garaneaza calitatea de origine a unui produs pusa in valoare in mod special.

Indicatia de provenienta este o mentiune cu privire la locul unde un produs a fost realizat, fara a fi o garantie de calitate (cum este cazul denumirii de origine).

Este deci act neloial si infractiune, folosirea unei indicatii geografice care poate conduce la confuzie cu aceea utilizata legitim de un alt comerciant.

c) Prin desen si model industrial Legea nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, intelege 'aspectul nou al unui produs avand o functie utilitara.'

Desenul industrial este un aranjament de trasaturi sau culori care reprezinta imagini avand un sens determinant, fiind si un element de ornamentatie care da obiectului aspect inedit si specific.[35]

Modelul industrial este o forma plastica, materializata, spre deosebire de desen, in spatiu, precum o sculptura, o macheta etc.

Noutatea presupune ca anterior cererii de inregistrare la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci desenul sau modelul industrial nu a mai fost facut public in tara sau strainatate, pentru aceeasi categorie de produse. Caracterul industrial al desenului sau modelului rezida in aceea ca obiectul la care se aplica poate fi reprodus ori de cate ori este necesar.

}i in cazul desenelor si modelelor industriale exista o dubla protectie:

- una oferita de Legea nr. 129/1992 , care in art. 42 sanctioneaza reproducerea sau folosirea fara drept ca infractiune de contrafacere;

- una oferita de Legea nr. 11/1991 care sanctioneaza folosirea ( cu sau fara drept) a desenului sau modelului industrial de natura sa produca confuzie cu celele folosite legitim de u alt comerciant.

3.5. Imitarea mijloacelor publicitare

Articolul 5 lit. g al Legii nr. 11/1991 considera infractiune: 'producerea in orice mod (), oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/ servicii purtand mentiuni false privind () alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi, mijloacele publicitare - si alte asemenea (), in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.'

Ideea publicitara in sine nu este protejata. Cand se manifesta insa sub forma unui sloganul publicitar, ea poate face obiectul unui depozit si in consecinta va fi protejata ca o marca.

Utilizarea ideii publicitare a altui comerciant poate conduce la aparitia riscului de confuzie, prin legatura pe care publicul o poate face intre sloganul publicitar si o anumita intreprindere. De aceea se poate recurge la actiunea in concurenta neloiala ori de cate ori preluarea unei idei publicitare a creat risc de confuzie.

Imitarea miloacelor publicitare ale altuia este concurenta neloiala si atunci cand produce o depreciere a valorii acesteia, chiar si in absenta riscului de confuzie. Astfel, o metoda publicitara cunoscuta poate pierde din impact si valoare atunci cand o utilizeaza comercianti ale caror produse sunt de calitate indoielnica.

In practica, s-a considerat ca reprezinta concurenta neleala imitarea servila, prin preluarea in detaliu a ideii publicitare, imitarea tangentiala care coroborata cu alte fapte prezinta risc de confuzie, contrafacerea unor obiecte si copierea reclamei facute acestora s.a..

Exemplificand, readucem in atentie o dezbatere veche privind publicitatea in materia detergentilor.[37] Intr-un litigiu opunand doua grupuri internationale, instanta a trebuit sa cerceteze daca tema publicitara a uneia a fost copiata de cealalta intr-un mod neloial. In speta, instanta trebuia sa spuna daca 'seule Lava lave aussi blanc sans bouillir' putea fi considerata ca o imitare a sloganului notoriu ' Persil lave plus blanc'. Principiul in materie este ca o idee publicitara, fie ea si originala, nu este susceptibila in sine de apropiere, ideile fiind in domeniul public.

Solutia instantei a fost una criticabila, decizand ca exista in speta o imitare a ideii publicitare (albul). Criticile privesc opinia instantei ca temele soc trec prin mintea mai multor potentiali clienti, fiind posibila confuzia. Ori, a afirma ca publicul nu reuseste sa identifice un produs prin numele fabricantului si marca, ci prin sloganul publicitar este fara sustinere in activitatea comerciala.

Cu toate aceste critici, concluzia care se impune este ca utilizarea unei teme publicitare timp indelungat creaza un reflex care duce cu gandul la marca, sloganul sau imaginea capatand putere distinctiva, motiv pentru care ele sunt protejate pe cale actiunii in concurenta neloiala.

Parazitismul poate apare in materie de publicitate sub forma ratasarii parazitare. Aceasta consta in raportarea la publicitate sau realizarile altuia in scopul de a profita de reputatia acestuia.

De regula, ratasarea este intalnita in afirmatii ce sustin in materialele publicitare ca un produs are aceleasi calitati ca produsul concurentului. Afirmatiile de acest gen pot usor deveni insa si mijloc de denigrare printr-o comparatie negativa cu produsul concurentului.

Ratasarea parazitara poate fi intalnita sub urmatoarele forme:

1. referiri la calitatea produsului firmei concurente, prin afirmatii de genul (de acelasi tip, calitate etc.).

2. referiri la destinatia produselor sau serviciilor, presupune utilizarea in publicitate a numelui comercial al firmei careia ii sunt destinate: (de ex. in cazul pieselor de schimb, al consumabilelor etc.)

3. referiri la relatiile dintre intreprinderile concurente de genul:

specialisti ce au lucrat pentru .

fost asociat al .

In ultimul caz, al prezentarii calitatii de fost asociat, sau de fost angajat , se au in vedere intotdeauna circumstantele spetei, deoarece un act precum cele mentionate pot avea si caracter licit atunci cand nu sunt facute repetat si fara motiv (abuziv) .

3.6. Imitarea produselor altuia si substituirea produselor

Potrivit Legii nr. 11/1991[39] reprezinta concurenta neloiala, fiind si infractiune:

folosirea unor topografii ale unui circuit integrat, () sau unui ambalaj de natura a produce confuzie cu cele folosite de alt concurent.' - art. 5, lit.a;

- 'punerea in circulatie de marfuri contrafacute si /sau pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului (serviciului)' - art. 5, lit. b.

- 'producerea in orice mod (), oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/ servicii purtand mentiuni false privind () alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor, sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare - si alte asemenea (), in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.'- art. 5 lit. g

a) Prin circuit integrat Legea nr. 16/1995 privind protectia topografiilor circuitelor integrate intelege un produs alcatuit dintr-un ansamblu de componente active si pasive, inclusiv interconexiunile, care fac parte in totalitate sau partial din corpul sau suprafata unei piese materiale, produs care este destinat sa indeplineasca o functie electronica. Topografia unui circuit integrat este dispunerea tridimensionala a elementelor acestuia, din care cel putin unul element activ.

Protectia topografiei unui circuit integrat se asigura atat prin inregistrarea la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci[40], cat si prin prohibitia instituita de Legea nr. 11/1991.

b) Punerea in circulatie a unor produse contrafacute presupune imitarea fidela a unor produse apreciate si cunoscute pe piata, putandu-ne afla in prezenta mai multor acte de concurenta neloiala : folosirea unei marci, a unei firme etc.

Dupa cum s-a aratat, in marea majoritate a cazurilor produsele sunt protejate prin legi speciale privind inventiile, drepturile de autor etc. De aceea s-a sutinut imposibilitatea utilizarii actiunii in concurenta neloiala[41]. Avand in vedere insa riscul de confuzie si caracterul reprobabil al imitarii produselor, s-a admis si reglementat, protejarea acestora prin mijloace de dreptul concurentei. Opinia s-a impus in special in materia ambalajelor si a etichetelor, pornind de la principiul ca orice comerciant trebuie sa evite utilizarea unor ambalaje ce pot crea confuzie.

Caracterul exceptional al utilizarii actiunii in concurenta neloiala a fost acceptat si de Curtea Suprema de Justitie care a retinut ca ' parata nu s-a manifestat culpabil, cu scopul de a stimula comertul propriu in dauna comertului efectuat de reclamanta, astfel ca in mod corect instanta de apel a concluzionat ca faptele nu prezinta caracter de neloialitate, neputandu-se retine o disimulare prin imitatie sau prin alte indicatii, chiar daca culorile folosite se aseamana, fiind astfel exclus riscul de a confunda produsele puse in comercializare.'

Pentru a putea pretinde existenta concurentei neloiale reclamantul trebuie sa dovedeasca similitudinea intre produsele proprii si cele ale imitatorului precum si confuzia creata intre ele. In aprecierea riscului de confuzie se au in vedere: gradul de originalitate, identitatea clienetelei, destinatia produsului in cauza.

Un element determinant in calificarea unei imitari ca act neleal este caracterul sistematic al acestuia. Cu cat reproducerea produsului este mai consecventa cu atat caracterul neleal este mai pregnant.

Pentru anumite produse nu se poate pune problema imitarii sanctionabile, datorita imperativelor tehnice, normativizarii si standardizarii. Forma functionala (de exemplu un robinet al unui bazin) poate fi reprodusa daca aceasta este indispensabila in obtinerea rezultatului propus.

Imitarea prin abuz de incredere presupune dobandirea de catre imitator in timpul unor negocieri a cunostintelor necesare imitarii unui produs. Un astfel de act neleal se suprapune de regula cu violarea unui secret de fabrica.

Substituirea produselor poate crea confuzie in randul coumparatorilor care vor achizitiona alte bunuri decat cele dorite. Ea e intalnita de regula in materia produselor farmaceutice si a bauturilor unde se recomanda produse cu calitati asemanatoare in locul celor solicitate de client. Un astfel de act nu are caracter neleal decat in masura in care este sistematic si urmareste deturnarea clientelei spre un anumit comerciant.

4. Mijloacele de dezorganizare interna a unei intreprinderi

4.1. Exploatarea muncii si organizarii altuia

Exploatarea muncii si organizarii altuia este prezenta sub forma:

violarii secretelor de fabrica;

atragerea personalului.

utilizarea bunurilor si resurselor financiare in interesul altor comercianti, ori in interes personal

4.1.1. Violarea secretelor comerciale

Sunt sanctionate de Legea nr.11/1991 ca acte neloiale si contraventii:

- art. 4. lit. b: 'divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamaantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si intr- un mod contrar uzantelor comerciale cinstite;'

- art. 4 lit. f : 'oferirea, promiterea sau acordarea -mijlocit sau nemijlocit-de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa poata afla procedeele sale industriale, ()';

- art. 5 lit. c: 'folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi';

- art. 5 lit. d: 'divulgarea unor informatii prevazute la lit. c), cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s- au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert, daca aceste informatii provin de la autoritatile competente';

- art. 5 lit. e: ' divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamaantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial';

Articolul 298 C. Pen. sanctioneaza divulgarea unor date sau informatii care nu sunt destinate publicitatii de catre cel care le cunoaste datorita atributiilor sau de orice alta persoana ca fiind infractiune

Protectia secretelor de fabrica este asigurata in principal prin dispozitiile continute de legislatia penala sau a muncii, dar si de prevederile de mai sus ale Legii privind combaterea concurentei neloaiale.

Legea nr. 11/1991, modificata, defineste secretul comercial ca fiind 'informatia care, in totalitate sau in conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este in general cunoscuta sau nu este usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatie si care dobaandeste o valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinaand seama de circumstante, pentru a fi mentinuta in regim de secret; protectia secretului comercial opereaza ataata timp caat conditiile enuntate anterior sunt indeplinite'.

Conditiile existentei secretului comercial sunt:

a) inaccesibilitatea la informatie (absenta publicitatii) , presupune o bariera informationala relativa. Astfel, in aprecierea inaccesibilitatii legea are drept criterii: necunoasterea sau 'dificultate' in obtinerea informatiei ( nu este usor accesibila).

Caracterul inaccesibil dispare odata cu raspandirea informatiei intr-un cerc extins , ajungand si la cunostinta unor persoane straine de mediul din care provine. De exemplu, reproducerea unor informatii intr-o revista de specialitate face sa dispara caracterul secret.

b) vointa si interesul in pastrarea secretului, presupune luarea unor masuri organizatorice care sa tina informatia secreta.

Atunci cand s-a ajuns in posesia secretului prin mijloace de buna-credinta se preupune ca nu mai exista vointa de a pastra secretul si nu ne aflam in prezenta infractiunii de divulgare de informatii care nu sunt destinate publicitatii, sau a celor subsumate generic sub denumirea de divulgare a secretului comercial.

In concluzie, dupa cum rezulta din legea mentionata violarea secretului comercial poate avea loc prin:

1. divulgarea de catre un salariat fara vreun avantaj pentru acesta; fostul angajat are obligatia de a respecta secretul si dupa incheierea contractului de munca, chiar daca nu exista o clauza de neconcurenta.

2. coruperea salariatului;

3. obtinerea si divulgarea datelor ce constituie secret comercial transmise autoritatilor publice;

4. abuz de incredere.

4.1.2. Atragerea personalului intreprinderii concurente

Potrivit Legii nr. 11/1991 sunt acte neloiale[43]:

- art.4 lit. a: 'oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;'

- art. 4 lit. g: 'deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant;'

- art. 4 lit. h : 'concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant in scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale.'

Ademenirea salariatului unui concurent consta in atragerea in intreprindere a salariatului legat printr-un contract de munca de o firma concurenta, pentru a o priva pe acesta din urma de un angajat competent si pentru a profita de cunostintele obtinute de acesta la fostul sau servici. De regula este utilizata pentru a preveni un astfel de act o clauza de neconcurenta.

Atragerea personalului intreprinderii concurente nu constituie in sine un act neloial, capatand acest caracter atunci cand are drept scop dezorganizarea activitatii concurentului. Printre criteriile de apreciere a caracterului actului sunt functia salariatului , competenta profesionala si relatiile pe care acesta le-a stabilit cu clientii. In acest din urma caz se va aprecia daca nu exista riscul ca o parte din clientela sa urmeze angajatul la noua firma. De altfel, legea vorbeste de 'deturnarea clientelei', aceasta presupunand incalcarea obligatiei generale prevazuta de art. 1 al Legii nr. 11/1991, aceea de exercitare a activitatii cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite. Altfel spus, in sensul art. 4 lit. g, nu este concurenta neloiala situatia in care o parte din clientela urmeaza angajatul la noul loc de munca datorita calitatilor acestuia si nu datorita manoperelor de deturnare ale angajatului ori noului angajator.

In caz de atragere a salariatului, noul angajator si salariatul sunt solidar tinuti sa repare prejudiciul.

Dupa cum se poate observa legiuitorul a urmarit in toate cele trei cazuri sanctionarea unor fapte ce conduc la dezorganizarea activitatii concurentului si preluarea clientelei acestuia.

In practica au fost considerate neloiale si sanctionate ca atare:

angajarea in interval de 3 ani a 5 din cei 10 salariati ai concurentului;

oferirea unui salariu dublu;

incitarea la denuntarea unui contract.

Rezumand, se poate spune ca atragerea personalului intreprinderii concurente are loc prin: coruperea salariatilor, utilizarea functiei avute anterior la o intreprindere in scopul deturnarii clientelei, angajarea salariatilor in scopul dezorganizarii activitatii concurentului .

4.1.3. Utilizarea bunurilor si resurselor financiare in interesul altor comercianti, ori in interes personal

Articolul 266 pct. 2, al Legii nr.31/1990 prevede ca 'Se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societatii, care: () 2. foloseste, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect'.

In aparenta prohibitia reglementata nu ar viza un act de concurenta neloiala. Totusi, folosirea bunurilor sau creditului de care se bucura o societate impotriva intereselor ei, este de natura afecta proprietatea societatilor comerciale si de a le dezorganiza activitatea. De aceea, chiar Curtea Constitutionala a decis ca 'incriminarea in discutie are ca scop si prevenirea faptelor de concurenta neloiala, expresie a obligatiei statului de a asigura protectia concurentei loiale.'

Sunt numeroase cazurile in care administatorul sau asociatul folosesc, sub o forma sau alta, patrimoniul ori creditul societatii comerciale in scopuri contrare acesteia, in interesul lor personal sau al altor societati comerciale la care au interes, direct sau indirect (ei sau rudele ori apropiati ai lor sunt actionari, asociati, membri ai organelor de conducere, salariati etc. la aceste societati). Aceasta atitudine reprezinta o forma de abuz de incredere in dauna societatii comerciale pe care o conduc, administreaza sau reprezinta si fiind contrara uzantelor cinstite e calificata concurenta neloiala.

Sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a articolului analizat Curtea Constitutional a apreciat 'ca scopul incriminarii si sanctionarii comportamentului neloial si abuziv al fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al societatii comerciale este ocrotirea patrimoniului societatilor comerciale, indiferent de forma lor de organizare, impotriva faptelor nelegale ale celor mentionati'. [44]

4.2. Obstacolele in calea functionarii unei intreprinderi

Pot reprezenta acte de concurenta neloiala prin atingerea modului de functionare a unei intreprinderi:

a. obstacolele in calea publicitatii unui concurent (de exemplu: ruperea afiselor publicitare, acoperirea lor sistematica); s-a considerat obstacol in calea publicitatii fapta paratului de a trimite felicitari prin care anunta clientii ca acorda reducere pe baza unor bonuri de reducere emise de un magazin concurent.[45]

b. obstacolele materiale in activitatea concurentului

Actele de dezorganizare pot privi: circuitele comerciale ale concurentului (prin deturnarea comenzilor etc) sau retelele de comercializare ale concurentului. Se pune problema daca fapta unu tert de a se aproviziona si a revinde un produs, care in mod normal este difuzat numai printr-o retea de distributie exclusiva, este sau nu concurenta neloiala. Jurisprudenta franceza a cunoscut o evolutie inconsecventa, considerand initial ca este concurenta neloiala fiind vorba de o violare a obligatiilor contractuale de catre un distributor care a permis achizitionarea, in numar mare, a unor produse de catre un tert pentru a le vinde in afara retelei.

Pornind de la principiul relativitatii efectelor contractelor, nu se poate interzice, la modul absolut, dreptul unui cumprator de a revinde produsele care potrivit unui contract de distributie exclusiva se vand numai printr-o anumita retea. Atata vreme cat produsele sunt distribuite in scopul revanzarii (cazul produselor alimentare, cafea, bauturi) nu se poate vorbi de concurenta neloiala.Daca partile au avut in vedere ca bunurile sa fie vandute numai printr-o anumita retea de magazine , tocmai pentru a proteja renumele marcii (cazul unor bunuri de valoare: ceasuri, bijuterii) ne aflam in prezenta unui act de concurenta neloiala, fiind o comercializare fara drept a unei marci ( de exemplu, cazul Paco Rabanne) [46].

c. obstacole in comercializarea produsului (de exemplu: lipirea de afise sau distribuirea de materiale publicitare in fata magazinului concurentului);

d. manopere de deturnare a clientelei (de exemplu: expedierea publicatiei proprii tuturor abonatilor revistei concurente[47]; aceasta fapta nu este in sine un act neleal, potrivit legii romane).

Toate aceste categorii de fapte au doar un caracter potential neloial, fiind sanctionate doar daca sunt intrunite conditiile legii: sa fie savarsite cu rea-credinta si contrare uzantelor cinstite.

Dintre cele patru tipuri prezentate primul si ultimele doua se pot incadra in limitele textului art.4, lit.d, e ale Legii nr. 11/1991: comunicarea sau raspandirea de catre un comerciant de afirmatii menite sa induca in eroare si sa-i creeze o situatie de favoare.

5. Mijloace de denigrare

5.1. Notiune

Legea nr. 11/1991 sanctioneaza ca fiind contraventii urmatoarele fapte:

- art. 4 lit. e: 'comunicarea, chiar facuta confidential, sau raspaandirea de catre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii de natura sa dauneze bunului mers al intreprinderii concurente;'

Denigrarea este actul indreptat impotriva bunului renume al concurentului, produselor sau serviciilor sale. Ea se realizeaza prin raspandirea in scopul castigarii clientelei a unor afirmatii de natura sa afecteze reputatia concurentului. Ea consta in lansarea unui neadevar sau discreditarea unui concurent ori a produselor sale. Daca in cazurile anterioare se urmarea exploatarea valorilor unei intreprinderi, in acest caz se ataca direct aceste valori.

Conditia esentiala ca denigratul sa fie desemnat sau sa fie posibila recunoasterea sa. Atunci cand afirmatia priveste un numar mare de intreprinzatori fiind imposibila individualizarea lor, actiunea in concurenta neloiala nu poate fi utilizata (pana in acest moment ).

Nu este relevant modul de raspandire a afirmatiei: anunturi, imagini TV etc. S-a considerat, de exemplu, ca e de natura a prejudicia reputatia firmei, difuzarea unei scrisori unui numar de 15 posibil clienti. Poate constitui concurenta neloiala chiar si o afirmatie reala, atunci cand scopul urmarit este unul ilicit, ca de exemplu deturnarea clientelei.

Denigrarea poate fi directa sau indirecta, caz in care rezulta o comparare cu produsele altui concurent. In acest caz nu este intotdeauna usor de distins intre dreptul legitim la informare si denigrare.

'Denigrarea' nu are caracter neloial atunci cand se prezinta sub o forma umoristica si caricaturala[48]. Astfel, nu a fost considerat ca denigrator mesajul unei societati de transport cu ferryboat-ul la adresa unei societati de exploatare a tunelului de sub Manche (Franta), in care se spunea: ' anul este un tunel lung si de aceea trebuie parcurs la suprafata; acesta a fost si este pretul pentru care noi intram sub pamant, nu pasagerii'. Acest mesaj a fost considerat de instanta ca 'fiind exprimat mai mult umoristic decat agresiv, avand un caracter moderat'.

5.2. Obiectul denigrarii

Un comerciant poate in mod legitim sa-si laude marfa, dar nu are dreptul sa o faca in detrimentul altora.

Denigrarea poate avea ca obiect:

- concurentul insusi ca persoana fizica sau juridica; de exemplu: incompetenta profesionala, afirmatii defaimatoare de utilizare a unor copii ilegale, piratate, afirmatii de genul ' mari probleme financiare aparute in urma unui control';

- elemente ale personalitatii concurentului: apartenenta la o religie, secta sau organizatie, nationalitate, rasa a sa ori a clientilor. Atunci cand nu exista raport de concurenta intre denigrator si denigrat, acest din urma poate apela la dispozitiile Codului penal in materia insultei (art. 205) sau calomniei (art. 206).

- activitatea intreprinderii, a produsele, a serviciile, a preturile si a metodele comerciale.

5.3. Mijloace de denigrare

Printre mjloacele de denigrare se afla:

1. divulgarea de informatii inexacte;

2. divulgarea de informaii exacte (proba veritatii nu inlatura caracterul neloial ;

3. informatii privind procese pe rol sau condamnari (este permisa publicarea hotararii atunci cand ea este dispusa de instanta);

4. denigrarea fara desemnarea concurentului vizat atunci cand acesta este usor identificabil. Teremenul 'denigrarea prin omisiune'[50] a fost utilizat pentru a desemna practica ce consta in anuntul ca produsul sau serviciul concurentului nu are aceleasi calitati ca ale vanzatorului. Constituie denigrare sloganul ' in farmacii cumparati cosmetice sigure' (ce presupune nesiguranta celor vandute in alta parte) sau afirmatia primul compot proaspat (lucru neadevarat atata vreme cat el a fost refrigerat fiind dealtfel o conserva).

5. denigrarea colectiva; ideea de denigrare prin omisiune ca act neleal nu poate fi utilizata decat daca starea pietei permite identificarea concurentului.

In ipoteza in care nici un concurent nu a fost clar identificabil, jurisprudenta franceza[51] a admis in favoarea sindicatelor profesionale existenta unei denigrari colective; exemplul ar trebui preluat in primul rand de comercianti si in al doilea rand de instantele din Romania, avand in vedere ca se recunoaste de Legea nr. 11/1991(art. 8) organizatilor profesionale dreptul de a face sesizare in vederea punerii in miscare a actiunii penale.

5.4. Denigrarea si compararea

Denigrarea indirecta se prezinta de cele mai multe ori sub forma reclamei comparative. Aceasta imbraca de regula forma unei confruntari, a unei comparari, a preturilor si calitatii produselor. De exemplu, caracterul comparativ ilicit a fost retinut intr-o sentinta a Tribunalului comercial din Bruxelles in 1980, care a decis ca sloganul publicitar 'Un litru si jumatate la pretul unui litru' folosit de Pepsi-Cola, implica o comparatie datorita faptului ca in Belgia sunt mai cunoscute sticlele de un litru de Coca-Cola.

Reclama comparativa poate fi aparent obiectiva, fiind imposibila verificarea afirmatiilor sau chiar exacta in continut.

In toate tarile U. E. exista o reglementare a diferitelor forme de publicitate, in vederea protejarii interesului public. In unele tari, precum Anglia, Danemarca, Franta,Olanda reclama comparativa este licita. Astfel, dreptul britanic si irlandez nu interzice decat publicitatea defaimatoare, legea daneza permite din 1974 publicitatea comparativa in masura in care este respectat adevarul si loialitatea, iar jurisprudenta olandeza a facut dovada unei atitudini pozitive vis-a-vis de publicitatea comparativa.

In dreptul roman ea are caracter ilicit atunci cand se incadreaza in limitele art.4, lit.d si e al Legii nr. 11/1991.

Legiuitorul francez, reglementand permisiv publicitatea comparativa, a avut in vedere o comparatie obiectiva care sa nu priveasca decat caracterele esentiale, semnificative, pertinente si verificabile ale bunurilor de aceeasi natura aflate pe piata. In acest sens s-au prevazut si conditiile de valabilitate a publicitatii comparative:

nu este autorizata decat daca e loiala, veridica si nu e de natura sa induca in eroare. Nici o comparare nu poate avea drept obiect principal atragerea de avantaje din notorietatea altei marci si nici nu poate prezenta produsele sau serviciile ca o imitare a altora inregistrate.

comunicarea prealabila a publicitatii comparative; inainte de orice difuzare, anuntul comparativ trebuia transmis catre cei vizati cu o perioada cel putin egala cu aceea prevazuta de lege, pentru a putea permite acestora o riposta comerciala sau sesizarea instantei. Ordonanata din 23 august 2001 a suprimat obligatia de a comunica inaintea difuzarii anuntul comparativ.

compararea preturilor este permisa daca publicitatea priveste produse identice, vandute in aceleasi conditii, cu indicarea perioadei in care pretul ramane neschimbat.

Reproducerea de catre un comerciant a unor teste favorabile, efectuate de organisme independente, nu este concurenta neloiala daca se face in intregime, fara trunchieri. Aprecierea actului ca neloial sau loial se face cu mai mare atentie daca organismul nu este suficient de independent. Nu trebuie neglijata posibilitatea ca o astfel de reproducere sa se transforme in publicitate superlativa, devenind act neloial.

Potrivit literaturii de specialitate[54] reclama comparativa este permisa in Romania in urmatoarele cazuri:

- legitima aparare , ce presupune riposta indispensabila la un atac al concurentului; daca victima poate apela la instanta, se admite ca legitima aparare nu e un motiv pentru a permite reclama comparativa;

- informatia este oferita la cererea clientului cu conditia sa fie corecta si conforma adevarului;

- este necesara in vederea prezentarii avantajelor ofertei proprii.

In concluzie, conditia esentiala pentru ca o reclama comparativa sa constituie concurenta neloiala este ca sa fie posibila individualizarea concurentului victima.

6. Mijloace de dezorganizare a pietei

Potrivit legii, sunt acte neloiale - considerate si contraventii sau infractiuni -:

- art. 4 lit. c al Legii nr. 11/1991: 'incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unor prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare;

- art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991: 'divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinaand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice;'

- art. 4 lit. g al Legii nr. 11/199: 'producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vaanzarea unor marfuri ori servicii purtaand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare - si altele asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.'

6.1. Reclama superlativa

Consta in afirmarea unei calitati sau pozitii unice pe piata, de regula sub forma 'cel mai bun'. Catalogarea acestui tip de reclama ca ilicita este controversata. In principiu se considera ca un concurent are dreptul sa-si laude produsul sau serviciul atat timp cat nu cade sub incidenta art.4, lit.d al Legii nr. 11/1991.

Exemplele din dreptul comparat[55] sunt de natura a oferi elemente de delimitare a granitei dintre caracterul licit si cel ilicit al reclamei superlative:

- in Franta s-au considerat licite afirmatii de genul: 'fara rival', deoarece nu cuprindea referiri la concurent, precum si formulele ' cea mai buna calitate la cel mai bun pret' apreciate ca fiind exgerari inocente;

- cand aprecierea superlativa se raporteaza indirect la produsul concurentului, ea capata caracter neloial; de exemplu, afirmatia de genul 'ata de cusut X este cea mai buna' a fost considerata (in Germania) concurenta neloiala, avand in vedere ca nu mai exista decat un singur concurent, subintelegandus-se in sloganul respectiv o referire directa la acesta.

6.2. Publicitatea mincinoasa

Conform art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991 este act neloial si contraventie: 'comunicarea sau raspaandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii sale sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa ii creeze o situatie de favoare in dauna unor concurenti'.

Potrivit articolului 38 al Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor: 'Activitatea de publicitate sau de reclama nu va putea fi folosita de catre sau in numele unui asigurator ori intermediar in asigurari, daca, direct sau indirect, induce in eroare sau poate induce in eroare ori ascunde sau prezinta denaturat adevarul fata de asigurati ori fata de potentialii asigurati, in ceea ce priveste activele asiguratorului, structura sa organizatorica, situatia financiara, vechimea, pozitia pe piata asigurarilor, conditiile de asigurare sau orice alt aspect relevant.'

Publicitatea mincinoasa este definita ca fiind actul unui comerciant sau producator care, pentru a castiga clientela, face afirmatii contrare adevarului, cu privire la firma sa, produsele sau serviciile sale.

In dreptul francez, cele mai intalnite cazuri de inducere in eroare sunt indicatii inexacte cu privire la: natura si calitatile produselor sau serviciilor, preturile si circumstantele vanzarii, importanta si vechimea intreprinderii, obtinerea de titluri si medalii etc. In astfel de cazuri este la aprecierea judecatorului daca un consumator obisnuit, cu cunostinte de nivel mediu si impartial, ar putea fi indus in eroare de publicitatea mincinoasa (se poate recurge la avizul camerelor de comert si industrie).

In analiza unor astfel de fapte sunt utilizate urmatoarele doua prezumtii:

a. clientela este influentata de afirmatiile publicitare mincinoase; atunci cand afirmatia este in mod evident falsa aceasta prezumtie are caracter absolut; daca afirmatia este ambigua, se analizeaza impactul acesteia asupra consumatorului.

b. o afirmatie de natura a induce in eroare presupune culpa celui ce o face.

Metoda cea mai frecvent intalnita in jurisprudenta straina este afisarea pretului langa un pret fictiv barat ca semn de reducere a pretului, ori utilizarea formulei 'la pret de fabrica'. Daca astfel de date sunt exacte, ele nu reprezinta concurenta neleala. Desi astfel de exemple sunt numeroase in activitatea comerciala romaneasca, actiunile in instanta sunt aproape inexistente.