Acordurile OMC. Caracteristicile de baza - Acordul General pentru Tarife si Comert

Acordurile OMC. Caracteristicile de baza

1. Acordul General pentru Tarife si Comert

Scurt istoric al aparitiei G.A.T.T.

Ca urmare a faptului ca cel de-al doilea Razboi Mondial a afectat profund intreaga economie mondiala si relatiile economice internationale, ONU a initiat inca din primii ani de activitate, o ampla actiune menita sa duca in final la crearea unei Organizatii Mondiale a Comertului care sa-si aduca contributia la eliminarea treptata a barierelor si restrictiilor din calea comertului international.[1]

In acest scop, din insarcinarea ECOSOS, o comisie pregatitoare formata din reprezentantii a 23 de state, a trecut inca din 1945 la elaborarea unei carte a viitoarei Organizatii Mondiale a Comertului, aceasta fiind prima incercare de codificare a unor reguli fundamentale care sa guverneze relatiile economice internationale. Comisia pregatitoare a hotarit ca, paralel cu activitatea de elaborare a Cartei pentru viitoarea OMC si pina la ratificarea ei, sa initieze si primele negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale si a altor restrictii din calea comertului international. Aceste negocieri au avut loc in perioada aprilie - octombrie 1947 si rezultatele lor au fost incorporate intr-un tratat multilateral, denumit Acordul General pentru Tarife si Comert, care constituie baza oficiala, juridica a concesiilor tarifare convenite. Totodata in acest tratat, care urma sa fie o anexa la Carta pentru OMC, au fost inscrise si o serie de reguli, principii si discipline dupa care sa se calauzeasca statele semnatare in desfasurarea schimburilor comerciale reciproce. Tratatul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1948.[2]

A fost elaborata si Carta proiectata pentru OMC, cunoscuta sub denumirea de Carta de la Havana (1948), dar, nefiind ratificata de statele semnatare, n-au putut sa fie puse bazele OMC, raminind in vigoare GATT care nu a avut statut juridic de organizatie internationala, dar a intretinut legaturi cu organizatii specializate ale ONU.

Obiectivele si structura Acordului General pentru Tarife si Comert

Acordul General pentru Tarife si Comert a fost un tratat multilateral - interguvernamental, ce reglementa cele mai importante aspecte ale cooperarii economice si comerciale intre statele semnatare. [3]

Principalul obiectiv al GATT este crearea si implementarea unui sistem comercial liberalizat si deschis in cadrul caruia intreprinderile comerciale din tarile membre pot face comert unele cu altele in conditiile de competitie impartiala. Din textul Acordului mai pot fi deduse urmatoarele obiective: liberalizarea comertului; aplicarea clauzei natiunii celei mai favorizate, fapt ce presupune nediscriminarea; respectarea obligatiilor asumate; micsorarea tarifelor; un regim comun pentru statele in curs de dezvoltare; politica antidumping etc.[4]Aceste obiective isi pastreaza valabilitatea si in prezent. In ultimii 15-20 de ani, ca urmare a faptului ca a crescut numarul tarilor membre si, in special, al tarilor in curs de dezvoltare, atributiile si obiectivele GATT s-au largit.

Structurile organizatorice ale GATT sunt urmatoarele:

Sesiunea partilor contractante;

Consiliul Reprezentantilor;

Comitete si grupuri de lucru specializate;

Secretariatul.

Sesiunea partilor contractante (membrii cu drepturi depline), este alcatuita din delegatii tuturor tarilor membre si este forul suprem al GATT. Se intruneste, de obicei, o data pe an (sesiune ordinara) sau de mai multe ori pe an, la cererea partilor contractante (sesiuni extraordinare). Atributiile sale de baza:

dreptul si obligatia de a veghea la respectarea prevederilor GATT;

aproba modificarile si completarile aduse textului GATT;

aproba prin vot primirea de noi membri;

aproba crearea de noi organe in structura organizatorica a GATT si le directioneaza activitatea.[5]

Consiliul reprezentantilor alcatuit din reprezentantii tarilor membre cu drepturi depline, incepe sa functioneze in 1960 si isi exercita atributiile intre sesiunile partilor contractante, indeplinind rolul de organ executiv. Are urmatoarele atributii :

indruma activitatea organelor din subordine ( comitete, comisii);

organizeaza negocierile pentru primirea de noi membri in GATT;

organizeaza consultari cu partile contractante asupra diverselor aspecte ale evolutiei schimburilor comerciale reciproce;

Secretariatul in frunte cu Director General efectueaza activitatea tehnico-organizatorica. Personalul numara 350 de membri. El desfasoara si o activitate publicistica foarte bogata. Sprijina derularea rundelor de negocieri organizate de GATT si publica rezultatele acestora. Acorda asistenta de specialitate tarilor in curs de dezvoltare.

Comitetele si grupurile de lucru specializate pe probleme asigura activitatea permanenta a Acordului General, studiind problemele ce le-au fost incredintate.

In afara comitetelor specializate permanente pot fi create comitete cu activitate temporala, a caror misiune inceteaza odata cu terminarea actiunii pentru care au fost create.

Dintre comitetele specializate pe probleme permanente, se remarca indeosebi activitatea urmatoarelor opt:

a.          Comitetul pentru comertul cu produsele industriale;

b.          Comitetul pentru agricultura si comertul cu produsele agricole;

c.           Comitetul pentru comert si dezvoltare;

d.          Comitetul balantelor de plati;

e.           Comitetul pentru practicile antidumping;

f.           Comitetul pentru textile;

g.          Comitetul pentru buget, finante si administratie.

Din 1964, mai face parte din structura organizatorica a GATT si Centrul de Comert International, care din 1968 a devenit Centrul comun de comert international GATT-UNCTAD.[7]

1.3. Principalele prevederi ale GATT-ului.

Textul Acordului a suferit pe parcursul existentei sale o serie de revizuiri si completari impuse de conditiile internationale postbelice. Incepind din 1995 cind a fost actualizat, Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert a devenit principalul Acord al OMC pentru comertul cu marfuri. Principiile ce stau la baza GATT au fost preluate de sistemul OMC. [8]

Intregul sistem GATT se bazeaza pe patru reguli de baza:

Protejarea industriei nationale prin taxe vamale. Desi GATT are ca scop liberalizarea progresiva a comertului, recunoaste ca tarile membre pot fi in situatia de-asi proteja productia interna fata de competitia straina. Totusi, le cere tarilor sa asigure protectia prin taxe vamale. Utilizarea restrictiilor cantitative este interzisa, cu exceptia unui numar limitat de situatii.

Plafonarea tarifelor. Tarilor li se cere ca, ori de cite ori este posibil, sa reduca sau sa elimine protectia productiei interne, prin reducerea taxelor vamale si inlaturarea celorlalte bariere din calea comertului, in cadrul negocierilor comerciale multilaterale. Concomitent, regula prevede plafonarea tarifelor reduse, adica excluderea majorarii lor ulterioare.

Clauza natiunii celei mai favorizate. Aceasta regula importanta a GATT prevede principiul nediscriminarii. Astfel, daca o tara membra acorda altei tari orice tarif sau orice beneficiu pentru anumite produse, ea trebuie imediat si neconditionat sa il extinda asupra produselor asemanatoare ale altor tari. Aceasta obligatie se aplica atit importurilor , cit si exporturilor. Daca o tara percepe taxe pentru exportul catre o anumita destinatie, ea trebuie sa perceapa taxe cu aceeasi rata pentru exporturile catre toate destinatiile. Exista si unele derogari. Comertul intre membrii Acordurilor Generale de Comert, care este supusa la taxe vamale preferentiale sau exceptat de aceste taxe, este una dintre exceptii. O alta exceptie o constituie Sistemul Generalizat de Preferinte acordat tarilor in curs de dezvoltare de catre tarile dezvoltate.

Tratamentul national. Conform acestui principiu, un produs importat care a trecut granita dupa plata taxelor vamale si a altor taxe trebuie sa beneficieze de un tratament egal cu cel aplicat produselor autohtone. [9]

GATT mai contine un sir de anexe care vizeaza agricultura, textilele, comertul de stat, produsele standard, subventiile si actiunile impotriva practicilor de dumping. Tarile isi iau angajamente pe categorii de marfuri. Acestea includ angajamente de a reduce si limita tarifele vamale la importarea marfurilor. In unele cazuri tarifele sunt reduse la zero, in altele ele sunt limitate. Deci sunt luate angajamente fata de OMC ca unui produs i se va aplica o anumita rata care nu va fi marit.

1.4. Rundele comerciale

Negocierile comerciale initiate de catre GATT se desfasoara in cadrul unor conferinte, denumite si runde de tratative. Practica acestor conferinte a consacrat respectarea citorva principii in desfasurarea negocierilor tarifare si netarifare, si anume:

a.          Fiecare parte contractanta are dreptul de a decide daca participa sau nu la negocierile initiate in cadrul GATT;

b.          Nici uneia dintre partile contractante nu i se poate cere sa faca concesii unilaterale, intre parti contractante trebuind sa se acorde concesii de egala valoare. Fac exceptie tarile in curs de dezvoltare care beneficiaza de principiul nereciprocitatii concesiilor in raporturile cu tarile dezvoltate.

c. Toate partile contractante beneficiaza de rezultatele negocierilor tarifare, in virtutea aplicarii reciproce a MFN, indiferent daca participa sau nu la negocieri. Cit priveste alte acorduri negociate-n cadrul GATT, acestea nu se extind asupra partilor contractante decit in masura in care adera la ele.

In perioada 1947 - 1990, in cadrul GATT, au avut loc opt runde de negocieri, care s-au soldat cu rezultate importante pe linia crearii conditiilor favorabile dezvoltarii comertului international.

Runda de la Geneva (aprilie-octombrie 1947).

Aceasta runda sa soldat cu crearea Acordului GATT si cu 45 000 concesii tarifare vizind peste 50% din valoarea comertului mondial din acea perioada. S-au pus bazele unei noi tehnici de negocieri cunoscuta sub denumirea de "tara cu tara si produs cu produs". Prin protocolul de la Geneva se stabileste reducerea taxelor vamale la importul in tarile dezvoltate cu 35% in medie pentru produse industriale si cu 15% pentru produse agricole, iar la importul in unele tari in curs de dezvoltare, cu pina la 40% pentru unele produse industriale.

Runda de la Annecy (Franta-1949)

Aceasta runda de negocieri comerciale a condus, pe linga aderarea a 11 noi tari la GATT, la 5000 de concesii tarifare.

Runda de la Torguay (Anglia-1950-1951)

Aceasta runda a fost organizata cu prilejul aderarii R.F.G la GATT. Numarul concesiilor tarifare negociate a fost de 8700, iar reducerea medie a taxelor vamale a fost de 25% fata de nivelul practicat in 1948.

Runda de la Geneva (Elvetia-1955-1956)

Aceasta runda s-a soldat cu rezultatele cele mai modeste - 4300 de concesii tarifare, alcatuite in principal din consolidari de taxe vamale.

Runda Dillon-Geneva (1960-1962)

A fost numita asa dupa numele subsecretarului de stat American care a propus-o. Desi nu a dus decit la realizarea unui numar de 4400 concesii tarifare, a marcat totusi un pas inainte fata de rundele precedente prin faptul ca s-a folosit tehnica reducerii lineare si reciproce a taxelor vamale cu un anumit procent convenit.

Runda Kennedy-Geneva (1964-1967)[13]

Runda a fost lansata din initiativa SUA si CEE. La aceasta runda s-a convenit reducerea taxelor vamale la 6300 pozitii tarifare, in medie cu 35%, in timp de 5 ani. Pentru prima oara au fost abordate la aceasta runda si alte trei probleme : obstacolele netarifare, liberalizarea comertului cu produse agricole si luarea in considerare a situatiei tarilor in curs de dezvoltare. In domeniul obstacolelor netarifare s-a elaborat si adoptat un Cod antidumping.

Runda Tokyo (1973-1979)

A fost organizata din initiativa SUA, CEE si a Japoniei. Pe parcursul acesteia au continuat eforturile GATT de a reduce in mod treptat tarifele. Rezultatele s-au soldat cu o reducere de 1/3 din platile vamale in cele 9 mari tari industrializate, ceea ce a facut ca tariful mediu la produsele industriale sa se reduca cu 4.7%. Micsorarea tarifelor, esalonata pe parcursul unei perioade de peste opt ani, a implicat si un element de "armonizare", si anume cu cit mai mare era tariful, cu atit mai mare era diminuarea acestuia, in mod proportional. Au fost semnate un sir de acorduri privitoare la obstacolele de alta natura decit cele tarifare, care in unele cazuri tineau de modalitatea de interpretare a regulilor existente GATT, iar in altele s-au pus fundamente cu totul noi. Dat fiind faptul ca nu au fost acceptate de toti membrii GATT; deseori erau numite neoficial "coduri". Astfel, in domeniul netarifar au fost negociate sase acorduri : Acordul cu privire la evaluarea vamala; Acordul cu privire la comertul de stat; Acordul privind procedurile in materie de licente de import; Acordul privind subventiile de export si taxele compensatorii; Codul Antidumping; Acordul privind obstacolele tehnice in calea comertului. Aceste Acorduri nu erau multilaterale, dar constituiau totusi un inceput.

Runda Uruguay (La Punta del Este-1986-1993)

Negocierile in cadrul Rundei Uruguay s-au soldat cu elaborarea Actului Final (la 15 decembrie 1993 ) ce a fost supus aprobarii guvernelor celor 117 tari participante la negocieri. Rezultatele rundei au fost puse in aplicare la 1 ianuarie 1995. Prin Actul Final s-a convenit:

a)          Acordul privind crearea Organizatiei Mondiale a Comertului. OMC este conceputa ca o organizatie independenta, in afara ONU. Reuniunea de la Marrakech a Comitetului de negocieri comerciale, care a marcat oficial finalizarea Rundei Uruguay, a confirmat, la nivel oficial, actul de nastere a Organizatiei Mondiale a Comertului, al III-lea pilon al economiei mondiale (pe linga FMI si BM).

b)          OMC inlocuieste structura juridica si institutionala a GATT. Ea are o sfera de cuprindere mai larga decit GATT, incluzind pe linga comertul cu marfuri si comertul cu servicii si aspectele drepturilor de proprietate intelectuala;

c)          Acordul General pentru Comertul cu Servicii;

d)          Acordul referitor la Aspectele Drepturilor de Proprietate Intelectuala legate de Comert;

Printre rezultatele vizind liberalizarea, incluse in Actul Final, sunt de mentionat:

a) Reducerea cu 40 a taxelor vamale de import pentru produsele industriale si agricole;

b)    Reducerea progresiva, pe o perioada de sase ani, a sprijinului intern acordat agriculturii, in medie cu 20% in tarile industrializate, si cu 13,3% in tarile in curs de dezvoltare;

c) Liberalizarea pe parcursul unei perioade de 10 ani a exporturilor de produse textile prin cresterea progresiva a a nivelului cotelor de acces, precum si reducerea, in paralel, a taxelor vamale la importul acestor produse;

d) Liberalizarea comertului cu servicii , prin convenirea acordarii multilaterale a regimului clauzei natiunii celei mai favorizate si a regimului national;

e)          Consolidarea regulilor de actiune impotriva practicilor de concurenta neloiala in comertul international;

f)           Extinderea principiului tratamentului diferentiat si mai favorabil pentru tarile in curs de dezvoltare.[15]

Principalele date referitoare la Runda Uruguay

1.5. Acordurile conexe

In Continutul "Rezultatelor Negocierilor in cadrul Rundei Uruguay privind comertul multilateral", textele juridice includ o lista de aproape 60 de acorduri , anexe, decizii si intelegeri. Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial nediscriminatoriu care reglementeaza in mod expres drepturile si obligatiile membrilor OMC. Pe linga Acordurile ce cuprind principiile de baza (GATT, TRIPS, GATS), au fost negociate si o serie de Acorduri adaugatoare care se refera la clauze speciale cu privire la sectoare specifice, si anume:

1. Acordul privind evaluarea bunurilor in vama (art. VII al GATT)

Acest Acord contine reguli de evaluare care concentreaza si, simultan, extind clauzele privind evaluarea in vama stabilite in textul original al GATT. Sistemul de evaluare a Acordului este bazat pe criterii simple si echitabile, urmarind asigurarea uniformitatii in aplicarea regulilor, astfel incit importatorii sa poata evalua in avans cu certitudine suma taxelor de platit la importuri.

Principala regula a acestui Acord este acea ca valoarea pentru scopuri vamale trebuie sa se bazeze pe pretul real platit sau platibil pentru bunul de export, destinat unei tari importatoare (adica pretul de factura), ajustat, daca este cazul, pentru a include unele plati suportate de cumparatori, cum ar fi costul ambalarii, taxele pentru obtinerea licentei, etc. [16] Articolul enumara taxele sau costurile care nu trebuie adaugate la valoarea in vama, daca nu pot fi evidentiate separat din pretul real sau platibil, si anume: cheltuielile de transport, dupa importul in teritoriul vamal al tarii importatoare; costul constructiei, asamblarii, intretinerii dupa efectuarea importului.

Pentru a proteja interesele importatorilor si a asigura o baza impartiala si neutra pentru determinarea valorii, Acordul mai contine alte cinci reguli care limiteaza discretia autoritatilor vamale si stabilesc o consecutivitate stricta a etapelor evaluarii. Numai in cazul in care vama considera ca valoarea nu poate fi determinata conform primei reguli, se va aplica regula imediat urmatoare.

a)    Valoarea de tranzactie a marfurilor identice - daca valoarea nu poate fi determinata pe baza valorii tranzactiei, ea se va stabili folosind valori de tranzactie deja determinate pentru bunurile identice (art. 2).

b) Valoarea de tranzactie a marfurilor similare - Daca nu este posibila determinarea valorii pe baza metodei de mai sus, ea trebuie determinata pe baza valorii de tranzactie la bunuri similare. In cadrul celor doua metode, tranzactia selectata trebuie sa se refere la bunuri importate care au fost vindute la export catre tara importatoare aproximativ in acelasi timp ca si cele a caror valoare se evalueaza.

c) Valoarea deductiva - Valoarea dedusa este determinata pe baza pretului unitar de vinzare pe piata interna a marfurilor importate care sunt evaluate, sau a marfurilor identice sau similare, dupa efectuarea deductiilor pentru astfel de elemente ca profitul, taxele vamale si alte taxe, transportul, asigurarea si alte cheltuieli in tara importatoare (art.5).

d)    Valoarea calculata - Valoarea calculata se determina prin adaugarea la costul producerii al bunurilor evaluate "a unei sume pentru profit si cheltuieli generale egale cu cele care, de obicei, se reflecta in vinzarea bunurilor din aceeasi clasa sau gen ca marfurile evaluate care sunt produse de catre producatori in tara exportatoare pentru export catre tara importatoare" (art.6).

e) Metoda continuarii - In cazul in care valoarea in vama nu poate fi evaluata prin una din cele patru metode descrise mai sus, ea poate fi determinata prin utilizarea oricarei metode anterioare intr-o maniera flexibila cu conditia ca criteriile utilizate sa corespunda Art. VII al GATT.

Obiectivul de baza a acestui Acord este de a proteja interesele comerciantilor onesti, cerind organelor vamale sa accepte pentru determinarea valorii impozabile pretul real, platit de importator intr-o anumita tranzactie.

Inainte de 1 ianuarie 1995, numai 11 tari aplicau sistemul de evaluare prevazut de Acord. Perioada de implementare a prevederilor Acordului a expirat in anul 2000.Orice extindere a perioadei de tranzitie trebuie sa fie adresata ti aprobata de Comitetul de Evaluare in Vama.

Acordul privind Inspectia Inainte de Expeditie (PSI).

PSI consta in angajarea unor companii private specializate din strainatate pentru a verifica detaliile expeditiei - pretul, cantitatea si calitatea bunurilor, etc.

Acordul privind Inspectia Inainte de Expeditie recunoaste ca principiile si obligatiile GATT se aplica activitatilor agentilor de inspectie inainte de expeditie imputerniciti de catre guverne. In prezent, 5 companii de PSI ofera servicii de inspectie inainte de expeditie[17]: cea mai mare dintre ele este Socit Generale du Surveillance (SGS) din Geneva, ea are peste 130 de filiale in peste 140 de tari (inclusiv si in Republica Moldova); altele sunt BIVAC International din Paris; COTECNA din Geneva, Inchape Testing Services International (ITSI) din Londra si Inspectoratele din SUA.

Scopul PSI este salvgardarea intereselor nationale financiare prin prevenirea iesirilor de capital, fraudelor comerciale si eschivarii de la plata taxelor vamale, compensarea insuficientilor din infrastructurile administrative. PSI, de asemenea prezinta avantajul accelerarii vamuirii bunurilor, reducerii coruptiei vamale, etc.

Obligatiile pe care Acordul le impune tarilor care folosesc sistemul PSI vizeaza:

a) Nediscriminarea - procedurile si criteriile vor trebui aplicate pe o baza egala tuturor exportatorilor. Toti importatorii trebuie sa efectueze inspectia in mod uniform (Acordul PSI, art.1).

b) Tratamentul national - tarile care utilizeaza serviciile de PSI nu trebuie sa aplice reglementarile nationale intr-o asemenea maniera incit sa aplice un tratament mai putin favorabil pentru bunurile care au fost inspectate fata de produsele nationale similare (Acordul PSI, art.2).

c)    Locul inspectiei - inspectia fizica trebuie sa fie efectuata in tara exportatoare si, doar daca acest lucru nu este posibil, in tara producatoare (Acordul PSI, art.3).

d) Standardele - inspectia cantitatii si calitatii trebuie sa fie realizata in conformitate cu standardele convenite reciproc intre cumparator si vinzator sau, in absenta acestora, cu standardele internationale (Acordul PSI, art.4).

e)    Transparenta - transparenta trebuie sa fie asigurata prin furnizarea de informatii exportatorilor, intre altele, cu privire la legile si reglementarile din tara utilizatorului referitoare la activitatile de PSI si privind procedurile si criteriile folosite pentru inspectie (Acordul PSI, art.5-8).

f) Protectia informatiilor confidentiale - informatiile confidentiale nu trebuie divulgate tertilor (Acordul PSI, art.5-13).

g) Intirzierile - intirzierile fara motiv trebuie evitate (Acordul PSI , art.15-19).

h) Verificarea preturilor - membrii utilizatori vor face astfel incit, pentru a evita suprafacturarea sau subfacturarea si frauda, entitatile de inspectie inainte de expeditie sa efectueze o verificare a pretului (Acordul PSI, art.2:20).

Acordul stabileste o procedura independenta de revizuire - administrata in comun de catre o organizatie care reprezinta agentiile PSI si o organizatie care reprezinta exportatorii pentru a reglementa diferendele intre un exportator si o agentie PSI.[18]

Acordul privind Barierele Tehnice in Calea Comertului (TBT).

Scopul fundamental al Acordului este de a asigura ca regulamentele si standardele tehnice, ce includ cerinte pentru impachetare, marcare si etichetare si proceduri utilizate pentru evaluarea conformitatii cu aceste regulamente, cerinte si standarde sa nu fie formulate si aplicate astfel incit sa creeze obstacole inutile in calea comertului. Scopul mentionat poate fi realizat in cazul in care tarile utilizeaza, atunci cind este adecvat si posibil, standardele internationale pentru formularea regulamentelor lor tehnice sau pentru elaborarea standardelor nationale voluntare. Acordul cuprinde termenul "regulament tehnic" referitor la standardele cu care conformitatea este obligatorie. Termenul "standard" este utilizat referitor la standardele folosite pe o baza voluntara.[19]

Regulamentele tehnice si standardele industriale pot varia de la tara la tara. In cazul in care exista prea multe standarde diferite, acestea pot crea dificultati producatorilor si exportatorilor. Daca standardele sunt stabilite in mod arbitrar, ele pot fi utilizate ca scuza pentru protectionism. Astfel de standarde pot deveni obstacole in calea comertului.

Evaluarea conformitatii - acordul referitor la TBT defineste procedurile de evaluare a conformitatii ca fiind "orice procedura utilizata, direct sau indirect, pentru a determina daca cerintele pertinente, cuprinse in reglementarile tehnice sau standarde sunt indeplinite". Evaluarea conformitatii cu standardele, prin intermediul utilizarii unei terte parti neutre, ia urmatoarele forme:

Testarea produselor;

Certificarea produselor, in urma inspectiei;

Evaluarea sistemelor de management al calitatii; si

Proceduri de acreditare.

Reglementari tehnice si standarde - pentru ca regulamentele tehnice care impun standarde obligatorii sau standarde voluntare sa nu creeze obstacole tehnice inutile in calea comertului, Acordul stabileste anumite principii si reguli care cer ca agentiile cu rol de reglementare corespund cerintelor (Acordul privind TBT, art.1-2).

Principalele organizatii care redacteaza standardele internationale sunt: Organizatia Internationala pentru standardizare(ISO); Comisia Electrotehnica Internationala(CEI); Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (ITU); si Comisia Codex Alimentarius.

Acordul privind aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare (SPS).

Masurile sanitare si fitosanitare tin de securitatea alimentara si standardele pentru protectia plantelor si animalelor. Acordul SPS incurajeaza tarile membre sa utilizeze standarde stabilite de organizatii internationale, dar mai permite tarilor sa stabileasca propriile standarde care pot fi doar mai inalte decit cele internationale. Aceste masuri nu vor admite discriminari in mod arbitrar sau nejustificat intre tarile membre unde prevaleaza conditii identice sau similare.

Conform Acordului SPS se considera masuri sanitare si fitosanitare toate masurile ce pot fi aplicate:

a.          pentru protectia vietii si sanatatii oamenilor impotriva riscurilor cauzate de alimentele care contin aditivi, substante contaminante, toxine sau organisme ce provoaca boli;

b.          pentru protectia vietii si sanatatii oamenilor impotriva plantelor sau animalelor purtatoare de boli;

c.           pentru protectia vietii si sanatatii animalelor si plantelor impotriva parazitilor, bolilor sau organismelor ce provoaca boli; s.a.

Acordul SPS cere tarilor ca, la adoptarea masurilor sanitare si fitosanitare, sa se calauzeasca de standardele, directivele sau recomandarile elaborate de : Comisia Codex Alimentarius; Biroul International al Epizootiilor; Organizatii internationale si regionale competente care isi desfasoara activitatea in cadrul Conventiei Internationale privind Protectia Plantelor; si orice alta organizatie care poate fi desemnata de Biroul OMC privind SPS:

Masurile SPS reduc riscurile consumatorilor, animalelor sau plantelor pina la niveluri acceptabile. Masurile diferite pot fi echivalente in asigurarea aceluiasi nivel de protectie a sanatatii contra riscurilor aparitiei unor boli sau contaminari. Art.4 al Acordului SPS cere statelor membre, sub anumite conditii, recunoasterea masurilor echivalente al altor tari.

Membrii OMC sunt incurajati sa acorde asistenta tehnica si financiara pentru tarile cel mai putin dezvoltate pentru ca ele sa fie in stare sa faca fata problemelor specifice ce tin de implementarea Acordului si introducerii unor noi masuri SPS care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra comertului.

Acordul SPS mareste transparenta masurilor sanitare si fitosanitare. Cu toate ca multe guverne utilizeaza deja in managementul lor evaluarea riscului cu referire la inofensivitatea alimentelor si protectia vietii si sanatatii animalelor si plantelor. Acordul SPS incurajeaza utilizarea la scara mai larga a evaluarii sistematice a riscului de catre toate guvernele tarilor membre ale OMC si pentru toate produsele relevante.

Acordul privind procedurile in materie de licente de import (PLI).

Procedurile nationale in materie de licente in import pot afecta in mod negativ fluxul importurilor, in special daca aceste proceduri nu sunt transparente sau daca acestea intirzie in mod nejustificat eliberarea licentelor. Acordul PLI imparte licentele in doua categorii:

a) Licente automate - ele ar trebui sa se elibereze intr-un termen maximde 10 zile lucratoare de la primirea cererilor;

b)    Licente neautomate - sunt utilizate, in general, pentru a administra restrictiile cantitative si trebuie acordate intr-un termen de maximum 30 de zile de la primirea cererilor atunci cind licentele sunt eliberate pe baza principiului "primul venit, primul servit" , si de 60 de zile daca toate cererile sunt analizate simultan.

Acordul privind procedurile in materie de licente de import prevede reguli pentru adoptare si implementarea procedurilor nationale in ceea ce priveste eliberarea licentelor de import. Autoritatile nationale de licentiere trebuie sa se conformeze acestor reguli, obiectivul de baza al acestora fiind acela de proteja interesele importatorilor si furnizorilor externi. Regulile cer autoritatilor nationale de licentiere sa se asigure ca procedurile de licentiere nu sunt mai impovaratoare decit este absolut necesar pentru a administra sistemul de licentiere, sunt transparente si previzibile si protejeaza importatorii straini impotriva intirzierilor inutile.

Acordul PLI obliga tarile membre sa publice toate informatiile privind procedurile de licentiere pentru import (Acordul privind PLI, art. 1.4 ). In plus, pentru a proteja interesele importatorilor si a facilita emiterea rapida a licentelor, Acordul stipuleaza ca:

a)    modelele de cereri si proceduri trebuie sa fie atit de simple pe cit este de posibil;

b) cererile nu trebuie sa fie refuzate pentru erori minore de documentatie care nu modifica datele de baza;

c)    pedepsele aplicate pentru astfel de erori nu trebuie sa fie mai aspre decit este necesar pentru a servi ca avertisment, cu exceptia cazurilor in care apar intentii de frauda sau neglijari evidente.

Autoritatilor de licentiere li se cere ca la distribuirea licentelor sa acorde o atentie deosebita noilor importatori, in special celor care importa din tari in curs de dezvoltare si tari cel mai putin dezvoltate.

Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii (SMC).

Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii abordeaza doua subiecte separate, insa strins legate intre ele:

a)    disciplinele multilaterale care reglementeaza acordarea subventiilor;

b) aplicarea masurilor compensatorii in scopul compensarii daunelor cauzate de importurile subventionate.

In general, prevederile Acordului SMC se aplica produselor industriale, iar cele ale Acordului privind Agricultura la produsele agricole. Se considera ca o industrie a primit o subventie ca urmare a: transferului direct de la guvern de fonduri sau garantii guvernamentale ale platilor imprumuturilor; furnizarii de bunuri sau servicii sau achizitionarii de bunuri de catre guvern; s.a. (Acordul SMC, art.1).

Guvernele acorda subventiile in scopul folosirii lor pentru promovarea dezvoltarii de noi industrii, pentru a le incuraja investitiile si infiintarea de intreprinderi in zonele defavorizate, pentru imbunatatirea infrastructurii, etc.

Scopul Acordului nu este sa restringa nejustificat dreptul guvernelor de a acorda subventii, ci de a le interzice sau de a le descuraja in utilizarea subventiilor care au efecte defavorabile asupra comertului altor tari. In acest scop, el imparte subventiile in:[21]

a) Subventii interzise (subventiile rosii) - ele includ subventiile la export. In trecut regula care interzicea folosirea subventiilor la export pentru produsele industriale s-a aplicat numai tarilor dezvoltate. Acordul extinde aceasta regula si la tarile in curs de dezvoltare care beneficiaza de o perioada de tranzitie de opt ani, in decursul careia trebuie sa-si alinieze practicile in materie de subventionare , in conformitate cu aceasta regula. Pe parcursul acestei perioade, tarile in curs de dezvoltare nu pot mari nivelul subventiilor la export.

Prin art. 3 al Acordului se interzic doua categorii de subventii:

subventiile subordonate utilizarii cu preferinta a produselor nationale fata de produsele importate;

subventiile la export , adica subventiile care sunt subordonate rezultatelor la export.

Aceste doua categorii de subventii sunt interzise deoarece afecteaza comertul si prin aceasta, cauzeaza "efecte nefavorabile" intereselor comerciale ale altor tari.

b) Subventiile permise - toate subventiile care nu sunt interzise sunt permise. Acordul SMC imparte subventiile permise in doua categorii:

Subventiile actionabile (galbene) - majoritatea subventiilor fac parte din categoria celor "actionabile". Ele nu sunt interzise, desi pot fi contestate printr-o reglementare multilaterala a diferendelor sau prin actiuni compensatorii, in cazul daca afecteaza in mod nefavorabil interesele altor Membri (ex: aduc daune unei ramuri nationale de productie de pe teritoriul membrilor afectati; cauzeaza un prejudiciu grav; etc).

Subventiile neactionabile (verzi) - de regula, din aceasta categorie fac parte subventiile acordate de guvern intreprinderilor mici si mijlocii identificate pe baza marimii lor sau a numarului de angajati. Aici se mai includ si subventiile pentru activitatile de cercetare la nivelul intreprinderilor, daca anumite conditii sunt indeplinite; pentru asistarea dezvoltari industriale a regiunilor defavorizate; pentru promovarea adaptarii instalatiilor existente la noi cerinte de mediu ambiant, cu conditia ca ea sa fie punctuala si sa fie limitata la 20% din costurile adaptarii. Tarile importatoare nu pot percepe taxe compensatorii pentru produsele ce beneficiaza de subventii neactionabile.

Acordul SMC stabileste reguli si proceduri detaliate pe care autoritatile competente trebuie sa le respecte pe parcursul investigatiei si la calcularea nivelului taxei compensatorii ce poate fi perceputa (Acordul SMC, art.4,7,9).

Acordul privind salvgardarea

Acordul privind salvgardarea autorizeaza tarile importatoare sa limiteze importurile pentru o perioada de timp daca, in rezultatul investigarilor efectuate de autoritatile competente, s-a stabilit ca importarea se efectueaza in cantitati exagerate si cauzeaza un prejudiciu grav ramurii nationale de productie producatoare de marfuri similare sau a celor care concureaza in mod nemijlocit cu cele importate.

In Acord se expun criteriile ce trebuie sa fie luate in consideratie de autoritatile ce desfasoara investigarea pentru a determina in ce masura importurile cauzeaza prejudiciu grav ramurii concrete de productie nationala (Acordul privind Salvgardarea, art. 4:2). Termenul "dauna grava" este definit ca "degradarea notabila a situatiei unei ramuri de productie nationala". Acordul pune accent pe transparenta si pe respectarea stricta a cerintelor procedurale. Unul din criteriile cerintelor procedurale este de a oferi furnizorilor straini si statelor, interesele carora pot fi afectate intr-un mod nefavorabil de actiunile de salvgardare propuse, posibilitatea de a aduce dovezi si de-asi apara adecvat interesele.

Scopul primar in asigurarea acestor masuri temporare de protectie marita este de a acorda timp ramurii nationale afectate in vederea pregatirii pentru concurenta sporita cu care se va confrunta dupa inlaturarea restrictiilor.

In principiu, masurile de salvgardare nu pot fi indreptate spre importuri dintr-o tara anume. Totusi, Acordul descrie in ce mod o cota poate fi acordata tarilor furnizoare, inclusiv circumstantele exceptionale, cind importurile din anumite tari au sporit neproportional de rapid. O masura de salvgardare nu va dura mai mult de 4 ani, desi aceasta perioada poate fi extinsa pina la opt ani, cu conditia ca o autoritate nationala determina ca masura data este necesara si ca exista probe ce dovedesc ca industria se ajusteaza. Masurile impuse pentru mai mult de un an de zile trebuie sa fie liberalizate in timp.[22] Tarile in curs de dezvoltare pot impune aceste restrictii pentru o perioada maxima de 10 ani.

Fiind impusa, actiunea de salvgardare se va aplica doar in masura necesara prevenirii sau remedierii prejudiciului grav si de a ajuta industria respectiva sa se restabileasca. Actiunile de salvgardare nu vor fi autorizate daca problemele cu care se confrunta industria nationala au o alta origine decit cea legata de importurile exagerate.

Acordul permite ca, in situatii exceptionale, tarile membre sa deroge de la regula nediscriminarii si sa aplice restrictiile contingentare numai pentru una sau mai multe tari, cind importurile din aceste tari " au crescut intr-un procentaj disproportional in raport cu cresterea totala a importurilor produsului in cauza". Pentru a se asigura ca asemenea actiuni sunt luate numai in situatii exceptionale, Acordul stabileste ca acestea ar trebui luate numai dupa consultari cu Comitetul privind Salvgardarea si cu aprobarea acestuia. Cu alte cuvinte, nu este permisa adoptarea masurilor de salvgardare care sa restrictioneze importurile, cind numai citiva producatori considera ca nu pot face fata concurentei la import.

Atunci cind o tara impune restrictii asupra importurilor in scopul protejarii producatorilor sai interni, ea trebuie sa ofere compensatii comerciale suficiente ( de exemplu sub forma unor reduceri a taxelor vamale de catre tara care doreste sa adopte actiunea de salvgardare) tarilor ale caror interese comerciale ar putea fi afectate de aceste masuri. In caz contrar, tara exportatoare poate lua masuri de retorsiune, adica masuri similare fata de tara importatoare.

Acordul privind Practicile Anti-dumping (art. VI al GATT 1994)

Acordul privind Practicile Anti-dumping (art. VI al GATT 1994) reglementeaza aplicarea de catre membrii OMC a masurilor anti-dumping. Masurile anti-dumping sunt remedii unilaterale care pot fi aplicate de catre un Membru dupa efectuarea anchetei si stabilirii de catre Membrul respectiv, in conformitate cu prevederile Acordului AD, ca produsul importat este "lansat pe piata la un pret de dumping si ca importurile cu pret de dumping cauzeaza daune materiale industriei autohtone producatoare a produsului similar. Cu alte cuvinte, daca o companie exporta un produs la un pret mai mic decit pretul pe care acesta il obtine pe piata sa interna, atunci se spune ca are loc practica "dumping" in cazul acestui produs. Marja operatiunilor de dumping se determina prin compararea acestor doua preturi.

Acordul AD inainteaza anumite cerinte reale, care trebuie sa fie indeplinite intru impunerea masurilor anti-dumping, dar si cerinte detaliate procedurale privind desfasurarea anchetei anti-dumping, impunerea si mentinerea masurilor anti-dumping. Atit nerespectarea cerintelor reale cit si a celor procedurale pot fi folosite la solutionarea litigiilor si pot servi ca baza pentru invalidarea masurii. Acordul AD nu cere nemijlocit actiuni privind dumpingul deoarece dumpingul, in primul rind, este o practica la care recurg companiile de afaceri (prin aceasta se deosebesc de subventii, deoarece in cazul subventiilor actiunea se comite de guvern sau o institutie guvernamentala).

Ca atare o activitate "anti-dumping" presupune incasarea unor plati vamale aditionale la anumite produse originare dintr-o anumita tara exportatoare, in scopul aducerii pretului la produsul dat mai aproape de "valoarea normala", sau in scopul ameliorarii prejudiciului adus industriei interne in tara importatoare.

Exista mai multe modalitati de verificare daca in cazul unui anumit produs are loc evenimentul "dumping" la un nivel pronuntat sau doar unul usor:

a) Preturi calculate la mediu - pentru a stabili marja de dumping prin compararea preturilor interne si a preturilor la export, practicate de exportator, autoritatile competente utilizeaza adesea preturi medii, mai ales atunci cind un numar mare de tranzactii mici sunt implicate. Pentru a garanta ca in astfel de cazuri preturile sunt comparate corect, Acordul prevede ca comparatia sa fie bazata pe:

media ponderata a preturilor la produsele destinate consumului intern, comparata cu media ponderata a preturilor la toate tranzactiile de export;

preturile de pe piata interna si preturile de export.

Acordul permite o exceptie de la aceasta regula generala in cazul in care preturile de export difera semnificativ intre cumparatori, regiuni sau perioade de timp (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art. 4.2).

b) Conversiunea valutei - compararea pretului pentru consumul intern cu pretul la export, de regula, include si conversiunea celui din urma in valuta tarii exportatoare. Acordul AD prevede folosirea in scopuri de conversiune a ratei de schimb predominante pentru ziua in care a fost efectuata tranzactia de vinzare (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art.4.1).

c) Reconstituirea - Acordul AD recunoaste ca acolo unde volumul vinzarilor interne este scazut, pretul la consum in tara exportatoare nu poate fi folosita ca baza corespunzatoare pentru compararea preturilor. In asa cazuri, Acordul permite organelor de anchetare sa foloseasca in scopuri de comparare valoare reconstituita in loc de pretul practicat pentru consum intern. Valoarea reconstituita este calculata pe baza costului de productie al produsului pentru ramura de productie exportatoare (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art.2).

d)    Regula de minimis - Acordul AD prevede respingerea imediata a cererii si stoparea anchetei daca:

marja de dumping este mic si nesemnificativ, adica mai mic de 2% din pretul de export al produsului;

volumul importurilor dintr-o anumita tara este mai mic de 3% din toate importurile produselor similare in tara importatoare;

dauna este neglijabila.

Acordul stipuleaza ca tarile membre trebuie sa informeze in mod prompt si detaliat Comisia privind practicile "anti-dumping" despre toate activitatile preliminare si finale contra practicii dumping. Ele vor trebui, de asemenea, sa raporteze despre toate investigatiile desfasurate o data pe an. Atunci cind apar diferente, tarile membre sunt incurajate sa se consulte. Ele pot folosi procedura OMC de reglementare a diferendelor.

Acordul privind Regulile de Origine.

Regulile de origine sunt utilizate de catre guverne pentru a determina tara care ar trebui considerata ca tara in care au fost produse marfurile importate. Aceste reguli sunt o parte esentiala a regulilor de comert, deoarece un sir de politici discrimineaza tarile exportatoare. Regulile privind originea se mai folosesc la elaborarea statisticii comerciale si la confectionarea etichetelor "fabricat in." care se aplica la produse.

GATT nu contine reguli specifice de determinare a originii. Acest lucru a dat tarilor flexibilitatea de a adopta regulile proprii si de a le aplica diferentiat, in functie de scopul pentru care se utilizeaza. Pentru a gasi solutii la aceste probleme si la alte probleme care au aparut ca urmare a absentei de reguli precise, a fost negociat, in cadrul Rundei Uruguay, Acordul privind Regulile de Origine .

Obiectivul fundamental al Acordului este de a cere tarilor sa adopte un ansamblu uniform de reguli armonizate in scopul determinarii originii produselor importate care beneficiaza de clauza MFN. Deoarece sa considerat ca activitatea tehnica de elaborare a unor astfel de reguli necesita timp, Acordul cuprinde doua seturi de prevederi:

a)     primul set se refera la regulile pe care tarile trebuie sa le respecte pe toata durata perioadei de tranzitie, adica pina la intrarea in vigoare a noilor reguli armonizate (activitatea tehnica privind armonizare se realizeaza de Comitetul Tehnic OMV, sub coordonare Comitetului OMC pentru Regulile de Origine;

b)    al doilea set de prevederi este aplicabil dupa incheierea perioadei de tranzitie.

Regulile de origine sunt necesare deoarece marfurile pot fi supuse diverselor masuri discriminatorii in functie de originea lor. Taxele si restrictiile legate de importuri pot varia in functie de originea produsului importat. Regulile de origine sunt folosite:

in scopul determinarii faptului daca marfurile importate vor beneficia de clauza MFN sau de tratament preferential;

in scopul de a implementa masurile si instrumentele politicii comerciale, ca taxele anti-dumping si de salvgardare; s.a.

Astfel, tara de origine este considerata tara unde marfa a fost fabricata integral, sau a fost supusa unei transformari substantiale. Drept tara de origine a marfii pot fi considerate si un grup de tari, o uniune vamala de tari, o regiune sau o parte a tarii. Tara de origine a marfii se determina in scopul aplicarii masurilor tarifare si netarifare de reglementare a activitatii economice externe.

Pentru importurile pentru care se acorda clauza MFN, determinarea tarii de origine nu este, in general, necesara, deoarece acest nivel de taxe se aplica, pe baze nediscriminatorii, importurilor provenind din toate sursele.

Acordul obliga membrii OMC sa asigure transparenta regulilor lor de origine, sa nu provoace efecte restrictive, de distorsiune sau dezorganizare asupra comertului international.

10. Acordul privind masurile investitionale legate de comert (TRIMS).

Pentru incurajarea investitiilor, guvernele impun adesea investitorilor straini anumite conditii, in conformitate cu anumite prioritati nationale. Conditiile care pot avea efecte asupra comertului sunt denumite masuri investitionale legate de comert (TRIMS).

Acordul TRIMS, negociat in Runda Uruguay, cere tarilor sa elimine TRIMS pe care le considera incompatibile cu regulile GATT. Pentru tarile dezvoltate perioada de eliminare este de doi ani, pentru tarile in curs de dezvoltare - de cinci ani (pina la 1 ianuarie 2000) si pentru tarile cel mai putin dezvoltate - de sapte ani (pina la 1 ianuarie 2002).

Acordul TRIMS se aplica doar in masura in care afecteaza comertul cu bunurile. Prin aceasta se recunoaste ca anumite masuri pot cauza restrictii si distorsiona comertul si se stabileste ca membrii nu vor aplica masuri, care sunt discriminatorii fata de straini sau produse straine. Acordul, de asemenea, interzice masurile investitionale care conduc la restrictii cantitative.

Masurile adoptate de Statele membre pentru a atrage si reglementa investitiile straine includ stimulari fiscale, reduceri de taxe si oferirea terenurilor si altor servicii in conditii preferentiale. In afara de aceasta, Statele impun conditii care ar incuraja sau obliga utilizarea investitiilor conform unor anumite prioritati nationale. Cerintele cu continut local, care prescriu investitorului sa utilizeze un anumit volum de contributii locale in productie, sunt un exemplu al unor astfel de conditii. Masurile investitionale legate de comert sunt aplicate in special de catre tarile in curs de dezvoltare pentru a promova obiectivele dezvoltarii.

In conformitate cu acest Acord, tarile trebuie sa informeze OMC si Statele membre referitor la toate masurile investitionale care nu corespund acestui Acord. Prezentul Acord prevede constituirea unui Comitet privind TRIMS pentru monitorizarea implementarii acestor angajamente.

Acordul privind Textilele si Imbracamintea (ATI).

Obiectivul fundamental al Acordului ATI este sa asigure eliminarea restrictiilor aplicate in prezent de citeva tari dezvoltate la importul de textile si imbracaminte. In acest scop, Acordul stabileste procedurile pentru integrarea comertului de textile si imbracaminte in sistemul GATT, cerind tarilor sa elimine restrictiile in patru etape, intr-o perioada de zece ani, pina la 1 ianuarie 2005.

Baza metodologica pentru integrarea comertului cu textile si imbracaminte in GATT este lista produselor textile , continute in Anexa ATI. Lista acopera toate produsele textile-fire si tesaturi, textile si imbracaminte, indiferent daca fac sau nu obiectul restrictiilor. Procesul de integrare se desfasoara in patru etape. In fiecare etapa, produsele insumind un anumit procent minim din volumul importurilor din 1990 ale unei tari trebuie incluse in procesul de integrare, adica trebuie sa iasa din sfera de aplicare a AMF si sa fie supus regulilor generale ale OMC.

Ramurile industriilor producatoare de textile si imbracaminte sunt importante pentru un numar mare de tari in curs de dezvoltare. Acordul contine mecanisme tranzitorii specifice de salvgardare care pot fi aplicate produselor neintegrate deocamdata in GATT la orice etapa. In conformitate cu mecanismele de salvgardare pot fi luate masuri impotriva unor tari exportatoare aparte, daca tara importatoare a demonstrat ca volumul total al importurilor produsului respectiv introdus in tara in cantitati atit de sporite incit poate sa cauzeze un prejudiciu grav ramurii nationale de productie respectiva. Tara care are in vedere de a aplica masuri de salvgardare trebuie, mai intii, sa aiba consultari cu tara exportatoare sau tarile interesate. De asemenea, problema trebuie sa se prezinte Organului de Monitorizare a Textilelor pentru examinarea prompta si recomandari adecvate.

La Conferinta Ministeriala de la Doha comertul cu textilele a constituit un capitol destul de important. In acest sens, Declaratia Ministeriala aprobata la Doha confirma ca tarile membre ale OMC au ajuns la comun acord in vederea initierii unor noi negocieri cu privire la reducerea semnificativa a taxelor vamale, in asa fel ca barierele non-tarifare sa fie eliminate in special in exportul acestor produse care prezinta un interes deosebit pentru tarile in curs de dezvoltare. In asa fel se poate constata ca tarile in curs de dezvoltare au obtinut la Doha un succes remarcabil in problema liberalizarii continua a comertului cu textilele.[25]

Acordul privind Agricultura.

Programul de reforma adoptat prin Acordul privind Agricultura, negociat in cadrul Rundei Uruguay, incearca sa impuna disciplina GATT in comertul cu produse agricole, un sector in care regulile sale nu au fost intotdeauna aplicate pe deplin de catre toate tarile membre.

Acordul privind Agricultura stabileste un program pentru reforma graduala a comertului in sectorul agricol. Programul are ca scop "stabilirea unui sistem comercial agricol corect si echitabil, orientat spre piata", solicitind tarilor sa adopte noi reguli in acest domeniu.

Acordul permite statelor sa sprijine economia rurala, dar de preferinta - prin politici care cauzeaza mai putine distorsiuni comertului.

Acordul privind Agricultura interzice subventionarea exportului produselor agricole, cu exceptia cazurilor cind aceste subventii sunt specificate in lista angajamentelor Membrului. In acest caz, Acordul cere de la Membrii OMC sa reduca atit suma mijloacelor banesti alocate pentru subventionarea exportului, cit si volumul de exporturi care este subventionat. Este recunoscut ca mai multe tari se bazeaza pe folosirea subventiilor pentru a desface surplusul de produse pe pietele internationale. Acordul obliga aceste tari sa reduca folosirea lor.

Una din caracteristicile Acordului privind Agricultura este "clauza pasnica". Prin aceasta clauza se protejeaza anumite categorii de politici de sprijin intern si de subventii la export fata de contra-masurile intreprinse, la nivel national sau multilateral, de alte tari. Acordul prevede ca acele produse care beneficiaza de subventiile din "zona verde" fiind in conformitate deplina cu dispozitiile prevazute, vor fi neactionabile atit in scopul actiunilor compensatorii, cit si a contestarilor la OMC prin invocarea procedurilor de reglementare a diferendelor.[26]

In Acordul privind Agricultura a fost inclus un articol, conform careia Membrii OMC sunt obligati sa continue procesul de reformare a comertului produselor agricole care a inceput in anul 2000. In prezent, negocierile in acest domeniu se afla in faza a doua. In aceasta faza intrunirile sunt in mare masura neoficiale. Programul de lucru determinat in martie 2001 prevede orarul petrecerii celor sase intruniri neoficiale. Prima faza a fost formata din tarile care prezinta propunerile ce contin pozitiile lor initiale pentru procesul de negocieri. La faza a doua, in tema discutiilor sunt incluse mai multe detalii tehnice, necesare membrilor de a ajunge la un consens in privinta modificarii regulilor si angajamentelor in domeniul agriculturii.[27]

Principalul subiect in domeniul agriculturii, discutat in cadrul a IV-a Conferintei Ministeriale a OMC, a fost sprijinul producatorilor interni si promovarea exportului. Tot aici au fost propuse negocieri de extindere a accesului pe piata, reducerea, in vederea eliminarii, tuturor formelor de subventionare a exportului, reducerea substantiala a sprijinului intern ce afecteaza negativ comertul.

Unele tari in curs de dezvoltare si tarile cel mai putin dezvoltate au cerut schimbarea proiectului care sa le permita mai multe scutiri de la diferite discipline ale comertului agricol si sa includa eliminarea tarifelor maximale (rata foarte inalta a tarifelor le import), cresterea tarifara (rata mai inalta la produsele prelucrate decit cea aplicata la materia prima) si obstacolele netarifare.

Acordul General privind Comertul cu Servicii.

1. Obiectivele si structura G.A.T.S.

Serviciile ocupa o gama larga de activitati economice, de la servicii bancare, de asigurare si telecomunicatii pina la servicii de recreare, culturale si sportive. OMC a identificat peste 150 de subsectoare de servicii.

Comertul cu servicii creste si, in prezent, reprezinta peste 20% din ansamblul comertului international. Acordul General privind Comertul cu Servicii, care a fost negociat la Runda Uruguay, a creat un cadru pentru aducerea acestui comert sub disciplina internationala. Prevederile sale se aplica la toate modurile de realizare a comertului international cu servicii, si anume:

a.          Miscarea peste frontiera a serviciilor;

b.          Stabilirea unei prezente comerciale in tara unde serviciul este furnizat;

c.           Deplasarea temporala a personalului in alta tara pentru a furniza un serviciu acolo; si

d.          Deplasarea consumatorilor in tara importatoare.[28]

Obiectivele GATS sunt similare celor ale GATT. Aceasta vizeaza "promovarea cresterii economice a tuturor partenerilor comerciali si dezvoltarea tarilor in curs de dezvoltare", prin expansiunea comertului cu servicii. Acordul cauta sa atinga acest obiectiv aplicind la comertul cu servicii regulile GATT, cu modificarile necesare pentru a tine seama de trasaturile sale specifice.

Structura GATS consta din:

a)          Un text cadru care stabileste conceptele, principiile si regulile care se aplica la masurile ce afecteaza comertul cu servicii;

b)         Anexele Acordului, care stabilesc principiile si regulile privind sectoare specifice si care completeaza textul;

c)          Angajamente specifice de liberalizare a comertului in sectoare si subsectoare de servicii, figurind in listele nationale de angajamente ale tarilor membre.

Spre deosebire de bunuri, GATS contine un al patrulea element special: listele ce indica domeniile in care tarile , temporar, nu aplica principiul nediscriminatoriu "natiunea cea mai favorizata". Aceste obligatii, cum ar fi programele tarifare in cadrul GATT, constituie o parte integranta a Acordului. La fel se considera si retragerea temporala a tratamentului "natiunea cea mai favorizata".

Consiliul OMC pentru Comert cu Servicii supravegheaza functionarea acestui Acord. Negocierile cu privire la Angajamentele in patru domenii au avut loc dupa Runda Uruguay.[29]

Principalele prevederi ale G.A.T.S.

GATS se aplica la masurile guvernamentale care privesc serviciile furnizate pe baze comerciale. Astfel, acesta acopera atit intreprinderile din sectorul privat, cit si companiile proprietare a guvernelor, daca acestea furnizeaza serviciile baza comerciala. Serviciile obtinute de departamentele si agentiile guvernamentale pentru uzul lor intern sunt excluse din sfera acordului.

Printre obligatiile importante impuse de textul cadru sunt cele referitoare la:

a    Transparenta reglementarilor - Acordul cere ca fiecare tara membra sa stabileasca unul sau mai multe puncte de informare, de unde alte tari membre sa poata obtine informatii privind legile si reglementarile afectind comertul din sectoarele de servicii de interes pentru industriile lor. In plus, in scopul sprijinirii furnizorilor de servicii din tarile in curs de dezvoltare, Acordul cere tarilor dezvoltate membre sa stabileasca puncte de contact pentru obtinerea informatiei necesare.

b Recunoasterea reciproca a calificarilor cerute pentru furnizarea de servicii. Companiile sau persoanele care furnizeaza servicii trebuie sa obtina certificate, licente sau alte autorizari care sa le permita sa faca afaceri. Acordul solicita tarilor membre sa incheie aranjamente pentru recunoasterea reciproca a cerintelor de calificare pentru obtinerea autorizatiei. Acordurile de recunoastere vor fi notificate OMC.

c Aplicarea tratamentului natiunii celei mai favorizate - In cadrul GATS, atunci cind o tara permite patrunderea competitorilor straini intr-un anumit sector, inseamna ca se vor acorda oportunitati egale pentru sectorul dat serviciilor acordate de toate tarile membre a OMC. NMF se aplica in cazul tuturor serviciilor, dar se permit unele scutiri speciale temporare.

d    Regulamentele vor fi obiective si rezonabile - Dat fiind faptul ca regulamentele interne sunt cele mai importante mijloace de exercitare a unei influente sau a controlului asupra comertului cu servicii, in Acord se cere ca guvernele sa reglementeze serviciile in mod rezonabil, obiectiv si impartial.

e    De a nu aplica restrictii la transferurile si platile internationale, cu exceptia cazului cind tara are serioase dificultati cu balanta de plati, dar chiar si in asemenea cazuri restrictiile vor fi temporare si vor respecta alte limite si conditii;

f    Masuri care sa fie luate pentru liberalizarea comertului, inclusiv acelea care sa asigure o mai mare participare a tarilor in curs de dezvoltare. Runda Uruguay a constituit inceputul. GATS cere sa fie desfasurate mai multe negocieri, primele dintre care urmeaza sa inceapa pe parcursul urmatorilor cinci ani. Scopul urmarit este ca procesul de liberalizare sa continue prin intermediul majorarii numarului de angajamente in programe.

Celelalte prevederi din textul cadru pot fi, in linii mari, impartite in doua grupe. In prima grupa sunt domeniile pentru care textul prevede ca negocierile ar trebui sa aiba loc. In a doua grupa sunt prevederile privind exceptiile de la regulile generale.

Comertul cu servicii este mult mai divers decit comertul international cu bunuri. Companii de telefoane, banci, companii aeriene si firme de contabilitate acorda serviciile lor in moduri cu totul diferite. Anexele GATS reflecta unele din aceste diversitati. Anexele reglementeaza urmatoarele domenii: Deplasarea persoanelor fizice; Serviciile financiare; Telecomunicatiile; Servicii de transport aerian; Achizitiile publice; Subventiile; Masurile compensatorii; Licentierea etc.[32]

Angajamentele tarilor referitoare la continuarea deschiderii pietei.

Fiecare tara isi asuma anumite angajamente cu privire la sectoarele de servicii si la activitatile in sectoarele date. Angajamentele garanteaza accesul pe piata a tarii date in sectoarele vizate si stabilesc limitele accesului pe piata si tratamentul national.

In ceea ce priveste masurile de acces pe piata pe care o tara ce-si asuma angajamente negociate nu doreste sa le suprime complet, aceasta poate stipula ca angajamentele sunt subordonate anumitor conditii. Formele pe care asemenea conditii le pot lua sunt mentionate in Articolul XVII al GATS. Nici o alta conditie nu poate fi impusa.

Angajamentele asumate de o tara sunt inregistrate in lista sa de angajamente GATS. Fiecare lista este impartita in doua parti: orizontala si sectoriala. Angajamentele orizontale se aplica la toate sectoarele de servicii; angajamentele sectoriale sunt aplicabile numai unor anumite sectoare sau subsectoare de servicii. Natura angajamentelor care pot fi asumate in cadrul fiecarui mod sunt:

a.          Angajament integral - tara in cauza nu cauta sa limiteze accesul la piata sau tratamentul national, prin masuri incompatibile cu Art. XVI al GATS;

b.          Angajament insotit de limitari - tara data descrie detaliat masurile care sunt incompatibile cu regulile relative la accesul pe piata sau tratamentul national, si se angajeaza sa nu ia alte masuri incompatibile;

c.           Absenta unui angajament - arata ca tara in cauza ramine libera sa mentina sau sa introduca masuri incompatibile cu regulile privind accesul pe piata sau tratamentul national;

d.          Imposibilitatea tehnica de a asuma angajamente - tara respectiva arata ca intr-un sector dat, un anumit mod de furnizare nu poate fi utilizat din motive tehnice.

Listele de angajamente sunt complexe, deoarece acopera 12 sectoare si 155 subsectoare. Pentru fiecare subsector, angajamentele sunt mentionate conform celor patru moduri in care se desfasoara comertul cu servicii. La GATS se gasesc si listele nationale cu exceptii de la tratamentul natiunii celei mai favorizate, durata acestor exceptii este limitata la 10 ani, ele urmind sa fie reexaminate dupa 5 ani de la inceperea aplicarii lor.

Acordul privind Dreptul de Proprietate Intelectuala

legate de Comert

3.1. Obiectivele si structura T.R.I.P.S.

Dezvoltarea comertului international poate fi afectata, daca normele adoptate de state in scopul protejarii drepturilor de proprietate intelectuala (DPI) variaza mult de la o tara la alta. Mai mult decit atit, aplicarea inadecvata sau ineficienta a acestor drepturi poate incuraja comertul cu bunuri contrafacute si produse piratate, prejudicind astfel intereselor comerciale legitime ale producatorilor care sunt titularii acestor drepturi sau le-au achizitionat. Elaborarea unor noi reguli comerciale pentru drepturi de proprietate intelectuala, care ar fi acceptate pe arena internationala, a fost considerata ca un mijloc de a introduce mai multa ordine si previziune si ca o modalitate de reglementare a diferendelor in mod mai sistematic in acest domeniu. Lucrul acesta s-a reusit pe parcursul Rundei Uruguay.

Acordul privind Aspectele Drepturilor de Proprietate Intelectuala legate de Comert, contine norme minimale pentru protectia DPI , precum si proceduri si cai de recurs pentru aplicarea lor. Acesta stabileste un mecanism pentru consultare si supraveghere la nivel international, pentru a asigura respectarea acestor norme de catre tarile membre la nivel national.

Structura Acordului este construita pe conventiile internationale existente privind DPI. Prevederile acestuia se aplica urmatoarelor DPI:

Brevete;

Dreptul de autor si drepturi conexe;

Marci de comert;

Desene industriale;

Schemele circuitelor integrate;

Informatii nedezvaluite; si

Indicatii geografice.

Pentru ca detinatorii de drepturi de proprietate intelectuala sa nu abuzeze de exclusivitatea asupra acestora, drepturile respective sunt spuse unui numar de limitari si exceptii. Acestea au scopul de a asigura un echilibru intre interesele legitime ale detinatorilor de DPI si cele ale utilizatorilor.

La momentul intrarii in vigoare a Acordurilor OMC la data de 1 ianuarie 1995, tarilor dezvoltate li s-a acordat un an pentru armonizarea in concordanta cu Acordul TRIPS a practicilor si legilor lor. Acordul prevede o perioada de tranzitie de 5 ani (adica pina la 1 ianuarie 2000) pentru tarile in curs de dezvoltare si o perioada de tranzitie de 11 ani pentru tarile cel mai putin dezvoltate.

Principalele prevederi ale T.R.I.P.S.

Acordul TRIPS se bazeaza pe principalele conventii internationale asupra DPI. Acesta mai stabileste ca tarile pot, conform conventiilor, sa garanteze o protectie mai mare decit este ceruta da Acordul TRIPS, atit timp cit nu contravine prevederilor Acordului.

Principalele prevederi ale Acordului pot fi grupate in urmatoarele cinci categorii:

a)    Principiile de baza si obligatii generale;

b)    Standardele minimale de protectie privind:

- obiectul protectiei;

- drepturile conferite;

- exceptii permise in cadrul acestor drepturi;

- durata minima de protectie;

c) Modul de aplicare adecvata a acestor drepturi de catre tari pe teritoriul lor;

d)    Aranjamente tranzitorii pentru implementarea regulilor la nivel national.

a)          Principii de baza si obligatii generale - Acordul reafirma aplicarea principiului tratamentului national, cuprins in diferite conventii internationale privitoare la DFI, care stabileste ca in ceea ce priveste "existenta, achizitionarea, mentinerea si aplicarea DPI ale nationalilor straini, acestora nu li se va acorda un tratament mai putin favorabil decit cel oferit de o tara propriilor nationali". De rind cu acordarea regimului national, , Acordul TRIPS mai solicita tarilor membre sa aplice tratamentul natiunii celei mai favorizate cetatenilor straini, in sensul de a nu crea nici o discriminare intre ei.

In Acord se stipuleaza ca protectia proprietatii intelectuale trebuie sa contribuie la introducerea inovatiilor tehnice si la transferul de tehnologie.

b)         Standartele minimale de protectie - Partea a doua a Acordului include tipurile de drepturi asupra proprietatii intelectuale si modalitatea de protejare a acestora. Scopul urmarit este de a asigura existenta standardelor adecvate de protectie in toate tarile membre. Ca punct initial in acest caz apar obligatiile stipulate in majoritatea aranjamentelor internationale administrate de Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (WIPO). Acestea sunt: Conventia de la Paris pentru protectia Proprietatii Industriale; Conventia de la Berna privind protectia Operelor Literale si Artistice. Exista domenii care nu sunt acoperite de aceste conventii. Din aceste considerente Acordul TRIPS a adaugat un numar semnificativ de noi standarde, mai inalte.

Drepturile de autor - Obiectul protejarii dreptului de autor include operele literale, stiintifice si artistice indiferent de modurile si forma de exprimare. Principalele prevederi asupra dreptului de autor si drepturile conexe sunt prevazute in Conventia de la Berna. Acordul TRIPS aduce clarificari si adaugiri Conventiei de la Berna asupra urmatoarelor aspecte:

programele pentru calculator si bazele de date;

drepturile de inchiriere a programelor de calculator, a inregistrarilor audio si de filme;

drepturile interpretilor si ale producatorilor de fonograme;

drepturile organizatiilor de radiodifuziune.[36]

Acordul stipuleaza ca artistii interpreti sau executanti au dreptul de a impiedica inregistrarea, reproducerea si punerea pe post neautorizata a interpretarii pentru o perioada de nu mai putin de 50 ani.

Marci de fabrica sau de comert - Regulile internationale privind marcile de comert sunt cuprinse in Conventia de la Paris. Acordul TRIPS completeaza aceste reguli in urmatoarele domenii:

definirea "marcii de comert" ;

drepturile exclusive ale detinatorilor de marci de comert;

interzicerea impunerii unor cerinte speciale pentru utilizarea marcilor de comert;

licentierea si cesiunea marcilor de comert;

anularea marcilor de comert.

In Acord se stipuleaza ca marcile de servicii trebuie sa fie protejate in acelasi mod ca si marcile de fabrica sau de comert, folosite pentru bunuri. Marcile care au devenit notorii intr-o anumita tara se bucura de protectie suplimentara.[37] Perioada minima de protectie a dreptului de proprietate este de 7 ani de la inregistrarea initiala si a fiecarei inregistrari. Inregistrarea se poate reinnoi la infinit.

Desene si modele industriale - Nu toate tarile protejeaza in mod uzual desenele industriale, care cuprind caracteristicile ornamentale ale produselor. Desenele industriale sunt protejate, in principal, in cazul bunurilor de consum, cum ar fi textilele, articolele de pielarie etc. Acordul TRIPS impune statelor membre, ca obligatie, protejarea desenelor industriale, care sunt noi sau originale. Desenele si modelele industriale trebuie sa fie protejate timp de cel putin 10 ani.

Indicatii geografice - Indicatiile geografice au scopul de a informa consumatorul ca un produs are calitatea, reputatia sau alte caracteristici "legate in mod esential de originea sa geografica". [38] Cel mai uzual exemplu cum ca indicatiile de origine geografica pot sa induca in eroare publicul este oferit de "Champagne" care nu este o marca de comert ci o regiune in Franta. Acordul TRIPS stipuleaza ca statele membre trebuie sa evite folosirea incorecta a denumirilor de localitati in calitate de marca. Acordul prevede un nivel mai inalt de protectie, chiar si in cazurile cind nu exista pericolul de a deruta consumatorii.

Brevete - Acordul prevede ca pentru ca o inventie sa poata fi inregistrata ca un brevet este necesar ca :

el sa fie o noutate;

sa implice o activitate inventativa;

sa aiba aplicabilitate industriala.

Organele de stat pot refuza eliberarea brevetului pentru o inventie daca exploatarea ei in scopuri comerciale este interzisa din motive de ordine publica sau moralitate. Pot fi excluse de la brevetare metodele de diagnosticare, terapeutice, animalele si procesele biologice de producere a plantelor si animalelor.

Acordul descrie drepturile minimale de care poate sa beneficieze titularul brevetului (Art. 28 TRIPS). Inventatorilor trebuie sa li se asigure protectia brevetelor pentru cel putin 20 ani.

Schemele de circuite integrate - Baza pentru protectia schemelor de circuite integrate in Acordul TRIPS este Tratatul de la Washington privind Proprietatea Intelectuala in materie de circuite integrate. Acest tratat a fost adoptat in 1989 , dar nu a intrat inca in vigoare. Prevederile suplimentare stipuleaza ca importul sau vinzarea produselor care incorporeaza un circuit integrat protejat fara autorizatie din partea proprietarului de drept, vor fi considerate ilegale. Durata minima de protectie este de 10 ani de la data inregistrarii sau de la data primei exploatari.

Informatii nedivulgate si secrete comerciale - Secretele comerciale si alte tipuri de "informatii nedivulgate", care au valoare comerciala, trebuie sa fie protejate impotriva incalcarii confidentialitatii si altor actiuni contrare practicilor de comert oneste. Datele testarii prezentate guvernelor in scopul aprobarii spre comercializare a noilor produse farmaceutice sau chimice pentru agricultura de asemenea trebuie sa fie protejate impotriva concurentei neloiale.

Pentru a asigura ca protectia imbunatatita si sporita a drepturilor de proprietate intelectuala nu va avea efecte adverse asupra transferului de tehnologie in conditii comerciale rezonabile, Acordul prevede ca tarile pot sa adopte masuri corespunzatoare, inclusiv legislative, pentru a impiedica detinatorii de proprietate intelectuala sa abuzeze de drepturile lor sau sa adopte protectii care restring in mod nerezonabil comertul.

c)    Exercitarea drepturilor de proprietate intelectuala - Existenta legilor cu privire la proprietatea intelectuala nu este de ajuns. Ele trebuie implementate. Aceasta este prevazut in Partea a III a Acordului TRIPS. Procedurile de exercitare trebuie sa fie echitabile si impartiale si nu neaparat complicate si costisitoare. Ele nu trebuie sa provoace limitari nerezonabile in timp sau piedici neargumentate. Acordul descrie in detalii cum trebuie sa fie abordata exercitarea drepturilor, inclusiv regulile pentru obtinerea dovezilor, masurile provizorii, daune si alte penalitati. Curtile de judecata trebuie sa dispuna de dreptul de a ordona inlaturarea sau distrugerea bunurilor pirateresti sau contrafacute. Guvernele vor trebui sa garanteze detinatorilor drepturilor de proprietate intelectuala obtinerea de asistenta din partea autoritatilor vamale pentru impiedicarea importului de bunuri contrafacute.

Consiliul pentru Aspectele Proprietatii Intelectuale legate de comert monitorizeaza functionarea Acordului si respectarea lui de catre guverne.[39]

d) Aranjamente tranzitorii pentru implimentarea regulilor la nivel national - La momentul intrarii in vigoare a Acordurilor OMC la data de 1 ianuarie 1995, tarilor dezvoltate li s-a acordat un an pentru armonizarea in concordanta cu Acordul TRIPS a practicilor si legilor lor. Acordul prevede o perioada de tranzitie de 5 ani (adica pina la 1 ianuarie 2000) pentru tarile in curs de dezvoltare si o perioada de tranzitie de 11 ani pentru tarile cel mai putin dezvoltate. Daca intr-o tara in curs de dezvoltare nu se asigura protejarea produsului brevetat dintr-un anumit domeniu de tehnologie, la momentul in care Acordul TRIPS a intrat in vigoare (1 ianuarie 1995), acesteia i se acorda 10 ani pentru a introduce protectia data. In cazul produselor farmaceutice si celor ce tin de domeniul substantelor chimice utilizate in agricultura, tarile trebuie sa accepte procedura de depunere a cererilor de brevet chiar de la inceputul perioadei de tranzitie, desi brevetul nu trebuie neaparat sa fie acordat pina la sfirsitul acestei perioade.

Regula generala, cu unele exceptii, prevede ca in conformitate cu Acordul se vor aplica acele obligatii cu referire la dreptul intelectual care exista la momentul perioadei de tranzitie a unei tari, precum si drepturile noi.

4. Sistemul OMC pentru reglementarea diferendelor

Pentru ca un sistem comercial multilateral sa functioneze in mod corespunzator, nu este suficient existenta unui ansamblu convenit de reguli. Regulilor trebuie sa li se adauge alte reguli care sa acorde tarilor dreptul de a corecta situatiile de incalcare a regulilor si de a reglementa diferendele lor. Dezvoltarea unui puternic sistem multilateral de reglementare a diferendelor, care elimina unele slabiciuni ale anteriorului sistem GATT, ar constituit astfel una din cele mai importante realizari ale negocierilor din Runda Uruguay.

Sistemul de solutionare a conflictelor din cadrul OMC este un element esential pentru asigurarea transparentei in sistemul comercial multilateral.[40] El a fost creat de insusi guvernele tarilor membre cu convingerea ca acest mecanism va asigura respectarea regulilor comerciale negociate. Principiul cheie in acest sistem este acordul. Fara acest sistem ar fi practic imposibil de a mentine echilibrul care, este destul de delicat in cazul regulilor si obligatiunilor internationale.

Acordul OMC prevede un sistem comun de reguli si proceduri aplicabile diferendelor ivite in cadrul oricarui din instrumentele sale juridice. Principala responsabilitate in aplicarea acestor reguli si proceduri, revine Consiliului General, care actioneaza ca Organ de Reglementare a Diferendelor (ORD). Acesta este singurul organ autorizat sa creeze " grupuri de lucru" alcatuiti din experti pentru examinarea unui anumit caz.

In mod tipic un diferend are loc atunci cind o tara adopta o masura in calitate de politica comerciala sau intreprinde alte actiuni care sunt considerate de unul sau mai multi membri ai OMC ca masuri ce incalca Acordurile OMC ori sunt considerate nereusite pentru a fi transformate in obligatii. Al treilea grup de tari poate declara ca ele au interes fata de cazul dat si ca se bucura de unele drepturi. Acordul subliniaza ca este esential solutionarea prompta, daca se urmareste scopul ca OMC sa functioneze in mod efectiv.

Acordul Rundei Uruguay a facut imposibil ca o tara care a pierdut un proces sa blocheze adoptarea hotaririi judecatoresti. In conformitate cu procedurile precedente ale GATT, hotaririle puteau fi adoptate doar prin consens. In prezent hotaririle judecatoresti sunt adoptate in mod automat, cu conditia ca nu exista un consens ca hotarirea sa fie respinsa.

Acordul General nu cuprinde clauze speciale pentru solutionarea diferendelor, insa timp de cinci decenii, s-a dezvoltat o practica cutumiara in acest domeniu. In martie 1982 existau deja mai mult de 100 diferende ce fusese supuse procedurii solutionarii in cadrul GATT.

Importanta consultarilor si a negocierilor - Unul din principiile importante prevazute in aceste proceduri este acela ca un diferend trebuie prezentat la ORD de catre guvernul tarii membre in vederea reglementarii, numai dupa ce incercarile de solutionare a neintelegerii prin consultari bilaterale au esuat. Procedurile mai prevad ca, pentru ajungerea la o solutie reciproc acceptabila, cele doua parti pot cere Directorului General sa foloseasca bunele sale oficii pentru concilierea si medierea intre ele.

Numai daca consultarile si eforturile de conciliere nu au dat rezultatul scontat intr-un interval de 60 de zile, partea vatamata poate cere ORD declansarea oficiala a mecanismului de reglementare a diferendelor, prin stabilirea unui panel care sa examineze plingerea. Pentru a urgenta reglementarea diferendelor si pentru a avea certitudinea ca formarea unui panel (grup de lucru) nu este intirziata de tara impotriva careia se depune plingerea, procedurile cer ORD sa formeze panelul de indata ce acest lucru este cerut de partea care se plinge, cu exceptia cazurilor in care exista un consens impotriva formarii panelului.[42]

O deosebita importanta pentru precizarea si dezvoltarea procedurilor de solutionare prezinta "Intelegerea Partilor Contractante privind notificarea, consultarea, solutionarea diferendelor si supravegherea (NCM), adoptata la 28.11.1979 (L/4907), ca si anexa la aceasta intelegere referitoare la descrierea acceptata in comun a practicii cutumiare a GATT in domeniul solutionarii diferendelor. Partile Contractante[43]sesizate cu o asemenea plingere pot decide, pe baza unei solicitari exprese si in urma raspunsului celeilalte parti, instituirea unui panel care sa le asiste in solutionarea diferendului.

Paneluri - Un panel este, in mod normal format din trei persoane, dar pot fi si cinci persoane daca partile au convenit astfel. Numele persoanelor pentru a fi numiti in Panel sunt propuse de Secretariatul OMC din lista cuprinzind experti guvernamentali si neguvernamentali.

Inainte de a se institui un panel, poate fi creat un Comitet de Conciliere, care in termeni ambigui ai art. 15 din Acordul privind punerea in aplicare a art. IV al Acordului General, ar urma ca, intr-o perioada de 3o de zile, sa-si exercite functiile sale de "bune oficii" pentru solutionarea amiabila a conflictului.

Decizia privind structura panelului este de obicei adoptata in urma consultarilor cu partile aflate in disputa. Intr-o perioada de 6 pina la 9 luni, panelele trebuie sa prezinte ORD rapoartele si recomandarile lor, in baza evaluarii obiective a faptelor din cazul respectiv, precum si a conformitatii masurilor examinate cu prevederile pertinente din instrumentele juridice.

Competentele panelului sunt complexe. Panelul are in mare masura sarcini de ancheta (uneori ancheta efectuata de panel poate sa implice si consultarea FMI[44]) urmind sa stabileasca prin obtinerea de informatii si expertiza tehnica, faptele care au dus la declansarea diferendului.

Acordul descrie in detalii modalitatea de activitate a grupului de lucru. Principalele etape sunt urmatoarele:

Inainte de prima audienta - fiecare parte la diferend prezinta panelului cazul sau in scris.

Prima audienta - tara care depune plingerea, tara implicata si tarile care au anuntat ca manifesta interes in cazul dat prezinta si ele cazul lor la prima audienta.

Reactii de raspuns - la cea de-a doua intrunire a panelului, tarile implicate prezinta reactiile de raspuns in scris, iar argumentele oral.

Expertii - cind una din parti prezinta comunicari stiintifice sau tehnice, grupul de lucru, la rindul sau, poate sa consulte experti sau sa desemneze un grup de experti care sa examineze aceste materiale si sa elaboreze un raport consultativ.

Primul proiect - panelul prezinta partile descriptive ale raportului (date si argumente) ambelor parti si se da un termen de doua saptamini pentru comentarii la acesta. Raportul nu include constatari si concluzii.

Raport interimar - grupul de lucru prezinta mai tirziu ambelor parti un raport interimar, care include constatarile si concluziile sale, dupa care se da o saptamina, termen in care partile pot cere revizuirea acestor date.

Revizuire - perioada de revizuire nu trebuie sa depaseasca doua saptamini. Pe parcursul acestei perioade grupul de lucru va organiza intilniri suplimentare cu cele doua parti.

Raportul final - raportul final se prezinta celor doua parti, iar dupa 3 saptamini acesta se prezinta tuturor membrilor OMC. Daca grupul de lucru decide ca chestiunea comerciala, care este obiect al divergentelor, nu incalca Acordurile OMC sau o obligatie, atunci se recomanda ca masura data sa fie adusa in concordanta cu regulile OMC.

Sanctiunea cea mai drastica ce poate fi adoptata de Partile Contractante este aprobarea suspendarii de catre partea lezata a aplicarii concesiilor sau a altor obligatii fata de partea contractanta ce incalca prevederile Acordului.

Procedura de solutionare prin intermediul panelelor a dus fie la suprimarea de catre statul reclamat a masurilor considerate contrare Acordului General, fie la realizarea unui compromis intre cele doua parti in litigiu - pe baza modificarii legislatiei nationale sau pe baza unei evaluari statistice.

Organul de Apel - Infiintarea Organului de Apel, ca o structura asemanatoare unui Tribunal de Apel, este un lucru nou adaugat sistemului de reglementare a diferendelor. Fiecare din parti poate sa depuna un apel fata de o hotarire judecatoreasca a panelului. Apelul este supus audierii de catre 7 persoane cu autoritate recunoscuta, cu experienta in domeniul juridic si comert international si problematica acoperita de diverse acorduri. Ei trebuie sa fie independenti de oricare guvern. Din cele sapte persoane doar trei vor fi solicitati pentru oricare dintre cazuri.

Raportul Organului de Apel, care se va limita la aspectele juridice cuprinse in raportul panelului, precum si la interpretarea juridica care decurge de aici, trebuie sa fie prezentat la ORD intr-un interval de 60 pina la 90 de zile.

Apelul poate sa modifice, sa faca amendamente sau sa remita constatarile juridice si concluziile grupului de lucru. Organul pentru Reglementarea Diferendelor trebuie sa accepte sau sa respinga rapoartele de apel in termen de 30 de zile. Respingerea e posibila doar prin consens.

Examinarea rapoartelor de catre ORD - Raportul panelului este supus ORD pentru adoptare si pentru a se formula recomandari, decizii si reglementari corespunzatoare.

Pentru a se asigura reglementarea prompta a diferendului, este prevazut ca perioada "de la data formarii panelului de catre ORD" si data la care "va examina raportul panelului sau Organului de Apel" sa nu depaseasca 9 luni, atunci cind la raportul panelului nu se face recurs si 12 luni daca se face recurs.

Procedurile prevad posibilitatea ca rapoartele panelelor sa fie puse in aplicare de catre parti, intr-unul din urmatoarele trei moduri:

Conformarea - procedurile subliniaza ca partea care este in culpa in ceea ce priveste respectarea obligatiilor sale, trebuie sa se conformeze prompt recomandarilor panelului sau ale Organului de Apel. Daca nu este posibil ca aceasta parte sa puna imediat in aplicare recomandarile, ORD poate, la cerere, sa acorde o perioada rezonabila pentru punerea in aplicare.

Prevederea privind compensarea - daca partea vinovata nu se conformeaza, intr-o perioada rezonabila de timp, partea care a invocat procedura de reglementare a diferendului poate cere compensatii. Alternativ, partea in culpa poate oferi plata compensatiei.

Autorizarea masurilor de retorsiune - daca partea in culpa nu se conformeaza si nu acorda compensarea adecvata, partea vatamata poate cere la ORD autorizarea pentru luarea unor masuri de retorsiune prin suspendarea concesiilor sau a altor obligatii asumate prin acorduri. Astfel, daca o parte incalca obligatiile pe care le are in cadrul GATT, partea vatamata poate fi autorizata de ORD sa majoreze taxele vamale la produsele pe care le importa din tara in culpa; volumul de comert cu aceste produse trebuie sa fie aproximativ egal cu cel care a fost afectat de masurile pentru care sa depus plingere.[46]

Regulile prevad ca masurile de retorsiune trebuie sa fie autorizate de ORD. Prevederile privind compensarile si autorizarea masurilor de retorsiune de catre ORD sunt totusi masuri temporale. Solutia optima pentru tara in culpa este de punere in aplicare a recomandarilor. Regulile cer ORD sa tina sub supraveghere aceste cazuri, pentru a asigura implementarea lor deplina.

Sistemul de solutionare a diferendelor este sistemul care pune pe acelasi cintar toate tarile, fie mari sau mici. Tarilor mici li se acorda sansa de asi apara drepturile. In multe diferende solutionate de acest sistem rolul decisiv l-au jucat tarile in curs de dezvoltare. Statele Unite ale Americei si Uniunea Europeana au depus cele mai multe plingeri la OMC si, sunt la rindul lor cele mai citate tari in plingerile altor guverne depuse la OMC precum ca ele nu respecta drepturile OMC.[48]