CADRUL DE DESFASURARE
AL CONCURENTEI LOIALE
DINTRE COMERCIANTI

7. Raportul juridic de concurenta

Raportul juridic de concurenta reprezinta o relatie sociala, patrimoniala sau nepatrimoniala, din sfera economica a productiei, distributiei sau consumului de marfuri sau servicii, reglementata de norma dreptului concurentei. Astfel, se disting doua tipuri de raporturi juridice:

a) de autoritate

Specific acestui tip de raport juridic este faptul ca agentii economici sunt obligati prin norme imperative sa aiba o asemenea conduita pe piata, incat sa nu restranga, sa nu impiedice si sa nu denatureze jocul normal al concurentei. In caz de neconformare fata de aceste norme, autoritatile administrative au atributul de a aplica sanctiuni.

b) de egalitate

Partile unui raport juridic de concurenta pornesc cu sanse egale de la inceput, putand alege mijloacele necesare pentru castigarea competitiei.

8. Subiectele raportului juridic de concurenta

In procesul economic al productiei, distributiei si consumului de marfuri si servicii, raportul juridic de concurenta se defineste prin analogie cu raportul juridic de drept civil, cuprinzand: subiecte, continut si obiect, insa spre deosebire de acesta, fiecare dintre componentele principale mentionate prezinta particularitati proprii.

9. Categorii de subiecte de drept

Subiectele raportului juridic de concurenta se disting prin trasaturi caracteristice referitoare atat la continutul notiunii, cat si la extinderea acestuia.

Sfera agentilor economici - notiunea cu sfera cea mai larga in materie - include, asa cum s-a aratat "orice persoana fizica sau juridica care produce, importa, transporta, depoziteaza sau comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii". Inseamna, prin urmare, ca enumerarea subiectelor de drept ale raportului juridic de concurenta cuprinde, in conditiile in care acestia desfasoara una dintre activitatile mentionate: comercianti individuali, entitati colective cu personalitate juridica (subiecte de drept privat, de stat, de natura mixta sau cooperatista) cat si asociatii fara personalitate juridica.

a) Din randul persoanelor fizice fac parte comerciantii individuali. Potrivit art. 7 C. com. "sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca o profesiune obisnuita".

In conceptia Codului comercial, comerciantul persoana fizica este definit nu prin apartenenta sa la un anumit grup profesional, ci prin actele si operatiunile la care participa, adica prin faptele de comert pe care le savarseste in mod profesional. Persoana fizica are calitate de comerciant atat in cazul in care savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional in mod independent, cat si in cazul in care realizeaza aceasta activitate in cadrul    unei asociatii familiale, in conditiile Legii nr. 300/2004 sau al unei societati in participatiune, in conditiile art. 251 C. com.

Meseriasii (artizanii) pot fi asimilati cu comerciantii, in masura in care prelucreaza materiale procurate de pe piata (iar nu puse la dispozitie de client) indeplinind totodata fapte de comert. Totusi, asa cum s-a remarcat pe drept cuvant, granita intre meserie si comert apare foarte nesigura, cele doua profesii suprapunandu-se adeseori[3].

Doctrina dreptului comercial contine puncte de vedere diferite in privinta cazurilor in care o persoana fizica ramane un simplu meserias ori cand, dimpotriva, prin modul de exercitare a meseriei poate dobandi si calitatea de comerciant[4].

Majoritatea autorilor considera ca atunci cand o persoana desfasoara o activitate limitata la exercitiul meseriei sale, pe baza unor comenzi ale clientilor si cu materialele acestora suntem in prezenta unei locatiuni de lucrari care este de natura civila. Calitatea de comerciant a meseriasului este exclusa in acest caz.

Dimpotriva, meseriasul devine comerciant atunci cand nu se limiteaza numai la exercitiul meseriei sale si savarseste acte de comert ca o profesiune si in nume propriu. Practica judiciara a stabilit ca meseriasul dobandeste calitatea de comerciant in cazurile in care cumpara marfuri in vederea prelucrarii si revanzarii lor (art. 3 pct. 1 Cod comercial) sau daca foloseste forta de munca straina si isi organizeaza activitatea sub forma unei intreprinderi de fabrici, de manufactura si imprimerie ori similare acestora (art. 3 pct. 9 Cod comercial)[5].

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, meseriasii nu au obligatia inmatricularii si efectuarii de mentiuni in acest registru de evidenta specifica comerciantilor.

Articolul 1 alin (2) din Legea nr. 300/2004 revede ca persoanele fizice si asociatiile familiale pot fi autorizate sa desfasoare activitati economice in toate domeniile, meseriile si ocupatiile, cu exceptia celor reglementate prin legi speciale, iar potrivit art. 4 din lege, acestea trebuie sa detina autorizatia si certificatul de inregistrare, eliberate in conditiile legii. De aici concluzia precum ca si meseriasii sunt supusi obligatiei de inmatriculare.

In concluzie delimitarea calitatii de comerciant de aceea de meserias se poate face numai prin analiza concreta a activitatilor desfasurate prin raportare la conditiile stabilite de art. 7 Cod comercial.

b) Dintre subiectele colective cu personalitate juridica din sectorul privat, fac parte societatile comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, distingandu-se cinci forme distincte, respectiv: societatea in nume colectiv, societatea pe actiuni, societatea cu raspundere limitata, societatea in comandita simpla si in comandita pe actiuni.

Aceasta reglementare are un caracter limitativ, cele cinci forme juridice de societati comerciale fiind cunoscute atat in sistemul franco-german de drept, cat si in cel de common law, precum si in legislatia comunitara a Uniunii Europene.

Societatile comerciale constituite in una din cele cinci forme juridice pe teritoriul Romaniei (cu sediul in Romania) sunt persoane juridice de nationalitate romana (art. 1 din Legea nr. 31/1990).

a) Societatea in nume colectiv este acea forma de societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor.

b) Societatea in comandita simpla este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor la capitalul societatii.

c) Societatea pe actiuni este societatea comerciala al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; actionarii raspund numai in limita aportului lor (pana la valoarea actiunilor pe care le detin).

d) Societatea in comandita pe actiuni este societatea al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor.

e) Societatea cu raspundere limitata este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociatii raspund numai in limita aportului lor.

Ceea ce deosebeste o forma juridica de societate de alta este intinderea raspunderii asociatilor pentru obligatiile sociale. Aceasta raspundere este reglementata in mod explicit de art. 3 din Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale.

In cazurile in care este angajata raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor pentru obligatiile sociale, creditorii societatii se vor indrepta, potrivit legii, in principal mai intai impotriva societatii si numai in subsidiar, daca societatea nu plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii ei in intarziere, se vor indrepta impotriva acestor asociati (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

Alegerea uneia sau alteia din cele cinci forme juridice de societate ramane la libera optiune a persoanelor (asociatilor) care se inteleg sa constituie societatea comerciala.

Legea societatilor comerciale impune anumite praguri ale valorii capitalului social, precum si unele formalitati necesare constituirii societatilor comerciale, de care trebuie si tina seama fondatorii sau asociatii.

Pentru societatile comerciale ce se constituie in anumite domenii de activitate cum sunt cel bancar, al valorilor mobiliare, al asigurarilor si altele, legile speciale care reglementeaza domeniile respective stabilesc si formele juridice obligatorii de societate comerciala.

Oricare din societatile comerciale mentionate pot fi constituite cu capital provenit din tara sau prin investitii straine, reprezentand totalitatea sau o parte din patrimoniul social.

Conditiile in care detinatorii de capital din alte tari pot realiza plasamente in Romania sunt reglementate prin lege[6].

c) Tot de sectorul privat apartin, in mod tranzitor, societatile comerciale cu capital integral de stat, constituite in baza Legii nr. 15/1990 prin reorganizarea fostelor unitati economice ale statului. Aceste entitati colective au imbracat, potrivit legii, forma de societati comerciale pe actiuni sau de societati cu raspundere limitata.

In prezent, ele sunt supuse procesului de privatizare prin vanzarea de actiuni detinute de stat sau autoritati ale administratiei publice locale si vanzarea de active, urmand sa dispara din lista subiectelor raportului juridic de concurenta.

d) Din sectorul de stat fac parte, ca agenti economici, si regiile autonome. Acestea sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Ele stabilesc "relatii comerciale" intre ele precum si cu societatile comerciale cu capital de stat "pe baze contractuale".

In baza Legii nr. 15/1990, in ramurile strategice ale economiei nationale, au luat fiinta, prin reorganizarea unitatilor de stat, unele entitati juridice noi, numite regii autonome. Ramurile si domeniile in care functioneaza regiile autonome sunt axate pe: productia si distributia energiei electrice si termice; exploatarea substantelor minerale utile si livrarea acestora spre prelucrare; posta si telecomunicatii; transporturi feroviare si metrou; productia de armament si munitii si in alte ramuri ale economiei nationale[7]. Regiile autonome sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Bugetul de venituri al fiecarei regii autonome se aproba de Guvern, iar statul isi exercita pe deplin prerogativele in sfera acestora.

Regiile autonome au fost reorganizate in temeiul Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome[8], in companii comerciale nationale si regii autonome de interes national sau local.

Societatile comerciale pe actiuni rezultate in urma reorganizarii regiilor autonome avand ca obiect realizarea unor obiective de interes national au fost denumite Companii nationale sau Societati nationale, dupa caz, si supuse procesului de privatizare. Companiile nationale sau Societatile nationale dobandesc calitatea de comerciant de la data actului administrativ individual de organizare.

e) Alaturi de subiectele de drept cu personalitate juridica aratate, mentionam si organizatiile cooperatiste. In conformitate cu legile lor organice, organizatiile cooperatiste desfasoara activitati de producere si desfacere de marfuri, precum si prestari servicii in mediul rural si urban[9]. Organizatiile cooperatiste isi desfasoara activitatea pe baza principiilor gestiunii economice si beneficiaza de personalitate juridica.

Articolul 1 alin (2) din Legea nr. 26/1990 mentioneaza si organizatiile cooperatiste in categoria comerciantilor, care au obligatia de a se inmatricula in registrul comertului.

f) Grupurile de interes economic Grupul de interes economic este o asociere intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in baza unui contract incheiat in forma autentica, denumit act constitutiv. Daca actele si operatiunile pe care le realizeaza sunt fapte de comert, grupul dobandeste, o data cu personalitatea juridica, si calitatea de comerciant.

46. Asociatiile si fundatiile sunt persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial, fiind reglementate prin O.G. nr. 26/2000.

Desi nu au calitatea de comerciant (neavand un caracter patrimonial), asociatiile si fundatiile pot savarsi fapte de comert, ca orice necomerciant, iar raporturile juridice rezultate din savarsirea faptelor de comert sunt supuse legilor comerciale.

10. Continutul raportului juridic de concurenta

Continutul raportului juridic de concurenta se particularizeaza, in comparatie cu raportul de drept civil, atat prin calitatea subiectelor participante cat si prin drepturile specifice care apartin agentului economic. Ele deriva din componentele fondului de comert, organizat de catre titularul acestuia.

11. Drepturi specifice comerciantului

Se deosebesc astfel urmatoarele categorii de prerogative:

a) drepturi asupra semnelor prin care se individualizeaza comerciantul si intreprinderea sa;

b) drepturi asupra semnelor distinctive ale produselor sau serviciilor oferite pe piata;

c) drepturi asupra inventiilor si altor procedee tehnice si de gestiune;

d) drepturi referitoare la clientela.

Desi complexa, enumerarea include o sfera de facultati juridice mai restranse decat cele care alcatuiesc continutul raportului generic de drept civil.

Mijloacele de aparare a acestor prerogative, puse la dispozitie de Dreptul concurentei comerciale, difera in functie de originea si de natura prejudiciului suferit de agentul economic vatamat. Apararea este utilizata ca arma principala in cazul unor fapte care afecteaza global fondul de comert sau clientela ca atare. Dreptul concurentei se margineste insa la un rol subsidiar, daca agentul economic dispune de o protectie preferentiala, precum actiunea in contrafacere, reglementata de Dreptul proprietatii intelectuale.

12. Caracteristici ale fondului de comert

Configurarea regimului juridic al fondului de comert prezinta interes sub dublu aspect2. Pe de o parte, comerciantul este interesat sa-si asigure protectia bunurilor care le afecteaza activitatii comerciale. Aceste bunuri trebuie sa beneficieze de un statut special care sa permita transmiterea lor prin acte juridice ori pe calea mostenirii. Pe de alta parte, recunoasterea fondului de comert este reclamata si de necesitatea protejarii intereselor creditorilor comerciantului.

13. Elementele caracteristice ale fondului de comert

este un ansamblu de bunuri mobile corporale si incorporale sau bunuri imobile;

este afectat de catre comerciant desfasurarii unei activitati comerciale;

scopul urmarit de comerciant este atragerea clientelei si implicit, obtinerea de profit din activitatea desfasurata.

Ca atare, fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit .

Astfel inteles, fondul de comert inglobeaza elemente de natura variata, unele corporale, altele materiale, care formeaza activul intreprinderii in cauza. Categoria bunurilor corporale cuprinde lucruri mobile si drepturi mobiliare afectate fondului de comert. Dintre obiectele materiale fac parte, in principal, mobilierul destinat comertului sau industriei, ustensilele, masinile, materialele supuse prelucrarii, precum si marfurile din productie proprie sau achizitionate in scop de revanzare, aflate in stoc. Drepturile mobiliare izvorasc din contractul de inchiriere, atat a localului in care se exercita activitatea de productie, cat si a utilajelor detinute in locatie, pe timp determinat.

Pozitia bunurilor imobile este controversata. Jurisprudenta da o orientare, inainte de 1944, in sensul ca acestea fac parte integranta din fondul de comert, desi art. 3, pct. 1 si pct. 2 C. com. nu califica drept acte comerciale pe cele care opereaza transmiterea unor bunuri nemiscatoare, asemenea operatiuni fiind, potrivit legii, de natura eminamente civila.

Fondul de comert include si bunuri de natura materiala, care detin o pondere insemnata in orice intreprindere adecvata la exigentele actuale. In aceasta categorie intra clientela, drepturile privative ale agentului economic titular asupra firmei si emblemei, marcilor de fabrica, de comert si de serviciu, brevetelor de inventie, desenelor si modelelor industriale, contractului de incheiere a spatiului comercial afectat intreprinderii in cauza etc.

14. Natura juridica a fondului de comert

In doctrina au fost emise mai multe teorii privind natura juridica a fondului de comert:

A. Teoria personificarii scoate in evidenta ca fondul de comert este un subiect de drept autonom.

B. Teoria universalitatii de drept statueaza ca fondul de comert constituie o universalitate juridica, ceea ce echivaleaza cu existenta unui patrimoniu autonom cu drepturi si obligatii distincte de drepturile si obligatiile civile.

C. Teoria universalitatii de fapt. Potrivit acestei teorii fondul de comert este o universalitate de fapt (universitas facti) creata prin vointa titularului sau.

D. Teoria patrimoniului de afectatiune califica fondul de comert ca fiind un patrimoniu de afectatiune, adica un patrimoniu afectat exercitarii comertului.

E. Teoria proprietatii incorporale este in prezent cea mai larg raspandita. In aceasta conceptie fondul de comert, ca si drepturile de creatie intelectuala, constituie un drept de proprietate incorporala asupra unui ansamblu de bunuri mobile si imobile corporale si incorporale privite in mod unitar ca un bun mobil in care preponderente sunt bunurile incorporale[10]. Potrivit acestei conceptii fondul de comert are o natura juridica ce prezinta urmatoarele particularitati :

a) fondul de comert este un bun unitar, distinct de elemente care il compun. De aici rezulta in principal doua consecinte. Pe de o parte caracterul de bun unitar al fondului de comert nu afecteaza individualitatea elementelor sale componente, care isi pastreaza regimul lor juridic de bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale. Pe de alta parte, fie in ansamblul sau, fie pe anumite elemente componente ce pot fi instrainate separat, fondul de comert poate face obiectul unor acte juridice cum sunt vanzarea-cumpararea, locatiunea, garantia reala mobiliara si altele.

b) fondul de comert este un bun mobil, supus regimului juridic al bunurilor mobile. Executarea silita a fondului de comert privit in ansamblu se face dupa regulile prevazute de Codul de procedura civila in cazul bunurilor mobile. Pentru bunurile imobile se aplica normele procedurale specifice de urmarire silita.

c) fondul de comert este un bun mobil incorporal. Din aceasta particularitate rezulta urmatoarele consecinte. Desi are regimul bunurilor mobile, nu ii sunt aplicabile regulile privind prescriptia instantanee reglementata de art. 1909 Cod civil. Cu toate ca este un bun incorporal, fondul de comert poate fi obiectul unui drept de uzufruct si i se aplica teoria accesiunii.

15. Apararea fondului de comert

Natura specifica a drepturilor pe care titularul le exercita asupra propriului fond de comert are o influenta hotaratoare asupra regimului apararii acestui bun impotriva atingerilor pe care le poate suferi. Fiind un bun mobil incorporal, fondul de comert nu poate fi aparat prin actiunea in revendicare, deoarece aceasta actiune este specifica apararii dreptului de proprietate asupra bunurilor corporale^[12].

Fondul de comert da dreptul comerciantului titular de a-i exploata in mod nestanjenit, in scopul captarii si conservarii clientelei. In cazul incalcarii acestui drept, titularul fondului de comert are la dispozitie anumite actiuni prin care se asigura inlaturarea tulburarilor aduse, precum si repararea eventualelor prejudicii cauzate.

Atacurile impotriva fondului de comert sau asupra unora din elementele sale componente sunt considerate fapte de concurenta neloiala. Potrivit Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, constituie infractiune de concurenta neloiala "folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant"[13]. In concordanta cu calificarea aratata, apararea fondului de comert, considerat ca universalitate, trebuie sa fie asigurata pe caile instituite de regimul legal al concurentei.

Asadar, dreptul asupra fondului de comert, ce apartine titularului sau, face parte din sfera raportului juridic de concurenta.

16. Continutul fondului de comert

Preliminarii. Asa cum rezulta din notiunea si natura sa juridica fondul de comert privit in ansamblu are un caracter unitar dar o componenta variata, in functie de specificul activitatii comerciantului care prin vointa sa fixeaza destinatia acelor bunuri mobile sau imobile, corporale si incorporale.

In acelasi timp activitatea comerciala este deosebit de dinamica ceea ce face ca si fondul de comert sa aiba o compozitie variabila in care elementele sale componente se afla in permanenta transformare, fara a afecta caracterul unitar.

Indiferent de obiectul activitatii comerciale, fondul de comert este compus din doua categorii de bunuri: corporale si incorporale. In fiecare din acestea sunt incluse diferite elemente (bunuri) cu un regim juridic propriu bine determinat.

17. Elementele corporale ale fondului de comert

In aceasta categorie sunt cuprinse bunurile imobile si bunurile mobile corporale (materiale).

a) Bunurile imobile din fondul, de comert sunt formate din toate imobilele de care comerciantul se foloseste, in activitatea sa comerciala. Ele pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, cladirea in care desfasoara comertul sau terenul pe care depoziteaza marfurile) ori imobile prin destinatie (de exemplu diferite instalatii, utilaje, masini, macarale etc.).

O particularitate pe care o prezinta bunurile imobile ce fac parte din fondul de comert este aceea ca, desi in mod traditional, potrivit Codului comercial vanzarea-cumpararea lor este de natura civila atat jurisprudenta[14] cat si doctrina s‑au pronuntat ca atunci cand sunt instrainate impreuna cu fondul de comert, contopindu-se in masa acestuia, vanzarea-cumpararea imobilelor constituie o fapta de comert.

Solutia se bazeaza pe regimul juridic al fondului de comert care fiind o universalitate de fapt avand regimul unui bun mobil unitar include si bunurile imobile componente.

Atunci cand sunt instrainate separat de fondul de comert, in absenta unor reglementari legale speciale, transmiterea dreptului de proprietate privind bunurile imobile, ca si executarea silita a lor se fac conform dreptului comun cu respectarea conditiilor de publicitate si de solemnitate specifice.

b) Bunurile mobile corporale care fac parte din fondul de comert cuprind o gama foarte variata. materiile prime, materialele, prefabricatele etc., destinate prelucrarii, precum si produsele finite (marfurile) rezultate din activitatea comerciala.

Doctrina dreptului comercial prezinta pozitii divergente in legatura cu marfurile ce fac parte din fondul de comert.

Unii autori sunt de parere ca marfurile reprezinta un element principal in exercitarea comertului de interpunere si prin urmare si ele fac parte din fondul de comert alaturi de alte bunuri mobile corporale.

Alti autori au obiectat asupra acestei solutii pe motivul ca in cazul garantiei reale mobiliare (fostul contract de gaj) asupra fondului de comert, marfurile lasate in posesia debitorului, pot fi vandute fara a fi inlocuite. De asemenea, in cazul vanzarii fondului de comert, marfurile pot fi vandute frecvent in mod separat.

Marea majoritate a autorilor considera ca si marfurile fac parte din fondul de comert privit ca o universalitate de bunuri-destinata activitatii comerciale, cu exceptia unei stipulatii contrare rezultata din vointa comerciantului.

18. Elementele incorporale ale fondului de comert

Acestea reprezinta ponderea bunurilor ce formeaza continutul fondului de comert. Ele includ drepturile referitoare la: firma, emblema, clientela si vadul comercial, brevetele de inventii, marcile si indicatiile geografice, dreptul de autor si altele.

Drepturile privative respective, confera ' comerciantului un drept exclusiv de a le exploata in interesul si folosul sau propriu. Ele au o valoare economica fiind ocrotite de lege.

a) Firma este un element de individualizate a comerciantului in campul activitatii comerciale[16].

Regimul juridic al firmelor si emblemelor comerciale este reglementat de Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului in capitolul IV art. 30 la 43.

Firma este numele sau dupa caz, denumirea sub care un comerciant isi exercita comertului sau si sub care semneaza (art. 30 alin. 1 din lege). Continutul firmei comerciale este diferit in functie de detinatorul acesteia comerciant persoana fizica sau persoana juridica.

In cazul comerciantului persoana fizica, firma se compune din numele comerciantului, scris in intregime sau din numele si initiala prenumelui (art. 30 alin. l din lege).

In principiu, firma comerciantului persoana fizica coincide cu numele civil al comerciantului.

Sunt insa interzise prin lege adaugarea altor elemente care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului. Exceptie fac acele mentiuni prin care sunt mai concret precizate persoana comerciantului sau felul comertului sau.(art. 31 alin. 2).

In cazul societatilor comerciale, firma difera in functie de forma juridica a societatii.

Firma societatii in nume colectiv se compune din numele a cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societatea in nume colectiv", scrisa in intregime (art. 32 din lege), Se are in vedere numele de familie si prenumele (sau numai initiale prenumelui) unuia dintre asociati.

Firma unei societati in comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, eu mentiunea "societate in comandita", scrisa in intregime (art. 33 din lege).

Pentru protejarea intereselor tertilor in art. 34 din Legea nr. 26/1990 se prevede ca o persoana straina de societate devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii daca consimte ca numele sau (numele si prenumele) sa figureze in firma unei societati in nume colectiv ori in comandita simpla. Aceiasi solutie este explicabila si comanditarului al carui nume figureaza in firma unei societati in comandita.

Firma societatii pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintr‑o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate pe actiuni" sau "S.A." ori, dupa caz, "societate in comandita pe actiuni. (art. 35 din lege).

Firma societatii cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adauga numele unuia sau al mai multor asociati, si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate eu raspundere limitata" sau "S.R.L.".

Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului stabileste si conditiile in care poate fi exercitat si protejat dreptul la firma proprie a comerciantilor persoane fizice sau societati comerciale instituind urmatoarele reguli.

- firma comerciantului, persoana fizica ori societate comerciala trebuie scrisa in primul rand in limba romana (art. 30 alin. 3 din lege), nu sunt stabilite insa restrictii privind folosirea unei limbi straine;

- firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate, fiind un atribut de individualizare a comerciantului, art. 35 din Legea nr. 26/1990 prevede ca orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente iar in cazul unei posibilitati de confuzie trebuie sa se adauge o mentiune care sa asigure individualizarea clara si precisa a noii firme fata de cele existente;

- nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public;

- oficiul registrului comertului are obligatia sa refuze inscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de noutate (deosebire), poate produce confuzie cu alte firme inregistrate anterior (art. 239 din lege);

- prin inmatricularea comerciantului in registrul comertului el dobandeste un drept de folosinta exclusiva asupra firmei (art. 30 alin. 4 din lege);

- in exercitarea comertului, firma dobandeste o valoare economica fiind principalul element de atragere a clientelei, in consecinta comerciantul devine detinatorul unui drept de proprietate incorporata asupra firmei care nu poate fi instrainata decat impreuna cu fondul de comert (art. 42 din lege);

- dobanditorul cu orice titlu al unui fond de comert va putea continua activitatea sub firma anterioara, care cuprinde numele unui comerciant, persoana fizica sau al unui asociat, numai cu acordul expres al titularului precedent ori al succesorilor sai in drepturi si Eu obligatia de mentionare in cuprinsul firmei dobandite, a calitatii de succesor (art. 41 alin. l din lege);

- pastrarea firmei precedente este permisa in cazul societatii pe actiuni, in comandita pe actiuni sau societatii cu raspundere limitata, fara a exista obligatia mentionarii raportului de succesiune (art. 41 alin. 2);

- titularul dreptului asupra unei firme inregistrate in registrul comertului se poate adresa instantei judecatoresti si cere radierea inmatricularii ulterioare a comerciantului care eventual foloseste aceiasi firma sau una asemanatoare care poate da nastere la confuzii in privinta titularului legal;

- folosirea unei firme care ar putea produce confuzii cu firma utilizata in mod legitim de un alt comerciant constituie infractiunea de concurenta neloiala fiind sanctionata in conditiile art. 5 din Legea nr. 11/1991; titularul dreptului incalcat poate solicita despagubiri in cazul producerii unui prejudiciu, in conditiile dreptului comun.

b) Emblema reprezinta ca si firma un atribut de identificare a comerciantului in activitatea comerciala. Ea este definita potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 ca fiind semnul sau denumirea care deosebeste un f comerciant de altul de acelasi gen.

Desi in doctrina contemporana a dreptului comercial exista puncte de vedere diferite in privinta definirii emblemei, majoritatea autorilor recunosc ca spre deosebire de firma care este un element obligatoriu al fondului de comert, emblema are un caracter facultativ[17].

In conceptia legii privind registrul comertului, emblema asigura un supliment de individualizare printr-un semn sau o denumire, intre comerciantii care exercita activitatea comerciala in acelasi domeniu (de exemplu in comertul cu bunuri de larg consum, cu produse alimentare, cu autoturisme etc.).

Emblema trebuie sa fie un semn distinctiv mai sugestiv decat firma pentru a putea atrage clientela. Acest semn distinctiv poate fi o figura grafica avand ca obiect. un utilaj, o figura geometrica, un animal etc., cu conditia sa nu reproduca obiectul unei activitati comune .prin care sa nu se poata realiza o individualizare suficienta.

De asemenea emblema poate fi o denumire fantezista sau un nume propriu cu o anumita semnificatie specifica comertului realizat (de exemplu zeul Mercur pentru comertul cu produse alimentare de import, zeita Afrodita pentru comertul cu produse cosmetice etc.).

Emblema trebuie sa prezinte un caracter de noutate si sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi registru al comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea (art. 43 din Legea nr. 26/1990).

Caracterul facultativ al emblemei a facut ca legea sa nu oblige oficiul registrului comertului sa refuze inscrierea unei embleme care nu are caracter de noutate, asa cum prevede in cazul firmei.

Cu toate acestea prin inscrierea emblemei in registrul comertului, comerciantul dobandeste un drept de folosinta exclusiva asupra emblemei (art. 30 alin. 4 din Legea nr. 26/1990).

Emblema poate fi folosita de comerciant pe panouri de reclama publicitara precum si pe toate documentele emise (facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte afise etc.) cu conditia sa fie insotita in mod vizibil de firma comerciantului (art. 43 din lege).

Spre deosebire de firma care nu poate fi instrainata decat impreuna cu fondul de comert, emblema poate fi instrainata odata 'cu fondul de care apartine cat si in mod separat.

Si in cazul emblemei prin inscrierea in registrul comertului, comerciantul dobandeste dreptul de folosinta exclusiva asupra emblemei (art. 30 alin. 4 din Legea nr. 26/1990). Deci in cazul instrainarii fondului de comert, dobanditorul poate folosi emblema numai cu consimtamantul transmitatorului.

Emblema este ocrotita de lege in aceleasi conditii ca si firma comerciala.

c) Clientela si vadul comercial reprezinta elementele indispensabile ale fondului de comert de care depind in cea mai mare masura rezultatele economico-financiare, succesul sau insuccesul comerciantului.

Cele doua elemente care se afla intr-o legatura indisolubila si de conditionare reciproca au fost definite de doctrina dreptului comercial.

Clientela este definita ca fiind totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant (la fondul de comert al acestuia) pentru procurarea marfurilor si serviciilor de care au nevoie.

Se apreciaza ca desi constituie o masa de persoane neorganizate si variabila, clientela are o valoare economica, datorita relatiilor relativ stabile ce se realizeaza intre titularul fondului de comert si persoanele care in mod obisnuit apeleaza la marfurile si serviciile comerciantului respectiv[18].

Vadul comercial este definit ea o aptitudine a fondului de comert de a atrage publicul deci de a asigura si mentine clientela unui anumit comerciant. Aceasta aptitudine reprezentata de vadul comercial se bazeaza pe numerosi factori si imprejurari favorabile cum sunt: locul unde se afla amplasat localul comerciantului, calitatea marfurilor si serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comerciant, atitudinea si comportarea personalului comerciantului fata de clienti, abilitatea si experienta in realizarea reclamei si altele.

Cu privire la relatia dintre clientela si vadul comercial in doctrina de specialitate nu exista un punct de vedere unitar[19]. Parerile sunt extrem de diverse pornind de la conceptia traditionala, care considera ca vadul comercial si clientela sunt elemente identice si pana la a recunoaste existenta unui drept exclusiv la clientela, ceea ce ar limita principiul libertatii concurentei.

Realitatea este ca numai strict teoretic cele doua elemente ale fondului de comert pot fi separate. Practic clientela si vadul comercial se conditioneaza si se alimenteaza in mod reciproc. Nu se poate forma si mentine o clientela puternica si permanenta fara un fond de comert care sa genereze factorii necesari unui vad comercial cu un potential ridicat.

De asemenea diminuarea sau disparitia vadului comercial au drept consecinta reducerea sau chiar pierderea clientelei.

Din aceste considerente doctrina majoritara considera ca vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comert, ci numai impreuna cu clientela[20].

Dreptul la clientela nu poate fi transmis separat ci numai impreuna cu fondul de comert de care este strans legat. Acest drept este protejat impotriva actelor de concurenta neloiala prin mijloacele prevazute de Legea nr. 11/1991.

d) Drepturile de proprietate industriala sunt alte elemente incorporale ale fondului de comert. Ele au fost grupate in doua categorii[21]: creatiile noi si semnele noi.

In categoria creatiilor noi sunt incluse: inventiile know-how-ul, desenele si modelele industriale. Din categoria semnelor nai fac parte marcile si indicatiile geografice.

Drepturile asupra inventiilor sunt recunoscute si protejate prin brevetul de inventie eliberat de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci[22]. Titularul unui brevet de inventie are un drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a brevetului.

Marcile sunt semne distinctive folosite de agentii economici pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenti economici[23]. Titularul dreptului la marca are un drept exclusiv de folosinta sau exploatare a semnului ales ca marca precum si de a interzice folosirea aceluiasi semn de alte persoane.

Toate drepturile de proprietate industriala sunt recunoscute si ocrotite de lege. In acest scop este reglementata si obligatia efectuarii de mentiuni in registrul comertului cu privire la brevetele de inventii, marcile si indicatiile geografice (art. 21 lit. c din Legea nr. 26/1991).

e) Drepturile de autor sunt reglementate si ocrotite de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe[24]. Potrivit legii, autorii unor opere stiintifice, literare si artistice dobandesc drepturi morale si patrimoniale asupra acestor creatii care pat face parte din fondul de comert.

In calitate de dobanditor al drepturilor patrimoniale de autor, titularul unui fond de comert are dreptul de reproducere si difuzare, de reprezentare sau folosire, in alt mod a operei stiintifice, literare sau artistice, precum si la foloasele patrimoniale rezultate din exploatarea acestor drepturi de creatie intelectuala.

f) Regimul creantelor sl datoriilor. Asa cum am aratat creantele si datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comert care nu trebuie confundat cu patrimoniul comerciantului.

Consecinta este ca nefiind incluse in fondul de comert, in cazul instrainarii acestuia, nu se transmit dobanditorului si aceste creante si datorii. Cu toate acestea in interesul bunei desfasurari a activitatii comerciale se admite ca anumite drepturi si obligatii izvorate din contractele de munca, contractele de furnitura (apa, gaze, energie electrica sau termica, telefon etc.) sa poata fi transmise noului dobanditor al fondului de comert, cu conditia ca acele contracte sa nu fi fost reziliate.

In aceste cazuri creantele nu se pot transmite decat prin cesiunea de creanta cu notificarea debitorului in conditiile art. 1393 Cod civil.

Cu privire Ia transmiterea datoriilor, aceasta nu se poate face decat direct prin novatie, in conditiile art. 1128 Cod civil si cu acordul creditorului.

In privinta folosintei localului in care se desfasoara activitatea comerciantului se creeaza doua situatii cu solutii diferite. Localul este un element al fondului de comert deosebit de important pentru atragerea si mentinerea clientelei, mai ales in comertul cu amanuntul.

Atunci cand este detinut cu titlu de proprietate (in majoritatea cazurilor) localul face parte din fondul de comert avand regimul bunurilor imobile. Deci poate fi instrainat separat sau impreuna cu fondul de comert.

Cand este detinut cu titlu de folosinta (in baza unui contract de locatiune), localul in care isi desfasoara activitatea comerciantul face parte din fondul de comert[25].

Contractul de locatiune care are ca obiect localul in care isi desfasoara activitatea comerciantul este supus dispozitiilor Codului civil sau celor ale legii speciale, dupa caz[26].

Apararea fondului de comert nu se poate realiza decat prin mijloace juridice specifice care sa tina seama de natura juridica si caracterul de bun mobil incorporal, precum si de continutul variat si variabil al bunurilor ce compun fondul de comert.

Aceasta natura juridica specifica a fondului de comert ridica in practica unele situatii care trebuie privite si tratate in mod diferentiat in privinta actiunilor prin care poate fi asigurata apararea fondului de comert.

a) Privit in integralitatea sa ca un bun mobil incorporal, fondul de comert nu poate fi aparat prin actiunea in revendicare. Aceasta actiune este specifica pentru apararea dreptului de proprietate asupra bunurilor corporale.

Putem admite ca solutie o actiune in revendicare numai in privinta elementelor corporale ale fondului de comert adica a bunurilor imobile si a bunurilor mobile corporale care eventual au fost sustrase ori instrainate separat de fondul de comert si fara acordul comerciantului titular al acestui fond.

b) Ca titular al unui drept de proprietate incorporala comerciantul detinator al fondului de comert are un drept exclusiv de exploatare a fondului respectiv. Acest drept priveste insa numai fondul de comert, ca bun unitar, precum si elementele sale incorporale.

Pentru apararea dreptului exclusiv de exploatare a fondului sau de comert si a elementelor incorporale ce il compun, titularul are la dispozitie mijloacele speciale de drept civil, administrativ sau penal reglementate de legislatia specifica privind drepturile de proprietate industriala, drepturile de creatie intelectuala si de protectie a concurentei. De exemplu, potrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991, constituie infractiunea de concurenta neloiala intrebuintarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

In cazurile de incalcare a drepturilor de proprietate industriala, de creatie intelectuala, precum si a celor de protectie a concurentei care fac parte din fondul de comert, legislatia speciala care reglementeaza si protejeaza aceste drepturi prevede ca titularul dreptului incalcat poate solicita instantei de judecata ca, pe langa sanctiunile civile, contraventionale sau penale, dupa caz, sa oblige persoanele vinovate si la incetarea sau inlaturarea actelor pagubitoare si la repararea prejudiciului produs[27].

19. Principalele acte juridice privind fondul de comert

Privit in integralitatea sa, ca un bun mobil incorporal, fondul de comert, precum si acele elemente corporale sau incorporale care pot fi instrainate in mod separat constituie obiectul unor acte juridice supuse reglementarilor de drept comercial sau de drept civil in raport de natura actului respectiv.

Jurisprudenta s-a pronuntat ca datorita obiectului lor, actele juridice privind fondul de comert sunt fapte de comert obiective conexe[28].

Dar ca bun mobil unitar, fondul de comert poate fi transmis si pe cale succesorala in conditiile Codului civil. In acest caz succesorii (mostenitorii) unui fond de comert au posibilitatea de a opta fie pentru pastrarea acestuia, fie pentru instrainarea temporara, integral ori pe elementele sale componente, fie pentru lichidarea prin vanzare a elementelor corporale sau incorporale.

In cazul optiunii pentru pastrarea fondului de comert, jurisprudenta a aratat ca succesorii folosesc adesea fondul de comert mostenit pentru constituirea unor societati comerciale (sub formele reglementate de Legea nr. 31/1990) sau a unor societati in participatie, in conditiile Codului comercial[29].

Doctrina dreptului comercial a retinut, ca cele mai frecvente acte juridice ce au ca obiect fondul de comert sau acele elemente corporale ori incorporale ce pot fi instrainate si separat sunt: vanzarea-cumpararea, locatiunea, transmiterea ca aport intr-o societate comerciala precum si garantia reala mobiliara[30].

a) Vanzarea-cumpararea fondului de comert poate avea ca obiect fondul de comert in integralitatea sa ca bun mobil unitar sau numai unele elemente ale acestuia care pot fi instrainate separat cum sunt: bunurile mobile si imobile, emblema, drepturile de proprietate industriala si de creatie intelectuala.

In majoritatea cazurilor contractul de vanzare-cumparare are ca obiect fondul de comert ca bun mobil unitar, cu toate elementele din componenta acestuia. Operatiunea este in aceste cazuri comerciala si pentru bunurile imobile componente care fac obiectul vanzarii fondului de comert[31].

Desi fondul de comert este un bun mobil supus regimului juridic al vanzarii bunurilor mobile, aceasta operatiune comerciala prezinta urmatoarele particularitati:

- pentru bunurile imobile din componenta fondului de comert sunt aplicabile regulile dreptului comun (dreptul civil) referitoare la instrainarea imobilelor, inclusiv cele de publicitate imobiliara;

- creantele si datoriile comerciantului titular al fondului de comert nu se transmit cumparatorului decat in cazul unei clauze care sa stipuleze expres acest fapt in contract, solutia se bazeaza pe realitatea ca in fondul de comert nu sunt incluse si datoriile;

- vanzatorul fondului de comert pe langa obligatiile obisnuite contractului de vanzare-cumparare, are si obligatia specifica de a nu face concurenta cumparatorului, aceasta obligatie a vanzatorului chiar daca nu a fost stipulata expres in contract, ca o obligatie de garantie, solutia se bazeaza pe faptul ca odata cu vanzarea fondului de comert este instrainata si clientela. In acest caz o activitate de acelasi gen din partea vanzatorului in apropierea fondului de comert vandut constituie o tulburare a folosintei bunului vandut care angajeaza raspunderea vanzatorului fata de cumparatorul fondului de comert si ii da dreptul la despagubiri;

- vanzarea fondului de comert constituie un act juridic despre care trebuie facuta mentiune in registrul comertului (art. 21 lit. a din Legea nr. 26/1990).

In cazul vanzarii-cumpararii unor elemente separate ale fondului de comert trebuie sa se aiba in vedere ca:

- anumite elemente componente ale fondului de comert cum sunt: firma, clientela si vadul comercial, nu pot fi instrainate decat impreuna cu fondul de comert;

- pot fi instrainate separat de fondul de comert: emblema, drepturile de proprietate industriala (brevetele de inventii, marcile etc.) si drepturile de autor, precum si bunurile mobile si imobile. In toate aceste cazuri este necesara efectuarea de mentiuni in registrul comertului.

O aplicatie actuala privind vanzarea-cumpararea fondului de comert o reprezinta vanzarea de active reglementata de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale la care statul are o cota de participare la capitalul social. Aceste active reprezinta parti componente ce pot fi instrainate in mod separat fata de fondul de comert al societatilor comerciale in cauza, iar vanzarea lor se face prin licitatie publica[32].

b) Locatiunea fondului de comert este operatiunea prin care proprietarul unui fond de comert in calitate de locator, transmite folosinta acestui fond unei alte persoane locatarul in schimbul unui pret (chirie)[33].

Contractul de locatiune (de inchiriere) a fondului de comert se deruleaza dupa regulile comune stabilite de Codul civil cu urmatoarele particularitati:

- ca si in cazul vanzarii, in lipsa unei clauze contrare in contract, dreptul de folosinta al locatarului priveste toate elementele fondului de comert inchiriat;

- ca efect al contractului de locatiune, locatarul are doua posibilitati, fie sa continue exercitarea comertului sub o firma proprie folosind fondul de comert inchiriat, fie sa mentina firma anterioara, mentionand in continut calitatea sa de succesor. Aceasta ultima posibilitate impune consimtamantul expres din partea locatorului (proprietarului fondului de comert) potrivit art. 41 din Legea nr. 26/1990;

- locatarul nu poate aduce modificari in organizarea si structura fondului de comert inchiriat, prin schimbarea destinatiei unor bunuri sau prin instrainarea lor, decat cu acordul expres al locatorului;

- pentru bunurile consumate, in cadrul folosintei normale a fondului de comert (exemplu marfurile, materiile prime, materialele etc.), locatarul este obligat sa achite contravaloarea acestora, daca prin contract nu s-a prevazut altfel;

- ca si in cazul vanzarii, locatarul unui fond de comert are obligatia specifica de a nu face concurenta, prin desfasurarea unui comert similar, la mica distanta de locatar;

- locatiunea fondului de comert constituie o operatiune comerciala supusa obligatiei efectuarii de mentiuni in registrul comertului (art. 21 lit. a din Legea nr. 26/1990).

Un exemplu concret ai locatiunii fondului de comert il constituie locatiunea de gestiune[34] reglementata prin mai multe acte normative elaborate dupa anul 1990.

Pe baza contractului de locatie a gestiunii, regia autonoma sau societatea comerciala cu capital de stat au acordat unor persoane fizice sau juridice dreptul de exploatare (de gestionare) asupra unor uzine, fabrici, sectii sau alte subunitati din domeniul industriei, comertului, turismului etc., in schimbul unor foloase patrimoniale convenite intre parti.

Contractul locatiei de gestiune prezinta urmatoarele particularitati:

- obiectul contractului nu este un anumit bun, ci gestiunea unei uzine, fabrici, sectii sau alta subunitate din patrimoniul unei regii ori societati cu capital de stat;

- operatiunea de gestiune cuprinde un ansamblu de activitati comerciale prin care se realizeaza administrarea bunurilor unitatii date in locatie de gestiune cu scopul obtinerii unor rezultate economice superioare[35];

- in cazul in care locatorul nu este si proprietarul imobilului cuprins in fondul de comert, care constituie obiectul locatiei de gestiune, este necesara incheierea separata a unui contract de inchiriere pentru folosinta localului in care se desfasoara comertul[36].

c) Transmiterea fondului de comert ca aport la constituirea unei societati comerciale este o alta operatiune juridica frecventa ce poate avea ca obiect fondul de comert, in care titularul acestuia devine asociat in societatea comerciala.

Potrivit legii societatilor comerciale, titularul unui fond de comert poate transmite cu titlu de aport la constituirea unei societati dreptul de proprietate sau numai dreptul de folosinta asupra fondului respectiv (art. 65 din Legea nr. 31/1990).

Transmiterea fondului de comert ca aport la o societate comerciala este supusa reglementarilor specifice privind constituirea societatilor comerciale.

Diferenta dintre operatiunea de transmitere a fondului de comert ca aport la o societate comerciala si vanzarea-cumpararea fondului respectiv consta in faptul ca in locul unui pret, specific vanzarii, titularul dobandeste calitatea de asociat si primeste parti de interes, actiuni sau parti sociale in functie de forma juridica a societatii.

d) Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert. Ca orice bun mobil si fondul de comert poate face obiectul unei garantii reale mobiliare[37] (fostul contract de gaj comercial) in conditiile Legii nr. 99/1999.

Astfel, potrivit art. 10 alin. 3 din aceasta lege, garantia reala poate avea ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile, inclusiv fond de comert, continutul si caracteristicile acestuia urmand a fi determinate de parti.

Garantia reala mobiliara se constituie in baza unui contract de garantie si poate fi cu sau fara deposedarea bunului obiect al garantiei.

In cazul contractului de garantie reala mobiliara asupra fondului de comert exista doua obligatii specifice. Potrivit art. 29 din Legea nr. 99/1999 pentru asigurarea de credite este necesara indeplinirea formalitatilor de publicitate prin inscrierea avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

De asemenea, potrivit art. 20 lit. a din Legea nr. 26/1990 exista obligatia efectuarii de mentiuni in registrul comertului privind constituirea garantiei reale mobiliare asupra fondului de comert.

20. Drepturi asupra semnelor de individualizare

In categoria elementelor incorporate in fondul de comert sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela si vadul comercial, brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, dreptul de autor etc.

Identificarea se realizeaza prin firma si emblema in conditiile reglementate de Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului[38].

A. Firma sau firma comerciala , ca element de individualizare a comerciantului in campul activitatii comerciale consta in numele sau denumirea sub care un comerciant este inregistrat in registrul comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza.

Continutul firmei difera in functie de categoria de comercianti. In cazul comerciantului persoana fizica, firma se compune din numele comerciantului, scris in intregime, adica numele si prenumele, sau din numele si initialele prenumelui. Sunt admise si mentiunile care sunt menite sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau. In cazul unei societati comerciale, firma are un continut diferit, in functie de forma juridica a societatii comerciale. Firma unei societati in nume colectiv trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate in nume colectiv", scrisa in intregime (art. 29 din lege). Firma unei societati in comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, cu mentiunea "societate in comandita", scrisa in intregime (art. 30 din lege). Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate pe actiuni" sau "S.A.", ori, dupa caz, "societate in comandita pe actiuni" (art. 32 din lege). Firma unei societati cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire care sa arate obiectul de activitate si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate cu raspundere limitata" sau "S.R.L." (art. 33 din lege). Firma sucursalei sau filialei in Romania a unei societati straine va trebui sa cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate (art. 34 din lege).

Apararea preventiva a firmelor inscrise in mod legal o asigura Oficiul Registrului Comertului de pe langa fiecare tribunal judetean[40]. Potrivit art. 39 din lege, Oficiul Registrului Comertului va refuza inscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme inregistrate".

In cazul incalcarii dreptului asupra firmei, prin inregistrarea unui comerciant cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti si cere radierea inregistrarii in cauza, in conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990. In situatia cauzarii de prejudicii, titularul dreptului in cauza poate cere despagubiri, potrivit dreptului comun.

Folosirea unei firme care ar avea drept consecinta producerea unei confuzii cu firma folosita legitim de alt comerciant constituie obiectul infractiunii de concurenta neloiala.

B. Emblema, ca si firma, este un element de identificare in activitatea comerciala. Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 26/1990. emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un. comerciant de altul de acelasi gen.

Potrivit unei opinii[41] noua reglementare confunda emblema cu firma si in consecinta, definitia emblemei care ar trebui retinuta este cea a vechii reglementari. Potrivit altei opinii , pe care o impartasim, nu se poate vorbi de o confuzie intre emblema si firma. In conceptia noii reglementari, firma individualizeaza persoana fizica ori persoana juridica in calitate de comerciant pe cand emblema serveste la individualizarea unui comerciant fata de alt comerciant care desfasoara o activitate comerciala de acelasi gen.

Emblema isi justifica recunoasterea ca element de identificare in masura in care asigura un supliment de individualizare, printr-un semn sau o denumire, intre comerciantii care exercita activitatea comerciala in acelasi domeniu.

Ca si firma, orice emblema trebuie sa se deosebeasca de cele inscrise in acelasi Registru al Comertului, pentru acelasi fel de activitate economica, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde titularul in cauza isi desfasoara activitatea (art. 43 din lege).

Spre deosebire de firma, emblema poate fi transmisa cu orice titlu[43], separat de fondul de comert, deoarece Legea nr. 26/1990 nu contine interdictia de a putea fi instrainata. Daca fondul de comert a facut obiectul unei transmisiuni fara sa se fi stipulat expres si transmisiunea emblemei, se prezuma ca si emblema a fost transmisa concomitent cu fondul de comert. Exceptie face situatia existentei unei conventii anterioare sau concomitente avand ca obiect numai transmisiunea emblemei.

In cazul in care titularul emblemei a fost prejudiciat prin inscrierea in Registrul Comertului a unei mentiuni care aduce atingere dreptului sau, el poate cere instantei judecatoresti radierea acelei mentiuni. In situatia cauzarii unor prejudicii prin folosirea fara drept a unei embleme, persoana vinovata va fi obligata la plata unor despagubiri, in conditiile dreptului comun.

Daca intrebuintarea unei embleme este de natura sa produca confuzie cu emblema folosita legitim de alt comerciant, fapta este considerata infractiune de concurenta neloiala. Drepturile comerciantului asupra firmei si emblemei se incadreaza in sfera raportului juridic de concurenta.

Ambele modalitati de identificare indeplinesc din punct de vedere economic functia de "semne de raliere a clientelei". Comerciantul titular al acestor drepturi asupra firmei si emblemei exercita asupra lor drepturi privative, care exclud orice uzurpari.

Legea Registrului Comertului din 1931 le calificase ca un drept de proprietate incorporala (art. 18, alin. 3). Actuala lege nu precizeaza in terminis natura prerogativelor atribuite titularului[44]. Caracterizarea ca drept de folosinta exclusiva asupra unor bunuri incorporate se pare ca este de preferat, potrivit unei opinii, aceasta justificand si modalitatile de aparare puse la dispozitia comerciantului titular .

Asadar, pentru protectia firmei si a emblemei se aplica, independent de latura penala, dispozitiile cu caracter general ale art. 25, alin. 1 din Legea nr. 26/1990, text care prevede dreptul titularului de a cere radierea inregistrarilor sau mentiunilor din Registrul Comertului, care ii aduc prejudicii.

21. Drepturi asupra semnelor distinctive ale produselor

Identificarea unor asemenea bunuri se realizeaza cu ajutorul marcilor de fabrica, de servicii sau de comert al caror titular este, in baza legii, comerciantul in cauza.

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor si serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane. Pot constitui marci, semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in general, forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.

Titularul dreptului la marca are dreptul exclusiv de a folosi sau exploata semnul ales ca marca, precum si dreptul de a interzice folosirea aceluiasi semn de catre altii. Uzurparea acestei facultati constituie un fapt de concurenta neloiala, sanctionat de lege. Astfel, art. 86 din Legea nr. 84/1998 prevede ca orice utilizare a marcilor sau indicatiilor geografice contrara practicilor loiale in activitatea industriala sau comerciala, in scopul de a induce in eroare consumatorii, constituie un act de concurenta neloiala, pedepsit cu inchisoare. Independent de latura penala, titularul dreptului la marca poate solicita instantei judecatoresti competente ca, in baza art. 35, alin. 3 din lege sa interzica tertilor, in special urmatoarele acte: aplicarea semnului in cauza pe produse sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori detinerea lor in acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn; importul sau exportul produselor sub acelasi semn; utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.

Titularul marcii legal inregistrate mai poate folosi, in baza art. 35, alin. 2 din Legea nr. 84/1998[45], actiunea judiciara cu finalitate reparatorie - actiunea in contrafacere, iar in masura in care conditiile legale pentru intentarea acestei actiuni nu sunt intrunite, titularul marcii poate recurge, in subsidiar, la ocrotirea pe care i-o acorda dreptul concurentei. Aceasta reprezinta "un mijloc de protectie complementara, in cazul in care nu poate fi utilizata actiunea in contrafacere sau in completarea acestei actiuni".

Drepturi asupra inventiilor si altor procedee
tehnice de gestiune

Constituie inventie brevetabila creatia stiintifica sau tehnica, reprezentand o noutate si totodata un progres fata de stadiul cunoscut al tehnicii, care nu a mai fost brevetata sau facuta accesibila publicului in tara sau in strainatate, reprezinta o solutie tehnica si poate fi aplicata pentru rezolvarea unor probleme din economie, stiinta, ocrotirea sanatatii, apararea nationala sau in orice alt domeniu al vietii economice si sociale.

Drepturile asupra inventiei sunt recunoscute si aparate prin brevetul de inventie, eliberat de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Brevetul de inventie acorda titularului dreptul de a interzice tertilor sa efectueze, fara autorizatia sa, urmatoarele acte:

a) pentru produse: fabricarea, comercializarea, oferirea spre vanzare sau folosirea;

b) pentru procedee sau metode: folosirea acestora.

Apararea inventiei in cadrul dreptului de proprietate industriala este severa, implicand sanctiuni penale. In plus, prejudiciile cauzate titularului dau dreptul acestuia la despagubiri potrivit dreptului comun, iar produsele contrafacute pot fi confiscate potrivit legii penale.

Ca atare, protectia inventiei, intemeiata pe Dreptul concurentei comerciale este controversata si potrivit literaturii de specialitate "pare sa comporte la prima vedere, un raspuns negativ"1.

Cu titlu subsidiar, astfel de aparare ar prezenta interes in cazul unui obiect al proprietatii industriale expirat, anulat sau pentru care nu s-au indeplinit formalitatile necesare in scopul conservarii dreptului privativ al titularului.

23. Drepturi asupra desenelor si modelelor industriale

Desenele si modelele industriale sunt opere de arta aplicata, destinate si ele sa individualizeze produsele titularului.

Desenul industrial este orice aranjament de trasaturi sau culori care reprezinta imagini avand un sens determinat. Modelul industrial consta intr-o forma plastica, precum o macheta, un modelaj in ceara sau in ghips, un mulaj, o sculptura, etc. Spre deosebire de desen, care tine de arta grafica si se realizeaza pe o suprafata, modelul fiind o forma plastica, se inscrie in spatiu.

Titlul de protectie al acestor opere de arta aplicata este certificatul de inregistrare a desenului sau modelului industrial la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Titularul are dreptul de a interzice tertilor sa efectueze, fara autorizarea sa, urmatoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre vanzare sau folosirii desenului sau modelului industrial al produsului in care acesta este incorporat.

Insusirea fara drept, in orice mod, a calitatii de autor al desenului sau modelului industrial, constituie infractiune. De asemenea, reproducerea fara drept a desenului sau modelului industrial in scopul fabricarii de produse cu aspect identic, fabricarea, oferirea spre vanzare, vanzarea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel de produse in vederea punerii in circulatie ori folosirii, fara acordul titularului certificatului de inregistrare a desenului sau modelului industrial in perioada de valabilitate a acestuia constituie infractiunea de contrafacere a desenului sau modelului industrial. Pentru prejudiciile cauzate, titularul are dreptul la despagubiri potrivit legii.

24. Obiectul raportului juridic de concurenta

Obiectul raportului juridic de concurenta este alcatuit din comportamentul agentilor economici, manifestat fie prin actiuni, fie prin abstentiuni in relatiile competitionale pe piata.

Reglementarile legale, interne si internationale urmaresc sa imprime acestei conduite un nivel compatibil cu libertatea comertului si care sa excluda atat faptele neloiale, cat si practicile monopoliste sau dumpingul in circuitul extern al bunurilor si serviciilor. Aceste reglementari se rezuma sa enunte standarde generice, care lasa putere de apreciere, in rezolvarea situatiilor de speta, organelor competente.

Comportamentul moral al comerciantilor in actiunea de castigare si pastrare a clientelei se intemeiaza pe doua concepte esentiale: buna-credinta si respectarea uzantelor cinstite.

25. Buna-credinta in evaluarea conduitei comerciantilor

In literatura romana de specialitate, buna-credinta a fost definita ca fiind starea psihologica a subiectului de drept, considerat individual, care implica o anumita activitate a individului sau o atitudine pur intelectuala de ignorare sau eroare, care poate fi apreciata etic si pe baza careia, plecand de la o norma de drept, sa se poata declansa efecte juridice" . Intr-o alta opinie, buna-credinta este alcatuita din "convingerea gresita pe care o persoana o are cu privire la temeinicia dreptului pe care il invoca sau il exercita si de care legea tine seama pentru a‑i recunoaste fie dreptul insusi, fie numai alte efecte juridice" .

Dreptul comun defineste buna-credinta ca fiind starea psihologica a subiectului de drept constand in credinta eronata ca actioneaza in conformitate cu legea desi in realitate nu o respecta.

Buna-credinta prezinta urmatoarele caracteristici esentiale: are un caracter individual, fiind diferita de la un subiect de drept la altul; presupune loialitate in actele juridice; face dovada executarii unui grad normal de diligenta in raporturile cu semenii.

S-a retinut, de asemenea, ca in Dreptul concurentei comerciale buna-credinta este un principiu etic, ce impleteste morala cu dreptul, intrucat normele legale il implica in raporturile juridice. Cadrul legal al bunei-credinte este conturat in urmatoarele acte normative:

a) cerinta comportamentului inspirat de buna-credinta este prezenta inainte de toate in Constitutia Romaniei. Potrivit art. 54, "cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti".

b) Codul civil o formuleaza in art. 970: "Conventiile trebuie executate cu buna-credinta". Prezumtia de buna-credinta este valabila atat in dreptul civil cat si in dreptul concurentei comerciale. Art. 189, alin. 2 C. civ. prevede ca "buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege rea credinta". De aici deducem o dubla caracteristica a bunei-credinte - si anume cea legala - reiese din textul legal mentionat si caracterul juris tantum, subzistand pana la proba contrarie.

c) Independent de aceste texte, o obligatie asemanatoare este exprimata in art. 1 din Legea nr. 11/1991[46] privind combaterea concurentei neloiale, astfel: "comerciantii sunt obligati sa-si exercite activitatea cu buna-credinta, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale".

Buna-credinta cunoaste trei notiuni antinomice fata de care trebuie sa se delimiteze si anume: notiunea de rea credinta, echivalenta cu intentia de a prejudicia o terta persoana sau pe co-contractant; abuzul de drept si culpa.

Criteriul uzantelor cinstite in evaluarea conduitei
agentilor economici

Potrivit art. 1 din Legea nr. 11/1991 "agentii economici sunt obligati sa-si exercite activitatea cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite". O conditie similara figureaza in art. 10 bis al Conventiei de la Paris pentru protectia proprietatii industriale, incheiata la 23 martie 1883, aplicata de noi in forma adoptata la Stokholm la 14 iulie 1967, ratificata prin Decretul nr. 117/1968, care prevede urmatoarele: "constituie un act de concurenta neloiala orice act de concurenta contrar practicilor cinstite in materie industriala si comerciala".

Conceptul de uzante cinstite desemneaza practici cu un anumit grad de vechime, de rentabilitate si stabilitate aplicate in mod deliberat de un numar nedefinit de agenti economici pe piata relevanta respectiva. Practicile competitionale cinstite includ procedee precum sporirea competitivitatii produselor prin imbunatatirea calitatii acestora si diminuarea pretului de cost; pregatirea logistica a marfii oferita pe piata, prin ambalare, marcare si etichetare; sondarea pietei interne si internationale; sensibilizarea clientilor potentiali prin reclama comerciala; participarea la targuri de mostre.

Conceptul de uzante cinstite are urmatoarele elemente esentiale:

elementul obiectiv, care desemneaza o practica sociala consolidata;

natura obiectiva a oricarei uzante, ceea ce inseamna ca aceasta practica nu reprezinta niciodata un comportament individual, ci al unui grup determinat (comercianti dintr-o piata relevanta);

factorul psihic - nu este suficient sa existe o anumita practica in relatiile comerciale, mai trebuie in mod aditional ca agentii economici sa considere aceasta practica obligatorie, sa se conformeze ei ca si cand ar fi constrangatoare.

Criteriile de apreciere a uzantelor cinstite nu sunt uniforme, ele se deosebesc in criterii profesionale si criterii generale sau obstesti. Criteriile profesionale sunt cele consacrate de comercianti si implica o exigenta deontologica mai putin severa. In cazul criteriilor generale sau obstesti, aprecierea se face din perspectiva economica, a consumatorilor. Criteriile generale sau obstesti prezinta un grad de severitate mai pronuntat si imprima o exigenta sporita in cadrul uzantelor comerciale.

27. Abuzul de drept

Abuzul de drept reprezinta o exercitare a unui drept subiectiv fara interes legitim sau peste limitele interesului legitim in dauna altei persoane1.

Conditiile de existenta ale abuzului de drept sunt: exercitarea unei facultati recunoscuta de lege; vinovatia agentului economic care a savarsit actul de concurenta neloiala sau de monopolism; prejudiciul suferit de o terta persoana sau de contractant.

Delimitarea abuzului de drept fata de buna-credinta implica in toate cazurile aprecieri dificile. Doua exemple:

a) In comertul cu arme de foc se pune problema daca este sau nu abuziva fabricarea acestor arme. Raspunsul depinde, cu siguranta, de finalitatea comertului cu arme de foc, de folosirea acestor arme. Nu exista abuz de drept daca fabricantul este de autorizat sa le fabrice.

b) In legatura cu fabricarea masinilor pentru copierea logicielului la calculatoarele cu cifru secret, constituie abuz de drept fabricarea masinilor de descifrare? Raspunsul este diferit in functie de scopul urmarit de fabricant. Astfel, folosirea masinilor este licita daca acestea sunt la dispozitia unei institutii indreptatita sa traga copii dupa program si constituie abuz de drept daca masinile sunt folosite in scop de piraterie.

Dificultatile delimitarilor dintre buna-credinta si abuzul de drept rezulta din conceptiile fata de abuzul de drept. Deosebim, in principal, teza relativitatii drepturilor subiective si teza salvgardarii acestor drepturi.

Teza relativitatii (relativizare) a devenit realitate, in doctrina si apoi in acte normative, la mijlocul sec. al XX-lea. Intr-o opinie se considera ca aceasta conceptie umanista a fost deformata de conceptia statala stalinista. Aceasta conceptie o regasim in art. 1-3 din Decretul nr. 31/1954 privind statutul persoanelor fizice si persoanelor juridice. In art. 2 se prevede ca "drepturile civile pe care le au entitatile colective ca persoane juridice, le sunt recunoscute pentru a se asigura cresterea neincetata a bunastarii materiale si nivelul cultural al oamenilor muncii prin dezvoltarea puterii economice a tarii". Interesul subiectului colectiv de drept, constand in realizarea de beneficii era in acest fel anihilat, incalcandu-se principii elementare ale vietii economice.

Mobilul oricarei activitati economice il constituie realizarea profitului. In masura in care acest mobil este indeplinit, prin plata impozitelor, prin faptul ca se pun in circulatie bani, prin satisfacerea clientelei, sunt indeplinite si formalitatile de ordin social. A porni insa de la ideea ca, o societate comerciala are o singura finalitate - realizarea bunastarii - este o pura fictiune, bazata pe ideea socializarii drepturilor individuale sau colective.

Interpretarea notiunii de abuz de drept a suferit interpretari in literatura de specialitate si in jurisprudenta, inainte de 1989[47]. Consecintele constau in faptul ca generalizarea aplicarii abuzului de drept conduce la necroza drepturilor civile, deci exista riscul ca in aplicarea posibilitatilor conferite de lege sa poata cauza prejudicii titularului, fara un temei de drept. Din aceasta cauza, doctrina opusa celei relative sustine salvgardarea drepturilor subiective, fara sa conteste posibilitatea unui abuz de drept, dar plecand de la un adagiu valabil de la romani: "qui suo jure utitur neminem laedit". Cu alte cuvinte, fiecare drept subiectiv trebuie sa suporte concursul drepturilor subiective ale celorlalti. Acest exercitiu normal al drepturilor, chiar daca aduce o limitare a drepturilor altora, nu poate fi considerat ca fiind o activitate ilicita, de natura a angaja raspunderea civila delictuala . Reprezentantul cel mai de seama al tezei salvgardarii drepturilor subiective este Georges Ripert, care arata ca "orice drept privat confera facultatea de a actiona in interes personal, iar nu in interes social". Revine legii atributia sa se asigure ca prerogativele acordate titularului dreptului nu sunt contrare interesului public. Dar nu trebuie sa cerem celui care isi exercita dreptul sa se preocupe el insusi de interesul social . In domeniul concurentei are ca rezultat o lupta intre agentii economici cu scopul cooptarii clientelei rivalului de pe piata, ori in masura in care prin mijloace oneste obtine acest rezultat, rivalul de pe piata este prejudiciat, insa prejudiciul se produce in conditiile legii, ale libertatii comertului si ale concurentei. Ca atare, hotararea de abuz de drept trebuie circumscrisa la realitati.