FINANTAREA TRANZACTIILOR INTERNATIONALE

FINANTAREA TRANZACTIILOR INTERNATIONALE

Finantarea comertului exterior, reprezinta mecanismul institu-tional si functional prin care sunt asigurate mijloace de plata necesare schimbului de bunuri si prestari de servicii intre state. Finantarea activitatii de comert exterior se realizeaza din surse interne si externe.

Sursele interne provin din incasarile din exporturile de marfuri si prestarile de servicii, repatrierile de capital, si sunt reprezentate in principal de creditele, subventiile si primele pentru comert exterior.

Sursele externe vizeaza finantarea din surse variate: ajutor bi si multilateral pentru dezvoltare, donatii si credite acordate in conditii avantajoase in ceea ce priveste conditiile de dobanda si termen, mij-loace financiare guvernamentale sau sprijinite de catre stat, acordate in conditii comerciale (credite de export, export de capital privat ca investitii directe, capital bancar, imprumuturi pe obligatiuni). Sursele externe se refera mai ales la importuri, dar intr-o masura mai mica si la exporturi.

1. Tehnici de finantare pe termen scurt

Finantarea pe termen scurt are ca scop asigurarea unor mijloace de plata pentru producatorul sau exportatorul care a vandut marfuri pe credit, urmand sa recupereze de la importator contravaloarea exportului intr-o perioada de pana la un an, un an si jumatate. Creditele pe termen scurt pot avea si caracter de prefinantare a operatiunilor sau pot fi legate de o operatiune de export.

1.1. Creditele de prefinantare

Acordarea creditelor de prefinantare este legata de:

- fabricarea si pregatitrea unui produs pentru export. Aceste credite se acorda pentru produse de valoare mare, cu ciclu lung de fabricatie sau se acorda unor producatori - exportatori cu flux continuu si ridicat de exporturi. Uneori, acordarea acestor credite este condi-tionata de marimea exportului, a carui dimensiune minima este stabilita de catre banci;

- activitatea de descoperire de noi piete de desfacere de catre exportatori.

1.2. Creditele de export

Creditele de export pot fi acordate producatorilor exportatori sau firmelor comerciale de export si import.

- avansul pe documente de credit - bancile acorda exportatorilor credite pe baza unor documente care atesta existenta marfurilor prega-tite pentru export. Valoarea creditului nu depaseste 80% din valoarea marfurilor gajate;

- avansul in valuta - bancile acorda un imprumut in valuta unei firme exportatoare pe baza creantei acesteia fata de clientul sau din strainatate;

- creditul de scont - este cea mai utilizata tehnica de finantare pe termen scurt a exporturilor. De regula, vanzarea pe credit este insotita de emiterea unui titlu de credit (cambie), bilet la ordin, prin care impor-tatorul este obligat sa plateasca la scadenta contravaloarea marfurilor;

- creditul de accept - este asemanator cu creditul de scont. Acest tip de credit poate fi acordat fie exportatorului, fie importatorului.

Creditul de accept in favoarea exportatorului - apare in cazul in care partenerul de contract, din diferite motive, nu accepta utilizarea titlurilor de credit; exportatorul are posibilitatea sa traga o cambie asupra bancii sale (denumita si cambie bleu, dupa culoarea ce o distinge de celelalte cambii). Banca comerciala accepta cambia pentru o scadenta ce nu depaseste de regula, 180 de zile.

Creditul de accept acordat importatorului - apare in situatia in care banca acceptanta, in conformitate cu conditiile stipulate in conventia de credit, accepta cambii trase asupra sa in favoarea importatorului si destinate sa achite exportatorul care este clientul ei. In acest caz, exportatorul este platit la vedere, iar importatorul ramane debitor fata de banca.

2. Tehnici de finantare pe termen mediu si lung

Finantarea pe termen lung si mediu este specifica exporturilor de valoare mare, complexe, si unor forme de cooperare industriala. Ea se poate realiza prin tehnici clasice de creditare, creditul furnizor si creditul cumparator, sau prin tehnici moderne cum sunt creditul consortial si cofinantarea.

2.1. Creditul furnizor

Creditul furnizor este un credit bancar acordat exportatorului atunci cand acesta consimte partenerului sau o amanare de plata pentru marfa livrata in strainatate. Aceasta operatiune presupune doua relatii distincte de creditare:

- un credit in marfa, acordat de exportator importatorului prin acceptarea efectuarii platii la un anumit termen de livrare;

- un credit in bani, acordat de banca exportatorului pentru finan-tarea operatiunii de export. Creditul furnizor are la baza considerentul ca, desi valoarea marfii livrate este mare, resursele financiare ale exportatorului permit vanzarea ei pe credit. Creditul furnizor nu depaseste de regula 80-90% din valoarea marfii.

Bancile comerciale conditioneaza acordarea creditelor exporta-torilor de asigurarea acestora. Exportatorii includ in pretul de ofertare si costul propriei finantari, precum si alte speze si comisioane bancare.

2.2. Creditul cumparator

Creditul cumparator este o finantare directa acordata importatorului de catre o banca din tara exportatorului pentru a-i permite cumparatorului sa plateasca imediat contravaloarea marfii. Creditele cumparator sunt acordate de regula, de banci sau institutii specializate in finantarea ex-porturilor din tara exportatorului, in acest scop incheindu-se o conventie de credit intre importator sau banca sa si banca exportatorului. In creditul cumparator, exportatorul este exonerat complet de cerintele mobilizarii fondurilor, el fiind platit pe loc de catre importator. Valoarea creditului se situeaza de regula intre 75-90% din valoarea marfii.

2.3. Alte tipuri de credite

Creditul consortial - reprezinta un imprumut acordat de un grup de banci constituite intr-o grupare temporara, fara personalitate juridica, numit consortiu, unui beneficiar din alta tara, terta (guverne, organizatii guvernamentale). Aceste credite se acorda cu o dobanda care este revizuita periodic, in general la trei luni. Bancile participante la consortiu isi impart intre ele riscurile si stabilesc costul creditului ca o rata fixa, astfel incat sa se asigure atat recuperarea costurilor cat si obtinerea profitului bancar si acoperirea riscurilor estimate.

Cofinantarea - este o tehnica relativ recenta legata de cererea crescanda pentru finantarea de noi proiecte economice de avangarda si de necesitatea asigurarii unei garantii superioare creditelor. Ea repre-zinta o forma de sprijin financiar realizata prin participarea Bancii Mondiale alaturi de organisme de credit public, institutii de creditare a exporturilor sau banci, la acordarea de imprumuturi tarilor membre. In cazul cofinantarii poate fi realizata o finantare mixta, cand fondurile sunt asigurate de parti pentru ansamblul proiectului economic sau o finantare paralela, cand Banca Mondiala si ceilalti creditori finanteaza diferite bunuri si servicii sau diferite parti ale proiectului.

3. Tehnici speciale de finantare

3.1. Forfetarea

Forfetarea exportului pe credit consta in transmiterea creantelor, provenite din operatiunile de comert exterior efectuate pe credit, unei institutii financiare specializate care le plateste imediat, urmand sa se recupereze contravaloarea acestora, la scadenta de la debitorul importator. Spre deosebire de scontare, aceasta tehnica nu da institutiei financiare drept de recurs asupra vanzatorului creantei in cazul unei defectiuni de plata a debitorului. Specific forfetarii este faptul ca se aplica nu numai creantelor pe termen scurt, ci si celor provenite din exporturile pe credit cu scadenta mijlocie. Forfetarea, ca si scontarea permite recuperarea sumelor inainte de scadenta sau transformarea unei vanzari pe credit intr-o vanzare la vedere pentru exportator.

3.2. Factoringul

Factoringul este o tehnica financiara realizata pe baza de contract prin care un furnizor numit aderent transfera partial sau integral unui tert denumit factor creantele pe care le are de incasat ca urmare a activitatii sale, factorul asumandu-si obligatia ca in baza unui comision sa incaseze creantele sub forma de facturi. Orice operatiune de factoring implica trei parti:

- furnizorul (exportatorul) - sau aderentul;

- societatea specializata de factoring - factorul;

- clientul-cumparatorul.

Societatea de factoring se substituie furnizorului si preia potrivit contractului o serie de obligatii:

- incasarea facturilor respective;

- riscurile financiare ce deriva din relatiile comerciale ale furni-zorului cu clientii sai;

- stabileste un plafon de credit pentru fiecare client;

- garanteaza impreuna cu aderentul creantele acestuia pana la limita plafonului stabilit;

- accepta spre incasare creantele ce privesc marfurile cuvenite prin contract;

- calculeaza comisionul cuvenit si dobanda aferenta sumei si le deduce din valoarea facturilor respective;

- cand nu reuseste sa incaseze o factura deschide actiune impo-triva clientului si il informeaza pe aderent despre starea livrarilor;

- furnizeaza periodic informatii aderentului cu privire la bonitatea clientilor sai.

In functie de momentul in care factorul face plata contravalorii facturilor se disting:

- factoringul clasic;

- factoringul la scadenta.

In cazul factoringului clasic, factorul plateste facturile in mo-mentul preluarii acestora; practic factorul acorda un credit aderentului pana in momentul scadentei creditului furnizor acordat de exportator importatorului, fapt pentru care retine o dobanda (taxa de scont).

In cazul factoringului la scadenta, factorul plateste creantele aderentului in momentul exigibilitatii acestora, retinandu-si comi-sionul pentru intermedierea operatiunilor de decontare.

4. Leasingul

Leasingul este o forma de comert si de finantare prin locatie de catre societati financiare specializate in aceste operatiuni, de institutii financiare sau direct de catre producatori, a intreprinderilor a caror motivatie sa recurga la aceasta forma de comert, rezida in specificul unor operatiuni pe care le realizeaza sau din faptul ca nu dispun de suficiente fonduri proprii sau imprumutate pentru a cumpara. Leasingul este o operatiune de finantare la termen, care are drept suport juridic un contract de inchiriere de bunuri. Obiectul operatiunilor de leasing il formeaza in special echipamentele electronice de calcul, aparatele si instrumentele de mecanica grea, masinile agricole, unele bunuri de folosinta indelungata etc. In ultimul timp, leasingul a cuprins si sectorul imobiliar, avand ca obiect inchirierea de cladiri cu destinatie industriala sau comerciala, cladiri administrative. Leasingul este si o forma accesibila de privatizare a intreprinderilor de stat, fiind adeseori o prima treapta in acest proces complex, cu numeroase consecinte sociale si economice.

O tranzactie de leasing are de regula urmatorul mecanism de derulare:

- chiriasul utilizator hotaraste asupra echipamentului de care are nevoie, asupra intreprinderii producatoare, a modelului si a marcii; chiriasul specifica clar orice insusire speciala dorita a bunului, ter-menul de livrare, garantie, instalare si service. Deci, operatiunea este initiata de firma utilizatoare care se adreseaza societatii de leasing cu cerere de oferta;

- societatea de leasing - in urma acceptarii cererii procedeaza la stabilirea contractului de vanzare - cumparare cu producatorul bunului solicitat, in vederea cumpararii acestuia. In acest proces este implicat direct si viitorul beneficiar;

- utilizatorul incheie un contract de leasing cu finantatorul - proprietar;

- finantatorul cumpara echipamentul in functie de specificatia utilizatorului chirias;

- echipamentul este pus la dispozitia beneficiarului si acesta il ve-rifica pentru a se asigura daca intr-adevar corespunde solicitarilor sale;

- finantatorul plateste contravaloarea echipamentului;

- contractul de leasing incepe sa se deruleze, beneficiarul urmand sa plateasca societatii de leasing chiria.

La sfarsitul contractului, utilizatorul poate opta pentru:

- reinnoirea contractului;

- cumpararea echipamentului;

- inapoierea echipamentului ca urmare a expirarii contractului.

Leasingul este o operatiune triunghiulara care implica trei par-teneri cu interese complementare. Castigul urmarit de una dintre parti depinde de comportarea celorlalte, de nevoile lor economice.

Furnizorul bunului aflat in proprietatea sa (poate fi vanzator sau producator) are interesul sa-si vanda produsul.

Finantatorul este, de regula, o societate financiara sau banca specializata in plasare capitalului in investitii pe durata medie sau lunga, in conditii optime de rentabilitate.

Utilizatorul are interesul de a folosi un bun fara a investi in achizitionarea lui foarte mult.

Utilizatorul are initiativa afacerii:

- furnizorul o permite;

- finantatorul o faciliteaza;

- toti impreuna doresc ca afacerea sa fie cat mai rentabila.

Leasingul, cu toate asemanarile, nu este unul si acelasi lucru cu:

- inchirierea traditionala;

- operatiunea de vanzare cumparare;

- vanzarea in rate.

Extinderea utilizarii tranzactiilor de leasing a fost insotita de o diversificare a modalitatilor de organizare, comercializare si finantare care au dus la constituirea unor criterii in functie de care leasingul se poate clasifica astfel:

- Leasingul direct - se realizeaza prin incheierea contractului intre producator (furnizor) exportator si utilizator, finantarea fiind facuta de catre furnizor;

- Leasingul indirect - presupune existenta societatilor specializate de leasing care preiau functia de creditare.

Societatile de leasing pot fi:

- societati generale de leasing - care opereaza cu o gama larga de produse, achizitionand echipamente de la diversi producatori pe baza specificatiilor beneficiarilor;

- societati de leasing intermediare - care desfasoara activitati de mijlocire, proprietatea asupra echipamentelor apartinand finantatorilor;

- societatile de leasing integrate - care apartin marilor unitati producatoare (de calculatoare, industrie aeronautica, companii tele-fonice etc.);

- bancile si societatile financiare - care furnizeaza fonduri societatilor de leasing, incheie aranjamente cu marii producatori care infiinteaza societati de leasing integrate pentru finantare;

- societatile de asigurare - care procedeaza similar cu societatile financiare.

In functie de continutul ratei de leasing raportata la pretul de export distingem:

- leasing financiar;

- leagingul functional.

In functie de continutul ratelor percepute, leasingul poate fi:

- leasing brut;

- leasingul net.

In functie de particularitatile tehnice de realizare se disting urmatoarele forme de leasing:

- leasing back;

- time sharing;

- leasingul experimental;

- operatiuni de hire, renting;

- leasingul actionar;

- master leasing.

5. Finantarea pe europiete

5.1. Eurocreditele

Eurocreditele reprezinta o mobilizare de capitaluri pe termen mediu, de regula purtand scadente intre 3 si 8 ani, prin apelare la piata eurocreditelor. Ele sun acordate de un grup de banci constituite intr-un consortiu sub conducerea unei banci coordonatoare, care incheie contractul cu beneficiarul, organizeaza si coordoneaza consortiul si actioneaza ca mandatar al acestuia. In general consortiul este interna-tional, dar banca coordonatoare este de regula din tara beneficiarului.

5.2. Euroobligatiunile

Euroobligatiunile sunt titluri financiare (valori mobiliare) care exprima drepturile detinatorului lor asupra emitentului; in urma unui imprumut acordat emitentului. Euroobligatiunile reprezinta o investitie care da dreptul detinatorului lor sa obtina un venit ce reprezinta o dobanda pentru imprumutul acordat emitentului. O caracteristica a euroobligatiunilor o constituie scadenta la care sunt rascumparate de catre emitent. Aceasta scadenta este de regula de 5 pana la 15 ani; deci emisiunea de obligatiuni este o forma de mobilizare a creditului pe termen lung.

Pentru euroobligatiunile standard scadenta este fixa si inscrisa pe obligatiune. Exista insa emisiuni de obligatiuni cu scadenta extensibila sau retractibila. In cazul scadentei extensibile, se poate prelungi sca-denta iar in cazul celei retractibile se asigura o scadenta finala lunga, dar obligatiunea poate fi rascumparata, la optiunea detinatorului, dupa o perioada mult mai scurta. Ca si in cazul actiunilor, pentru obligatiuni exista posibilitatea negocierii lor pe piata secundara la o valoare de piata, care difera de cea nominala, pretul variind in functie de cererea si oferta pentru titlul respectiv.

6. Garantiile bancare

Tranzactiile comerciale internationale se caracterizeaza prin inten-sitatea aparte a riscului contractual, care se manifesta in egala masura pentru exportator cat si pentru importator. Ca atare, pe de o parte, cumparatorul de marfuri si servicii este interesat sa se acopere impotriva riscului de neexecutare sau executare necorespunzatoare a obligatiei pe care si-o asuma prin contract vanzatorul, prin solicitarea unei garantii de prestatii din partea unei banci. Pe de alta parte, vanzatorul va solicita o garantie de securitate a platii, pentru acoperirea riscului de neefectuare a platii de catre cumparator atunci cand modalitatea de plata utilizata nu ofera, ea insasi, o astfel de acoperire.

Scrisoarea de garantie bancara este un angajament scris asumat de o banca in favoarea unei persoane, denumita beneficiar, de a plati acestuia o suma de bani, in cazul in care o alta persoana, denumita ordonator, in contul careia se emite garantia, nu a onorat o anumita obligatie asumata printr-un contract fata de beneficiarul garantiei. Obligatia garantata de banca se poate referi la livrarea de marfa, prestarea de servicii sau efectuarea de plati. Solicitarea unei garantii bancare presupune plata unui comision, care variaza de la o tara la alta, de la o banca la alta. Dintre toate formele asiguratorii, garantia bancara este cea mai sigura, dar si cea mai scumpa.

Cautiunea este o forma de garantie in care, pe baza de contract, un tert garant se angajeaza fata de creditorul unei obligatii sa execute el insusi acea obligatie daca debitorul principal nu va fi in masura sa o faca. Cautiunea este un angajament auxiliar, care nu poate exista decat pe baza unei datorii principale si depinde de aceasta. Numai neexecutarea vreuneia din clauzele stipulate in contractul principal poate determina exercitarea cautiunii. Garantiile bancare pot fi emise in doua modalitati:

- direct, cand se emit prin intermediul bancii din tara exporta-torului in favoarea cumparatorului;

- indirect, cand banca din tara exportatorului instructeaza o banca straina sa stabileasca o garantie in favoarea cumparatorului.

In comertul international sunt practicate mai multe tipuri de garantii printre care se mentioneaza: garantia de participare la licitatii, garantia de buna executare, garantia de restituire a avansului, garantia de executare a platii.