CATEGORII DE CONCURENTA LOIALA

28. Distinctia domeniului concurentei loiale

Nici un act normativ din legislatia noastra nu a dat o definitie concurentei licite, dar a facut precizari utile pentru un inteles exact al termenului. Asa cum s-a aratat, art. 1 din Legea nr. 11/1991 cuprinde o dispozitie cu caracter general care impune obligatia comerciantilor de a-si exercita activitatea cu buna-credinta si potrivit "uzantelor cinstite". Cum concurenta este un atribut al activitatii comerciale, rezulta ca si ea trebuie sa fie conforma bunei-credinte si uzantelor cinstite. O alta coordonata definitorie pentru concurenta licita este si aceea ca ea trebuie sa se manifeste in domenii permise concurentei.

Pornind de la aceste premise, putem defini concurenta loiala ca fiind forma esentiala de concurenta in cadrul careia comportamentul competitional al comerciantului se exercita manifest, cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite, in domenii permise concurentei, in scopul de a asigura existenta sau expansiunea comertului sau. Deci, pentru existenta concurentei loiale se cer intrunite cumulativ urmatoarele cerinte:

a.    comportamentul concurential sa fie manifest, adica sa aiba o existenta concreta, la un nivel de intensitate care sa excluda, atat abuzul cat si absenta concurentei;

b. comportamentul concurential sa fie exercitat cu buna-credinta. Inexistenta bunei-credinte comportamentale falsifica jocul liberei concurente imprimandu-i efecte pagubitoare pentru ceilalti participanti la competitie;

c.    comportamentul competitional sa foloseasca uzante cinstite in activitatea comerciala sau industriala. In existenta uzantelor cinstite in activitatea concurentiala determina distorsiuni in jocul liber al concurentei si falsifica efectele acestuia;

d.    competitia concurentiala sa se desfasoare in domenii permise acesteia - sunt domenii permise concurentei activitatile economice in care concurenta nu este interzisa expres de lege sau prin conventia partilor;

e.    absenta actelor de infidelitate. Acestea constau in legaturi realizate de persoane participante la intreprinderea unui comerciant, fara stirea si acordul acestuia, cu concurenti ai sai, sub forma operatiilor comerciale sau a asocierii.

Astfel de acte sunt savarsite numai din initiativa celor carora le revine obligatia de fidelitate fata de comerciant. Sunt astfel de persoane: salariatii si auxiliarii comerciantilor, asociatii, administratorii si alte categorii de persoane ce au calitatea de organ al societatii comerciale. Periculozitatea actelor infidele se datoreaza faptului ca cei ce le savarsesc au acces la datele privind situatia gestiunii, la secretele tehnice sau comerciale. Ei cunosc reteaua de furnizori si clienti si strategia de dezvoltare a afacerilor, iar unii executa sau incheie afaceri curente in numele sau pe seama comerciantului. Prin toate aceste demersuri ei sunt implicati in activitatea concurentiala.

Faptul folosirii situatiei privilegiate, in scopuri diferite de interesele comerciantului, este un act de infidelitate de natura delictuala intrucat este cauzator de prejudicii. Totodata, astfel de fapte perturba exercitiul competitiei concurentiale desfasurate de comerciant si, de cele mai multe ori, profita direct sau indirect concurentilor, fapt pentru care legea le-a calificat si inclus in randul actelor de concurenta neloiala.

Categorii de activitati economice deschise concurentei loiale cu regim special

Din aceasta categorie face parte, in principal, piata valutara in cadrul careia schimburile au loc in conditiile prestabilite. Piata valutara este acea piata specifica pe care se desfasoara comertul cu valuta, in sens larg1. In cadrul pietei valutare se centralizeaza cererile si ofertele de valuta, se realizeaza prin mecanisme specifice operatiunile de cumparare si vanzare de valuta si se stabileste in functie de cerere si oferta, cursul valutar. In general, piata valutara se compune dintr-un numar de banci comerciale autorizate sa desfasoare operatiuni valutare, precum si dintr-o bursa valutara, care este de fapt o organizatie interbancara cu activitate reglementata prin lege.

Operatiunile desfasurate pe piata valutara sunt in principal "la vedere" si la termen.

Organizarea si functionarea pietei valutare in Romania sunt reglementate in Norma privind functionarea pietei valutare interbancare[1], care reglementeaza activitatea de intermediere pe piata valutara interbancara si in Norma privind efectuarea operatiunilor de schimb valutar .

Operatiunile de vanzare si cumparare de valuta de pe piata valutara se pot efectua numai prin intermediari autorizati de catre Banca Nationala a Romaniei, in conditiile stabilite prin regulament si normele de aplicare a acestuia. Fac exceptie operatiunile de schimb valutar efectuate intre persoanele fizice in mod incidental.

Rezidentii si nerezidentii, persoane juridice si persoane fizice au dreptul sa dobandeasca, sa detina si sa utilizeze instrumente de plata, valori imobiliare, precum si orice alte active exprimate in valuta in conditiile legii, ale regulamentului si ale normelor de aplicare ale acestuia. Rezidentii si nerezidentii pot deschide conturi in valuta la banci, precum si la orice alte entitati stabilite de lege.

Rezidentii au dreptul sa cumpere si sa vanda in mod liber sume in valuta contra lei pe piata valutara prin intermediarii autorizati de Banca Nationala a Romaniei. Persoanele juridice rezidente, pentru operatiuni de cumparare de valuta au obligatia de a proba cu documente natura operatiunilor valutare si suma solicitata. Rezidentii pot efectua in mod liber si fara restrictii operatii valutare curente si anume: tranzactii de comert international, repatrierea veniturilor nete sub forma de dividende, dobanzi, etc., provenind din operatiuni de capital; remiteri de sume reprezentand cheltuieli de intretinere a membrilor familiei.

Operatiunile valutare de capital pot fi efectuate numai cu autorizarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei si constau in:

investitii directe in Romania ale nerezidentilor si in strainatate ale rezidentilor;

lichidarea investitiilor directe in strainatate de catre rezidenti si in Romania de catre nerezidenti;

investitii imobiliare in Romania ale nerezidentilor si in strainatate ale rezidentilor.

Desfasurarea licitatiilor valutare (pe piata interbancara) are loc in fiecare zi lucratoare la sediul Bancii Nationale a Romaniei. In cadrul sedintelor de licitatie se determina cursul de schimb al leului fata de principalele valute liber convertibile, ca un curs de echilibru intre cererea si oferta de valuta. Marja dintre cursurile de vanzare si cele de cumparare este determinata liber pe piata valutara interbancara.

Potrivit art. 1 din Norma nr. 4/2005 a B.N.R., operatiunile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul Romaniei pot fi efectuate legal numai de urmatoarele categorii de persoane juridice: institutii de credit, autorizate de B.N.R. sa functioneze in Romania; case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, cu modificarile ulterioare, avand ca obiect principal de activitate schimbul valutar cu numerar si substitute de numerar pentru persoane fizice, autorizate de Banca Nationala a Romaniei, persoanele juridice si alte entitati care beneficiaza de prevederi legale exprese si au stipulat in actele constitutive care le reglementeaza infiintarea si functionarea, activitatea de schimb valutar pentru persoane fizice, precum entitatile care detin in administrare structuri de primire turistice cu functiuni de cazare turistica si au in obiectul de activitate operatiuni de cumparare de valute cotate sub forma de numerar si substitute de numerar.

Societatile autorizate sa efectueze operatiuni de schimb valutar pentru persoane fizice isi stabilesc in mod liber cursurile de schimb, atat cele de cumparare, cat si cele de vanzare. Cursurile de schimb valutar pot fi modificate in cursul aceleiasi zile lucratoare, cu conditia afisarii listei cursurilor in vigoare si inregistrarii corespunzatoare in toate documentele ce stau la baza operatiunilor de schimb valutar.

Domenii in care concurenta este interzisa

Desfasurarea activitatii competitionale poate fi oprita, in anumite circumstante, fie prin dispozitii legale, fie prin clauze contractuale. Domeniile astfel inchise alcatuiesc sectorul concurentei interzise[3].

Domenii inchise prin legea concurentei comerciale

A. Piata muncii si relatiilor de munca

Reglementarile aplicabile pe piata muncii si relatiilor de munca au cunoscut modificari de substanta, transformandu-l in timp dintr-un domeniu deschis concurentei comerciale, intr-unul inchis care exclude in mare masura o astfel de competitie.

O indelungata practica, in faza initiala a economiei libere, a demonstrat ca admiterea concurentei pure si perfecte pe piata fortei de munca determina pe intreprinzatorii preocupati de profituri maxime sa impuna durate de lucru tot mai mari si salarii tot mai mici, fapt de natura a inrautati statutul social al angajatilor si de a afecta pacea sociala. Atestari documentare ale exploatarii nemiloase la care erau supusi pe atunci salariatii, ca efect al concurentei libere, exercitate pe piata muncii, gasim indeosebi, in Franta, in raportul Villerme, intocmit in 1840, la cererea Academiei de Stiinte Sociale si Politice, iar in Anglia in raportul Ashley, publicat in 1842[4]. Pe plan teoretic, doctrinele socialiste au criticat necrutator si intru totul justificat exercitarea concurentei pe piata muncii. Ca urmare, statul a intervenit tot mai accentuat pe piata muncii, impunand reglementari obligatorii si inderogabile cu privire la: salariul minim, care nu poate face obiect al cererii si ofertei individuale fiind predeterminat prin lege; durata zilei de munca; regimul concediului de odihna; protectia muncii; asigurarile sociale si pensionarea.

Rezultatele evolutiei aratate s-au reflectat, la nivel mondial, in Declaratia de la Philadelphia, adoptata la 10 mai 1944 de catre Conferinta Internationala a Muncii, proclamandu-se atunci principiul potrivit caruia "munca nu este o marfa". In concordanta cu cele aratate, in tara noastra au fost adoptate reglementari juridice de mare rezonanta in sprijinul salariatilor. Ne referim indeosebi la perioada de dupa 22 decembrie 1989, cand noile reglementari au avut in vedere adaptarea raporturilor juridice de munca la economia de piata. Modificarile intervenite in legislatia muncii au vizat, in principal:

inlaturarea unor inechitati din salarizarea personalului;

reducerea timpului de munca prin introducerea saptamanii de lucru de 5 zile;

acordarea unor noi drepturi salariale;

cresterea cuantumului indemnizatiilor si pensiilor din fondul asigurarilor de stat[5].

Dintre reglementarile facute in materie enumeram, cu titlu de exemplu: Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariatilor in functie de competenta; Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii; Legea nr. 14/1991 privind salarizarea; Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna, Legea nr. 68/1993 privind garantarea in plata a salariului minim; Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sarbatoare legala in care nu se lucreaza[6]. De asemenea, a fost adoptata Legea nr. 21/1996 a concurentei, menita sa asigure protectia, mentinerea si stimularea competitiei dintre agentii economici, cat si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor, care dispune in art. 2 alin. (4), lit. a ca dispozitiile sale "nu se aplica pietei muncii si relatiilor de munca", acestea fiind asadar supuse unui regim specific. Insasi Constitutia instituie masuri eficiente de ocrotire, consacrand in art. 38 alin. (5) garantiile ce decurg din conventiile colective de munca.

In completare se aplica dispozitiile art. 139, alin. 2 din Codul muncii, care prevede urmatoarele: "Dreptul la concediul de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari".

Drepturile stabilite concret prin contractul individual de munca trebuie sa fie cel putin egale cu cele stipulate prin contractul colectiv de munca[7]. La randul sau acesta, fie ca este incheiat la nivel national, la nivel de ramura sau grup de unitati, poate cuprinde drepturi pentru salariati in cuantumuri egale sau superioare celor stabilite prin lege, dar in nici un caz inferioare celor legale. Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara. El este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara .

In acest mod, riscurile unei posibile concurente dintre persoanele care isi ofera forta de munca sunt astfel, cu certitudine, suprimate.

In ce priveste repartitia fortei de munca intre diferite sectoare si profesii, aceasta nu este afectata de interdictie, dar statul influenteaza prin diferite parghii repartizarea unei reparatii optime.

Tot in art. 2 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, la lit. b este mentionata o alta cauza de inaplicabilitate a dispozitiilor legii care vizeaza piata monetara si piata titlurilor de valoare. De altfel, reglementarile privind aceste piete fac obiectul unor acte normative distincte.

B. Interzicerea concurentei in raporturile dintre comerciant si prepus sau alti salariati

In activitatea comerciala, patronul unei intreprinderi poate sa aiba doua feluri de salariati, atat prepusi comerciali, cat si alte persoane pe care le-a angajat in conditii uzuale, in baza unui contract de munca. Intre aceste categorii de persoane salariate exista deosebiri atat in ceea ce priveste natura juridica a functiei exercitate, cat si din punctul de vedere al reglementarilor aplicabile in materie de concurenta.

Potrivit dreptului civil, prepusenia este institutia caracterizata prin existenta unui raport de dependenta functionala intre doua persoane, pe de o parte comitentul, iar pe de alta parte prepusul. Notiunea de prepus comercial are o semnificatie specializata si cu un continut mai extins. Art. 392 C. Com. dispune: "Prepus este acela care este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc".

Pentru a putea exercita comertul cu care a fost insarcinat, prepusul dispune de puteri largi; el poate efectua toate operatiunile necesare desfasurarii comertului. Puterea de reprezentare a prepusului este nu numai generala ci si permanenta, adica se exercita in timp, pana la incetarea calitatii prepusului. In perioada cat indeplineste functia de prepus, art. 397 C. Com. il supune unei prohibitii fata de propriul patron. Prepusii comerciali, ca si ceilalti salariati, beneficiind de increderea patronului si in temeiul atributiilor pe care le au, pot fi edificati asupra gestiunii, secretelor tehnice, planurilor de afaceri, legaturilor cu clientii etc.

Prepusul comercial este tinut sa se abtina de la acte de competitie savarsite impotriva propriului patron, sub cele doua forme, directa si indirecta, la care se refera art. 397 C. Com. Incalcarea interzicerii este directa, daca prepusul exercita el insusi, pe cont propriu, operatiuni sau "alte negoturi, de natura aceluia cu care este insarcinat". Abaterea este indirecta in cazul in care prepusul se margineste "sa ia parte, in societatea sa proprie sau a altuia" la asemenea afaceri, intreprinse de terte persoane fizice.

In ambele situatii, concurenta interzisa avuta in vedere de art. 397 C. com. presupune, ca o conditie esentiala, existenta unui grad indestulator de similitudine intre comertul patronului si cel exercitat in mod ilicit de prepus sau la care el participa indirect.

In cazul savarsirii unor fapte de acest fel, prepusul datoreaza comerciantului despagubiri pentru prejudiciul cauzat. Mai mult, potrivit legii, comerciantul are dreptul sa retina pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni1.

Comerciantul poate avea ca angajati persoane salariate, in calitate de contabili, tehnicieni, functionari de birou, muncitori, pe baza de contract de munca si care beneficiaza de drepturile si isi asuma obligatiile ce decurg din acel contract. Vechea legislatie impunea salariatilor in mod explicit sa nu exercite nici un act de concurenta impotriva patronului. Ca exemplu, art. 90 din Legea contractului de munca din 5 aprilie 1929 interzicea salariatului din industrie sau comert ca, pe timpul executarii contractului de munca sa intreprinda, fie pe cont propriu, fie pe contul unei alte persoane "un comert sau o afacere in aceeasi ramura a intreprinderii ce serveste", sub sanctiunea desfiintarii contractului individual de munca cu daune interese, dispozitie abrogata odata cu introducerea sistemului centralizat si planificat al economiei nationale.

Dupa evenimentele din decembrie 1989, Legea privind combaterea concurentei neloiale nr. 11/1991 a instituit pentru salariati obligatia de a nu comite acte de concurenta in timpul executarii contractului de munca. Art. 4, alin. 1, lit. b din lege interzice, sub sanctiunea raspunderii juridice contraventionale sau penale, dupa caz, "oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte". Aceasta prevedere, desi vizeaza un domeniu partial diferit de cel la care se refera art. 397 C. Com., constituie tot o prohibitie de concurenta, ce se delimiteaza de competitia neloiala1.

C. Interzicerea concurentei in raporturile dintre societatea in nume colectiv si asociati

Potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990, societatea in nume colectiv este acea forma de societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor. Societatea in nume colectiv este considerata in literatura de specialitate ca fiind forma tipica a societatilor de persoane, deoarece la baza asocierii stau cunoasterea reciproca a onestitatii, priceperii profesionale, spiritului de initiativa, constiinciozitatii, puterii de munca, solvabilitatii, devotamentului fiecaruia si increderea pe care asociatii si-o inspira unul altuia. O alta caracteristica specifica o constituie intentia fiecarui asociat de a conlucra constant, laolalta cu ceilalti, in cadrul societatii, asumandu-si riscurile inerente activitatii comune; aceasta intentie poarta denumirea de "affectio societatis" (art. 1491 C. Civ.). De asemenea, asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale ale societatii.

Dispozitiile art. 82 din Legea nr. 31/1990 interzic membrilor societatii in nume colectiv sa comita acte de concurenta impotriva societatii din care fac parte. Astfel, legea interzice asociatului sa ia parte, in calitate de asociat cu raspundere nelimitata, intr-o alta societate concurenta sau avand acelasi obiect, precum si sa afecteze operatiuni in contul sau ori al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator. Luand in considerare legatura stransa ce se stabileste intre membrii societatii in nume colectiv, art. 82 din Legea nr. 31/1990 instituie o prohibitie de ordin general, care opreste pe fiecare asociat, indiferent ca exercita sau nu functii de administrare a gestiunii comune, de la savarsirea unor acte de concurenta directa sau indirecta impotriva societatii din care face parte. Asociatul poate sa faca parte dintr-o alta societate comerciala ca asociat cu raspundere nelimitata sau poate face acelasi comert cu consimtamantul celorlalti asociati.

Daca actele de concurenta incep in perioada de functionare a societatii, prohibitia legala care vizeaza asociatul concurent poate fi inlaturata numai prin consimtamantul explicit al celorlalti asociati. (art. 82, alin. 1 din Legea 31/1990). In cazul comertului concurent care dateaza dinainte de constituirea societatii, prohibitia legala poate fi inlaturata si prin consimtamantul implicit al celorlalti asociati. In acest sens, art. 82, alin. 2 din Legea nr. 31/1990 statueaza: "consimtamantul se socoteste dat daca participarea sau operatiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis continuarea lor".

Masurile represive vizeaza pe de o parte efectele actelor daunatoare, iar pe de alta parte pe insusi asociatul abuziv, astfel:

a) in cazul in care societatea in nume colectiv a suferit un prejudiciu datorita concurentei exercitate in detrimentul sau are la dispozitie o optiune dintre cele prevazute de art. 82, alin. 3 din Legea nr. 31/1990. O prima optiune este de a decide ca asociatul culpabil a lucrat in contul ei. Societatea isi insuseste astfel operatiunea incheiata in dispretul legii. In al doilea rand societatea in nume colectiv are dreptul alternativ de a exercita impotriva asociatului culpabil actiunea in raspundere delictuala, urmand "sa ceara despagubiri" care sa acopere atat paguba, cat si castigul nerealizat. Optiunea dintre cele doua modalitati are caracter exclusiv, nefiind posibila folosirea lor cumulativa. Calitatea de a opta pentru unul dintre cele doua moduri specificate apartine societatii in nume colectiv, iar nu diversilor asociati ut singuli, in nume personal. Dreptul de a recurge la una dintre cele doua sanctiuni mentionate "se stinge dupa trecerea a 3 luni din ziua cand societatea a avut cunostinta, fara sa fi luat vreo hotarare" (art. 82, alin. 4 din lege).

b) societatea in nume colectiv are dreptul de a sanctiona pe asociatul culpabil, excluzandu-l din randul membrilor componenti. Masura se intemeiaza pe art. 82, alin. 3, coroborat cu art. 217, alin. 1, lit. c din Legea nr. 31/1990, fara sa fie conditionata de incadrarea in limita termenului de 3 luni specificat de art. 82, alin. 4. Excluderea se pronunta prin hotarare judecatoreasca la cererea societatii sau a oricarui asociat. Cand excluderea se cere de catre un asociat se va cita societatea si asociatul parat. Hotararea definitiva de excludere se depune in termen de 15 zile la Oficiul Registrului Comertului pentru a fi inscrisa, iar dispozitivul hotararii se va publica la cererea societatii in Monitorul Oficial. (art. 218 din lege).

D. Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni sau cu raspundere limitata

a) Societatea pe actiuni este clasificata in categoria societatilor de capitaluri, deosebindu-se de societatea de persoane prin anumite elemente specifice: se constituie dintr-un numar minim de asociati; capitalul social este divizat in actiuni; raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale este limitata - ei raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris. Mobilul asocierii consta in vointa de a investi capitalul propriu intr-o afacere rentabila, in scopul realizarii de profit.

Asociatii, cu exceptia administratorilor, nu participa la gestiunea curenta a societatii pe actiuni. Ei au doar posibilitatea legala de a lua act de rezultatele financiare, de castiguri si pierderi, situatia generala a societatii, in administrarea generala anuala.

Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni priveste trei categorii de persoane: membrii comitetului de directie, constituit potrivit art. 140 din Legea nr. 31/1990, directorii si cenzorii. Desi cele trei categorii de persoane exercita functii diferite, regimul de raspundere juridica aplicabil este asemanator. Astfel, potrivit art. 147, alin. 3 din lege, directorii executivi "sunt raspunzatori fata de societate si de terti ca si administratorii, pentru neindeplinirea indatoririlor lor, chiar daca ar exista o conventie contrara". Aceasta dispozitie imperativa se completeaza cu prevederile art. 72 si ale art. 73 din aceeasi lege, care prevad ca: "obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat", iar administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru "stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun". Asadar, directorilor executivi li se aplica acelasi statut. Referitor la cenzorii societatii pe actiuni, art. 163, alin. 3 prevede ca li se aplica art. 73 din lege care ii considera solidar raspunzatori.

Actul prohibitiv include cele doua modalitati intalnite si la societatea in nume colectiv: pe de o parte concurenta directa, iar pe de alta parte concurenta indirecta. Suportul interdictiei ii reprezinta accesul liber la informatii secrete, care intereseaza activitatea societatii comerciale pe actiuni.

Cu privire la concurenta directa, aceasta este oprita de art. 142, alin. 5 din lege, care prevede ca membrii comitetului de directie, directorii si cenzorii nu pot "sa exercite acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane".

In ceea ce priveste concurenta indirecta, in acelasi text al legii se interzice celor trei categorii de persoane sa fie "administratori, membrii in comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect". Face exceptie de la aceste masuri restrictive situatia autorizarii de catre consiliul de administratie a actelor concurentiale mentionate.

In cazul incalcarii prohibitiei de concurenta, societatea poate obtine repararea integrala a prejudiciului suferit, pe calea actiunii in "raspundere pentru daune" (art. 142, alin. 5). Spre deosebire de societatea in nume colectiv, societatea pe actiuni nu se poate substitui in operatiunea care i-a cauzat prejudiciul iar in privinta termenului legal de introducere a actiunii in justitie, intrucat art. 142, alin. 5 nu contine o dispozitie explicita, rezulta ca societatea pe actiuni beneficiaza de regimul de drept comun, adica de termenul de trei ani de prescriptie extinctiva[9].

Indiferent de sanctiunile patrimoniale, se poate aplica, potrivit aceleiasi reglementari juridice "pedeapsa revocarii" directorului, membrilor comitetului de directie sau cenzorului care a comis actul de concurenta interzisa.

b) Legea nr. 31/1990 a introdus in sistemul nostru legislativ societatea cu raspundere limitata inspirandu-se din conceptia adoptata cu ocazia proiectelor de cod comercial din 1938-1940[10]. Societatea cu raspundere limitata realizeaza o fuziune intre societatile de persoane si societatile de capital. Ea imprumuta de la societatile de persoane modul de reglementare a raporturilor apropiate si de incredere intre membrii acestor societati precum si de la societatile de capital beneficiul raspunderii patrimoniale, marginit la aportul social.

Art. 3 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatea cu raspundere limitata este acea societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai in limita capitalului social subscris. In societatea cu raspundere limitata, numarul asociatilor nu poate fi mai mare de 50, iar in cazul in care partile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, in calitate de asociat unic, are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit Legii nr. 31/1991, adunarii generale a asociatilor. Datorita numarului mic de asociati, nu include nici comitetul de directie, nici directori, iar cenzori numai daca numarul asociatilor trece, de regula, de 15 (art. 194, alin. 2). De aceea, interzicerea concurentei are o sfera mai restransa, vizand pe administratori si cenzori.

Astfel, art. 192, alin. 2 stabileste ca "administratorii nu pot primi fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune". Referitor la cenzori, art. 194, alin. 3 contine o simpla norma de trimitere: dispozitiile prevazute pentru cenzorii societatilor pe actiuni "se aplica" si cenzorilor din societatile cu raspundere limitata".

In rest, conditiile care delimiteaza concurenta interzisa, fie directa, fie indirecta, sunt identice cu cele aplicabile in cadrul societatii pe actiuni.

E. Interzicerea concurentei impotriva societatilor in comandita

a) Societatea in comandita simpla se caracterizeaza prin colaborarea a doua feluri de asociati: comanditatii, care raspund pentru obligatiile sociale nelimitat si solidar, ca si asociatii societatii in nume colectiv, si comanditarii, care raspund numai in limita aportului lor. Administrarea societatii in comandita simpla este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati. Ca atare obligatia de a se abtine de la orice concurenta directa sau indirecta impotriva societatii revine, potrivit art. 90, acestora, iar nu comanditarilor. (art. 82).

Avand in vedere excluderea lor de la administrarea societatii in comandita simpla, asociatii comanditari au dreptul, chiar fara consimtamantul celorlalti asociati, de a lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, ori sa faca operatiuni in contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau unul asemanator[11].

b) Societatea in comandita pe actiuni se caracterizeaza ca fiind o forma de asociere asemanatoare societatii pe actiuni. In acest sens, art. 182 din Legea nr. 31/1990 prevede ca "societatea in comandita pe actiuni este reglementata de dispozitiile referitoare la societatea pe actiuni, cu exceptia prezentului capitol". Spre deosebire de societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni prezinta anumite particularitati, determinate, in principal, de existenta in aceasta societate a celor doua categorii de asociati - comanditatii si comanditarii.

Potrivit art. 183, alin. 1 din Legea nr. 31/1990, administrarea societatii este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati. Excluderea asociatilor comanditari se datoreaza raspunderii lor limitate pentru obligatiile sociale. Asociatilor comanditati li se aplica prohibitia de concurenta instituita de art. 82 din lege, asa cum dispune norma de trimitere prevazuta in art. 183, alin. 2 din lege. Derogarea de la incidenta dispozitiilor legale referitoare la societatea pe actiuni se explica prin faptul ca raspunderea pentru pasivul social a comanditatilor fiind nelimitata, ei detin o pozitie juridica similara cu a asociatilor din societatea in nume colectiv, dar diferita de a actionarilor din societatea pe actiuni.

Privitor la cenzori, acestora le este interzisa prin lege exercitarea concurentei directe sau indirecte impotriva societatii in comandita pe actiuni, in temeiul aceleiasi dispozitii a art. 82 din lege.

Domenii inchise prin conventie concurentei comerciale

Inchiderea sau restrangerea accesului pe piata a unui comerciant de catre alt comerciant se poate face pe cale amiabila, tranzactionala. Indepartarea competitorului se intemeiaza in aceasta situatie pe consimtamant, iar nu pe dispozitii prohibite, izvorate din lege. Acordul, fie ca se realizeaza printr-o conventie de sine statatoare, fie ca formeaza obiectul unei clauze speciale, inserata intr-un contract principal distinct, produce aceleasi efecte.

Prin intelegerile sau prin clauzele inserate intr-un contract nu trebuie sa se incalce ordinea publica si bunele moravuri, prezentate de art. 5 si 966 Cod civil, iar in domeniul productiei si al circulatiei de marfuri, vointa tertilor de a institui interdictii si restrictii se poate manifesta numai daca se respecta principiul libertatii comertului, inscris in art. 134 din Constitutie. Principalele clauze prohibitive de concurenta sunt intalnite frecvent in contracte.

Concurenta este anticontractuala cand prin comportamentul competitional se incalca o interdictie (o obligatie de a nu face) acceptata printr-o conventie care fixeaza limitele concurentei intre contractanti si domeniile in care ea le este interzisa. Incalcarea limitelor stabilite de parti privind concurenta reciproca va fi supusa sanctiunilor specifice raspunderii pentru incalcarea obligatiilor contractuale. Antrenarea unei astfel de raspunderi va putea fi ceruta numai de catre cel ce are calitatea de parte la conventie si in anumite conditii si de tertii interesati1.

Pentru delimitarea domeniului care poate fi sustras prin contract de sub incidenta competitiei comerciale vom analiza principalele contracte care incumba prohibitii de concurenta sub aspectul valabilitatii acestor stipulatii, modul de a le interpreta, transmisibilitatea drepturilor si obligatiilor pe care le creeaza si sanctiunile aplicabile in cazul incalcarii acordului de vointa.

A. Instrainarea unui fond de comert. Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un comerciant Ie afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit2. Vanzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului si anume aceea de a nu face concurenta cumparatorului. Vanzarea fondului de comert inseamna o instrainare a tuturor elementelor fondului de comert, inclusiv clientela atestata fondului de comert.

Inceperea unui comert de acelasi gen de catre vanzator, la mica distanta de cumparator, are semnificatia unei tulburari a folosintei obiectului vanzarii, care angajeaza raspunderea vanzatorului. Pentru a evita aceste consecinte, partile inscriu de regula, in contractul de cesiune a fondului de comert, clauze care interzic vanzatorului exercitarea unui comert asemanator in vecinatate.

B. Contracte de inchiriere. Partile se afla intr-o situatie asemanatoare in cazul inchirierii unui spatiu sau a unui local comercial. Daca proprietarul care detine in acelasi imobil sau pe aceeasi piata a unei localitati si alte suprafete construite ar consimti ulterior ca intr-un local invecinat sa desfasoare un comert asemanator cu al locatarului initial, i-ar provoca acestuia prejudicii insemnate. De aceea, se obisnuieste ca proprietarul sa-si asume obligatia de a interzice, in contractele de inchiriere cu o data mai tarzie, exercitarea unei activitati comerciale care ar fi de natura sa-l concureze pe primul locatar.

C. Contracte de distributie de marfuri. Aceste contracte prevad adesea clauze de exclusivitate pentru una din parti sau in profitul comun.

Prin contractul de vanzare exclusiva, furnizorul se angajeaza sa livreze, intr-o regiune determinata, marfurile convenite, numai cumparatorului cu care s-a inteles in acest sens. In acest fel, furnizorul isi asuma o obligatie de neconcurenta, de care beneficiaza cumparatorul. Prin contractul de cumparare exclusiva, cumparatorul isi asuma obligatia de a se aproviziona cu marfurile convenite numai de la furnizorul cu care a incheiat intelegerea.

Exclusivitatea poate avea caracter bilateral si reciproc, daca este stipulata in beneficiul ambelor parti.

D. Contracte de comision. Esenta contractului de comision este cuprinsa in art. 405 C. Com. care prevede: "Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala comitentului". Ca orice contract, contractul de comision se incheie prin acordul de vointa al partilor1. Intrucat contractul de comision este un mandat (fara reprezentare) , el are la baza imputernicirea pe care comitentul o confera comisionarului, de a incheia anumite acte juridice, cu precizarea conditiilor in care va actiona comisionarul si care exprima vointa comitentului.

Comisionarul este tinut sa-si indeplineasca obligatiile cu buna-credinta si diligenta unui profesionist. In anumite operatiuni, cum ar fi cele de comert exterior, exista riscul de abuz din partea comitentului daca acesta incheie contracte direct cu clientii procurati de comisionar, facandu-i o vadita concurenta necinstita. Exista posibilitatea ca, la randul sau, comisionarul sa aprovizioneze pe clientii comitentului cu marfuri similare, dar provenite de la furnizori rivali.

Pentru a impiedica asemenea fapte reprobabile, partile stipuleaza in contract clauze de neconcurenta.

E. Contracte pentru organizarea de targuri internationale de mostre. Aceste manifestari expozitionale internationale se desfasoara frecvent in baza unor contracte de colaborare de catre doua sau mai multe intreprinderi de profil din tari diferite. Conventia pe care o incheie stipuleaza de regula o clauza de neconcurenta reciproca, interzicand fiecarei parti sa organizeze individual si pe cont propriu un targ de mostre pe teritoriul statului celuilalt contractant.

F. Interpretarea clauzelor de neconcurenta. In situatia in care stipulatiile inscrise in contractele comerciale sunt incomplete sau obscure, determinarea semnificatiei acestora este supusa, in caz de litigiu intre partile contractante, interpretarii instantelor judecatoresti. Din analiza jurisprudentei reiese ca tribunalele iau in considerare doua principii: o interpretare restrictiva si cel al stabilirii vointei reale a partilor contractante.

Art. 977 C. Civ. prevede ca "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante". Potrivit celui de-al doilea principiu mentionat, jurisprudenta majoritara a subinteles existenta unor clauze implicate de neconcurenta, indeosebi in vanzarea si inchirierea fondului de comert, astfel:

a) S-a decis ca vanzarea fondului de comert impune cedentului o obligatie tacita de neconcurenta, care il impiedica de la exercitarea unui comert asemanator cu cel al cesionarului in vecinatatea acestuia. Solutia se intemeiaza pe art. 1339 C. Civ. care prevede ca vanzatorul nu se poate sustrage in nici un mod de la raspunderea pentru evictiune care ar rezulta dintr-un fapt al sau, orice conventie contrara fiind nula. In plus, in literatura de specialitate[12] se considera ca prohibitia tacita si implicita de concurenta exista, daca fondul de comert este instrainat de catre titular prin schimb, prin aport intr-o societate comerciala sau ca efect al partajului.

b) Referitor la inchiriere, art. 1420, pct. 3 C. civ. prevede ca locatarul este dator, prin insasi natura contractului "fara sa fie nevoie de nici o stipulatie speciala", sa faca astfel incat lucrul inchiriat sa poata fi folosit neimpiedicat de catre locatar pe tot timpul duratei contractului. Prin interpretare, se poate deduce existenta unei obligatii tacite de neconcurenta in sarcina locatarului unui fond de comert, desi in literatura de specialitate exista puncte de vedere diferite. Intr-o opinie "inchirierea unei pravalii exclude instalarea altui chirias alaturi de cel dintai, daca comertul ambilor este similar si susceptibil de concurenta reciproca"[13]. Jurisprudenta are tendinta sa deosebeasca inchirierea de spatiu comercial de locatiunea unei intreprinderi. In caz de locatie a gestiunii unui fond de comert se admite prin interpretare existenta unei clauze tacite si implicite de neconcurenta, intemeiata pe art. 1420, pct. 3 C. civ. In situatia inchirierii s-a admis ca in prezent, aceasta nu da nastere ipso facto vreunui angajament in sarcina locatarului, care este liber fie sa exercite el insusi in imobil o activitate concurenta cu cea a locatarului, fie sa inchirieze alt spatiu unui tert care ar exercita o asemenea activitate.

G. Sanctiuni aplicabile. Debitorul obligatiei de neconcurenta in contractele comerciale isi asuma raspunderea contractuala fata de creditorul clauzei exprese sau tacite. Preventiv, creditorul prohibitiei de concurenta poate cere, pe cale judiciara, constrangerea debitorului sa sisteze activitatea pe care o desfasoara in pofida angajamentului asumat. Masura cea mai aspra consta in hotararea judecatoreasca de inchidere a intreprinderii debitorului culpabil.

Sanctiunea reparatorie consta in obtinerea de despagubiri, impuse pe cale judiciara debitorului, la cererea creditorului prohibitiei de concurenta, cat si in rezolutia contractului comercial din care decurge o asemenea interdictie. Admiterea actiunii in justitie conduce la consecinte grave si anume: desfiintarea cesiunii fondului de comert, care revine in intregime in patrimoniul vanzatorului, obligat sa restituie pretul; activitatea efectelor juridice ale aportului cu acest obiect la constituirea unei societati comerciale; desfacerea contractului de locatie a gestiunii fondului de comert etc.

Actiunea se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca, potrivit conditiilor instituite de art. 1020 si 1021 C. civ.