CONCURENTA NELOIALA

Definitie: Notiunea de concurenta neloiala desemneaza, sintetic, acea competitie economica purtata intre comercianti sau/si orice alte persoane care desfasoara activitati cu caracter economic, in care sunt utilizate mijloacele neoneste

Reglementarea principala se regaseste in Legea nr. 11/1991 privind combaterea privand combaterea concurentei neloiale

In art. 2 din Legea nr. 11/1991 concurenta neloiala este definita ca: "orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii".

In continuare, vom proceda la efectuarea unei scurte analize cu privire la actele si faptele incriminate ca fiind de concurenta neloiala in Legea nr. 11/1991.

ASPECTE SI FAPTE IN DAUNA ALTUI COMERCIANT CONCURENT

Subminarea organizarii interne a concurentului

In aceasta categorie se cuprind urmatoarele fapte prevazute de art. 4 al Legii nr. 11/1991 privand combaterea concurentei neloiale:

oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte (lit. a);

divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite (lit. b);

oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca, prin purtare neloiala, sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa, ori pentru a obtine orice alt folos pentru sine sau pentru alta persoana in dauna unui concurent (lit. f);

concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant, in scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale (lit. h).

u Atragerea personalului comerciantului concurent

Acesta poate constitui act de concurenta neloiala in cele doua modalitati prevazute de art. 4, lit. a si h, diferenta dintre acestea constand in aceea ca in textul art. 4, lit. h sunt prevazute doua scopuri specifice:

I. scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientela comerciantului lezat

II. scopul dezorganizarii comerciantului vatamat.

Fara indoiala ca principiul libertatii muncii ofera salariatului posibilitatea de a-si schimba locul de munca dupa cum considera ca ii sunt mai bine satisfacute interesele si nu i s-ar putea reprosa ca se foloseste la noul sau patron de experienta acumulata anterior1. Totusi, aceste schimbari ale locului de munca reprezinta una dintre cele mai frecvente surse de scurgeri de secrete ale afacerilor sau de know-how.

Va fi calificata conform art. 4, lit. a fapta comerciantului de a angaja un nou salariat, cunoscand ca acesta se afla inca sub efectele contractului de munca incheiat cu alt comerciant concurent, chiar daca si-a prezentat demisia dar termenul de preaviz nu a expirat. Noul patron va raspunde pe temei delictual iar salariatul pe temeiul contractului de munca1. In ipoteza reglementata de art. 4, lit. h, este necesar sa fie dovedita existenta scopului specific prevazut de acest text. In principiu, comerciantul concurent nu este responsabil chiar daca ofera noilor salariati conditii de munca sau de remuneratie mai avantajoase, afara de cazul in care salariile au fost exceptional de ridicate sau de situatia in care printr-un anunt publicat noul patron s-a oferit sa suporte eventualele cheltuieli de judecata si i-a instigat in acest mod pe salariati sa-si paraseasca locul de munca.

Intr-o speta solutionata de Curtea de Casatie franceza, in care cinci salariati, fara clauza de neconcurenta, provenind din aceeasi intreprindere, fusesera angajati de un alt comerciant concurent, instanta a decis ca nu exista fapta de concurenta neloiala pentru ca:

toti salariatii si-au achitat obligatiile fata de fostul patron;

angajarea lor la noul loc de munca nu a fost consecinta ofertei unor salarii anormal de ridicate;

aceasta deplasare de personal nu a avut un caracter masiv susceptibil de a dezorganiza functionarea intreprinderii parasite.

Raspunderea in temeiul dispozitiilor art. 3, lit. h va fi antrenata in situatiile in care, din imprejurarile de fapte concrete, se va putea identifica in mod cert prezenta unuia dintre cele doua scopuri specifice: infiintarea unei intreprinderi concurente sau dezorganizarea activitatii comerciantului lezat. Aceste conditii s-au considerat indeplinite in unele cazuri precum:

deplasarea masiva a salariatilor de la un comerciant la concurentul acestuia;

angajarea unuia sau mai multor salariati cu scopul de a deturna clientela comerciantului pe care l-au parasit, prin exploatarea cunostintelor dobandite de salariati la fostul loc de munca;

angajarea unui salariat al unui concurent de catre comerciantul care cunoaste existenta clauzei de neconcurenta din contractul de munca precedent; dovada cunoasterii acestei clauze poate rezulta fie din mentiunea facuta pentru certificatul sau carnetul de munca al salariatului, fie din notificarea prin care patronul precedent l-a avertizat pe noul patron;

demisia simultana si in mod necesar concertata a intregului personal al unei intreprinderi, urmata de angajarea la o alta societate concurenta;

crearea de catre fostul asociat al unei societati comerciale, a unei societati concurente si angajarea in noua societate a cvasitotalitatii salariatilor primei societati;

creatorul unei noi societati realizeaza primele afaceri cu clientii fostului sau patron deturnati de catre salariatii care au parasit vechea societate, angajandu-se la aceea nou constituita.

u Divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite (art. 4, lit. b) se distinge de ipoteza reglementata prin art. 4, lit. f prin caracterul secret al informatiilor dezvaluite. Jurisprudenta a inclus in secretul de intreprindere orice procedeu care ofera un interes industrial sau comercial, utilizat de un comerciant si pastrat ascuns fata de concurentii sai. Nu numai orice inventie brevetabila dar neinregistrata poate constitui un secret, ci si inovatiile tehnologice (dozaje, dispozitive, know-how) daca sunt secrete de intreprindere.

u Coruperea personalului unui comerciant concurent reglementata de art. 4, lit. f se refera la alte date decat cele care constituie secret de intreprindere in sens strict, de exemplu la know-how-ul dobandit in serviciul comerciantului lezat, inclusiv tehnicile de comercializare si metodele de prospectare a pietei (de exemplu, metodele de rezervare utilizate de agentiile companiilor de transporturi aeriene sau de turism si programele informatice utilizate in acest scop). Pentru aplicarea textului art. 4, lit. f este necesara dovada ca darurile sau alte avantaje au fost solicitate, promise ori oferite sau au fost deja primite inainte de divulgarea datelor.

Subminarea activitatii comerciale a concurentului

Se poate realiza in urmatoarele modalitati:

Denigrarea prevazuta de art. 4, lit. e, constand in comunicarea sau raspandirea, chiar facuta confidential, de catre un comerciant, de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/ serviciilor sale, afirmatii de natura sa dauneze bunului mers al intreprinderii concurente.

Deturnarea clientelei unui comerciant, prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant (art. 4, lit. g).

Confuziunea (art. 5, lit. a) care constituie infractiune de concurenta neloiala daca se materializeaza in folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau a unui ambalaj de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

Falsele indicatii (art. 5, lit. b) care, de asemenea constituie infractiune atunci cand consta in punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/serviciului.

Punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/servicului constituie infractiunea de concurenta neloiala (art. 5, lit. b din Legea nr. 11/1991).

Folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi (art. 5, lit. c din Legea nr. 11/1991).

Legea incrimineaza si autoritatile competente care divulga informatii de genul celor mai sus mentionate, exceptie facand situatiile in care dezvaluirea acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cand s-au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert (art. 5, lit. d din Legea nr. 11/1991).

Divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial constituie infractiunea de concurenta neloiala (art. 5, lit. e din Legea nr. 11/1991).

Legea incrimineaza ca infractiune de concurenta neloiala si divulgarea sau folosirea de catre persoane apartinand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice (art. 5, lit. f din Legea nr. 11/1991).

Denigrarea (art. 4, lit. e) consta in discreditarea de catre un comerciant a persoanei sau activitatii comerciale a altui comerciant concurent prin comunicarea sau raspandirea de afirmatii mincinoase asupra comerciantului sau a marfurilor acestuia. Fapta poate fi savarsita atat prin afirmatii publice cat si prin comunicare confidentiala. In cea de a doua ipoteza, comunicarea confidentiala este considerata act de concurenta neloiala numai daca autorul a stiut, in momentul comunicarii, ca afirmatiile nu corespund realitatii.

Continutul afirmatiilor mincinoase trebuie sa fie de natura a prejudicia comertul concurentului, in sensul de a indeparta clientela acelui comerciant¹. Defaimarea poate viza si un grup de concurenti sau o intreaga profesiune (farmacisti, agenti de asigurari etc.)

Jurisprudenta italiana a decis ca este admisibila o critica obiectiva a produselor altui comerciant, dar nu si o critica inspirata de un interes personal, pentru promovarea propriilor produse concurente. De asemenea, anterior noilor reglementari cu privire la publicitatea comparativa, jurisprudenta franceza a decis ca este permis dreptul la critica unui produs, cu conditia ca critica sa fie obiectiva si ponderata si sa nu permita identificarea unui concurent determinat. In ce priveste comparatia fantezista, ea nu poate fi considerata ca o denigrare datorita stilului umoristic in care se prezinta.

Publicitatea comparativa, chiar fondata pe date exacte, a fost mult timp considerata de jurisprudenta franceza o denigrare. Legea nr. 92-60 din 18 ian. 1992 privind protectia consumatorilor a reglementat publicitatea comparativa, care emana de la un comerciant producator sau distribuitor de produse sau de servicii. Nu se incadreaza in publicitatea comparativa, adica studiile comparative realizate de organisme independente, publicitatea necomerciala si comparatia efectuata fara desemnarea concurentului (de genul: "alti detergenti" sau "vechiul detergent"). Astfel, s-a considerat ca nu poate fi identificat concurentul in urmatoarele situatii:

difuzarea prospectului unei masini de spalat in cuprinsul caruia se afirma ca masinile de spalat cu rotatie intr-un singur sens utilizeaza un procedeu perimat;

punerea in garda a bolnavilor cardiaci contra cafelei obtinute de catre un fabricant de cafea decofeinizata;

comparatia intre pretul produselor oferite de autorul anuntului publicitar si preturile practicate in general in Franta.

Publicitatea comparativa este, in principiu, permisa in unele tari (S.U.A., Marea Britanie, Irlanda, Canada, Tarile Scandinave, Olanda si Elvetia) si interzisa in alte tari (Germania, Austria, Belgia, Spania, Italia si Luxemburg). Chiar si in tarile in care este permisa, publicitatea comparativa este putin utilizata: sub 10% in Statele Unite, cca. 2% in Marea Britanie si in Danemarca, sub 1% in Olanda etc. In acelasi timp, publicitatea comparativa constituie o sursa importanta de procese judiciare: in S. U. A. o treime din totalul contenciosului privind publicitatea; in Elvetia, 15% din totalul proceselor in acest domeniu.

l Publicitatea comparativa, reglementata prin legea franceza din 18 ianuarie 1992, presupune comparatia cu un comerciant sau produs precis identificat. De aceea ramane ilicita, ca fapta de concurenta neloiala, comparatia cu un concurent neidentificat dar identificabil cu usurinta de catre consumator. Articolul 10 al acestei legi autorizeaza publicitatea comparativa numai atunci cand "este loiala, veridica si nu este de natura de a induce in eroare consumatorul" (alin. 1). Totodata ea nu trebuie sa aiba ca obiectiv principal dobandirea de avantaje din notorietatea unei marci si nu poate prezenta produse sau servicii ca fiind imitatia si replica altor produse sau servicii de marca prealabil depusa (alin. 2).

Pentru a fi ilicita, publicitatea comparativa trebuie sa indeplineasca trei categorii de conditii:

cele privind, in general, orice publicitate vizata de art. 10;

cele privind bunurile sau serviciile comparate si

cele privind criteriile comparatiei.

Conform primei categorii de conditii:

Publicitatea trebuie sa fie loiala si veridica, sa nu urmareasca nici inducerea in eroare a consumatorului, nici punerea intr-o lumina nefavorabila a altei marci.

Inainte de orice difuzare a anuntului comparativ, el trebuie sa fie comunicat celor vizati pentru a le permite acestora sau sa riposteze sau sa se adreseze justitiei.

Publicitatea comparativa trebuie sa contina date exacte si verificabile iar autorul sa fie in masura de a face dovada afirmatiilor (si nu aluziva, vaga, insinuanta).

Comparatia trebuie sa se mentina in limitele obiectivitatii, bazandu-se pe elemente masurabile si nu pe aprecieri subiective cum sunt gustul, aroma, ori mirosul. Astfel s-a decis ca este obiectiva o comparatie intre preturi, daca ele sunt exacte, dar nu este suficienta exactitudinea daca nu este prezenta si obiectivitatea. Intr-o ordonanta prezidentiala s-a hotarat ca nu este licita comparatia care afirma ca "Renault vinde in Germania de doua ori mai mult decat vinde Volkswagen in Franta" daca se subintelege ca explicatia ar fi calitatea inferioara a automobilelor germane. De asemenea, sunt ilicite comparatiile bazate pe sondaje de opinii sau pe interviuri.

Suportul material al textului publicitar comparativ sa nu fie ambalajele, facturile, titlurile de transport, cecurile bancare, biletele de spectacole etc.

Conditiile privind bunurile sau serviciile comparate se refera la:

o Natura bunurilor si serviciilor comparate, care trebuie sa fie aceeasi, pentru ca bunurile sa poata fi, in constiinta consumatorului, inlocuibile unele prin altele. Daca termenul de comparatie este pretul, bunurile comparate trebuie sa fie identice.

o In cazul bunurilor care beneficiaza de denumire de origine controlata, bunurile comparate trebuie sa aiba aceeasi denumire. Astfel, de exemplu, nu este permisa comparatia intre un vin de Bordeaux si un vin de Burgundia, nici intre un produs cu denumire controlata si un altul care nu poseda asemenea calitate.

o Bunurile sau serviciile sa fie efectiv disponibile pe piata. Conditiile privind criteriile comparatiei difera dupa cum se compara caracteristicile bunurilor sau se compara preturile.

Daca se compara caracteristicile bunurilor:

trebuie sa fie comparate cel putin doua caracteristici;

caracteristicile comparate trebuie sa fie esentiale, semnificative si controlabile1.

Atunci cand criteriul comparatiei sunt preturile produselor sau tarifele serviciilor, trebuie sa fie respectate urmatoarele conditii:

o produsele comparate trebuie sa fie identice (de exemplu, aceeasi butelie de Coca-Cola);

o aceste produse trebuie sa fie vandute in aceleasi conditii (de exemplu nu pot fi comparate preturile dintr-un supermagazin cu cele dintr-o bacanie);

o sa se precizeze durate de timp in care autorul anuntului va mentine pretul propriilor produse.

Raspunderea pentru actele ilicite de publicitate comparativa poate fi retinuta, dupa caz, numai in sarcina producatorului sau atat in sarcina acestuia cat si in sarcina magazinului care vinde produsele sau chiar si in sarcina agentiei de publicitate care a conceput anuntul comparativ.

l Obiectul denigrarii poate fi persoana comerciantului concurent sau intreprinderea ori produsele acesteia. In cazul denigrarii persoanei, afirmatiile pot privi:

incompetenta profesionala sau onorabilitatea comerciantului;

situatia financiara a comerciantului, care nu-si achita facturile;

trasaturile personalitatii comerciantului fara legatura directa cu activitatea sa comerciala, cum sunt: religia, sentimentele sale pretins antisemite, nationalitatea, rasa comerciantului sau a clientilor sai.

In cazul denigrarii intreprinderii sau a produselor acesteia, afirmatiile se pot referi la:

insasi intreprinderea concurenta, in sensul ca "are necazuri" sau ca nu este "serioasa";

calitatea produselor acesteia, pretul acestor produse ("mai scumpe dar mai putin bune")., calitatea sau tariful serviciilor etc.

Jurisprudenta franceza a decis ca ziarele politice, chiar daca sunt editate de societati comerciale, nu se pot prezenta ca victime ale denigrarii, in sensul concurentei comerciale neloiale in situatiile de polemica in care isi adreseaza unele altora diverse aprecieri.

Mijloacele utilizate pentru denigrare pot fi afirmatii publice sau comunicari confidentiale. In cazul comunicarilor confidentiale, raspunderea juridica poate fi stabilita numai daca se dovedeste ca autorul stia ca afirmatiile sunt mincinoase. Afirmatiile publice mincinoase pot fi prezentate in doua moduri:

nominalizand victima denigrarii;

nenominalizand comerciantul concurent denigrat, dar permitand identificarea lui certa si cu usurinta.

In ambele situatii raspunderea autorului faptei este antrenata indiferent daca el cunostea sau ignora caracterul mincinos al afirmatiilor.

Mijloacele de realizare a publicitatii denigrarii pot fi foarte variate: ziar, afis, prospect, catalog, reclama la radio sau la televiziune, corespondenta postala adresata clientilor sau personalului comerciantului concurent etc.

Deturnarea clientelei unui comerciant constituie fapta de concurenta neloiala, conform prevederilor art. 4, lit. g numai daca se realizeaza prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant si daca rezultatul s-a produs. Pentru stabilirea raspunderii juridice a autorului este necesara dovada intentiei sale clar orientata spre deturnarea de la fostul patron a clientelei cu catre autorul a stabilit relatii in perioada anterioara si fata de care el continua sa se comporte ca si cand ar fi ramas in serviciul fostului patron.

Manoperele de captare a clientelei, oricum s-ar manifesta ele trebuie sa fie temeinic dovedite. De aceea nu este aplicabil textul art. 4, lit. g in cazul orientarii spontane a clientelei spre alt comerciant determinata de aprecierea calitatilor personale ale acestuia sau de legatura de rudenie sau de prietenie cu acesta1.

Confuziunea (art. 5, lit. a) constituie infractiune de concurenta neloiala si consta in folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Pentru antrenarea raspunderii penale in temeiul textului citat este necesar sa fie cumulativ indeplinite urmatoarele conditii;

1) sa fie intrebuintata o firma, inventie, marca, indicatie geografica, desen sau model industrial, topografii ale unui circuit integrat, o emblema sau un anumit ambalaj de un alt comerciant;

2) firma, inventia, marca, indicatia geografica, desenul sau modelul industrial, topografiile unui circuit integrat, o emblema sau ambalajul sa fi fost dobandite anterior in mod legitim, ca elemente ale fondului de comert, de catre un alt comerciant, prin inregistrare in Registrul Comertului sau prin inregistrare ca marca de fabrica sau de comert.

Conform dispozitiilor art. 38 al Legii nr. 26/1990, orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente. Cand o firma noua este asemanatoare cu alta, trebuie sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in orice alt mod (art. 38, alin. 2 din Legea nr. 26/1990).

Firma ce se pretinde ca a fost uzurpata trebuie sa fie originala, in sensul de a nu se limita la o desemnare generica a unei activitati sau a unui produs, cum ar fi, de exemplu, "electromecanic", "bioestetician", "pizza" etc.

Oficiul Registrului Comertului trebuie sa refuze inscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire "poate produce confuzie cu alte firme inregistrate" (art. 39). Deosebirea este pretinsa numai in cadrul aceluiasi registru judetean al comertului1.

Conform dispozitiilor art. 40 al Legii nr. 26/1990, nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public, dar aplicarea acestei norme este dificila in absenta unei definitii a "comerciantilor din sectorul public".

Pe de alta parte, orice emblema va trebui sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi registru al comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea (art. 43, alin. 1 din Legea nr. 26/1990). Prin definitie, emblema deosebeste un comerciant "de altul de acelasi gen" (art. 30, alin. 2 din Legea nr. 26/1990). Desi in privinta emblemei nu exista un text similar celui din art. 39, credem ca si in cazul posibilitatii de confuzie a emblemelor pentru acelasi fel de comert, Oficiul Registrului Comertului trebuie sa refuze inregistrarea.

In privinta marcilor de fabrica si de comert precum si a semnelor distinctive, inscrierea lor in Registrul Comertului ca elemente ale fondului de comert este reglementata de art. 21, lit. c al Legii nr. 26/19902.

In ce priveste ambalajele, daca nu se confunda cu semnul distinctiv sau cu desemnarea speciala, pentru a fi considerate ca inregistrate, legitimitatea drepturilor comerciantului vatamat va fi apreciata exclusiv pe baza uzului statornic si public, independent de orice alta formalitate.

Intr-o speta solutionata de Tribunalul Bucuresti[3], sectia comerciala s-au stabilit urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata sub nr. 6.772 din 28.10.1997, reclamanta S.C. "B." S.A. a chemat in judecata pe parata S.C. "D." S.R.L., solicitand obligarea acesteia la incetarea actelor de incalcare a dreptului reclamantei de folosinta exclusiva, rezultat din inregistrarea marcilor "B.", pentru produsele descrise in certificatul de inregistrare a acestei marci, obligand-o la stoparea actelor de comercializare a acestor produse, obligarea paratei la daune, reprezentand pagube materiale si morale rezultate din incalcarea dreptului de marca, in valoare de cca. 100.000 lei, precum si obligarea paratei sa publice, pe cheltuiala sa, sentinta ce se va pronunta in cauza, cu cheltuieli de judecata. In motivarea actiunii se arata ca reclamanta este titulara dreptului de marca "B.", cu drept de folosinta exclusiva a acestei marci, si ca parata a desfacut marfa identica din punct de vedere al aspectului comercial, calitativ necorespunzatoare, ce nu apartine reclamantei, cu numele si sub ambalajul firmei reclamante, lezand reputatia acesteia. Reclamanta si-a restrans pretentiile, in sensul ca a renuntat la capetele de cerere privind plata daunelor si a cheltuielilor de judecata; precizand ca solicita numai obligarea paratei la incetarea actelor de comercializare a produselor marca "B.", descrise in certificatul de inregistrare a acestei marci, precum si obligarea paratei la publicarea intr-un ziar de profil, pe cheltuiala sa, a hotararii ce se va pronunta in cauza.

Din actele dosarului rezulta ca reclamanta este titulara dreptului de marca "B.", atestat de certificatele de inregistrare depuse la dosar, care ii confera dreptul de folosinta exclusiva a numelui, insemnelor si ambalajului pentru comercializarea produselor descrise in certificat, fiind interzisa folosirea marcii de catre alte persoane decat titularul ei sau cel caruia i s-a transmis acest drept, in conditiile legii. Parata a desfacut marfa fara sa se asigure la contractele de cumparare ca marfurile sunt fabricate de titularul marcii "B.", in acest mod prejudiciind firma reclamanta. Asa fiind, actiunea precizata - astfel cum a fost restransa, este fondata si art. 5, lit. a din Legea nr. 11/1991, va fi admisa, dispunand obligarea paratei la incetarea actelor de comercializare a produselor descrise in certificatul de inregistrare al marcii "B.", precum si publicarea, pe cheltuiala sa, intr-un ziar de profil, a sentintei pronuntata in cauza, luandu-se drept act de renuntare la cererea de daune si cheltuieli de judecata.

3) Modul de folosire a firmei, inventiei, marcii, indicatiei geografice, desenului sau modelului industrial, topografiilor unui circuit integrat, emblemei, desemnarii speciale sau ambalajului sa fie de natura a produce in mintea consumatorului o confuzie intre cei doi comercianti sau intre produsele acestora. Dincolo de simpla identitate, posibilitatea confuziei se apreciaza in fiecare caz concret. In aceasta apreciere nu trebuie sa se tina seama in primul rand de detalii, ci mai ales de impresia de ansamblu, pentru ca perceptia consumatorului numai pe aceasta o va retine.

Pentru ca aceasta confuzie sa fie consecinta unei fapte de concurenta neloiala, este necesar sa existe acelasi fel de comert exercitat de doi comercianti sub emblema litigioasa, caci atunci cand obiectul lor va fi deosebit, concurenta va fi imposibila chiar cand asemanarea intre cele doua embleme ar fi perfecta.

4) Autorul faptei trebuie sa fie un comerciant inregistrat ca atare. Concluzia se desprinde din sintagma "alt comerciant" cuprinsa in finalul textului art. 5, lit. a. In consecinta nu va fi aplicabila aceasta norma legala in cazul confuziunii intre o firma comerciala si denumirea unei persoane juridice fara scop lucrativ.

5) Fapta constituie infractiune numai daca este comisa cu intentie. In lipsa acestui element constitutiv, comerciantul lezat dispune de actiunea civila pentru incetarea uzurparii.

Falsele indicatii (art. 5, lit. g). Constituie infractiune de concurenta neloiala "producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau comerciantului in scopul de a induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari". Prin mentiuni false asupra originii marfurilor se intelege orice indicatii de natura a face sa se creada ca marfurile au fost produse intr-o anumita localitate, intr-un anumit teritoriu sau intr-un anumit stat (art. 5, lit. g, alin. 2).

Nu se socoteste mentiune falsa asupra originii marfurilor denumirea unui produs al carui nume a devenit generic si indica in comert numai natura lui, afara de cazul in care denumirea este insotita de o mentiune care ar putea face sa se creada ca are acea origine (art. 5, lit. g, alin. 3) , cum sunt, de exemplu: salamul de Sibiu, branza de Braila, mustarul de Dijon, apa de Colonia etc.

Denumirile de origine sunt menite sa individualizeze un produs ale carui calitati sunt datorate mediului geografic alcatuit din factori naturali si umani (de ex. vin de Cotnari, tuica de Turt, cas de Nasal, vin de Champagne etc.).

Indicatiile de provenienta sunt simple informatii asupra locului unde a fost realizat produsul.

Protectia internationala a denumirilor de origine si a indicatiilor de provenienta este asigurata prin Conventia Uniunii de la Paris pentru protectia industriala (1883) modificata de mai multe ori (cel mai recent Stokholm 1967) si prin Aranjamentul de la Madrid (1891) revizuit de mai multe ori (ultima oara in 1958 la Lisabona). Acorduri bilaterale cu acelasi scop au fost incheiate intre unele state, cum este de exemplu, cel incheiat in 1971 intre Franta si Statele Unite referitor la protectia in Franta a denumirilor "Bourbon" si "Bourbon Whiskey" si in Statele Unite a denumirilor "Cognac", "Armagnac" si "Calvados".

Fapta prevazuta de art. 5, lit. g constituie infractiune numai daca este savarsita cu intentie - orientata in scopul inducerii in eroare a altor comercianti sau a consumatorilor. Uneori aceasta intentie este disimulata in termeni ca: "gen", "tip" etc. fara a preciza veritabila origine a produsului.

Conform dispozitiilor art. 10 al Legii nr. 11/1991 instanta poate dispune ca marfurile purtand mentiuni false sa fie sechestrate si vandute, dupa distrugerea falselor mentiuni.

Punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/servicului constituie infractiunea de concurenta neloiala (art. 5, lit. b din Legea nr. 11/1991). Asadar, din textul de lege reiese faptul ca un comerciant este lezat in interesele sale atunci cand un concurent pune in circulatie marfuri despre care se stie ca sunt contrafacute, ca sunt fabricate pirat, avand elemente de identificare comune cu cele pe care le au produsele fabricate in mod legitim de acesta. Nu se delimiteaza persoana celui care pune in circulatie marfurile contrafacute. Elementul de baza consta in faptul ca, prin aceasta metoda, consumatorul este indus in eroare asupra calitatii produsului/serviciului.

Folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi constituie infractiunea de concurenta neloiala potrivit art. 5, lit. c din Legea nr. 11/1991.

Textul de lege incrimineaza obtinerea rezultatelor unor experimente obtinute printr-un efort considerabil sau a unor informatii secrete despre aceste rezultate si folosirea lor in scop comercial, desi ele erau transmise autoritatilor competente pentru a se obtine autorizatiile de comercializare. Obiectul acestor autorizatii de comercializare il constituie produsele farmaceutice sau a produsele chimice destinate agriculturii, iar compusii chimici sunt nou descoperiti.

Autoritatile competente care divulga informatii de genul celor mentionate la pct. 1.2.6 savarsesc infractiunea de concurenta neloiala prevazuta la art. 5, lit. d din Legea nr. 11/1991. Daca dezvaluirea acestor informatii a fost necesara pentru protectia populatiei sau daca s-au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert, aceste autoritati nu mai cad sub incidenta articolului mai sus mentionat.

Divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial constituie infractiunea de concurenta neloiala (art. 5, lit. e din Legea nr. 11/1991). Subiectii acestei infractiuni sunt tertii, care printr-o actiune de spionaj comercial sau industrial achizitioneaza, utilizeaza si divulga un secret comercial, fara a avea consimtamantul detinatorului legitim al acestui secret comercial.

Divulgarea sau folosirea de catre persoane apartinand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice este incrimineaza de Legea nr. 11/1991, prin art. 5, lit. f, ca infractiune de concurenta neloiala. Subiectii acestei infractiuni sunt acele persoane din autoritatea publica ce divulga sau folosesc in interes propriu un secret comercial. Intra tot sub incidenta acestui act normativ si persoanele care au fost imputernicite de detinatorii legitimi ai unor secrete comerciale pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice, insa ei au divulgat sau au folosit in interes propriu respectivul secret.

EXERCITAREA ACTIVITATII COMERCIALE CONTRAR UZANTELOR CINSTITE. METODE NEPERMISE
DE STIMULARE A VANZARII SAU PRESTARILOR
DE SERVICII CARE IMPIEDICA LIBERA CONCURENTA

Metoda "bulgare de zapada"

Conform dispozitiilor art. 4, lit. c din Legea nr. 11/1991, constituie contraventie incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unei prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori, cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare. Metoda denumita uzual "bulgare de zapada" consta in promisiunea comerciantului de a preda marfa sau de a executa prestatii la un pret sau tarif inferior celui practicat in mod curent, in schimbul obligatiei asumate de clientul consumator de a procura pentru comerciant alti clienti. Atunci cand acestia din urma se prezinta si, la randul lor se obliga, in aceleasi conditii, sa aduca noi clienti, cumparatorul initial isi primeste avantajul scontat. Astfel, jurisprudenta franceza a decis ca reprezinta o vanzare tip "bulgare de zapada" atunci cand se ofera noua perechi de ciorapi la un pret interesant oricarei cliente care furnizeaza trei comenzi similare ale altor consumatoare. Nu are nici o relevanta ca consumatorul are alegerea intre doua preturi, unul redus daca procura si alti clienti si celalalt normal. Procedeul este neonest si prejudiciaza deopotriva pe ceilalti comercianti ca si pe consumatori, insuflandu-le iluzia ca astfel ar dobandi marfuri sau alte servicii in conditii avantajoase.

Pentru a intelege mai corect mecanismul, vom ilustra un exemplu. Un comerciant care vinde stilouri preda unui cumparator sase bonuri, fiecare reprezentand 1/6 din pretul curent al unui stilou. Inainte de a-si primi stiloul, cumparatorul trebuie sa plaseze cinci din cele sase bonuri, altor consumatori si sa predea comerciantului lista acceptantilor. Fiecare dintre cei cinci acceptanti trebuie sa se prezinte la vanzator si sa accepte, la randul sau, sa preia alte cinci bonuri pe care sa le plaseze dupa acelasi sistem. In momentul in care fiecare dintre noii 25 de acceptanti a prezentat lista persoanelor la care a plasat bonurile, primul consumator isi primeste stiloul la a sasea parte din pretul curent.

La prima vedere acest procedeu poate crea iluzia ca ar fi avantajos pentru un consumator care, plasand cele cinci bonuri, primeste stiloul in schimbul unei sume reprezentand o sesime din pretul lui. O analiza mai atenta releva insa atat imposibilitatea consumatorului dintr-o etapa ulterioara celei initiale de a plasa bonurile cat si imposibilitatea comerciantului de a onora toate comenzile la pretul diminuat. Astfel, in prima etapa, consumatorul isi primeste obiectul ravnit daca alte 30 de persoane (cele cinci recrutate de el plus cele 25 recrutate de primele cinci) au acceptat sa cumpere produsul si sa recruteze fiecare inca cinci noi aderenti. In cea de a doua etapa, pentru ca primii cinci acceptanti sa dobandeasca la pret redus obiectul, numarul clientilor ce trebuie sa fie atins in total, impreuna cu ei, este de 155 de persoane. Pentru ca fiecare din cei 25 de clienti din etapa a III-a sa-si primeasca avantajul scontat, numarul total al noilor clienti (fara a-i socoti si pe cei 25), trebuie sa fi atins cifra de 750 persoane. In cea de IX-a etapa, numarul consumatorilor acceptanti se ridica la cca. doua milioane. Asadar, este evident ca foarte rapid se ajunge fie la imposibilitatea de a mai gasi clienti, fie la imposibilitatea pentru comerciant de a satisface, la pretul redus, toate cererile. Avantajul scontat de consumatori se vadeste iluzoriu, dar scopul comerciantului, de a capta clientela concurentului sau, a fost atins in paguba altor comercianti. De aceea, jurisprudenta a calificat acest procedeu, bazat pe sistemul piramidal, ca o escrocherie prin care comerciantul isi insuseste un profit ilicit uzand de mijloace frauduloase.

Comerciantii care practica aceasta metoda nu se pot camufla cu succes in spatele unei pseudo-retele de franciza[5] pentru ca ii tradeaza sistemul piramidal in care beneficiile sunt in exclusivitate rezultatul recrutarii de noi consumatori de catre consumatorii atrasi.

Falsa publicitate

Aspecte generale. Constituie contraventie, potrivit art. 4, lit. d din Legea nr. 11/1991, comunicarea sau raspandirea in public, de catre un comerciant, de afirmatii asupra intreprinderii sale sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa ii creeze o situatie de favoare in dauna unor concurenti.

Din textul citat rezulta ca fapta consta in prezentarea propriei activitati intr-o lumina favorabila, fara ca aceasta sa corespunda realitatilor, exagerand intentionat realizarile sau ascunzand cu buna stiinta esecurile, cu scopul de a induce in eroare partenerii comerciali sau consumatorii si de a-si crea o situatie de favoare in dauna altor concurenti[6]. Vom ilustra cu un exemplu: "Afirmatia unui ziar ca are cel mai mare tiraj dintre ziarele belgiene, daca este inexacta in fapt, constituie un act de concurenta ilicita. In timp ce fapta unui comerciant, de a exagera, chiar fara rusine, calitatile produselor sale sau rezultatele exploatarii sale nu poate sa dea nastere la obligatiune civila in folosul tertilor, nu e tot astfel cand afirmatiile inexacte poarta asupra unui fapt precis, de care un concurent determinat are dreptul exclusiv sa se prevaleze si pe care publicul nu-l poate controla. In acest caz, comerciantul isi atribuie in mod fals un avantaj care face parte din averea comerciala a concurentului sau" .

Constituie infractiune prevazuta de art. 265, pct. l al Legii nr. 31/1990 si se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani fapta fondatorilor, administratorilor, directorilor, directorilor executivi sau reprezentantilor legali ai unei societati comerciale care, in prospectele, rapoartele si comunicarile adresate publicului, prezinta cu rea-credinta date neadevarate asupra constituirii societatii ori asupra conditiilor economice ale acesteia sau ascund cu rea-credinta, in tot sau in parte, asemenea date.

54. Modalitati de prezentare a falsei publicitati

Cea mai uzuala modalitate de prezentare a falsei publicitati este mesajul scris sau oral, publicat in presa sau afisat pe ziduri si panouri sau difuzat pe calea undelor la radio sau la televiziune. Ea poate fi realizata insa si cu alti suporti: cataloage, liste de bucate (meniuri), ambalaje, sacose, inscriptii pe articole vestimentare, ghiduri turistice sau automobilistice etc. De asemenea, publicitatea poate fi realizata chiar prin modul de alcatuire a etichetei obligatorii atasata produsului sau prin formularul de contract tip difuzat.

Publicitatea pur orala facuta pe strazi, in piete sau balciuri poate de asemenea sa atraga aplicarea dispozitiilor art. 4, lit. d a Legii nr. 11/1991. Asadar, toate mijloacele de exprimare a reclamei sunt vizate de aceasta norma legala, atat textele scrise cat si mesajele orale sau cele transmise publicului prin intermediul unei fotografii, a unui desen prin muzica sau prin zgomot.

Practica judiciara a considerat ca s-a comis o falsa publicitate chiar si prin reticenta:

in cazul unei societati care a expus spre vanzare aparate telefonice omitand sa indice ca acestea nu sunt agreate de serviciul de posta si telecomunicatii si in consecinta nu vor putea fi utilizate in aceasta retea;

in cazul altei societati care a expus spre vanzare, la preturi atragatoare, pneuri de automobil fara sa indice ca sunt de ocazie si au fost resapate.

Impresia falsa poate fi creata prin utilizarea unei mari diversitati de mijloace:

a)    inserarea intr-un mesaj publicitar a unor mentiuni restrictive sau contradictorii cu caractere tipografice minuscule disimulate abil de mentiunile atractive prezentate cu caractere tipografice mult mai mari sau utilizarea incorecta, in acelasi scop de disimulare, a asteriscului de trimitere la clauzele restrictive;

b)    reproducerea unor imagini sugestive inselatoare pe suportul publicitar;

c)    utilizarea improprie a unor termeni sugestivi cum sunt: "la prima mana" (desi obiectul la care se refera publicitatea a cunoscut mai multi posesori succesivi) sau "natural" (desi produsul a suferit un proces de prelucrare industriala) sau "croitorie" (desi obiectele vestimentare la care se refera au fost confectionate in serie);

d)    revendicarea unor calificative neatribuite legal (de exemplu numarul de "stele" in cazul hotelului sau al restaurantului).

55. Aprecierea caracterului fals al publicitatii

Falsitatea mesajului publicitar poate fi analizata sub doua aspecte:

a) dupa continutul mesajului;

b) dupa destinatarul mesajului.

a) Tinand cont de continutul mesajului, falsa publicitate trebuie sa fie delimitata in raport cu publicitatea care poate induce in eroare cat si fata de publicitatea optimista sau umoristica. Este fara indoiala falsa o publicitate care atribuie unui produs o alta compozitie decat cea reala sau o insusire pe care nu o poseda. Este de natura a induce in eroare o publicitate care poate genera o intelegere gresita sau echivoca a mesajului.

Uneori enormitatea falsei publicitati este atat de vadita incat nu-l poate deruta pe consumatorul mijlociu (de exemplu afirmatia potrivit careia o anumita baterie nu se uzeaza decat prin utilizare, desi insusi fabricantul mentioneaza pe produs o data limita pentru punerea lui in functiune) si intr-o asemenea situatie se apreciaza ca nu exista raspundere juridica pentru falsa publicitate. Pentru aceleasi considerente, publicitatea optimista sau umoristica, daca pastreaza o anumita masura, nu este considerata ca falsa publicitate. Intr-un spot televizat, care facea reclama unei valize, aceasta era utilizata ca minge de fotbal, dar rolul jucatorilor era interpretat de cateva buldozere, intregul spectacol urmarind sa sugereze soliditatea valizei. Tribunalul corectional din Paris l-a condamnat pentru publicitate inselatoare pe autorul anuntului, considerand ca turnarea filmului a necesitat utilizarea mai multor valize, inlocuite pe masura ce erau distruse. Curtea de Apel Paris a infirmat aceasta hotarare, considerand ca "demonstratia" nu putea pacali pe nimeni, filmul oferind un spectacol imaginar, fara pretentii de experienta stiintifica, in plina fictiune si in afara hotarelor realitatii. Curtea de Casatie, prin decizia pronuntata la 21 mai 1984, respingand recursul, a interpretat norma legala aplicabila in sensul ca aceasta nu interzice o publicitate hiperbolica, realizata prin parodie sau emfaza, care nu poate insela pe nimeni.

b) Luand in considerare destinatarul mesajului publicitar, aprecierea caracterului inselator se poate face sau in raport de consumatorul mijlociu considerat in abstracto sau in raport de destinatarul concret. Daca mesajul publicitar se adreseaza publicului in general, aprecierea riscului de inselaciune, de inducere in eroare se face in abstracto in raport de psihologia consumatorului mijlociu, dotat cu inteligenta si atentie normale si cu un minimum de spirit critic. Daca mesajul se adreseaza unui public determinat, aprecierea se va efectua in concreto, tinandu-se seama de capacitatea acelei categorii sociale careia ii este adresat. De exemplu, in cazul unui mesaj publicitar prezentat pe panouri amplasate pe autostrada s-a apreciat ca el este destinat automobilistilor si de aceea trebuie sa poata fi citit de la distanta si rapid. Daca informatii esentiale sau contradictorii sunt scrise cu caractere prea mici, ele nu vor putea fi percepute deodata cu restul mesajului si exista riscul inducerii in eroare. Tot astfel, daca publicitatea se adreseaza numai unor profesionisti, posibilitatea de inducere in eroare va fi mai redusa pentru ca acest public este mai prevenit si mai putin vulnerabil.

Continutul fals la care se raporteaza publicitatea
inselatoare

Falsa publicitate se poate referi, prin continutul ei, la:

a) insusi bunul sau serviciul propus;

b) pretul si conditiile de vanzare;

c) avantajul sau rezultatele promise sau scontate;

d) fabricanti, distribuitori sau prestatori1.

a) Publicitatea falsa cu privire la insusi bunul sau serviciul propus poate privi:

insasi existenta bunului sau a serviciului;

natura bunului sau a serviciului;

compozitia produsului;

calitatile substantiale ale produsului;

controale pretinse a fi fost efectuate asupra produsului;

cantitatea produsului oferit;

modul si data fabricatiei;

originea produsului;

conditiile de utilizare.

b) Publicitatea falsa cu privire la pret si la conditiile de vanzare se poate exprima in:

vanzarea produselor la preturi superioare celor care sunt prezentate in prospectele publicitare;

prezentarea de sloganuri publicitare false cu privire la pretinse avantaje oferite cumparatorilor;

publicarea unei garantii de "x" ani pentru cumpararea unui obiect de folosinta indelungata, desi in realitate garantia este acordata conditionat de plata unui supliment de pret;

publicarea de informatii false cu privire la conditiile de plata sau de credit;

inserarea in anunturile publicitare a unor motive de punere in vanzare care ar sugera in mod fals ca vanzatorul este dispus sa accepte un pret redus.

c) Publicitatea falsa cu privire la avantajele sau rezultatele promise sau scontate poate consta in:

promisiuni neonorate;

rezultate promise cu exagerare;

atribuirea unor virtuti inexistente unui produs;

prezentarea de false marturii despre satisfactia oferita de un produs.

d) Falsa publicitate cu privire la fabricanti, distribuitori sau prestatori se poate manifesta prin:

vanzarea unui produs de o marca diferita decat cea anuntata;

erijarea unui distribuitor in postura de producator;

autoatribuirea unor calitati inexistente ca: distribuitor agreat de un anumit producator, posesor al unei diplome inexistente, "expert", "cel mai dinamic grup comercial", "ziarul cu cele mai multe exemplare vandute" sau "unicul aperitiv natural" etc.