COSTURI DE TRANZACTIE

COSTURI DE TRANZACTIE

costuri suplimentare pentru a proba indeplinirea criteriilor cerute:

- din cauza complexitatii regulilor, exportatorii trebuie sa puna la dispozitie un volum enorm de informatii, pe care trebuie sa le actualizeze in permanenta

- este necesara organizarea speciala a contabilitatii firmei si a metodelor de inventariere, pentru a evidentia nivelul si structura costurilor, in functie de provenienta input-urilor

exportatorii opereaza intr-un climat grav afectat de incertitudine

fiecare tara de import poate sa isi creeze propriile reguli

deciziile privind indeplinirea regulilor de catre exportatori se fac, de cele mai multe ori, caz-cu-caz (nu se poate obtine o decizie in avans, aplicabila tutror tranzactiilor avand aceleasi caracteristici)

uneori, diferite autoritati cu prerogative in administrarea politicii comerciale apreciaza diferit indeplinirea criteriilor specificate (e.g., in SUA, Departamentul Comertului nu este tinut sa accepte deciziile autoritatilor vamale)

exportatorii nu au acces la un mecanism de cenzurare a deciziilor, in cazul in care este contestata corectitudinea lor; in UE, se considera ca deciziile privind atribuirea originii nu produc direct efecte juridice, deci nu pot fi atacate in justitie

formalitatile de certificare a originii pot fi anevoioase si sunt afectate de diferentele de structuri institutionale dintre tari

Cu cat numarul formalitatilor care trebuie indeplinite este mai mare, cu atat cresc costurile asociate obtinerii certificatului de origine. In practica, acesta poate fi eliberat de:

exportatorul insusi (auto-certificare): practicata pe scara destul de restransa (NAFTA, acordul de liber-schimb Chile-Coreea de Sud);

o organizatie profesionala (cel mai adesea, camere de comert)

o autoritate publica

Cele mai multe acorduri preferentiale reclama certificate de origine emise fie de autoritati, fie de organizatii profesionale: ASEAN, ANZCERTA, MERCOSUR, CARICOM, Comunitatea Andina, acordul de liber schimb Japonia-Singapore.

Cerintele privind certificatele de origine sunt cele mai exigente in cadrul acordurilor preferentiale ale UE, care necesita o procedura in doi timpi: un certificat depus de exportator/organizatie profesionala, care este andosat de o autoritate publica. [In martie 2005, Comisia Europeana a initiat un proces de reforma a regulilor de origine care s-ar putea solda si cu relaxarea acestei formalitati si inlocuirea cu o declaratie pe proprie raspundere]. De asemenea, UE solicita certificate de origine pentru fiecare tranzactie in parte, pe cand in alte cazuri (e.g., NAFTA) un certificat este valabil timp de 1 an pentru toate tranzactiile de acelasi fel.

Cerinta implicarii unei autoritati publice creeaza probleme serioase tarilor a caror traditie institutionala face ca autoritatile sa nu se implice in asemenea activitati (e.g., SUA, Chile). In asemenea situatii, trebuie sa se recurga la solutii improvizate: in acordul UE-Chile, se prevede posibilitatea angajarii, de partea chiliana, a unor contractanti privati pentru a certifica originea, cu conditia ca acestia sa fie supravegheati de o agentie publica.

exportul pe mai multe piete devine foarte oneros: exportatorii trebuie sa satisfaca reguli de origine diferite, ceea ce afecteaza eficienta productiei propriu-zise si multiplica exponential costul sistemelor de contabilitate si inventariere folosite

Din cauza tuturor acestor elemente, costurile de tranzactie asociate respectarii regulilor de origine pot ajunge atat de mari incat sa faca neatractiva utilizarea regimului preferential (mai ales daca marja preferentiala este mica - sub 5%)

un studiu din 1986 releva ca circa un sfert din comertul dintre CEE si tarile AELS se desfasura i conditii nepreferentiale, fapt pus pe seama costului probarii originii

un alt studiu (2002) conchide ca doar 64% din preferintele accesibile in cadrul NAFTA sunt utilizate, din acelasi motiv

un studiu ti mai recent arata ca, pentru unii parteneri din Europa de est si zona Mediteranei ai UE, la 20-40% din categoriile de produse nu se acorda tratamentul preferential decat pentru mau putin de jumatate din valoarea exporturilor