EVALUARE VAMALA

EVALUARE VAMALA

Modul in care se realizeaza evaluarea marfurilor in vama, in scopul perceperii taxelor vamale aferente, poate induce efecte restrictive asupra fluxurilor comerciale:

prin supraaprecierea valorii marfii in vama, impactul taxei vamale este majorat, ceea ce are si semnificatia incalcarii de facto a angajamentelor de consolidare, acolo unde ele exista

in conditiile in care autoritatile vamale s-ar bucura de o larga discretie in ceea ce priveste evaluarea vamala, incertitudinea astfel rezultata are avea un puternic efect disuasiv asupra importurilor

Pana la sfarsitul anilor 70, aceasta problematica a facut obiectul unor reglementari internationale extrem de lacunare, ducand la mari diferente intre practicile nationale si, adesea, la proceduri cu evidente implicatii protectioniste.

Abordarea

Doua concepte:

"notional" (dezvoltat in 1950 de 13 tari membre ale Consiliului de Cooperare Vamala): pretul normal este cel platibil in cadrul unei tranzactii pe o piata libera intre un vanzator si un cumparator independenti unul de altul; este, deci, posibila ajustarea unui pret declarat pentru a il face sa corespunda exigentelor mentionate

"pozitiv" (utilizat de SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda): pretul efectiv platit sau platibil pentru bunurile respective atunci cand sunt exportate in tara de destinatie; discretia autoritatilor vamale in determinarea valorii in vama este mult restransa

Conditia de livrare in care se determina pretul

FOB: utilizata de SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda;

CIF

Evaluarea in conditia FOB, pe langa faptul ca este mai putin oneroasa, are avantajul de a nu discrimina intre locurile de origine a bunurilor, in defavoarea tarilor ale caror livrari pentru export comporta costuri de transport mai mari. Cu deosebire afectate de evaluarea pe baza CIF sunt tarile slab dezvoltate anclavate.

Recurgerea la valori artificiale

SUA:    Potrivit Tariff Act din 1922, in cazurile in care taxa vamala nu compensa diferenta dintre pretul extern si pretul produsului autohton, Presedintele putea sa decida ca bunul importat sa fie supus unei taxe vamale calculate asupra asa-numitului American Selling Price (ASP), reprezentand de regula pretul uzual de gros la care bunul similar produs in SUA era oferit pentru vanzare. Sistemul ASP, formal in neconcordanta cu Articolul VII al GATT, a beneficiat de "clauza de anterioritate" (grandfather clause). In 1956, posibilitatea utilizarii acestui sistem a fost restransa unilateral de catre Congres, asupra unui numar de 1015 produse, intre care: produse petrochimice, incaltaminte din cauciuc si mase plastice, manusi de lana, componente pentru autovehicule. In practica, utilizarea a fost si mai restransa: la mai putin de 1% din importurile totale americane. Impactul sau protectionist putea fi extrem de serios: un studiu efectuat in 1964 releva ca, prin recurgerea la ASP, o taxa vamala stabilita oficial la nivelul de 20% ajungea la o incidenta ad valorem de 58%! Sistemul ASP a fost abandonat odata cu intrarea in vigoare a Codului privind Evaluarea Vamala negociat la Runda Tokyo.

Reglementarea la scara internationala a problematicii evaluarii vamale a urmarit punerea in aplicare a urmatoarelor principii:

evaluarea vamala nu trebuie sa stanjeneasca libera circulatie a bunurilor

sistemul de evaluare vamala trebuie sa fie echitabil, uniform si neutru

criteriile utilizate trebuie sa fie simple, echitabile si compatibile cu practicile comerciale uzuale

procedurile de evaluare vamala nu trebuie utilizate pentru a contracara practici banuite de dumping