FAPTELE DE COMERT - Notiunea si caracteristicile faptelor de comert

FAPTELE DE COMERT

1. Notiunea si caracteristicile faptelor de comert

Din punct de vedere terminologic, operatiunile de comert pot fi atat "fapte de comert" cat si "acte de comert".

Codul comercial - privit ca drept comun in materie comerciala - se intemeiaza, pe o conceptie obiectiva de calificare a sferei de reglementare a dreptului comercial. Cu alte cuvinte, legiuitorul roman s-a indepartat de conceptia subiectiva care califica dreptul comercial ca un drept al comerciantilor (un drept profesional) optand pentru structurarea materiei in jurul conceptului de act de comert, privit ca o operatiune comerciala obiectiva, care isi pastreaza caracterul comercial independent de calitatea participantilor la raportul juridic comercial.

Adesea, termenul "fapt" de comert este folosit de legiuitor pentru a desemna toate operatiunile de comert, fie ca acestea sunt "acte juridice" de comert, fie ca sunt numai "fapte juridice" (stricto sensu) de comert.

In consecinta, prevederile Codului comercial stabilesc actele si operatiunile de comert carora li se aplica reglementarile de drept comercial si care sunt denumite, in art. 3 din Codul comercial, fapte de comert.

Codul comercial nu da o definitie a faptei de comert; el stabileste numai o lista a actelor juridice si operatiunilor pe care le califica fapte de comert.

Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc anumite raporturi juridice, care sunt reglementate de legile comerciale.

Potrivit dispozitiilor art. 3 C. com.: "Legea considera ca fapte de comert:

1. Cumpararile de producte sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea, spre a se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert.

Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate, si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;

3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri de credit circuland in comert;

4. Cumpararile sau vanzarile de parti, sau de actiuni ale societatilor comerciale;

5. Orice intreprinderi de furnituri;

6. Intreprinderile de spectacole publice;

7. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

8. Intreprinderile de constructii;

9. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

10. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde;

11. Operatiunile de banca si schimb;

1 Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;

13. Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14. Cambiile si ordinele in producte sau marfuri;

15. Construirea, cumpararea, vinzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatia interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;

16. Expeditiile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatie;

17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;

18. Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;

19. Depozitele pentru cauza de comert;

20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele

Tot cu privire la categorii de fapte de comert dispune si art. 4 C. com, potrivit caruia: "Se socotesc afara de acestea ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".

Totodata, si dispozitiile art. 56 C. com. reglementeaza: "Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in cat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel".

Cu privire la enumerarea facuta in art. 3 C. com., in literatura juridica s-a pus intrebarea daca aceasta este una limitativa (exhaustiva) sau doar exemplificativa.

Potrivit unei opinii, apartinand primilor comentatori al Codului comercial, s-a sustinut ca enumerarea este exhaustiva, intrucat legea califica drept acte de comert doar actele si operatiile expres prevazute de textul art. 3 C. com., ceea ce inseamna, per a contrario, ca alte acte de comert sunt excluse.

Alti autori , a caror parere este dominanta, sustin, dimpotriva, ca enumerarea facuta in art. 3 Codul comercial roman are un caracter enuntiativ, in sensul ca legiuitorul a mentionat cele mai frecvente fapte de comert, lasandu-se instantei de judecata posibilitatea sa califice drept fapte de comert si alte acte sau operatiuni, cu conditia ca acestea sa aiba caracteristicile faptelor de comert expres recunoscute de lege.

O astfel de concluzie se intemeiaza pe redactarea articolului 3 din Codul comercial roman care nu stabileste imperativ ca sunt fapte de comert numai cele pe care le enumera, ci foloseste expresia elastica "legea considera ca fapte de comert".

In sustinerea acestei ultime opinii vine si jurisprudenta, statuand ca "din dispozitiile art. 3 C. com. reiese clar ca legiuitorul roman din 1887, temandu-se sa nu dea o definitiune incompleta actelor comerciale, s-a marginit in art. 3 C. com. a enumera numai cateva ca exemple" .

In acelasi sens s-a pronuntat si Tribunalul Buzau, hotarand ca "enumerarea actelor de comert din art. 3 C. com. nu este limitativa, ci demonstrativa, astfel ca interpretarile comerciale nu sunt numai cele expres mentionate de lege, ci si intreprinderile care au oarecare analogie cu cele aratate de legiuitor, bunaoara prin intreprinderi de constructii nu se inteleg numai constructiile de edificiu propriu-zise, ci si intreprinderile de mine, canal de irigatie, pietris, terasamente, de defrisarea terenurilor etc.; in genere orice intreprinderi de lucrari publice si private pot fi considerate, in intelesul legii, ca "intreprinderi de constructiuni" deci si intreprinderile care inlesnesc exploatarea padurilor, asa numitele antreprize de paduri" .

In consecinta, lista privind faptele de comert poate fi completata printr-o analogie prudenta si fidela. De exemplu, pot fi adaugate transporturile aeriene, serviciile informatice, productia de filme cinematografice, publicitatea etc., toate inventate ulterior codului, dar nu vor putea fi incluse medicina, avocatura, invatamantul, serviciile notariale, agricultura etc. pentru ca sunt activitati straine de comert.

Examinarea enumerarii prevazute in dispozitiile art. 3 C. com. ridica o fireasca chestiune: care este liantul, elementul de legatura care reuneste sub acelasi acoparamant juridic - cel al materiei comerciale - acte si operatiuni atat de diverse ? Care este explicatia naturii comerciale a acestor acte, atat timp cat unele dintre acestea pot fi intalnite si in domeniul dreptului civil ?

In incercarea de a se da un raspuns acestei intrebari, in literatura de specialitate au fost propuse diferite criterii de caracterizare a actului de comert, criterii care exprima, in fond, comercialitatea actului juridic .

Conturarea acestor criterii delimitative intre dreptul comercial si materia civila este esentiala, intrucat determina campul de aplicare a legii comerciale, in raport cu dreptul civil.

. Teoria speculatiei. Potrivit acestei teorii, actul de comert este un act de speculatie, realizat in scopul obtinerii unui profit (beneficiu) speculand asupra transformarii unor materii prime, materiale etc. in produse de o valoare superioara sau asupra circulatiei produselor (cumpararea unor marfuri la un anumit pret si revanzarea lor la un pret mare).

Prin urmare, caracterul esential al actului de comert consta in scopul sau - realizarea unui profit (animus lucri). Acest criteriu corespunde unei realitati; comerciantul nu actioneaza dezinteresat, ci pentru a obtine profit.

Acest criteriu prezinta anumite neajunsuri, intrucat, pe de o parte, este considerat prea larg, pentru ca exista operatiuni speculative (cum sunt cele realizate de meseriasi sau agricultori) carora legea nu le confera caracter comercial, iar, pe de alta parte, prea ingust, pentru ca exista operatiuni comerciale care, cel putin aparent, nu au caracter speculativ (cum ar fi actiunile de promovare pe piata a unor produse, la un pret scazut, care nu conduc la crearea unui profit) sau operatiunile de lichidare de stocuri la sfarsitul sezonului sau de lichidare a marfurilor perisabile (acestea realizand chiar pierderi).

. Teoria circulatiei. Potrivit acestei teorii, actul de comert este un act de circulatie. Deci, criteriul de definire a actului comercial nu este scopul actului, ci obiectul sau. Actul de comert este un act de interpunere in circulatia marfurilor intre producator si consumator.

Acest criteriu pare mai apropiat de realitate, desi el retine in sfera dreptului comercial numai actele de intermediere, situatie intre productie si consumatie cu excluderea actelor de productie si a celor de consumatie.

Bazat pe ideea circulatiei acest criteriu prezinta anumite inconveniente, deoarece exista si acte comerciale care sunt straine circulatiei marfurilor, de pilda, actele agentiilor si oficiilor de afaceri.

De asemenea, activitatea de transformare a unor bunuri in produse de o valoare mai mare (activitatea de productie) recunoscuta ca activitate comerciala este altceva decat activitatea de intermediere.

. Teoria intreprinderii. In opinia acestei teorii, actul de comert este actul indeplinit printr-o intreprindere. Astfel, criteriul de definire a faptei de comert priveste o activitate metodic organizata, iar nu un act juridic sau o operatiune cu caracter izolat.

Deci, actul de comert se realizeaza in cadrul unei intreprinderi, care presupune o repetitie profesionala a actelor, potrivit unei organizari sistematice si bazate pe anumite mijloace materiale .

Si acest criteriu a fost supus criticii, aratandu-se ca sunt anumite acte de comert care se realizeaza fara a exista o organizare, iar, pe de alta parte, pe langa intreprinderile comerciale exista si intreprinderi cu caracter civil (o exploatare agricola sau o intreprindere mestesugareasca). Criteriul a fost apreciat ca fiind si insuficient de precis, deoarece nu se stabileste care este gradul de organizare a activitatii care asigura caracterul comercial al intreprinderii.

. Teoria mixta. Intrucat nici una dintre teoriile propuse nu s-a dovedit a fi indestulatoare pentru caracterizarea exacta a actului, in practica judiciara nu s-a adoptat un criteriu unic, ci s-a dat preferinta ideilor de profit si circulatie, pentru a se determina comercialitatea actelor juridice

Potrivit unor autori ar fi preferabil un criteriu unic si acesta ar fi criteriul intreprinderii, in masura in care ar fi mai bine precizat .

In concluzie, actele de comert sau, mai pe larg, faptele de comert sunt actele juridice, faptele juridice si operatiunile economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari ori prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit .

Potrivit, altor autori[8], in sensul cel mai cuprinzator, faptul de comert este orice activitate care da nastere la raporturi juridice guvernate de legea comerciala si care se intemeiaza pe ideea de schimb de marfuri si valori, fiind calificata ca o activitate de intermediere in operatiunile de schimb.

Clasificarea faptelor de comert

Datorita caracterului eterogen al faptelor de comert reglementate de lege nu este posibil a fi folosite criterii unitare de clasificare.

In doctrina juridica clasica, faptele de comert au fost clasificate in doua mari categorii: fapte de comert obiective si fapte de comert subiective.

faptele obiective de comert, care sunt determinate si product efecte in temeiul legii, independent de calitatea persoanelor care le savarsesc (mentionate in art. 3 C. com.);

faptele subiective de comert, care dobandesc un caracter comercial prin savarsirea lor de catre o persoana care are calitatea de comerciant (reglementate de art. 4 C. com.).

Dintr-o alta perspectiva, actele de comert pot fi clasificate in acte de comert principale, de sine statatoare (cum ar fi vanzarea comerciala), si acte de comert accesorii, care prezinta legaturi stranse cu operatiunile definite de lege ca acte de comert (de ex.: asigurari de persoane)[9].

In raport de scopul actului juridic, s-a mai relevat existenta unor acte de comert unilaterale (mixte), care prezinta caracter comercial numai pentru una din parti, avand un caracter civil sau de alta natura pentru cealalta parte (de ex.: asigurarile de persoane).

3. Faptele de comert obiective

3.1. Notiune si clasificare

Faptele de comert obiective sunt actele juridice si operatiunile prevazute, in principal, in art. 3 C. com. Aceste fapte de comert sunt obiective, deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Comercialitatea acestor acte juridice si operatiuni rezulta din lege, care le considera fapte de comert. In consecinta, orice persoana care savarseste asemenea fapte de comert intra in raporturi comerciale guvernate de legile comerciale[10].

Faptele de comert enumerate de art. 3 C. com. sunt, in majoritatea lor, operatiuni economice la care se adauga anumite acte juridice. De aceea, aceste fapte de comert obiective nu pot fi clasificate decat pe baza unor criterii economice, care au la baza obiectul si functia economica a operatiunilor respective[11]. Avand in vedere aceste criterii, faptele de comert obiective pot fi impartite in trei mari categorii:

. operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie. Aceste operatiuni corespund notiunii economice de comert, in sensul de activitate de vanzare-cumparare a marfurilor, pentru a ajunge de la producator la consumator;

. operatiunile care realizeaza organizarea si desfasurarea activitatii de productie, adica intreprinderile. Operatiunile sunt comerciale numai in cazul cand se desfasoara in cadrul unei activitati organizate. Aceste operatiuni corespund notiunii de productie (industrie), ca activitate in cadrul careia obiectele din natura sunt transformate in alte bunuri destinate comertului.

. actele juridice si operatiunile conexe (accesorii). Acestea sunt fapte de comert datorita legaturii lor cu actele juridice sau operatiunile pe care Codul comercial le califica drept fapte de comert.

3. Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie

Anumite fapte de comert prevazute de art. 3 C. com. realizeaza o interpunere in schimb sau circulatie.

Din categoria faptelor de comert care realizeaza o interpunere in schimb sau circulatie fac parte:

cumpararea si vanzarea comerciala;

operatiunile de banca si schimb.

A.     Cumpararea si vanzarea comerciala.

√ Notiune. Sub aspectul continutului sau, cumpararea-vanzarea este asemanatoare, vanzarii-cumpararii civile. Intr-adevar, atat intr-un caz, cat si in celalalt, operatiunea realizeaza transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun in schimbul unui pret.

Ceea ce deosebeste cumpararea-vanzarea comerciala de vanzarea-cumpararea civila, este functia economica pe care o indeplineste cumpararea-vanzarea comerciala si anume, interpunerea in schimbul bunurilor.

Potrivit dispozitiilor art. 3 C. com. sunt considerate fapte de comert:

a) cumpararile de productie sau marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert (pct. 1);

b) vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere (pct. 2);

Deci, cumpararea-vanzarea este comerciala cand cumpararea bunurilor s-a facut in vederea revanzarii sau vanzarea priveste bunuri care au fost cumparate pentru a fi revandute.

√ Comercialitatea cumpararii-vanzarii. Din dispozitiile art. 3 pct. 1 si 2 C. com. rezulta ca trasatura caracteristica a cumpararii si vanzarii comerciale o constituie intentia de revanzare; cumpararea este facuta in scop de revanzare sau inchiriere, iar vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare.

Cumpararea cu intentia de a revinde sau a inchiria, ca si vanzarea sau inchirierea precedata de cumparare cu intentia de a revinde sau inchiria reprezinta esenta activitatii comerciale sub forma circulatiei, a distributiei marfurilor (comert in sens restrans) .

Pentru a constitui o trasatura distinctiva a cumpararii-vanzarii comerciale, intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa indeplineasca trei conditii:

a) intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa existe la data cumpararii. Daca o atare intentie nu exista la aceasta data, cumpararea este un act juridic civil. Situatia nu se schimba daca, ulterior cumpararii, dobanditorul vinde bunul, deoarece in momentul cumpararii nu a existat intentia de revanzare. In schimb, daca in momentul cumpararii a existat intentia de revanzare, dar, ulterior cumpararii, dobanditorul nu mai vinde bunul, actul cumpararii ramane comercial.

b) intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa fie exprimata de cumparator, adica sa fie cunoscuta cocontractantului. Daca aceasta intentie ramane necunoscuta pentru cocontractant, actul nu poate fi comercial. Intentia de a revinde sau a inchiria poate sa rezulte din declaratia expresa a cumparatorului sau din cuprinsul contractului, dar ea poate fi si implicita, adica sa rezulte din anumite imprejurari. In toate cazurile, cel care pretinde ca actul este comercial trebuie sa faca dovada.

c) intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa priveasca, in principal, bunul cumparat. Insa, conditia nu este indeplinita daca, spre exemplu, o persoana cumpara un numar de saci pentru vanzarea cartofilor recoltati, intrucat sacii au fost cumparati nu pentru a fi revanduti ca atare, ci pentru a facilita vanzarea cartofilor, care reprezinta obiectul principal al vanzarii.

√ Obiectul cumpararii-vanzarii comerciale. Potrivit art. 3 pct. 1 si 2 C. com., cumpararea-vanzarea comerciala poate avea ca obiect numai bunurile mobile: productele, marfurile si obligatiunile statului si titlurile de credit care circula in comert.

a) Productele reprezinta produsele naturale ale pamantului, care se obtin prin cultura sau exploatare directa (ex.: cereale, legume, lemne etc.), precum si produsele animalelor (ex.: laptele, lana etc.).

b) Marfurile sunt produsele rezultate din activitatea de productie, destinate schimbului (ex.: autoturismele, mobilierul etc.).

c) Titlurile de credit sunt inscrisuri in baza carora titularii lor au calitatea sa exercite drepturile specificate in cuprinsul lor. Aceste titluri (inscrisuri) intrucat incorporeaza anumite drepturi, ele pot fi obiectul dreptului de proprietate si al unor operatiuni juridice, intre care si cumpararea si vanzarea.

De vreme ce obiectul cumpararii-vanzarii il formeaza numai bunurile mobile (productele, marfurile si titlurile de credit), inseamna ca, in conceptia Codului comercial, vanzarea-cumpararea bunurilor imobile reprezinta operatiuni civile si nu comerciale . Acelasi caracter civil l-ar avea si inchirierea bunurilor imobile, ca si concesionarea lor, lucru ce este sustinut si de jurisprudenta mai veche, stabilindu-se ca "contractele pentru vanzarea imobilelor, deci si cele pentru inchirierea lor, sunt de natura civila, iar nu acte de comert, chiar daca sunt facute in scop de specula" .

Noua doctrina comerciala romaneasca tinde in general spre includerea unor operatiuni imobiliare in sfera faptelor de comert . Si practica judiciara de data recenta se orienteaza spre aceasta solutie .

Apreciem ca ar fi utila o consacrare legislativa a solutiei includerii anumitor operatiuni imobiliare printre faptele de comert. Totusi solutia includerii printre faptele de comert a vanzarii unui imobil ce face parte din fondul de comert al comerciantului (sau a inchirierii unui imobil in scopul exercitarii comertului) poate fi admisa chiar in cadrul dispozitiilor legale existente prin interpretarea lor in lumina realitatilor sociale si economice actuale. Nicaieri Codul comercial nu exclude in terminis operatiunile imobiliare din sfera faptelor de comert. Realitatile economice si sociale actuale sunt profund diferite de cele ale epocii momentului adoptarii Codului comercial, astfel ca vechea interpretare nu mai poate subzista.

√ Operatiuni de cumparare-vanzare care nu sunt fapte de comert. Din dispozitiile art. 5 C. com. rezulta ca anumite operatiuni de cumparare-vanzare nu sunt fapte de comert, cu toate ca ele privesc bunurile mobile prevazute de art. 3 pct. 1 si 2 C. com.

Astfel, nu sunt fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri care s-ar face pentru uzul sau consumatia cumparatorului sau a familiei sale, chiar si in situatia in care cumparatorul are calitatea de comerciant. De vreme ce asemenea cumparaturi nu se fac cu intentia de revanzare, evident, ele nu pot fi considerate fapte de comert.

Tot astfel, nu sunt fapte de comert actele de vanzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau ori cultivat de acesta. Se considera ca scoaterea acestor acte de vanzare de sub incidenta legilor comerciale este conceputa ca un mijloc de protectie pentru agricultori.

Pe aceeasi linie de gandire "activitatea pe care o are un medic care-si conduce laboratorul sau este legata de titlul pe care-l are acesta. Fiind legata de titlul sau, activitatea sa este profesionala. Medicul nu face acte de comert cand isi exercita profesiunea in laborator"[17].

Per a contrario, "cofetarul, transformand materii prime in articole de cofetarie pentru a le revinde astfel transformate face, potrivit art. 3 alin. (1) C. com. acte de comert si deci urmeaza a fi considerat comerciant" .

B.     Operatiunile de banca si schimb

√ Notiune. Potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 C. com. sunt considerate fapte de comert "operatiunile de banca si schimb".

Codul comercial declara operatiunile de banca si schimb ca fapte de comert, fara sa le defineasca. In aceasta situatie, operatiunile de banca si schimb pot fi precizate prin raportare la reglementarea activitatii bancare, denumita si comert de banca, cuprinsa in O.U.G. nr. 99/2006 .

√ Operatiunile de banca. Conform prevederilor O.U.G. nr. 99/2006, institutiile de credit pot desfasura urmatoarele activitati: atragerea de depozite si de alte fonduri rambursabile, acordarea de credite, leasing financiar, operatiuni de plati, emitere si administrare de mijloace de plata, emitere de garantii si asumare de angajamente etc. (art. 18).

In acelasi sens a stabilit si Curtea de Apel Bucuresti statuand ca "Faptul unei societati de a lua bani cu imprumut de la un asociat in scop de a-i specula e un act de comert deoarece banca a luat banii cu imprumut platind dobanzi, pentru a-i specula cu dobanzi mai mari si a obtine in felul acesta un profit"[20].

√ Operatiunile de schimb.Operatiunile de schimb sunt operatiunile de schimb valutar.

Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr. 4 2005 privind regimul valutar .

Operatiunile de schimb valutar se realizeaza de catre societatile bancare autorizate sa participe la piata valutara si casele de schimb valutar.

3.3. Intreprinderile

Notiunea intreprinderii. Potrivit dispozitiilor art. 3 C. com., sunt considerate fapte de comert:

intreprinderile de furnituri (pct. 5);

intreprinderile de spectacole publice (pct. 6);

intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de afaceri (pct. 7);

intreprinderile de constructii (pct. 8);

intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie (pct. 9);

intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta (pct. 10);

intreprinderile de transport de persoane sau lucruri, pe apa sau pe uscat (pct. 13);

intreprinderile de asigurari (pct. 17);

intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite (pct. 20).

Dupa cum se poate observa, Codul comercial enumera activitatile din intreprinderi care constituie acte de comert fara sa dea insa o definitie intreprinderii in dreptul comercial .

Pornind de la constatarea ca o definitie generala a intreprinderii nu poate fi data pe baza unui singur criteriu, in doctrina a fost expusa o definitie, care are in vedere sensul economic al notiunii de intreprindere, precum si unele elemente caracteristice faptelor de comert.

In aceasta conceptie, intreprinderea apare ca un organism economic si social; ea constituie o organizare autonoma a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii, capitalul si munca) de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri, executarii de lucrari si prestarii de servicii, in vederea obtinerii unui profit .

Din aceasta definitie rezulta urmatoarele caracteristici ale intreprinderii:

a) existenta unei organizari autonome a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie;

b) asumarea de catre intreprinzator a coordonarii intregii activitati si implicit a riscului acestei activitati;

c) scopul activitatii este producerea de bunuri, executarea de lucrari si prestarea de servicii, in vederea obtinerii unui profit.

Clasificare. Avand in vedere obiectul lor, intreprinderile enumerate in art. 3 C. com. se impart in doua grupe.

Prima grupa cuprinde intreprinderile de productie (industriale) si ea se divide in intreprinderile de constructii si intreprinderile de fabrici si manufactura.

A doua grupa priveste intreprinderile de prestari de servicii si cuprinde: intreprinderile de furnituri; intreprinderile de spectacole publice; intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de afaceri; intreprinderile de editura, imprimerie, librarie si obiecte de arta; intreprinderile de asigurare; intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite.

√ Intreprinderile de constructii. Potrivit art. 3 pct. 8 C. com. sunt considerate fapte de comert intreprinderile de constructii.

In cazul unei intreprinderi de constructii trebuie sa existe o organizare autonoma a factorilor de productie (materiale, capital, munca) pentru construirea unor edificii.

Obiectul acestor intreprinderi poate fi construirea de edificii noi, dar si reparatii de imobile, lucrari de transformare, adaugire, amenajare etc.

Intreprinderile de constructii organizeaza forta de munca cu ajutorul careia isi desfasoara activitatea, interpunandu-se intre client (beneficiar) si lucratori. Din acest punct de vedere, intreprinderea de constructii speculeaza "mana de lucru", obtinand profit. Organizarea activitatii cat si obiectul acesteia sunt considerate "fapte de comert" . De exemplu, "intreprinderea de canalizare pentru introducerea apei necesare consumatiei public fiind o intreprindere de constructie, constituie un fapt de comert conform art. 3 alin. 8 C. com." .

Adesea, aceste intreprinderi executa lucrarile care fac obiectul contractului de antrepriza de lucrari pentru constructii, cu materiale proprii. In aceasta situatie, intreprinderea este comerciala in virtutea criteriului fundamental, fiind vorba despre cumpararea de marfuri spre a le revinde "fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru" ( art. 3 pct. 1 C. com.).

√ Intreprinderile de fabrici si manufacturi. Art. 3 pct. 9 C. com. prevede ca sunt fapte de comert si intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie

Cu privire la intreprinderile de imprimerie, in doctrina s-a exprimat opinia conform careia ar apartine categoriei intreprinderilor de servicii, pentru ca nu realizeaza un produs nou, ci doar multiplica originalul unei opere literare sau stiintifice .

Insa, atat jurisprudenta inceputului de secol cat si jurisprudenta recenta, care beneficiaza si de acordul doctrinei a decis ca atat imprimeria cat si editura sunt activitati comerciale de productie industriala si nu activitati de prestari servicii.

In sprijinul acestei concluzii pot fi invocate si argumente deduse din Clasificarea activitatilor din economia nationala (CAEN) elaborata de Comisia Nationala pentru Statistica, potrivit careia activitatea editurilor si a poligrafiei apartin domeniului industriei[28].

Activitatile din intreprinderile de fabrici si manufacturi au ca trasatura comuna utilizarea unor mijloace tehnice pentru realizarea unei productii de tip industrial.

Distinctia intre fabrica si manufactura si-a estompat importanta, odata cu progresul tehnic. Initial, aceasta distinctie era menita sa diferentieze intreprinderile de productie industriala in care preponderenta este tehnica de cele in care aportul muncii vii avea o pondere mai insemnata. In ambele cazuri natura comerciala a activitatii este imprimata, in conceptia Codului comercial, de organizarea factorilor productiei industriale .

√ Intreprinderile de furnituri. Potrivit dispozitiilor art. 3 pct. 5 C. com., sunt considerate fapte de comert si intreprinderile de furnituri.

In absenta unei definitii legale, doctrina a opinat ca este un contract de furnitura contractul avand ca obiect predarea unor bunuri sau prestarea unor servicii pe un pret anterior convenit si la termene prestabilite .

Din aceasta definitie rezulta ca, pentru a fi considerata fapta de comert, intreprinderea de furnituri trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a)      sa existe o organizare a factorilor de productie, in scopul asigurarii unor prestari de servicii sau predarii unor produse;

b)      obiectul activitatii consta in prestarea unor servicii sau transmiterea dreptului de proprietate asupra unor produse, de exemplu: servicii telefonice, iluminat public, ridicarea gunoiului menajer etc.;

c)      prestarea serviciilor sau predarea produselor sa se faca la mai multe termene succesive. In cazul in care predarea se face la un singur termen, ne aflam in fata unei vanzari, iar nu a unei furnituri;

d)      pretul serviciilor sau produselor sa fie stabilit anticipat.

√ Intreprinderile de spectacole publice. Potrivit art. 3 pct. 6 C. com. sunt calificate drept fapte de comert si intreprinderile de spectacole publice.

Intreprinderea de spectacole publice presupune organizarea unor factori specifici, in scopul punerii la dispozitia publicului a unei productii culturale sau sportive, in vederea obtinerii unui profit .

Sunt intreprinderi de spectacole cele care ofera publicului un divertisment de orice natura: teatru, sport, curse de cai, cinematograf, circ, dans, jocuri de hazard, cabaret, vizitarea monumentelor etc.

Sunt comerciale toate operatiunile accesorii spectacolului: inchirierea spatiului, procurarea recuzitei sau altor materiale, angajarea artistilor, publicitatea, vanzarea biletelor, garderoba pentru public etc.

Spectacolele publice se pot organiza si desfasura si in conditiile Legii nr. 507/2002, Legea privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice.

In privinta spectacolelor publice de binefacere, se considera ca ele nu au caracter comercial. Solutia se intemeiaza pe absenta ideii de speculatiune, element esential in determinarea caracterului comercial al intreprinderii de spectacole publice .

√ Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri. Potrivit art. 3 pct. 7 C. com. sunt considerate fapte de comert intreprinderile de comision, agentiile si oficiile de afaceri.

Codul comercial are in vedere organizarea unei activitati al carei scop este facilitatea incheierii tranzactiilor comerciale printr-un intermediar, care poate fi un comisionar sau o agentie ori un oficiu de afaceri. Prin urmare, in conceptia legii, sunt fapte de comert, numai operatiunile de intermediere realizate in cadrul unei intreprinderi.

Operatiunile de intermediere realizate in conditiile art. 3 pct. 7 C. com. sunt fapte de comert, indiferent daca tranzactiile la care se refera aceste operatiuni sunt comerciale sau civile. In schimb, operatiunile de intermediere realizate izolat, adica in afara unei intreprinderi, vor fi comerciale numai daca privesc operatiuni comerciale .

Operatiunile de intermediere pot avea ca obiect si incheierea actelor juridice privind bunurile imobile. Insa, aceasta activitate poate fi realizata numai de agentii imobiliari, in conditiile stabilite de lege.

Intreprinderile de comision au ca obiect operatiunile de intermediere care se realizeaza pe baza contractului de comision. Conform dispozitiilor art. 405 C. com. contractul de comision este un mandat fara reprezentare acordat comisionarului "pentru tratarea de afaceri comerciale in socoteala comitentului". Intre comitent si comisionar exista acelasi raport juridic ca si intre mandat si mandatar, cu deosebirile prevazute de art. 406 si urmatoarele.

Mandatul acordat comisionarului are ca obiect cumparari sau vanzari comerciale, contracte de transport, operatiuni de comert international.

Agentiile si oficiile de afaceri sunt intreprinderi comerciale cu obiect de activitate divers, dar avand ca trasatura comuna intermedierea unor operatiuni comerciale: atragerea clientelei, obtinerea de informatii, incasarea creantelor (factoring), administrarea de patrimonii, de expertiza industriala, de supraveghere a lucrarilor, de detectivi etc.

Intreprinderea de agentii de afaceri exercita o activitate comerciala proprie, care, desi consta in gerarea afacerilor altor persoane, este cu totul distincta de intreprinderile acelor persoane.

√ Intreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie si de vanzare a obiectelor de arta. Potrivit dispozitiilor art. 3 pct. 9 si 10 C. com. sunt considerate fapte de comert si intreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie si de vanzare a obiectelor de arta.

Intreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie si de vanzare a obiectelor de arta se ocupa cu valorificarea drepturilor patrimoniale izvorand din creatia intelectuala. Valorificarea acestor drepturi se realizeaza prin exercitarea dreptului de reproducere si difuzare a operei .

Potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, crearea unei opere stiintifice, literare sau artistice da nastere unor drepturi morale si unor drepturi patrimoniale de autori .

Operatiunile privind reproducerea si difuzarea operelor stiintifice, literare si artistice sunt considerate fapte de comert, deoarece ele intermediaza intre autor si public. Aceste operatiuni, pentru a fi considerate fapte de comert, trebuie sa se desfasoare organizat si sistematic in conditiile unei intreprinderi de editura, imprimerie (multiplicare) si librarie (difuzare).

Editarea este intreprinderea care se bazeaza pe incheierea de contracte de editura cu autorii de opere literare, stiintifice sau artistice prin care acestia din urma cedeaza dreptul de a reproduce si de a difuza opera, in schimbul unei remuneratii.

Imprimeria reprezinta intreprinderea ce se bazeaza pe redactarea si multiplicarea unei opere literare, stiintifice sau artistice, pe cale mecanica sau manuala.

Libraria reprezinta activitatea de distribuire si difuzare catre clienti a operei literare sau stiintifice, dupa multiplicarea acesteia.

Vanzarea organizata a operelor artistice (picturi, sculpturi etc.), reglementata distinct de art. 3 pct. 10 C. com., presupune organizarea factorilor specifici, pentru vinzarea operelor de arta, cum sunt tablourile, sculpturile, gravurile etc.; in cazul unor acte izolate, vinzarea constituie fapta de comert numai daca sunt indeplinite conditiile art. 3 pct. 1 si 2 C. com.

Pentru a fi in prezenta unei intreprinderi de editura, de imprimerie, de librarie si de vanzare a obiectelor de arta este necesar ca persoana antreprenorului sa fie alta decat cea a autorului. Aceasta inseamna ca vanzarea operei de arta direct de catre autor nu este fapta de comert.

√ Intreprinderile de transport de persoane sau lucruri. Conform prevederilor art. 3 pct. 13 C. com. sunt calificate drept fapte de comert si intreprinderile de transport de persoane sau lucruri.

Prin transport se intelege o operatiune de deplasare materiala a unei persoane sau a unui lucru de la un loc la altul, care se realizeaza in conditii si mijloace diferite.

Legiuitorul prevede numai transportul pe apa sau pe uscat intrucat, la data redactarii Codului comercial, nu exista si transportul aerian. In prezent textul trebuie aplicat si transportului aerian, reglementat prin Codul aerian.

In conceptia Codului comercial, operatiunile de transport, fara a distinge dupa obiectul lor sau in functie de caile de realizare, sunt fapte de comert daca sunt exercitate intr-o organizare sistematica a factorilor specifici, adica in conditiile unei intreprinderi .

Transportul de marfuri presupune un contract de transport in care carausul se obliga, in schimbul unui pret, fata de expeditor, sa transporte anumite marfuri, pe care sa le elibereze destinatarului.

Transportul de persoane presupune un contract de transport in care carausul se obliga, fata de o persoana, sa o transporte pana intr-un anumit loc in schimbul unui pret.

O varianta a contractului de transport este contractul de expeditie, adica acel contract prin care o parte (expeditionarul) se obliga fata de cealalta parte (expeditorul) sa incheie un contract de transport, pe seama celui din urma, cu o terta parte (carausul). De fapt, contractul de expeditie este un contract de transport la care se adauga un contract de comision. In afara de obligatiile specifice contractului de transport si de comision, expeditionarul isi asuma si alte obligatii conexe, precum manipularea marfurilor, deplasarea lor de la depozit la locul de expeditie, ridicarea marfurilor si deplasarea lor la destinatar etc. .

√ Intreprinderile de asigurare. Conform dispozitiilor art. 3 pct. 17 C. com. sunt fapte de comert "asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii", iar conform art. 3 pct. 18 C. com. sunt calificate fapte de comert si "asigurarile, chiar mutuale in contra riscurilor navigatiunii".

Asigurarea este un contract (polita de asigurare) prin care o parte, asigurator, se obliga fata de o alta parte, asiguratul, ca, in schimbul unei remuneratii (prima de asigurare), sa plateasca acestuia din urma sau unei alte persoane indicate de acesta, numita beneficiar, o suma determinata (suma asigurata), in cazul producerii unui risc prestabilit (riscul asigurat).

Asigurarile fac obiectul reglementarii Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania , cu modificarile si completarile ulterioare.

In prezent, activitatea de asigurare se realizeaza numai de catre societatile de asigurare infiintate potrivit Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor , cu modificarile si completarile ulterioare.

Asigurarile sunt, in general, facultative dar, pentru anumite categorii de riscuri (de exemplu: accidente auto), acestea sunt obligatorii. Riscul asigurat poate consta in deteriorarea sau furtul unor bunuri, vatamare corporala, invaliditate, deces sau chiar evenimente economice (riscul neplatii).

In asigurarile mutuale, persoanele interesate se asociaza in scopul suportarii impreuna a riscurilor si impartirii intre ele a daunelor pricinuite de riscuri.

√ Depozitele in docuri si antrepozite. Potrivit art. 3 pct. 20 C. com., sunt fapte de comert depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra inscrisurilor de gaj eliberate de ele.

Depozitul este un contract prin care o persoana, numita deponent, remite spre pastrare un lucru unei alte persoane, numite (depozitar), cu obligatia pentru acesta din urma de a-l conserva si restitui in natura la cererea deponentului (art. 1591 C. civ.)

Activitatea de depozitare a marfurilor in locuri anume destinate, cum sunt docurile, antrepozitele, silozurile, constituie fapta de comert, indiferent de persoana care face depozitul.

Nu vor fi socotite fapte de comert obiective sub forma intreprinderii, depozitele facute ca operatiuni izolate. Asemenea depozite ar putea fi, in conditiile legii, fapte de comert accesorii (conexe) ori fapte de comert subiective .

De asemenea, sunt considerate fapte de comert si operatiunile privind recipisele de depozit si scrisorile de gaj eliberate de intreprinzatorul acestor stabilimente.

3.4. Faptele de comert conexe (accesorii)

Faptele de comert accesorii (conexe) sunt acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita stransei lor legaturi cu o alta operatiune care este considerata de lege ca fiind fapta de comert, sau datorita obiectului lor, desi ele in sine nu au caracter comercial. Altfel spus, faptele de comert accesorii (conexe)"imprumuta" caracterul comercial .

In categoria faptelor de comert conexe sunt incadrate: contractele de report asupra titlurilor de credit; cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau de actiuni ale societatilor comerciale; operatiunile de mijlocire in afaceri; cambia sau ordinele in producte sau marfuri; operatiunile cu privire la navigatie; depozitele pentru cauza de comert; contul curent si cecul; contractele de mandat, comision si consignatie; contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune.

√ Contractul de report asupra titlurilor de credit. Conform prevederilor art. 3 pct. 3 C. com., sunt fapte de comert contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri circuland in comert.

Acest tip de contract este reglementat de dispozitiile art. 74-76 c. com., potrivit carora contractul de report este acea operatiune juridica ce consta in cumpararea unor titluri de credit circuland in comert urmata de revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie.

Cu alte cuvinte, contractul de report cuprinde in acelasi inscris o dubla vanzare: una se executa imediat, atat in privinta predarii titlurilor de credit, cat si a pretului, iar a doua este o vanzare cu termen, la un pret determinat.

In temeiul contractului, o persoana (reportatul) detinatoare de titluri de credit (actiuni, obligatiuni etc.), care nu voieste sa le instraineze definitiv, da in report (vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane (reportatorul) in schimbul unui pret, platibil imediat. Totodata, partile se inteleg ca, la un anumit termen, reportatorul sa revanda reportatului titluri de credit de aceeasi specie (nu titluri dobandite), la pretul determinat, la care adauga o prima, care constituie pretul prestat de reportator .

Reportul avand ca obiect titluri de credit (obligatiunile facand si ele parte din categoria titlurilor de credit) este considerat fapta de comert datorita obiectului special asupra caruia poarta: titluri de credit, care sunt instrumente comerciale. Deci, daca reportul nu ar avea ca obiect titluri de credit, operatiunea ar fi civila.

In afara contractelor de report sunt considerate fapte de comert accesorii sau conexe si operatiunile de bursa, cu respectarea conditiilor stabilite in regulamentul acestora.

√ Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale. Articolul 3 pct. 4 C. com. prevede ca sunt fapte de comert cumpararile si vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale.

Partile sociale sunt diviziunile in care este impartit capitalul social al societatii cu raspundere limitata. Ele sunt titluri de creanta, fara a fi incorporate in titluri de credit, care apartin asociatilor.

Actiunile sunt fractiunile in care este divizat capitalul social al societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni. Ele sunt reprezentate prin titluri de credit care circula in comert.

Cumpararile si vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale sunt fapte de comert obiective prin ele insele, fara a fi conditionate de existenta intentiei de revanzare (asa cum prevede art. 3 pct. 4 din Codul comercial, pentru cumpararile si vanzarile de bunuri mobile). Acest lucru este explicabil deoarece aceste operatiuni sunt legate indisolubil de fapte de comert, cum este contractul de societate.

√ Operatiunile de mijlocire in afaceri. Dispozitiile art. 3 pct. 12 C. com. prevad ca sunt fapte de comert si operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale.

Mijlocirea consta intr-o actiune de intermediere intre doua persoane, in scopul de a inlesni incheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.

Intermediarul este un prestator de servicii care contribuie la incheierea "afacerii comerciale" prin punerea in contact a persoanelor care doresc sa o realizeze. El intreprinde diligentele necesare perfectarii afacerii. Sarcina intermediarului, se rezuma la stabilirea contactului partilor interesate si eventual la inlaturarea divergentelor, pentru perfectarea contractului. Atunci cand, prin diligentele intermediarului s-a ajuns la incheierea contractului, misiunea intermediarului a fost indeplinita si el are dreptul la remuneratie .

Trebuie subliniat ca mijlocitorul nu este un reprezentant al partilor, deoarece nu actioneaza in baza unei imputerniciri. Obligatia lui este insa o obligatie de rezultat. Faptul de a accepta interventia mijlocitorului obliga pe ambii comercianti sa plateasca intermediarului remuneratia daca tranzactia intre cei doi comercianti se incheie.

Art. 3 alin. 12 din Codul comercial atribuie caracterul de act de comert oricarei operatiuni de mijlocire (samsarie) care ar interveni in afacerile comerciale, independent daca persoana care face o asemenea operatiune are calitatea sau profesiunea obisnuita de mijlocit sau de samsar .

In consecinta va fi civila intermedierea unei conventii al carei obiect este un bun imobil.

√ Cambia sau ordinele in producte sau marfuri. Conform prevederilor art. 3 pct. 14 c. com. sunt considerate fapte de comert si cambiile si ordinele in producte sau marfuri.

Cambia este un titlu de credit esentialmente girabil (transferabil, formal si complet, care contine o obligatie de plata sau de a face sa se plateasca fara contraprestatie o suma de bani determinata; in virtutea acesteia, o persoana (tragator) da mandat (ordin) unei alte persoane (tras), sa execute acea obligatie in favoarea unei a treia persoane (beneficiar), la implinirea scadentei si la locul mentionat .

Biletul la ordin este un titlu de credit in temeiul caruia o persoana (emitent) iti asuma obligatia de a plati altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia o suma de bani, la implinirea scadentei .

In conformitate cu dispozitiile Codului comercial, cambia si biletul la ordin sunt considerate fapte de comert obiective, independent de natura raportului fundamental din care izvorasc (comercial sau civil). Au caracter comercial nu numai emisiunile de cambii si bilete la ordin, ci si toate actele juridice legate de obligatiile cambiale (girul, avalul etc.)

Ordinul in producte sau marfuri, reglementat de art. 3 pct. 14 C. com., este, de fapt, o cambie, a carei particularitate consta in faptul ca obligatia are ca obiect o anumita cantitate de producte sau marfuri.

√ Operatiunile cu privire la navigatie. Codul comercial considera ca fiind fapte de comert toate operatiunile referitoare la navigatie, indiferent de forma (maritima sau fluviala):

construirea de nave pentru navigatiune;

cumpararea, vanzarea si revanzarea, inchirierea de tot felul de vase pentru navigatiune;

incheierea de contracte privind echiparea vaselor, dotarea si aprovizionarea lor.

Toate aceste fapte (acte) juridice sunt calificate de comert "potrivit criteriului accesorialitatii, intrucat privesc comertul pe mare si navigatiunea" .

√ Depozitele pentru cauza de comert. Alaturi de depozitele constituite in docuri si antrepozite care, in conditiile unei intreprinderi, sunt considerate fapte de comert conform art. 3 pct. 20 C. com., pct. 19 califica depozitele pentru cauza de comert ca fiind de asemenea comerciale.

Ceea ce deosebeste cele doua forme de depozit reglementate la pct. 20, respectiv pct. 19 este ca, daca in primul caz avem in vedere o intreprindere (daca sunt indeplinite conditiile unei asemenea forme de organizare), in cel de-al doilea caz avem in vedere fapte de comert accesorii care, la fel ca si in cazul celorlalte astfel de fapte, dobandeste caracter comercial prin conexitatea cu o alta operatiune comerciala.

Asemenea depozite sunt apreciate ca fapte de comert numai daca au o cauza comerciala, adica sunt legate de operatiuni comerciale (de exemplu, se intentioneaza a fi revandute iar pana la revanzare sunt pastrate intr-un depozit). Nu intereseaza daca partile (inclusiv depozitarul) sunt sau nu comercianti.

√ Contul curent si cecul. Conform dispozitiilor art. 6 alin.(2) C. com., contul curent si cecul sunt considerate fapte de comert, afara numai daca ele n-au o cauza comerciala.

Contul curent este un contract prin care partile convin ca, in loc sa lichideze creantele lor reciproce izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare .

Contractul de cont curent este reglementat de art. 370-373 C. com.

Prin urmare, creditor va fi acela in favoarea caruia se apleaca, la incheiere, balanta dintre ce are de primit si ce are de datorat (soldul).

Contul curent este un act care priveste in mod obisnuit activitatea comerciala. De aceea, el constituie fapta de comert in toate cazurile cand este folosit de un comerciant.

Avand in vedere prevederile Codului comercial, contul curent este o fapta de comert obiectiva, daca are o cauza comerciala, adica el este legat de o operatiune considerata fapta de comert prin urmare, contul curent este fapta de comert obiectiva, chiar cand este folosit de un necomerciant, daca are o cauza comerciala.

Cecul este un inscris prin care o persoana (tragator) da ordin unei banci la care are un disponibil (tras) sa plateasca o suma de bani unei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Cecul este reglementat prin Legea nr. 59/1934, cu modificarile si completarile ulterioare.

Ca si contul curent, cecul este considerat fapta de comert obiectiva numai daca are o cauza comerciala; de exemplu, cecul este emis pentru plata unor marfuri cumparate in scop de vanzare.

√ Contractele de mandat, comision si consignatie. Potrivit Codului comercial, contractul de mandat, contractul de comision si contractul de consignatie au caracter comercial, daca au ca obiect tratarea de afaceri comerciale.

Contractul de mandat (art. 374 - 404 C. com.) este un contract prin care o parte (mandatarul) se obliga sa incheie anumite acte juridice in numele si pe seama celeilalte parti (mandantul) de la care a primit imputernicirea.

Mandatul este fapta de comert obiectiva daca actul juridic pe care il incheie mandatarul este comercial pentru mandant (de exp., o vanzare sau cumparare comerciala). Astfel, comercialitatea mandatului este "imprumutata" de la comercialitatea actului ce face obiectul mandatului.

Contractul de comision (art. 405 - 413 C. com.) este contractul prin care o parte (comisionarul) se obliga ca, din insarcinarea celeilalte parti (comitentul), sa incheie anumite acte juridice in numele sau, dar pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii (comision).

In conceptia art. 405 C. com., contractul de comision este fapta de comert obiectiva in cazul in care actele juridice pe care le incheie comisionarul cu tertul sunt acte comerciale pentru comitent.

Contractul de consignatie este contractul prin care una din parti (consignantul) incredinteaza celeilalte parti (consignatarul) anumite bunuri mobila spre a le vinde, in nume propriu, dar pe seama consignantului .

Contractul de consignatie fiind considerat o specie a contractului de comision, este fapta de comert in cazul in care este folosit in conditiile unei intreprinderi de consignatie (art. 3 pct. 7 C. com.), precum si in cazul cand este folosit de un comerciant (art. 4 C. com.)

√ Contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune. In conceptia Codului Comercial, contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune sunt fapte de comert datorita caracterului accesoriu al acestora.

Contractul de garantie reala mobiliara este contractul in temeiul caruia se constituie o garantie reala in bunuri sau drepturi in beneficiul unui anumit creditor (art. 14 din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garantiilor reale mobiliare ).

Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va executa.

Aceste contracte sunt considerate fapte de comert cand obligatia garantata este o obligatie comerciala . Comercialitatea obligatiei principale se extinde si la obligatiile accesorii, rezultate din contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune.

4. Faptele de comert subiective

A doua mare categorie de fapte comerciale o constituie faptele de comert subiective.

Prin urmare, in afara de faptele de comert obiective enumerate la art 3 C. com. si a celor conexe, considerate comerciale datorita naturii lor, si anume prin "imprumut" de la o fapta obiectiva, legea reglementeaza si faptele de comert subiective.

Potrivit dispozitiilor art. 4 C. com. "se socotesc afara de acestea (faptele de comert obiective) ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".

Asadar, pe langa faptele de comert obiective (a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le savarseste), Codul comercial consacra ca fiind fapte de comert si acele acte care dobandesc caracter comercial datorita calitatii de comerciant a persoanei care le savarseste (fiind vorba de categoria faptelor de comert subiective).

Intrucat actele de natura civila devin comerciale pentru ca ele sunt facute de un comerciant cu ocazia exercitarii comertului sau, in doctrina ele sunt considerate si fapte de comert "accesorii" ori "prin relatie" (accesorium sequitur principalem) .

Nu sunt de natura civila si deci cad sub incidenta prezumtiei de comercialitate generata de art. 4 C. com. obligatiile comerciantului nascute din delicte si quasi-delicte comise cu prilejul activitatii comerciale, prin faptele prepusilor sau ale lucrurilor, inclusiv faptele de concurenta neloiala, precum si obligatiile izvorate din dispozitii legale, cum sunt, de exemplu, obligatia de a plati impozitul pe profit sau taxa pe valoarea adaugata .

Deci, art. 4 C. com. instituie o prezumtie de comercialitate asupra tuturor operatiunilor savarsite de un comerciant - persoana fizica sau juridica, ea fiind o prezumtie simpla care poate fi rasturnata prin proba contrara.

Conditiile in care se poate rasturna prezumtia sunt prevazute tot in cuprinsul art. 4 C. com., respectiv:

natura civila a obligatiei

natura necomerciala a obligatiei.

Exceptia caracterului civil a obligatiei se bazeaza pe considerentul ca un comerciant, pe langa actele de comert pe care le face in exercitarea obiectului de activitate al afacerii sale, mai face si acte de natura civila prin excelenta. Sunt astfel de acte donatia, testamentul, acceptarea sau repudierea unei succesiuni, sponsorizarea, mecenatul, precum si toate actele juridice de dreptul familiei (recunoasterea unui copil, adoptia etc.) .

Legea impune ca necomercialitatea sa rezulte din insusi actul savarsit de comerciant si totodata sa fie cunoscut caracterul necomercial al actului de catre cocontractant.

Intentia de a inlatura prezumtia de comercialitate, dar si cunoasterea de catre cocontractant a acestei intentii trebuie sa existe la momentul incheierii actului.

Faptele de comert unilaterale sau mixte

Cea de-a treia categorie de fapte comerciale sunt faptele de comert unilaterale sau mixte.

Faptele de comert (obiective sau subiective) pot fi bilaterale (cand actul sau operatiunea are caracterul unei fapte de comert pentru ambele parti implicate in raportul juridic) sau unilaterale sau mixte (cand actul sau operatiunea are caracterul unei fapte de comert numai pentru una dintre parti, pentru cealalta putand fi un act de natura civila).

De exemplu: un necomerciant contracteaza constructia unui imobil cu o societate de constructii; un liber-profesionist inchiriaza un sediu profesional intr-o cladire de birouri.

Avand in vedere ca, pentru comerciant, operatiunea este comerciala, iar pentru necomerciant este civila, trebuie stabilit carei legislatii i se supune operatiunea - celei civile sau celei comerciale. Solutia este data de art. 56 C. com. care contine regula aplicarii legii comerciale operatiunilor considerate fapte de comert. Conform acestui articol, aceasta regula este aplicabila nu numai faptelor de comert obiective, ci si celor unilaterale: "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acel act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel".

In acelasi sens a stabilit si jurisprudenta, aratand ca "Daca una din partile participante la incheierea contractului de furnizare de energie electrica este agent comercial, eventualele litigii ivite cu executarea contractului sunt de natura comerciala, fiind sub incidenta art. 56 Cod comercial" .

Motivul pentru care tuturor partilor - comercianti sau necomerciant - li se aplica legea comerciala este acela de a mentine unitatea reglementarii raportului juridic, nefiind posibil ca doua categorii de legi sa guverneze, in acelasi timp, acelasi raport juridic.

Trebuie facuta insa sublinierea ca legea comerciala reglementeaza doar raportul juridic fara a avea vreo consecinta asupra statutului juridic al necomerciantului.