INSPECTIA INAINTE DE LIVRARE

INSPECTIA INAINTE DE LIVRARE

Procedeu la care s-a recurs pentru prima oara in 1963, de catre Zair (actuala RD Congo), si care in prezent este utilizat de peste 50 de tari.

Initial, urmarea combaterea practicilor de eludare a restrictiilor privind circulatia capitalurilor prin "supra-facturarea" importurilor

Ulterior, procedeul a inceput sa fie utilizat preponderent in scopul combaterii evaziunii vamale si a "sub-facturarii" marfurilor in vama.

Consta in obligatia facuta exportatorilor de a accepta inspectarea marfurilor, de catre o firma specializata desemnata de autoritatile din tara de import, la locul de imbarcare (sau chiar de productie). Sunt urmarite 2 aspecte:

inspectia fizica a marfii, cu scopul de a determina corespondenta sa cantitativa si calitativa cu termenii contractuali si documentele de insotire a marfii

verificarea pretului declarat, pentru a determina daca reflecta corect valoarea bunurilor

Inspectia inainte de livrare poate actiona ca o bariera in calea schimburilor. Principalele critici se refera la:

intarzierile generate in livrare si efectuarea platilor

riscul de dezvaluire a unor informatii comerciale de natura confidentiala

utilizarea de metode inadecvate de verificare a pretului

absenta posibilitatilor de apel la deciziile firmei care efectueaza inspectia

Exista de asemenea temerea ca recurgerea la procedura inspectiei inainte de livrare reduce stimulentele percepute pentru reforma administratiei vamale:

nivelul incasarilor din taxe vamale poate fi satisfacator in ciuda unui aparat vamal vetust si neperformant

exista un conflict de interese inerent la firmele care desfasoara activitatea de inspectie, pentru care imbunatatirea capacitatii aparatului vamal poate insemna disparitia nevoii pentru serviciile pe care le presteaza

In cadrul Rundei Uruguay a fost incheiat un Acord privind Inspectia Inainte de Livrare, care statueaza o serie de reguli importante:

prevalenta obligatiilor care decurg din Acordul privind Evaluarea Vamala:

valoarea in vama nu se poate determina pe baza recomandarii facute de firma care a efectuat inspectia (chiar daca autoritatile vamale pot folosi aceste recomandari drept indicii justificand verificari suplimentare ale valorii declarate);

exportatorii pot contesta aceasta recomandare;

protejarea informatiilor comerciale confidentiale

evitarea intarzierilor nerezonabile

REGULI DE ORIGINE

Fenomenul globalizarii are drept una din caracteristicile esentiale producerea bunurilor in diferite stadii, amplasate in tari diferite, si folosind input-uri si componente provenind din tari diferite (asa-numita fragmentare a productiei sau outsourcing).

In aceste conditii, determinarea originii bunurilor devine mai dificila, reclamand reguli tot mai complexe. Aceasta complexitate, impreuna cu riscul ca regulile sa fie formulate si/sau aplicate cu scop protectionist, fac ca regulile de origine sa poate ajunge un instrument de restrictionare a schimburilor comerciale.

Regulile de origine sunt criterii in functie de care se determina locul unde produsul in cauza a fost realizat. Ele constau dintr-un set de cerinte (conditii) pe care trebuie sa le indeplineasca un bun pentru a fi considerat a avea o anumita origine.

Prin definitie, un bun nu poate avea decat o singura origine. Acest principiu este menit sa evite complicatiile enorme care ar aparea daca ar trebui identificate originale tuturor input-urilor utilizate in procesul de productie, dar el poate avea efecte distorsionante substantiale: modificari minore cu privare la un singur component pot duce la schimbarea orginii atribuite intregului buni realizat.

Exista in literatura de specialitate propuneri de inlocuire a acestui principiu, bunurile urmand sa fie supuse unui regim comercial ponderat in functie de provenienta componentelor lor (P.J. Lloyd: Country of origin in the global economy, World Trade Review, Vol.1, No.2, July 2002).

Regulile de origine nu creeaza, prin ele insele, nici un fel de drepturi si obligatii. Ele sunt utilizate pentru a interpreta si aplica reglementari care impun obligatii specifice sau restrictii sau acorda preferinte comerciale.